Calitatea Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania de continuatoare a Societatii de Cruce Rosie din Romania
1 aprilie 2020Actiune in revendicare Fond forestier Amenajamente
1 aprilie 2020
Revendicare imobiliara, simpla valorificare a unui titlu al antecesorului sau
Nicio persoana nu se mai poate legitima ca titular al dreptului de proprietate intr-o actiune promovata ulterior datei de 14 februarie 2001 si fondata pe dreptul comun (art. 555 - fost 480 - Cod civil), pentru bunul pretins a fi fost preluat abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca nu i-a fost recunoscut anterior un „bun” in sensul dat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., ori nu poate invoca existenta unei sperante legitime in legatura cu acesta.
Notiunea de „bun” nu are acceptiunea inteleasa de reclamant, anume, obiectul material al raportului litigios, ci se circumscrie sferei drepturilor recunoscute reclamantului anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 - o hotarare judecatoreasca de anulare a titlului statului ori de confirmare a modalitatii de preluare abuziva a imobilului, recunoasterea dreptului la plata unor despagubiri, neexecutate etc.
Dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naste in viitor, prin aplicarea prevederilor legale care reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea si ocrotirea proprietatii, potrivit art. 41 din Constitutie, se aplica numai dupa reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Or, pornind de la aceste premise de abordare, se va retine ca reclamantul - care nu s-a prevalat de un bun in contextul aratat nu se incadreaza intr-o situatie care permitea admiterea actiunii in revendicare, fondata pe simpla valorificare a unui titlu al antecesorului sau.
Conchizand, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, norma generala nu mai poate fi invocata decat daca se incalca partii un drept recunoscut anterior intrarii in vigoare a legii noi, aflat sub protectia art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O. ca fiind „concret si efectiv”, iar in cauza nu s-a dovedit ca partea mai beneficia de un bun sau cel putin de o speranta legitima la data promovarii actiunii in revendicare.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
Cauza pilot Atanasiu s.a. contra Romaniei, Hotararea din 12 octombrie 2010 Decizia Curtii Constitutionale nr. 136 din 21 octombrie 1998 Decizia Curtii Constitutionale nr. 184 din 27 aprilie 2004 Art. 35 alin. (2) si (3)) din Legea nr. 165/2013 Decizia I.C.C.J.in interesul legii nr. XX/2007
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8778/118/2016, reclamantul [...] in contradictoriu cu parata S.C. [...] S.A. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
- obligarea paratei sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in municipiul Constanta, [...], judetul Constanta;
- evacuarea paratei din imobilul revendicat avand in vedere lipsa titlului;
- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In considerentele cererii, reclamantul a invederat instantei ca este unicul mostenitor al autorului, [...], astfel cum rezulta din certificatul de calitate de mostenitor nr. 74 din 19 iulie 2001 emis de catre B.N.P. Asociati [...].
Autorul sau, [...] a fost proprietarul imobilului situat in municipiul Constanta, [...] (fost str. Carol nr. 71), parter, judetul Constanta, compus din 3 etaje si terenul aferent, imobil pe care 1-a dobandit prin efectul contractului de vanzare nr. 2860 din 8 octombrie 1930. Pentru restituirea acestui imobil, reclamantul a sustinut ca a formulat notificare in temeiul legii speciale nr. 10/2001, respectiv notificarea inregistrata sub nr. 2016 din 09 august 2016 si depusa la Primaria Municipiului Constanta prin intermediul B.E.J [...].
Prin Dispozitia Primarului municipiului Constanta, nr. 4113 din 15 decembrie 2005 s-a dispus inaintarea, spre competenta solutionare, a notificarii nr. 107036, catre societatea parata pentru partea din imobil detinuta de catre aceasta, mai exact pentru parterul imobilului, care se afla in posesia paratei.
Aceasta nu a solutionat notificarea nici pana in prezent.
Reclamantul a precizat ca, prin sentinta civila nr. 1128 din 28 februarie 2013, ramasa irevocabila, pronuntata de catre Tribunalul Constanta - Sectia I Civila, i s-au restituit in natura, etajele 2 si 3 din imobilul situat in Constanta, [...], retinandu-se, in esenta atat calitatea de proprietar a autorului sau asupra acestui imobil, calitatea sa de unic succesor al acestuia precum si preluarea abuziva a acestui imobil de catre statul roman, in regimul comunist - nationalizat prin efectul Decretului nr. 266/1948.
Cat priveste actiunea in revendicare de fata, reclamantul a inteles sa opuna paratei adevaratul titlu, transmis prin mosteniri succesive, in timp ce parata ii opune un titlu profund viciat, provenit dintr-o preluare abuziva exercitata de catre statul comunist, titlu autorului sau fiind preferabil si anterior titlului pretins de parata, care provine de la adevaratul proprietar. Titlul paratei este unul nelegal, astfel cum s-a stabilit irevocabil (prin efectul sentintei civile nr. 1128/2013) ceea ce practic echivaleaza cu lipsa acestuia.
Reclamantul a facut trimitere la Decizia de indrumare nr. 33/2008 a I.C.C.J prin care instanta suprema a stabilit ca in actiunile in revendicare intemeiate pe dispozitiile dreptului comun se va aplica cu precadere Conventia Europeana atunci cand legea speciala intra in contradictie cu aceasta.
Cat priveste evacuarea paratei, s-a aratat ca cererea este admisibila, in conditiile in care, in urma confruntarii titlurilor parata va pierde dreptul de proprietate.
In drept s-au invocat: art. 555 (fost art. 480 Cod civil); art. 1, alin. 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO, Decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J., art. 194 si urmatoarele Cod procedura civila.
Cererii i-au fost anexate inscrisuri, in copie: certificatul de mostenitor nr. 74/2001; sentinta civila nr. 1128 din 28 februarie 2013 pronuntata de catre Tribunalul Constanta - Sectia I Civila; Dispozitia nr. 4113 din 15 decembrie 2005, acte de proprietate imobil, declaratii.
In aparare, parata S.C. [...] S.A., societate in reorganizare, a formulat intampinare, prin care, pe cale de exceptie a invocat:
- Exceptia insuficientei timbrari la valoarea cererii de chemare in judecata,
- Exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata intemeiata pe actiunea in revendicare.
Parata a sustinut ca, temeiul juridic al cererii de chemare in judecata il constituie prevederile referitoare la actiunea in revendicare. Reclamantul a invocat, de asemenea, acte juridice prin care autorii sai au dobandit imobilul in litigiu, precum si faptul ca a depus o notificare la Primaria Municipiului Constanta, in temeiul Legii nr. 10/2001. Legea speciala in materie, Legea nr. 10/2001 se refera la imobilele preluate abuziv de stat in perioada de referinta a legii.
Parata a solicitat instantei sa ia act ca reclamantul a urmat procedura prevazuta de legea speciala, iar in situatia data, nu mai este posibila valorificarea dreptului de proprietate prin procedura dreptului comun, printr-o actiune in revendicare.
In opinia sa, actiunea in revendicare de drept comun nu mai este deschisa, aceasta fiind practic inlaturata prin legea speciala.
S-a aratat ca, reclamantul este tinut sa respecte procedura administrativa obligatorie impusa de legea speciala, prealabila sesizarii instantei, ce se declanseaza prin formularea unei notificari in conformitate cu prevederile art. 21 si urmatoarele din lege.
Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen in interiorul caruia trebuie adresata notificarea, termen prelungit succesiv, sanctiunea nerespectarii constand, potrivit art. 22 alin. 5, in pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Avand in vedere aceste considerente, parata a sustinut ca, dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, o actiune in revendicare a imobilelor pe care le vizeaza acest act normativ, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun este inadmisibila, atat in situatia in care nu s-a declansat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevazuta de legea speciala, cat si in situatia in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizarii instantei.
A concluzionat parata ca, imobilele care se incadreaza in domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decat in conditiile prevazute de acest act normativ, fiind exclusa actiunea in revendicare de drept comun.
Parata a facut trimitere si la Decizia in interesul legii nr. 33/2008 a I.C.C.J.
Pe fondul cauzei parata a solicitat respingerea actiunii in revendicare ca nefondata. Parata a sustinut preferabilitatea titlului sau de proprietate, in conditiile in care, prin probele administrate, reclamantul nu este proprietar tabular, nu are un titlu valabil pe care sa il opuna cu succes.
Prin sentinta civila nr. 1453 din 28 iunie 2017 Tribunalul Constanta a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare imobiliara si a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamantul [...] in contradictoriu cu parata S.C. [...] S.A., societate in insolventa prin administrator judiciar Beta Insolvency I.P.U.R.L.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut in esenta ca prin dispozitiile Legii nr. 10/2001 s-a suprimat practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare a imobilelor nationalizate si fara sa diminueze accesul la justitie, legea speciala a adus perfectionari sistemului reparator, subordonandu-l totodata controlului judecatoresc prin norme de procedura cu caracter special.
S-a retinut ca numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale au deschisa calea actiunii in revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat cu buna-credinta si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, de catre chiriasi.
In consecinta, s-a retinut ca persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun, in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art. 555 (fost art. 480) Cod civil, cu atat mai mult persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 - astfel cum e cazul reclamantului, nu mai pot exercita ulterior, actiunea in revendicare, avand in vedere regula electa una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat de jurisprudenta CEDO (Cauza Brumarescu contra Romaniei - 1997).
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel reclamantul [...], care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand anularea hotararii apelate si evocarea fondului cu consecinta admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.
A sustinut apelantul reclamant ca imobilul in litigiu asupra caruia statul nu detine un titlu valabil conform exigentelor art. 6 din Legea nr. 213/1998, putea fi revendicat potrivit dreptului comun cat timp fostul proprietar deja a uzat de Legea nr. 10/2001, pana in prezent nu a beneficiat de repararea prejudiciului cauzat prin privarea de proprietate, iar o alta cale procedurala pentru recuperarea imobilului detinut de parata S.C. [...] S.A., societate comerciala in lichidare nu mai exista.
Se invoca in sustinerea acestei critici dispozitiile Deciziei nr. 33/2008 pronuntata de I.C.C.J. prin care s-a transat ca in cazul in care intre legea speciala - Legea nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului exista neconcordante, Conventia are prioritate, iar aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun.
Apreciaza apelantul reclamanta ca incalcarea Deciziei nr. 33/2008, a Constitutiei, a Conventiei si a dreptului sau de liber acces la justitie transpare din intreaga motivare a solutiei apelate, motivare care reliefeaza preocuparea magistratului de la fond de a admite exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata.
Pe de alta parte, instanta de fond ignora faptul ca imobilul pe care reclamantul il revendica de la parata nu mai apartine statului roman, ci a fost transmis catre o persoana juridica privata aflata in acest moment in procedura insolventei, iar in aceasta situatie persoana juridica privata care detine bunul fara un titlu valabil, nu mai poate dispune restituirea lui catre reclamant.
Dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu pot fi interpretate in sensul excluderii oricarei posibilitati de intentare a actiunii in revendicare imobiliara deoarece se incalca grav Constitutia si CEDO, in conditiile in care reclamantul detine un bun in sensul Conventiei, prin efectul unui act autentic valabil - act de vanzare-cumparare nr. 2860 din 08 octombrie 1930, preferabil actelor opuse de catre parata.
Prin intampinare, intimata parata S.C. [...] S.A., prin administrator judiciar [...] S.P.R.L. a solicitat respingerea apelului ca nefondat apreciind ca prima instanta a statuat in mod judicios cu privire la inadmisibilitatea actiunii in revendicare, raportat si la considerentele Deciziei data in interesul legii nr. 33/2008 a I.C.C.J.
Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport cu criticile apelantului reclamant, Curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul [...] a dedus judecatii o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 555 Noul Cod civil (fostul art. 480 Cod civil), solicitand in contradictoriu cu parata S.C. [...] S.A. obligarea acestei parate sa ii restituie in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Constanta, [...], cu consecinta evacuarii paratei din imobilul revendicat pentru lipsa titlului.
Actiunea in revendicare imobiliara este acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Pentru a triumfa in actiunea in revendicare, reclamantul, care se pretinde proprietarul bunului, trebuie sa faca dovada ca detine un titlu mai bine caracterizat decat adversarul sau, altfel spus ca este titularul unui bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, iar incalcarile aduse dreptului sau se impun a fi sanctionate prin actiunea in justitie.
Este indubitabil ca reclamantul [...] se afla in situatia de a solicita in instanta, prin formularea unei actiuni in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 555 (fost art. 480) Cod civil, restituirea imobilului-constructie parter, situat in Constanta, [...].
Actiunea reclamantului intemeiata pe dispozitiile art. 555 Cod civil (fostul art. 480 Cod civil), art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Aditional la C.E.D.O. si art. 194 si urmatoarele din Codul de procedura civila a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 29 decembrie 2016.
Fara a nega incadrarea situatiei de fapt deduse judecatii in dispozitiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a pretins ca trebuie acordata prioritate dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, sustinandu-se ca solutia mentionata este cuprinsa si in dezlegarea data recursului in interesul legii pronuntata cu privire la aceasta chestiune prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Instanta de fond a dezlegat in mod judicios problema raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie in cazul imobilelor preluate abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si Codul civil, ca lege generala, invocat de reclamant ca temei al cererii sale de restituire a imobilului din Constanta, [...].
In doctrina juridica romaneasca este unanim admis faptul ca, pentru a se stabili care sunt normele operante in speta, trebuie facuta mai intai trimiterea la principiul care guverneaza concursul dintre legea generala si cea speciala. Astfel,
generalia specialibus derogant
este pe deplin incident in cazul concursului dintre norme care au acelasi obiect de reglementare, cum este cazul prevederilor art. 555 (fost art. 480) Cod civil (norma generala in materie de revendicare) si a celor din Legea nr. 10/2001 (norma speciala in materie de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat in perioada enuntata).
Aceasta chestiune a fost transata si prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite (pct. I), statuandu-se ca aplicarea acestui principiu de drept - recunoscut si in alte sisteme juridice si invocat de insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta - exclude ca, dupa intrarea in vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001 sa mai poata fi fundamentat vreun demers in instanta pentru imobilele preluate de statul roman cu sau fara titlu in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe norma de drept comun instituita prin art. 555 (fost art. 480) Cod civil.
Ca lege speciala, Legea nr. 10/2001 se impune pe principiul aplicarii imediate a normei noi, tuturor situatiilor juridice privitoare la aceste imobile, pentru care nu a fost initiata - anterior intrarii legii speciale in vigoare - procedura de drept comun si continuata ulterior acestui moment.
Decizia Sectiilor Unite a remarcat faptul ca in acest domeniu exista o juxtapunere in planul campului de reglementare al actelor normative si ca din acest punct de vedere, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 au avut asigurat prin lege dreptul de optiune intre calea prevazuta de acest act normativ (cu parasirea dreptului comun in materia revendicarii) sau continuarea actiunii in revendicare initiate anterior intrarii in vigoare a legii speciale - art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a aratat, totodata, ca aceasta solutie vine in continuarea fireasca a jurisprudentei instantei supreme, care a decis asupra situatiilor de posibil conflict in timp al aplicarii legilor - in acest sens pronuntandu-se si Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007 privitoare la incidenta art. 35 din Legea nr. 33/1994 cu cele ale Legii nr. 10/2001.
In cauza, actiunea in revendicare avand ca obiect material imobilul preluat de stat din patrimoniul reclamantului si care cade sub incidenta dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicata - a fost promovata in anul 2016, deci, ulterior intrarii in vigoare a prevederilor legii speciale (14 februarie 2001).
Imprejurarea invocata de reclamant, legata de existenta unor mecanisme procedurale diferite in cazul reglementat de art. 555 Cod civil (fost art. 480 Cod civil) si cel al art. 21 si urmatoarele din Legea nr. 10/2001, care nu se pot confunda si care vizeaza - in cazul revendicarii - compararea titlurilor exhibate de parti si a originii acestora, nu poate fi retinuta in masura in care principiul
generalia specialibus derogant
este completat in plan procesual de cel exprimat de adagiul
alea una acta via
,
partea fiind obligata sa aleaga un singur demers in justitie pentru obtinerea satisfactiei dreptului pretins.
Desi este real ca art. 480 Cod civil (1864) nu a fost abrogat odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 (actiunea in revendicare fiind de principiu admisibila ca mijloc procesual pus la indemana celui ce se pretinde titularul dreptului de proprietate), nu se poate nici sustine ca se incalca accesul la justitie in situatia in care judecatorul constata incidenta unei norme speciale la momentul intentarii procesului si care inlatura aplicarea normei anterioare, cu caracter general ori special, operante pana la data aparitiei noii reglementari.
Referindu-se la prioritatea Conventiei, reclamantul invoca dispozitiile art. 6 paragraful 1, intrucat prin respingerea actiunii s-ar nega dreptul de acces la instanta, dar si art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei.
Articolul 6 din Conventie garanteaza fiecarei persoane „dreptul la un tribunal”, adica dreptul ca o instanta judiciara sa solutioneze orice contestatie privitoare la drepturile si obligatiile sale civile (cauzele Ad’t Mouhoub contra Frantei, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans- Adam II de Lichtenstein contra Germaniei).
Insa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca acest drept nu este absolut, ca este compatibil cu limitari implicite si ca statele dispun in aceasta materie de o anumita marja de apreciere.
In acelasi timp, instanta de contencios european a statuat ca aceasta problema trebuie examinata intr-un context mai larg, si anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natura sa altereze dreptul la un tribunal chiar in substanta sa.
Legiuitorul roman a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care se considera indreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat, una dintre aceste masuri fiind restituirea in natura a imobilelor.
Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementeaza, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta (art. 26), careia i se confera o jurisdictie deplina, dupa cum au posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii (conform Deciziei nr. XX/19.03.2007 pronuntata in recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite), astfel ca este pe deplin asigurat accesul la justitie.
Existenta Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectiva.
Ori, asa cum s-a aratat, reclamantul poate obtine inca masuri reparatorii pentru
imobil
(ceea ce includea si restituirea in natura, ca masura prevalenta a legii speciale, in conditiile in care este posibila), in urma solutionarii notificarii formulata in termenul legal, cel prevazut de art. 22, fiind in masura sa dovedeasca atat dreptul de proprietate, dar si preluarea abuziva de catre stat.
Articolul din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri si nu impune statelor contractante nicio restrictie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta in materie de restituire a bunurilor si de a alege conditiile in care accepta sa restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Cauza Von der Mussele impotriva Belgiei;Cauza Slisenko contra Lituaniei).
Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene, dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila. Solutia decurge din dispozitiile art. 126 alin. (2) din Constitutia Romaniei, potrivit carora „Competenta si procedura de judecata sunt stabilite prin lege”. Instanta constitutionala a retinut in jurisprudenta sa ca pentru situatii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procesuale, astfel incat liberul acces la justitie sa nu fie afectat (Decizia Curtii Constitutionale nr. 755/31 octombrie 2006, Decizia nr. 1/1999).
A considera ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 orice actiune in revendicare este admisibila, pentru ca in caz contrar s-ar incalca principiul liberului acces la justitie prevazut de art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 din C.E.D.O., echivaleaza cu o eronata interpretare a principiilor de drept, dar si a jurisprudentei instantei supreme si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care au admis necesitatea implementarii unor limitari implicit admise in exercitiul dreptului de acces la o instanta. Astfel, intr-o cauza intentata impotriva Cehiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca nu se poate reprosa instantei nationale ca a acordat prevalenta legii speciale de restituire fata de dispozitiile generale ale Codului civil, chiar daca petitionarul pretindea un drept de proprietate (Ivo Bartonek si Marcela Bartonkova contra Republicii Cehe, 15574/04 si 13803/05 din 3 iunie 2008).
Dezlegarea data in temeiul art. 329 alin. 3 Cod procedura civila prin Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite - exprima in realitate opinia ca intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 nu exclude formularea unei actiuni in revendicare pe dreptul comun pentru imobilele ce fac obiect de reglementare al legii speciale,
in situatia in care se releva existenta unui „bun” in sensul Conventiei, ,,recunoscut anterior si supus protectiei art. 1 din Protocolul I al Conventiei
Din acest punct de vedere, sunt eronate si lipsite de fundament juridic sustinerile reclamantului conform carora persoana care invoca deposedarea abuziva de catre stat si care a urmat in termen legal si procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, ar putea solicita restituirea bunului preluat pe calea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun chiar dupa intrarea in vigoare a noii legi, cu conditia de a nu aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, nefiind permisa incalcarea prin simpla vointa a petitionarului a principiilor de drept enuntate.
Astfel fiind, nicio persoana nu se mai poate legitima ca titular al dreptului de proprietate intr-o actiune promovata ulterior datei de 14 februarie 2001 si fondata pe dreptul comun (art. 555 - fost 480 - Cod civil), pentru bunul pretins a fi fost preluat abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, daca nu i-a fost recunoscut anterior un „bun” in sensul dat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., ori nu poate invoca existenta unei sperante legitime in legatura cu acesta.
Notiunea de „bun” nu are acceptiunea inteleasa de reclamant, anume, obiectul material al raportului litigios, ci se circumscrie sferei drepturilor recunoscute reclamantului anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 - o hotarare judecatoreasca de anulare a titlului statului ori de confirmare a modalitatii de preluare abuziva a imobilului, recunoasterea dreptului la plata unor despagubiri, neexecutate, etc. In acest sens, C.E.D.O. a retinut in Cauza pilot Atanasiu s.a. contra Romaniei, Hotararea din 12 octombrie 2010 „existenta unui „bun actual” in patrimoniul unei persoane fiinteaza manifest fara nicio indoiala, daca printr-o hotarare definitiva si executorie,
jurisdictiile au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca, in dispozitivul hotararii au decis in mod expres restituirea bunului”
(paragraful 140). In consecinta, Curtea apreciaza ca, transformarea intr-o „valoare patrimoniala” in sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii,
„se subordoneaza indeplinirii de catre partea interesata, a cerintelor legale din cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si epuizarii cailor de recurs prevazute de aceste legi ”
(paragraful 142).
In acelasi sens a statuat si Curtea Constitutionala a Romaniei in jurisprudenta sa, de exemplu Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 448/24.11.1998 sau in Decizia nr. 184 din 27 aprilie 2004 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 528/11 iunie 2004: „
chiar daca nationalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat nastere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzatoare prevederilor Constitutiei dreptul subiectiv de proprietate al statului constituit potrivit reglementarilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins, ca efect al intrarii in vigoare a acesteia, independent de modificarile aduse regimului juridic al proprietatii.
Asa fiind, [...] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naste in viitor, prin aplicarea prevederilor legale care reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea si ocrotirea proprietatii, potrivit art. 41 din Constitutie, se aplica numai dupa reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate
”
Or, pornind de la aceste premise de abordare, se va retine ca instanta de fond a dat o corecta dezlegare in drept spetei, apreciind ca reclamantul - care nu s-a prevalat de un bun in contextul aratat nu se incadreaza intr-o situatie care permitea admiterea actiunii in revendicare, fondata pe simpla valorificare a unui titlu al antecesorului sau.
In egala masura, reclamantul nu avea „o speranta legitima” in legatura cu recunoasterea dreptului sau, cata vreme Decizia nr. 33/2008 pronuntata in Sectiile Unite transeaza situatiile in care, dupa intrarea in vigoare a normei noi, actiunea in revendicare fondata pe dispozitiile art. 555 (fost art. 480) Cod civil mai poate justifica un demers in fata instantelor nationale pentru acest imobil, asigurandu-se, in contextul dat de art. 329 alin. 3 Cod procedura civila, premisele unei jurisprudente unitare in acest sens. C.E.D.O. a remarcat, totodata, anterior dezlegarii date prin decizia mentionata, ca instanta suprema are o solutie jurisprudentiala unitara si constanta in legatura cu inadmisibilitatea de principiu a actiunii in revendicare formulate ulterior aparitiei Legii nr. 10/2001 (cauza Paduraru contra Romaniei, 2005).
Tot Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in egala masura, ca simpla pretentie vizand restituirea unui imobil preluat de stat nu prezuma si nici nu echivaleaza cu existenta unui bun actual ori a unei sperante legitime, Conventia vizand protejarea drepturilor „concrete si efective”
(
cauza Paduraru contra Romaniei, 2005, Cauzele Constandache, Lungoci sau Palmaru contra Romaniei
).
Conchizand, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, norma generala nu mai poate fi invocata decat daca se incalca partii un drept recunoscut anterior intrarii in vigoare a legii noi, aflat sub protectia art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O. ca fiind „concret si efectiv”, iar in cauza nu s-a dovedit ca partea mai beneficia de un bun sau cel putin de o speranta legitima la data promovarii actiunii in revendicare.
Pentru valorificarea pretentiilor in legatura cu un drept invocat, persoanele interesate trebuie sa respecte legislatia nationala edictata in legatura cu dreptul respectiv, atat din perspectiva dreptului substantial, cat si a cailor procedurale prevazute de lege pentru obtinerea recunoasterii celor sustinute.
Statul roman si-a propus sa acorde masuri reparatorii pentru imobilele preluate in regimul trecut, in conditiile unei legi speciale (Legea nr. 10/2001), lege de care reclamantul nu a inteles a uza in termen legal.
Astfel se retine ca reclamantul a uzat de procedura speciala reglementata de Legea nr. 10/2001, notificarea prin care solicita restituirea in natura a imobilului din Constanta, [...] fiind redirectionata de catre Municipiul Constanta prin Primar, conform Dispozitiei nr. 4113 din 15 decembrie 2005 catre unitatea detinatoare - S.C. [...] S.A., aceasta dispozitie nefiind contestata de reclamant potrivit dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Este real faptul ca pana in prezent aceasta notificare nu a fost solutionata de catre unitatea notificata, insa sustinerea apelantului reclamant potrivit cu care nu are la dispozitie nicio parghie pentru solutionarea acestei notificari nu poate fi primita ca fondata.
Astfel, se retine ca prin Decizia nr. XX/1997 pronuntata de I.C.C.J. intr-un recurs in interesul legii, s-a statuat ca in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si notificarea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
In cazul societatilor comerciale aflate in procedura falimentului, avand in vedere ca, potrivit legii, deschiderea procedurii falimentului ridica debitorului, de regula, dreptul de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de ele, decizia de restituire in natura sau dupa caz, in echivalent revine entitatilor care conduc activitatea debitorului aflat in incetare de plati si anume lichidatorului, controlul asupra activitatii acestuia din urma exercitandu-se de catre judecatorul sindic (art. 21 alin. 1-3 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 21.3 lit. (d) din H.G. nr. 250/2007).
De asemenea, Legea nr. 10/2001 a reglementat si situatia in care imobilele notificate sunt evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), caz in care masurile reparatorii se propun de catre institutia publica ce efectueaza sau, dupa caz, a efectuat privatizarea, dispozitiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzator (art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 10/2001).
In speta se constata ca reclamantul, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013 nu a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. [...] S.A. sau dupa caz, in contradictoriu cu entitatea investita de lege cu solutionarea notificarii, in cazul in care unitatea detinatoare era o societate comerciala privatizata (institutia publica ce a efectuat privatizarea) solutionarea pe fond a notificarii pe care o formulase in termen legal cu privire la imobilul din Constanta, [...] - parter, desi avea deschisa o astfel de actiune in justitie, conform Deciziei date in recurs in interesul legii nr. XX/2007 a I.C.C.J., pentru valorificarea drepturilor pretinse.
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013 (art. 35 alin. (2) si (3)) s-a stipulat ca in cazul in care „entitatea investita de lege nu emite decizia in termenele prevazute de art. 33 si 34, persoana care se considera indreptatita se poate adresa instantei judecatoresti prevazute la alin. (1) in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de lege pentru solutionarea cererilor” instanta de judecata pronuntandu-se in aceasta situatie, asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate si dispunand restituirea in natura sau, dupa caz, acordarea de masuri reparatorii in conditiile Legii nr. 165/2013.
Prin urmare, in cazurile in care persoanele indreptatite au formulat notificari in termenul legal conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilele preluate de Statul Roman in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 - cum este si cazul reclamantului, iar unitatea detinatoare sau entitatile investite de lege cu solutionarea notificarilor nu au emis deciziile/dispozitiile de restituire in natura sau de acordare de despagubiri in echivalent, dupa caz, la solicitarea persoanelor indreptatite, instantele de judecata sunt competente sa solutioneze pe fond notificarile, putand dispune restituirea in natura a bunurilor sau acordarea de masuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013, legiuitorul reglementand o procedura concreta pentru solutionarea acestor situatii, in masura in care persoanele indreptatite urmeaza procedura in termenele stipulate prin actul normativ invocat.
In consecinta, sustinerea apelantului reclamant, potrivit cu care, dupa expirarea termenului legal de solutionare a notificarii de catre unitatea detinatoare, singura cale de realizare a drepturilor sale este actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun (art. 555 Noul Cod civil, fost art. 480 Cod civil 1864) nu poate fi retinuta ca fondata, reclamantul avand acces la justitie in conditiile si in termenele reglementate de procedura speciala (Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 165/2013) astfel cum am aratat in precedent.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 480 Cod procedura civila se va respinge apelul reclamantului, ca nefondat.
Decizia civila nr. 191/C/22.11.2017 Judecator redactor Daniela Petrovici