Revizuire. Art. 509 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

 

Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal Indice alfabetic: Revizuire

Temei de drept: Art. 509 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

Imposibilitatea părţii, iar nu a avocatului, de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa în acest sens este motiv de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Or, revizuenta invocă, de fapt, o nelegală citare a sa la sediul avocatului ales, arătând că citaţia nu a ajuns în posesia reprezentantului său convenţional din culpa factorului poştal. Nelegala citare poate constitui cel mult motiv de contestaţie în anulare, iar nu de revizuire.

Cât priveşte interpretarea dată de instanţa de recurs aplicării în timp a

Ordinului MADR nr. 619/2015, ca motiv de revizuire invocat, Curtea constată că cererea este inadmisibilă şi din acest punct de vedere. Art. 21 din Legea nr. 554/2004 consacră un caz de revizuire conceput ca ultim remediu menit a asigura preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene. Ordinul invocat este un act intern, elaborat în considerarea unor regulamente europene, însă nu se poate susţine că o anume interpretare a instanţei vizând data intrării în vigoare a unui atare ordin s-ar încadra în motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile mai sus-arătate, respectiv încălcarea principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene privind anume reglementări europene.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ si fiscal, Decizia civilă nr.

2330/10.12.2018

Prin decizia nr. 2330/10.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de „V” SRL împotriva deciziei nr. 1541/ca/2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, care a fost menţinută.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că prin decizia nr. 1541/18.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 1744/99/2017 a fost respins recursul declarat de recurenta „V” SRL împotriva sentinţei nr. 2243/CA/2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă care a fost menţinută.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că „prin Decizia de plată nr 11958580 din 29.06.2016 APIA a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă, pentru campania 2015, suma de 137.852, 27 lei. Împotriva acestei decizii reclamanta a depus contestaţie. Prin Decizia de plată nr 14068584 din 02.08.2016 Agenţia de plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a stabilit Agricultură a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă pentru campania 2015, suma de 213.638,14 lei. Această decizie nu a fost contestată de către reclamantă. Prin Decizia de plată nr 18305502 din 01.09.2016 Agenţia de plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a stabilit Agricultură a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă pentru campania 2015, suma de 166.525, 32 lei. Prin Decizia de plată nr 19243688 din 02.11.2016 Agenţia de plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a stabilit Agricultură a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă pentru campania 2015, suma de 137.852, 27 lei.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare de 75.785, 87 lei după cum urmează: contribuţii din fonduri UE -71.147, 08 lei din care SAPS- suma de 19.270, 98 lei, PPABCM suma de 4.763, 28 lei, SC LUCERNĂ -47.112, 82 lei şi contribuţie publică naţională de la bugetul de stat suma de 4.638, 79 lei, ANT1 suma de 4.638, 79 lei.

Prin procesul verbal din 11.05 2016 s-a predat către reclamantă Raportul de control clasic aferent campaniei de control 2015, conform Notei DCAPS nr 2393 din 09.09.2015 înregistrată la APIA Central cu nr 37934 din 09.09.2015.

Prin Decizia nr 19/PI din 15.02.2017 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a respins contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţei bugetare nr 22964 din 21.12.2016.

Prin această decizie s-a constatat că reclamanta are un debit în cuantum de 75.785, 87 lei stabilit prin Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţei bugetare nr. 22964 din 21.12.2016.

Primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 C.pr.civ., nu poate fi primit. Hotărârea primei instanţe este motivată, în cuprinsul acesteia regăsindu-se raţionamentul logico-judiciar avut în vedere de judecătorul fondului în momentul pronunţării soluţiei.

Nici motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 C.pr.civ. nu poate fi primit.

Trimiterile făcute de recurent la dispoziţiile art. 11 din Ordinul MADR 619/2015 nu pot fi avute în vedere în condiţiile în care acestea sunt în vigoare începând cu luna februarie 2016, fiind introduse prin Ordinul 234/2016. Or, aceste reglementări nu puteau fi avute în vedere pentru situaţia cererii de subvenţie pentru anul 2015.

De altfel, demersurile pe care APIA - Centrul judeţean Iaşi trebuia să le facă nu pot exclude culpa reprezentanţilor societăţii care au depus cererea de plată conţinând informaţii eronate.

Nici prin acţiune şi nici prin cererea de recurs societatea nu contestă cele constatate scriptic şi la faţa locului de către reprezentanţii autorităţii publice, respectiv că anumite parcele nu conţineau culturile care au fost indicate prin cererea de plată.

Nu are relevanţă că în total suprafaţa cultivată cu lucernă era mai mare decât suprafaţa declarată. Verificările pe care legislaţia internă şi cea europeană le impun au în vedere fiecare parcelă şi corp de proprietate în parte, în vederea stabilirii corectitudinii celor declarate. Or, în condiţiile în care parcelele au fost cultivate cu alte culturi, măsurile dispuse de organul de control sunt pe deplin justificate.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea reţine că reprezentanţii persoanei juridice sunt exclusiv vinovaţi de diminuarea cuantumului subvenţiei acordate. Aceştia, prin cererea de subvenţie formulată, şi-au asumat o serie de obligaţii privind culturile agricole pe care le vor realiza, obligaţii ce nu au fost aduse la îndeplinire. Încă o dată trebuie precizat că obligaţia nu viza un cumul de suprafaţă cultivată cu fiecare tip de cultură agricolă în parte, ci respectarea tipului de cultură pe fiecare parcelă în parte, astfel cum a fost asumată prin cererea de subvenţie.

Temei juridic pentru emiterea actelor contestate în acest dosar există, acesta regăsindu-se în conţinutul lor.

În ceea ce priveşte existenţa controalelor, intimata APIA - Centrul judeţean Iaşi a depus la dosar acte din care rezultă existenţa fiecărui tip de control în parte”.

Pe această cale, a revizuirii, reclamanta din dosarul nr. 1744/99/2017, „V.” SRL invocă, în esenţă, împrejurarea că nu a fost legal citată pentru termenul acordat în recurs, citaţia comunicată la sediul reprezentantului său convenţional neajungând în fapt la acesta, deşi procesul-verbal de comunicare act procedural atestă că s-ar fi procedat la afişare. Totodată, se invocă încălcarea principiului preeminenţei dreptului european, prin neaplicarea dispoziţiilor Ordinului MADR nr. 619/2015 de către instanţa de recurs.

Temeiul de drept invocat este art. 509 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Curtea notează că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare (cu excepţia motivului de revizuire, reglementat de art. 509, alin. 1, pct. 8 C.proc.civ.) şi nesuspensivă de executare (potrivit art. 512 C.proc.civ.).

Revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi, întemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac.

Totodată, revizuirea poartă asupra hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul (art. 509 alin. 1 C.proc.civ.). Aşadar, hotărârile susceptibile a fi atacate cu revizuire pot fi pronunţate în primă instanţă, în apel sau chiar şi în recurs, în fond, după casare (împrejurare în care este evocat fondul).

Aşadar, actuala redactare a textului ce reglementează revizuirea nu lasă loc de interpretare asupra faptului că, în afară de cazurile prevăzute de alin. 2 al art. 509, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiţie de admisibilitate. Decizia atacată cu revizuire se încadrează în categoria celor enumerate la alin. 2, chiar dacă nu evocă fondul, întrucât motivele de revizuire invocate sunt cele prevăzute de pct. 9 al alin. 1 art. 509 Cod procedură civilă, respectiv art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Curtea constată, însă, că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, deşi revizuenta face referire la motivele de revizuire mai-sus indicate, în fapt invocă aspecte care nu pot fi încadrate în cele 2 texte de lege.

Astfel, imposibilitatea părţii, iar nu a avocatului, de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa în acest sens este motiv de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Or, revizuenta invocă, de fapt, o nelegală citare a sa la sediul avocatului ales, arătând că citaţia nu a ajuns în posesia reprezentantului său convenţional din culpa factorului poştal. Nelegala citare poate constitui cel mult motiv de contestaţie în anulare, iar nu de revizuire.

Cât priveşte interpretarea dată de instanţa de recurs aplicării în timp a Ordinului MADR nr. 619/2015, ca motiv de revizuire invocat, Curtea constată că cererea este inadmisibilă şi din acest punct de vedere. Art. 21 din Legea nr. 554/2004 consacră un caz de revizuire conceput ca ultim remediu menit a asigura preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene. Ordinul invocat este un act intern, elaborat în considerarea unor regulamente europene, însă nu se poate susţine că o anume interpretare a instanţei vizând data intrării în vigoare a unui atare ordin s-ar încadra în motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile mai sus-arătate, respectiv încălcarea principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene privind anume reglementări europene.