Suspendare executare - motive temeinice
30 martie 2020Stabilire locuinta copil minor, Indicare in concret a acesteia
30 martie 2020
Subiectul activ al infractiunii de nerespectare a obligatiilor si masurilor stabilite cu privire la securitatea in munca
Art. 38 din Legea nr. 319/2006
In cazul infractiunii prevazute de art. 38 din Legea nr. 319/2006, subiectul activ este particularizat de lege, respectiv lucrator sau alt participant la procesul de munca care are un contract de munca incheiat in forma scrisa cu angajatorul sau fata de care se face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.
In speta de fata, Curtea de Apel retine ca recurentul inculpat nu era angajat al vreunui angajator, iar producerea accidentului nu avea legatura cu nerespectarea indatoririlor de serviciu, produs in timpul procesului de munca, neexistand intre A.J.V.P.S. Bacau si recurentul inculpat un contract de munca sau o dovada a prevederilor vreunui contract de munca si a prestatiilor efectuate prin vreun alt mijloc de proba., asa fiind subiectul activ al infractiunii nu avea calitatea ceruta de lege pentru a raspunde conform dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 319/2006, nefiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii de nerespectare a obligatilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca.
Curtea de Apel Bacau - Sectia penala, pentru cauze cu minori si de familie
Decizia penala nr. 125 din 07 februarie 2013
Prin sentinta penala nr. 1169 din 27.06.2012, pronuntata de Judecatoria Bacau, in dosar nr. 1958/180/2011, s-a dispus:
- In temeiul art. 178 alin 2 Cp cu aplicarea art 74 lit a Cp si art 76 lit d Cp condamnarea inculpatului C.I , la pedeapsa inchisorii in cuantum de 1 an si 9 luni pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.
- In temeiul art. 38 alin 1,4 din Legea 319/2006 cu aplicarea art 74 lit a Cp si art 76 lit e Cp a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa inchisorii in cuantum de 4 luni.
In temeiul art.33 lit.a C.p. si art. 34 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. I si II.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare.
Pedeapsa de executat inchisoare in cuantum de 1 an si 9 luni.
In temeiul art. 81 C.p., s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
In temeiul art. 82 C.p. , s-a stabilit termenul de incercare pe o durata de 3 ani si 9 luni.
S-a atras atentia inculpatului asupra prev.art.83 C.p.
In temeiul art.71 al.1,2 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II si b C.p.
In temeiul art.71 al.5 C.p., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si b C.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art 7 din Legea 76/2008, s-a dispus recoltarea de la inculpat a probelor biologice in vederea stocarii acestora in SNDGJ.
In temeiul art.14 C.p.p., art 16 ind 1 Cpp, art.346 C.p.p., s-a luat act de tranzactia intervenita intre parti .
In temeiul art 14 Cpp, art 17 Cpp, art 346 Cpp si art 998 C Civ, a fost obligat inculpatul sa plateasca partilor civile N.A, N.C si N.R. cate 2000 lei cu titlu de daune morale.
S-au respins pretentiile partilor civile N.A, N.C si N.R cu privire la obligarea inculpatului la plata pentru fiecare a unei prestatii lunare de intretinere ca nefondate.
In temeiul art.191 al. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta constata urmatoarele:
In ziua de 12.10.2008 in baza autorizatiei de vanatoare colectiva in grup mare (tip B) seria AGVPS nr 184300/02.09.2008, pe fondul de vanatoare nr 32 Buhoci, gestionat de AJVPS Bacau, s-a organizat o vanatoare colectiva la mistreti si daunatori cu par.
La vanatoare au participat un numar de 11 vanatori, respectiv N.C (paznic de vanatoare), C.I, O.I, G.V., A.N., A.L., C.M., L.I., C.G. si C.I (membri vanatori) precum si 8 gonasi.
Adunarea a avut loc in jurul orelor 08,00, in punctul de intalnire „la bariera Racova” .
Inainte de inceperea vanatorii, paznicul de vanatoare N.C., titularul autorizatiei si organizatorul vanatorii, a facut instructajul membrilor vanatorii si a gonasilor, cf art 43 din Regulamentul privind organizarea si practicarea vanatorii, aprobat prin Ord 353/2008 al MADR intocmind un proces-verbal in acest sens.
Pe parcursul zilei, respectiv in intervalul ora 09
00
-14
30
s-au efectuat cinci batai( goane), fara insa a se impusca vreun animal.
In jurul orelor 15,00 s-a organizat o ultima bataie, a sasea, in Padurea de pe raza localitatii V., com P., in punctul denumit „Valea lui Colt”.
Conform declaratiilor martorilor G.V. si O.I., organizarea goanei cu amplasarea vanatorilor in standuri si directia de actiune a haitasilor au fost stabilite de catre vanatorul C.I., care cunostea cel mai bine terenul si modul in care trebuia organizata goana. Astfel, cei 11 vanatori au fost asezati in forma de L, dupa cum urmeaza: pe latura orientata de la sud catre nord au fost asezati, in ordine, C.G., L.I., C.M., C.N., C.I. si A.N.; pe latura orientata de la vest catre est, au fot asezati, in ordine: A.L.,O.I. , G.V., C.I. si N.C..
Conform declaratiei inculpatului C.I, coroborata cu declaratia martorului G.V., pozitia in stand a vanatorului N.C. a fost stabilita in spatele liniei celorlalti vanatori, respectiv langa 3 stejari aflati la o distanta de aproximativ 34 m de standul ocupat de inculpat, in directia NE.
In timpul vanatorii N.C. si-a modificat, insa, pozitia in stand, avansand catre sud-vest, pana a ajuns in line cu ceilalti vanatori, la o distanta de aproximativ 49,2 m de locul in care se afla C.I..
In jurul orelor 15
20
, in flancul drept al bataii a intrat un orc mistret, care a fost observat de catre N.C. . Acesta a executat doua focuri de arma, fara a lovi animalul, care s-a deplasat in goana printre standul sau si cel al vanatorului C.I.. La cateva secunde dupa focurile trase de N.C., inculpatul C.I. a tras un foc de arma catre mistret, dintr-un un unghi mai mic de 45
0
fata de locul in care se afla N.C.. Proiectilul tras de catre inculpat a lovit un arbore la baza si a ricosat catre victima N.C., pe care l-a lovit in ochi, provocand moartea instantanee a acestuia.
Dupa incheierea goanei, datorita faptului ca N.C. nu a mai aparut la punctul de intalnire al vanatorilor, martorul O.I. s-a deplasat catre zona in care fusese pozitionat acesta, gasind cadavrul acestuia la o distanta de aproximativ 50 m de standul lui C.I., in linie cu acesta.
Sustinerile inculpatului nu pot fi retinute din considerentele care vor fi expuse:
In raport de distantele dintre locul tragatorului C.I., pozitia initiala in stand a victimei, locul unde a fost gasit cadavrul lui N.C. si locul in care se afla copacul din care a ricosat proiectilul (masurate cu ocazia cercetarii la fata locului) rezulta si in raport de prima pozitie ocupata de victima in stand( anterior deplasarii sale in linie cu ceilalti vanatori), unghiul de tragere a fost mai mic de 45
0
astfel incat inculpatul C.I. a incalcat obligatia impusa de art 45 pct 13 din Regulamentul de organizare si practicare a vanatorii, aprobat prin Ordinul nr 353/300/ al MADR:
Din declaratia inculpatului C.I. si din depozitiile martorilor audiati in cauza rezulta c primul vanator care tras focurile de arma inspre porcul mistret a fost N.C., urmat la cateva secunde de inculpat. In acest conditii, inculpatul C.I. putea localiza fonic locul in care se afla N.C. si chiar il putea vizualiza, avand in vedere ca din procesul-verbal de cercetare la fata locului din data de 13.08.2008 rezulta ca „distanta de la locul unde a fost gasita victima si locul unde a tras C.I. este de 49,2 m”, iar potrivit declaratiilor martorilor C.V, G.V., O.I. „distantele dintre vanatori erau de aproximativ 50 m, fiecare vanator putand sa il observe pe celalalt”.
In aceste conditii, inculpatul C.I. nu ar mai fi trebuit sa execute focul de arma, cu riscul unui ricoseu provocator de accidente.
La retinerea situatiei de fapt instanta a avut in vedere urmatoarele mijloace de proba:
- procesul-verbal de cercetare la fata locului intocmit in data de 12.08.2008,
- procesul-verbal de cercetare la fata locului intocmit la data de 13.08.2008,
- raportul de necropsie nr S2917/09.01.2009 intocmit de SJML Bacau
- raportul de constatare tehnico-stiintifica balistica nr 245278/11.08.2008.
In drept, faptele inculpatului intrunesc continutul constitutiv al infractiunilor prev de art 178 alin 2 Cpen si art 38 alin 1,4 din legea 319/2006, cu aplic art 33 lit b C pen.
In temeiul art.345 C.p.p. avand in vedere ca faptele exista, fiecare constituie infractiune si ca au fost savarsite de catre inculpat, a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciara a pedepselor, instanta a tinut seama de criteriile generale prev. de art. 72 C.p. respectiv dispozitiile partii generale ale C.p., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptelor savarsite, persoana inculpatului si imprejurarile care atenueaza raspunderea penala prev de art 74 lit a Cp.
Constatand indeplinite conditiile art. 33 lit. a C.p. la aplicarea pedepsei rezultante instanta a avut in vedere tratamentul sanctionator propriul concursului de infractiuni prev. de art. 34 lit. b Cp.
Avand in vedere ca pedeapsa aplicata este mai mica de 2 ani, ca inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, si ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executare, instanta constatand intrunite conditiile prevazute de art.81 C.p., u a dispus suspendarea conditionata a executarii acesteia, a stabilit termenul de incercare pe durata prev. de art. 82 C. p. si a atras atentia inculpatului asupra prev. art.83 C.p.
In temeiul art. 71 al. 1,2 C.p. instanta a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza II si b C.p.
In temeiul art. 71 al. 5 C.p. instanta a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si b C.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art. 7 din Lg. 76/2008 instanta a dispus recoltarea de la inculpat a probelor biologice in vederea stocarii acestora in S.N.D.G.J.
- SOLUTIONAREA ACTIUNII CIVILE
N.M. in calitate de sotie supravietuitoare si N.A, N.C si N.R in calitate de copii ( descendenti privilegiati) minori au suferit ca urmare a decesului victimei N.C. atat vatamari morale cat si materiale.
Descendentii minori au fost reprezentati in proces de curatorul N.V..
Curatorul nu s-a prezentat in instanta iar instanta a facut aplicarea art 17 Cpp.
Accidentul a avut loc pe durata contractului de asigurare RCA incheiat intre SC ASIGURARE ROMANEASCA ASIROM VEINNA INSURANCE GROUP SA in calitate de asigurator de raspundere civila si inculpat in calitate de asigurat.
In art 1 din anexa 1 a contractului de asigurare se mentioneaza ca vanatorii sportivi cu domiciliul in Romania, membri AGVPS care poseda permise de vanatoare sunt asigurati pe baza de contract, pentru:
- raspundere civila ca urmare a vatamarii corporale sau a decesului tertelor persoane, in legatura cu activitatea de vanatoare,
- accidente ale vanatorilor sportivi intamplate in legatura cu activitatea de vanatoare.
Potrivit art 4 din contractul de asigurare sumele asigurate corespunzatoare primelor de
asigurare de la pct 3 sunt:
- 5000 lei pentru invaliditate permanenta din accidente,
- 2500 lei pentru deces din accidente,
- 2000 lei pentru cazurile de raspundere civila,
- 30 lei/zi fara a depasi suma de 2000 lei cheltuieli de spitalizare , medicamente, tratament.
Astfel, raspunderea Asirom, este de maxim 2000 lei - doar pentru despagubiri materiale - respectiv sumele pe care vanatorul sportiv asigurat este obligat sa le despagubeasca cu titlu de desdaunare si cheltuieli de judecata pentru prejudicii de care raspunde in baza legii, fata de terte persoane pagubite printr-un accident produs cu arma de vanatoare, ca urmare a vatamarii corporale sau a decesului - art 2 alin 1 lit a din Conditiile de asigurare.
Daunele morale nu constituie risc asigurat - conf. art. 6 lit d din Conditiile de asigurare.
In plus la data accidentului-victima N.C. era asigurat la Asirom, conf contractului mai sus mentionat, iar partea civila N.M. a fost despagubita cu suma de 2500 lei la data de 10.12.2008, reprezentand suma asigurata pentru cazul de deces din accidente - art 4 lit b din Contractul de asigurare.
Intre partea civila N.M. si inculpatul C.I. s-a incheiat pe timpul judecatii un contract de tranzactie care a stins actiunea civila intre acestia.
Potrivit contractului, partile au hotarat de comun acord sa stinga actiunea civila din procesul penal ce formeaza obiectul dosarului nr 195/180/2011 aflat pe rolul Judecatoriei Bacau - Sectia Penala.
C.I. a fost de acord sa achite partii vatamate N.M suma de 12.000 (doisprezece mii) lei reprezentand daune morale si materiale.
Se precizeaza ca din suma N.M. a primit suma de 10.000 lei, urmand ca diferenta de 2000 lei sa fie achitata in 4 rate lunare egale a cate 500 lei fiecare incepand cu luna ianuarie 2012, fiecare rata urmand a fi achitata pana la data de 20 a fiecarei luni.
N.M. a declarat ca este de acord cu cuantumul despagubirilor si modalitatea de plata
aratata.
S-a specificat ca prezentul contract constituie titlu executoriu cf art 67 din Legea 36/1995 si ca partile prin acesta au stins litigiul civil, nemaiavand nici un fel de pretentii unul asupra celuilalt.
In ce priveste solutionarea actiunii civile fata de minori, instanta a obligat inculpatul in temeiul art 14 Cpp, art 17 Cpp, art 346 Cpp si art 998 C.civ la plata daunelor morale.
Instanta a stabilit cuantumul acestora in functie de suferintele psihice provocate acestora ca urmare a incalcarii drepturilor personal nepatrimoniale rezultate din raporturile de familie si de intensitatea acestora.
Cu privire la obligarea inculpatului la plata unor prestatii periodice lunare de intretinere, instanta a dispus respingerea acestora intrucat din adresa de la fila 134 dosar
CNPP catre Judecatoria Bacau rezulta ca N.A, N.C si N.R succesori ai defunctului lor tata N.C. au stabilita pensie de urmas si sunt in plata cu aceasta.
Impotriva sentintei penale mai sus mentionate au formulat, in termen legal, recurs: Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau, inculpatul C.I. si partea civila N.M.
Parchetul a criticat sentinta pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, respectiv: pedeapsa aplicata inculpatului C.I pentru infractiunea prevazuta de art. 38 al. 1,4 din Legea nr. 319/2006, a fost gresit individualizata, in alte limite decat cele prevazute de lege; daunele morale acordate partilor civile minore sunt modice, iar cuantumul acestora(2000 lei fiecare) nu poate fi considerat apt sa acopere in parte prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a pierderii unui parinte.
Recurenta - parte civila N.M. a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate partilor civile minore, care este prea mic raportat la decesul tatalui.
Recurentul - inculpat C.I a criticat sentinta pentru motive de nelegalitate, aratand ca nu se face vinovat de comiterea faptei, in cauza fiind incident cazul fortuit intrucat inculpatul nu putea anticipa faptul ca victima se va deplasa de la locul stabilit, iar raportul balistic a concluzionat ca nu este autorul decesului deoarece glontul nu a fost primit din arma inculpatului ci prin ricosare.
Culpa apartine victimei, iar recurentul arata ca a platit partii civile o suma de bani potrivit contractului de tranzactie depus la dosarul cauzei.
Analizand sentinta penala recurata, sub aspectul motivelor de recurs invocate, dar si conform dispozitiilor art. 385/6 al. 3 C. pr. penala, Curtea de Apel retine urmatoarele:
In ceea ce priveste situatia de fapt ce rezulta din coroborarea probelor administrate, la fel ca si judecatorul primei instante, Curtea de Apel retine ca in ziua de 12.10.2008 in baza autorizatiei de vanatoare colectiva in grup mare (tip B) seria AGVPS nr 184300/02.09.2008, pe fondul de vanatoare nr 32 Buhoci, gestionat de AJVPS Bacau, s-a organizat o vanatoare colectiva la mistreti si daunatori cu par.
La vanatoare au participat un numar de 11 vanatori, respectiv N.C (paznic de vanatoare), C.I, O.I, G.V., A.N., A.L., C.M., L.I., C.G. si C.I (membri vanatori) precum si 8 gonasi
Adunarea a avut loc in jurul orelor 08,00, in punctul de intalnire „ la bariera Racova” .
Inainte de inceperea vanatorii, paznicul de vanatoare N.C. titularul autorizatiei si organizatorul vanatorii, a facut instructajul membrilor vanatorii si a gonasilor, cf art 43 din Regulamentul privind organizarea si practicarea vanatorii, aprobat prin Ord 353/2008 al MADR intocmind un proces-verbal in acest sens.
Pe parcursul zilei, respectiv in intervalul ora 09
00
-14
30
s-au efectuat cinci batai (goane), fara insa a se impusca vreun animal.
In jurul orelor 15,00 s-a organizat o ultima bataie, a sasea, in padurea de pe raza localitatii V., in punctul denumit „Valea lui Colt”.
Conform declaratiilor martorilor C.I, coroborata cu declaratia martorului G.V., pozitia in stand a vanatorului N.C. a fost stabilita in spatele liniei celorlalti vanatori, respectiv langa 3 stejari aflati la o distanta de aproximativ 34 m de standul ocupat de inculpat, in directia NE.
In timpul vanatorii N.C. si-a modificat, insa, pozitia in stand, avansand catre sud-vest, pana a ajuns in line cu ceilalti vanatori, la o distanta de aproximativ 49,2 m de locul in care se afla C.I..
In jurul orelor 15
20
, in flancul drept al bataii a intrat un porc mistret, care a fost observat de catre N.C.. Acesta a executat doua focuri de arma, fara a lovi animalul, care s-a deplasat in goana printre standul sau si cel al vanatorului C.I.. La cateva secunde dupa focurile trase de N.C., inculpatul C.I. a tras un foc de arma catre mistret, dintr-un un unghi mai mic de 45
0
fata de locul in care se afla N.C.. Proiectilul tras de catre inculpat a lovit un arbore la baza si a ricosat catre victima N.C., pe care l-a lovit in ochi, provocand moartea instantanee a acestuia.
Dupa incheierea goanei, datorita faptului ca N.V. nu a mai aparut la punctul de intalnire al vanatorilor, martorul O.I. s-a deplasat catre zona in care fusese pozitionat acesta, gasind cadavrul acestuia la o distanta de aproximativ 50 m de standul lui C.I, in linie cu acesta.
Curtea de Apel retine ca inculpatul nu a respectat urmatoarele obligatii stabilite prin Ordinul nr. 353 din 04 iunie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea si practicarea vanatorii;
- art. 44 pct. 11,12,13, care arata ca: ”persoanele autorizate sa practice vanatoarea individual, la fiecare iesire in teren, cu urmatoarele obligatii:
- inainte de actionarea sigurantei si declansarea focului asupra vanatului, vanatorul se va asigura ca pe directia lui de tragere nu sunt persoane;
- declansarea focului se va face numai dupa identificarea clara a vanatului;
- declansarea focului asupra vanatului in miscare pe jos, la ridicare sau in zbor se va face numai dupa asigurarea ca prin ricosare nu pot fi provocate accidente”;
Textul legal al art. 45 pct. 13 arata ca „La vanatorile colective, vanatorii au obligatia sa respecte urmatoarele reguli: - in situatia amplasarii standarilor pe o singura linie, se interzice declansarea focului sub un unghi mai mic de 45 grade fata de linia vanatorilor, tirul fiind permis in fata si spatele liniei vanatorilor”.
In speta de fata, Curtea de Apel retine ca cei 11 vanatori nu au fost asezati in linie dreapta ci in forma de L (a se vedea schita - fl.10 d.u.p.), pozitia in stand a victimei N.C. a fost stabilita in
spatele liniei celorlalti vanatori,
respectiv langa 3 stejari aflati la o distanta de aproximativ 34 m de standul ocupat de recurentul-inculpat, in directia N.E.
Trebuie retinut, asa cum se arata mai sus, ca victima N.C., fara sa anunte si-a
modificat pozitia in stand,
avansand catre sud-est, pana a ajuns in linie cu ceilalti vanatori, la o distanta de aproximativ 49,2 m de locul unde se afla recurentul-inculpat, fara a anunta in prealabil modificarea pozitiei in stand (a se vedea procesul verbal din 13.oct.2008 al Serviciului Criminalistic - fl.22 d.u.p.).
Recurentul-inculpat nu avea de unde sa cunoasca noua pozitie a victimei pentru a putea aprecia unghiul de declansare a focului fata de linia unde C.I. a fost pozitionat in stand.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 45 pct. 14 din Ordinul nr. 353/2008, nerespectarea acestei reguli, respectiv: in situatia amplasarii standurilor in linie pe o distanta mai mica de 200 m, cu unul sau doua flancuri, declansarea focului de catre vanatorii aflati pe flancuri este permisa numai in spatele liniei flancului, cu respectarea unghiului minim de tragere de 45 grade.
Nu poate fi imputata recurentului-inculpat avand in vedere ca victima N.C. era pozitionat in spatele liniei celorlalti vanatori la o distanta mica de numai 34 m, unghiul de tragere evident fiind mai mic de 45 de grade.
Asadar, instanta de recurs apreciaza ca victima N.C. nu a respectat dispozitiile art. 45 pct.3 si 7 din Ordinul nr. 353/2008 care dispune ca „La vanatorile colective, vanatorii au obligatia sa respecte urmatoarele reguli: 3.este interzisa schimbarea locului indicat de organizator; 7- este interzisa parasirea standului in timpul vanatorii”.
Fata de situatia de fapt si de drept retinuta, Curtea de Apel apreciaza ca in sarcina recurentului inculpat se poate retine o culpa in procent de 50%, iar in sarcina victimei o culpa in procent de 50%.
Prin adresa nr. 98 din 11.02.2009 emisa de A.J.V.P.S. Bacau se retine ca victima N.C. era titularul autorizatiei si organizator al vanatorii, in calitate de paznic de vanatoare, angajat in calitate de gestionar al fondului de vanatoare nr. 33 Gioseni si gestionar temporar al fondului de vanatoare nr. 32 Gioseni (fl.101 d.u.p.).
In aceeasi adresa A.J.V.P.S. Bacau arata ca recurentul inculpat C.I in calitate de vanator, bun cunoscator al locului a avut in aceeasi zi functia neoficiala, de ”maistru de vanatoare”.
Aceasta functie de ”maistru de vanatoare” nu exista in mod oficial, iar recurentul nu era angajat al A.J.V.P.S. Bacau, asa incat acesta a participat la vanatoare ca simplu vanator si nu din partea unei institutii ca angajat, neaflandu-se in timpul desfasurarii activitatii la locul de lunca.
Textul legal al art. 38 din Legea nr. 319/ 2006, incrimineaza fapta de:
„(1)Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
- Daca fapta prevazuta in alin. (1) a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
- Daca nerespectarea consta in repunerea in functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
- Faptele prevazute la alin. (1) si (3) savarsite din culpa se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta prevazuta la alin. (2) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.”
De asemenea textul legal al aceluiasi act normativ arata ca - art. 3 alin. 2 ” prevederile prezentei legi se aplica angajatorilor, lucratorilor si reprezentantilor lucratorilor”.
In sensul L 319/2006 termenii si expresiile de angajator, lucrator si alti participanti la procesul de munca, au urmatorul inteles:
„(a) lucrator - persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in perioada efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice;
- angajator - persoana fizica sau juridica
ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu
cu lucratorul respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii; - alti participanti la procesul de munca - persoane aflate in intreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, in perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale in vederea angajarii, persoane care presteaza activitati in folosul comunitatii sau activitati in regim de voluntariat, precum si someri pe durata participarii la o forma de pregatire profesionala si persoane care nu au contract individual de munca incheiat in forma scrisa si
pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba”.
Fata de textele legale anterior precizate, Curtea de Apel retine ca recurentul inculpat nu era angajat al vreunui angajator, iar producerea accidentului nu avea legatura cu nerespectarea indatoririlor de serviciu, produs in timpul procesului de munca, neexistand intre A.J.V.P.S. Bacau si recurentul inculpat un contract de munca sau o dovada a prevederilor vreunui contract de munca si a prestatiilor efectuate prin vreun alt mijloc de proba.
In cazul infractiunii prevazute de art. 38 din Legea nr. 319/2006, subiectul activ este particularizat de lege, respectiv lucrator sau alt participant la procesul de munca care are un contract de munca incheiat in forma scrisa cu angajatorul sau fata de care se face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.
Asa fiind, Curtea de Apel, apreciaza ca subiectul activ al infractiunii nu are calitatea ceruta de lege pentru a raspunde conform dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 319/2006, nefiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii de nerespectare a obligatilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei, respectiv cuantumul daunelor morale acordate partilor civile minore, Curtea retine ca aceste persoane au suferit prin pierderea tatalui in plan afectiv si psihic, impunandu-se acordarea unor desdaunari morale. Pentru stabilirea acestor despagubiri instanta nu poate statua in mod arbitrar, ci are la indemana o serie de criterii orientative, o serie de aspecte.
Astfel, pe de o parte, instanta se raporteaza la gravitatea suferintei de ordin afectiv si psihic suportate de partea civila (copiii victimei), care in speta de fata data, s-a apreciat ca nu este neglijabila, iar pe de alta parte, trebuia avut in vedere ca sumele de bani ce urmeaza a se acorda cu acest titlu trebuie sa aiba efecte compensatorii pentru copiii victimei si sa nu constituie amenzi excesive pentru inculpatul care prin fapta sa ilicita a stat la originea lot si care pentru aceasta a suferit deja o condamnare penala. De asemenea, instanta de recurs are in vedere si principiul potrivit caruia daunele morale, avand drept finalitate compensarea suferintelor psihice ale copiilor victimei, suferinte care in sine pot fi inlaturate sau vindecate prin prestatii banesti, nu se pot constitui in sursa de imbogatire fara just temei a partilor civile.
Or, din perspectiva tuturor acestor aspecte, instanta apreciaza ca valoarea daunelor morale acordate partilor civile nu este nici exagerata si nici nerezonabila. In raport de imprejurarile retinute anterior, avand in vedere prejudiciul moral suferit de partile civile, pe de alta parte, culpa comuna a victimei si a recurentului inculpat in producerea accidentului, faptul ca recurentul a dat familiei victimei suma de 12.000 euro cu titlu de daune morale si materiale conform contractului de tranzactie autentificat sub nr. 484/6.12.2011 la B.N.P.- C.N. B. (fl.107 d.f.), tinand totodata seama ca acordarea de despagubiri civile reprezentand daune morale are un caracter pur afectiv ( rolul unor astfel de despagubiri fiind acela de a( se) da o compensare mostenitorilor victimei), instanta apreciaza ca suma de 2000 lei acordata fiecarui copil al victimei, cu titlu de daune morale este de natura sa compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabile recurentului inculpat, neimpunandu-se nici majorarea si nici diminuarea acestor despagubiri.
Fata de cele mai sus retinute, Curtea apreciaza ca fiind fondat recursul inculpatului in temeiul art. 385/15 pct.2 lit. d c.p.p. raportat la art. 385/9, pct.12,14,17 c.p.p. a admis rercursul inculpatului in latura penala a cauzei, in sensul stabilirii unei culpe comune a partilor, reducerea pedepsei pentru ucidere din culpa si achitarea inculpatului pentru art. 38 al. 1 si 4 din Legea 319/2006, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a si art. 10 lit. d C.pr.pen.
Avand in vedere ca recurentul inculpat a fost trimis in judecata si condamnat gresit pentru art. 38 alin. 1 si 4 din Legea 319/2006, s-a stabilit in sarcina inculpatului si a victimei o culpa comuna, iar cuantumul daunelor morale compenseaza efectul negativ al faptei ilicite imputabile inculpatului, ce nu impune majorarea despagubirilor, Curtea in temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b c.p.p. a respins recursul formulat de Parchet si partea civila N.M. ca nefondate.