Procedura recunoasterii invinuirii. Art. 375 cod procedura penala. Administrarea de probe la solicitarea altui subiect procesual, in contra declaratiei de recunoastere a invinuirii. Inadmisibilitate.

Cod proc.penala, art. 375

 

In conditiile in care subiectul activ al infractiunii, respectiv inculpatul impotriva caruia a fost exercitata actiunea penala, recunoaste invinuirea cu respectarea dispozitiilor legale prevazute de art. 374 alin. 4 si art. 375 si urm. Cod procedura penala ce reglementeaza procedura in cazul recunoasterii invinuirii, iar mijloacele de proba legal administrate in cursul urmaririi penale nu sunt in masura sa inlature concluzia privind savarsirea cu vinovatie a faptei de catre inculpat, ci, dimpotriva, corelate intre ele, precum si cu declaratia inculpatului de recunoastere, conduc la concluzia certitudinii intrunirii elementelor constitutive ale infractiunii si la fundamentarea temeiniciei exercitarii actiunii penale impotriva inculpatului, este evident ca administrarea altor mijloace de proba, la solicitarea altui subiect procesual, definit pe art. 34 Cod procedura penala, nu poate fi permisa in contra declaratiei de recunoastere a invinuirii.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia  penala nr. 545 din 26 mai 2015.

 

Prin sentinta penala nr. 552/19.03.2015 pronuntata de Judecatoria Moreni, in baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul D.A.R. la pedeapsa inchisorii de 8 luni.

In baza art. 184 alin. 2 si 4 din cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedura penala, a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa inchisorii de 6 luni.

In baza art. 33 lit. b, 34 alin. 1 lit. b cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni inchisoare.

In baza art.  81 Cod  penal din 1969, a fost suspendata conditionat executarea  pedepsei rezultante pe  durata  unui termen  de  incercare stabilit  conform  art. 82 din cod penal din 1969, respectiv  2 ani si 8 luni. A fost disjunsa actiunea civila formulata de partile civile S.G.E. si Spitalul Clinic de Urgenta „Bagdasar Arseni” si s-a fixat termen de solutionare la o alta data,  pentru cand s-a dispus citarea partilor.

          Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut in esenta, pe baza probelor legal administrate la urmarirea penala si a declaratiei de recunoastere a invinuirii data de inculpat in conditii de oralitate si contradictorialitate,

ca la data de  02.03.2013 in jurul orelor 19:00, inculpatul a condus pe drumurile publice din Judetul Dambovita autoturismul marca ....... cu numar de inmatriculare .........., avand in sange o imbibatie alcoolica superioara limitei legale,mai exact de 1,50 g/l la prima proba biologica de sange si respectiv de 1,40 g/l la cea de-a doua proba biologica de sange, iar prin nerespectarea dispozitiilor legale ce reglementeaza circulatia pe drumurile publice a produs un eveniment rutier soldat cu vatamarea corporala grava a partii vatamate S.G.E., ocupant al locului din dreapta fata al autoturismului, caruia i-au fost produse leziuni traumatice care au necesitat 180 – 200 de zile de ingrijiri medicale si care i-au pus in primejdie viata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termenul legal, asiguratorul de raspundere civila delictuala G. R. Asigurare Reasigurare S.A. Bucuresti, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie in privinta gresitei condamnari a inculpatului, sustinandu-se ca in mod gresit a fost dispusa solutia condamnarii in mod exclusiv pe baza declaratiei de recunoastere a invinuirii data de inculpat.

S-a sustinut ca, contrar declaratiei inculpatului in cauza au fost formulate solicitari de administrare a probelor, inca din cursul urmaririi penale insa aceste solicitari au fost respinse atat pe parcursul urmaririi penale cat si al cercetarii judecatoresti.

Astfel, apelantul-asigurator a sustinut ca a solicitat incuviintarea administrarii probelor cu inscrisuri, efectuarea unei expertize medico-legale privind pe inculpat pentru a se determina dinamica producerii leziunilor si pozitia ocupata in autoturism la momentul producerii evenimentului rutier, dar si completarea raportului de expertiza medico-legala cu obiectivul de a se stabili stabilirea pozitiei la momentul producerii evenimentului rutier, de cei doi ocupanti ai autoturismului, precum si avizarea celor doua rapoarte de expertiza medico-legale de catre Comisia de avizare si control a I.N.M.L. Mina Minovici Bucuresti.

In sustinerea apelului s-a aratat ca aceste mijloace de proba sunt necesare deoarece exista suspiciuni ca nu inculpatul D.A.A. este persoana care a condus autoturismul, in realitate pozitia acestuia la momentul accidentului fiind alta decat cea de pe scaunul conducatorului auto, astfel cum rezulta si din declaratia inculpatului filmata de un post de televiziune local care a fixat inregistrari de la locul evenimentului rutier.

S-a solicitat admiterea caii de atac, desfiintarea sentintei si incuviintarea administrarii probelor solicitate, in vederea inlaturarii dubiilor privitoare la persoana care a condus in realitate autoturismul la momentul producerii accidentului rutier, precum si a justei solutionari a actiunii penale, ceea ce produce efecte asupra solutionarii actiunii civile.

Apelul nu este fondat
.

Este adevarat ca apelantul-asigurator a contestat inca din cursul urmaririi penale situatia de fapt si imprejurarile in care s-a retinut producerea accidentului rutier, sustinand ca autoturismul nu ar fi fost condus de inculpat si ca in realitate pozitia ocupata de cele doua persoane aflate in interiorul autoturismului ar fi fost cea inversa, solicitand administrarea de mijloace de proba care sa clarifice acest aspect, solicitare care a fost reiterata si la primul grad de jurisdictie, astfel cum reiese din incheierea de la termenul de judecata din 13.11.2014.

Contrar criticilor apelantului-asigurator, se constata ca in cursul urmaririi penale nu au fost respinse in totalitate probele solicitate de asigurator in vederea stabilirii corecta a situatiei de fapt, ci prin ordonanta procurorului din 24.01.2014 a fost incuviintata in parte cererea formulata de asigurator si s-a dispus audierea ca martor a numitei S.I., comunicarea de fotocopii ale planselor fotografice efectuate cu ocazia investigarii tehnico-stiintifice a locului faptei cat si cu ocazia examinarii criminalistice a autoturismului marca ....... cu numarul de inmatriculare ..............

Este de asemenea real ca, la primul grad de jurisdictie, in conditiile in care intimatul-inculpat a aratat ca intelege sa recunoasca invinuirea in conditiile prevazute de art. 374 alin. 4 Cod procedura penala, instanta de fond a respins solicitarea de administrare de probe cu privire la situatia de fapt, formulata de apelantul-asigurator.

In aceasta situatie se constata ca la primul grad de jurisdictie s-a realizat o corecta aplicare a acestor dispozitii legale care statueaza ca „in cazurile in care actiunea penala nu vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, presedintele pune in vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti, daca recunoaste in totalitate faptele retinute in sarcina sa, aducandu-i la cunostinta disp. art. 396 alin. 10 Cod procedura penala.”

Or, dupa cum rezulta fara dubii din dispozitiile acestui text de lege, coroborate cu celelalte dispozitii legale care reglementeaza procedura in cazul recunoasterii invinuirii, desfasurarea judecatii in cazul acestei proceduri speciale, generic denumita procedura simplificata, nu parcurge faza cercetarii judecatoresti propriu-zise, deci a administrarii de probatorii cu privire la situatia de fapt retinuta in cadrul obiectului exercitarii actiunii penale.

In cadrul procedurii recunoasterii invinuirii, procedura care se declanseaza numai la solicitarea inculpatului, singurele mijloace de proba care sunt permise de lege sunt inscrisurile, iar in situatia in care instanta de fond respinge cererea de solutionare a cauzei prin procedura recunoasterii invinuirii, se procedeaza la administrarea de probatorii in conditiile dreptului comun (art. 374 alin. 5 – 10 cod procedura penala).

Insa, cum inculpatul a recunoscut invinuirea potrivit propriei declaratii aflata la filele 98-99 dosar fond, iar instanta de fond a admis cererea de judecata in conditiile prevazute de art. 375 Cod procedura penala, este evident ca in cauza nu mai puteau fi administrate, la primul grad de jurisdictie, alte mijloace de proba decat inscrisurile, sens in care, in mod judicios solicitarea apelantului asigurator de administrare de probe cu privire la situatia de fapt obiect al trimiterii in judecata, nu mai putea fi incuviintata.

Asa fiind, nici in cadrul caii de atac administrarea acestor probe nu este posibila deoarece contravine dispozitiilor legale ce reglementeaza procedura in cazul recunoasterii invinuirii, respectiv disp. art. 375 Cod procedura penala.

Cu alte cuvinte, se constata ca instanta de control judiciar nu poate invalida declaratia inculpatului de recunoastere a invinuirii, atata timp cat aceasta a fost data cu respectarea dispozitiilor legale, conform art. 374 alin. 4 Cod procedura penala, singurul in masura sa aprecieze asupra recunoasterii invinuirii fiind titularul acestei declaratii, deci inculpatul ca subiect principal al procesului penal, caruia legea ii confera in mod expres posibilitatea formularii unei declaratii de recunoastere, in raport de probele administrate in cursul urmaririi penale.

Singurul remediu procedural pentru a se putea administra aceste mijloace de proba il constituie respingerea cererii de judecata a cauzei in procedura simplificata a recunoasterii invinuirii, urmata evident de parcurgerea procedurii de drept comun, conform art. 375 alin. 3 cod procedura penala.

Insa, pentru a se ajunge la o atare solutie, se impune a se constata ca recunoasterea invinuirii este contrazisa de celelalte probe administrate in cauza, chiar daca ele au fost insusite de catre inculpat, iar aceste probe conduc la dubii serioase cu privire la vinovatia inculpatului si deci la concluzia neintrunirii conditiilor prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii sale penale.

Or, in speta,  Curtea constata ca nu exista elemente fundamentate de natura sa inlature declaratia inculpatului de recunoastere a invinuirii, deoarece in expozitivul actului de sesizare sunt examinate in detaliu mijloacele de proba care au intemeiat concluzia procurorului in sensul trimiterii in judecata a inculpatului D.A.A. ca subiect activ al celor doua infractiuni, sustinandu-se ca imaginile filmate cu ocazia reportajului efectuat la data producerii accidentului de catre un post de televiziune local, stocate pe suportul magnetic atasat cererii formulate de asiguratorul de raspundere civila, nu rezulta elemente probatorii care sa fundamenteze sustinerea conform careia partea vatamata S.G.E. ar fi fost persoana care ar fi condus in realitate autoturismul la momentul producerii accidentului.

In egala masura, si depozitia martorei S.I., audiata la solicitarea asiguratorului, inca din cursul urmaririi penale, a infirmat aceasta pretinsa versiune a situatiei de fapt, iar declaratia acestei martore este in concordanta cu depozitiile martorilor P.I. si D.C., martori care au ajuns la fata locului imediat dupa producerea accidentului.

Aceste mijloace de proba, coroborate cu declaratiile inculpatului si ale partii vatamate S.G.E., precum si cu raportul de expertiza medico-legala intocmit de forul suprem in domeniu, au condus in mod evident la concluzia ca persoana care la data si locul producerii accidentului, a condus autoturismul implicat in accident, care prin pierderea controlului volanului a determinat impactul violent cu un stalp de lemn, iesirea de pe partea carosabila si rasturnarea pe partea dreapta intr-un sant, este inculpatul D.A.A. care a formulat si declaratia de recunoastere a invinuirii sale la primul grad de jurisdictie.

Asa fiind, Curtea constata ca in conditiile in care subiectul activ al infractiunii, respectiv inculpatul impotriva caruia a fost exercitata actiunea penala, recunoaste invinuirea cu respectarea dispozitiilor legale prevazute de art. 374 alin. 4 si art. 375 si urm. Cod procedura penala ce reglementeaza procedura in cazul recunoasterii invinuirii, iar mijloacele de proba administrate in cursul urmaririi penale nu sunt in masura sa inlature concluzia privind savarsirea cu vinovatie a faptei de catre inculpat, ci, dimpotriva, corelate intre ele, precum si cu declaratia inculpatului de recunoastere, conduc la concluzia certitudinii intrunirii elementelor constitutive ale infractiunii si la fundamentarea temeiniciei exercitarii actiunii penale impotriva inculpatului, este evident ca administrarea altor mijloace de proba, la solicitarea altui subiect procesual, definit pe art. 34 Cod procedura penala, nu poate fi permisa in contra declaratiei de recunoastere a invinuirii.

Aceasta cu atat mai mult cu cat in cauza nu s-a facut dovada incalcarii disp. art. 101 Cod procedura penala ce reglementeaza principiul loialitatii administrarii probelor si totodata nu s-a procedat la excluderea probelor in cadrul procedurii de camera preliminara, ci, dimpotriva, prin incheierea din 31.03.2014 pronuntata de judecatorul de camera preliminara din cadrul Judecatoriei Moreni, s-a constatat, in prezenta cauza ca nu au fost formulate cereri sau exceptii in cadrul procedurii de camera preliminara si nici din oficiu nu se impun a fi invocate, astfel ca potrivit disp. art. 346 alin. 2 Cod procedura penala s-a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriu, precum si legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala.

Pe cale de consecinta, Curtea constata in raport de cele expuse mai sus, ca administrarea altor probe, in afara celor din cursul urmaririi penale,  nu mai poate avea loc atat timp cat nu exista vreun dubiu serios si fundamentat cu privire la subiectul activ al infractiunii, impotriva caruia a fost exercitata actiunea penala, care a recunoscut invinuirea sa in conditiile prevazute de art. 374 alin. 4 rap. la art. 375 Cod procedura penala si cu privire la care judecatorul de camera preliminara a constatat legalitatea efectuarii actelor de urmarire penala si legalitatea probelor ce au fundamentat trimiterea in judecata.

 (Judecator Cristina Georgescu)