Recuzare Banuiala legitima Conditii

o

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep. : art. 6 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 13
• Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: art. 6 par. 1

In favoarea judecatorului opereaza prezumtia de impartialitate, astfel ca simpla invocare de catre petent a neincrederii in impartialitatea instantei fara ca dovada contrara acestei prezumtii sa fi fost facuta nu este suficienta pentru admiterea cererii de recuzare intemeiata pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C.pr.civ.

(Sectia I civila, Decizia civila nr. 150 din 19 septembrie 2018,

rezumata de judecator Florin Suiu)

Prin incheierea din 01.02.2018 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. [,..]/55/2016/a1 au fost respinse cererea de abtinere formulata de domnii judecatori A... si

2. .. si cererea de recuzare a acelorasi judecatori formulata de petentul reclamant C... .

Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca petentul a recuzat membrii completului de judecata invocand ca acestia s-au pronuntat asupra unor aspecte ce vizeaza prezenta cauza, solutionand apelul care a facut obiectul dosarului nr. [,..]/55/2015 si apreciind ca nu mai pot fi impartiali dat fiind faptul ca impotriva lor a formulat plangere penala.

La randul lor, membrii completului au formulat declaratie de abtinere, solicitand sa se analizeze situatia de incompatibilitate ivita deoarece au pronuntat anterior hotarari judecatoresti cu privire la situatia juridica a partilor si a minorului acestora, iar in prezenta cauza se pun in discutie aspecte asupra carora si-au exprimat opinia. In plus,viziunea legiuitorului in materia incompatibilitatii este clar orientata spre jurisprudenta instantei europene a drepturilor omului care a promovat principiul aparentei de impartialitate.

In drept au invocat dispozitiile art. 42 pct. 13, art. 48 alin. (1) C.pr.civ.

Astfel investita, instanta a constatat ca in prezenta cauza nu se impune reanalizarea vreunei cereri legata de stabilirea pensiei de intretinere in procent sau in suma fixa; ca membrii completului trebuie doar sa verifice daca s-au schimbat imprejurarile de fapt avute in vedere la pronuntarea deciziei nr. 391/15.04.2016, aspect ce nu atrage vreo situatie de incompatibilitate; ca nici solutionarea altor dosare, dat fiind obiectul acestora, nu se constituie intr-un aspect de natura a atrage incidenta dispozitiilor art. 42 pct. 13 C.pr.civ. invocate in sustinerea cererii de abtinere.

In ce priveste cererea de recuzare, instanta a constatat ca motivul invocat de petent (formularea unei plangeri penale impotriva completului de judecata) este neintemeiat, cata vreme art. 42 pct. 6 C.pr.civ. prevede ca in cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului, judecatorul devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa, aspect care in cauza nu a fost sustinut si nici dovedit.

Impotriva incheierii a declarat recurs petentul reclamant.

In motivare, dupa ce a expus prevederile art. 129, art. 21 alin. (1) si (2), art. 11 alin. (1) si art. 20 alin. (1) si (2) din Constitutie, a invederat ca instanta nu i-a examinat temeinic sustinerile si a ignorat existenta unui criteriu obiectiv (alaturi de cel subiectiv) in analiza impartialitatii completului de judecata, situatie reglementata de prevederile art. 42 pct. 13

3. pr.civ; ca, examinand cererea de abtinere, prima instanta a retinut ca „in prezenta cauza nu se impune reanalizarea vreunei cereri legate de stabilirea pensiei de intretinere”, desi partile invocasera aspectul modificarii acestui cuantum si solicitasera modificarea programului de vizita si a modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti intr-o maniera ce presupune o schimbare radicala a situatiei asupra careia instanta trebuie sa se pronunte; ca aceiasi judecatori s-au mai pronuntat asupra acestor aspecte si au facut-o tendentios, ceea ce l-a determinat sa formuleze impotriva lor plangere penala; ca judecatorii insisi au considerat necesar sa se abtina de la judecata intrucat s-au mai pronuntat asupra cererilor partilor in alte dosare; ca ar fi fost suficienta invocarea vaditei sale neincrederi in impartialitatea instantei pentru admiterea cererii de recuzare, dat fiind criteriul obiectiv enuntat de CEDO.

Examinand recursul, instanta a retinut ca, pe de o parte, potrivit art. 53 alin. (2)

3. pr.civ., incheierea prin care s-a respins abtinerea nu este supusa nici unei cai de atac si ca, pe de alta parte, recurentul nu a invocat nelegalitatea respingerii cererii de recuzare intemeiata pe existenta plangerii penale pentru ca nu sunt indeplinite conditiile art. 42 pct. 6 C.pr.civ., astfel ca a stabilit ca este investita cu examinarea criticilor privind solutia de respingere a cererii de recuzare motivata de solutionarea de aceiasi judecatori a apelului care a facut obiectul dosarului nr. [,..]/55/2015.

Sub acest aspect, a constatat ca, daca in acel dosar judecatorii au avut a se pronunta asupra cererilor de transformare a obligatiei de intretinere stabilita prin prestarea in natura pe seama minorului partilor in obligatia de plata a unei sume lunare, de stabilire la tata a locuintei minorului si de modificare a programului de vizitare, in dosarul de fata cererile vizeaza modificarea cuantumului sumei stabilita cu titlu de pensie de intretinere, exercitarea autoritatii parintesti doar de catre mama si modificarea programului de vizitare.

Din compararea pretentiilor formulate in cele doua dosare a rezultat ca sunt comune doar cele vizand programul de legaturi dintre tata (recurent in dosarul de fata) si minor insa, a retinut instanta, faptul ca aceiasi judecatori s-au pronuntat asupra acestui program nu echivaleaza cu pronuntarea in aceeasi cauza asupra acelorasi aspecte.

Aceasta, pentru ca, solicitand modificarea programului stabilit in primul dosar, reclamantul insusi a invocat prin cererea (conexa) formulata in dosarul de fata ca de la ramanerea definitiva a hotararii pronuntata in dosarul nr. [,..]/55/2015 conditiile atunci avute in vedere s-au modificat, fiind,deci, indeplinite cerintele art. 403 Cod civil, astfel ca, asa cum s-a retinut prin incheierea recurata, judecatorii recuzati erau tinuti sa verifice aceasta sustinere si nu sa se pronunte asupra acelorasi imprejurari ce au facut obiect al cercetarii judecatoresti in dosarul anterior solutionat.

In continuare, instanta a retinut ca potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C.pr.civ. judecatorul este incompatibil sa solutioneze cauza si poate fi recuzat daca „exista... elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea” sa, altele decat cele enumerate de art. 42 alin. (1) pct. 1-12 C.pr.civ., norma fiind menita sa asigure partii dreptul consacrat de art. 6 par. 1 CEDO si art. 6 alin. (1) C.pr.civ. si sa inlature suspiciunile de solutionare partinitoare a pricinii, recunoscand partii posibilitatea de a solicita ca un alt judecator sa se pronunte asupra cererii sale.

Din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constitutie si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 („Justitia este. impartiala si egala pentru toti”) instanta a retinut, insa, ca in favoarea judecatorului opereaza prezumtia de impartialitate, astfel ca partea care invoca sus-mentionatele prevederi ale legii procesuale trebuie sa faca dovada contrara acestei prezumtii, sustinerile recurentului potrivit carora, prin raportare la criteriul obiectiv, simpla invocare a vaditei neincrederi asupra impartialitatii instantei ar fi suficienta pentru admiterea cererii de recuzare nefiind primite.

In cauza, a observat instanta, imprejurarile invocate de recurent nu se constituie in elemente care sa dea vreo justificare obiectiva indoielii pe care o sustine cu privire la impartialitatea judecatorilor, cata vreme solutionarea de catre aceiasi judecatori a litigiului ce a facut obiect al dosarului nr. [,..]/55/2015 nu se constituie intr-un asemenea element (pentru motivele mai sus-aratate), iar faptul ca solutia pronuntata in acel dosar nu a fost cea dorita de petent nu poate fi asimilat unui criteriu obiectiv in sensul celor invocate de acesta.

Ca nefondate au fost apreciate si sustinerile potrivit carora admiterea cererii de recuzare se impunea pentru ca judecatorii insisi au considerat necesar sa se abtina de la judecata intrucat s-au mai pronuntat asupra cererilor partilor in alte dosare,instanta de recurs constatand ca, pe de o parte, prin incheierea recurata s-a stabilit definitiv ca solutionarea dosarelor nr. [,..]/55/2015, nr. [.]/108/2015 si nr. [,..]/55/2014/a9 nu este de natura a atrage incidenta dispozitiilor art. 42 pct. 13 C.pr.civ. si, pe de alta parte, ca dupa cum rezulta din cuprinsul cererii de recuzare, petentul insusi nu a invocat solutionarea acelor dosare de aceiasi judecatori ca fiind un element de natura sa il faca sa aiba indoieli cu privire la impartialitatea

judecatorilor, domnia sa referindu-se exclusiv la dosarul nr. [,..]/55/2015 al Tribunalului Arad.

Pentru aceste considerente, instanta a respins recursul petentului.