Model Plângere prealabilă
16 februarie 2017Amnistia - Cauza care înlătură răspunderea penală
15 martie 2017Încheierea de şedință
Pe baza notelor de şedinţă, iar dacă este cazul şi a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează încheierea de şedinţă.
Încheierea se redactează de grefier în cel mult 3 zile de la data şedinţei de judecată.
Pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care va cuprinde următoarele:
- a) denumirea instanţei şi numărul dosarului;
- b) data şedinţei de judecată;
- c) numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi prenumele grefierului;
- d) numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;
- e) numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la şedinţă;
- f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
- g) obiectul procesului;
- h) probele care au fost administrate;
- i) cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;
- j) soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept;
- k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat;
- l) dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de consiliu;
- m) semnătura membrilor completului şi a grefierului.
Încheierea trebuie să arate cum s-a desfăşurat şedinţa, cuprinzând dacă este cazul, menţiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate.
În cazul în care hotărârea se pronunţă în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeşte încheiereade şedinţă, menţiunile prevăzute făcându-se în partea introductivă a hotărârii.
Dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotărârile prin care instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător şi încheierilor.
În cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare în copie certificată de grefa instanţei a cărei încheiere se atacă.
În cazul în care se declară apel sau, după caz, recurs împotriva unei încheieri cu privire la care există o chestiune litigioasă asupra admisibilităţii atacării pe cale separată a încheierii, cererea de exercitare a căii de atac se înaintează instanţei superioare împreună cu o copie de pe încheierea atacată, certificată de grefa instanţei. Dacă instanţa de control judiciar constată admisibilitatea căii de atac, va cere instanţei care a pronunţat încheierea atacată să înainteze dosarul cauzei.
Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Dispoziţiile se aplică atât la cercetarea procesului, cât şi la dezbaterea în fond a cauzei.