Restrictionarea accesului la dosarul cauzei in cadrul unei proceduri de lustratie, finalizata cu o interdictie temporara impusa unui politician de a ocupa functii publice:
incalcare

In fapt
– Legea din 1997 privind divulgarea de catre persoanele care exercita functii publice a faptului ca au fost angajate de serviciile de securitate ale statului, au lucrat pentru acestea sau au colaborat cu acestea intre 1944  si 1990 („Legea lustratiei”) prevede aplicarea unor sanctiuni in cazul in care instanta de lustratie constata ca o declaratie facuta in temeiul legii respective este mincinoasa. Printre acele sanctiuni se numara revocarea din functia publica  si interdictia, pe o durata de 10 ani, de a ocupa anumite functii cu caracter juridic sau politic. Legi separate au restrictionat accesul la informatii clasate ca secrete.

Reclamantul, fost deputat, a declarat ca nu a colaborat cu serviciile secrete ale regimului comunist. In 1999, a fost declan sata actiunea penala impotriva sa pe motiv ca a facut o declaratie mincinoasa negand colaborarea sa cu serviciile respective. Pentru a vedea dosarul, reclamantul a trebuit sa se prezinte la o sala a grefei instantei de lustratie destinata consultarii documentelor secrete. Nu i s-a permis nici sa faca fotocopii, nici sa ia notite. La finalul  sedintelor desfa surate in camera de consiliu, o curte de apel, in calitate de prima instanta de lustratie, a concluzionat, in decembrie 1999, ca reclamantul a facut o declaratie mincinoasa  si ca acesta a colaborat intr-adevar cu serviciile secrete. Dispozitivul hotararii a fost notificat reclamantului, insa motivarea, considerata „secreta”, nu a putut fi consultata decat in secret in sala grefei, destinata acestui scop. In februarie 2000, aceea si curte de apel, in calitate de instanta de lustratie de al doilea grad de jurisdictie, a respins apelul reclamantului. In urma unui recurs in casatie, Curtea Suprema a casat hotararea curtii de apel  si i-a retrimis dosarul cauzei, motivand ca cererea reclamantului pentru ascultarea a doi martori suplimentari nu a fost luata in considerare. Tot in 2000, dar mai tarziu, directorul serviciului de securitate a statului a anulat confidentialitatea intregului dosar. In 2001, in urma unei  sedinte publice, curtea de apel a anulat hotararea  si a retrimis dosarul cauzei la prima instanta de lustratie. Printr-o hotarare pronuntata in urma unor  sedinte desfa surate partial in camera de consiliu, instanta s-a pronuntat din nou ca reclamantul a mintit in declaratia sa privind lustratia. Actiunile in justitie introduse ulterior de reclamant au fost respinse.

In drept
– Art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3: Statele care adopta masuri in domeniul lustratiei trebuie sa se asigure ca persoanele vizate beneficiaza de garantii procedurale complete. De si pot exista situatii in care statul are un interes imperios pentru pastrarea caracterului secret al documentelor datand din timpul fostului regim comunist, acest caz constituie totu si o exceptie avand in vedere intervalul mare de timp scurs de la intocmirea documentelor. Este sarcina Guvernului sa dovedeasca existenta unui asemenea interes intr-o cauza specifica. Un sistem in cadrul caruia rezultatul unui proces [de lustratie] depinde, in mare masura, de reconstituirea activitatilor fostelor servicii secrete, in timp ce majoritatea informatiilor relevante sunt in continuare secrete, iar decizia de declasificare a acestora este de competenta serviciilor secrete actuale, situeaza in mod evident persoana respectiva intr-o situatie de dezavantaj net. In speta, patru factori evidentiaza lipsa unor garantii corespunzatoare. In primul rand, cel putin o parte din documentele referitoare la reclamant erau clasate ca „strict secret”, iar competenta pentru scoaterea lor din aceasta categorie ii apartinea directorului serviciului de securitate a statului.

O astfel de situatie nu respecta echitatea procedurala. In al doilea rand, chiar daca reclamantul a putut, dupa deschiderea procedurii, sa consulte dosarul sau, acesta a intampinat o serie de restrictii: nu putea face fotocopii  si nu putea consulta documentele confidentiale decat in sala grefei instantei respective, destinata acestui scop. Toate notitele trebuiau scrise in carnete speciale, care apoi erau sigilate  si depuse in sala respectiva, neputand fi folosite in fata instantei de lustratie. Reguli similare se aplicau notitelor luate in timpul  sedintelor, majoritatea acestora din urma nefiind publice. Acelea si restrictii i se aplicau avocatului reclamantului. De si caracterul confidential al unor documente a fost anulat in decembrie 2000, limitarile s-au aplicat in continuare documentelor noi depuse ulterior la dosar. Tinand seama de miza procedurii de lustratie pentru reclamant – reputatia sa  si eventuala interdictie de a ocupa functii publice timp de 10 ani -, era important pentru acesta sa beneficieze de acces liber la dosar, sa faca uz nelimitat de notitele sale  si sa obtina copii dupa documentele relevante. In al treilea rand, se respinge argumentul Guvernului, conform caruia comisarul care reprezenta interesul public era supus acelora si restrictii privind accesul la documente confidentiale in stadiul procesului deoarece, in temeiul dreptului intern, acest comisar avea acelea si atributii precum un procuror, in special dreptul de a consulta orice document referitor la persoana respectiva care a fost intocmit de fostele servicii de securitate. In al patrulea rand, de si deciziile din decembrie 1999  si februarie 2000 au avut o importanta cruciala pentru reclamant – cea de-a doua a determinat pierderea functiei sale de parlamentar -, acestuia nu i s-au notificat decat dispozitivele deciziilor, fiind astfel nevoit sa mearga sa consulte motivarile in sala grefei destinate documentelor secrete.

Confidentialitatea documentelor  si restrictionarea accesului reclamantului la dosar, ca  si situatia privilegiata de care a beneficiat comisarul care reprezenta interesul public in timpul procedurii, au limitat considerabil capacitatea reclamantului de a contesta acuzatiile formulate impotriva sa. In consecinta, procedura de lustratie  si aplicarea cumulata a regulilor respective l-au supus practic pe reclamant unei sarcini nerealiste, iar principiul egalitatii armelor nu a fost respectat.

Concluzie:
incalcare (unanimitate).