Raspunderea patrimoniala a angajatorului, Conditii. Limitele efectului devolutiv al apelului

• Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 146, alin. (3), art. 148 si art. 253
• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila republicat: art. 444, art. 445 si art. 478 alin. (3) Salariatul care pretinde despagubiri pentru nerespectarea de catre angajator a programarii privitoare la efectuarea concediului sau de odihna anual trebuie sa dovedeasca prejudiciul incercat prin efectuarea concediului de odihna in alta perioada decat cea in care a fost programat. In cazul in care contractul sau individual de munca inceteaza, salariatul este indreptatit la compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat

Angajatorul poate fi obligat la plata unor daune-morale catre salariat, doar in cazul in care acesta din urma dovedeste ca sunt indeplinite, cumulativ, cerintele prevazute de art. 253 alin. (1) din Codul muncii.

Nepronuntarea instantei de fond asupra unui petit da nastere dreptului reclamantului de a formula o cerere de completare a hotararii, fiind inadmisibila declararea apelului pentru un astfel de motiv.

Pretentiile noi formulate prin cererea de apel sunt inadmisibile, reclamantul avand, insa, posibilitatea inregistrarii unei actiuni distincte la instanta de judecata competenta, cu respectarea termenului de prescriptie.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 64/A din 21 ianuarie 2016, dr.C.P.

Prin sentinta civila nr. 1656 pronuntata la 28 septembrie 2015, pronuntata de Tribunalul Caras Severin in dosarul nr. 1686/115/2015, a fost respinsa, ca neintemeiata, actiunea formulata de reclamantul M.M. impotriva paratei SC R. SRL Brasov, prin care acesta pretindea despagubiri si daune morale, invocand incalcarea, de catre parata, a dreptului la concediu de odihna, retinerea contributiei la fondul de somaj fara ca el sa beneficieze de dreptul la indemnizatia de somaj si imposibilitatea achitarii creditului bancar ca urmare a incetarii raporturilor de munca.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca reclamantul a fost angajatul paratei in baza contractului individual de munca nr. 101/1581007/18 iulie 2011 si ca prin decizia nr. 601/S/4105/19 mai 2015 s-a dispus incetarea raporturilor de munca.

La doua zile dupa emiterea deciziei, parata a revenit asupra masurii si, prin decizia nr. 601/S/41377/21 mai 2015, a dispus anularea deciziei precedente.

La aceeasi data, prin inscrisul intitulat „preaviz”, societatea parata i-a comunicat reclamantului ca i se acorda un preaviz de 20 de zile lucratoare, in perioada 2 iunie 2015 - 1 iulie 2015, conform art. 75 din Codul Muncii si art. 20 din contractul colectiv de munca al SC R. SRL, dupa care „urmeaza a se aplica decizia de concediere”.

La dosarul cauzei, nu s-a depus o decizie de concediere a reclamantului in sensul celor specificate in inscrisul numit „preaviz”, iar decizia nr. 601/S/4105/19 mai 2015 a fost expres revocata de parata. Atat doctrina de specialitate, cat si practica judecatoreasca recunosc dreptul angajatorului de a-si revoca deciziile de concediere cat timp raporturile juridice de munca dintre parti nu au incetat, nefiind necesar acordul salariatului in acest sens.

Prima instanta a apreciat ca nu intereseaza daca motivul de nelegalitate invocat de angajator pentru revocarea deciziei de concediere este intemeiat sau daca angajatorul se afla in eroare cu privire la acesta, astfel ca decizia nr. 601/S/4105/19 mai 2015 nu mai produce efecte juridice si, sub acest aspect, contestatia a ramas fara obiect.

In ceea ce priveste plata contravalorii zilelor de concediu de odihna neefectuat, aferente anilor 2014 si 2015, tribunalul a retinut ca, intrucat angajatorul nu a emis o noua decizie de concediere sau aceasta nu a fost adusa la cunostinta instantei, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 146 alin. (3) din Codul muncii referitoare la compensarea in bani a acestui drept, reclamantul avand posibilitatea sa ceara angajatorului efectuarea lui, potrivit art. 144 din Codul muncii.

Cu referire la prejudiciul moral, instanta de fond a constatat ca reclamantul nu a adus un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate si nici nu a dovedit legatura de cauzalitate dintre masura concedierii, care, ulterior, a fost revocata de catre angajator, si impactul acestei masuri asupra lui.

Reclamantul a declarat apel, in termenul legal, impotriva acestei sentinte, solicitand admiterea apelului si schimbarea sentintei apelate, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata si precizata.

In motivarea cererii de apel, se arata ca unitatea parata a pierdut decizia de pensionare de doua ori, deoarece in 2012 aceasta decizie de pensionare a fost comunicata paratei de sefa Oficiului Resurse Umane de la Sucursala Timisoara.

Apelantul solicita acordarea sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale, dat fiind ca se afla in imposibilitate de a-si achita creditul bancar pentru nevoi personale, datorita incetarii raporturilor de munca. Acest credit l-a contractat in considerarea faptului ca are raporturi de munca pe durata nedeterminata.

Parata i-a incalcat dreptul la concediu de odihna, dreptul la sanatate, intrucat i-a acordat concediu de odihna asa cum a vrut, iar nu conform programarii, fiind nevoit sa munceasca zi si noapte.

Prima instanta nu a raspuns la petitul din precizarea de actiune, prin care reclamantul solicita obligarea paratei la restituirea contributiei la fondul de somaj, retinuta incepand cu luna iulie 2011 si pana in luna mai 2015.

Totodata, solicita obligarea paratei la plata orelor scoala si a orelor pentru siguranta circulatiei rutiere, a caror efectuare a fost obligatorie si despre care sustine ca a efectuat, din 3 in 3 luni, cate 3 ore scoala si 3 ore siguranta circulatiei.

Apelantul arata ca, pentru a face dovada sustinerilor sale, a depus la dosar o serie de inscrisuri si a solicitat prezenta la judecata si a unui reprezentant al SC R. SRL Brasov.

Prin intampinare depusa la dosar, intimata a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, aratand ca, prin cererea de apel, reclamantul a formulat cereri noi, si anume: restituirea contributiei individuale la fondul de somaj pentru perioada iulie 2011 - mai 2015, plata orelor scoala si a orelor pentru siguranta circulatiei rutiere, cereri care nu se regasesc in actiunea initiata in fata instantei de fond si sunt inadmisibile potrivit dispozitiilor art. 478 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Cu privire la fondul pricinii sustine ca pretentiile reclamantului sunt neintemeiate, deoarece zilele de concediu de odihna neefectuat i-au fost achitate, iar reclamantul nu a facut dovada prejudiciului moral suferit si nici a legaturii de cauzalitate intre masura dispusa de societate si prejudiciul moral pretins.

Analizand apelul declarat prin prisma motivelor de apel formulate si a dispozitiilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a apreciat apelul ca neintemeiat, cu urmatoarea motivare:

Un prim motiv de apel vizeaza nepronuntarea instantei de fond asupra pretentiilor vizand restituirea contributiei individuale la fondul de somaj aferenta perioadei iulie 2011 mai 2015, retinuta gresit de angajator in conditiile in care reclamantul cumula pensia cu salariul si nu datora aceasta contributie.

Intr-adevar, prin precizarea de actiune depusa la instanta de fond, reclamantul a formulat aceste pretentii, pretentii asupra carora prima instanta nu s-a pronuntat prin sentinta ce face obiectul prezentului apel.

Nepronuntarea instantei de fond asupra unui capat de cerere formeaza obiectul cererii de completare a hotararii, reglementata de art. 444 din Codul de procedura civila, iar conform art. 445 din Codul de procedura civila, completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului.

Reclamantul nu a formulat, insa, o cerere de completare a hotararii in fata instantei de fond, in conditiile art. 444 din Codul de procedura civila, invocand ca motiv de apel nepronuntarea instantei de fond asupra acestui capat de cerere, motiv care nu poate fi primit fata de dispozitiile imperative ale art. 445 din Codul de procedura civila.

Prin motivele de apel, reclamantul mai solicita obligarea paratei la plata orelor scoala si a orelor analiza sigurantei circulatiei efectuate in mod obligatoriu.

Aceste pretentii nu au fost formulate in fata instantei de fond nici prin cererea de chemare in judecata, nici prin precizarea de actiune.

Conform art. 478 alin. (3) din Codul de procedura civila, in apel nu se pot formula pretentii noi, motiv pentru care Curtea a apreciat inadmisibile aceste pretentii in apel, reclamantul avand posibilitatea formularii unei cereri in fata instantei de fond cu respectarea termenului de prescriptie.

C
u ocazia lichidarii, conform fluturasului de salariu din luna iunie 2015, reclamantului i-a fost compensat in bani concediul de odihna neefectuat, fiindu-i achitata suma de 1391 lei, mentionata la rubrica adaos.

Reclamantul se considera prejudiciat prin fapta paratei de a nu-i fi acordat concediul de odihna conform programarii, insa nu a facut dovada prejudiciului incercat prin efectuarea concediului in alte perioade decat cele in care a fost programat.

Zilele de concediu de odihna ramase neefectuate au fost compensate de angajator in bani, la incetarea raporturilor de munca, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii, astfel ca nici sub acest aspect reclamantul nu a fost prejudiciat.

Reclamantul a mai solicitat obligarea paratei la plata sumei de 25000 lei daune morale, sustinand ca a fost in imposibilitate de a-si mai achita creditul contractat in considerarea calitatii de angajat, iar datorita conflictului de munca creat de parata a fost impiedicat sa plece la munca in strainatate, unde a primit o oferta de lucru.

Conform art. 253 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Rezulta ca, pentru a fi angajata raspunderea paratei, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, in speta nepatrimonial, deoarece se solicita daune morale, fapta ilicita a paratei, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia paratei.

Reclamantul nu a facut dovada indeplinirii acestor conditii, intrucat nu a contestat decizia paratei de incetare a raporturilor de munca, pentru a se stabili daca fapta paratei a avut sau nu un caracter ilicit, si nu a probat ca masura luata a adus atingere unui drept personal nepatrimonial.

Fata de cele de mai sus, in baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul declarat de catre reclamant, ca neintemeiat.