Suspendarea unui act administrativ emis in temeiul unor norme legale.

 

Indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de lege.

Intelesul notiunii de caz bine justificat.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Art. 7 din Legea nr. 554/2004

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

 

In cea ce priveste posibilitatea suspendarii unui act administrativ emis in temeiul unor norme legale, trebuie amintit ca din dispozitiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de alta parte, din dispozitiile art. 14, cat si din dispozitiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezulta ca suspendarea executarii unui act administrativ este o masura exceptionala care poate surveni exclusiv atunci cand acest lucru este prevazut expres in lege - suspendarea de drept- ope legis -ori, cand sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de lege - suspendarea la cererea persoanei vatamate.

Intr-adevar, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea in conditiile art. 7 a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai in situatia in care instanta va constata in mod temeinic indeplinirea cumulativa a celor doua conditii: existenta unui caz bine justificat si necesitatea evitarii unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Notiunea de caz bine justificat a fost definita la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ.

In jurisprudenta sa constanta, sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti a retinut ca pentru conturarea cazului temeinic justificat care sa impuna suspendarea unui act administrativ, instanta nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se intemeiaza insasi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-si limiteze verificarea doar la acele imprejurari vadite de fapt si/ sau de drept care au capacitatea sa produca o indoiala serioasa asupra prezumtiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.

 Astfel de imprejurari vadite, de fapt sau/ si de drept care sunt de natura sa produca o indoiala serioasa cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost retinute de Inalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de catre un organ necompetent sau cu depasirea competentei, actul administrativ emis in temeiul unor dispozitii legale declarate neconstitutionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ in calea recursului administrativ.

De asemenea, din dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege, rezulta ca notiunea de paguba iminenta are in vedere producerea unui prejudiciu material viitor si previzibil, greu sau imposibil de reparat. Iminenta producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedita de persoana lezata. Indeplinirea conditiei referitoare la paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminenta producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta simplele afirmatii facute.

(Decizia nr.  613/R-cont/09 Martie 2015)

 

Prin cererea inregistrata la data de 28.07.2014 pe rolul Tribunalului Valcea sub nr.2931/90/2014 reclamantii: Obstea Mosnenilor BG si Ocolul Silvic Privat C au solicitat in contradictoriu cu paratul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Rm.Valcea    ca instanta prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna de urgenta si cu precadere suspendarea executarii actului administrativ nr.5459 din 11.06.2014 constand in suspendarea serviciului public cu specific silvic, pe terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile de proprietate nr.*** si nr. ***, precum si in temeiul art.7 alin.1 din legea nr.554/2004, sa se dispuna revocarea in tot, ca nelegal si netemeinic, a actului administrativ mentionat, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii reclamantii au precizat ca prin adresa nr.5459 din 11.06.2014 paratul le-a comunicat ca incepand cu data de 12.06.2014 „… se suspenda serviciul public cu specific silvic pentru suprafata de 3.429,90 ha pentru care a fost emis titlul de proprietate nr.6/2002 si suprafata de 782,6 ha pentru care a fost emis titlul de proprietate nr.5/2002, terenuri cu vegetatie forestiera apartinand Obstii de Mosneni BG si care va fi preluata in paza de Directia Silvica Valcea”.

Reclamantii au apreciat ca actul administrativ este flagrant, nelegal si netemeinic, iar pagubele ce se pot provoca prin acesta sunt imense si iminente. Scopul urmarit este deposedarea mosnenilor de averea pe care o au si preluarea roadelor principalelor lor bunuri de catre stat, pentru ca astfel acestea sa poata fi exploatate in beneficiul unor potentati de la nivel comunal si judetean, iar in realizarea scopului urmarit primarul comunei B, GN, in complicitate cu factori de decizie din componenta Comisiei Judetene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Valcea au planuit preconstituirea motivelor de natura a le asigura acoperire „legala” si de a incerca, totodata, evitarea tragerii lor la raspundere pentru „ingineria” juridica pusa la cale.

Se arata ca s-a declansat o procedura administrativa, pe baza unei interpretari, premeditat eronate, a prevederilor Legii nr.374/2006. Acesta fiind contextul in care Comisia locala de fond funciar Boisoara a intentat o actiune in justitie prin care, dupa cca.12 ani de la reconstituirea dreptului de proprietate, a solicitat sa se constate nulitatea titlurilor de proprietate, actiune ce formeaza obiectul dosarului nr. 2015/198/2013.

Reclamantii au considerat ca simplul fapt ca un asemenea demers se intreprinde dupa 12 ani de la reconstituirea dreptului de proprietate, perioada in care nimeni nu a contestat valabilitatea titlurilor de proprietate, demonstreaza faptul ca, in incercarea de a-si atinge scopul, autorii demersului nu se jeneaza sa incalce absolut toate regulile, inclusiv cele ale bunului simt elementar.

Reclamantii au apreciat ca paratul, inainte de comunicarea adresei nr. ***, avea obligatia de a analiza daca, in speta, sunt intrunite cerintele impuse de lege pentru a putea dispune masura suspendarii serviciului public cu specific silvic. In acest context, daca paratul si-ar fi exercitat, cu responsabilitate, rolul real ce-i revine, ar fin constatat ca prevederile art.3 alin.3 din Legea nr.374/2006 se aplica doar in situatia premisa reglementata prin dispozitiile art.2 din Legea nr.374/2006, adica numai in cazurile prevazute, expres si limitativ de acest text de lege. Or, in speta, niciuna dintre cerintele legale nu este indeplinita, astfel incat comunicarea facuta paratului de catre Comisia judeteana s-a facut cu incalcarea flagranta a legii, situatie ce determina, pe cale de consecinta, si nelegalitatea actului subsecvent emis de parat in conformitate cu principiul de drept
quod nullum est, nullum producit effectum
.

Reclamantii au mentionat ca prin suspendarea dispusa de parat este iminenta provocarea unor imense pagube materiale in patrimoniu, avand in vedere contractele aflate in derulare cu diversi beneficiari si imposibilitatea executarii sau intarzierea executarii acestora. Astfel, este evidenta atat amploarea, cat si iminenta pagubelor materiale provocate.

La data de 5.08.2014 s-a depus intampinare de catre  paratul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Rm.Valcea prin care s-a solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ ca neintemeiata, precizandu-se ca reclamantii nu pot invoca in aparare prejudiciul pe care il vor suferi intrucat in conformitate cu dispozitiile art.4 din Legea nr.374/2006: „pe perioada suspendarii serviciului silvic prevazut la art.3 alin.3 paza terenurilor forestiere se asigura de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva …, iar cheltuielile determinate de asigurarea pazei se suporta de la bugetul de stat si se deconteaza in conditiile art.17 din OUG nr.139/2005…”

Prin sentinta nr. 3665/02.09.2014 a Tribunalului Valcea

s-a admis cererea formulata de reclamanti  si s-a dispus suspendarea executarii actului nr.*** din 11.06.2014 emis de parat, pana la solutionarea irevocabila a cauzei.

Prin incheierea din 14.10.2014 Tribunalul Valcea a dispus, in baza art.413, alin.1 pct.1 Cod procedura civila, suspendarea judecarii cauzei pana la solutionarea dosarelor nr.6840/198/2012, aflat pe rolul Tribunalului Valcea si nr.2015/198/2013, aflat pe rolul Curtii de Apel Pitesti.

Impotriva sentintei nr. 3665/2014 pronuntata de Tribunalul Valcea, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Rm.Valcea a formulat recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, solicitand modificarea sentintei si respingerea cererii de suspendare ca neintemeiata.

In motivare se invoca dispozitiile Legii nr. 374/05.10.2006, privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevazute la art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997 pentru completarea si modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Recurentul arata ca, intrucat exista pericolul reconstituirii dreptului de proprietate pentru paduri pe terenuri forestiere pe care lemnul a fost exploatat, prin actul normativ sus mentionat s-a urmarit suspendarea serviciului public cu specific silvic, pentru a reduce presiunea exercitata asupra padurilor, deoarece prin folosirea mascata a serviciilor silvice se realizeaza taierea abuziva a padurilor.

Se precizeaza ca actul translativ de proprietate incheiat cu incalcarea normelor legale imperative este nul si nu poate produce efecte, fiind desfiintat de la data incheierii lui, un asemenea act neputand constitui temeiul dobandirii valabile a dreptului de proprietate si ca atare nu poate fi retinuta critica privind incalcarea dispozitiilor art. 44 si art. 136 alin. 5 din Constitutia Romaniei.

La data de 18.11.2014  BV  a declarat recurs impotriva incheierii de sedinta din data de 14.10.2014, solicitand desfiintarea acesteia si constatarea renuntarii la judecata.

In motivare, se precizeaza ca la data de 30.09.2014 recurentul a depus la dosar cerere de renuntare la judecata, in temeiul art. 406 Cod procedura civila. Cererea de chemare in judecata a fost introdusa in baza unui contract avocatial incheiat de catre o persoana care nu mai are calitatea de reprezentant al obstei, avocatul FO incalcand prevederile art. 127 alin. 1 lit. b) si e) din Legea nr. 51/1991.

La data de 07.01.2015, Obstea Mosnenilor BG, prin reprezentant legal Societatea civila de avocati „FA” a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea recursului declarat de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Rm.Valcea si obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata.

In aparare se arata ca actul administrativ atacat, respectiv Decizia nr. ***,emisa de ITRSV Rm. Valcea, este nelegal, prefigurandu-se solutia inevitabila a anularii sale, astfel incat masura suspendarii dispusa de Tribunalul Valcea este legala, temeinica si necesara.

Se precizeaza ca actiunea pentru constatarea nulitatii celor doua titluri de proprietate a fost formulata la aproximativ 12 ani de la eliberarea acestora, fapt premeditat care a fost folosit pentru emiterea actului administrativ contestat.

La data de 28.01.2015, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Rm.Valcea a depus la dosar raspuns la intampinarea formulata de Obstea Mosnenilor BG, solicitand respingerea apararilor acesteia, ca nefondate.

La data de 30.01.2015 Ocolul Silvic Privat C a depus la dosar raspuns la intampinare, solicitand respingerea recursului declarat de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Rm.Valcea.  

Analizand sentinta  si incheierea atacate prin prisma criticilor invocate, Curtea a constatat ca recursurile sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:

a)In ce priveste recursul declarat de numitul BVC, Curtea a retinut ca in mod corect a apreciat instanta de fond ca nu se poate lua act de renuntarea la judecata. Astfel conform art.81 alin  (1) c.proc.civ. renuntarea la judecata fiind un act de dispozitie nu se poate face de catre reprezentant decat in baza unui mandat special acordat de catre persoana juridica reprezentata.

In speta, in conditiile in care recurentul BV nu a prezentat un mandat special conferit de intimata Obstea Mosnenilor BG in mod corect instanta de fond nu a luat act de renuntare prin incheierea de sedinta din data de 14.10.2014.

b)In ce priveste recursul formulat de catre Comisariatul de Regim Silvic si Cinegetic Rm. Valcea Curtea a retinut urmatoarele:

In cea ce priveste posibilitatea suspendarii unui act administrativ emis in temeiul unor norme legale, trebuie amintit ca din dispozitiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de alta parte, din dispozitiile art. 14, cat si din dispozitiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezulta ca suspendarea executarii unui act administrativ este o masura exceptionala care poate surveni exclusiv atunci cand acest lucru este prevazut expres in lege - suspendarea de drept-
ope legis
-ori, cand sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de lege - suspendarea la cererea persoanei vatamate.

Intr-adevar, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea in conditiile art. 7 a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai in situatia in care instanta va constata in mod temeinic indeplinirea cumulativa a celor doua conditii: existenta unui caz bine justificat si necesitatea evitarii unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Notiunea de caz bine justificat a fost definita la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ.

In jurisprudenta sa constanta, sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti a retinut ca pentru conturarea cazului temeinic justificat care sa impuna suspendarea unui act administrativ, instanta nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se intemeiaza insasi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-si limiteze verificarea doar la acele imprejurari vadite de fapt si/ sau de drept care au capacitatea sa produca o indoiala serioasa asupra prezumtiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.

 Astfel de imprejurari vadite, de fapt sau/ si de drept care sunt de natura sa produca o indoiala serioasa cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost retinute de Inalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de catre un organ necompetent sau cu depasirea competentei, actul administrativ emis in temeiul unor dispozitii legale declarate neconstitutionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ in calea recursului administrativ.

De asemenea, din dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege, rezulta ca notiunea de paguba iminenta are in vedere producerea unui prejudiciu material viitor si previzibil, greu sau imposibil de reparat. Iminenta producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedita de persoana lezata. Indeplinirea conditiei referitoare la paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminenta producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta simplele afirmatii facute.

In speta, in mod corect a apreciat instanta de fond ca se impune suspendarea executarii actului administrativ contestat. Astfel din interpretarea sistematica a dispozitiilor art.3 alin (3) din Legea nr.374/2006 coroborat cu art.2 din acelasi act normativ suspendarea serviciului silvic se poate dispune in ipoteza in care actiunile in nulitate prevazute de art. III din Legea nr.169/1997 sunt introduse de catre comisiile judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata.

Conform  adresei nr. *** rezulta ca suspendarea regimului silvic s-a dispus pe considerentul ca a fost formulata o actiune in nulitatea titlurilor de proprietate nr. *** si nr. ***, ce face obiectul dosarului nr.2015/198/2013. Din analiza fisei dosarului, printata de pe portal , rezulta ca actiunea in nulitate a fost formulata de catre Comisia Locala de Fond Funciar B, in calitate de reclamanta. In acest context probator, in mod corect a retinut instanta de fond ca exista o imprejurare vadita de natura a produce o indoiala serioasa cu privire la legalitatea actului, fiind indeplinita una din cerintele legii pentru a se dispune suspendarea actului administrativ contestat.

In ce priveste cea de-a doua cerinta Curtea a retinut ca suspendarea regimului silvic este de natura a-i produce un prejudiciu cert intimatei in conditiile in care nu mai are posibilitatea de a realiza o exploatare a padurii conform art.25 alin (2) din Legea nr.1/2000.

Sustinerea recurentei conform careia  daca s-ar dispune suspendarea masurii adoptate s-ar produce un prejudiciu altor persoane, care ar fi adevaratii titulari, Curtea a retinut ca nu poate fi primita intrucat in ipoteza admiterii actiunii in nulitate atunci sunt aplicabile exceptiile de la principiul retroactivitatii nulitatii, in sensul ca posesorul de buna credinta va pastra fructele culese anterior anularii actului , astfel cum prevedea dispozitiile art.485 c.civ. de la 1864, iar actualmente art.9487 c.civ.

In ce priveste fructele percepute dupa momentul in care intimata este considerata de rea-credinta sau productele, adevaratii proprietari vor avea la dispozitie posibilitatea formularii unei actiuni personale prin care sa ceara contravaloarea acestora in cadrul termenului de prescriptie prevazut de lege.

Pentru aceste considerente Curtea in baza art.20 din Legea nr.554/2004 a respins recursurile ca nefondate.