Raspunderea patrimoniala a primarului, Prescriptia dreptului material la actiune

• Legea dialogului social nr. 62/2011: art. 211 lit. c)
• Legea nr.53/2003: art. 256, art. 268 alin. 1 lit. c)
• Decretul nr. 167/1958: art. 14, 18

Avand in vedere ca raportul juridic dedus judecatii deriva din fapte juridice produse ori savarsite inainte de intrarea in vigoare a noului cod civil, instanta de fond era obligata sa faca aplicabilitatea dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1948. Pentru a stabili daca raporturile derulate intre unitatea administrativ-teritoriala si primar intra in sfera de aplicare vizata de art. 14 din decret, instanta se va raporta la dispozitiile art. 9 si 10 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 care dispun ca autoritatile administratiei publice locale administreaza resursele financiare si bunurile proprietate publica sau privata

 Ael  comunelor, in conformitate cu principiul autonomiei locale, primarul fiind o autoritate executiva a administratiei publice locale, conform art. 1 alin. (2) pct. e) si art. 3 din Legea nr. 215/2001. Cata vreme art. 14 din decret reglementeaza un caz de suspendare a cursului prescriptiei extinctive ce se aplica raporturilor dintre cel care administreaza in temeiul legii bunurile altuia si cel ale carui bunuri sunt administrate, prin prisma dispozitiilor legale enuntate in Legea nr. 215/2001, raporturile derulate intre unitatea administrativ-teritoriala si primar intra in sfera de acoperire a cazului de suspendare analizat.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 501 din 7 iunie 2019, rezumata de judecator Camelia Lucaciuc)

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis la data de 28.06.2018 reclamanta Comuna Peciu Nou a solicitat obligarea paratilor A... si B... in solidar la plata sumei in cuantum de 6.880 lei, reprezentand prejudiciu cauzat cu titlu de majorari de intarziere calculate pentru suma de 20.000 lei acordata ca avans in cazul contractului nr. 141/07.05.2008 si nejustificat pana la finele anului 2008, conform prevederilor legale in vigoare cu actualizarea corespunzatoare pana la data platii efective si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr. 1553/22.11.2018 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. .../30/2018, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si s-a respins cererea formulata de reclamanta Comuna Peciu Nou, in contradictoriu cu paratii A... si B... .

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca in perioada aferenta anului 2009, in cadrul reclamantei a fost efectuata o actiune de audit financiar intreprinsa de catre Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Timis, actiune in urma careia au fost emise Procesul verbal de constatare nr. ... /24.08.2008 precum si Decizia nr. .../25.09.2009.

Prin Decizia nr. .../2009, emisa de catre Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Timis, s-a constatat ca in cadrul relatiilor contractuale desfasurate de comuna Peciu Nou s-au realizat abateri de la legalitate si regularitate care au determinat producerea de prejudicii pentru unitatea administrativ teritoriala in cuantum de 6.880 lei, reprezentand majorari de intarziere calculate pentru suma de 20.000 lei acordata ca avans in cazul contractului nr. 141/07.05.2008 si nejustificat pana la finele anului 2008, conform prevederilor legale in vigoare.

Reclamanta a aratat ca din verificarile efectuate, organul de control a constatat urmatoarele: cu factura nr. .../03.07.2008 se factureaza suma de 20.000 lei reprezentand avans lucrare - aceasta factura este vizata de control financiar preventiv de dna. viceprimar C. si de bun de plata de dl. primar A.; cu factura nr. .../12.06.2009 se factureaza suma de 42,707,05 lei din care se scade avansul acordat, rezultand suma de 22.707,05 lei - aceasta factura este vizata de control financiar preventiv de dna D. si de bun de plata de dl primar A. .

Aceste facturi au fost achitate cu OP nr. 529/29.09.2008 in suma de 20.000 lei si OP nr. 491/23.06.2009 in suma de 22.707.05 lei .

Instanta de fond a constatat ca prin Decizia ICCJ - RIL nr. 16/2016 s-a stabilit ca Codul muncii se aplica raporturilor juridice dintre primar/viceprimar si unitatea administrativ- teritoriala, daca legi speciale nu contin dispozitii specifice, inclusiv dupa incetarea mandatelor.

Reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii, care prevede ca salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor .

Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator.

Legea nr. 62/2011 prevede la art. 211 lit. c), ca „plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei”. [Legea 62/2011 a abrogat Legea nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind solutionarea conflictelor de munca, care la art. 73 lit. d) prevedea ca cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate, dupa cum urmeaza: plata despagubirilor pentru pagubele cauzate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei].

Prin urmare, s-a apreciat ca nu prezinta relevanta sub aspectul momentului de la care curge termenul de prescriptie, faptul ca doar dupa data de 01.07.2016 in cadrul comunei Peciu Nou a fost ales alt primar.

Retinand ca faptele in baza carora s-au solicitat majorari de intarziere prin prezenta cerere de chemare in judecata s-au petrecut in anul 2008, Tribunalul a constatat ca reclamanta a inteles sa promoveze prezenta actiune la data de 28.06.2018, iar faptul ca cei doi parati au ocupat functii in cadrul reclamantei pana in anul 2016, respectiv 2008, nu constituie o cauza de suspendare sau de intrerupere a termenului de prescriptie.

Raportat la textul de lege mentionat, s-a apreciat ca nerelevant momentul in care in cadrul comunei Peciu Noua fost ales alt primar, intrucat termenul de prescriptie nu curge de la data aceasta data, ci potrivit art. 211 lit. c) din Legea 62/2011 ( dispozitie legala expresa), de la data producerii prejudiciului, adica din anul 2008, inclus in privinta majorarilor de intarziere.

Pentru aceste considerente, instanta de fond a constatat ca termenul de 3 ani de la data producerii pagubei a fost depasit, motiv pentru care a apreciat ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este intemeiata, fiind admisa si, pe cale de consecinta, s-a respins actiunea ca prescrisa.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel in termen legal reclamanta Comuna Peciu Nou, solicitand admiterea apelului, in concordanta cu prevederile art. 480 alin. (2) Cod procedura civila, schimbarea in tot a hotararii apelate, cu consecinta admiterii actiunii introductive si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.

In motivarea cererii de apel s-a aratat ca in deplina concordanta cu prevederile art. 2512 alin. (1) Cod procedura civila, prescriptia poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge, personal sau prin reprezentant si fara a fi tinut sa produca vreun titlu contrar ori sa fi fost de buna-credinta.

Din perspectiva normativa a textului legal precizat, invocarea exceptiei prescriptie era fundamentata doar in sfera interpretarii art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, insa in paradigma de invocare a prescriptiei in Noul Cod Civil, instanta de judecata nu detine prerogativa invocarii prescriptiei, intrucat numai cel in folosul caruia curge prescriptia o poate invoca in fata instantei de judecata, motiv pentru care, in opinia apelantei, prima instanta a incalcat, in mod flagrant, dispozitiile art. 2512 alin. (1) NCC.

Un alt aspect invocat in sustinerea apelului priveste faptul ca in prezenta pricina dedusa judecatii, apelanta Comuna Peciu Nou este persoana prejudiciata prin actele efectuate de catre intimatii A... si B..., cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului local al Comunei Peciu Nou, reprezentand majorari de intarziere, la suma acordata cu titlu de avans in temeiul contractului nr. 141 din 07.05.2008, nejustificata pana la sfarsitul anului 2008 si nerecuperata ulterior, in conformitate cu cele constatate de Camera de Conturi a judetului Timis, materializate in Decizia nr. 27 din data de 25.09.2009.

In acest context, se impune a fi subliniat faptul ca dispozitiile art. 62 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 se coroboreaza cu prevederile art. 2532 pct. 3 NCC, care prevad faptul ca prescriptia se suspenda in cazul in care intre orice persoana care, in temeiul legii, al unei hotarari judecatoresti sau al unui act juridic, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sunt astfel administrate, cat timp administrarea nu a incetat si socotelile nu au fost date si aprobate.

Prin urmare, pentru ca apelanta Comuna Peciu Nou sa introduca actiune impotriva intimatilor A., primar si viceprimar in perioada 2004-2016, si B..., avand atributii de conducere in conducerea apelantei, era imperios necesar ca, in mod direct sau indirect, dl. A., ca reprezentant al Comunei Peciu Nou, sa autorizeze introducerea unei actiuni impotriva lui A. si a lui B..., persoane fizice si autori ai prejudiciului suferit de catre apelanta. Or, in mod evident, intimatul - parat A., cat timp a fost primar, nu ar fi introdus o actiune in justitie impotriva paratilor.

Din perspectiva logicii juridice, prin raportare la starea de fapt incidenta in speta de fata, instanta de fond s-a raportat, in mod eronat, exclusiv la interpretarea art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, fara a analiza incidenta cauzei de suspendare a prescriptiei pe perioada mandatelor intimatilor, sfidand regulile logicii juridice fata de exercitarea dreptului material la actiune.

S-a mai aratat ca raportat la art. 2.523 din Codul civil, prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui. Apelanta Comuna Peciu Nou a cunoscut in mod efectiv si real nasterea dreptului de a solicita recuperarea prejudiciului odata cu schimbarea Primarului, la data de 01 iulie 2016. In aceste conditii, curgerea termenului de prescriptie ar incepe la data de 01 iulie 2016 si s-ar implini la data de 30 iunie 2019. Prin a socoti ca apelanta a avut posibilitatea reala de a introduce actiune impotriva paratului anterior datei de 01 iulie 2016, s-ar cadea abrupt in sfera argumentum ad absurdum.

In motivarea apelului, reclamanta a invocat urmatoarele aspecte, esentiale in opinia sa pentru a se intelege imaginea de ansamblu asupra institutiei prescriptiei dreptului material la actiune in prezenta cauza:

Institutia prescriptiei incidenta in prezenta cauza este reglementata de Noul Cod civil, raportat la momentul in care prescriptia dreptului material la actiune a inceput sa curga, respectiv la data de 1 iulie 2016, actiunea a fost introdusa de catre reclamanta la data de 28.06. 2018, in interiorul termenului de prescriptie.

In lumina celor expuse supra, raportat la principiul conform caruia legea trebuie interpretata in sensul in care produce efecte, s-a solicitat instantei de apel sa constate faptul ca prescriptia a inceput sa curga din 1 iulie 2016, momentul la care s-a modificat structura alesilor locali si dl. E... a devenit Primarul Comunei Peciu Nou, primind astfel prerogativa de a reprezenta apelanta in fata instantelor judecatoresti, apelanta avand, in mod efectiv, posibilitatea de a se indrepta impotriva intimatilor-parati.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 466 si art. 480 alin. (2) Cod procedura civila, art. 2523 si art. 2532 pct. 3 Cod civil.

Paratii nu au formulat intampinare.

In calea de atac a apelului nu s-au administrat probe noi.

Analizand apelul formulat, instanta retine urmatoarele:

Reclamanta Comuna Peciu Nou a investit instanta cu o actiune in pretentii intemeiata pe dispozitiile art. 254 din Codul muncii, solicitand obligarea paratilor A... si B..., in solidar, la plata sumei in cuantum de 6.880 lei, reprezentand prejudiciu cauzat cu titlu de majorari de intarziere calculate pentru suma de 20.000 lei acordata ca avans in baza contractului nr. 141/07.05.2008. Astfel, faptul generator al curgerii majorarilor de intarziere l-a constituit plata sumei de 20.000 lei efectuata de reclamanta la data de 29.09.2008, plata considerata de Curtea de Conturi ca fiind nelegala, urmare a actiunii de audit financiar intreprinsa in perioada august-septembrie 2009.

Avand in vedere calitatea de primar, respectiv viceprimar a paratilor, detinuta la data savarsirii faptelor ce li se imputa, Curtea constata ca potrivit dispozitiilor art. 128 din Legea nr. 215/2001 si art. 55 din legea 393/2004, alesii locali raspund, in conditiile legii, administrativ, civil sau penal, dupa caz, pentru faptele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin.

Capitolul 7 din Legea nr. 393/2004 reglementeaza raspunderea alesilor locali, dar fara sa faca nici o referire la raspunderea patrimoniala a acestora, rezultand astfel ca acest tip de raspundere este reglementat de dispozitiile codului muncii, care este norma generala. De altfel, prin decizia ICCJ nr. 16/2016 pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii s-a statuat in sensul ca prevederile Codului muncii se aplica raporturilor juridice dintre primar/viceprimar si unitatea administrativ-teritoriala, daca legi speciale nu contin dispozitii specifice, inclusiv dupa incetarea mandatelor. Astfel, dispozitiile in vigoare in materia raspunderii patrimoniale a personalului contractual, primarului si viceprimarului reglementeaza o procedura de recuperare a prejudiciului care este prevazuta in Codul muncii, inclusiv din perspectiva termenelor de prescriptie aplicabile actiunii in despagubiri promovata de persoana juridica pagubita.

Fiind in situatia unui conflict de munca, sunt incidente dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii care prevad ca cererile se pot formula in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator. Intr-adevar, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 prevede ca plata despagubirilor pentru pagube cauzate poate fi ceruta in termen de 3 ani de la data producerii pagubei, insa se observa ca acest ultim act normativ a intrat in vigoare la data de 13 mai 2011, asadar ulterior nasterii raportului juridic dedus judecatii. Intrucat ne plasam temporal anterior intrarii in vigoare a art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, prescriptia ramane in intregime supusa dispozitiilor legale care au instituit-o, astfel cum a statuat si ICCJ prin decizia nr. 1/2014 pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii, prin care a solutionat conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a noului cod civil din perspectiva regimului juridic aplicabil prescriptiei extinctive. In consecinta, de vreme ce prin actiunea de fata se tinde la recuperarea unui prejudiciu produs prin conduita culpabila a paratilor in intervalul 2008-2009, perioada in care Legea nr. 62/2011 nu era in vigoare, acest temei de drept nu poate fi avut in vedere si nu poate fi analizat, cum in mod gresit a procedat Tribunalul Timis. Prin urmare, Curtea apreciaza ca doar prin raportare la dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se determina care anume este data la care s-a nascut dreptul material la actiune al reclamantei in ceea ce priveste recuperarea prejudiciului invocat, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de textul de lege citat.

Asadar, problema litigioasa ce se impune a fi solutionata in prezenta cauza este reprezentata de data la care incepe sa curga termenul de prescriptie si efectul pe care il produce asupra curgerii termenului de prescriptie calitatea pe care paratii au detinut-o la data producerii faptelor pagubitoare, respectiv aceea de primar si viceprimar.

Nasterea dreptului la actiune in cazul acestei forme speciale de raspundere patrimoniala, desi nedefinita de dispozitiile relevante ale Codului muncii, poate fi circumscrisa momentului in care angajatorul a cunoscut atat paguba repercutata in patrimoniul sau, cat si pe salariatii vinovati de producerea acesteia. Cu alte cuvinte, imediat ce angajatorul se afla in posesia unor elemente pertinente (inscrisuri, constatari, procese-verbale, rapoarte de control, expertize tehnice) care permit a se concluziona ca in patrimoniul sau s-a produs o paguba de care se fac vinovati salariatii sai, ia nastere si dreptul la actiune pentru recuperarea pagubei respective.

In speta, paguba a fost cunoscuta de catre unitatea administrativ-teritoriala cel mai tarziu la data emiterii deciziei nr. 27/25.09.2009 a Curtii de Conturi prin care s-a constatat producerea prejudiciului in cuantum de 6.880 lei.

In aceste conditii, apare a fi corecta concluzia exprimata de tribunal in sensul ca la data introducerii actiunii, 28.06.2018, termenul de 3 ani prevazut de lege a fost depasit in ce priveste pretentiile solicitate prin cererea de chemare in judecata.

Apelanta a apreciat ca rationamentul instantei de fond este eronat, intrucat, pe de o parte, prescriptia nu putea fi invocata din oficiu, ci doar de partea in folosul careia curge, iar, pe de alta parte, prescriptia a fost suspendata pe perioada exercitarii mandatelor de primar, respectiv viceprimar.

Prima critica va fi inlaturata de catre instanta, avand in vedere ca regimul juridic al prescriptiei ramane supus dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011. In aceste conditii, avand in vedere ca raportul juridic dedus judecatii deriva din fapte juridice produse ori savarsite inainte de intrarea in vigoare a noului cod civil, instanta de fond era obligata sa faca aplicabilitatea dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1948 care dispun ca ”Instanta judecatoreasca si organul arbitral sint obligate ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris”.

Sub aspectul apararii referitoare la suspendarea termenelor de prescriptie extinctiva pe perioada desfasurarii mandatelor celor doi parati, Curtea constata ca paratul B... a avut calitatea de primar in perioada 2004-2008, iar paratul A... a exercitat functia de primar al comunei Peciu Nou in perioada 2008-29 aprilie 2015, cand a fost emis Ordinul prefectului nr. 236/29.04.2015 privind incetarea mandatului de primar al comunei Peciu Nou ca urmare a condamnarii prin hotarare judecatoreasca definitiva la o pedeapsa privativa de libertate. Avand in vedere dispozitiile art. 72 din Legea nr. 215/2001, conform carora „In caz de vacanta a functiei de primar, precum si in caz de suspendare din functie a acestuia, atributiile ce ii sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar (...)”, Consiliul Local al comunei Peciu Nou a adoptat Hotararea nr. 78/25 iunie 2015 prin care l-a desemnat pe dl F... sa exercite temporar atributiile de viceprimar al comunei, ca urmare a incetarii mandatului de primar al paratului A.... Astfel, paratului B. i-a expirat mandatul de primar in anul 2008, astfel incat in privinta acestuia nu a existat nici un impediment de drept substantial in declansarea actiunii in raspundere patrimoniala in cursul termenului de prescriptie extinctiva de 3 ani calculat de la data deciziei Curtii de Conturi nr. 27/25.09.2009. Ramane de analizat daca in privinta paratului A... a intervenit cauza de suspendare a cursului prescriptiei din perspectiva dispozitiilor cuprinse in Decretul nr. 167/1958, in cauza nefiind aplicabil art. 2532 C.civ. indicat de apelanta pentru considerentele supra expuse, dar si pentru cele ce succed.

Potrivit art. 14 din Decretul nr. 167/1958, „Intre parinti sau tutor si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si acei pe care ii reprezinta precum si intre orice alta persoana care, in temeiul legii sau al hotararii judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sint astfel administrate, prescriptia nu curge cit timp socotelile nu au fost date si aprobate”. Se observa ca aceasta cauza de suspendare este dictata de natura speciala a raporturilor in care se afla cei impotriva carora curge prescriptia, raporturi in care exista, de regula, imposibilitatea morala de a actiona.

Pentru a stabili daca raporturile derulate intre unitatea administrativ-teritoriala si primar intra in sfera de aplicare vizata de art. 14 din decret, instanta se va raporta la dispozitiile art. 9 si 10 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 care dispun ca autoritatile administratiei publice locale administreaza resursele financiare si bunurile proprietate publica sau privata ale comunelor, in conformitate cu principiul autonomiei locale, primarul fiind o autoritate executiva a administratiei publice locale, conform art. 1 alin. (2) pct. e) si art. 3 din Legea nr. 215/2001.

Cata vreme art. 14 din decret reglementeaza un caz de suspendare a cursului prescriptiei extinctive ce se aplica raporturilor dintre cel care administreaza in temeiul legii bunurile altuia si cel ale carui bunuri sunt administrate, Curtea constata ca, prin prisma dispozitiilor legale enuntate in Legea nr. 215/2001, raporturile derulate intre unitatea administrativ-teritoriala si primar intra in sfera de acoperire a cazului de suspendare analizat.

Cu toate acestea, avand in vedere ca imprejurarile care constituie cauze de suspendare au intervenit mai inainte de inceperea cursului prescriptiei extinctive, efectul produs este de amanare, intarziere a curgerii prescriptiei extinctive. Cu alte cuvinte, prescriptia a inceput sub legea veche, doar curgerea ei este temporizata pana la momentul indicat de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, respectiv darea si aprobarea socotelilor administrarii bunurilor apartinand unitatii administrativ teritoriale, moment localizat in timp de instanta la data de 25 iunie 2015. Nu s-ar putea sustine ca intr-o astfel de situatie devine aplicabila legea noua care suprima dreptul instantei de a invoca din oficiu implinirea prescriptiei dreptului material la actiune, pentru ca legea trebuie aplicata unitar in privinta efectelor juridice generate de nasterea raportului de drept substantial. Intr-o alta exprimare, nu s-ar putea sustine aplicarea unei lex tertia printr-o imbinare a dispozitiilor art. 14 din decret care produc o intarziere a curgerii prescriptiei extinctive cu dispozitiile art. 2512 C.civ care interzic organului de jurisdictie competent sa aplice prescriptia din oficiu. Momentul de debut al nasterii dreptului la actiune este data la care pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea, potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, moment situat temporal sub imperiul legii vechi. Astfel, regimul juridic al institutiei prescriptiei extinctive este cel guvernat de Decretul nr. 167/1958, in privinta tuturor componentelor specifice acestei institutii, respectiv inceput, suspendare, intrerupere si implinire a termenului, numai o astfel de abordare dand satisfactie principiului securitatii juridice si principiului preeminentei dreptului. Interpretarea unitara se impune cu atat mai mult cu cat exista o diferenta de conceptie si de tratament juridic cu care a fost abordata institutia juridica a prescriptiei extinctive de catre legiuitorul actual - cel al Codului civil din 2009, spre deosebire de cel trecut, sub reglementarea data prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva. Totodata, ultraactivitatea legii vechi apare a fi si echitabila, mentinand echilibrul dintre parti in asa fel incat niciuna dintre ele sa nu aiba posibilitatea sa invoce in beneficiul sau prevederile legii noi. A atribui unui fapt deja consumat - incheierea unui act juridic ori savarsirea unui fapt juridic stricto sensu -, chiar si pentru viitor, alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data savarsirii lor inseamna, pe de o parte, a modifica ori suprima aceste efecte in considerarea dispozitiilor legii noi, iar nu ale celei vechi, normal si natural aplicabila, ceea ce reprezinta o incalcare a principiului neretroactivitatii legii, iar, pe de alta parte, se constituie intr-o incalcare a principiului previzibilitatii, ce presupune ca orice persoana angajata intr-o raport juridic sa fie capabila sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta din conduita sa.

In sfarsit, pentru analiza de fata este important de amintit ca sub reglementarea Decretului nr. 167/1958 prescriptia extinctiva a fost conceputa ca o institutie de ordine publica, guvernata de norme imperative, dispozitiile art. 1 alin. (2) din decret postuland absolut ca orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula. Astfel, efectele juridice nu pot fi decat cele determinate de aplicarea decretului si nu cele mai blande consacrate in viziunea diametral opusa a legiuitorului actual, atat in ceea ce priveste aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie.

Intrucat regimul de invocare a exceptiei prescriptiei extinctive este consecinta directa a naturii juridice a acestei institutii de drept, care difera dupa cum prescriptia este tratata de legiuitor ca institutie de ordine publica ori de ordine privata, se poate spune ca, aplicand dispozitiile art. 2.512 si 2.513 ale Codului civil prescriptiilor ce vizeaza raporturile juridice nascute anterior datei de 01.10.2011, se ajunge pe aceasta cale nu doar la modificarea regimului de invocare a exceptiei prescriptiei - care devine altul decat cel legal prevazut la data nasterii raportului juridic -, ci la o modificare a chiar naturii juridice a acestei institutii (cu consecinte inclusiv in planul dreptului substantial), care, desi de ordine publica la data nasterii ei, va fi tratata ca institutie de ordine privata.

In concluzie, prescriptia extinctiva nu poate fi analizata in mod unitar decat din perspectiva dispozitiilor legale existente si incidente la data savarsirii faptului juridic analizat, ceea ce inseamna ca indiferent ca vorbim de o suspendare sau de o intarziere a curgerii prescriptiei extinctive, termenul de trei ani calculat de la data de 25 iunie 2015, cand a fost desemnata o noua persoana pentru exercitarea atributiilor specifice functiei de primar, s-a implinit la data de 25 iunie 2018. In aceste conditii, in temeiul art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se constata ca pentru pretentiile deduse judecatii prin actiunea introductiva este prescris dreptul material la actiune al reclamantei, care a inteles sa introduca cererea de chemare in judecata doar la data de 28 iunie 2018.

Pe cale de consecinta, Curtea apreciaza ca tribunalul a facut o justa interpretare a textelor legale incidente raportate la situatia de fapt dedusa judecatii, motiv pentru care, in temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ. instanta a respins apelul ca neintemeiat, mentinand solutia primei instante ca fiind temeinica si legala.