Uzucapiune. Invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Condiţii pentru a se reţine incidenţa acesteia

 

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Excepţia autorităţii de lucru judecat.

Temei de drept: art. 430 — 432 C.proc.civ.

Curtea de apel a reţinut că cererea tinde la reluarea judecăţii ce a făcut obiectul aceluiaşi dosar, la cererea aceleiaşi reclamante în contradictoriu cu acelaşi pârât, în privinţa aceluiaşi imobil (diferită fiind doar suprafaţa) şi întemeiat pe aceeaşi cauză, aspecte care rezultă din analiza comparată a cererilor de chemare în judecată ce constituie obiect de învestire în cauza pendinte, respectiv în dosarul din anul 2008 al judecătoriei.

Dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii. In speţă, principiul autorităţii de lucru judecat, căruia i s-a dat eficienţă, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 927/19.12.2018

În esenţă, apelanta critică sentinţa pentru nelegalitate susţinând că soluţia pronunţată de tribunal este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv greşita aplicare - faţă de apelanta-reclamantă - a excepţiei autorităţii de lucru judecat, prin raportare la soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi în dosarul nr. X/245/2008.

Apelanta susţine că, prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, a solicitat constatarea calităţii de proprietar pentru suprafaţa totală de 863 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, amplasat în sector cadastral nr. 29, parcelele nr. 922/1, 923 şi 925.

Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. X/245/2008 a solicitat constatarea calităţii de proprietar pentru suprafaţa de 400 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, iar cu ocazia expertizei tehnice de specialitate efectuată în acea cauză, de către expertul desemnat de instanţă, a fost identificată o suprafaţă totală de 881,57 mp situată în Iaşi, str. S. nr. 72, instanţa pronunţându-se doar cu privire la suprafaţa solicitată, de 400 mp teren.

Potrivit apelantei, chiar dacă instanţa de judecată consideră că există autoritate de lucru judecat aceasta era doar parţială, respectiv doar pentru suprafaţa de 400 mp, având în vedere că suprafeţele de teren ce fac obiectul cererilor sunt distincte.

Curtea notează că, potrivit art. 1201 C. civ. de la 1864 şi ale art. 430-432 din Noul Cod de procedură civilă, este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. Totodată, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (Noul Cod de procedură civilă).

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. 1 din CPC. Potrivit art. 431 NCPC nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (reglementarea aspectului pozitiv-puterea de lucru judecat).

Instanţa constată că litigiile sus-menţionate s-au purtat între aceleaşi părţi deţinând aceeaşi calitate procesuală, în sensul legii fiind îndeplinită această condiţie legală, aspect necontestat de vreuna din părţi.

Curtea reţine, în acord cu cele constatate şi de judecătorul fondului, că, litigiile dintre părţi au acelaşi obiect, din moment ce, în primul dosar nr. X/245/2008, finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, s-a solicitat constatarea calităţii de proprietar pentru suprafaţa de 400 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, în timp ce, prin cererea ce face obiectul prezentului demers judiciar, se solicită constatarea calităţii de proprietar pentru suprafaţa totală de 863 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, amplasat în sector cadastral 29, parcelele 922/1, 923 şi 925.

Prin chiar motivele de apel, X. arată că motivul ce a determinat prezentul demers judiciar a constat în dificultăţile întâmpinate atunci când a dorit să intabuleze dreptul de proprietate dobândit ca efect al sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, întrucât prin încheierea nr. 30640/28.04.2017, OCPI Iaşi i-a respins solicitarea cu motivarea că nu este identificată suprafaţa de 400 mp prin tarla şi parcela, există neconcordante între schiţa cadastrală nr. 1 de la raportul de expertiză şi planul de amplasament, cu privire la formă, identificatori cadastrali.

În consecinţă, curtea reţine că în mod corect tribunalul a constatat că, cererea de faţă tinde la reluarea judecăţii ce a făcut obiectul acelui dosar, la cererea aceleiaşi reclamante în contradictoriu cu acelaşi pârât - Municipiul Iaşi, în privinţa aceluiaşi imobil şi întemeiat pe aceeaşi cauză, aspecte care rezultă din analiza comparată a cererilor de chemare în judecată ce constituie obiect de învestire în cauza pendinte, respectiv în dosarul nr. X/245/2008 al Judecătoriei Iaşi.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea de apel notează că, în cauza Amurăriţei c. României din septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei.

Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. României, § 61).

Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie sa depună diligenţe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari şi alţii c. Albaniei § 66).

În cauza Amurăriţei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că instanţele ar fi trebuit să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la situaţia terenului din locul numit „B”. Repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificată prin prisma art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52).

În concluzie, Curtea Europeană, reţinând, în esenţă, că instanţele nu au respectat dreptul părţii la un proces echitabil, a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie în acea cauză.

În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 6 din Convenţie, aplicabile şi în prezenta cauză, în baza art. 20 din Constituţie, în mod judicios tribunalul a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. X/245/2008 din moment ce obiectul acţiunilor este identic.

Simpla împrejurare că în dosarul nr. X/245/2008 întinderea suprafeţei de teren asupra căreia s-a solicitat constatarea uzucapiunii este distinctă de întinderea indicată în cauza pendinte nu constituie un obiect diferit al celor două judecăţi, din moment ce, din motivarea ambelor cereri de chemare în judecată a rezultat că solicitarea de constatare a uzucapiunii priveşte, în ambele situaţii, întreaga suprafaţă de teren pe care reclamanta o deţine la adresa din Iaşi, şoseaua S. nr. 72.

Instanţa de prim control judiciar notează că nu poate fi scindat obiectul cauzei, care se referă la suprafaţa de teren pe care apelanta o deţine în Iaşi, şoseaua S. nr. 72.

Pentru a vorbi de un obiect diferit era imperios necesar ca acesta să se refere la o altă suprafaţă de teren, ceea ce nu este cazul în pricina pendinte.

Din cele anterior expuse, rezultă cu evidenţă că, prin demersul dedus judecăţii în cauza pendinte, apelanta urmăreşte să se procedeze la reluarea judecăţii ce a făcut obiectul primului dosar, în condiţiile în care ea însăşi nu a avut o conduită procesuală activă în acea pricină, din moment ce recursul pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, a fost constatat perimat prin decizia civilă nr. 972/2012 a Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.

Suplimentar, instanţa de apel reţine şi că, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren uzucapate, chiar apelanta-reclamantă a formulat cerere de îndreptare erorii materiale în dosarul nr. X/245/2008, solicitând instanţei să constate că, deşi a învestit instanţa cu constatarea uzucapiunii pentru suprafaţa de 881,57 mp, prin sentinţa civilă nr. 12249 din 2.12.2009 a Judecătoriei Iaşi s-a făcut vorbire doar de 400 mp. Prin încheierea din 10.06.2015 Judecătoria

Iaşi a dispus rectificarea erorilor materiale din sentinţa civilă nr. 12249 din 2.12.2009 a Judecătoriei Iaşi în sensul că suprafaţa de teren uzucapată este de 400 mp, soluţie rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1138 din 2.12.2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. X/245/2008*.

La termenul de judecată din 12 decembrie 2018, apelanta a fost interpelată dacă a uzat de procedura lămuririi titlului, respectiv a sentinţei civile nr. 12249 din 2.12.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi. Reprezentantul apelantei a precizat că lămurirea hotărârii este dificilă, deoarece raportul de expertiză din dosar nu identifică tarlaua sau parcela, ci doar o suprafaţă de teren şi o cale de acces, care e deţinută în coproprietate de către reclamantă şi intervenienta din acel dosar, calea de acces fiind intabulată.

În fine, Curtea evidenţiază că dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia i s-a dat eficienţă corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

În consecinţă, în baza art. 480 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, Curtea de apel respinge apelul formulat de reclamanta X. împotriva sentinţei civile nr. 985/2018 din 7 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă - faliment, hotărâre pe care o păstrează.