Taxa pe teren, Scutirea prevazuta de art. 257 lit. k) din Codul fiscal

Drept fiscal.

Art. 256 alin. (3) , art. 257 din Codul fiscal

Scutirea de la art. 257 din Codul fiscal ramane o scutire stabilita in considerarea destinatiei terenului si (exceptand situatia de la lit. a) care are in vedere terenul aferent unei cladiri, pentru suprafata de teren care este acoperita de o cladire) a afectatiunii de interes public a terenului.

Asadar, referindu-se la teren si nu la persoana care exercita unul/unele dintre atributele dreptului de proprietate asupra terenului, art. 257 din Codul fiscal este aplicabil si in cazul taxei pe teren avand in vedere ca aceasta este o sarcina fiscala care se stabileste „ in conditii similare impozitului pe teren”. Aceasta din urma sintagma nu poate reduce similaritatea dintre cele doua sarcini fiscale doar la modalitatea de calcul si la cuantumul acestora, asa cum a sustinut recurentul, caci a astfel de distinctie, nefiind facuta prin dispozitiile legale insele, nu poate fi facuta nici pe cale de interpretare.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 1409 din 3 noiembrie 2016

Hotararea instantei de fond.

Prin sentinta civila nr. 430 din 25.05.2016 Tribunalul Bacau a admis actiunea formulata de Regia Autonoma Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA Bucuresti impotriva paratului Municipiul Bacau - Serviciul Administratie Publica Locala si Registrul Agricol si Directia Economica - Compartimentul Persoane Juridice si, in consecinta, a anulat dispozitia Primarului municipiului Bacau nr. 2635/20.11.2014 si decizia de impunere pentru anul 2014 privind stabilirea impozitului pe teren in suprafata de 5.590 m (nr. matricola 3595136) in suma de 829 de lei.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

In fapt, prin decizia de impunere pentru anul 2014 privind stabilirea impozitului pe teren in suprafata de 5590 m (nr. matricola 3595136) s-a stabilit in sarcina contestatoarei obligatia de a achita suma de 829 de lei cu titlu de impozit teren. Impotriva acestei decizii de impunere a fost formulata contestatie care a fost respinsa prin dispozitia emisa de Primarul Municipiului Bacau nr. 2635/20.11.2014.

In drept, sunt de retinut dispozitiile art. 256 alin. (1) - (3) si art. 257 lit. k) din Legea 571/2003 (forma in vigoare la data emiterii actului contestat), art. 76 din Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul Aerian, pct. 1.4.1., pct. 3.1.1, pct. 3.1.2. din Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 493/2007.

Din cuprinsul adresei nr. 2690/29.09.2014 emisa de catre RA Aeroportul International George Enescu Bacau coroborata cu adresa nr. 2321/26.09.2014 rezulta faptul ca terenul in suprafata de 5596 mp preluat in administrare de la Consiliul Judetean Bacau conform contract nr. 10971/04.08.2014 CJ si nr. 265/08.08.2014 RA Romatsa predat - primit cu procesul verbal nr. 2330/29.08.2014, respectiv 2082/01.09.2014, intra sub incidenta Codului Aerian art. 76 ca zona supusa servitutilor de aeronautica civila aferenta aerodromurilor civile si echipamentelor serviciilor de navigatie aeriana, in interesul sigurantei zborurilor.

Avand in vedere faptul ca art. 257 lit. k din Legea 571/2003 reglementeaza scutirea de la plata impozitului a terenurile din jurul pistelor reprezentand zone de siguranta, art. 76 din

Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 include notiunea de zona de siguranta in notiunea de servituti aeronautice precum si faptul ca, din adresa nr. 2690/29.09.2014 emisa de catre RA Aeroportul International George Enescu Bacau rezulta ca terenul pentru care s-a stabilit obligatia fiscala este o zona supusa servitutilor de aeronautica civila (fiind astfel zona de siguranta), se retine faptul ca terenul in suprafata de 5590 m este scutit de plata obligatiilor fiscale.

Cu privire la natura obligatiei fiscale, se retine faptul ca, in cuprinsul deciziei de impunere pentru anul 2014, aceasta a fost denumita impozit, iar ulterior in cuprinsul dispozitiei nr. 2635/20.11.2014 aceasta a fost denumita taxa, organul fiscal apreciind ca scutirile reglementate de art. 257 Cod fiscal se aplica numai impozitelor, iar nu si taxelor.

Potrivit prevederilor legale (art. 256 Cod fiscal) sarcina fiscala este taxa, iar nu impozit, modul de calcul fiind insa identic cu cel utilizat pentru calcul impozitului. De altfel, textul de lege indica in mod neechivoc faptul ca taxa pe teren se stabileste in conditii similare impozitului pe teren.

Avand in vedere identitatea de reglementare intre taxa si impozit (consacrata legislativ prin utilizarea sintagmei „in conditii similare”), toate dispozitiile care reglementeaza impozitul sunt aplicabile si taxelor astfel incat, cazurile de scutire reglementate de prevederile art. 257 din Legea 571/2003 sunt aplicabile si taxelor pe teren, nefiind apreciate intemeiate aceste aparari ale intimatului.

Cu privire la lipsa dovezii calitatii de reprezentant (unul din motivele de respingere a contestatiei), se retine faptul ca contestatia a fost formulata de catre Regia Autonoma Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA - DSNA Bacau, prin director C.B.I. Conform extrasului ORC DSNA Bacau este o subunitate din cadrul Regiei Autonome Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, subunitate care a fost mandata in mod expres pentru a promova contestatia conform imputernicirii aflata la fila 46 dosar. Asadar, nici acest motiv de respingere a contestatiei nu este retinut ca fiind intemeiat.

Cererea de recurs

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin (1) din Legea nr. 554/2004, paratul Municipiul Bacau, prin Primarul municipiului Bacau, a formulat prezentul recurs, pentru motivul de casare prevazut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila. In dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a sustinut urmatoarele:

Tribunalul a retinut gresit, dand o interpretare gresita a normelor de drept material, ca dispozitiile care reglementeaza impozitul sunt aplicabile si taxelor, astfel incat cazurile de scutire reglementate de art. 257 din Codul fiscal sunt aplicabile si taxelor pe teren.

Din analiza art. 256 alin. (3) din Codul fiscal rezulta ca in cazul bunurilor imobile proprietate publica sau privata a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale care fac obiectul unui contract de administrare, obligatia achitarii taxelor pe teren aferente revine titularului dreptului de administrare, sarcina fiscala fiind stabilita in raport de persoana careia unitatea administrativ-teritoriala i-a acordat dreptul de administrare.

In consecinta, reclamanta, in calitate de titular al dreptului de administrare, datoreaza taxa pe teren, in conditiile legii, cu mentiunea ca „in conditii similare impozitului pe teren se refera strict la modalitatea de calcul si la cuantumul acesteia si nu la alte facilitati, cum ar fi scutirile care se aplica in cazul impozitului pe teren.

Instanta de fond a gresit cand a asimilat taxei pe teren scutirile stabilite de legiuitor pentru impozitul pe teren deoarece, daca legiuitorul ar fi dorit acest lucru, ar fi prevazut expres aceasta scutire la taxa pe teren, asa cum a prevazut-o la impozitul pe teren. In aceste conditii, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 257 lit. k) din Codul fiscal deoarece acesta se refera strict la impozitul pe teren si nu la taxa pe teren, cu mentiunea ca aceste doua notiuni sunt complet diferite si se aplica in cazuri total diferite.

Legiuitorul a prevazut expres cine este tinut sa achite impozitul pe teren, respectiv taxa pe teren, in ce conditii se datoreaza acestea, precum si faptul ca numai pentru plata impozitului pe teren sunt prevazute scutiri care se aplica numai in anumite cazuri expres prevazute. Singura echivalenta pe care o face legiuitorul intre cele doua notiuni se refera strict la modalitatea de calcul si la cuantum.

Intampinarea formulata de intimata-reclamanta Regia Autonoma Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA Bucuresti

Intimata-reclamanta a solicitat, prin intampinare, respingerea recursului si obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata, pentru urmatoarele argumente:

Prin cererea de chemare in judecata a invocat nelegalitatea deciziei de impunere pentru faptul ca terenul in suprafata de 5.596 mp este scutit de plata taxei pe teren in temeiul art. 257 lit. k

¹

) din Codul fiscal, pe teren fiind amplasate echipamentele de semnalizare aeroportuara ILS/DME, sistem meteo semiautomat Romawos si echipamente pentru masurarea distantei DME, precum si caile de acces la aceste echipamente - toate situate in zona de siguranta si in zona protejata a Aeroportului Bacau.

Chiar daca art. 256 alin. (3) din Codul fiscal fac vorbire de taxa pe teren datorata pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului sau unitatilor administrativ- teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare sau in folosinta, art. 257 din Codul fiscal prevede limitativ categoriile de terenuri pentru care contribuabilul nu trebuie sa suporte o sarcina fiscala. analizand categoriile de terenuri prevazute de art. 257 raporta la art. 256 alin. (3) din Codul fiscal, rezulta ca nu toate terenurile proprietate publica sau privata a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale sunt scutite de impozit/taxa pe teren, ci doar cele care au regim distinct, deservind un interes public.

Raportand aceste dispozitii la situatia din cauza reiese ca terenul in cauza este scutit de orice sarcina fiscala.

In mod vadit neintemeiat si cu incalcarea principiului „ubu lex non distinguit, neconstitutionalitate nos distinguere debemus”, recurenta a sustinut ca sintagma „in conditii similare impozitului pe teren” prevazuta in art. 253/ alin (3) din Codul fiscal priveste doar modalitatea de calcul si cuantumul acestora.

Scutirea opereaza in rem, in considerarea destinatiei bunului si a categoriei de folosinta, iar nu a titlului in temeiul caruia persoana detine bunul.

Practica generala a organelor fiscale este aceea de asimilare a celor categorii de notiuni in integralitatea acestora. De asemenea, art. 464 din Noul Cod fiscal prevede ca nu se datoreaza impozit/taxa pe teren pentru, intre altele, terenurile ocupate de piste si terenurile din jurul pistelor reprezentand zone de siguranta.

Analiza motivului de casare

Mai intai, este de facut constatarea ca cererea de recurs cuprinde critici doar cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor art. 256 alin. (3) teza finala din Codul fiscal, mai exact cu privire la interpretarea sintagmei „in conditii similare impozitului pe teren”, in sensul determinarii sferei scutirilor reglementate de art. 257 din Codul fiscal. Recurenta nu a contestat faptul ca terenul pentru care a fost stabilit impozitul face parte din categoria terenurilor din jurul pistelor reprezentand zone de siguranta, terenuri la care se refera art. 257 lit. k) teza finala din Codul fiscal si, prin urmare, analiza motivului de casare urmeaza a fi facuta plecandu-se de la imprejurarea, necontestata, ca suprafata de suprafata de 5.596 mp - pe care sunt amplasate echipamentele de semnalizare aeroportuara ILS/DME, sistem meteo semiautomat Romawos si echipamente pentru masurarea distantei DME, precum si caile de acces la aceste echipamente - este un teren reprezentand zona de siguranta.

Regulile generale privind impozitul si taxa pe teren sunt cuprinse in art. 256 din Codul fiscal, alin. (1) consacrand regula ca impozitul pe teren constituie sarcina fiscala a proprietarului terenului. Diferit de regula consacrata la alin. (1), alin. (3) al art. 256 stabileste sarcina fiscala, pe care o denumeste „taxa pe teren”, ca o obligatie a persoanei care foloseste un teren proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, prevazand ca „Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren.”

Scutirile de la plata impozitului pe teren sunt reglementate de art. 257 din Codul fiscal, text care prevede ca impozitul pe teren nu se datoreaza pentru anumite terenuri enumerate limitativ la lit. a) - r), iar nu in considerarea calitatii persoanei care are calitatea de proprietar la terenului; la lit. k) teza finala, art. 257 din Codul fiscal prevede ca nu se datoreaza impozit pe teren pentru „terenurile din jurul pistelor reprezentand zone de siguranta”.

Calitatea persoanei determina alte scutiri de la plata taxelor si impozitelor locale, reglementate in capitolul XI - „Facilitati comune”, facilitatile pentru persoanele juridice fiind reglementate la art. 285 din Codul fiscal si constau fie scutirea de la plata impozitelor si taxelor locale, fie in reducerea procentuala a acestora. Scutirea de la art. 257 din Codul fiscal ramane o scutire stabilita in considerarea destinatiei terenului si (exceptand situatia de la lit. a care are in vedere terenul aferent unei cladiri, pentru suprafata de teren care este acoperita de o cladire) a afectatiunii de interes public a terenului. Astfel cum se prevede prin art. 2 din H.G. nr. 74/91 privind infiintarea Regiei autonome "Administratia romana a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA (republicata in Monitorul Oficial al Romaniei 500 din 20 iulie 2009), aceasta regie are ca obiect principal de activitate furnizarea de servicii de navigatie aeriana, incluzand servicii de trafic aerian, servicii de comunicatii aeronautice, navigatie si supraveghere in domeniul aeronautic, servicii meteorologice aeronautice, servicii de informare aeronautica, precum si servicii de cautare si salvare.

Asadar, referindu-se la teren si nu la persoana care exercita unul/unele dintre atributele dreptului de proprietate asupra terenului, art. 257 din Codul fiscal este aplicabil si in cazul taxei pe teren avand in vedere ca aceasta este o sarcina fiscala care se stabileste „in conditii similare impozitului pe teren”. Aceasta din urma sintagma nu poate reduce similaritatea dintre cele doua sarcini fiscale doar la modalitatea de calcul si la cuantumul acestora, asa cum a sustinut recurentul, caci a astfel de distinctie, nefiind facuta prin dispozitiile legale insele, nu poate fi facuta nici pe cale de interpretare.

Aceasta interpretare a fost confirmata si prin dispozitiile Codului fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015 care, in art. 463 alin. (2) reglementeaza taxa pe teren in mod similar cu art. 256 alin. (3) din Codul fiscal in vigoare la data stabilirii obligatiilor fiscale contestate in prezenta cauza; insa, la art. 464, pentru a pune capat divergentelor de interpretare a sferei scutirilor, Legea nr. 227/2015 prevede expres ca nu se datoreaza impozit/taxa pe teren pentru terenurile enumerate la lit. a) - y).

Fata de cele ce preced, aceasta instanta considera nefondat motivul de casare invocat prin cererea de recurs.