Recurs - litigiu munca, contestare masura imputare si retinere din salariul de bugetar a drepturilor salariale achitate necuvenit cu titlu spor garzi
30 martie 2020Recurs - Contestatie decizie desfacere disciplinara a contractului individual de munca
30 martie 2020
Recurs - legea 10/2001 - calitatea procesual activa a persoanei indreptatite la reparatii ce a inaintat notificarea prin mandatar si fara intermediul executorului
Art. 22 din Legea 10/2001
Calitatea procesual activa a persoanelor indreptatite la masuri reparatorii se verifica, sub aspect procedural, prin raportare la formularea notificarii prevazute de art. 22 Legea 10/2001; referitor la notificare, legea a prevazut posibilitatea de a fi formulata personal sau prin procurator si de a fi inaintata prin executor; neexpedierea prin executor nu este sanctionata cu nulitatea absoluta, astfel incat, in situatia depunerii direct la registratura entitatii investite cu solutionarea, sa se retina absenta sa si, implicit, lipsa calitatii procesual active a notificatorului.
Curtea de Apel Bacau - Sectia I Civila Decizia civila nr. 1726 din 4 decembrie 2013
Prin sentinta civila nr. 146/28.01.2013, pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 544/110/2012, s-a respins exceptia lipsei capacitatii de folosinta, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active si, in consecinta, s-a respins actiunea promovata de reclamantii C. M. si C. D., in contradictoriu cu parata P. M. BACAU - prin Primar, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa.
In motivarea solutiei, tribunalul a retinut ca prin cererea dedusa judecatii la 30.01.2012, reclamantii C.M. si C.D. au chemat in judecata Primaria Municipiului Bacau prin primar, solicitand instantei sa constate ca sunt persoane indreptatite la despagubiri pentru terenul in suprafata de 1031 mp situat in Bacau, str . B. nr.8 (acum 12) in conformitate cu dispozitiile legii nr.10/2001, modificata, si sa fie obligata parata sa inainteze Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor propunerea de despagubiri reprezentand diferenta dintre valoarea de circulatie a imobilului susmentionat si valoarea de 17818 lei reactualizata, primita cu titlu de despagubiri la momentul exproprierii.
In fapt, reclamantii au aratat ca sunt mostenitorii legali ai defunctilor C.V. si C. P., proprietarii terenului in suprafata de 1031mp situat in str. B., nr.8 (acum 12) pana in anul 1970 cand acesta a fost expropriat in baza decretului nr.465/1970.
Prin notificarea formulata autorul, respectiv mandatarul lor, a solicitat acordarea de despagubiri pentru acest teren, avand in vedere ca restituirea in natura nu este posibila.
Desi au depus toate actele in dovedirea dreptului de persoane indreptatite, conform solicitarii paratei si dispozitiilor legale, cererea este inca nesolutionata in prezent.
Potrivit dispozitiilor art.25 din Legea nr.10/2001 termenul de solutionare a notificarii este de 60 de zile, termen care s-a implinit.
De asemenea potrivit art.26 daca restituirea in natura nu este posibila, entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata ca prin decizie sau dispozitie motivata, in termenul prevazut de art. 25, sa acorde persoanei indreptatite, in compensare bunuri sau servicii sau sa propuna acordarea despagubirilor.
Prin decizia nr. IX din 20.03.2006, ICCJ a stabilit ca absenta raspunsului persoanei detinatoare echivaleaza cu refuzul de restituire a bunului sau a masurilor in echivalent, care trebuie cenzurat de Tribunal in conditiile legii speciale.
Prin decizia nr. XX din 19.03.2007, ICCJ, in aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, a hotarat ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care se solicita restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si notificarea persoanei indreptatite, in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Reclamantii au apreciat ca amanarea solutionarii cererii deschide persoanelor vatamate accesul la justitie potrivit art.6 al CEDO, aceasta amanare reprezentand deja o incalcare a dreptului de proprietate astfel cum este reglementat prin art.1 paragraful 1 CEDO.
In conformitate cu art.26 din Legea nr.10/2001, modificata prin legea nr.247/2005, parata, ca entitate detinatoare si investita cu solutionarea notificarii, este obligata sa propuna acordarea de masuri reparatorii, avand in vedere ca reclamantii intrunesc toate conditiile legale pentru a beneficia de aceste masuri conform art.16 titlul VII din Legea nr.247/2005.
Conform art.11 alin.6 din Legea nr.10/2001 valoarea constructiilor expropriate si a terenurilor aferente care nu se pot restitui in natura, se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii conform standardelor internationale.
Cum din inscrisurile depuse rezulta ca autorii au incasat despagubiri la momentul exproprierii, urmeaza ca in conformitate cu dispozitiile legale valoarea reactualizata a acestora sa se scada din valoarea de piata a imobilului.
In drept, reclamantii si-au intemeiat cererea pe dispozitiile art.1, 2, 11, 25, 26 si urm. Legea nr.10/2001 modificata, deciziile ICCJ nr. IX, XX, art.6 si 1 par.1 CEDO.
Parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptiile lipsei calitatii procesual active si a lipsei capacitatii procesuale de folosinta.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Asupra exceptiilor invocate instanta a retinut urmatoarele:
1. Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta
Prin actiunea introductiva reclamantii C.M. si C.D. au chemat in judecata pe parata Primaria Municipiului Bacau prin Primar, solicitand instantei obligarea paratei la indeplinirea obligatiilor stabilite in temeiul dispozitiilor Legii nr.10/2001 cu privire la notificarea adresata referitoare la imobilul situat in Bacau, str. B., nr.8.
Conform art.21 al.4 din Legea nr.10/2001:” In cazul imobilelor detinute de unitatile administrativ-teritoriale restituirea in natura sau prin echivalent catre persoana indreptatita se face prin dispozitia motivata a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, ori, dupa caz, a presedintelui consiliului judetean.”
Persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. In cazul in care sunt solicitate mai multe imobile, se va face cate o notificare pentru fiecare
imobil.(art.22)
Fata de obiectul actiunii introductive, dispozitiile legale citate si imprejurarea ca reclamantii au inteles sa cheme in judecata Primaria Municipiului Bacau prin Primar, instanta a gasit neintemeiata exceptia invocata de catre parata, entitatea notificata prin intermediul executorului judecatoresc fiind Primaria Bacau, iar admiterea exceptiei in motivatia sustinuta prin intampinare echivaland cu un formalism excesiv.
2. Exceptia lipsei calitatii procesual active
Procedura reparatorie prevazuta de legea speciala este conditionata de parcurgerea etapei administrative a notificarii entitatii detinatoare conform art.22 din Legea nr.10/2001: „(1) Persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni*) de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. In cazul in care sunt solicitate mai multe imobile, se va face cate o notificare pentru fiecare imobil. (2) Notificarea va cuprinde denumirea si adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei indreptatite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum si valoarea estimata a acestuia. (3) Notificarea va fi comunicata prin executorul judecatoresc de pe langa judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala se afla imobilul solicitat sau in a carei circumscriptie isi are sediul persoana juridica detinatoare a imobilului. Executorul judecatoresc va inregistra notificarea si o va comunica persoanei notificate in termen de 7 zile de la data inregistrarii. (4) Notificarea inregistrata face dovada deplina in fata oricaror autoritati, persoane fizice sau juridice, a respectarii termenului prevazut la alin. (1), chiar daca a fost adresata altei unitati decat cea care detine imobilul. (5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent ”
Din probatoriul administrat in cauza reiese ca reclamantii nu au notificat in procedura prevazuta de lege entitatea detinatoare a imobilului, situatie ce nu le confera calitate procesual activa: cu privire la imobilul situat str. B., nr.8 s-a inregistrat sub nr.1179/15.01.2002 notificarea numitului C. P Ion, notificare transmisa de BEJ Mititelu Iosif nr.2/11.01.2002.
Din cuprinsul notificarii (fila 8) instanta a retinut ca numitul C. P. Ion a solicitat repararea prejudiciului in numele sau, pentru 'A din imobilul ce face obiectul litigiului.
Desi acesta a fost mandatat de catre reclamantii din cauza, conform procurii autentificate sub nr. 2322/21.12.2001 la BNP B.G. in sensul efectuarii tuturor formalitatilor necesare in vederea revendicarii imobilului ce a apartinut autorului lor, C.V., coproprietar alaturi de C.P. Ion, notificarea trimisa prin executor judecatoresc nr. 2/11.01.2002. nu a fost formulata si in numele acestora, iar solicitarea adresata ulterior entitatii administrative si formulata si in numele mandatarilor nu a fost notificata prin executor judecatoresc.
Instanta, constatand ca exigentele legale cu privire la comunicarea notificarii prin executor judecatoresc nu au fost respectate in privinta reclamantilor, a apreciat ca aceasta omisiune atrage pierderea calitatii de persoana indreptatita la dreptul de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent si pe cale de consecinta si calitatea procesual activa in actiunea privind obligarea entitatii administrative de a solutiona notificarea cu privire la imobilul in litigiu.
Impotriva acestei hotarari, in termen, motivat si legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs - in conditiile art. XXVI din Legea 202/2010 - de catre contestatori, cauza inregistrandu-se pe rolul Curtii de Apel Bacau sub nr. 544/110/2012.
In cererea de recurs, exprimandu-si nemultumirea exclusiv fata de modul de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual active, recurentii au sustinut ca legea 10/2001 nu a impus fiecarei persoane indreptatite, aflate in coproprietate pentru imobilul obiect al reparatiei, sa formuleze notificare, fiind suficienta notificarea unuia dintre comostenitori, precizata in termen ca fiind comuna.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, intrucat nici recurentii, nici autorii lor - C. P. si C.V. - nu au formulat notificare, iar mandatarul C. I. a formulat notificare doar in nume propriu.
In sustinerea, respectiv combaterea recursului s-au depus inscrisuri.
Din oficiu, instanta a dispus verificari in evidentele intimatei parate privitoare la numerele de inregistrare mentionate pe cererile de la fl. 73 dosar fond.
Examinand hotararea recurata in raport de criticile aduse exclusiv solutiei exceptiei lipsei calitatii procesual active, de actele si lucrarile dosarului - intrand aici si apararile partilor adverse -, precum si fata de dispozitiile art. 312 C.pr.civ., Curtea a constatat urmatoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantilor a fost primita pe considerentul absentei notificarii prevazuta de art. 22 din Legea 10/2001- formulata personal de catre reclamanti ori prin procuratorul C. I. si adresata prin executor judecatoresc.
Tribunalul a apreciat insa gresit, in primul rand, ca probatoriul administrat nu atesta existenta notificarii; Astfel, din chiar cuprinsul notificarii **/15.01.2002 (primul alin.), fl. 31 d. fond, rezulta ca s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin exproprierea abuziva a suprafetei de 1031 m.p. teren si 41 m.p. constructii prin Decretul 465/1970, de la cei patru coproprietari, mentionati in adresa 3980/2001, notificatorul solicitand personal 'A din aceste imobile, respectiv 515 m.p. teren si 20,5 m.p. constructie; Chiar daca echivocul formularii notificarii, ar putea sustine concluzia tribunalului, ar fi trebuit sa se observe ca in termenul de depunere a notificarii, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G. 109/2001 si O.U.G 145/2001 pana la 14.02.2002, procuratorul C. P I. a inaintat la 11.02.2002 intimatei parate notificarea de la fl. 64 pentru cei doi mandanti vizand suprafata de aprox. 200 m.p. preluati de stat la vanzarea din 1976-1977 in baza Legii 4/1977, insotita de procura 2322/21.12.2001, cu precizarea de a fi anexata la notificarea initiala ce forma obiectul dosarului de reparatie nr. 2/2002; Ulterior, atat in nume propriu cat si in calitate de procurator, C.P. I. a inaintat paratei cu cererile de la fl. 73-75 d.fond actele ce atestau dreptul initial al autorului C.V. (decedat in 1958) si modul impartire a acestuia intre descendentii sai, respectiv prin contract de vanzare /8.08.1955 pentru fiii C.V P. (tatal notificatorului C. I. - decedat in 2004) si C. I., si prin mostenire (Certif. mosten. **/1958) de catre ceilalti doi fii C. V. V. (autorul recurentilor, zis si Eugen) si C. V. C. (mostenit de fratele C.V. - Certif. mosten. **/1976).
Desi parata a contestat ca ar fi existat o notificare pentru cei doi reclamanti, nu a oferit nici o explicatie in recurs pentru faptul ca desi erau in posesia procurii - depunand-o la dosarul de fond o data cu adresa 44608/12.12.2012 -, nu au solicitat notificatorului lamuriri, precum si pentru absenta faptica din dosarul 2/2002 a cererilor de la fl. 75 si 73 pentru care alocasera in Registrul de intrari numerele 16215/17.05.2002 si 8804/11.03.2003 (mentionate pe verso fl. 73 si in antetul fl. 75) si care, potrivit verificarilor efectuate in recurs, privesc atat dreptul personal al procuratorului C.P.I, cat si al contestatorilor valorificat prin mandatar.
Prin urmare, cum din verificari rezulta ca parata a gestionat deficitar dosarul 2/2002, anexand doar anumite cereri/relatii, desi confirmase primirea si a celor vizandu-i pe reclamanti, dubiul trebuie sa opereze in favoarea acestora.
In al doilea rand, s-a retinut gresit ca neimplicarea executoriului in transmiterea notificarii echivaleaza cu absenta acestui act de vointa si, implicit, a calitatii procesual active; Si aceasta intrucat conditia impusa de prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind comunicarea notificarii prin intermediul unui executor judecatoresc, a fost edictata exclusiv in favoarea persoanei interesate, ca o masura de siguranta, de natura sa ateste, in afara oricarui dubiu, faptul formularii si transmiterii notificarii catre entitatea investita cu solutionarea acesteia. O astfel de obligatie, de inregistrare si transmitere a notificarii prin intermediul executorului judecatoresc, nu este insa prevazuta de legiuitor sub sanctiunea nulitatii absolute.
Ca urmare, depunerea de catre o persoana a unei notificari direct la registratura entitatii investite cu solutionarea acesteia, asa cum s-a probat inca de la fond a fi survenit si in cauza, nu pune in discutie inexistenta notificarii, ci o obliga sa procedeze la solutionarea acesteia, in conditiile impuse de legea de reparatie, intrucat dispozitiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicata, sanctioneaza cu pierderea dreptului de a solicita acordarea masurilor
reparatorii numai neformularea in termen a notificarii, nu si omisiunea inaintarii acesteia prin intermediul executorului judecatoresc catre entitatea investita cu solutionarea acesteia. In acest sens este si Decizia Sectiei I civila a ICCJ nr.2262 din 17 aprilie 2013.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art.312 alin.6 Cod procedura civila recursul a fost admis, iar sentinta casata numai in limitele criticate, respectiv a modului de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual active, iar cauza trimisa spre rejudecare aceleiasi instante, ocazie cu care s-a stabilit a se verifica temeinicia pretentiei reclamantilor, dupa autorul C. V.V., in temeiul celor doua acte de expropriere. Decret 465/1970 si Legea 78/1974.