Raspundere bancii pentru cauzarea unui prejudiciu ca urmare a neacordarii unui credit

Pentru fundamentarea raspunderii civile delictuale, fie pentru fapta proprie fie pentru fapta altuia (a prepusului) este necesara dovedirea existentei tuturor conditiilor de atragere a raspunderii.

Astfel este necesar sa se probeze: ca acel fapt sa fie ilicit, adica partea careia i se imputa sa nu fi avut dreptul de a-l face; ca acel fapt sa fie imputabil autorului sau; ca faptul acesta care a cauzat prejudiciul, sa fie savarsit cu intentia de a pagubi sau chiar numai din imprudenta sau neglijenta.

Curtea a retinut ca prepusul intimatei nu a savarsit nicio fapta culpabila, cata vreme adresa invocata de catre apelanta-reclamanta nu poate reprezenta o fapta culpabila cauzatoare de prejudicii, din moment ce emiterea acesteia a fost facuta doar in scopul de a profita apelantei-reclamante, care a obtinut prelungirea termenului pentru incheierea contractului de finantare cu APDRP, si cata vreme reprezentanta apelantei-reclamante cunostea intocmai efectele limitate si scopul emiterii acesteia.

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 316/24 aprilie 2017

Prin sentinta civila nr. 405/08.04.2016 pronuntata de Tribunalul Iasi s-a respins exceptia nulitatii cererii, invocata de parata.

S-a respins actiunea formulata de reclamanta SC „D.P.” SRL in contradictoriu cu parata „G.Bank”, ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosinta.

S-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta SC „D.P.” SRL, prin reprezentant legal in contradictoriu cu parata „G.Bank”.

A fost obligata reclamanta sa plateasca paratei „G.Bank” suma de 28.423,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamanta isi fundamenteaza cererea atat pe raspunderea civila contractuala, cat si pe raspunderea delictuala, sustinand ca prin fapta paratei si a angajatilor acesteia a suferit un prejudiciu egal cu suma de care ar fi beneficiat ca urmare a contractului de finantare din 24.04.2014.

Potrivit acestui contract reclamanta urma sa beneficieze de o finantare nerambursabila de maxim 194.313 EUR, valoarea totala eligibila a proiectului fiind de maxim 228.604 EUR.

De asemenea, beneficiarul era obligat sa depuna o garantie financiara care sa acopere suma solicitata in avans in procent de 110% eliberata de catre o institutie financiar bancara sau de catre FGCR IFN SA sau FNGCIMM SA IFN, garantia financiara depunandu-se odata cu dosarul cererii de plata a avansului.

Reclamanta sustine faptul ca banca s-a obligat sa ii acorde garantiile solicitate in cadrul proiectului, obligatie care nu a mai fost onorata in termen, lucru ce a condus la pierderea finantarii nerambursabile.

Instanta a apreciat ca reclamanta nu a probat faptul ca banca si-a manifestat acordul in sensul incheierii contractului de credit solicitat, din actele depuse de ambele parti rezultand ca au fost depuse documente cu privire la situatia financiara a reclamantei, au fost evaluate bunuri aduse ca garantii, aprobarea creditului urmand a fi facuta doar dupa analiza acestora de catre reprezentantii bancii.

Astfel, chiar reclamanta a constatat dupa prima evaluare a bunurilor aduse ca garantie ca valoarea acestora era prea mica raportat la valoarea creditului solicitat, fiind de acord sa aduca o garantie suplimentara.

Sustinerea reclamantei ca parata s-a obligat la incheierea contractului prin emiterea adresei din 11.06.2014 este infirmata atat de continutul corespondentei purtate cu reprezentantul bancii - cu care a discutat doar despre o adresa necesara prelungirii unui termen - cat si din sesizarea depusa de reclamanta la BNR la 15.09.2014, in care arata ca adresa i-a fost emisa exclusiv pentru prelungirea termenului.

In ce priveste pretinsa fapta delictuala savarsita de parata, instanta a apreciat ca emiterea adresei ar fi fost de natura sa constituie un element care sa atraga raspunderea delictuala, daca reclamanta nu ar fi avut cunostinta ca adresa avea un continut nereal si ca scopul emiterii acesteia era cel de a prelungi termenul acordat pentru depunerea garantiilor financiare la contractul de finantare.

Astfel emiterea adresei nu constituie o fapta ilicita atat timp cat reclamanta a avut un comportament culpabil.

Desi a sustinut ca nu a avut cunostinta despre respingerea creditului si ca nu i s-a cerut o contributie proprie mai mare, reclamanta discuta la 19.06.2014 si la 24.06.2014 cu reprezentantul bancii despre valoarea contributiei sale.

In ce priveste comisioanele bancare, reclamanta si-a asumat obligatia de plata prin cererea de deschidere cont curent, iar serviciile de evaluare au fost efectuate la solicitarea expresa a reclamantei, toate acestea reprezentand conditii prealabile obtinerii creditului.

Chiar daca reprezentantul reclamantei a purtat o discutie initiala cu reprezentantul bancii in care a facut o prezentare a situatiei sale, aratand ce garantii ar putea aduce precum si care ar putea fi contributia sa proprie, doar dupa depunerea documentelor doveditoare si analiza in concret a acestora se putea aprecia daca reclamanta ar fi putut beneficia de creditul solicitat.

De altfel, din corespondenta purtata cu reprezentantii bancii rezulta ca au existat mai multe modificari ale conditiilor initiale care au influentat procesul de creditare.

Avand in vedere ca nu a existat o aprobare nici macar initiala a bancii de acordare a creditului in conditiile prezentate de reclamanta, ca adresa din 11.06.2014 a fost emisa la solicitarea reclamantei care cunostea continutul nereal al acesteia, ca serviciile de evaluare au fost prestate tocmai pentru a se cunoaste in concret valoarea bunurilor aduse ca garantie (anterior reprezentantii bancii facand o apreciere aproximativa asupra acestor valori), ca plata comisioanelor priveste servicii pe care tot reclamanta si le-a asumat, instanta a apreciat ca nu sunt indeplinite in cauza nici elementele raspunderii contractuale, nici ale raspunderii delictuale, neaprobarea cererii de credit fiind rezultatul analizei situatiei financiare a reclamantei si determinata in special de lipsa unui aport propriu adecvat raportat la valoarea eligibila a proiectului.

Fata de cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, dand eficienta dispozitiilor art. 452 si urm. C.proc.civ. instanta a admis cererea paratei, obligand reclamanta sa plateasca paratului suma de 28.423,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta SC „D.P.” SRL, prin administrator criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

Sustine apelanta-reclamanta SC „D.P.” SRL ca a solicitat obligarea paratelor „G.Bank” SA si „G.Bank” Agentia Podu Ros la plata daunelor materiale in suma de 194.313 euro reprezentand daune produse prin nerespectarea clauzelor contractului de finantare si, respectiv, obligarea la plata sumei de 3.638,19 lei reprezentand comisioane si servicii bancare, cu acordarea cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii de chemare in judecata, a precizat si demonstrat faptul ca la data de 19.11.2013, societatea apelanta s-a adresat societatii parate - „G.Bank” prin intermediul agentiei bancare cu o cerere de creditare prin care a solicitat acordarea de facilitati de creditare pentru implementarea Proiectului intitulat "Unitate moderna de productie articole igienice din hartie" - proiect in valoare de 220.000 euro.

Anterior cererii adresate paratelor, astfel cum rezulta si din sesizarea adresata catre BNR, a avut initiative si la alte unitati bancare, chiar pe motivul "firma start-up", avand in vedere conditiile speciale solicitate pentru astfel de entitati, solicitari pe care respectivele unitati bancare i le-au respins de la inceput, inainte de intocmirea unui dosar de creditare, refuzul fiind argumentat pe ideea de neacordare a facilitatilor de creditare pentru firme start-

^u

p.

Invoca apelanta ca, paratele din prezenta cauza stiau ca este o firma start-up, inca de la momentul depunerii cererii de creditare, si, in niciun moment nu au informat-o ca nu s-ar putea incadra in conditiile de aprobare a facilitatilor de creditare pe acest motiv.

Arata ca, din contra, verbal i s-a indicat ca exista aprobare pentru firmele start-up care indeplinesc conditiile solicitate, acesta fiind si motivul pentru care consultantul L.C. (care a scris, de altfel, si proiectul) i-a indicat „G.Bank” ca unitate bancara ce a acordat si acorda facilitati de creditare firmelor de acest tip.

Precizeaza apelanta ca, in etapa de constituire a dosarului de credit initial a depus o lista cu bunurile ce urmau a fi avute in vedere ca si garantii pentru acordarea facilitatilor de creditare, acestea fiind selectate de banca pentru a fi supuse evaluarii. Din corespondenta electronica purtata intre reclamanta si parata, e-mail din 27 mai 2014, rezulta ca, initial, parata nu a retinut toate bunurile indicate de reclamanta pentru a constitui garantii si ca doar la insistenta reclamantei a fost evaluat terenul specificat in e-mail ca fiind mai valoros, toate acestea deoarece reclamanta dorea sa se asigure ca valoarea bunurilor-garantii va fi suficienta si ca nu va constitui motiv pentru refuzarea aprobarii facilitatilor de creditare.

Doar verbal a fost informata apelanta de catre parata si reprezentantul acesteia, R.B., ca nu pot fi evaluate toate bunurile, fiind suficiente doar cele indicate.

Toate documentele solicitate, astfel cum rezulta si din corespondenta electronica, toate costurile indicate au fost avansate inca din lunile noiembrie-decembrie 2013, intrucat dorea ca analiza dosarului de creditare sa fie finalizata cu rezultat pozitiv inainte de expirarea termenului impus pentru depunerea dovezii de cofinantare.

Astfel, in data de 20.05.2014, a achitat suma de 425 lei, la 05.06.2014 suma de 810 lei si la 06.05.2014 suma de 2.030 lei, reprezentand contravaloarea evaluarii celor 3 imobile ce urmau a fi luate in garantie de banca.

A fost prezentat istoricul corespondentei purtate pe mail de apelanta si reprezentantii intimatelor.

Contrar celor retinute de instanta de fond, apreciaza ca, prin toate probele administrate, respectiv corespondenta electronica reclamata - reprezentantul paratelor, R.B., documentele solicitate in vederea aprobarii dosarului de credit, situatie financiara, dar si audierile de martori, a facut dovada faptului ca paratele „G.Bank” i-au creat prezumtia aprobarii dosarului si a obligatiei de acordare a garantiilor solicitate.

Sustine ca, inca de la momentul depunerii cererii de creditare s-a cunoscut de catre parate faptul ca reclamanta reprezinta o firma "start-up", iar acest lucru nu a reprezentat un impediment in depunerea dosarului de creditare, neexistand nicio conditionare in acest sens; din partea bancii. Cu toate acestea, firma start-up este unul din motivele de respingere a cererii de creditare.

Pe de alta parte pretinde ca, evaluarea imobilelor care urmau sa constituie garantii a intampinat numeroase amanari si prelungiri nu din cauza reclamantei, ci din cauza paratelor, respectiv a lui R.B., reprezentant „G.Bank”.

A solicitat analizarea inscrisurilor depuse la dosarul cauzei din care reiese ca bunurile supuse evaluarii au fost selectate de catre banca, fiind eliminate unele dintre ele pe motiv ca sunt suficiente. La insistenta reclamantei, a fost modificata lista, fiind evaluate bunuri de o valoare mai mare, toate acestea deoarece reclamanta dorea sa se asigure ca valoarea bunurilor-garantii va fi suficienta si ca nu va constitui motiv pentru refuzarea aprobarii facilitatilor de creditare.

Apelanta pretinde ca, in permanenta i s-a transmis ideea ca aprobarea creditului este o chestiune de timp, o formalitate dupa analizarea documentelor de catre reprezentantii bancii.

Reda continutul corespondentei purtate pe e-mail din data de 2 iulie 2014 - reclamanta: "va rog frumos, dati-mi un raspuns. Pierd proiectul." - raspuns

R.B.@”G.Bank”.ro: "va rog sa imi spuneti pana cand trebuie sa duceti contractul de credit? "; pe e-mail din 24 iunie 2014 - reclamanta solicita informatii privind stadiul dosarului de creditare: administratorul catre R.B. -"mai mult, niciodata nu mi-ati spus ca nu as obtine acest credit....m-ati incurajat sa merg mai departe....mi-ati spus ca se poate acorda o astfel de finantare "; e-mail din 4 iunie 2014 - solicitarea reclamantei catre „G.Bank” pentru informatii privind stadiul dosarului; "as vrea sa stiu ce sanse am sa mi se aprobe creditul si sa ma incadrez in termen? R.B.. „G.Bank” catre reclamanta: "vom forta aprobarea pana la sfarsitul acestei saptamani astfel pana pe data de 10 sa aveti contractul de imprumut".

Sustine apelanta ca, solicitarea primita din partea paratei „G.Bank” de deschidere a contului curent pentru fidejusorul, SC „D.P.” SRL, era o certitudine de aprobare a creditului. Astfel, prin e-mailul din 25 iunie 2014 - „G.Bank” ii solicita acesteia deschiderea contului curent pentru fidejusor, pe SC „D.P.” SRL, creand prezumtia de aprobare a creditului, in conditiile in care din corespondenta interna a bancii rezulta ca dosarul de creditare era respins inca din 17 iunie 2016.

Pentru acest motiv a considerat ca instanta de fond, pentru justa lamurire a cauzei, trebuia sa procedeze la emiterea unei adrese catre „G.Bank”, pentru a comunica in ce etapa de analiza sau aprobare credit se solicita deschiderea contului curent/contului curent pentru fidejusor.

Invedereaza ca instanta de fond retine in mod gresit ca "reclamanta a constatat dupa prima evaluare a bunurilor aduse ca garantie ca valoarea acestora era prea mica raportat la valoarea creditului solicitat, fiind de acord sa aduca o garantie suplimentara".

Din inscrisurile dosarului reiese contrariul. Reclamanta nu a constatat ca valoarea este prea mica si nici nu a fost de acord sa aduca o garantie suplimentara, bunurile supuse evaluarii fiind selectate de catre banca, care a eliminat pe unele pe motiv ca sunt suficiente.

Arata ca, la insistenta reclamantei, a fost modificata lista, fiind evaluate bunuri de o valoare mai mare, deoarece reclamanta dorea sa se asigure ca valoarea bunurilor-garantii va fi suficienta si ca nu va constitui motiv pentru refuzarea aprobarii facilitatilor de creditare. Pana pe data de 19.06.2014 (cand oricum dosarul era respins de centrala) nu s-a purtat nicio discutie privind suplimentarea garantiilor personale si a dovedirii capacitatii de plata, astfel cum atesta corespondenta e-mail din 19 iunie 2014.

Nu poate fi retinuta expresia "reclamanta a fost de acord", cat timp initiativa i-a apartinut acesteia si nu bancii, nu a aderat la o conditie impusa de banca.

Tot parcursul dosarului de creditare, cu eliminarea anumitor bunuri - garantii, cu solicitare repetata de documente/situatie financiara, cu suplimentare evaluari si garantii sunt tot atatea dovezi a faptului ca parata „G.Bank” a tergiversat nu numai analiza creditului, dar si aprobarea/respingerea lui trecand fara instiintare peste termenul limita la care putea fi depusa dovada cofinantarii.

In ceea ce priveste faptul ca reclamanta ar fi avut cunostinta de continutul nereal al adresei emise in data de 11.06.2014 si ca aceasta ar fi fost emisa exclusiv la solicitarea reclamantei pentru prelungirea termenului, solicita sa se constatate ca realitatea faptelor difera fata de cele retinute de instanta de fond.

Astfel, referitor la contractul de finantare nr. C312C011213900007/ 24.04.2014. apelanta S.C. „D.P.” S.R.L., beneficiar declarat eligibil de APDRP, s-a conformat dispozitiei interne emise de APDRP prin care s-a decis prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a cofinantarii, in masura in care firma beneficiara a proiectului facea dovada, printr- o adresa a unitatii financiare, a etapei avansate in analiza dosarului de credit. Raportat la aceasta situatie, reclamanta a informat banca, „G.Bank”, asupra necesitatii unei adrese conform celor prezentate. Arata ca adresa mentionata nu a fost emisa la solicitarea exclusiva a apelantei-reclamante, deoarece in lipsa unei dispozitii legale a APDRP, solicitarea nu avea nicio forta juridica, termenul stabilit initial neputand fi depasit.

Sustine ca ea nu a solicitat expres bancii ca adresa sa aiba un anumit continut, cu atat mai putin nu se poate face dovada ca reclamanta ar fi solicitat bancii - in cunostinta de cauza - sa mentioneze in adresa faptul ca facilitatile de credit au fost aprobate, desi acest lucru nu era adevarat.

Singurul aspect retinut corect de instanta de fond este acela ca adresa a fost emisa exclusiv pentru prelungirea termenului, dar nu si la solicitarea cui, in baza carei motivatii si cu ce continut.

Raportat la cele expuse arata ca, s-a apreciat total eronat si fara dovezi ca reclamanta ar fi avut cunostinta ca adresa emisa in 11.06.2014 avea un continut nereal, inlaturand astfel elementul de natura a atrage raspunderea delictuala a paratei.

II. Sustine ca, initial, raporturile juridice dintre parti s-au derulat in limite conventionale, respectiv oferta/acceptare.

Conduita paratelor a devenit „delictuoasa" transformand raportul conventional intr- unul delictual la momentul la care a existat certitudinea refuzului de aprobare a creditului cu efect si consecinta directa in pierderea proiectului cu finantare din fonduri europene nerambursabile.

In speta, prin dovada corespondentei interne a bancii din 17 iunie 2014, intre D.P. („G.Bank” - Commercial&SME Underwriting) si M.T., respectiv R.B. („G.Bank” - Iasi Podu Ros Agency - Region2_SME_Credits; SME Coordination; aspectele demonstrate dupa data de 17 iunie 2014, de continuare nelegala a "derularii analizei dosarului de credit", in raport de data notificarii respingerii, este sub incidenta Noului Cod civil privind atragerea raspunderii delictuale.

Raportat la acest aspect, solicita sa se aiba in vedere ca, potrivit dispozitiilor art. 1349 alin. (1) din Noul Cod civil, „Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane''.

Noua reglementare a raspunderii civile delictuale, spre deosebire de vechea reglementare continuta de art. 998 C.civ. nu mai conditioneaza explicit angajarea raspunderii civile de culpa, de greseala autorului, limitandu-se la constatarea existentei unei incalcari prin actiune ori inactiune a drepturilor, dar si a intereselor legitime ale altor persoane, alineatul 2 dispunand: „Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral."

3. In ceea ce priveste constatarea indeplinirii inclusiv a conditiile prevazute de art. 1.373 NCC privind raspunderea comitentilor pentru prepus, arata urmatoarele.

Principalul argument invocat pentru angajarea acestei raspunderi il constituie desfasurarea unei activitati sub indrumarea, directia si controlul altei persoane. Astfel, intre faptuitor, respectiv prepusul care a savarsit o fapta prejudiciabila si persoana responsabila, comitentul, se stabileste o relatie speciala, denumita raport de prepusenie, in baza caruia este declansat mecanismul raspunderii pentru prejudiciile care au fost produse in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate. Se urmareste, astfel, corelarea riscurilor activitatilor desfasurate in societate, cu avantajele dar si cu pericolele producerii unor consecinte pagubitoare pentru ceilalti membrii ai societatii.

In ceea ce priveste comportamentul comitentului, sustine ca nu a fost stabilita nicio conditie speciala, mentionandu-se doar ca acesta este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai. Rezulta ca raspunderea comitentului este angajata independent de culpabilitatea sa, daca victima dovedeste existenta unui prejudiciu cauzat de prepus, in legatura cu functiile care i-au fost incredintate, in toate situatiile, pe temei obiectiv, fiind eliminate discutiile privind angajarea unei raspunderi subiective.

Arata apelanta ca a dovedit ca, prin fapta culpabila a numitului R.B. (emiterea adresei din 11 iunie 2014 cu continut nereal si cu incalcarea normelor interne ale bancii, aspect recunoscut si de parata in intampinare si toate actele dosarului si practic, prin neinstiintarea privind respingerea dosarului de credit in 17 iunie 2014), in calitate de angajat al „G.Bank”, i s-a cauzat un prejudiciu de 194.313 euro constand in pierderea contractului de finantare din

2014. prin depasirea termenului de depunere a cofinantarii.

Sustine apelanta ca tot parcursul dosarului de creditare, cu eliminarea de catre banca a anumitor bunuri - garantii, cu solicitare repetata de documente/situatie financiara, cu suplimentare evaluari si garantii sunt tot atatea dovezi a faptului ca parata „G.Bank” a tergiversat nu numai analiza creditului, dar si aprobarea/respingerea lui fara instiintarea reclamantei, trecand peste termenul limita la care putea fi depusa dovada cofinantarii.

Arata ca se contrazic astfel sustinerile martorului R.B. cum ca: "inainte de emiterea adresei din 11 iunie 2014 d-na C. a fost in Iasi, am discutat despre dosarul reclamantei si aceasta mi-a precizat ca este necesar ca reclamanta sa faca dovezi suplimentare cu privire la capacitatea de plata si sa vina cu o suma mai mare ca si aport propriu in proiect".

Sustine ca, pana pe data de 19.06.2014 (cand oricum dosarul era respins de centrala din 17 iunie 2014), nu s-a purtat nicio discutie privind suplimentarea garantiilor personale si a dovedirii capacitatii de plata - email din 19 iunie 2014.

Acelasi martor a declarat ca a emis adresa din 11 iunie 2014 la solicitarea firmei de consultanta, deci nu la solicitarea directa a reclamantei, astfel cum in mod gresit retine instanta de fond, care a luat la cunostinta de adresa si de continutul acesteia cand a fost depusa la APDRP.

Potrivit martorului, la momentul emiterii adresei nu exista nicio aprobare de la Bucuresti cu privire la credit. A precizat martorul ca avea speranta ca acel proiect urma sa fie aprobat de Bucuresti intrucat avea incredere in clientul respectiv (..) considerand ca, din

discutiile purtate, reprezentanta reclamantei a inteles clar ca banca nu aprobase creditul, emiterea adresei fiind doar formala (...).

Toate aceste aspecte relatate de martor sunt de natura a dovedi incalcarea flagranta a atributiilor de serviciu prin nesocotirea normelor bancare si producerea prejudiciului ce nu poate fi contestat. Conditiile de creditare, aducerea lor la indeplinire, instiintarea si comunicarea clara a termenilor nu pot fi lasate la latitudinea arbitrariului, la o subintelegere si la o interpretare arbitrala a anumitor gesturi, nu a incalcat principiul securitatii relatiilor contractuale.

Pentru angajarea raspunderii comitentului este necesara intrunirea a trei dintre conditiile de drept comun: prejudiciul victimei, fapta ilicita a prepusului si raportul de cauzalitate existent intre fapta ilicita a prepusului si prejudiciul injust suferit de victima.

Raportul de prepusenie este un raport juridic; sunt situatii in care se poate spune ca raportul de prepusenie se stabileste in absenta oricarei relatii contractuale intre comitent si prepus. Esentiala este si ramane subordonarea prepusului in exercitarea functiilor sau indeplinirea atributiilor care ii sunt stabilite.

Solicita admiterea apelului, schimbarea in tot a hotararii apelate, avand drept consecinta admiterea in fond a cererii de chemare in judecata.

Un ultim aspect criticat de apelanta vizeaza obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 28.423,13 lei.

Arata apelanta ca toate dovezile privind achitarea cheltuielilor de judecata au fost depuse in copie si nu in original, astfel cum solicita legislatia civila in materie.

Invedereaza ca onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitantei reprezentand achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plata, insotite de un exemplar al facturii fiscale, care sa mentioneze numarul contractului de asistenta juridica sau numarul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest rationament se justifica prin faptul ca instanta va acorda cheltuielile de judecata numai in raport cu actele justificative ale partilor, iar hotararea instantei reprezinta inscris justificativ si poate fi pusa in executare silita de catre partea care a avansat aceste cheltuieli.

Solicita admiterea apelului sub forma anularii obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata ca nefiind dovedite sub aspectul respectarii dispozitiilor legate in materie.

Arata ca, din documentele de plata depuse la dosar, nu intelege rationamentul instantei de fond prin care s-a ajuns la suma totala de 28.423,13 lei, neexistand nicio precizare in sentinta pronuntata asupra modalitatii de calcul avuta in vedere.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat constant in jurisprudenta sa ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma ca in cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a castigat procesul.

Solicita a se constata ca hotararea primei instante nu este motivata, aceasta neanalizand in mod concret caracterul necesar, rezonabil si proportional al cuantumului cheltuielilor de judecata, raportat la volumul de munca depus de avocat, determinat de elemente precum complexitatea sau noutatea litigiului.

Sustine ca se impune reducerea cuantumului onorariului avocatial in baza art. 451 alin. 2 Cod proc. civ, pentru reprezentarea in fata instantei de fond, fiind in mod vadit disproportionat si stabilit intr-un cuantum exagerat, prima instanta nestudiind dosarul de fond pentru a aprecia in concret volumul de activitate depus de avocati si complexitatea cauzei.

Solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea in tot a hotararii apelate, avand drept consecinta admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la plata sumei de 194.313 euro reprezentand daune produse prin nerespectarea clauzelor contractului de finantare, obligarea la plata sumei de 3.638,19 lei reprezentand comisioane si servicii bancare si obligarea la cheltuieli de judecata.

Intimata „G.Bank” a formulat intampinare la apelul declarat de reclamanta „D.P.” impotriva sentintei civile nr.405/2016 CIV pronuntata de catre Tribunalul Iasi, Sectia a II-a Civila-Contencios Administrativ si Fiscal solicitand respingerea acestuia.

1. Primul aspect invocat de intimata „G.Bank” vizeaza inadmisibilitatea formularii unor motive noi, direct in etapa apelului.

Invoca incidenta disp. art. 478 alin. (2) CPC potrivit cu care, pe calea cererii de apel partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele cu care prima instanta nu a fost investita in mod expres. Regula este o consecinta a efectului devolutiv al apelului si este de ordine publica.

Pe de alta parte face trimitere si la prevederile art. 476 alin. (2) C.pr.civ. conform carora instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.

Arata ca, elemente noi invocate pentru prima data in faza apelului, care nu au fost dezbatute in fond si nu au format obiectul analizei primei instante, sunt urmatoarele:

Sustinerea potrivit cu care exista culpa Bancii in sensul ca, desi a fost cunoscuta situatia „D.P.” de firma start-up la momentul depunerii dosarului de creditare, cu toate acestea s-a decis respingerea cererii de acordare a creditului, iar unul dintre motivele retinute de Banca il reprezinta tocmai calitatea societatii de firma start-up.

Se precizeaza ca sunt aduse critici vizand evaluarea bunurilor propuse spre a fi aduse in garantia Bancii, apelanta-reclamanta sustinand in mod neintemeiat ca evaluarea imobilelor ce urmau a fi aduse in garantia Bancii ar fi intampinat numeroase amanari si prelungiri pe care, in mod neavenit, le imputa Bancii.

De asemenea se sustine neintemeiat ca apelantei-reclamante i s-ar fi transmis ideea ca aprobarea creditului ar fi numai "o chestiune de timp, o formalitate".

Cu titlu absolut nou, pentru prima data in etapa apelului se sustine ca solicitarea de catre Banca de deschidere a contului curent pentru fidejusorul SC „D.P.” SRL ar fi reprezentat o certitudine de aprobare a creditului si ca printr-o atare solicitare apelantei- reclamante i s-ar fi creat prezumtia de aprobare a creditului. Din aceasta perspectiva, „D.P.” sustine ca instanta de fond ar fi trebuit sa procedeze la emiterea unei adrese catre „G.Bank”, pentru a comunica in ce etapa de analiza sau de aprobare credit se solicita deschiderea contului curent pentru fidejusor.

Invedereaza ca toate aspectele de mai sus nu au format obiectul analizei instantei de fond, intimata solicitand instantei de control judiciar cenzurarea apelului formulat de „D.P.”, prin respingerea ca inadmisibile a motivelor noi invocate pentru prima data in aceasta etapa.

2. Argumente care impun respingerea apelului formulat de catre „D.P.”.
   1. Precizeaza intimata ca apelanta-reclamanta nu a justificat in niciun moment cerintele de calificare pentru acordarea creditului.

Astfel, imprejurarea ca „D.P.” este firma de start-up a fost analizata coroborat cu celelalte conditii verificate de catre „G.Bank” pentru determinarea solvabilitatii si bonitatii apelantei-reclamante, critica apelantei-reclamante in legatura cu acest aspect fiind neavenita, cata vreme calitatea de firma de start up nu a fost determinanta pentru respingerea cererii de acordare a creditului.

Astfel, neaprobarea cererii de credit de catre Banca a fost determinata de rezultatul analizei situatiei financiare, in mod special de lipsa unui aport propriu adecvat raportat la valoarea eligibila a proiectului, aspect dovedit prin corespondenta interna a Bancii depusa la dosarul de fond al cauzei din care rezulta ca solicitarea „D.P.” nu a putut fi aprobata in conditiile in care apelanta-reclamanta nu a prezentat garantii acoperitoare, aportul propriu al acesteia este foarte mic, de numai 3,85% din valoarea proiectului, disproportia vadita dintre dimensiunea proiectului si activitatea firmei.

Asadar, motivul respingerii cererii de acordare a creditului a avut la baza ratiuni de ordin economic al operatiunii de creditare supuse negocierii, apreciate si in contextul unei firme nou infiintate pentru sustinerea proiectului cu fonduri europene.

Asa cum rezulta chiar din sesizarea transmisa de catre apelanta-reclamanta Bancii Nationale a Romaniei, ulterior incheierii Contractului cu APDRP a solicitat si consultat ofertele de credit si ale altor banci, incercand sa obtina finantarea de la alte banci, discutiile initiate in paralel cu „G.Bank” nefiind singurele.

Cu toate acestea, din cele nu mai putin de noua banci niciuna nu a aprobat cererea de finantare a reclamantei, lucru deloc surprinzator, avand in vedere cuantumul exorbitant al sumelor solicitate cu titlu de imprumut si aportul propriu extrem de mic pe care apelanta- reclamanta avea disponibilitatea de a-l aduce.

In atare conditii, reiese cu evidenta ca solicitarea de acordare credit pentru „D.P.” prezenta un factor de risc ridicat, cata vreme toate bancile pe care aceasta le contactase anterior intrarii in negocieri cu Subscrisa au refuzat sa-i acorde creditul.

Acest lucru rezulta din corespondenta anexata de catre aceasta Raspunsului la intampinare depus in dosarul de fond al cauzei, mesaj din data de 21 mai 2014 adresat de administratorul societatii lui R.B. in cuprinsul caruia ii solicita aprobarea creditului cu o perioada de gratie de cateva luni: "il pot sustine insa, as vrea sa va rog daca ati putea aproba creditul de investitii cu o perioada de gratie de cateva luni".

Mai rezulta totodata si din sesizarea transmisa de catre apelanta-reclamanta Bancii Nationale a Romaniei, in cuprinsul careia afirma ca, apropiindu-se data la care trebuia semnat contractul si vazand ca actele nu au fost finalizate, la data de 11.06.2014, persoana mai sus mentionata a eliberat o adresa pe care a atasat-o memoriului, cu ajutorul careia sa prelungeasca la APDRP, perioada in care sa depuna cota sa de finantare sau contractul de credit. Cu ajutorul acestei adrese, a reusit sa prelungeasca pentru inca 30 de zile aceasta perioada in care trebuia sa se prezinte la APDRP cu acel contract de credit cu banca, atasand si copie dupa actul aditional nr.1/2014.

Acelasi lucru rezulta si din Raspunsul apelantei-reclamante la interogatoriu, in cuprinsul caruia aceasta recunoaste ca mai multe banci au refuzat sa acorde finantari firmelor nou infiintate, si ca mai mult, Banca „T.”, singura care a fost de acord sa-i analizeze dosarul ia comunicat dupa doua saptamani refuzul de solutionare a cererii de acordare a creditului.

Reprezentanta apelantei-reclamante cunostea prin urmare gradul de risc/probabilitate extrem de ridicat ca cererea sa sa fie respinsa.

De altfel, inca de la momentul formularii cererii de credit catre Banca, apelanta- reclamanta a fost informata si si-a asumat sub semnatura eventualitatea respingerii cererii de acordare a creditului, in chiar cuprinsul cererii de credit semnate de catre „D.P.” mentionandu-se ca "Banca poate refuza cererea mea de credit fara sa fie obligata a da explicatii privind motivul deciziei de neacordare a creditului."

Aceasta situatie este in mod constant retinuta si in doctrina de specialitate, in sensul ca banca poate refuza oricand si orice client, fara a fi obligata sa-si motiveze refuzul de a contracta.

Apreciaza ca demersul in justitie al apelantei-reclamante este abuziv si dezvaluie rea credinta, cata vreme studiile de specialitate ale apelantei-reclamant, experienta sa in materia accesarii fondurilor structurale coroborat cu refuzurile recente pe care le primise de la alte societati financiar bancare arata ca aceasta ar fi trebuit sa cunoasca riscul sporit ca cererea sa fie respinsa.

Reaua-credinta a apelantei-reclamante este dezvaluita si de modul in care aceasta a dat o aparenta de solvabilitate in fata institutiei finantatoare APDRP anterior solicitarii creditului de la intimata.

Astfel cum apelanta-reclamanta insasi recunoaste, in cadrul sesizarii transmise catre BNR reprezentantul reclamantei a apelat la credite de nevoi personale cu ajutorul carora a „reusit sa genereze un extras de cont", prin care sa dovedeasca existenta cotei de finantare. Ulterior depunerii proiectului, aceasta a retras banii din contul proiectului si i-a depus in conturile sale personale, care ulterior au fost inchise. Toate acestea dovedesc manipularea faptelor de catre apelanta-reclamanta, rea-credinta sa precum si mobilul ascuns al prezentului demers judiciar.

1. Un alt argument al intimatei este ca decizia „G.Bank” de neacordare a creditului respecta normele interne si normele prudentiale impuse de reglementarile BNR.

In acest sens, decizia Bancii de respingere a finantarii a fost fundamentata de analiza de risc realizata de departamentul specializat din cadrul Bancii, in conditiile in care contributia personala a apelantei-reclamante era mult prea mica raportat la contravaloarea finantarii solicitate, garantiile aduse nu erau indestulatoare (situandu-se sub 52% din valoarea solicitata cu titlu de credit), supradimensionarea proiectului raportat la capacitatea firmei, precum si start-up-ul firmei.

Aceste aspecte au fost comunicate si „D.P.” in repetate randuri, de la momentul

2014. si pana la data de 16.07.2014 cand ar fi expirat termenul pentru a face dovada contributiei personale in vederea accesarii fondurilor nerambursabile, aceasta avand posibilitatea de a incerca sa obtina finantarea si de la alte institutii de credit.

Invedereaza intimata ca Banca este obligata sa conditioneze acordarea finantarii de indeplinirea conditiilor de eligibilitate prevazute de normele interne adoptate in acord cu normele prudentiale impuse de reglementarile BNR si obtinerea aprobarii de la organul competent al bancii, procedura obligatorie de acordare a finantarii.

Parcurgerea acestei perioade de analiza/evaluare anterioara acordarii creditului nu este o alegere discretionara a Bancii, ci din contra, o obligatie legala, respectiv obligatia de prudenta in activitatea de creditare ce ne incumba in baza regulamentului BNR nr. 5/2013 privind cerintele prudentiale pentru institutiile de credit si nu numai. Conform art. 28 - 29 ale acestuia: "Administrarea riscurilor in cadrul unei institutii de credit presupune:

1. Existenta unei culturi privind riscurile;
2. Existenta unui cadru de administrare a riscurilor;
3. Existenta unei politici de aprobare a noilor produse"

Art. 29. (1) Institutiile de credit trebuie sa dezvolte o cultura privind riscurile integrata si la nivel de ansamblu al institutiei de credit, bazata pe o deplina intelegere a riscurilor cu care se confrunta si a modului in care acestea sunt administrate, avand in vedere toleranta/apetitul la risc al institutiei de credit

Sustine ca, in aplicarea acestor principii, in cuprinsul Politicii de creditare interna a Bancii (pagina 5/36, punctul 1.2 Conditii de eligibilitate pentru IMM-uri si intreprinzatori individuali) au fost trasate urmatoarele obiective fundamentale:

1. "Sa asigure produse de creditare clientilor care arata capacitate de rambursare si reputatie corecta;
2. Sa asigure ca tranzactia finantata este conforma cu reglementarile cadru interne si externe, precum si cu profilul de risc de credit aprobat;
3. Sa asigure ca tranzactia/proiectul finantat are un scop clar si beneficii economice tangibile;
4. Sa asigure monitorizarea eficienta a portofoliului de credit si a clientilor de credit astfel incat sa detecteze semnalele timpurii de avertizare si sa ia in continuare masuri corespunzatoare pentru prevenirea deteriorarii acestuia;
5. Sa asigure activitatea de restructurare eficienta si activa pentru creditele problematice, in stransa legatura cu Departamentul Juridic si alte departamente relevante in acest proces;
6. Sa ofere opinia de risc de credit pentru dezvoltarea si structurarea produselor de

credit;

7. Sa dezvolte in banca o cultura de creditare solida."

Din aceeasi perspectiva, in cuprinsul politicii de creditare interne a Bancii se specifica in mod expres ca analiza clientilor include evaluarea si analiza tuturor factorilor financiari si nefinanciari care au impact sau care pot impacta performanta trecuta, prezenta sau viitoare a imprumutatului.

In plus, potrivit acelorasi reguli interne, o facilitate de credit ar trebui structurata astfel incat sa minimizeze riscul de credit asumat de Banca.

In considerarea celor anterior expuse arata ca, refuzand acordarea creditului, Banca nu a facut decat sa-si exercite un drept legal, in conformitate cu legea care o obliga la solutionarea cererilor de acordare a creditarii in mod responsabil si prudent.

1. Arata ca evaluarea garantiilor de catre Banca s-a realizat in timp util, astfel ca alegatiile contrare ale apelantei-reclamante nu pot fi avute in vedere.

Sub acest aspect, sustinerea apelantei-reclamante din cuprinsul motivelor de apel, in sensul ca evaluarea imobilelor ce urmau a fi aduse in garantia Bancii ar fi fost amanata si prelungita in mod nejustificat sunt nereale si contrazise de inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La data de 05.05.2014, „D.P.” a inaintat Bancii o cerere initiala inregistrata in evidenta „G.Bank” sub nr. 144262/07.05.2014, in vederea evaluarii imobiliare a trei imobile in vederea aducerii in garantie Bancii.

Ulterior, prin solicitarea transmisa Bancii la data de 19.05.2014, reprezentantul „D.P.” a solicitat ca imobilul teren arabil situat in extravilanul comunei P. din judetul Vaslui sa nu mai fie evaluat, urmand ca acesta sa fie inlocuit cu alte doua terenuri imobile situate in Mun. B..

Dupa cum reiese din chiar succesiunea cronologica prezentata chiar de catre apelanta- reclamanta, evaluarea imobilelor ce urmau sa fie aduse in garantia Bancii s-a realizat cu maxima celeritate:

1. la data de 05.05.2014 „D.P.” a adresat catre Banca solicitarea de evaluare a imobilelor;
2. la data de 19.05.2014 „D.P.” a formulat catre Banca solicitarea finala de evaluare a imobilelor, ca urmare a inlocuirii a doua dintre ele;
3. la aceeasi data de 19.05.2014 reprezentantii Bancii au comunicat „D.P.” necesitatea obtinerii unei noi aprobari de la colegii din Centrala pentru inregistrarea noii solicitari de evaluare a celor doua imobile terenuri din mun. B. in locul imobilului teren din comuna P..

Asadar, decizia apelantei-reclamante de a aduce ulterior spre evaluare alte doua terenuri care nu au fost indicate initial spre a fi aduse in garantia Bancii a fost cea care a generat prelungirea termenului de realizare a evaluarii, o atare imprejurare neputand fi imputata Bancii.

O atare decizie a fost luata de apelanta-reclamanta in conditiile in care evaluarea imobilelor propuse initial ca si garantie era mult prea mica raportat la valoarea sumei solicitate cu titlu de credit.

Acest aspect a fost retinut si de instanta de fond: "Astfel, chiar reclamanta a constatat dupa prima evaluare a bunurilor aduse ca garantie ca valoarea acestora era prea mica raportat la valoarea creditului solicitat, fiind de acord sa aduca o garantie suplimentara".

Chiar si in contextul inlocuirii terenurilor initiale si realizarii unei noi evaluari, rapoartele de evaluare au fost finalizate in luna mai 2014 asa cum rezulta din chiar cuprinsul acestora.

Invoca intimata caracterul nereal si deopotriva sicanatoriu al afirmatiilor apelantei- reclamante din cuprinsul motivelor de apel, in sensul ca Banca ar fi realizat o asa-zisa selectie a bunurilor supuse evaluarii si ca ar fi eliminat o parte dintre ele pe motiv ca ar fi fost suficiente.

Permanent, apelanta-reclamanta a avut libertatea deplina de a aduce in garantie orice bun imobil doreste, conditia fiind aceea ca, valoarea ce ar fi urmat sa fie determinata prin evaluare sa fie indestulatoare raportat la cuantumul sumei solicitate cu titlu de imprumut.

1. Banca nu a creat convingeri sau asteptari legitime fata de „D.P.” in legatura cu rezultatul analizei de risc a cererii de acordare a creditului.

Sustine ca probatoriul ce a fost administrat in fata instantei de fond releva fara putinta de tagada ca „D.P.” a avut permanent reprezentarea necesitatii de analiza prealabila de catre

Banca a solvabilitatii si bonitatii acesteia, urmand ca numai ulterior realizarii unei atare analize de catre departamentul de risc sa fie informata in ce masura solicitarea sa de acordare a unui credit ar putea fi aprobata. Obligatia Bancii de a evalua bonitatea potentialului client si de a efectua o atenta analiza a riscului este fundamentala in etapa premergatoare incheierii oricarui contract de credit bancar.

Acest aspect a fost retinut si de catre instanta de fond: "chiar daca reprezentantul reclamantei a purtat o discutie initiala cu reprezentantul Bancii in care a facut o prezentare a situatiei sale [...] doar dupa depunerea documentelor doveditoare si analiza in concret a acestora se putea aprecia daca reclamanta ar fi putut beneficia de creditul solicitat."

De altfel, conduita procesuala adoptata de catre apelanta reclamanta in legatura cu acest aspect denota rea-credinta in derularea acestui demers procesual.

Intimata sustine ca o atare concluzie se impune fata de imprejurarea ca „D.P.” era un solicitant informat la momentul formularii cererii de acordare a creditului intrucat, anterior initierii discutiilor cu „G.Bank”, se adresase altor 9 banci, fara ca vreuna dintre acestea sa aprobe cererea de finantare.

Din declaratia martorului R.B. reiese cu claritate ca acordarea imprumutului solicitat de „D.P.” depindea de rezultatul analizei de risc, martorul declarand ca: "S-a solicitat o suma in jur de 90/100.000 euro, dar suma a fost tot timpul in discutie intrucat aceasta depindea de conditiile indeplinite de reclamanta. Aceasta suma depindea de valoarea proiectului ce urma a fi sustinut pe fondurile europene, de garantiile pe care reclamanta urma sa le aduca, precum si de suma pe care aceasta urma sa o investeasca din fondurile proprii. [...] Propunerea era formulata de agentie, aceasta trebuia trimisa la Bucuresti la sediul central, trebuia analizata acolo si urma sa vina aprobarea".

Evidentiaza intimata ca si corespondenta transmisa Bancii de catre „D.P.” la data de

2014. - deci la o saptamana dupa emiterea adresei din 11.06.2014 - releva cu certitudine ca la acel moment apelanta-reclamanta se afla in asteptarea unui raspuns din partea Bancii in legatura cu solicitarea acesteia de acordare a unui credit: "Sper sa se rezolve favorabil cererea de credit. Mi-am pus mari sperante in proiectul acesta (...)."

Mai mult, prin mail-ul transmis Bancii la data de 11.06.2014, SC „D.P.” SRL recunoaste ca era in asteptarea unui raspuns din partea „G.Bank” cu privire la cererea de acordare a creditului si a emiterii scrisorii de garantie bancara, solicitand informatii cu privire la aprobarea creditului si afirmand ca va lua o adresa de la banca pentru prelungirea termenului, insa voia totusi sa stie cand vine aprobarea.

Precizeaza intimata ca, in niciun moment aprobarea cererii de credit nu a reprezentat o certitudine, aspect constientizat si recunoscut neechivoc de catre „D.P.”. In plus, apelanta- reclamanta a fost informata cu privire la riscurile pe care situatia acesteia le implica, dar si asupra faptului ca Banca are nevoie de garantii in plus pentru asumarea acestora, aprobarea creditului depinzand de rezultatul analizei financiare de risc.

In acest sens arata ca, in data de 24.06.2014, reprezentanta reclamantei i-a transmis un mesaj lui R.B. pe care il incepe dupa cum urmeaza: " n-am inteles din discutia de ieri cand ar trebui sa pun eu cei 10.000 EUR".

Totodata, intr-un mesaj din data de 27.06.2014, administratorul a adresat un mesaj lui R.B. in care il intreaba daca are vreo veste legat de acordarea creditului, si solicitand intelegere fata de ingrijorarea manifestata, deoarece era pe punctul de a pierde o rambursare foarte importanta, pentru un credit pe care il poate rambursa fara probleme.

Precizeaza ca deschiderea contului curent pentru fidejusorul SC „D.P.” SRL nu era o cerinta de aprobare a creditului, contul putand fi deschis si la momentul semnarii contractului de credit/fideiusiune, asa incat, alegatiile apelantei-reclamante si cu privire la acest aspect nu pot fi retinute.

In acest context, in mod corect instanta de fond a retinut ca "reclamanta nu a probat faptul ca banca si-a manifestat acordul in sensul incheierii contractului de credit solicitat, din actele depuse de ambele parti rezultand ca au fost depuse documente cu privire la situatia financiara a reclamantei, au fost evaluate bunuri aduse ca garantii, aprobarea creditului urmand a fi facuta doar dupa analiza acestora de catre reprezentantii bancii".

In concluzie, sustinerea apelantei reclamante in sensul ca i-ar fi fost indusa ideea potrivit careia aprobarea creditului ar fi doar o chestiune de timp si o formalitate, nu pot fi validate de instanta de control judiciar.

1. In ceea ce priveste valoarea Adresei nr. 1861983/11.06.2014 emisa de „G.Bank” sustine ca este lipsita de efecte juridice.

Face trimitere la cele retinute de judecatorul fondului, in sensul ca: "Sustinerea reclamantei ca parata s-a obligat la incheierea contractului prin emiterea adresei din

2014. este infirmata atat de continutul corespondentei purtate cu reprezentantul bancii - cu care a discutat doar despre o adresa necesara prelungirii unui termen - cat si din sesizarea depusa de reclamanta la BNR la 15.09.2014, in care arata ca adresa i-a fost emisa exclusiv pentru prelungirea termenului".

Astfel, prin mail-ul transmis Bancii la data de 11.06.2014, „D.P.” recunoaste ca: avea cunostinta de emiterea acestei adrese si era in asteptarea acesteia in vederea prelungirii termenului in care avea obligatia de a face dovada aportului propriu; era inca in asteptarea unui raspuns din partea „G.Bank” cu privire la cererea de acordare a creditului si a emiterii scrisorii de garantie bancara, aprobarea creditului nefiind cu evidenta o certitudine, depinzand de rezultatul analizei de risc; nu se poate retine vreo raspundere in sarcina Bancii, cu atat mai putin in calitate de comitent pentru faptele celor doi angajati din agentie.

Potrivit intimatei, din aceasta corespondenta rezulta ca la o saptamana dupa emiterea Adresei nr. 1861983/11.06.2014 partile asumasera si exprimasera faptul ca Banca inca nu aprobase creditul solicitat de reclamanta.

Astfel cum rezulta din raspunsurile la interogatoriul administrat in etapa fondului, „D.P.” cunostea si faptul ca aprobarea cererii sale de credit urma sa fie decisa de catre angajati ai Bancii care lucreaza in sediul central/departamentul de risc, iar nu de catre reprezentantii agentiei din Iasi a Bancii.

Arata ca, prin urmare, nu este credibila sustinerea acesteia conform careia ar fi considerat Adresa din data de 11.06.2014 drept o aprobare neechivoca a cererii sale de acordare a creditului.

De altfel, raspunsul apelantei-reclamante la interogatoriu mai cuprinde si o recunoastere a intelesului acesteia cu privire la scopul limitat al adresei din data de 11.06.2014, respectiv: "in baza adresei am prelungit termenul pentru a depune contractul de credit si garantii."

Recunoasterea „D.P.” cu privire la unicele efecte juridice ale Adresei din 11.06.2014 este reiterata de altfel in cuprinsul sesizarii adresate de aceasta BNR: "Apropiindu-se data la care trebuia semnat contractul si vazand ca actele nu au fost finalizate, la data de 11.06.2014, persoana mai sus mentionata mi-a eliberat o adresa, adresa ce o atasez acestui memoriu, cu ajutorul careia sa prelungesc la APDRP, perioada in care sa depun cota mea de finantare sau contractul de credit [...]. Cu ajutorul acestei adrese, am reusit sa prelungesc pentru inca 30 de zile aceasta perioada in care trebuia sa ma prezint la APDRP cu acel contract de credit cu banca. Atasez si copie dupa actul aditional din 23.06.2014."

1. Banca nu a intrat in niciun moment intr-un raport contractual cu apelanta- reclamanta

Sustine intimata ca Adresa nr. 183169 nu indeplineste conditiile cerute de lege pentru a reprezenta oferta valabila de a contracta. Prin oferta ferma de contractare se intelege exprimarea unei propuneri neindoielnice pentru un angajament juridic, neechivoca, precisa si completa in sensul de a include toate elementele necesare pentru incheierea contractului.

Solicitarile facute de angajati ai bancii cu privire la situatia financiara a acesteia, la gradul sau de solvabilitate, la bunurile cu care aceasta ar fi putut garanta imprumutul nu pot reprezenta o oferta in sensul prevederilor art. 1188 din Codul civil. Textul de lege mentionat prevede ca: "O propunere constituie oferta de a contracta daca aceasta contine elemente

pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar".

Mai mult, art. 1187 din Codul civil reglementeaza forma ofertei si acceptarii si prevede ca: "Oferta si acceptarea trebuie emisa in forma prevazuta de lege pentru a fi valabile."

Invedereaza intimata ca Adresa invocata de catre reclamanta nu poate echivala cu o oferta in sensul Codului civil atat timp cat nu contine nicio referire la pretul contractului (dobanda si comisioane), la durata acestuia sau la alte aspecte esentiale pentru contractul de credit ipotecar, cum ar fi de pilda garantiile.

Din legislatia care reglementeaza desfasurarea activitatii bancare rezulta ca incheierea contractului de credit bancar in general se asociaza cu intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

1. angajamentul ferm si neechivoc al Bancii de punere la dispozitia imprumutatului solicitant a fondurilor;
2. remunerarea sau costul pe care il implica pentru imprumutat activitatea de creditare;
3. securizarea finantarii prin intermediul garantiilor;
4. rambursarea;
5. incheierea in forma scrisa a contractului de credit bancar, cu includerea unui minim de informatii.

Desi OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului nu mai defineste notiunea de credit, semnificatia contractului de credit bancar a ramas neschimbata, motiv pentru care in doctrina s-a definit contractul de credit bancar ca fiind contractul in temeiul caruia, o banca sau o alta institutie de credit sau, o institutie financiara, denumita creditor sau imprumutator se obliga sa puna la dispozitia unei persoane, numita debitor sau imprumutat, o suma de bani sau sa prelungeasca scadenta unei datorii, cu obligatia debitorului la restituirea, in intregime, a sumei imprumutate, a dobanzilor aferente si altor cheltuieli legate de aceasta suma.

In conditiile in care niciuna dintre conditiile mentionate nu a fost indeplinita, in mod cert concluzia care se impune este aceea a absentei incheierii unui contract de credit intre Banca si reclamanta din prezenta cauza. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat, in niciun caz un contract de credit nu ar fi putut sa se realizeze de catre reprezentantii agentiei din Iasi in absenta unei abilitari speciale si exprese din partea organelor cu putere de decizie din cadrul institutiei bancare.

Arata ca exista doua caracteristici esentiale ale contractelor de credit: caracterul intuitu persoanae, contractul de credit fiind bazat pe increderea reciproca intre partile contractului si libertatea imprumutatorului de a refuza acordarea creditului.

Desi se poate discuta despre existenta unui drept universal la un cont bancar curent, o astfel de problema nu se poate pune cu privire la acordarea unui credit, fiind dincolo de orice dubiu ca o institutie imprumutatoare poate sa refuze acordarea unei facilitati de credit fara sa fie macar necesar ca aceasta sa-si justifice decizia. Aceasta concluzie deriva din caracterul intuitu personae a creditului, libertatea de apreciere a imprumutatorului in materie de creditare fiind totala si discretionara

1. Hotararea apelata este corecta sub aspectul retinerii de catre instanta de fond a neindeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale

Invedereaza intimata nu a savarsit nicio fapta ilicita menita a atrage raspunderea sa delictuala. Refuzand acordarea creditului, Banca si-a exercitat un drept legal, actionand in conformitate cu legea care obliga la solutionarea cererilor de acordare a creditarii in mod responsabil si prudent.

S-a retinut de catre instanta de fond ca "emiterea adresei nu constituie o fapta ilicita atata timp cat reclamanta a avut un comportament culpabil. Desi a sustinut ca nu a avut cunostinta despre respingerea creditului si ca nu i s-a cerut o contributie proprie mai mare,

reclamanta discuta la 19.06.2014 si la 24.06.2014 cu reprezentantul bancii despre valoarea contributiei sale (filele 192-193)".

In urma analizei probatoriului administrat, prima instanta in mod judicios a retinut ca "avand in vedere ca nu a existat o aprobare nici macar initiala a bancii de acordare a creditului in conditiile prezentate de reclamanta, ca adresa din 11.06.2014 a fost emisa la solicitarea reclamantei care cunostea continutul nereal al acesteia, ca serviciile de evaluare au fost prestate tocmai pentru a se cunoaste in concret valoarea bunurilor aduse ca garantie (anterior reprezentantii bancii facand o apreciere aproximativa asupra acestor valori) [...] instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite in cauza nici elementele raspunderii contractuale, nici ale raspunderii delictuale."

Sustine ca, in dreptul roman, un prejudiciu trebuie reparat doar atunci cand a fost savarsita o fapta ilicita si culpabila. Raspunderea civila are ca finalitate primordiala sanctionarea unei fapte care trebuie sa fie in egala masura ilicita si culpabila, responsabilitatea insemnand asumarea raspunderii fata de rezultatul actiunii sociale a omului.

Intregul edificiu al raspunderii civile este asezat in dreptul civil roman pe fundamentul culpei: "nu exista la noi raspundere delictuala fara culpa".

Mai mult decat un drept, acordarea de credit cu respectarea regulilor de prudenta si gestionare responsabila a riscurilor este o obligatie ce incumba Bancii.

Aceasta obligatie este stabilita in sarcina Bancii de reglementarile cadru din domeniul bancar, respectiv OUG nr. 99/2006 care stabilesc cu titlu de principiu: "(1) in activitatea lor institutiile de credit se supun reglementarilor si masurilor adoptate de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prezentei ordonante de urgenta si a Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

2. Institutiile de credit trebuie sa isi organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase, cu cerintele legii, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 si ale reglementarilor emise in aplicarea acestora."

Aceleasi principii se regasesc si in Regulamentul BNR nr.5/2013 privind cerintele prudentiale pentru institutiile de credit:

"Art. 28. - Administrarea riscurilor in cadrul unei institutii de credit presupune:

1. existenta unei culturi privind riscurile;
2. existenta unui cadru de administrare a riscurilor;
3. existenta unei politici de aprobare a noilor produse.

3.1. Cultura privind riscurile

Art. 29. - (1) Institutiile de credit trebuie sa dezvolte o cultura privind riscurile integrata si la nivel de ansamblu al institutiei de credit, bazata pe o deplina intelegere a riscurilor cu care se confrunta si a modului in care acestea sunt administrate, avand in vedere toleranta/apetitul la risc al institutiei de credit

2. Fiecare persoana din cadrul unei institutii de credit trebuie sa fie deplin constienta de responsabilitatile sale pe linia administrarii riscurilor. Responsabilitatea administrarii riscurilor nu trebuie limitata la nivelul specialistilor in domeniul riscurilor sau al functiilor de control. Unitatile operationale, sub supravegherea organului de conducere, sunt in primul rand responsabile pentru administrarea zilnica a riscurilor, avand in vedere toleranta/apetitul la risc al institutiei de credit si in conformitate cu politicile, procedurile si controalele institutiei de credit.
3. Organul de conducere trebuie sa dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri.
4. In sensul alin. (3), organul de conducere trebuie sa fie implicat in mod activ si sa asigure alocarea unor resurse adecvate in vederea administrarii tuturor riscurilor semnificative abordate in cuprinsul prezentului regulament si in Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum si in vederea evaluarii activelor, a utilizarii ratingurilor externe si a modelelor interne referitoare la riscurile respective.
5. O institutie de credit trebuie sa dispuna de un cadru cuprinzator de administrare a riscurilor care sa acopere toate unitatile operationale, functiile-suport si pe cele de control, care sa recunoasca pe deplin substanta economica a expunerilor la risc si care sa contina toate riscurile relevante. Aria de cuprindere a administrarii riscurilor trebuie sa se refere la riscul de credit, de piata, de lichiditate, operational de concentrare, reputational, de conformitate si strategic."

Face referire intimata si la obiective fundamentale trasate in aplicarea acestor principii, in cuprinsul Politicii de creditare interna a Bancii:

1. "Sa asigure produse de creditare clientilor care arata capacitate de rambursare si reputatie corecta;
2. Sa asigure ca tranzactia finantata este conforma cu reglementarile cadru interne si externe, precum si cu profilul de risc de credit aprobat;
3. Sa asigure ca tranzactia/proiectul finantat are un scop clar si beneficii economice tangibile;
4. Sa asigure monitorizarea eficienta a portofoliului de credit si a clientilor de credit astfel incat sa detecteze semnalele timpurii de avertizare si sa ia in continuare masuri corespunzatoare pentru prevenirea deteriorarii acestuia;
5. Sa asigure activitatea de restructurare eficienta si activa pentru creditele problematice, in stransa legatura cu Departamentul Juridic si alte departamente relevante in acest proces;
6. Sa ofere opinia de risc de credit pentru dezvoltarea si structurarea produselor de

credit;

7. Sa dezvolte in banca o cultura de creditare solida".

Rolul institutiilor de credit in circuitul economic nu este acela de a acorda finantari in orice conditii si oricarui solicitant. Astfel cum a mentionat mai sus, una dintre caracteristicile specifice contractului de credit consta in libertatea imprumutatorului de a refuza acordarea creditului.

Precizeaza ca, solicitarile de tipul celei adresate de apelanta-reclamanta, sunt efectuate in baza Procedurii de Creditare pentru Companii Medii si IMM-uri si intreprinzatori. La punctul 1.2 din cadrul acesteia se mentioneaza: "Pentru firmele respectiv intreprinzatorii individuali care au mai putin de 12 luni de activitate (companii start-up) se vor urmari aceleasi criterii mentionate in cadrul acestui capitol, si in plus se vor aplica urmatoarele criterii:

• in cazul creditelor de investitii contributia proprie trebuie sa fie de minim 20% din valoarea totala a investitiei (fara TVA);
• Perioada de gratie se va determina in functie de cash-flow-ul previzionat al companiei, in acord cu termenele de implementare a noului proiect".

Aceeasi procedura prevede printre factorii ce trebuie luati in considerare de catre departamentele specializate de evaluare a riscului si criterii precum capacitatea de rambursare, riscurile la care atat companii precum si banca se expun si capacitatea de rambursare.

Precizeaza ca solicitarea de credit formulata de „D.P.” a fost respinsa pentru urmatoarele motive: (i) garantiile au fost neacoperitoare, (ii) contributia clientului a fost foarte mica, respectiv 45.000 RON reprezentand 3.85% din valoarea proiectului, (iii) proiectul era prea mare raportat la activitatea firmei iar (iv) societatea solicitanta era nou infiintata.

Sustine intimata ca cererea apelantei-reclamante de acordare a creditului a fost respinsa deoarece aceasta nu a putut justifica faptul ca proiectul sau avea un scop clar si beneficii economice tangibile. Obiectul de activitate a societatii a fost crearea unei noi unitati de productie a articolelor igienice din hartie, in vreme ce actele pe care reprezentanta reclamantei le-a prezentat Bancii cu scopul demonstrarii fezabilitatii contractului si a beneficiilor economice tangibile erau inscrisuri fara legaturi cu fezabilitatea proiectului, respectiv inscrisuri ce aratau experienta profesionala a administratorului in materia consultantei pentru obtinerea de finantare de la bugetul Uniunii.

Toate acestea, coroborat cu (i) faptul ca garantiile pe care le-a prezentat reclamanta erau neacoperitoare, (ii) contributia/aportul clientului a fost prea mica (3,85% din valoarea

proiectului) (iii) firma era un start-up si (iv) proiectul era prea mare raportat la activitatea firmei au dus la respingerea cererii reclamantei de acordare a creditului.

Din marturia Lacramioarei Crasmariu rezulta ca orice alta solicitare de acordare a unui credit formulata in conditiile in care a formulat-o apelanta-reclamanta ar avea acelasi raspuns din partea Bancii. De altfel, reprezentanta „D.P.” stia sau ar fi trebuit sa stie ca nu indeplineste conditiile pentru a obtine creditarea, aceasta cu atat mai mult cu cat, inainte de a se adresa Subscrisei s-a mai adresat altor 9 Banci care au respins solicitarea acesteia de acordare a creditului.

B. In ceea ce priveste raspunderea comitentului, intimata sustine ca aceasta nu poate fi atrasa in lipsa premisei esentiale, raspunderea directa a prepusului pentru propria fapta.

Principalul argument pe care il invoca apelanta-reclamanta in sustinerea acestei raspunderi este legat de faptul ca R.B., in calitate de angajat al Bancii, prin fapta sa de emitere a adresei din data de 11.06.2014 ar fi cauzat „D.P.” un pretins prejudiciu in cuantum de 194.313 Euro.

Apelanta-reclamanta pretinde pe de o parte ca ar exista un contract implicit, pe de alta parte, ca persoana careia fapta ce 1 -a prejudiciat ii este imputabila angajatului Bancii (emiterea Adresei din 12.06.2014), iar, pe de alta parte, ca faptul declansator de prejudicii consta in refuzul Bancii de a-i acorda creditul.

Pentru fundamentarea raspunderii civile delictuale, fie ea pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia (a prepusului) este necesara dovedirea existentei tuturor conditiilor de atragere a raspunderii. O decizie a Curtii de Casatie din 1907 aplicabila si astazi avand in vedere faptul ca institutia raspunderii comitentului pentru fapta prepusului nu a suferit modificari substantiale odata cu reformarea dreptului civil roman puncteaza dupa cum urmeaza: " (...) pentru ca cineva sa fie raspunzator de un delict sau de un cvasi-delict si obligat prin faptul sau la daune interese se cere: 1) ca acel fapt sa fie ilicit, adica ca partea careia i se imputa sa nu fi avut dreptul de a-l face, 2) ca acest fapt sa fie imputabil autorului sau, 3) ca faptul acesta care a cauzat prejudiciul, sa fie savarsit cu intentiunea de a pagubi sau chiar numai din imprudenta sau neglijenta. De aici rezulta si este stabilit in principiu ca cel care cauzeaza altuia o paguba, exercitandu-si un drept al sau, nu este obligat a o repara"

Precizeaza ca, si daca in speta s-ar pune problema raspunderii comitentului pentru fapta prepusului, raspunderea comitentului, fiind indirecta, grefata pe propria raspundere a prepusului, presupune in mod necesar existenta tuturor conditiilor raspunderii civile delictuale in raporturile dintre victima si prepus, inclusiv in ceea ce priveste culpa prepusului.

Prepusul intimatei, R.B., nu a savarsit nicio fapta culpabila. Adresa invocata de catre apelanta-reclamanta nu poate reprezenta o fapta culpabila cauzatoare de prejudicii cata vreme emiterea acesteia a profitat reclamantei (prelungirea termenului pentru incheierea contractului de finantare cu APDRP) si cata vreme reprezentanta reclamantei cunostea intocmai efectele limitate si scopul emiterii acesteia.

Din marturia lui R.B. a rezultat cu claritate ca a emis Adresa "pentru a ajuta clientul" si "pentru ca „D.P.” sa obtina o prelungire a termenului de la autoritatea finantatoare cu care aceasta urma sa incheie contractul de finantare"

Arata ca apelanta-reclamanta a avut permanent cunostinta ca adresa in discutie nu reflecta realitatea (cererea sa de creditare aflandu-se la acel moment inca in analiza departamentului de risc din centrala Bancii) si, mai mult, scopul acelei adrese a fost acela de a servi „D.P.” in vederea prelungirii termenului pentru incheierea contractului de finantare cu APDRP.

Probatoriul administrat in fata primei instante (inscrisurile si declaratiile martorilor audiati de Banca) a relevat intr-o maniera neechivoca imprejurarea ca angajatii Bancii nu au stiut la niciun moment in perioada de analiza daca apelanta-reclamanta va obtine creditul solicitat. Chiar din declaratia martorului R.B. reiese cu claritate acest aspect: "La momentul emiterii adresei nu exista nicio aprobare de la Bucuresti cu privire la credit."

Corect a retinut si instanta de fond in considerentele hotararii ca: "chiar daca reprezentantul reclamantei a purtat o discutie initiala cu reprezentantul bancii, in care a facut o prezentare a situatiei sale, aratand ce garantii ar putea aduce, precum si care ar putea fi contributia sa proprie, doar dupa depunerea documentelor doveditoare si analiza in concret a acestora se putea aprecia daca reclamanta ar fi putut beneficia de creditul solicitat"

Totodata, refuzul Bancii de a-i acorda creditul nu poate fi considerat o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii cata vreme in perioada prealabila incheierii contractelor de credit, Bancile au libertatea de a refuza acordarea creditului.

Invedereaza intimata ca nu exista legatura de cauzalitate intre emiterea, de catre prepusul sau, a Adresei din 186139 din 11.06.2014 si presupusul prejudiciu al reclamantei.

Apelanta-reclamanta nu a dovedit legatura de cauzalitate dintre fapta pretins ilicita si imputabila prepusului sau (emiterea Adresei din data de 11.06.2014) si pretinsul prejudiciu suferit de catre reclamanta.

De altfel, Adresa din data de 11.06.2014 a fost emisa cu scopul exclusiv de a servi reclamantei sa prelungeasca termenul in care avea obligatia sa faca dovada contributiei proprii la APDRP.

Raspunzatoare pentru eventualele prejudicii pe care le-ar fi suferit este doar reclamanta. Comitentul nu poate fi responsabil decat in masura in care prepusul a savarsit o fapta generatoare de raspundere iar fapta prepusului susceptibila de a angaja raspunderea nu poate fi decat o culpa a sa. De altfel, comitentul nu raspunde nici macar pentru fapta cauzala dar neculpabila. In cazul de fata insa emiterea Adresei din 11.06.2015 nu a avut nicio legatura cauzala cu pretinsul prejudiciu suferit de reclamanta.

Din sustinerile apelantei-reclamante nu poate fi desprinsa nicio relatie de cauzalitate intre Adresa emisa de angajatul sau in scopul de a obtine o prelungire a termenului de incheiere a contractului de finantare si prejudiciul pe care „D.P.” il invoca.

Un alt aspect invocat de intimata vizeaza organul indreptatit sa analizeze legalitatea conduitei sale, si care este Banca Nationala a Romaniei.

Acest organ de supraveghere a analizat situatia prezenta fara a aplica vreo sanctiune, ceea ce duce la ideea ca nu sunt in culpa fata de „D.P.”.

Notiunea de creditare "cu titlu profesional" este definita de Legea nr. 93/2009, care prevede ca activitatea de creditare se desfasoara cu titlu profesional prin institutii de credit, in conditiile Ordonantei de Urgenta nr. 99/2006, precum si prin institutii financiare nebancare, in conditiile stabilite prin Legea nr. 93/2009, prin legi speciale si prin reglementarile emise de Banca Nationala a Romaniei (B.N.R.). Desfasurarea cu titlu profesional a activitatii de creditare de alte persoane decat cele mentionate este interzisa (fiind de altfel considerata infractiune).

Intimata face trimitere la dispozitiile art. 101 din OG 99/2006:

"1) in activitatea lor, institutiile de credit se supun reglementarilor si masurilor adoptate de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prezentei ordonante de urgenta si a Regulamentului (UE) nr, 575/2013.

(2) Institutiile de credit trebuie sa isi organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase, cu cerintele legii, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2015 si ale reglementarilor emise in aplicarea acestora."

Pe de alta parte, potrivit art. 29 din O.G. 99/2006:

"(1) Institutiile de credit trebuie sa dezvolte o cultura privind riscurile integrata si la nivel de ansamblu al institutiei de credit, bazata pe o deplina intelegere a riscurilor cu care se confrunta si a modului in care acestea sunt administrate, avand in vedere toleranta/apetitul la risc al institutiei de credit.

(2) Fiecare persoana din cadrul unei institutii de credit trebuie sa fie deplin constienta de responsabilitatile sate pe linia administrarii riscurilor. Responsabilitatea administrarii riscurilor nu trebuie limitata la nivelul specialistilor in domeniul riscurilor sau al functiilor de control. Unitatile operationale, sub supravegherea organului de conducere, sunt in primul rand responsabile pentru administrarea zilnica a riscurilor, avand in vedere toleranta/apetitul la risc al institutiei de credit si in conformitate cu politicile, procedurile si controalele institutiei de credit.

3. Organul de conducere trebuie sa dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri.
4. In sensul alin. (3), organul de conducere trebuie sa fie implicat in mod activ si sa asigure alocarea unor resurse adecvate in vederea administrarii tuturor riscurilor semnificative abordate in cuprinsul prezentului regulament si in Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum si in vederea evaluarii activelor, a utilizarii ratingurilor externe si a modelelor interne referitoare la riscurile respective.
5. O institutie de credit trebuie sa dispuna de un cadru cuprinzator de administrare a riscurilor care sa acopere toate unitatile operationale, functiile-suport si pe cele de control, care sa recunoasca pe deplin substanta economica a expunerilor la risc si care sa contina toate riscurile relevante. Aria de cuprindere a administrarii riscurilor trebuie sa se refere la riscul de credit, de piata, de lichiditate, operational, de concentrare, reputational, de conformitate si strategic."

Arata intimata ca B.N.R. este singura autoritate in masura sa decida daca activitatea desfasurata de o entitate este de natura activitatii de creditare cu titlu profesional. Totodata, BNR este singura autoritate in masura sa observe daca o institutie financiar bancara si-a nesocotit obligatiile prevazute de lege privind aplicarea corecta a principiului creditarii prudentiale.

Urmare a sesizarii adresate BNR de catre apelanta, acest organ de supraveghere a cercetat faptele la care s-a referit „D.P.” si nu a aplicat nicio sanctiune, considerand ca a actionat in conformitate cu obligatiile legale legate de gestionarea riscului si de afirmare a principiului prudentei.

D. Sustine intimata ca, prejudiciul pretins de „D.P.” nu indeplineste conditiile pentru a justifica atragerea raspunderii civile delictuale.

Arata ca, emiterea adresei din data de 11.06.2014 de catre reprezentantii agentiei nu a produs niciun prejudiciu apelantei-reclamante, dimpotriva, aceasta a condus la prelungirea termenului in care „D.P.” avea obligatia de a face dovada contributiei proprii la APDRP, aspect recunoscut in mod pe cat se poate de clar de reclamanta, asa cum rezulta din inscrisurile depuse.

In masura in care „D.P.” ar fi avut o conduita diligenta, in intervalul de timp ramas pana la expirarea datei de a produce dovada aportului personal, aceasta avea posibilitatea reala de a consulta oferte si ale altor institutii bancare, in vederea obtinerii finantarii necesare, aceasta lipsa de diligenta neputand fi pusa in sarcina Bancii.

In fine, intimata sustine ca, si pentru ipoteza in care instanta ar trece peste aceasta aparare, prejudiciul pretins in cuantum de 194.313 Euro, nu indeplineste conditiile pentru a fi reparabil, respectiv (i) sa fie cert, (ii) direct, (iii) personal si (iv) sa rezulte din incalcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim.

Invoca neindeplinirea acestor conditii in cauza, in considerarea urmatoarelor argumente:

Apelanta-reclamanta invoca un prejudiciu reprezentand limita maximala care ar fi putut fi accesata prin finantarea obtinuta de la APDRP, fara a face vreo mentiune despre faptul ca accesarea acestor fonduri ar fi urmat sa se realizeze numai in contextul indeplinirii anumitor conditii si depunerii documentelor justificative care sa ateste parcurgerea fiecarei etape a proiectului. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in cuprinsul Contractului de finantare se specifica in mod pe cat se poate de clar ca: "beneficiarul va intocmi rapoarte tehnice si financiare pentru a fundamenta cererile de plata in conformitate cu Instructiunile de plata, Anexa V la prezentul contract. Autorizarea cererilor de plata poate fi invalidata ulterior prin constatarea de nereguli.

Pe de alta parte, sumele de bani rezultand din finantarea acordata de APDRP urmau sa fie acordate numai cu conditia parcurgerii etapelor stabilite in proiect, in mod complet si fara greseli, ceea ce fac ca prejudiciul invocat de catre reclamanta sa fie unul eventual.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata acordate de tribunal a caror acordare este criticata de apelanta, solicita respingerea criticilor formulate.

Criticile pe care apelanta-reclamanta le formuleaza in legatura cu acest aspect se

subsumeaza urmatoarelor motive:

Potrivit art. 453 alin. (1) C.pr.civ.: „Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata."

Astfel cum rezulta din prevederile legale de mai sus, fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii „care pierde procesul ".

Culpa procesuala este cea care trebuia sa fundamenteze fiecare suma la care va fi obligata partea care a cazut in pretentii, cu titlu de cheltuieli de judecata. Culpa procesuala presupune fie inregistrarea pe rolul unei instante a unei cereri, actiuni ce se dovedeste a fi neintemeiata, fie sustinerea unor aparari neintemeiate.

In contextul respingerii actiunii, decizia instantei de fond de acordare a cheltuielilor de judecata este legala.

Cat priveste dovada cheltuielilor de judecata, aceasta a fost pe deplin probata in fata instantei de fond, prin depunerea de catre Banca, impreuna cu nota de cheltuieli a copiilor conforme cu originalul a facturilor emise catre Banca si a extraselor de cont.

Aceasta modalitate de dovedire a cuantumului cheltuielilor de judecata prin prezentarea copiei conforme cu originalul a facturilor emise catre clientul societatii de avocatura, ca si a extraselor de cont care probeaza incasarea efectiva a sumelor de catre societatea de avocatura care reprezinta conventional Banca in acest demers, este pe deplin sustinuta de dispozitiile procedurale.

Prevederile art. 452 C.pr.civ. stabilesc ca "Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data incheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Pe de alta parte, dispozitiile art. 150 alin. (2) C.pr.civ. stabilesc ca acele copii ale unor inscrisuri de care partea intelege sa se foloseasca in proces "vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul".

In conditiile in care legea de procedura stabileste cu claritate regula potrivit careia pot fi depuse in probatiune copii ale inscrisurilor doveditoare, urmand ca acestea sa fie certificate de parte pentru conformitate cu originalul, sustinerile apelantei-reclamante din cuprinsul motivelor de apel sunt total neavenite.

Sustine ca, facturile au fost depuse in copie conforma cu originalul, fata de imprejurarea ca originalele unor asemenea documente contabile justificative sunt necesare societatii de avocatura pentru tinerea evidentei contabile. Cat priveste insa extrasele de cont, cu evidenta acestea nu puteau fi depuse decat in copie, in conditiile in care plata facturilor de catre Banca sa realizat prin virament bancar.

Solicita intimata sa se aiba in vedere nota inregistrata cu numar de iesire 607/04.02.2016 cuprinzand onorariile si cheltuielile aferente contractului de asistenta juridica incheiat intre Banca si societatea de avocatura, ce are valoarea unei chitante liberatorii si face dovada deplina a incasarii onorariului si a tuturor celorlalte costuri ce au fost realizate de reprezentantii conventionali in beneficiul clientului, si care a fost depusa in original la dosarul cauzei, asa incat sustinerile contrare ale „D.P.” nu pot fi primite.

Solicita instantei de control judiciar respingerea acestei critici.

Sub aspectul unei pretinse lipse de justificare a cheltuielilor de judecata, arata ca sustinerea este formulata cu scop exclusiv sicanatoriu, la dosarul de fond existand respectivele inscrisuri.

Cat priveste pretinsa lipsa de motivare de catre instanta de fond a deciziei de acordare a sumei totale de 28.423,13 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, solicita respingerea acestei critici.

Dupa cum reiese din considerentele hotararii apelate, instanta de fond a dat eficienta dispozitiilor art. 453 C.pr.civ. pentru a admite cererea formulata de Banca de obligare a apelantei-parate la plata cheltuielilor de judecata. Ori, indicarea de catre instanta de fond a temeiului de drept care a stat la baza acordarii cheltuielilor de judecata dezvaluie motivele avute in vedere de judecatorul fondului la pronuntarea unei atare solutii.

Motivarea unei hotarari nu este o problema de volum, ci una de esenta, de continut, aceasta trebuind sa fie clara, concisa si concreta, in concordanta cu probele si actele de la dosar.

Sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecata acordate, acesta este rezultatul excluderii de catre judecatorul fondului a ultimei facturi emise catre Banca nr.857768/22.12.2015 in valoare de 1.856,27 RON din suma totala solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata de 30.279,40 RON.

Astfel, suma de 28.423,13 RON acordata de instanta de fond cu titlu de cheltuieli de judecata reprezinta rezultatul diferentei dintre suma totala solicitata cu acest titlu de Banca in cuantum de 30.279,40 RON si suma de 1.856,27 RON, aceasta din urma fiind valoarea ultimei facturi emise catre „G.Bank” si achitate.

Solicita si respingerea cererii formulate in subsidiar de catre apelanta-reclamanta de cenzurare a cuantumului cheltuielilor de judecata.

Astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, inclusiv in dreptul intern, partea care a castigat procesul va putea obtine rambursarea unor cheltuieli, in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecata cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a castigat procesul in timpul si in legatura cu acel litigiu.

Caracterul real al cheltuielilor de judecata rezulta cu prisosinta din faptul ca la dosarul de fond al cauzei au fost depuse dovezile privind efectuarea de catre „G.Bank” a platii onorariului avocatial stabilit, ca si a celorlalti costuri administrative ocazionate de reprezentarea in aceasta cauza (costuri de deplasare, fotocopiere a documentelor, postale etc).

In concluzie, cum intre „G.Bank” si societatea civila de avocatura NNDKP exista un contract de asistenta juridica, respectiv faptul ca la dosarul de fond al cauzei exista dovezile privind plata de catre Banca a onorariului stabilit in cuantum de 30.279,40 RON, este evident ca onorariul de avocat/cheltuielile de judecata sunt reale.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata. Avand ca temei prevederile art. 453 alin. (1) C.pr.civ., precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata, reprezentate in cazul nostru de onorariul avocatului, trebuie sa se aprecieze in baza urmatoarelor criterii: (a) valoarea pricinii, (b) munca depusa de avocat si (c) pregatirea profesionala a avocatului. Cu alte cuvinte, stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat are la baza atat criterii obiective (valoarea pricinii si munca depusa de avocat) cat si criterii subiective (pregatirea profesionala a avocatului/prestanta/notorietatea).

Criteriile mai sus mentionate au fost avute in vedere de parti la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat si trebuie avute in vedere si de catre instanta de control judiciar la momentul reanalizarii cuantumului cheltuielilor de judecata.

Referitor la criteriul subiectiv de stabilire a onorariului de avocat - notorietatea/prestanta/pregatirea profesionala a avocatului, trebuie avut in vedere si faptul ca Banca a fost reprezentata de NNDKP, Societate de avocatura clasificata de catre firmele de evaluare a avocatilor ca fiind societatea de avocatura numarul unu in ceea ce priveste litigiile si arbitrajul.

Caracterul necesar al cheltuielilor de judecata. Dupa cum am precizat mai sus, sumele cheltuite de persoana ce a castigat procesul trebuie sa contribuie in mod semnificativ la solutionarea cauzei, in sensul ca trebuie sa aiba legatura cu obiectul judecatii. in cazul de fata, activitatea desfasurata de avocat a contribuit in mod categoric la: redactarea intampinarii; a intampinarii la precizarea actiunii formulate „D.P.”; la redactarea notelor de probe; pregatirea probatoriului; pregatirea si redactarea de concluzii scrise si a unui supliment al concluziilor scrise; reprezentarea Bancii in fata instantei de judecata competente sa solutioneze litigiul la toate termenele de judecata.

Solicita a se avea in vedere ca, din considerentele hotararii apelate, rezulta ca in solutionarea cauzei, instanta de fond a avut in vedere toate apararile, precum si materialul probator si practica judiciara depuse la dosarul cauzei.

Solicita obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de derularea prezentului litigiu.

In drept invoca art. 471 alin. (5) C.pr.civ., art.476 C.pr.civ., Codul Civil, OUG nr.99/2006, Regulamentul BNR nr.5/2013.

In apel s-a facut aplicatiunea alineatului (2) al articolului 478 Cod procedura civila, curtea de apel incuviintand completarea probelor administrate la prima instanta si administrarea de probe noi, propuse de parti in motivarea apelului si in intampinare.

In acest sens, s-au depus inscrisuri.

Examinand actele si lucrarile dosarului, in aplicarea art. 478 alineat (1) Cod procedura civila, curtea constata ca tribunalul a expus argumentele care au condus la solutia judiciara adoptata, motivarea primei instante urmand a fi completata de Curtea de apel, acolo unde se impune, prin considerentele deciziei de fata.

Curtea noteaza ca, apelanta-reclamanta isi fundamenteaza pretentiile atat pe raspunderea civila contractuala cat si pe raspunderea delictuala - aspect corect retinut si de tribunal - sustinand ca banca s-ar fi obligat sa ii acorde garantiile ce i-au fost solicitate in cadrul Contractul de finantare nr. C312C011213900007 din 24.04.2014 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil in conditiile programului national pentru dezvoltare rurala Romania ("Contractul de finantare"), obligatie care nu a mai fost onorata in termen, din culpa bancii, imprejurare care a condus la pierderea finantarii nerambursabile, astfel incat, prin fapta intimatei-parate si a angajatilor acesteia a suferit un prejudiciu egal cu suma de care ar fi beneficiat ca urmare a contractului de finantare mentionat, respectiv suma de 194.313 EUR.

Potrivit contractului de finantare cu nr. C312c011213900007 din 24.04.2014, apelanta-reclamanta urma sa beneficieze de o finantare nerambursabila de maxim 194.313 EUR, valoarea totala eligibila a proiectului fiind de maxim 228.604 EUR.

De asemenea, beneficiarul era obligat sa depuna o garantie financiara care sa acopere suma solicitata in avans in procent de 110% eliberata de catre o institutie financiar bancara sau de catre FGCR IFN SA sau FNGCIMM SA IFN, garantia financiara depunandu-se odata cu dosarul cererii de plata a avansului.

Primul motiv de apel vizeaza imprejurarea ca banca i-ar fi creat prezumtia aprobarii dosarului, respectiv ca aceasta si-a manifestat acordul in sensul incheierii contractului de credit solicitat.

Invoca apelanta ca, paratele din prezenta cauza stiau ca este o firma start-up, inca de la momentul depunerii cererii de creditare, si, in niciun moment nu au informat-o ca nu s-a putut incadra in conditiile de aprobare a facilitatilor de creditare pe acest motiv.

Potrivit apelantei, faptul ca ea era o firma "start-up" nu a reprezentat un impediment in depunerea dosarului de creditare, neexistand nicio conditionare in acest sens din partea bancii.

Cu toate acestea, firma start-up este unul din motivele de respingere a cererii de creditare.

Curtea de apel retine ca apelanta „D.P.” a fost infiintata in anul 2012 in vederea accesarii unor fonduri pentru dezvoltarea proiectului investitional intitulat Unitate Moderna de Productie articole igienice de hartie, privind productia de hartie igienica si prosoape de bucatarie, linia de finantare aleasa de aceasta constand in Masura 312-Microintreprinderi, pentru care, una dintre conditiile de eligibilitate era ca firma care depune proiectul sa fie start - up (nou infiintata).

In noiembrie 2013, anterior aflarii rezultatelor privind cererea sa de finantare adresata APDRP, apelanta „D.P.” a initiat discutiile cu „G.Bank”, Agentia lasi, solicitand acordarea unei cofinantari pentru implementarea proiectului pe care urma sa il obtina in urma organizarii licitatiei de catre APDRP. Scopul corespondentei adresata Bancii era de a obtine un credit prin care sa justifice/sustina suma reprezentand 15% din valoarea eligibila a Proiectului.

Intr-o prima etapa, apelanta-reclamanta a solicitat deschiderea unui cont curent in RON la Banca, transmitand in acest sens o solicitare scrisa la data de 31.12.2013, deoarece nu cunostea care va fi soarta cererii de finantare depusa la autoritatea contractanta.

Apelanta a reluat discutiile purtate initial in forma incipienta cu reprezentantii Bancii la finalul anului 2013, dupa obtinerea raspunsului afirmativ din partea APDRP privind selectarea cererii de finantare.

Astfel, prin notificarea din 18 martie 2014, apelanta a fost incunostintata de APDRP ca, in urma verificarii si evaluarii cererii de finantare, a fost selectat proiectul sau urmand sa fie incheiat contractul de finantare.

In cuprinsul aceleiasi notificari, autoritatea contractanta aducea la cunostinta apelantei „D.P.” obligatia de a transmite autoritatii contractante, in termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data confirmarii de primire a notificarii, documentul/documentele care certifica existenta cofinantarii, respectiv:

1. documentele in original care dovedesc capacitatea si sursa de cofinantare emise de catre o institutie financiar bancara;
2. declaratia pe proprie raspundere.

Se prevedea expres ca, pentru ipoteza nedepunerii in termenul indicat a documentelor obligatorii, contractul de finantare va fi reziliat de drept.

Ulterior primirii notificarii din partea APDRP, la data de 24.04.2014 partile au incheiat Contractul de finantare nr. C312C011213900007 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil in conditiile programului national pentru dezvoltare rurala Romania ("Contractul de finantare") .

Prin art. 4 pct. (5) din Contractul de finantare, „D.P.” si-a asumat obligatia de a depune o garantie financiara care sa acopere suma solicitata in avans in procent de 110%, eliberata de o institutie financiar bancara. Scrisorile eliberate de catre FGCR IFN SA sau de catre FNGCIMM SA 1FN puteau fi depuse exclusiv de catre beneficiarii publici.

Instanta de apel retine ca, inca de la momentul formularii cererii de credit catre Banca, apelanta-reclamanta a fost informata si si-a asumat sub semnatura eventualitatea respingerii cererii de acordare a creditului, in chiar cuprinsul cererii de credit semnate de catre „D.P.” mentionandu-se ca: "Banca poate refuza cererea mea de credit fara sa fie obligata a da explicatii privind motivul deciziei de neacordare a creditului."

Prin chiar motivele de apel, reclamanta recunoaste ca, i-a fost recomandata intimata „G.Bank” ca unitate bancara ce a acordat si acorda facilitati de creditare firmelor de acest tip, de catre consultantul L.C. (care a scris, de altfel, si proiectul) si ca verbal, reprezentantii bancii i-au indicat ca exista aprobare pentru firmele start-up care indeplinesc conditiile solicitate.

Asadar, rezulta cu evidenta ca banca avea disponibilitatea de a acorda facilitatile in discutie pentru firmele start-up insa, acordarea era conditionata de dovedirea indeplinirii conditiilor solicitate de intimata.

Curtea constata ca, pentru determinarea solvabilitatii si bonitatii apelantei-reclamante imprejurarea ca „D.P.” este firma start-up a fost analizata coroborat cu celelalte conditii verificate de catre „G.Bank”. Astfel nu poate fi primita critica apelantei-reclamante in

legatura cu acest aspect, in contextul in care, calitatea de firma de start-up nu a fost determinanta pentru respingerea cererii de acordare a creditului.

Astfel cum in mod judicios a retinut si tribunalul, neaprobarea cererii de credit de catre Banca a fost determinata de rezultatul analizei situatiei financiare, in mod special de lipsa unui aport propriu adecvat raportat la valoarea eligibila a proiectului.

In cauza pendinte solicitarea „D.P.” nu a putut fi aprobata in conditiile in care apelanta-reclamanta nu a prezentat garantii acoperitoare, aportul propriu al acesteia fiind foarte mic, de numai 3,85% din valoarea proiectului, disproportia vadita dintre dimensiunea proiectului si activitatea firmei.

Din analiza probatoriilor cauzei rezulta cu evidenta ca respingerea cererii de acordare a creditului a avut la baza ratiuni de ordin economic a operatiunii de creditare apreciate si in contextul unei firme nou infiintate pentru sustinerea proiectului cu fonduri europene.

Curtea retine si ca, solicitarea de acordare a creditului pentru apelanta „D.P.” prezenta un factor de risc ridicat, cata vreme toate bancile pe care aceasta le contactase, anterior intrarii in negocieri cu intimata, au refuzat sa-i acorde creditul.

Acest aspect rezulta chiar din continutul sesizarii transmisa de catre apelanta- reclamanta Bancii Nationale a Romaniei, in care arata ca, ulterior incheierii Contractului cu APDRP a solicitat si consultat ofertele de credit si ale altor banci, fara ca vreuna sa ii aprobe cererea de finantare a apelantei.

Pe de alta parte, si din raspunsul apelantei-reclamante la interogatoriu, in cuprinsul caruia aceasta recunoaste ca mai multe unitati bancare au refuzat sa acorde finantari firmelor nou infiintate, si ca mai mult, Banca „T”, singura care a fost de acord sa-i analizeze dosarul, i-a comunicat dupa doua saptamani refuzul de solutionare a cererii de acordare a creditului, rezulta ca apelanta-reclamanta cunostea gradul de risc ridicat ca cererea sa sa fie respinsa.

In aceste circumstante, faptul ca intimata „G.Bank” nu a respins - de plano - discutiile cu apelanta si a acceptat sa analizeze solicitarea de creditare formulata de aceasta, nu poate fi interpretat in sensul indicat de apelanta, respectiv al crearii unei prezumtii de aprobare a dosarului, si nici in cel al manifestarii acordul in sensul incheierii contractului de credit solicitat.

In acest sens Curtea retine ca, orice solicitare de acordare a unui credit este supusa unei perioade de analiza/evaluare anterioara acordarii creditului. Aceasta procedura nu este o alegere discretionara a Bancii, ci o obligatie legala, respectiv obligatia de prudenta in activitatea de creditare ce ii incumba in baza Regulamentului BNR nr. 5/2013 privind cerintele prudentiale pentru institutiile de credit.

Este evident ca intimata era obligata sa conditioneze acordarea finantarii de indeplinirea conditiilor de eligibilitate prevazute de normele interne adoptate in acord cu normele prudentiale impuse de reglementarile BNR si obtinerea aprobarii de la organul competent al bancii, procedura obligatorie de acordare a finantarii.

Aceste aspecte rezulta si din declaratia martorului R.B. care declara ca acordarea imprumutului solicitat de „D.P.” depindea de rezultatul analizei de risc, martorul sustinand ca: "S-a solicitat o suma in jur de 90/100.000 euro, dar suma a fost tot timpul in discutie intrucat aceasta depindea de conditiile indeplinite de reclamanta. Aceasta suma depindea de valoarea proiectului ce urma a fi sustinut pe fondurile europene, de garantiile pe care reclamanta urma sa le aduca, precum si de suma pe care aceasta urma sa o investeasca din fondurile proprii. [...] Propunerea era formulata de agentie, aceasta trebuia trimisa la Bucuresti la sediul central, trebuia analizata acolo si urma sa vina aprobarea".

Curtea evidentiaza ca sunt fara suport probator sustinerile apelantei potrivit cu care, in etapa de constituire a dosarului de credit, a depus de o lista cu bunurile ce urmau a fi avute in vedere ca si garantii pentru acordarea facilitatilor de creditare, care au fost selectate - exclusiv - de banca pentru a fi supuse evaluarii si ca, doar la insistenta apelantei-reclamante, a fost evaluat terenul specificat in e-mail ca fiind mai valoros, reclamanta dorind sa se asigure ca

valoarea bunurilor-garantii va fi suficienta si ca nu va constitui motiv pentru refuzarea aprobarii facilitatilor de creditare.

Curtea constata ca apelanta-reclamanta a fost cea care a impus ritmul desfasurarii analizei premergatoare solutionarii cererii sale de credit, chiar de la momentul imediat urmator primirii notificarii de aprobare a finantarii.

Dovada in acest sens este si corespondenta e-mail dintre R.B., angajatul intimatei, si C.C. (administratorul „D.P.”), din data de 17.03.2014, prin care, angajatul Bancii ii comunica administratorului apelantei -reclamante:

"Pentru reluarea dosarului de credit va rog sa ne transmiteti in completare urmatoarele acte: Balanta la decembrie 2013 si balanta la ianuarie 2014, Anexa din atasament recompletata cu datele la ultima balanta disponibila".

Prin acelasi e-mail i se solicita apelantei sa depuna si copie dupa notificarea de acordare a finantarii si i se atragea atentia sa verifice termenul de semnare a contractului de finantare.

Curtea noteaza conduita numitului R.B., angajatul intimatei, caracterizata prin profesionalism si diligenta tocmai in dorinta de a se asigura ca apelanta se va incadra in termenele impuse prin Contractul de finantare nr. C312C011213900007.

Cu toate acestea, abia la data de 05.05.2014 apelanta a inaintat Bancii, solicitarea inregistrata in evidenta „G.Bank” sub nr.144262/07.05.20147, in vederea evaluarii imobiliare a trei imobile in scopul aducerii acestora drept garantie Bancii, respectiv:

• imobilul teren intravilan situat in Birlad, in suprafata de 901 mp, avand numar cadastral 74047, nr.CF 74047, proprietatea societatii SC „D.P.” SRL;
• imobilul teren intravilan situat in municipiul Birlad, in suprafata de 983 mp, numar cadastral 72899, nr.CF 72899, proprietatea administratorului;
• imobilul teren arabil situat in extravilanul comunei P., judetul Vaslui in suprafata de 5000 mp, avand numar cadastral 374, CF 70689, proprietatea societatii „D.P”.

Curtea noteaza ca, ulterior, prin solicitarea transmisa Bancii la data de 19.05.2014, reprezentantul „D.P.” a solicitat ca imobilul teren arabil situat in extravilanul comunei P. din judetul Vaslui sa nu mai fie evaluat.

In cuprinsul ambelor solicitari, apelanta-reclamanta si-a manifestat in mod expres acordul de a achita pretul evaluarii specificat in documentul privind "Tarif evaluare clienti persoane juridice" imputernicind Banca sa debiteze contul Societatii cu contravaloarea serviciilor prestate.

Cutea constata ca, reprezentantul „G.Bank” Agentia Podu Ros Iasi, a comunicat apelantei „D.P.”, pe e-mail, la aceeasi data de 19.05.2014 ca, in ipoteza in care nu se mai realizeaza evaluarea pentru imobilul din P. se va achita o diferenta de 421,6 RON in vederea obtinerii rapoartelor de evaluare pentru cele doua terenuri din mun. Barlad. Prin acelasi mail, reprezentantul Bancii a facut cunoscut apelantei-reclamante inclusiv necesitatea obtinerii unei aprobari de la colegii din centrala Bancii pentru inregistrarea noii solicitari in detrimentul imobilului din comuna P. care nu va mai fi evaluat.

Este de notat si faptul ca, la data de 19.05.2014, „D.P.” a alimentat contul deschis la „G.Bank” cu suma de 425 RON, asumandu-si consecintele renuntarii la evaluarea imobilul din P..

Raportat la probatoriile anterior expuse, urmeaza a fi inlaturate sustinerile apelantei potrivit cu care, doar verbal ar fi fost informata de catre reprezentantul intimatei, R.B., ca nu pot fi evaluate toate bunurile, fiind suficiente doar cele indicate, ca doar la insistenta sa a fost modificata lista, fiind evaluate bunuri de o valoare mai mare, intrucat dorea sa se asigure ca valoarea bunurilor-garantii va fi suficienta si ca nu va constitui motiv pentru refuzarea aprobarii facilitatilor de creditare.

In aceste conditii, este evident ca doar conduita apelantei a fost de natura a amana si prelungi evaluarea imobilelor care urmau sa constituie garantii si nicidecum vreo fapta imputabila numitului R.B., reprezentantul „G.Bank”.

Societatea de evaluare S.C. „F.” S.R.L., a efectuat evaluarile chiar in decursul lunii mai 2014, stabilind urmatoarele valori:

• pentru imobilul reprezentat de apartament, situat in Mun. B., a fost stabilita o valoare de piata de 18.000 Euro;
• pentru imobilul format din casa si teren, situat in Mun. B., a fost estimata o valoare de piata de 62.200 Euro;
• pentru imobilul situat in comuna P. din judetul Vaslui, valoarea de piata a fost stabilita la suma de 8.000 Euro;
• pentru imobilul situat in mun. B., valoarea de piata a fost stabilita la suma de 26.000 Euro, din care terenul proprietatea administratorului a fost evaluat la suma de 15.000 Euro si terenul proprietatea „D.P.” a fost evaluat la suma de 11.000 Euro.

Sumele obtinute in urma evaluarii imobilelor pe care „D.P.” intentiona sa le aduca in garantie erau in mod evident insuficiente pentru garantarea sumelor solicitate cu titlu de imprumut, aproximativ 52% din valoarea solicitata cu titlu de finantare.

In aceste conditii apelanta, desi initial renuntase la evaluarea imobilului teren situat in comuna P. din judetul Vaslui, prin corespondenta transmisa catre Banca la data de 27.05.2014 a solicitat evaluarea si a acestui imobil.

Dupa ce s-a finalizat si evaluarea acestei noi garantii adusa de apelanta, dosarul de credit a fost complet la inceputul lunii iunie 2014, moment la care reprezentantii agentiei l-au transmis spre analiza departamentului de risc din centrala Bancii.

Efectuand analiza bonitatii apelantei-reclamante, precum si a conditiilor financiare, raspunsul departamentului de risc al Bancii a fost unul negativ, in sensul respingerii aprobarii creditului, motivele care au stat la baza acestei decizii fiind: garantiile neacoperitoare; contributia foarte mica a reclamantei, de aproximativ 3,85% din valoarea proiectului; dimensiunea prea mare a proiectului raportat la activitatea firmei; conditia de firma start-up.

Acest aspect rezulta din corespondenta electronica din data de 17.06.2014 transmisa de catre D.P., din cadrul departamentului de risc al centralei Bancii, catre reprezentantii agentiei din Iasi, pentru a-i informa despre respingerea solicitarii de aprobare a creditului formulata de catre „D.P.”, precum si despre motivele care au fundamentat aceasta decizie.

Probatoriile administrate contrazic sustinerile apelantei conform carora, pe tot parcursul dosarului de creditare, intimata „G.Bank” ar fi fost cea care a tergiversat - fie prin eliminarea anumitor bunuri - garantii, fie prin solicitarea repetata de documente/situatii financiare, cu suplimentare evaluari si garantii - nu numai analiza creditului, dar si aprobarea/respingerea lui trecand fara instiintare peste termenul limita la care putea fi depusa dovada cofinantarii.

Este evident ca apelanta a avut o pozitie oscilanta cu privire la garantiile pe care a inteles sa le ofere, imprejurare ce a dus la prelungirea termenului necesar evaluarii tuturor garantiilor care au fost in cele din urma oferite, toate acestea conducand la intarzierea momentului analizarii solicitarii de acordare a creditului de catre departamentului de risc din centrala Bancii.

Un alt aspect invocat de apelanta vizeaza imprejurarea ca, solicitarea primita din partea paratei „G.Bank” de deschidere a contului curent pentru fidejusorul, SC „D.P.” SRL, era o certitudine de aprobare a creditului. Arata apelanta ca, prin e-mailul din 25 iunie 2014 - „G.Bank” ii solicita acesteia deschiderea contului curent pentru fidejusor, pe SC „D.P.” SRL, creand prezumtia de aprobare a creditului, in conditiile in care din corespondenta interna a bancii rezulta ca dosarul de creditare era respins inca din 17 iunie 2016.

Sustine apelanta ca, pentru acest motiv instanta de fond, in scopul lamuririi cauzei, trebuia sa procedeze la emiterea unei adrese catre „G.Bank”, pentru a comunica in ce etapa de analiza sau aprobare credit se solicita deschiderea contului curent/contului curent pentru fidejusor.

Curtea constata ca aspectele de mai sus nu au format obiectul de investire al instantei nici prin cererea initiala, nici prin completarea la cererea de chemare in judecata depusa la data de 16 iunie 2017.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, statornicit in cuprinsul disp. art. 9 alin. 2 Cod procedura civila, potrivit cu care obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.

In aceste limite de investire, judecatorul fondului este tinut a se pronunta, dispozitiile art. 22 alin. 6 prevazand expres aceasta obligatie.

In consecinta, nefiind legal investita cu o atare solicitare, instanta de fond nu avea obligatia de a proceda la emiterea unei adrese catre „G.Bank”, pentru a comunica in ce etapa de analiza sau aprobare credit se solicita deschiderea contului curent/contului curent pentru fidejusor, astfel cum sustine apelanta prin prezentul apel.

Pe de alta parte, chestiunea in discutie nu poate forma obiect de analiza nici in prezentul apel intrucat, potrivit prevederilor art. 476 alin. (2) Cod procedura civila, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.

De asemenea efectul devolutiv al apelului este limitat si de disp. art. 478 alin. (2) Cod procedura civila potrivit cu care, pe calea cererii de apel partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele cu care prima instanta nu a fost investita in mod expres.

In fata instantei de apel s-a admis cererea apelantei de a solicita bancii sa depuna dovada modalitatii in care a instiintat apelanta in legatura cu respingerea solicitarii sale de acordare a creditului.

In acest sens, prin adresa nr. 170144/30.03.2017 intimata „G.Bank” informeaza instanta ca, la data de 17.06.2014, reprezentantii apelantei au fost instiintati verbal de decizia bancii, finantatorul neavand nicio obligatie contractuala sau legala de a comunica in scris decizia luata.

Curtea constata ca, in cauza C-449/13 CJUE a retinut ca articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie interpretat in sensul ca, desi nu se opune ca creditorul sa furnizeze explicatii corespunzatoare consumatorului inainte de a fi evaluat situatia financiara si nevoile acestuia din urma, este posibil ca evaluarea bonitatii consumatorului sa impuna o adaptare a explicatiilor corespunzatoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului in timp util, anterior semnarii contractului de credit, fara sa dea insa nastere obligatiei de a intocmi un document specific. In acest sens CJUE a retinut ca aceste obligatii de informare asupra bonitatii constatate au un caracter precontractual si nu pot fi indeplinite in stadiul incheierii contractului, ci doar anterior.

In consecinta, instanta de apel constata ca intimata nu era obligata sa furnizeze un document scris, in cuprinsul caruia sa consemneze refuzul acordarii creditului.

Curtea noteaza ca, inscrisurile depuse la dosar contureaza concluzia ca, desi apelanta a sustinut ca nu a avut cunostinta despre respingerea creditului si ca nu i s-a cerut o contributie proprie mai mare, cu toate acesta, la datele de 19.06.2014 si de 24.06.2014 aceasta discuta cu reprezentantul bancii despre valoarea contributiei sale (filele 192-193).

Instanta de apel are in vedere ca, prin mail-ul transmis „G.Bank” la data de 11.06.2014, „D.P.” recunoaste ca era in asteptarea unui raspuns din partea acesteia cu privire la cererea de acordare a creditului si a emiterii scrisorii de garantie bancara: "Va rog frumos, spuneti-mi ce se intampla cu aprobarea creditului. Mi-a spus dl. L. ca va lua o adresa de la banca pentru prelungirea termenului, insa as vrea totusi sa stiu cand vine aprobarea."

Pe de alta parte, corespondenta transmisa Bancii de catre „D.P.” la data de 19.06.2014 - cam o saptamana dupa emiterea adresei din 11.06.2014 - atesta indubitabil ca la acel moment apelanta-reclamanta se afla in asteptarea unui raspuns din partea Bancii in legatura cu solicitarea acesteia de acordare a unui credit: "Sper sa se rezolve favorabil cererea de credit. Mi-am pus mari sperante in proiectul acesta (...)."

Aceasta pozitie a apelantei confirma sustinerile intimatei in sensul existentei disponibilitatii bancii de a veni in sprijinul clientului sau S.C. „D.P.” S.R.L. pentru obtinerea finantarii solicitate, dar numai sub conditia reducerii cotei sale de risc, prin marirea contributiei personale a beneficiarului facilitatii, de la suma de 45.000 lei la suma de 35.000 euro.

Un alt aspect criticat de apelanta vizeaza valoarea juridica a Adresei nr. 1861983/11.06.2014 emisa de „G.Bank”, apelanta sustinand ca in mod gresit s-a retinut de tribunal ca ea ar fi avut cunostinta de continutul nereal al acesteia.

Invedereaza ca este eronata constatarea instantei ca emiterea adresei a fost doar consecinta solicitarii reclamantei, in vederea prelungirii termenului de depunere a garantiilor in contractul de finantare nr. C312C011213900007/ 24.04.2014 unde apelanta S.C. „D.P.” S.R.L. era beneficiar declarat eligibil de APDRP.

Sustine apelanta ca ea doar s-a conformat dispozitiei interne emise de APDRP, prin care s-a decis prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a cofinantarii, in masura in care firma beneficiara a proiectului facea dovada, printr-o adresa a unitatii financiare, a etapei avansate in analiza dosarului de credit. Raportat la aceasta situatie, apelanta-reclamanta a informat banca, „G.Bank”, asupra necesitatii unei adrese conform celor prezentate. Arata ca adresa mentionata nu a fost emisa la solicitarea exclusiva a apelantei-reclamante, deoarece in lipsa unei dispozitii legale a APDRP, solicitarea nu avea nicio forta juridica, termenul stabilit initial neputand fi depasit.

Sustine ca ea nu a solicitat expres bancii ca adresa sa aiba un anumit continut, cu atat mai putin nu se poate face dovada ca reclamanta ar fi solicitat bancii - in cunostinta de cauza - sa mentioneze in adresa faptul ca facilitatile de credit au fost aprobate, desi acest lucru nu era adevarat.

Curtea retine ca aspectele invocate de apelanta sunt contrazise de probatoriile administrate in cauza.

In acest sens, prin mail-ul transmis Bancii la data de 11.06.2014, „D.P.” recunoaste ca: avea cunostinta de emiterea acestei adrese si era in asteptarea acesteia in vederea prelungirii termenului in care avea obligatia de a face dovada aportului propriu; era inca in asteptarea unui raspuns din partea „G.Bank” cu privire la cererea de acordare a creditului si a emiterii scrisorii de garantie bancara, aprobarea creditului nefiind cu evidenta o certitudine, depinzand de rezultatul analizei de risc.

Pe de alta parte, din raspunsurile la interogatoriul administrat in etapa fondului, „D.P.” cunostea si faptul ca aprobarea cererii sale de credit urma sa fie decisa de catre angajati ai Bancii care lucreaza in sediul central/departamentul de risc, iar nu de catre reprezentantii agentiei din Iasi a Bancii.

Mai mult, raspunsul apelantei-reclamante la interogatoriu cuprinde si o recunoastere a consecintelor acestei adresei din data de 11.06.2014, cu privire la scopul sau limitat, respectiv: "in baza adresei am prelungit termenul pentru a depune contractul de credit si garantii."

Recunoasterea „D.P.” cu privire la unicele efecte juridice ale Adresei din 11.06.2014 este reiterata de altfel in cuprinsul sesizarii adresate de aceasta catre BNR, in cuprinsul careia se mentioneaza ca: "Apropiindu-se data la care trebuia semnat contractul si vazand ca actele nu au fost finalizate, la data de 11.06.2014, persoana mai sus mentionata mi-a eliberat o adresa, adresa ce o atasez acestui memoriu, cu ajutorul careia sa prelungesc la APDRP, perioada in care sa depun cota mea de finantare sau contractul de credit [...]. Cu ajutorul acestei adrese, am reusit sa prelungesc pentru inca 30 de zile aceasta perioada in care trebuia sa ma prezint la APDRP cu acel contract de credit cu banca. Atasez si copie dupa actul aditional din 23.06.2014."

Toate aceste probatorii atesta ca apelanta cunostea clar consecintele pe care urma sa le produca Adresa din data de 11.06.2014, neputand fi primita sustinerea acesteia conform careia a considerat respectiva adresa drept o aprobare neechivoca a cererii sale de acordare a creditului.

Nu poate fi primita sustinerea apelantei ca ea doar s-a conformat dispozitiei interne emise de APDRP, prin care s-a decis prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a cofinantarii, cata vreme probatoriul analizat atesta ca respectiva adresa emisa de banca ii era necesara tocmai in scopul obtinerii respectivei prelungiri de la APDRP.

Curtea constata ca finantatorul APDRP putea dispune prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a cofinantarii, doar in masura in care firma beneficiara a proiectului facea dovada, printr-o adresa a unitatii financiare, a etapei avansate in analiza dosarului de credit.

In raport de cele expuse, este corecta statuarea judecatorului fondului, in sensul ca, sustinerea reclamantei ca parata s-a obligat la incheierea contractului prin emiterea adresei din 11.06.2014 este infirmata atat de continutul corespondentei purtate cu reprezentantul bancii - cu care a discutat doar despre o adresa necesara prelungirii unui termen - cat si din sesizarea depusa de reclamanta la BNR la 15.09.2014, in care arata ca adresa i-a fost emisa exclusiv pentru prelungirea termenului.

Banca nu a intrat in niciun moment intr-un raport contractual cu apelanta-reclamanta cata vreme Adresa nr. 183169 din 11.06.2014 nu indeplineste conditiile cerute de lege pentru a reprezenta oferta valabila de a contracta.

Astfel, oferta ferma de contractare presupune exprimarea unei propuneri neindoielnice pentru un angajament juridic, neechivoca, precisa si completa care include toate elementele necesare pentru incheierea contractului, art. 1188 din Codul civil prevazand ca: "O propunere constituie oferta de a contracta daca aceasta contine elemente pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar".

Solicitarile facute de angajati ai bancii cu privire la situatia financiara a acesteia, la gradul sau de solvabilitate, la bunurile cu care aceasta ar fi putut garanta imprumutul nu pot reprezenta o oferta in sensul acestor prevederi.

Pe de alta parte, adresa invocata de catre reclamanta nu poate echivala cu o oferta, in sensul Codului civil, atat timp cat nu contine nicio referire la pretul contractului (dobanda si comisioane), la durata acestuia sau la alte aspecte esentiale pentru contractul de credit ipotecar, cum ar fi de pilda garantiile.

Pe de alta parte, Curtea noteaza ca desi OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului nu mai defineste notiunea de credit, semnificatia contractului de credit bancar a ramas neschimbata, in doctrina contractul de credit bancar fiind definit ca acel contractul in temeiul caruia, o banca sau o alta institutie de credit sau, o institutie financiara, denumita creditor sau imprumutator se obliga sa puna la dispozitia unei persoane, numita debitor sau imprumutat, o suma de bani sau sa prelungeasca scadenta unei datorii, cu obligatia debitorului la restituirea, in intregime, a sumei imprumutate, a dobanzilor aferente si altor cheltuieli legate de aceasta suma.

Incheierea contractului de credit bancar presupune intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: angajamentul ferm si neechivoc al Bancii de punere la dispozitia imprumutatului solicitant a fondurilor; remunerarea sau costul pe care il implica pentru imprumutat activitatea de creditare; securizarea finantarii prin intermediul garantiilor; rambursarea; incheierea in forma scrisa a contractului de credit bancar, cu includerea unui minim de informatii.

Cum niciuna dintre conditiile evocate nu a fost indeplinita, nu se poate lua in discutie ipoteza incheierii unui contract de credit intre Banca si reclamanta din prezenta cauza.

Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat, un contract de credit nu ar fi putut sa se realizeze de catre reprezentantii agentiei din Iasi in absenta unei abilitari speciale si exprese din partea organelor cu putere de decizie din cadrul institutiei bancare, ceea ce in cauza nu a intervenit.

Nici criticile apelantei referitoare la gresita respingere a solicitarii de antrenare a raspunderii civile delictuale nu pot fi primite.

Sustine apelanta ca, la momentul la care a existat certitudinea refuzului de aprobare a creditului, cu efect si consecinta directa in pierderea proiectului cu finantare din fonduri europene nerambursabile, conduita paratelor a devenit „delictuoasa" transformand raportul conventional intr-unul delictual.

In acest sens face trimitere la corespondentei interna a bancii din data de 17 iunie 2014, intre D.P. („G.Bank” - Commercial&SME Underwriting) si M.T., respectiv R.B. („G.Bank” - Iasi Podu Ros Agency - Region2_SME_Credits; SME Coordination; aspectele demonstrate dupa data de 17 iunie 2014, de continuare nelegala a "derularii analizei dosarului de credit", in raport de data notificarii respingerii, sunt sub incidenta Noului Cod civil privind atragerea raspunderii delictuale.

Potrivit dispozitiilor art. 1349 alin. (1) din Noul Cod civil, „Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane''.

Alineatul 2 al aceluiasi text dispune ca: „Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral."

In dreptul roman, un prejudiciu trebuie reparat doar atunci cand se constata savarsirea unei fapte ilicita si culpabila, atragerea raspunderii civile in discutie fiind fundamentata pe ideea de culpa.

In cauza pendinte, refuzand acordarea creditului, intimata si-a exercitat un drept legal, actionand in conformitate cu legea care obliga la solutionarea cererilor de acordare a creditarii in mod responsabil si prudent, fara a savarsi vreo fapta ilicita menita a atrage raspunderea sa delictuala.

Pe de alta parte, acordarea de credit cu respectarea regulilor de prudenta si gestionare responsabila a riscurilor este o obligatie ce incumba Bancii, fiind stabilita in sarcina sa prin reglementarile cadru din domeniul bancar, respectiv OUG nr. 99/2006 care stabilesc cu titlu de principiu: "(1) in activitatea lor institutiile de credit se supun reglementarilor si masurilor adoptate de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prezentei ordonante de urgenta si a Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(2) Institutiile de credit trebuie sa isi organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase, cu cerintele legii, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 si ale reglementarilor emise in aplicarea acestora."

Curtea constata ca, rolul institutiilor de credit in circuitul economic este acela de a acorda finantari oricarui solicitant care se incadreaza in rigorile impuse de normele bancare.

In acest sens, urmeaza a fi retinute sustinerile intimatei potrivit cu care, solicitarile de creditare de tipul celei adresate de apelanta-reclamanta, sunt efectuate in baza Procedurii de Creditare pentru Companii Medii si IMM-uri si intreprinzatori. La punctul 1.2 din cadrul acesteia se mentioneaza: "Pentru firmele respectiv intreprinzatorii individuali care au mai putin de 12 luni de activitate (companii start-up) se vor urmari aceleasi criterii mentionate in cadrul acestui capitol, si in plus se vor aplica urmatoarele criterii:

• in cazul creditelor de investitii contributia proprie trebuie sa fie de minim 20% din valoarea totala a investitiei (fara TVA);
• Perioada de gratie se va determina in functie de cash-flow-ul previzionat al companiei, in acord cu termenele de implementare a noului proiect".

Aceeasi procedura prevede printre factorii ce trebuie luati in considerare de catre departamentele specializate de evaluare a riscului si criterii precum capacitatea de rambursare, riscurile la care atat companii precum si banca se expun si capacitatea de rambursare.

Curtea constata ca, in raport de verificarea tuturor acestor exigente impuse prin reglementarile cadru din domeniul bancar, solicitarea de credit formulata de „D.P.” a fost respinsa pentru urmatoarele motive: garantiile au fost neacoperitoare; contributia clientului a fost foarte mica, respectiv 45.000 RON reprezentand 3.85% din valoarea proiectului;

proiectul era prea mare raportat la activitatea firmei si, in fine, societatea solicitanta era nou infiintata.

Alaturi de aspectele anterior evocate, intimata a mai avut in vedere, atunci cand a respins cererea apelantei-reclamante de acordare a creditului, ca aceasta nu a putut justifica faptul ca proiectul sau avea un scop clar si beneficii economice tangibile. Astfel, obiectul de activitate a societatii a fost crearea unei noi unitati de productie a articolelor igienice din hartie, in vreme ce actele pe care reprezentanta reclamantei le-a prezentat Bancii cu scopul demonstrarii fezabilitatii contractului si a beneficiilor economice tangibile erau inscrisuri fara legaturi cu fezabilitatea proiectului, respectiv inscrisuri ce aratau experienta profesionala a administratorului in materia consultantei pentru obtinerea de finantare de la bugetul Uniunii.

Curtea apreciaza ca este judicioasa constatarea instantei de fond potrivit cu care emiterea adresei din 11.06.2014 ar fi fost de natura sa constituie un element care sa atraga raspunderea delictuala, daca reclamanta nu ar fi avut cunostinta ca adresa avea un continut nereal si ca scopul emiterii acesteia era doar cel de a prelungi termenul acordat pentru depunerea garantiilor financiare la contractul de finantare.

Astfel emiterea adresei nu constituie o fapta ilicita atat timp cat reclamanta a avut un comportament culpabil.

Inscrisurile depuse la dosar contureaza concluzia ca, desi apelanta a sustinut ca nu a avut cunostinta despre respingerea creditului si ca nu i s-a cerut o contributie proprie mai mare, cu toate acesta, la datele de 19.06.2014 si de 24.06.2014 aceasta discuta cu reprezentantul bancii despre valoarea contributiei sale.

In ce priveste comisioanele bancare, apelanta-reclamanta si-a asumat obligatia de plata a acestora prin cererea de deschidere cont curent, iar serviciile de evaluare au fost efectuate la solicitarea expresa a reclamantei, toate acestea reprezentand conditii prealabile obtinerii creditului, astfel cum rezulta din probatoriile analizate in cele ce preced.

Simpla imprejurare ca reprezentantul apelantei-reclamante a purtat o discutie initiala cu reprezentantul bancii in care a facut o prezentare a situatiei sale, aratand ce garantii ar putea aduce precum si care ar putea fi contributia sa proprie, nu este de natura a crea un angajament al bancii de a aproba creditul, Banca avand obligatia de a proceda la analiza documentele doveditoare pentru a putea aprecia daca reclamanta ar fi putut beneficia de creditul solicitat.

Curtea constata ca din corespondenta purtata cu reprezentantii bancii si toate probele administrate in cauza rezulta ca au existat mai multe modificari ale conditiilor initiale care au influentat procesul de creditare, acestea datorandu-se culpei apelantei.

Avand in vedere ca nu a existat o aprobare nici macar initiala a bancii de acordare a creditului in conditiile prezentate de reclamanta, ca adresa din 11.06.2014 a fost emisa la solicitarea reclamantei care cunostea continutul nereal al acesteia, ca serviciile de evaluare au fost prestate tocmai pentru a se cunoaste in concret valoarea bunurilor aduse ca garantie (anterior reprezentantii bancii facand o apreciere aproximativa asupra acestor valori), ca plata comisioanelor priveste servicii pe care tot reclamanta si le-a asumat, nu sunt indeplinite in cauza elementele raspunderii delictuale, neaprobarea cererii de credit fiind rezultatul analizei situatiei financiare a reclamantei si determinata in special lipsa unui aport propriu adecvat raportat la valoarea eligibila a proiectului.

III. Un alt motiv de apel vizeaza gresita respingere a solicitarii de constatare a indeplinirii conditiile prevazute de art. 1373 NCC privind raspunderea comitentilor pentru prepus.

Potrivit apelantei, principalul argument pentru angajarea acestei raspunderi il constituie desfasurarea unei activitati sub indrumarea, directia si controlul altei persoane, intre faptuitor, respectiv prepusul care a savarsit o fapta prejudiciabila si persoana responsabila, comitentul, stabilindu-se o relatie speciala, denumita raport de prepusenie, in baza caruia este declansat mecanismul raspunderii pentru prejudiciile care au fost produse in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.

Arata apelanta ca a dovedit fapta culpabila a numitului R.B., constand in emiterea adresei din 11 iunie 2014, cu un continut nereal si cu incalcarea normelor interne ale bancii, aspect recunoscut si de parata in intampinare si toate actele dosarului. Mai sustine si ca, practic, prin neinstiintarea privind respingerea dosarului de credit in 17 iunie 2014, acesta, in calitate de angajat al „G.Bank”, i-a cauzat un prejudiciu de 194.313 euro, constand in pierderea contractului de finantare nr. C312C011213900007/ 24.04.2014 prin depasirea termenului de depunere a cofinantarii.

Astfel, principalul argument pe care il invoca apelanta-reclamanta in sustinerea acestei raspunderi este grefat pe imprejurarea ca, numitul R.B., in calitate de angajat al Bancii, prin fapta sa de emitere a adresei din data de 11.06.2014 ar fi cauzat „D.P.” un pretins prejudiciu in cuantum de 194.313 Euro.

Pentru fundamentarea raspunderii civile delictuale, fie pentru fapta proprie fie pentru fapta altuia (a prepusului) este necesara dovedirea existentei tuturor conditiilor de atragere a raspunderii.

Astfel este necesar sa se probeze: ca acel fapt sa fie ilicit, adica partea careia i se imputa sa nu fi avut dreptul de a-l face; ca acel fapt sa fie imputabil autorului sau; ca faptul acesta care a cauzat prejudiciul, sa fie savarsit cu intentia de a pagubi sau chiar numai din imprudenta sau neglijenta.

Curtea retine ca prepusul intimatei, numitul R.B., nu a savarsit nicio fapta culpabila, cata vreme Adresa din 11 iunie 2014, invocata de catre apelanta-reclamanta, nu poate reprezenta o fapta culpabila cauzatoare de prejudicii din moment ce emiterea acesteia a fost facuta doar in scopul de a profita apelantei-reclamante, care a obtinut prelungirea termenului pentru incheierea contractului de finantare cu APDRP, si cata vreme reprezentanta apelantei- reclamante cunostea intocmai efectele limitate si scopul emiterii acesteia.

In acest sens instanta de apel retine raspunsurile date de apelanta „D.P.” la interogatoriul administrat in fata primei instante, care cuprinde si recunoasterea consecintelor acestei adresei din data de 11.06.2014, cu privire la scopul sau limitat, respectiv: "in baza adresei am prelungit termenul pentru a depune contractul de credit si garantii."

Pe de alta parte, recunoasterea „D.P.” cu privire la unicele efecte juridice ale Adresei din 11.06.2014 este reiterata in chiar cuprinsul sesizarii adresate de aceasta catre BNR, unde se mentioneaza ca: "Apropiindu-se data la care trebuia semnat contractul si vazand ca actele nu au fost finalizate, la data de 11.06.2014, persoana mai sus mentionata mi-a eliberat o adresa, adresa ce o atasez acestui memoriu, cu ajutorul careia sa prelungesc la APDRP, perioada in care sa depun cota mea de finantare sau contractul de credit [...]. Cu ajutorul acestei adrese, am reusit sa prelungesc pentru inca 30 de zile aceasta perioada in care trebuia sa ma prezint la APDRP cu acel contract de credit cu banca. Atasez si copie dupa actul aditional din 23.06.2014."

Toate aceste probatorii atesta ca apelanta cunostea clar consecintele pe care urma sa le produca Adresa din data de 11.06.2014.

Din marturia lui R.B. a rezultat cu claritate ca a emis Adresa "pentru a ajuta clientul" si "pentru ca „D.P.” sa obtina o prelungire a termenului de la autoritatea finantatoare cu care aceasta urma sa incheie contractul de finantare"

In consecinta, apelanta-reclamanta a avut permanent cunostinta ca adresa in discutie nu reflecta realitatea, respectiv ca cererea sa de creditare se afla in acel moment inca in analiza departamentului de risc din centrala Bancii, si, mai mult, ca scopul acelei adrese a fost acela de a servi „D.P.” in vederea prelungirii termenului pentru incheierea contractului de finantare cu APDRP.

Din raspunsul apelantei-reclamante la interogatoriu luat in fata tribunalului, rezulta ca aceasta cunostea faptul ca aprobarea cererii sale de credit urma sa fie decisa de catre angajati ai Bancii care lucreaza in sediul central/departamentul de risc, iar nu de catre reprezentantii agentiei din Iasi a Bancii.

Pe de alta parte, refuzul Bancii de a-i acorda creditul nu poate fi considerat o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii cata vreme, in perioada prealabila incheierii contractelor de credit, Bancile au libertatea de a refuza acordarea creditului.

Curtea retine si ca nu exista legatura de cauzalitate intre emiterea, de catre numitul R.B., in calitate de angajat al Bancii, a Adresei din 186139 din 11.06.2014 si pretinsul prejudiciu al reclamantei.

Din sustinerile apelantei-reclamante nu rezulta legatura de cauzalitate intre Adresa emisa de angajatul intimatei tocmai in scopul de a profita apelantei, care a obtinut astfel o prelungire a termenului de incheiere a contractului de finantare, si prejudiciul pe care „D.P.” pretinde ca l-ar fi suferit.

Curtea noteaza ca raspunderea comitentului nu poate fi atrasa in lipsa premisei esentiale, respectiv raspunderea directa a prepusului pentru fapta proprie.

In consecinta, in mod corect a retinut tribunalul ca solicitarea de constatare a indeplinirii conditiile prevazute de art. 1373 NCC privind raspunderea comitentilor pentru prepus nu poate fi primita.

Nici ultima critica referitoare la cheltuielile de judecata acordate de tribunal nu poate fi primita.

Astfel, apelanta sustine ca, prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei la termenul de judecata la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, Banca nu ar fi facut dovada cheltuielilor de judecata solicitate.

De asemenea se sustine si ca nu ar exista o justificare a acestor cheltuieli, ca hotararea apelata nu ar fi motivata sub aspectul cheltuielilor de judecata acordate.

In fine, apelanta-reclamanta sustine ca s-ar impune reducerea cuantumului onorariului avocatial din perspectiva dispozitiilor art.451 alin. (2) Cpr.civ.

Curtea retine ca, potrivit art. 453 alin. (1) Cod procedura civila: „Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata."

In consecinta, fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata consta in culpa procesuala a partii „care pierde procesul ".

Cum culpa procesuala exista fie prin inregistrarea pe rolul unei instante a unei cereri sau actiuni ce se dovedeste a fi neintemeiata, fie prin sustinerea unor aparari neintemeiate.

In cauza pendinte actiunea a fost respinsa, astfel incat, fata de solutia pronuntata, hotararea instantei de fond de acordare a cheltuielilor de judecata catre parata-intimata este legala.

In ceea ce priveste dovada cheltuielilor de judecata, Curtea noteaza ca aceasta a fost facuta in fata instantei de fond, prin depunerea, de catre parata, atat a unor copii conforme cu originalul dupa facturile emise catre Banca si dupa extrasele de cont cat si a notei de cheltuieli.

Modalitatea de dovedire a cuantumului cheltuielilor de judecata prin prezentarea copiei conforme cu originalul a facturilor emise catre clientul societatii de avocatura, ca si a extraselor de cont care probeaza incasarea efectiva a sumelor de catre societatea de avocatura care reprezinta conventional Banca in acest demers, este conforma cu dispozitiile procedurale.

Astfel, art. 452 Cod procedura civila stabileste ca: "Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data incheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Pe de alta parte, dispozitiile art. 150 alin. (2) Cod procedura civila stabilesc ca acele copii ale unor inscrisuri de care partea intelege sa se foloseasca in proces "vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul".

Raportat la dispozitiile procedurale anterior evocate, care statornicesc regula potrivit careia pot fi depuse in probatiune copii ale inscrisurilor doveditoare, urmand ca acestea sa fie certificate de parte pentru conformitate cu originalul, urmeaza a fi respinse sustinerile

apelantei-reclamante din cuprinsul motivelor de apel, referitoare la neprobarea efectuarii acestor cheltuieli.

Curtea retine judicioase si sustinerile intimatei in sensul ca originalele unor asemenea documente contabile justificative sunt necesare societatii de avocatura pentru tinerea evidentei contabile, context in care proba urmeaza a se face prin depunerea facturilor in copie conforma cu originalul.

Cat priveste insa extrasele de cont, cu evidenta acestea nu puteau fi depuse decat in copie, in conditiile in care plata facturilor de catre Banca s-a realizat prin virament bancar.

Instanta de apel constata ca la dosar a fost depusa si nota inregistrata cu numar de iesire 607/04.02.2016 cuprinzand onorariile si cheltuielile aferente contractului de asistenta juridica incheiat intre Banca si societatea de avocatura, ce are valoarea unei chitante liberatorii si face dovada deplina a incasarii onorariului si a tuturor celorlalte costuri ce au fost realizate de reprezentantii conventionali in beneficiul clientului, si care a fost depusa in original la dosarul cauzei, asa incat sustinerile contrare ale „D.P.” urmeaza a fi respinse.

In ceea ce priveste cuantumului cheltuielilor de judecata acordate, Curtea retine ca tribunalul a acordat doar parte din cheltuielile solicitate, din suma totala de 30.279,40 lei fiind scazuta factura nr. 857768/22.12.2015, in valoare de 1.856,27 lei, aceasta fiind ultima emisa de catre intimata-parata.

Nici solicitarea de cenzurare a cheltuielilor de judecata nu este intemeiata.

In acest sens instanta de apel retine ca, atat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, cat si potrivit normelor din dreptul intern, partea care a castigat procesul va putea obtine rambursarea unor cheltuieli, in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.

Astfel, cheltuielile de judecata cuprind sumele de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a castigat procesul in timpul si in legatura cu acel litigiu.

In cauza a fost probat caracterul real al cheltuielilor de judecata ocazionate de reprezentarea in aceasta cauza (costuri de deplasare, fotocopiere a documentelor, postale etc.).

In privinta caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata, raportat la prevederile art. 453 alin. (1) C.pr.civ., precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, onorariul acordat avocatului, trebuie sa se aprecieze in baza urmatoarelor criterii: (a) valoarea pricinii, (b) munca depusa de avocat si (c) pregatirea profesionala a avocatului.

In cauza s-a facut dovada ca sumele cheltuite de persoana ce a castigat procesul au contribuit in mod semnificativ la solutionarea cauzei, avand legatura cu obiectul judecatii.

Activitatea desfasurata de avocat a constat in redactarea intampinarii; a intampinarii la precizarea actiunii formulate „D.P.”; la redactarea notelor de probe; pregatirea probatoriului; pregatirea si redactarea de concluzii scrise si a unui supliment al concluziilor scrise; reprezentarea Bancii in fata instantei de judecata competente sa solutioneze litigiul la toate termenele de judecata.

In consecinta, in mod corect a dispus tribunalul obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in cuantumul retinut anterior.

Avand in vedere ca intimata „G.Bank” solicita obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de derularea prezentului litigiu, fata de dispozitiile legale anterior evocate si fata de culpa procesuala a acesteia, curtea urmeaza sa oblige apelanta sa plateasca intimatei „G.Bank” suma de 10.789,20 lei, astfel cum rezulta din nota inregistrata cu numar de iesire 126/12.01.2017 cuprinzand onorariul aferent contractului de asistenta juridica incheiat intre Banca si societatea de avocatura si din copia conforma cu originalul dupa factura fiscala seria SCA nr. 865797 din 01.11.2016 emisa de NNDKP, cu titlul de cheltuieli de judecata in apel.