Model Sentința prin care instanța admite cererea de amânare a executării pedepsei
28 septembrie 2018Model Acord de recunoaștere a vinovăției
28 septembrie 2018Model Sentință privind modificări de pedepse (contopire)
Model Sentință privind modificări de pedepse (contopire)
Sediul materiei:
Art. 585 C. proc. pen.
Notă: se are în vedere ipoteza în care pluralitatea are ca obiect infracțiuni comise după intrarea în vigoare a legii noi, deoarece alte ipoteze vor face obiectul aplicării legii mai favorabile (în cursul judecății sau în timpul executării - aplicarea obligatorie a legii mai favorabile)
DOSAR NR . . . . . . . . . .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA1
SENTINȚA PENALĂ NR . . . . . . . . . .
Ședința publică din data de . . . . . . . . . .
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: . . .
GREFIER: . . .
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria . . . . . . . . . . este reprezentat de procuror . . . . . . . . . .
Pe rol soluționarea cererii de contopire a pedepselor formulate de persoana condamnată . . . . . . . . . ., deținută în Penitenciarul . . . . . . . . . .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul . . . . . . . . . ., personal și asistat de avocat ales, avocat . . . . . . . . . . cu împuternicire avocațială seria . . . . . . . . . . nr . . . . . . . . . . / . . . . . . . . . . /avocat din oficiu cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. depusă la dosar și martorul . . . . . . . . . ., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită în condițiile art. 353 C. proc. pen . .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al condamnatului . . . . . . . . . . solicită admiterea cererii și contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr . . . . . . . . . ., infracțiunile pentru care a fost condamnat prin aceste hotărâri fiind comise în concurs/recidivă/pluralitate intermediară/acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni . . . . . . . . . .
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea cererii și contopirea pedepselor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile legale referitoare la concurs/recidivă/pluralitate intermediară/ acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni . . . . . . . . . .
Condamnatul . . ., personal având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii și contopirea pedepselor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile legale referitoare la concurs/recidivă/pluralitate intermediară/acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
INSTANȚA,
Prin cererea formulată de persoana condamnată . . . . . . . . . ., deținută în Penitenciarul . . . . . . . . . . înregistrată la această sub nr . . . . . . . . . ., s-a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin mai multe sentințe penale, respectiv nr . . . . . . . . . .
În motivarea cererii se arată că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea se află în concurs/recidivă/pluralitate intermediară/ acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., pronunțată de . . . . . . . . . ., definitivă prin . . . . . . . . . ., petentul . . . . . . . . . . a fost condamnat la pedeapsa de . . . . . . . . . ., pentru săvârșirea infracțiunii de . . . . . . . . . . prevăzută de art . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., faptă comisă la data de . . . . . . . . . .
Prin sentința penală nr . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., pronunțată de . . . . . . . . . ., definitivă prin . . . . . . . . . ., petentul . . . . . . . . . . a fost condamnat la pedeapsa de . . . . . . . . . ., pentru săvârșirea infracțiunii de . . . . . . . . . . prevăzută de art . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . . faptă comisă la data de . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . .
Verificând datele comiterii faptelor și datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la concurs/recidivă/pluralitate intermediară/ acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 585 C. proc. pen.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de cazier judiciar a condamnatului și copii ale sentințelor penale menționate, însoțite de un referat al compartimentului de executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul executării.
Analizând actele dosarului, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la concurs/recidivă/pluralitate intermediară/ acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
În consecință, instanța va admite cererea formulată și se va proceda la contopirea pedepselor2 aplicate prin sentința penală nr . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . . pronunțată de . . . . . . . . . . și sentința penală nr . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . . pronunțată de . . . . . . . . . ., potrivit art. 39 lit. b) C. pen., în sensul că se va aplica pedeapsa cea mai grea, de . . . . . . . . . . închisoare la care se va adăuga o treime din pedeapsa de . . . . . . . . . ., astfel că persoana condamnată va executa pedeapsa de . . . . . . . . . . închisoare/se vor aplica regulile de la recidivă sau pluralitate intermediară3 . . . . . . . . . .
Se vor anula mandatele de executare anterioare și se va dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei.
Se va deduce perioada executată de la data de . . . . . . . . . . până la data de . . . . . . . . . .
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 585 C. proc. pen., admite cererea formulată de persoana condamnată . . . . . . . . . . (date prev. de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.)/Parchetul de pe lângă . . . . . . . . . .
Constată că faptele pentru care a fost condamnat . . . . . . . . . . prin sentința penală nr . . . . . . . . . . definitivă la data de . . . . . . . . . . și sentința penală nr . . . . . . . . . . definitivă la data de . . . . . . . . . . sunt concurente/se află în pluralitate intermediară/sunt acte materiale ale aceleiași infracțiuni/fapta pentru care a fost condamnat . . . . . . . . . . prin sentința penală nr. . . .definitivă la data de . . . . . . . . . . este săvârșită în stare de recidivă . . . . . . . . . . față de fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de . . . . . . . . . . prin sentința penală nr . . . . . . . . . . definitivă la data de . . . . . . . . . .
În baza art. 40 și art. 39 lit. b) C. pen.4 se va contopi pedeapsa de . . . . . . . . . . aplicată prin sentința penală nr . . . . . . . . . . pronunțată de . . . . . . . . . . cu pedeapsa de . . . . . . . . . . închisoare aplicată prin sentința penală nr . . . . . . . . . . pronunțată de . . . . . . . . . . după cum urmează:
Se aplică pedeapsa de . . . . . . . . . . închisoare la care adaugă o treime din pedeapsa de . . . . . . . . . ., astfel că persoana condamnată . . . . . . . . . . execută pedeapsa de . . . . . . . . . . închisoare/Cumulează restul neexecutat de . . . . . . . . . . închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând să execute . . . . . . . . . .5
În baza art. 40 alin. (3) C. pen. din pedeapsa aplicată se deduce perioada executată începând cu data de . . . . . . . . . . până la data de . . . . . . . . . .
Anulează mandatele de executare anterioare și dispune emiterea unui nou mandat de executare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de . . . . . . . . . . lei se suportă din fondurile M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, . . . . . . . . . .
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Punerea în executare:6
- adresă către instanța/instanțele de executare, dacă este cazul
- adresă către alte instituții, după caz
- emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii
- adresă către serviciul cazier judiciar
1 Competența aparține instanței de executare a ultimei hotărâri sau instanței corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere – art. 585 alin. (2) C. proc. pen.
2 S-a avut în vedere ipoteza simplă a condamnării pentru două infracțiuni concurente. În consecință, dacă una din sentințe conține o pedeapsă rezultantă, aceasta va fi descontopită ca și până acum și se vor aplica regulile de la concurs/recidivă/pluralitate intermediară
3 Dacă pentru una dintre infracțiuni sau mai multe, s-au aplicat pedepse complementare, accesorii sau măsuri de siguranță, acestea vor fi aplicate potrivit art. 45 C. pen.
4 Sau, după caz, art. 43 sau art. 44 alin. (2) C. pen.
5 În cazul în care se aplică dispozițiile privind recidiva.
6 După pronunțarea soluției definitive ca urmare a admiterii cererii de contopire, se face o nouă punere în executare.