Servitute de trecere. Actiune confesorie. Natura civila a litigiului. Competenta materiala a judecatoriei ca instanta de fond.
26 martie 2020Suspendarea contractului individual de munca al persoanei care ocupa o functie de conducere in sindicat. Conditii.
26 martie 2020
Simulatie prin interpunere de persoane. Conditii legale. Dovada acordului simulator intervenit intre cei trei cocontractanti. Admisibilitatea probei cu martori si prezumtii in lipsa contrainscrisului (
instrumentum)
. Conditii legale.
In cazul simulatiei prin interpunere de persoane, persoanele care incheie actul aparent prevad, intr-o intelegere secreta, faptul ca una din ele nu are calitatea de parte contractanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile actului aparent urmaresc, in mod constient, ca efectele sa se produca fata de o alta persoana careia i se asigura anonimatul.
Prin urmare interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulatiei sa participe toti cei trei actori ai sai, astfel incat tertul contractant din actul public sa cunoasca faptul ca a incheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevaratul sau cocontractant este personajul ramas ascuns privirilor indiscrete ale publicului.
In literatura de specialitate s-a retinut ca din incheierea in forma scrisa a actului public nu se poate trage in mod necesar concluzia ca si actul secret ar fi putut fi incheiat in aceeasi forma, dimpotriva forma scrisa a celui dintai poate fi destinata sa asigure aparenta, iar lipsa de consemnare a acelui din urma poate fi menita sa asigure secretul propriu simulatiei.
Pe de alta parte - actele care alcatuiesc simulatia trebuie privite in mod individual, regulile de proba prevazute de art. 1191 Cod civil aplicandu-se fiecaruia dintre ele in mod independent. (F.Baias, op. cit. p. 220).
In ceea ce priveste proba cu martori, aceasta devine admisibila pentru a proba raporturile juridice dintre parti chiar peste valoarea de 250 lei, nu numai in ipoteza in care partile s-au aflat in imposibilitate morala de a preconstitui un inscris - cum e cazul in speta, ci si atunci cand exista un inceput de dovada scrisa, or, in speta, paratii au recunoscut la interogatoriu si s-au depus la dosar inscrisurile prin care au ridicat banii de la banca, bani trimisi din Suedia de catre reclamanti la data de 23 august 2000, in vederea achitarii pretului terenului.
Art. 1191, 1198 si 1203 Cod civil
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 4125/254/2010 reclamantii G.D. si G.C. au solicitat instantei ca in contradictoriu cu paratii C.A., C.M. si C.E., sa constate simulat, prin interpunere de persoane, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la B.N.P. S.F.E., respectiv, sa constate ca reclamantii sunt beneficiarii transferului proprietatii, adevaratii cumparatori ai terenului in suprafata de 802,50 mp, pentru care au achitat pretul paratei C.E.; au mai solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului construit, edificat pe terenul achizitionat prin actul simulat, constructie edificata in baza autorizatiei emise la data de 20.04.2001.
Reclamantii au solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata prilejuite de derularea procesului.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca s-au stabilit in Suedia, dobandind cetatenia acestei tari, fara a intrerupe, insa, legaturile cu tara de origine, Romania; au precizat ca au intretinut o stransa prietenie cu familia paratilor C., la care au locuit in perioada concediilor de odihna, sprijinul si increderea reciproca dominand relatia acestora.
Reclamantii au mai aratat ca, in anul 1999, s-au decis sa cumpere un teren in vederea edificarii unei locuinte, iar dupa ce au comunicat paratilor aceasta decizie, au sondat impreuna piata imobiliara din localitatile 2 Mai si 23 August; convinsi fiind ca, in calitate de cetateni straini, nu puteau achizitiona teren in Romania, reclamantii au convenit cu paratii C. ca terenul sa fie cumparat pe numele lor, iar de coordonarea lucrarilor de executie sa se ocupe paratul C.A.
Dupa identificarea terenului in vecinatatea locuintei paratilor, reclamantii au purtat negocierile cu vanzatoarea, parata C.E., in cursul lunii iunie 2000, prin mandatar, respectiv fiica sa, A.G., iar actul notarial a fost semnat de vanzatoarea C.E. si paratul C.A., potrivit intelegerii despre care aveau cunostinta si vanzatoarea si fiica acesteia - care au primit pretul terenului de la reclamanti.
In drept, reclamantii au invocat disp. art. 1175, art. 969-970, art. 482 C.civ, art.274 C.pr.civ.
La data de 24.12.2010, parata C.E. a formulat intampinare
,
prin care a solicitat admiterea actiunii reclamantilor, cu motivarea ca pretentiile acestora sunt justificate; in acest sens, parata a aratat ca reclamantii sunt cei care, in cursul lunii iunie 2000, au purtat negocierile cu aceasta prin intermediul fiicei sale, A.G..
Parata a recunoscut ca actul notarial a fost incheiat intre aceasta si paratul C.A., potrivit intelegerii intervenite intre reclamanti si paratii C., intelegere despre care aveau cunostinta atat parata, cat si fiica sa, cu precizarea ca acestea au primit pretul terenului de la reclamanti, carora au inteles sa le vanda terenul in litigiu.
Parata a mai aratat ca imobilul in litigiu apartine reclamantilor, care au sustinut financiar lucrarile de construire, fiind informati de paratul C.A. care a urmarit permanent toate fazele de executie si s-a implicat efectiv - potrivit intelegerii - in coordonarea lucrarilor, prin procurarea de materiale, supravegherea lucrarilor si chiar munca fizica.
Prin sentinta civila nr. 2322/09.09.2011 instanta a admis actiunea, in sensul ca a constatat simulat contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la B.N.P. S.F.E., incheiat intre parata C.E. in calitate de vanzatoare si paratul C.A., casatorit cu parata C.M., in calitate de cumparator, contract avand ca obiect vanzarea-cumpararea terenului intravilan in suprafata de 802,50 m.p. situat in comuna 23 August, judetul Constanta; a constatat dreptul de proprietate al reclamantilor asupra imobilului-constructie edificat pe terenul achizitionat in baza actului simulat, compus din 19 incaperi (living, sase dormitoare, un dressing, doua bucatarii, trei bai, doua holuri, o terasa acoperita, un garaj si doua anexe garaj), in suprafata desfasurata de 242 m.p., cu o valoare tehnica actualizata la stadiul fizic existent la finele anului 2005 in suma de 282.360 lei si a obligat paratii C.A. si C.M., in solidar, catre reclamanti, la plata cheltuielilor de judecata in suma totala de 7.605 lei.
Pentru a hotari in acest fel, a retinut instanta de fond ca Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia a efectuat o prima evaluare a intelegerii intervenite intre partile litigante. Astfel, solutionand plangerea penala formulata de reclamantii G.D. si G.C. la data de 18.07.2006, impotriva paratilor C.A., C.V, si C.I., pentru savarsirea infractiunilor de amenintare, santaj si inselaciune, Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia a retinut urmatoarele:
Intre reclamantul G.D. si paratul C.A. a existat o prietenie mai veche, datand din perioada stagiului militar si dezvoltata mai tarziu intre familiile acestora, incepand cu anul 1997, cand reclamantii au inceput sa-si petreaca vacantele la familia C., in comuna 23 August.
In cursul anului 1999, reclamantii s-au decis sa-si construiasca propria casa in Romania si, in acest sens, s-au consultat cu paratii C. si au hotarat sa cumpere un teren intr-una din localitatile situate in apropierea litoralului romanesc, iar dupa sondarea pietei imobiliare, s-au hotarat sa achizitioneze terenul in suprafata de 800 mp dintr-un lot in suprafata de 1.600 mp apartinand numitei A.G..
Intrucat reclamantii erau cetateni straini, acestia au convenit ca terenul sa fie cumparat pe numele paratului C.A., urmand ca, ulterior, cand legislatia ar fi devenit permisiva, sa se procedeze la transferul proprietatii catre adevaratul proprietar.
In perioada efectuarii lucrarilor - lucrari in care s-au implicat efectiv paratul impreuna cu familia sa-, reclamantul si paratul au tinut legatura permanent, reclamantul fiind informat cu privire la toate fazele de executie si avansand cheltuielile prilejuite de edificarea constructiei.
In cursul anului 2006, intre cele doua familii au aparut discutii care au racit relatiile dintre membrii acestora, paratul apreciind ca reclamantii sunt nerecunoscatori pentru perioada in care i-a gazduit in locuinta sa si pentru efortul depus la ridicarea constructiei; prin urmare, paratul i-a cerut reclamantului sa ii achite contravaloarea muncii prestate impreuna cu membrii familiei sale pe toata perioada edificarii constructiei.
Intrucat sus-numitii nu s-au inteles cu privire la suma ce urma a fi achitata paratilor pentru munca prestata, fiecare parte apreciind ca s-a achitat de datorii pe parcursul anilor, reclamantii au formulat plangerea penala supusa analizei parchetului.
Coroborand concluziile Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia cu probele administrate in prezenta cauza si avand in vedere pozitia procesuala a partilor, instanta a retinut ca:
In ce priveste pozitia procesuala a paratei C.E., instanta a constatat ca sustinerile acesteia din intampinare sunt confirmate de raspunsurile la interogatoriul propus de paratii C., astfel incat ipoteza avansata de acestia din urma cu privire la coniventa procesuala care ar exista intre parata si reclamanti - justificata de varsta inaintata a acesteia - a fost inlaturata.
In acest context, avand in vedere si pozitia procesuala a paratilor in raport cu aceasta proba, instanta a dat relevanta marturisirii paratei, ca mijloc de proba a simulatiei intre parti, urmand a fi coroborata cu celelalte probe administrate in cauza.
Examinand raspunsurile paratei C.E. la interogatoriul propus de paratii C., instanta a constatat ca aceasta a raspuns punctual la intrebari, manifestand luciditate si coerenta in exprimare; astfel, parata a aratat ca negocierile asupra terenului in litigiu s-au purtat intre reclamanti si fiica acesteia, A.G., ca pretul a fost achitat, intr-adevar, de catre paratul C.A., dar in numele si pentru reclamantul G.D. si ca intre reclamanti si paratii C. a existat o intelegere potrivit cu care paratii urmau sa cumpere terenul in numele si pentru reclamantii G. (cetateni straini de origine romana), urmand ca, ulterior, sa intocmeasca acte.
Parata C. a precizat, cu acelasi prilej, ca de la paratii C. cunostea aspectul ca reclamantii au sustinut financiar lucrarile de ridicare a constructiei, iar paratul C. i-a informat permanent pe reclamanti asupra stadiului de executare a lucrarilor de construire.
In ce priveste pozitia procesuala a paratilor C., instanta a constatat contradictiile vadite dintre sustinerile din cuprinsul intampinarii si raspunsurile acestora la interogatoriul propus de reclamanti; astfel, apararea paratilor a acreditat ideea ca acestia au avut initiativa achizitionarii terenului, si nu reclamantii si ca au beneficiat de sprijinul financiar al reclamantilor doar intr-o foarte mica masura, in sensul ca sumele avansate – care au totalizat suma de 30.000 lei – au fost restituite integral in anul imediat urmator acordarii imprumutului, iar suma imprumutata a reprezentat doar 10% din valoarea reala a materialelor si manoperei inglobate in lucrarile de construire, dar ca intre parti nu s-au incheiat niciodata inscrisuri care sa confirme imprumuturile banesti.
Examinand prezenta cauza prin prisma textelor de lege aplicabile,
instanta a retinut ca intre partile litigante au existat, o lunga perioada de timp, stranse relatii de prietenie care au creat conditiile unei imposibilitati morale de materializare a intelegerii intervenite intre reclamanti si paratii C.,
privind achizitionarea de catre paratii C., in numele si pentru reclamantii G., a unui teren pe raza comunei 23 August, cu scopul edificarii unei case de locuit.
Aceasta conventie nematerializata intr-un inscris a aparut pe fondul unei legislatii care interzicea cetatenilor straini cumpararea de terenuri pe teritoriul Romaniei si era fundamentata pe disp. art. 41 alin. 2 din Constitutia Romaniei in vigoare in anul 1991, potrivit cu care „cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor (…)”.
Prin urmare, la epoca la care s-a confectionat actul public, in speta, anul 2000, interdictiile instituite pentru cetatenii straini in acest sens erau evidente.
Pe fondul acestei legislatii, contractul de vanzare-cumparare a intervenit, ca act public, potrivit intelegerii partilor, intre parata C.E. in calitate de vanzatoare si paratul C.A. in calitate de cumparator.
Pe cale de consecinta, constatand ca reclamantii sunt beneficiarii transferului proprietatii asupra terenului in suprafata de 802,50 mp, instanta a constatat, in baza art. 482 C.civ., dreptul lor de proprietate asupra imobilului-constructie edificat pe terenul achizitionat in baza actului simulat, compus din 19 incaperi (living, sase dormitoare, un dressing, doua bucatarii, trei bai, doua holuri, o terasa acoperita, un garaj si doua anexe garaj), in suprafata desfasurata de 242 m.p., cu o valoare tehnica actualizata la stadiul fizic existent la finele anului 2005 in suma de 282.360 lei.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apel paratii, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civila nr. 248 din 3 aprilie 2012 Tribunalul Constanta a respins apelul paratilor C.A. si C.M. ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul Constanta a retinut in esenta ca intre partile implicate in conflictul judiciar a intervenit un acord simultan prin interpunere de persoane cu privire la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 802,50 mp situat in localitatea 23 August, judetul Constanta, adevaratii cumparatori ai terenului fiind reclamantii G.D. si G.C., iar nu paratii C.A. si C.M. mentionati in actul de vanzare-cumparare aparent.
Tribunalul Constanta si-a insusit situatia de fapt stabilita prin hotararea Judecatoriei Mangalia si dupa completarea materialului probator a concluzionat ca in mod judicios prima instanta a retinut ca stransele relatii de prietenie existente intre reclamanti si paratii C. au creat conditiile unei imposibilitati morale de materializare intr-un inscris a intelegerii intervenite intre aceste parti privind identitatea adevaratilor cumparatori ai terenului din localitatea 23 August, judetul Constanta.
S-a concluzionat ca prin prisma dispozitiilor art. 1198 Cod civil si, pe cale de exceptie de la regula instituita de art. 1191 Cod civil, dovada acordului simulator s-a facut, in lipsa inscrisului secret nerealizat datorita unei imposibilitati morale, prin martori si interogatoriul partilor, probe ce confirma fara putinta de tagada ca reclamantii au fost adevaratii cumparatori ai terenului si persoanele care au suportat costurile efective pentru realizarea constructiei.
S-a mai retinut ca legislatia prohibitiva cu privire la dobandirea unor terenuri in Romania de catre cetatenii straini, coroborata cu increderea deosebita pe care reclamantii au avut-o in prietenii lor din Romania - familia C., au determinat partile sa nu procedeze la intocmirea unui inscris secret care sa materializeze intelegerea partilor si conditiile in care s-a dobandit terenul si in care urma a fi realizata constructia.
Instanta de apel a retinut ca aceasta interdictie legala existenta la data incheierii actului aparent, nu se poate transpune intr-un motiv de cauzalitate a actului secret din moment ce actiunea in simulatie a fost promovata dupa ce au fost abrogate dispozitiile legale ce aduceau atingere principiului liberei circulatii a bunurilor si persoanelor, caracterul ilicit al actiunii a disparut, fiind prevalenta vointa reala a partilor contractante si efectele juridice la care le-a urmarit sa se produca in realitate, sens in care s-a invocat si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Decizia civila nr. 963 din 4 februarie 2004.
S-a mai retinut ca actul simulator este recunoscut de vanzatoarea C.E. care a aratat ca negocierile cu privire la vanzarea terenului s-au purtat intre G.D. si fiica sa A.G., iar pretul a fost achitat de paratul C.A., dar in calitate de reprezentant al reclamantului G.D., care a expediat paratului banii din strainatate, prin intermediul B.C.R. Mangalia.
In ceea ce priveste sumele de bani trimise de reclamanti in tara in contul constructiei, Tribunalul Constanta a retinut ca sustinerile apelantilor parati in sensul ca reclamantii au contribuit la realizarea constructiei numai cu 30.000 lei vechi sunt contrazise de actele existente la dosar.
Astfel, potrivit inscrisurilor de la dosarul de fond, in perioada 23.08.2000 -01.09.2009, a fost trimisa paratilor, prin transfer bancar, suma de 175.1685 koroane suedeze, echivalentul a 19.040 euro.
In afara acestor sume, potrivit inscrisurilor de la dosarul de fond, reclamantii au imprumutat, in anul 2002, suma de 100.000 koroane (echivalentul a 10.000 de euro) de la societatea comerciala a martorului P.N., suma necesara, potrivit declaratiei martorului, pentru usile si geamurile din termopan executate la Resita, iar in anul 2005, aceeasi suma de la acelasi martor, in vederea montarii faiantei, gresiei de interior-exterior, gardului forjat si cabinei de dus, a materialelor izolatie pod.
De asemenea, cu inscrisurile depuse la dosarul de fond, reclamantii au facut dovada veniturilor realizate, precum si a tranzactiilor efectuate, prin transfer bancar, in contul edificarii constructiei.
In ceea ce priveste trimiterea apelantilor la sumele pe care le realizau din activitati comerciale, paratii au precizat ca realizau venituri considerabile din muncile agricole, dar nu au fost in masura sa precizeze sumele astfel realizate ori suma restituita reclamantilor in vara anului 2001, primita cu titlu de imprumut pentru achizitionarea terenului, desi aceasta suma reprezinta pretul contractului de vanzare-cumparare.
De asemenea, paratii au confirmat primirea banilor in contul deschis special la dispozitia acestora, aratand ca au restituit reclamantilor din contravaloarea produselor si a muncilor agricole realizate in timpul sezonului estival, fara a putea aproxima veniturile realizate anual din aceste munci si fara a proba vanzarea produselor agricole.
In egala masura, raspunsurile paratilor la interogatoriul propus de reclamanti contrasteaza in mod vadit cu declaratiile date in fata organelor de cercetare penala, aprecierile acestora in legatura cu banii primiti de la reclamanti osciland intre „imprumut” si „ajutor financiar”.
Din raportul de expertiza efectuat in cauza, instanta retine ca imobilul-constructie edificat pe terenul in litigiu este compus din 19 incaperi (living, sase dormitoare, un dressing, doua bucatarii, trei bai, doua holuri, o terasa acoperita, un garaj si doua anexe garaj), in suprafata desfasurata de 242 m.p., cu o valoare tehnica actualizata la stadiul fizic existent la finele anului 2005 in suma de 282.360 lei.
Potrivit actelor atasate la dosarul cauzei, in perioada de referinta (2000 – 2005), veniturile declarate de paratii C. au fost derizorii in raport cu valoarea terenului si a constructiei in litigiu, respectiv, 4.000.000 lei vechi (400 lei noi), 1.685.000 lei vechi (168,5 lei noi), 1.145.000 lei vechi (114,5 lei noi), 8.000.000 lei vechi (800 lei noi) la nivelul anilor 2000 si 2001, potrivit declaratiilor privind veniturile din activitati independente. Sustinerea apelantilor ca din activitati agricole ar fi obtinut suma de 85.000 de euro este contrazisa astfel, de inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
In acest context, este incontestabil ca facturile depuse, in contraproba, la dosarul cauzei nu au valoare probatorie sub aspectul ipotezei avansate de paratii C., ci se coroboreaza cu toate celelalte probe, consolidand ideea ca aceste facturi au fost achitate din banii avansati de reclamanti cu titlu de contributie financiara la realizarea constructiei.
Impotriva acestei decizii, in termen legal au declarat recurs paratii C.A. si C.M., care dupa ce au expus situatia de fapt retinuta de instantele de fond si de apel au criticat hotararea Tribunalului Constanta sub urmatoarele aspecte:
1. In mod netemeinic si nelegal instanta de apel a revenit asupra probei cu interogatoriul paratei C.E., pentru ca se impunea a se remarca inadvertentele dintre cele aratate in cuprinsul intampinarii (unde a sustinut ca a avut cunostinta de pretinsa intelegere existenta intre partile contractante inca de la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare) si raspunsul la interogatoriul administrat in fata instantei de fond (unde a afirmat ca a aflat despre aceasta intelegere la o distanta de 4-5 ani, mai precis dupa declansarea situatiei litigioase dintre parti).
Instanta a retinut ca parata C.E. a marturisit ca adevaratii proprietari ai terenului ar fi familia G., desi aceasta nu a vorbit personal niciodata cu acestia, nu i-a cunoscut si nu a primit banii de la intimatii reclamanti, pretul terenului fiindu-i inmanat de recurenti, iar intampinarile depuse la dosar de catre parata vanzatoare poarta diverse semnaturi.
2. In mod netemeinic si nelegal instanta de apel a respins solicitarile aparatorilor paratilor privind suplimentarea probei testimoniale cu inca doi martori, cat si refacerea probei testimoniale cu martora B.D.F., a carei audiere a fost solicitata in apel.
Apelantii parati au solicitat completarea probatoriului mai sus-aratat fata de depozitiile contradictorii ale martorilor audiati la propunerea lor si ale martorilor audiati la propunerea intimatilor reclamanti cat si in raport de modalitatea absolut partinitoare si de o maniera intimidanta in care a inteles instanta de fond sa administreze proba testimoniala a martorei B.D.F., ceea ce a determinat aparatorul ales sa formuleze cerere de recuzare impotriva completului de judecata, in temeiul art. 295 alin. (2) Cod procedura civila coroborat cu art. 292 si art. 129 alin. (5) Cod procedura civila.
In raport de probatoriile contradictorii precum si modalitatea in care acestea au fost administrate in fata instantei de fond, cat si aplecarea excesiva a instantei de apel asupra continutului dosarului penal, in conditiile in care instanta de judecata este cea care administreaza in mod direct si nemijlocit probele incuviintate, recurentii se afla in situatia unei hotarari netemeinice si nelegale, ce se impune a fi casata in integralitate si trimisa spre rejudecare pentru a se completa probatoriile si cu proba testimoniala, in modalitatea in care a fost solicitata.
3. In mod gresit, Tribunalul Constanta a retinut ca actul de vanzare-cumparare este simulat prin interpunere de persoane.
Simulatia este caracterizata ca fiind o operatiune juridica unitara, care creeaza o aparenta neconforma cu realitatea, prin incheierea concomitenta a doua acte juridice; unul public si mincinos, ale carui efecte sunt inlaturate sau modificate total sau partial de actul secret si adevarat, care contine in sine, acordul, implicit sau explicit, al partilor de a simula.
Raportat la aceste aspecte, recurentii considera ca o conditie esentiala pentru existenta simulatiei este incheierea actului secret, care modifica actul public si care nu poate sa aiba efecte decat intre partile contractante si succesorii lor universali.
Astfel, sub aspect probator, simulatia nu poate fi dovedita intre parti decat printr-un contrainscris, care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat.
In cazul simulatiei prin interpunere de persoane, pretinsa de reclamanti ar fi incidenta spetei, au calitatea de parti ale acordului simulatoriu atat semnatarii actului public, cat si adevaratul beneficiar al dreptului transmis sau constituit in aceasta modalitate, in speta intimatii reclamanti.
In calitate de parti ale pretinsului acord simulatoriu, intimatii erau tinuti de regulile de drept comun ale probatiunii din materia actelor juridice, deoarece simulatia este un complex de acte juridice: pentru acte cu o valoare mai mare de 250 lei, proba cu martori ar fi trebuit respinsa ca inadmisibila, ca si aceea cu prezumtii (art. 1191 si art. 1203 Cod civil), in conditiile in care prietenia partilor nu ar fi trebuit apreciata ca o imposibilitate a preconstituirii inscrisului ascuns.
Ori, in speta dedusa judecatii, nu a fost perfectat niciodata cu contrainscris care sa contrazica actul public, neexistand nicio imposibilitate morala de preconstituire a dovezii scrise (data fiind absenta oricarui grad de rudenie).
In ceea ce priveste sustinerile reclamantilor, potrivit carora pretinsa intelegere intervenita intre parti, referitoare la achizitionarea imobilului litigios nu a fost materializata intr-un inscris in virtutatea „increderii in respectul cuvantului dat”, precum si a relatiilor de prietenie existente intre parti nu pot fi primite cata vreme concretizarea acesteia presupunea investirea unor importante sume de bani, iar dispozitiile legale in materie impuneau incheierea actului secret in forma autentica (ad validitatem).
In aceste conditii este greu de crezut ca intimatii reclamanti ar fi acceptat realizarea unei astfel de investitii in lipsa unui contrainscris care sa ateste pretinsa intelegere dintre parti, incheierea unui astfel de act fiind singura modalitate ce ar fi asigurat o minima garantie in vederea protejarii dreptului lor de proprietate asupra imobilului in discutie, constituind singurul mijloc de proba al existentei unei conventii intervenite intre partile litigante.
Referitor la aspectele anterior mentionate recurentii parati sustin ca in practica judiciara s-a apreciat ca imposibilitatea preconstituirii contrainscrisului nu poate fi dedusa din existenta unor raporturi bazate pe incredere, subordonare sau deferenta, deoarece atata timp cat s-a redactat un inscris, este de presupus ca a existat si posibilitatea procurarii contrainscrisului („pandectele Romane, 1948, partea I, pag. 55-56; Tribunalul Suprem).
Sub un alt aspect urmeaza a se observa ca desi pretins a fi persoana interpusa, intimata parata C.E., ce a avut calitatea de vanzator in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la Biroul Notarului Public S.F.E., a aratat in cuprinsul raspunsului la interogatoriu ca apelantii paratii au fost cei care au contactat-o in vederea achizitionarii imobilului teren in suprafata de 802,50 mp si i-au platit acesteia pretul vanzarii.
De altfel, desi in cuprinsul intampinarii formulate in cauza, intimata parata C.E. a sustinut ca ar fi avut cunostinta de pretinsa intelegere existenta intre partile contractante inca de la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare mai sus-mentionat, cu ocazia interogatoriului administrat in cauza, aceasta a aratat ca in fapt, a aflat despre aceasta ulterior perfectarii actului autentic.
4. Desi intimatii reclamanti au sustinut, iar instantele de fond si apel au retinut imprejurarea ca acestia au sustinut financiar si urmarit permanent lucrarile de executie a constructiei, in cauza nu exista nici o proba din care sa rezulte, pe de o parte, imprejurarea ca familia G. ar fi venit in tara in alta perioada a anului decat in sezonul estival; pe de alta parte, singura suma de bani pentru care s-a facut dovada trimiterii in tara, intr-un cont deschis pe numele C.A. este suma de 30.000 lei, trimisa in anul 2000.
Instantele de fond si apel nu au cercetat implicarea intimatilor reclamanti exclusiv in perioada vacantelor de vara, in conditiile in care constructia a fost edificata in extrasezon.
Desi intimatii reclamanti au dovedit ca au contractat un imprumut, in cauza nu s-a dovedit ca destinatia exclusiva a acestui imprumut a fost achizitionarea terenului in discutie, respectiv edificarea si amenajarea corespunzatoare a constructiei aflata pe acest teren; nu s-a dovedit ca in perioadele imediat urmatoare contractarii imprumutului in discutie, intimatii reclamanti ar fi trimis sume de bani paratilor pentru acoperirea costului constructiilor.
Instantele de fond au retinut in mod netemeinic ca intimatii reclamanti au contribuit in mod exclusiv la edificarea constructiei in litigiu, in conditiile in care pe de o parte martorii audiati in cauza la propunerea noastra au invederat instantei ca paratul C.A. a muncit, a angajat muncitori, a supravegheat lucrarile de construire si a lucrat efectiv la ridicarea constructiei, iar parata C.M. a lucrat efectiv alaturi de sotul ei la edificarea constructiei si a preparat zilnic mancarea pentru muncitori.
Instanta nu a retinut nici inscrisurile depuse de parati in dovedirea resurselor financiare afectate edificarii constructiei, nepronuntandu-se cu privire la acestea si nici depozitiile martorilor audiati in cauza la propunerea paratilor, acestia relatand imprejurarea ca paratii sunt perceputi in comuna 23 August ca proprietari ai imobilului in litigiu, cu mentiunea ca veniturile obtinute din agricultura le-ar fi permis sa construiasca o asemenea casa.
Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile de nelegalitate invocate de parati, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente
:
Recursul reprezinta o cale extraordinara de atac, calificata ca atare de lege si poate fi exercitata numai pentru motivele prevazute limitativ de art. 304 Cod procedura civila, motive care, dupa adoptarea O.U.G. nr. 138/2000 prin Legea nr. 219/2009 se circumscriu exclusiv nelegalitatii hotararii:
Deoarece motivele de recurs vizeaza exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale extraordinara de atac, instanta de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotararii atacate ca in cazul apelului ci unul limitat la nelegalitate pentru motivele reglementate expres, legiuitorul intelegand sa excluda din atributiile instantei de recurs controlul oricarei temeinicii, hotararea pronuntandu-se fara posibilitatea readministrarii probelor si fara o noua judecata in fond, ce implica reanalizarea probelor administrate in cauza.
Situatia de fapt stabilita in fazele procesuale anterioare, rezultata din probele administrate, nu mai poate fi reapreciata in calea de atac a recursului, art. 304 Cod procedura civila impunand exclusiv controlul de nelegalitate.
De aceea, motivele faptice de recurs invocate de parati si care vizeaza raporturile de stransa prietenie dintre parti in perioada ce a premers incheierea contractului de vanzare-cumparare a carui simulatie s-a cerut a se constata, atitudinea subiectiva a partilor, inclusiv a vanzatoarei C.E. la incheierea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la B.N.P. S.F.E. si conditiile in care s-au purtat negocierile pentru vanzarea terenului si ulterior pentru edificarea constructiei reprezinta imprejurari de fapt, stabilite pe baza mijloacelor de proba administrate si care intra in competenta exclusiva a instantelor fondului, cele care sunt chemate sa determine faptele deduse judecatii.
In aceste conditii, instanta de recurs are de analizat, sub aspectul legalitatii, daca asupra situatiei de fapt determinata de instanta de fond si de apel, au fost corect aplicate normele de drept ce reglementeaza institutia simulatiei prin interpunere de persoane.
Or, se constata ca in raport de situatia de fapt retinuta de instanta de fond si care vizeaza imprejurarea ca reclamantii si paratii datorita relatiilor de stransa prietenie existenta anterior perfectarii contractului de vanzare-cumparare in mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca reclamantii si paratii s-au aflat intr-o imposibilitate morala de preconstituire a unui inscris care sa materializeze vointa reala a partilor implicate in acordul simulatiei conform art. 1198 Cod civil.
In lipsa unui inscris care sa consemneze intelegerea secreta a partilor, Curtea are de analizat daca exista in speta conditiile legale reglementate de art. 1198 Cod civil (in vigoare la data perfectarii vanzarii) pentru a exista o operatiune de simulatie prin interpunere de persoane.
Simulatia este operatiunea juridica unitara care creeaza o aparenta neconforma cu realitatea prin incheierea concomitenta a doua acte juridice: unul public si mincinos ale carui efecte sunt inlaturate sau modificate total sau partial, de altul secret si adevarat, care contine in sine acordul, implicit sau explicit, al partilor de a simula.
In cazul simulatiei prin interpunere de persoane, persoanele care incheie actul aparent prevad, intr-o intelegere secreta, faptul ca una din ele nu are calitatea de parte contractanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile actului aparent urmaresc, in mod constient, ca efectele sa se produca fata de o alta persoana careia i se asigura anonimatul.
Prin urmare interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulatiei sa participe toti cei trei actori ai sai, astfel incat tertul contractant din actul public sa cunoasca faptul ca a incheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevaratul sau cocontractant este personajul ramas ascuns privirilor indiscrete ale publicului.
Or in speta, in lipsa contrainscrisului, in sensul de
instrumentum
, iar nu de operatiune juridica, vanzatoarea C.E. a recunoscut in cadrul interogatoriului propus de parti, cat si prin declaratiile depuse la dosar ca a avut cunostinta inca din etapa de negociere a vanzarii terenului, negociere purtata prin mandatarul sau A.G. in calitate de fiica a vanzatoarei ca adevaratii proprietari sunt reclamantii, cetateni straini, vanzatoarea confirmand primirea platii de la reclamanti prin intermediul paratilor cumparatori din actul aparent de vanzare-cumparare, atat in timpul solutionarii actiunii la fond si in apel, cat si in dosarul penal in care recurentii parati au fost cercetati pentru savarsirea infractiunii de inselatorie.
In ceea ce priveste marturisirea vanzatoarei C.E. – ca mijloc de proba a simulatiei intre parti, atat in doctrina, cat si in jurisprudenta s-a aratat ca „
fara a contesta valoarea probatorie a acestui mijloc de proba,
el trebuie privit cu circumspectie de catre magistrati si trebuie sa fie apreciat in raport cu alte probe administrate in cauza, pentru a nu se ajunge, ca partile in acest fel, sa realizeze o intelegere frauduloasa chiar in fata instantei” (Simulatia. Studiu de doctrina si jurisprudenta, F. Baias, part. 220-221; T.S. sentinta civila/decizia civila nr. 820/1971 in F. Baias, op.citata, pag. 221).
In acord cu aceste opinii exprimate in doctrina, si in jurisprudenta, Tribunalul Constanta nu si-a intemeiat solutia exclusiv pe marturisirea vanzatoarei, ci a analizat aceasta proba in ansamblul materialului probator administrat in cauza reprezentand inscrisuri cu privire la posibilitatile materiale ale partilor din epoca cumpararii terenului si ulterior din cea a edificarii constructiei, (toate partile fiind in acord cu privire la scopul pentru care s-a cumparat terenul si anume pentru edificarea unei constructii), interogatorii, declaratii ale partilor in fata organelor de cercetare penala, si declaratii de martori, administrate in instantele de fond si de apel, completate cu prezumtii rezultate din opozitia expresa a recurentilor parati de a fi audiata ca martor fiica vanzatoarei, numita A.G., care a cunoscut toate partile implicate in acordul simulatoriu, a purtat negocieri cu privire la vanzarea terenului proprietatea mamei sale si cunostea cel mai bine raporturile in care se aflau la data negocierii, reclamantii si paratii.
De subliniat ca administrarea probei cu declaratia acestei martore, ruda de gradul I cu o parte, respectiv cu parata vanzatoare, nu era interzisa de lege, dispozitiile art. 189 Cod procedura civila avand un caracter dispozitiv, iar nu imperativ.
Prin urmare, partile pot cadea de acord sa fie ascultate ca martori si aceste persoane atunci cand ele au cunostinta despre faptele ce formeaza obiectul judecatii.
In ceea ce priveste proba cu martori, aceasta devine admisibila pentru a proba raporturile juridice dintre parti chiar peste valoarea de 250 lei, nu numai in ipoteza in care partile s-au aflat in imposibilitate morala de a preconstitui un inscris - cum e cazul in speta, ci si atunci cand exista un inceput de dovada scrisa, or, in speta, paratii au recunoscut la interogatoriu si s-au depus la dosar inscrisurile prin care au ridicat banii de la banca, bani trimisi din Suedia de catre reclamanti la data de 23 august 2000, in vederea achitarii pretului terenului.
Or in speta, cu privire la aceste sume de bani expediate din Suedia de catre reclamantii, parati nu au negat incasarea lor, dar in referire la titlul cu care le-au incasat, recurentii parati au oscilat intre „imprumut” si „ajutor financiar”, acreditand ideea ca la randul lor nu au incheiat cu reclamantii un inscris care sa consemneze contractul de imprumut, tocmai datorita relatiilor de prietenie dintre parti.
In raport de aceste considerente, in mod judicios Tribunalul Constanta si Judecatoria Constanta au facut in speta aplicarea dispozitiilor art. 1191 Cod civil, apreciind ca pentru stabilirea raporturilor reale dintre cele 3 parti contractante este admisibila si proba cu martori.
In consecinta, in mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca in speta reclamantii au dovedit intentia comuna a partilor de a simula, altfel spus acordul simulatoriu, ca element esential al operatiunii complexe si unitare pe care o reprezinta simulatia.
In ceea ce priveste actul secret si dovada acestuia, ca element al probei simulatiei se impun anumite precizari.
Actul secret este cel care contine manifestarea de vointa adevarata, menita sa produca integral efectele juridice in vederea carora a fost emisa. Cu alte cuvinte, el trebuie sa contrazica actul public, sa inlature ori sa modifice total sau partial, efectele pe care ar trebui sa le produca cel din urma, nu este insa esentiala existenta unei stipulatii exprese in acest sens, fiind suficient ca, din prevederile sale, sa rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent.
Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret intr-un inscris
(instrumentum)
nu este necesara, fiind suficienta incheierea sa (ca
negotium
) conform principiului consensualismului, redactarea unui inscris care sa constate actul real
(negotium)
poate avea loc atunci cand se urmareste preconstituirea unui mijloc de proba, existenta inscrisului secret nefiind de esenta simulatiei.
Intre parti, carora actul secret le este opozabil - se aplica dispozitiile dreptului comun al probatiunii din materia actelor juridice, deoarece simulatia este un complex de acte juridice; pentru acte cu o valoare mai mare de 250 lei, proba cu martori este inadmisibila, ca si cea cu prezumtii (art. 1191 si art. 1203 Cod civil), cu exceptia cazului in care preconstituirea unui inscris a fost imposibila (art. 1198 Cod civil), chiar daca imposibilitatea a fost de ordin moral.
In literatura de specialitate s-a retinut ca din incheierea in forma scrisa a actului public nu se poate trage in mod necesar concluzia ca si actul secret ar fi putut fi incheiat in aceeasi forma, dimpotriva forma scrisa a celui dintai poate fi destinata sa asigure aparenta, iar lipsa de consemnare a acelui din urma poate fi menita sa asigure secretul propriu simulatiei.
Pe de alta parte - actele care alcatuiesc simulatia trebuie privite in mod individual, regulile de proba prevazute de art. 1191 Cod civil aplicandu-se fiecaruia dintre ele in mod independent. (F.Baias, op. cit. p. 220).
Or, in speta, asa cum am aratat in precedent, operatiunea secreta nu a fost materializata intr-un inscris care sa dovedeasca intelegerea reala cu privire la calitatea reclamantilor de adevarati cumparatori ai terenului, pe de o parte datorita relatiilor de prietenie si incredere dintre reclamanti si paratii C., existand intre acestia o imposibilitate morala de preconstituire a actului
(instrumentum)
, iar pe de alta parte din dorinta tuturor partilor participante la acordul simulatoriu de a oculta intentia lor reala cu privire la persoanele cumparatoare, care la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nu puteau dobandi terenuri pe teritoriul Romaniei, datorita faptului ca nu aveau cetatenia romana.
Inexistenta inscrisului secret
(instrumentum)
nu afecteaza insa existenta simulatiei ca operatiune juridica complexa, - cat timp s-a dovedit: 1. existenta actului public, 2. existenta acordului simulator la care au luat parte toate cele trei parti implicate, scopul fiind acela de a oculta identitatea adevaratilor cumparatori, cetateni straini care datorita legislatiei restrictive cu privire la circulatia juridica a terenurilor, nu puteau dobandi terenuri pentru realizarea unei resedinte in Romania, si nu in ultimul rand, 3. intelegerea secreta in care partile recunosteau cine sunt adevaratii cumparatori ai terenului si care sunt tinuti sa isi indeplineasca obligatia de plata a pretului terenului.
In raport de aceste considerente Curtea concluzioneaza ca instantele de fond si de apel, in raport de situatia de fapt rezultata
din interpretarea unui probatoriu complex administrat nemijlocit de instante
, dar si fata de declaratiile partilor date in fata organelor de cercetare penala - situatie de fapt ce nu mai poate face obiectul controlului instantei de recurs conform art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila – au facut o corecta aplicare la speta a dispozitiilor art. 1175 Cod civil, in speta fiind intrunite toate elementele componente ale operatiunii juridice invocate de partile reclamante, respectiv simulatia prin interpunere de persoane, reclamantii fiind adevaratii cumparatori ai terenului de 802,50 mp ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 de Biroul Notarului Public S.F.E.
Un aspect ce se impune a se sublinia este faptul ca actiunea in declararea simulatiei prin care se cere instantei de judecata sa constate existenta si continutul actului secret cu scopul de a inlatura actul aparent este distincta de actiunea in nulitatea simulatiei, prin care se urmareste sanctionarea operatiei juridice atunci cand simulatia s-a realizat cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii sau este contrara ordinii publice sau bunelor moravuri.
In cazul declararii simulatiei, actul secret va fi mentinut si va produce efectele sale in toate acele situatii cand a fost incheiat valabil.
In speta se retine ca instanta de fond a fost investita exclusiv cu o actiune in declararea simulatiei de catre reclamantii G.D. si G.C., in scopul stabilirii existentei si continutului actului secret
(negotium)
care dezvaluia identitatea adevaratilor cumparatori ai terenului situat in localitatea 23 August, judetul Constanta, aceasta actiune nefiind dublata de o actiune in nulitatea simulatiei, situatie in care prima instanta nu a fost investita cu verificarea legalitatii celor trei operatiuni specifice simulatiei prin interpunere de persoane, respectiv actul public, actul secret si acordul simulatoriu, situatie in care nici in recurs aspectele de legalitate ale acestor acte nu fac obiectul controlului judiciar.
In referire la constructia realizata pe teren, Curtea constata ca in raport de dispozitiile art. 482 si 489 Cod civil si avandu-se in vedere ca adevaratii cumparatori ai terenului sunt G.D. si G.C., in speta devine operanta prezumtia conform careia proprietarii terenului sunt prezumati a fi si proprietarii constructiei edificate pe acesta cat timp nu se dovedeste din contra.
Dispozitiile art. 489 - 491 Cod civil au ca obiect fie precizarea limitelor materiale ale exercitarii dreptului de proprietate asupra unui teren, fie a modalitatilor prin care proprietarul unui asemenea bun poate exercita atributele folosintei si dispozitiei. De asemenea, art. 492 Cod civil (in vigoare la data realizarii constructiei in litigiu) reglementeaza in primul rand accesiunea in care proprietarul terenului construieste sau planteaza cu materialele sale si instituie doua prezumtii in favoarea acestui proprietar: prezumtia potrivit careia el a construit pe cheltuiala sa si prezumtia de proprietate asupra constructiei.
Acest ultim text, prin sintagma finala „pana ce se dovedeste din contra” este si o introducere la dispozitiile art. 493 si 494 Cod civil, care reglementeaza situatiile in care poate fi rasturnata prezumtia conform careia proprietarul terenului a construit (a plantat) pe cheltuiala sa.
Daca sunt intrunite elementele de fapt care configureaza ipotezele reglementate prin dispozitiile cuprinse in art. 493 si art. 494 Cod civil, este rasturnata nu numai prezumtia ca lucrarea a fost facuta pe cheltuiala proprietarului ci si prezumtia de proprietate. Dar, chiar daca proprietarul terenului nu mai beneficiaza de aceasta prezumtie, dupa ce s-a facut dovada elementelor uneia sau alteia dintre ipotezele reglementate de aceste dispozitii legale (art. 493 Cod civil - „Proprietarul pamantului care a facut constructii (…) cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor”; art. 494 Cod civil – „Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice…” daca proprietarul voieste a pastra pentru dansul acele plantatii si cladiri el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii…”) el poate face dovada ca si-a exercitat dreptul de accesiune, devenind astfel si proprietarul lucrarii.
Textul art. 488 Cod civil pune in evidenta faptul material al unirii sau al incorporarii ca fapt juridic in sens restrans care produce anumite efecte juridice, situatie in care in mod corect s-a retinut ca sunt admisibile pentru a dovedi acest fapt juridic, respectiv pentru a rasturna prezumtiile legale mai sus mentionate, toate mijloacele legale de proba, inclusiv expertiza si interogatorii.
In speta, instantele de fond si de apel au stabilit situatia de fapt ce privea posibilitatile materiale ale reclamantilor si respectiv ale paratilor de a suporta in perioada 2000-2008 costurile edificarii constructiei concluzionand ca singurii care au investit financiar in aceasta lucrare sunt reclamantii, in timp ce paratii au supravegheat realizarea efectiva a constructiei si au angajat muncitorii, plata materialelor si a manoperei fiind suportata de catre reclamanti. Intrucat situatia de fapt nu intra sub cenzura instantei de recurs, in raport de inscrisurile existente la dosar Curtea constata ca in mod judicios s-a retinut ca paratii nu au rasturnat prezumtia instituita de art. 488 Cod civil.
Astfel se retine ca reclamantii G. au facut dovada in fata instantelor de fond ca au remis paratilor in anul 2000 suma de 30.000 lei, iar ulterior conform situatiei tranzactiilor bancare au depus in contul deschis la dispozitia paratilor C. o serie de sume de bani (23.08.200-39.575 koroane suedeze; 11.09.2000-40.893 koroane suedeze, 21.05.2001-31.450 koroane suedeze, 08.06.2001-22.455 koroane suedeze, 01.10.2001-25.733 koroane suedeze si la 01.09.2003-15.059 koroane suedeze) ce totalizeaza echivalentul a 19.040 euro.
La aceste sume tranzactionate prin banca s-au adaugat sumele transmise in anul 2001 lui C.A. la Bucuresti printr-un mandatar persoana fizica, potrivit declaratiei martorului S.M., cat si sumele de bani platite direct de reclamanti pentru lucrarile de achizitionare si montare a parchetului, realizarea podelei izolatoare, martorii audiati in cauza declarand ca au efectuat diferite lucrari la imobil, si au negociat plata acestor lucrari fiind platiti ulterior direct de catre reclamantii care au supervizat toate lucrarile de finisare a locuintei, si au fost recunoscuti de catre muncitori ca si proprietari ai constructiei.
Spre deosebire de reclamanti care au facut dovada ca au contractat in perioada realizarii acestei constructii o serie de credite in Suedia (la 30 mai 2002 - 11.000 euro, - suma platita de reclamanti firmei din Resita care a executat usile si geamurile de PVC; la 16 iunie 2005 - 100.000 koroane suedeze, echivalentul a 11.000 euro, suma folosita pentru achitarea manoperei montajului gresiei si faiantei si pentru realizarea instalatiei electrice), s-a retinut ca paratii nu au dispus niciodata de sumele de bani necesare unei astfel de investitii evaluata la 85.000 euro, singurele venituri din muncile agricole si din sume modice imprumutate de la vecini fiind disproportionate in raport de valoarea lucrarilor. Potrivit evidentelor Administratiei Financiare 23 August, veniturile paratilor in perioada edificarii constructiei 2000-2006 au fost in valoare de 3.400 lei conform declaratiei de impunere pentru anul 2000, respectiv 2004, si desi paratii au sustinut ca au vandut importante cantitati de produse agricole, pe care le obtineau din cultivarea unui teren agricol de 10-12 hectare, nu au putut proba vanzarea acestora, existenta unor contracte de livrari de cereale, din care sa rezulte sumele de bani necesare pentru realizarea unei investitii de asemenea valoare.
In raport de aceste probe administrate in cauza in fata instantelor de fond si de apel, Curtea constata ca paratii nu au rasturnat prezumtia de proprietate instituita de legiuitor in beneficiul proprietarului terenului, intimatii reclamanti fiind singurii care au suportat costul materialelor de constructie si al lucrarilor realizate la imobilul din localitatea 23 August, judetul Constanta.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila se va respinge ca nefondat recursul paratilor.
In baza art. 274 Cod procedura civila, constatand ca recurentii au cazut in pretentii, obliga recurentii parati la plata sumei de 7.344 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti, reprezentand contravaloare onorariu avocat (3.850 lei) contravaloarea biletelor de avion tur-retur Suedia - Romania pentru deplasarea realizata in timpul recursului.
Respinge cererea de acordare a venitului nerealizat (3.279 lei pentru G.D. si 2.540 lei pentru G.C.) in perioada in care intimatii parati au fost prezenti in Romania in vederea judecarii cauzei, retinandu-se ca a fost formulata o astfel de cerere, dupa inchiderea dezbaterilor, prin notele scrise depuse in termenul de pronuntare, iar inscrisurile depuse in sustinerea acestei cereri sunt inscrisuri noi, necomunicate partilor adverse, si cererea nu a facut obiectul unor dezbateri contradictorii.
Nimic nu impiedica insa partile interesate sa solicite aceste drepturi pe calea unei actiuni separate.
Decizia civila nr. 629/C/19.09.2012
Dosar nr. 4125/254/2010