Raspunderea patrimoniala a salariatului pentru prejudiciul provocat angajatorului

- Legea nr. 53/2003, republicata privind Codul muncii: art. 254 alin. (1)

Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, pentru a se angaja raspunderea patrimoniala a unui salariat este necesar sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii de fond: calitatea de salariat la angajatorul pagubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicita si personala a salariatului in legatura cu munca sa; prejudiciul creat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita, prejudiciu si vinovatia salariatului.

Pe cale de consecinta, nedovedirea de catre angajator a uneia dintre aceste conditii impiedica antrenarea raspunderii patrimoniale a angajatului, nefiind necesara verificarea de catre instanta de judecata a existentei celorlalte conditii..

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 33 din 12 februarie 2014, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 2723/PI/27.11.2013, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 524/30/2013, a fost admisa in parte actiunea formulata de catre reclamantul T.F. in contradictoriu cu parata SC R.B. SRL Periam.

A fost obligat parata sa plateasca reclamantului echivalentul in lei la data platii a sumei de 3000 euro diurna, actualizata cu rata inflatiei calculata de la scadenta pana la data platii efective.

A fost respinsa in rest cererea principala.

A fost respinsa cererea reconventionala formulata de reclamanta- reconventionala SC R.B. SRL impotriva paratului-reconventional T.F.

A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, ca reclamantul a devenit angajatul paratei incepand cu data de 02.07.2012, in baza contractului individual de munca nr. 3/27.06.2012, inregistrat in Registrul de evidenta al salariatilor, in functia de sofer autocamion, avand un salariu lunar de baza brut de 700 lei.

In data de 30.11.2012, in timp ce se afla pe teritoriul Germaniei, in exercitarea activitatii profesionale, ca urmare a discutiei telefonice avute cu d-nul M.G., reprezentantul societatii, reclamantul a parasit autocamionul pe care lucra, dupa ce la parcat in parcarea folosita de aceasta firma si a luat cu el actele masinii, cheile, telefonul firmei si sistemul de navigatie, lasand in interior, pe parbriz, un bilet cu doua nr. de telefon si pe care a scris ca, actele masinii si cheile sunt la el.

La data de 01.12.2013, Politia din Boblingen, Germania, a intocmit dovada nr. 36, prin care aceste bunuri au fost confiscate reclamantului.

Prin Dispozitia din 22.02.2013, data de Procuratura Ravensburg, s-a dispus incetarea urmaririi penale a d-nului M.G., reprezentantul societatii, ca urmare a plangerii reclamantului, iar prin Rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare din data de 26.04.2013, s-a dispus neinceperea urmaririi penele impotriva reclamantului ca urmare a plangerii penale formulata de societate.

Tema pretentiilor si probatiunii actiunii principale vizeaza obligarea paratei la plata catre reclamant a drepturilor salariale cuvenite si neachitate pentru perioada iulie-decembrie 2012.

Plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit, conform art. 168 din Codul muncii.

Cu extrasele de cont si statele de plata depuse la dosar, parata a facut dovada ca reclamantul a incasat drepturile salariale cuvenite pe perioada iulie— noiembrie 2012, in suma de 530 lei net pe luna.

In privinta lunii decembrie 2012, din inscrisurile depuse de parata rezulta ca reclamantul nu a lucrat nici o ora, fapt recunoscut indirect de acesta la interogatoriul administrat in cauza.

Pe cale de consecinta, instanta de fond a respins, ca neintemeiata, cererea privind plata salariului pe perioada iulie - decembrie 2012.

Referitor la diurna, reclamantul a sustinut ca intelegerea partilor a fost pentru suma de 1500 euro pe luna, iar parata invocat suma de 35 euro pe zi.

Intrucat, pentru luna septembrie 2012, reclamantul a incasat de la parata, pentru 20 de zile lucratoare, diurna in suma de 1.382 euro, iar prin interogatoriul scris luat societatii, aceasta a recunoscut ca a platit aceasta suma, constand din diferenta intre diurna in suma de 1500 euro si salariul in suma de 530 lei, prima instanta a retinut ca intelegerea partilor a fost pentru o diurna in suma de 1500 de euro pe luna.

Pretentiile reclamantului privind plata diurnelor externe aferente perioadei

2012. - 20.08.2012 au fost apreciate ca neintemeiate, avand in vedere ca acesta nu a efectuat nici o deplasare externa in aceasta perioada. Pentru luna decembrie 2012, dat fiind ca reclamantul nu a lucrat vreo ora in curse externe, a fost respinsa, ca nefondata, cererea de plata a diurnei.

Societatea parata a recunoscut ca a retinut diurnele externe aferente lunilor octombrie si noiembrie 2012, considerand ca sunt intrunite conditiile cumulative pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a reclamantului.

Conform art. 169 alin. 2 din Codul muncii, chiar daca reclamantul ar fi produs o paguba paratei, daca nu s-a ajuns la rezolvarea pe cale amiabila, raspunde doar daca prejudiciul si culpa sa a fost constatata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, astfel incat tribunalul a constatat ca parata nu avea posibilitatea legala sa retina diurnele externe aferente lunilor octombrie si noiembrie 2012 si cuvenite reclamantului.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept, instanta de fond a obligat parata sa plateasca reclamantului echivalentul in lei, la data platii, a sumei de 3000 euro diurna aferenta lunilor octombrie si noiembrie 2012, actualizata cu rata inflatiei calculata de la scadenta pana la data platii efective.

In privinta cererii reconventionale, prima instanta a constatat ca, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, salariatul este obligat sa repare prejudiciul efectiv produs in timpul executarii contractului de munca printr-o fapta prejudiciabila, savarsita cu vinovatie, in legatura cu munca sa.

Din probele administrate nu rezulta ca societatea, datorita culpei angajatului, a fost in imposibilitatea onorarii comenzilor si ca, prin conduita sa, paratul reconventional i-a produs acesteia vreun prejudiciu.

Constatand ca nu s-a facut dovada, potrivit art. 272 din Codul muncii, a intrunirii conditiilor raspunderii patrimoniale, tribunalul a fost respins, ca neintemeiata, cererea reconventionala.

In baza art. 274 din Codul de procedura civila, a fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariu de avocat.

Impotriva sentintei civile nr. 2723/27.11.2013, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 524/30/2013, in termenul legal, a formulat recurs parata, solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei.

In motivarea recursului se arata ca instanta de fond a calculat in mod eronat diurna lunara cuvenita reclamantului, intrucat nu a tinut seama ca o parte din suma a fost achitata si ca reclamantul a parasit locul de munca fara a restitui societatii parate suma de 380 euro, ce ii fusese data cu titlu de avans spre decontare, asa cum rezulta din raspunsul la intrebarea nr. 10 din interogatoriul luat societatii parate.

Avand in vedere dispozitiile art. 254 si ale art. 257 din Codul muncii, parata a retinut, in mod legal, diurnele aferente lunilor octombrie si noiembrie 2012.

Cu privire la cererea reconventionala, se sustine ca prejudiciul, pe care reclamantul l-a creat paratei, se compune din pierderile inregistrate de societatea parata ca urmare a imposibilitatii onorarii comenzilor de transport, in timpul celor 11 zile lucratoare, cat reclamantul a lipsit societatea de bunurile sale, prejudiciul total fiind de 8.800 euro.

Fapta ilicita savarsita de reclamant consta in aceea ca, in data de 30.11.2012, in timpul exercitarii activitatii profesionale pe teritoriul Germaniei, a parasit locul de munca, fara sa anunte conducerea societatii despre aceasta, ocazie cu care a sustras cheile autovehiculului pe care isi desfasura activitatea, actele autovehiculului si ale semiremorcii, licenta de transport a societatii, sistemul de navigatie, precum si telefonul societatii, aspecte confirmate de catre reclamant in cadrul interogatoriului.

Din dovada nr. 36/01.12.2012, emisa de sectia de politie din Boblingen, rezulta ca reclamantul a sustras bunurile de la societatea parata, acestea fiindu-i confiscate de organele de politie in vederea constituirii materialului probator in cadrul unei urmariri penale.

Reprezentantul societatii parate a intrat in posesia bunurilor dupa 11 zile de la predarea acestora de catre reclamant, acestea fiindu-i inmanate de catre organele de politie din orasul Friedrichshafen.

Prejudiciul produs societatii este real si cert, fiind stabilit pe baza inscrisurilor provenite de la beneficiarul serviciilor de transport, respectiv societatea W. A. GMBH GERMANIA, care atesta ca parata efectueaza curse zilnice, tur-retur, pe traseul 88677 Mrakdorf Germania - 57913 Hambach Franta, in schimbul unui pret de 800 euro/cursa.

Ca urmare a imposibilitatii onorarii comenzilor de transport fata de W. A. GMBH GERMANIA, societatea parata a fost nevoita sa apeleze la serviciile unei alte societati de transport, respectiv societatea H.L.T. UG Germania, in vederea efectuarii curselor contractate, pentru o perioada de 8 zile, pentru care a fost emisa factura nr. 121202/17.12.2012, in suma de 6.400 de Euro.

Cursele de transport pentru celelalte 3 zile au fost realizate de catre societatea

W.A. GMBH Germania cu autovehiculele proprii.

Intre fapta ilicita savarsita de catre reclamant si prejudiciul creat societatii parate, in suma de 8.800 Euro, exista o relatie directa de cauzalitate, in conditiile in care societatea nu s-a aflat in posesia si folosinta autovehiculul timp de 11 zile, acesta neputand fi folosit pentru a onora alte comenzi de transport, respectiv pentru societatea W.A. GMBH GERMANIA.

Considerente expuse anterior au justificat decizia conducerii societatii de a retine diurnele externe aferente lunilor octombrie si noiembrie 2012, considerand ca sunt intrunite cumulativ conditiile necesare antrenarii raspunderii patrimoniale a reclamantului.

Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 304 pct.9 raportate la cele ale art. 304

¹

Cod procedura civila, Curtea l-a respins pentru urmatoarele considerente:

In mod corect, instanta de fond a retinut cuantumul diurnei la nivelul sumei de 1500 Euro. Societatea angajatoare nu poate sustine ca a dovedit un alt cuantum al diurnei, prin raspunsul la interogatoriu acordat de catre ea, deoarece, prin acest raspuns, parata nu a facut altceva decat sa conteste dreptul solicitat de catre reclamant, pozitie mentinuta pe tot parcursul litigiului.

La dosarul cauzei nu au fost depuse inscrisuri din care sa rezulte cuantumul diurnei.

Partile au prezentat opinii diferite cu privire la cuantumul diurnei, respectiv reclamantul a sustinut ca intelegerea a fost pentru plata unei diurne de 1500 Euro/luna, iar parata a mentionat ca diurna a fost stabilita pentru 35 de euro pe zi. Cum angajatorul a efectuat o plata de 1382 Euro pentru o perioada de 20 de zile lucratoare, aratand ca din suma datorata, cu titlu de diurna, a scazut salariul de 530 lei pentru luna respectiva, este evident ca partile au convenit plata unei diurne in cuantumul solicitat de reclamant. Modalitatea in care a procedat parata, prin scaderea salariului din suma cuvenita cu titlu de diurna, nu dovedeste stabilirea unui alt cuantum al diurnei, ci, dimpotriva, confirma sustinerile reclamantului, potrivit carora diurna a fost stabilita pentru suma de 1500 Euro/luna, pentru ca drepturile sunt determinate distinct.

In conditiile in care singura obligatie stabilita, in sarcina paratei, a fost aceea de plata a diurnei, plata drepturilor salariale, in suma de 530 lei, pentru perioada iulie-noiembrie 2012, nu prezinta relevanta pentru modificarea hotararii instantei de fond.

Referitor la scaderea sumei de 380 euro din cuantumul diurnei datorate reclamantului, parata nu a formulat aparari in fata instantei de fond si nici nu a administrat probe din care sa rezulte avansarea sumei cu acest titlu catre reclamant, desi sarcina probei ii revenea potrivit art. 272 din Codul muncii.

Cum dispozitiile art. 169 alin. (2) din Codul muncii impun obtinerea, de catre angajator, a unei hotarari definitive si irevocabile pentru efectuarea de retineri din drepturile ce trebuie platite salariatului, iar parata nu a fost in posesia unei astfel de hotarari, in mod nelegal a refuzat plata diurnei catre reclamant.

Cererea reconventionala a fost intemeiata pe dispozitiile art. 254 din Codul muncii, care reglementeaza raspunderea patrimoniala a salariatului fata de angajator si care presupune indeplinirea unor conditii, printre care se regaseste si cea a dovedirii prejudiciului.

Parata reclamanta-reconventionala a motivat prejudiciul prin pierderile inregistrate de catre societate, ca urmare a imposibilitatii onorarii comenzilor de transport in timpul celor 11 zile lucratoare in care societatea a fost lipsita de mijlocul de transport condus de catre reclamant.

Insa, parata reclamanta-reconventionala nu dovedit plata facturii emisa de catre H.L.T. UG, in valoare de 6.400 Euro, iar serviciile prestate in favoarea W. A., pentru care parata a efectuat transporturile, urmeaza a fi platite in situatia in care, in perioada 03.12.2012-14.12.2012, aceasta societate a beneficiat de serviciile paratei.

Curtea a conchis ca parata reclamanta-reconventionala nu a probat existenta unui prejudiciu cauzat de fapta salariatului, motiv pentru care hotararea primei instante este corecta si in privinta solutionarii cererii reconventionale.

Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, in conformitate cu art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul formulat de catre parata-recurenta.