PROCEDURA PREALABILA IN CAZUL CERERILOR FORMULATE DE FUNCTIONARI PUBLICI AVAND CA OBIECT DREPTURI BANESTI.  SPOR DE DIRIGENTIE.

 

Legea nr.554/2004

Legea nr.188/1999

OUG nr.1/2010

 

In cazul cererii unui functionar public de obligare a institutiei angajatoare la plata unor sume de bani rezultate din raportul sau de serviciu nu este necesara plangerea prealabila.

Sporul de dirigentie solicitat, fata de dispozitiile  art.5 al.1 lit.b din OUG 1/2010, se poate acorda in aceleasi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.

 

Curtea de Apel  Ploiesti, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia 4625 din data de 8 octombrie 2014  

 

Prin cererea
inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7982/105/ 2012, reclamantul RBF a chemat in judecata si la interogatoriu, prin reprezentantii sai legali, pe parata Scoala de Agenti de Politie Vasile Lascar Campina, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 3.910 lei, reprezentand drepturi salariale cuvenite si neincasate pentru perioada februarie 2011 – iunie 2012, inclusiv (spor de dirigentie), obligarea paratei la plata de 10.000 lei reprezentand repararea baneasca a prejudiciului moral creat prin atitudinea discriminatorie a paratei rezultata din aplicarea gresita a dispozitiilor legale reglementatoare pentru aceeasi categorie de personal, precum si obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de intarziere in executarea sentintei, de la data ramanerii definitive si pana la executarea efectiva a obligatiei.

In motivarea actiunii
, reclamantul a aratat ca, in anul 2007, ca urmare a desfiintarii vechilor structuri din cadrul activitatii specifice a paratei, respectiv aceea de instruire a elevilor, fiecarui profesor cu atributii de serviciu in cadrul paratei i s-a repartizat cate o clasa de elevi in exercitarea raporturilor de munca, astfel incat, daca anterior anului 2007, profesorii care aveau numai atributii de pregatire scolara a elevilor preluau, pe linie de serviciu, atributiile fostului comandant de detasament, in conditiile in care existau functii platite special doar pentru aceste atributii, dupa anul 2007, fiecare profesor care a preluat aceste atributii de serviciu denumite generic dirigentie, a desfasurat o activitate complexa constand in primirea noului grup de elevi, instruirea acestuia, asigurarea echipamentului specific, etc., atributii care, in mod obisnuit, nu cadeau in sarcina profesorului la clasa.

A mai precizat reclamantul ca, in aceasta situatie, prin Ordinul M.A.I. nr. 459/2004 privind acordarea indemnizatiei de dirigentie personalului didactic de predare care indeplineste aceasta functie in cadrul institutiilor de invatamant ale M.A.I., s-a hotarat acordarea unui spor de dirigentie de 10% din salariul brut de baza, spor care este in continuare prevazut de Legea nr.1/2011 a educatiei nationale, modificata prin O.U.G. nr.21/2012.

De asemenea, reclamantul a invederat ca a preluat asemenea atributii incepand cu luna februarie 2011, in baza Dispozitiei de invatamant nr.180060/ 09.02.2011, implementata prin dispozitia zilnica din aceeasi data, in care se arata imprejurarea ca, din cei 45 de profesori cu atributii de dirigentie numai reclamantul si inca trei colegi ai acestuia nu beneficiaza de sporul de dirigentie de 10% din salariul lunar brut de baza, motivandu-se de catre conducerea scolii ca, urmare a aparitiei Legii nr.330/2009 a salarizarii unice, in conditiile in care nu a beneficiat de acest spor pana la data aparitiei legii pentru a putea fi inclus in salariul de baza, nu mai poate beneficia de aceste drepturi banesti, dupa data de 01.01.2010 - data intrarii in vigoare a legii sus mentionate, creandu-i-se in acest fel un prejudiciu, cu atat mai mult cu cat, Legea nr.330/2009 nu a abrogat dispozitiile Ordinului M.A.I. nr.459/2004, iar la nivelul anului 2010, dupa intrarea in vigoare a legii unice de salarizare, fisa postului de profesor pe anul 2010, pentru fiecare dintre cei cu asemenea atributii la nivelul paratei cuprinde, in mod expres, mentiunea ca profesorii cu atributii de diriginte beneficiaza in continuare de acest spor.

La data de 23.01.2013 parata Scoala de Agenti de Politie Vasile Lascar Campina, prin reprezentantul sau legal, a formulat, in baza art.115 – 118 C.pr.civ., intampinare
, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, in sens material, aratand ca, desi reclamantul a solicitat plata unui drept salarial cuvenit si neincasat, in realitate, nemultumirea acestuia nu poate viza decat Dispozitia nr.558/17.09.2010, prin care dreptul salarial solicitat nu i-a fost acordat, dispozitie care constituie un act administrativ caruia ii sunt aplicabile prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, lege potrivit careia reclamantul putea solicita anularea acestui act in termen de 30 de zile de la comunicare, iar pentru motive temeinice, in termen de maximum 6 luni de la data emiterii actului, astfel incat, neindeplinirea procedurii prealabile, este sanctionata cu inadmisibilitatea actiunii.

Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, motivand ca reclamantul a fost desemnat sa efectueze activitati de dirigentie din luna februarie 2011, neavand astfel in plata, aceasta indemnizatie la data de 31.12.2009 pentru a putea beneficia de prevederile art.5 alin.1 lit. b) din O.U.G. nr.1/2010.

A precizat parata ca, in ceea ce priveste sustinerile reclamantului in sensul ca ar fi fost discriminat, aceasta nu a facut decat sa aplice normele legale aplicabile diferite si, chiar si in cazul unei discriminari legale, instanta judecatoreasca nu are competenta sa anuleze o dispozitie legala pe care o considera discriminatorie si sa instituie ea insasi o norma juridica nediscriminatorie, sens in care s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin deciziile nr.818/2008, nr. 819/2008, nr.820/2008 si nr.821/2008.

In dovedirea

actiunii, reclamantul a solicitat probe cu inscrisuri, interogatoriul paratei si expertiza tehnica de specialitate organizarea muncii, salarizare – normare, probe incuviintate de instanta, la termenele de judecata din data de 04.02.2013 si, respectiv 22.05.2013 , conform art.167 alin.1 C.pr.civ.

La termenul de judecata din data de 16.04.2013, instanta a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata
, avand in vedere obiectul actiunii dedus judecatii .

Dupa administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Sectia I Civila a pronuntat Sentinta civila nr. 2767 din 18 noiembrie 2013
, prin care a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata prin intampinare, in temeiul dispozitiilor art.406 alin.1 C.pr.civ., a luat act de renuntarea reclamantului la capetele de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 10.000 lei reprezentand repararea baneasca a prejudiciului moral creat si plata daunelor cominatorii in suma de 100 lei pentru fiecare zi de intarziere in executarea sentintei ce se va pronunta, de la data ramanerii definitive si pana la executarea efectiva a obligatiei.

Prin aceeasi sentinta, instanta a admis in parte actiunea si a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 2.723 lei suma actualizata de la data scadentei la septembrie 2013, reprezentand drepturi salariale cuvenite si neachitate, respectiv spor de dirigentie, pentru perioada februarie 2011 - iunie 2012, conform anexei 2 la raportul de expertiza completare AC, precum si sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 1.000 lei reprezentand onorariu expert si onorariu avocat.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata Scoala de Agenti de Politie Vasile Lascar Campina, criticand-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia nr. 225/12.02.2014, Curtea de Apel Ploiesti - Sectia  I civila  
a admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre solutionare Tribunalului Prahova – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Cauza a fost inregistrata sub nr. 7982/105/2012* pe rolul Tribunalului Prahova.

Prin sentinta nr. 810 din data de 19 martie 2014, pronuntata de Tribunalul Prahova
, a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii, invocata de parata, ca neintemeiata.

Prin aceeasi sentinta, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul RBF, in contradictoriu cu parata Scoala de Agenti de Politie Vasile Lascar Campina, ca neintemeiata.

Impotriva sentintei civile nr.810 din 19 martie 2014 a declarat recurs reclamantul
RBF, invocand motive de nelegalitate si netemeinicie vizand modul in care, in fond dupa casare, analizand in mod eronat materialul probator existent la dosarul cauzei, instanta de judecata a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul recurent, avand ca obiect drepturi salariate datorate si neachitate.

A invederat recurentul ca a solicitat prin actiunea introductiva de instanta  ca parata sa  fie obligata sa-i achite suma de 3910 lei reprezentand drepturi salariale cuvenite si neincasate pentru perioada februarie 2011 - iunie 2012, materializate in sporul de dirigentie pentru functia pe care a indeplinit-o.

A aratat ca, in aceasta perioada si pentru care un numar de 43 profesori, in afara recurentului, au beneficiat de sporul de 10% pentru functia de diriginte, precum si obligarea paratei la plata sumei de 10.000 lei reprezentand repararea baneasca, respectiv daune morale, pentru prejudiciul moral ce i-a fost creat prin atitudinea discriminatorie a intimatei.

Astfel, dupa administrarea probatoriilor incuviintare la solicitarea recurentului, si in conditiile in care intimata nu a inteles sa propuna probe in aparare, expertul desemnat sa efectueze in cauza lucrarea incuviintata de instanta de fond, a stabilit, in baza normelor legale reglementatoare, suma ce i se cuvine in raport de functia indeplinita pentru perioada mai sus aratata, luandu-se act de renuntarea sa la judecarea celorlalte capete de cerere accesorii celui principal din actiunea formulata.

Instanta de fond a admis initial actiunea formulata, pentru ca instanta ce control judiciar, in recursul formulat de intimata, sa aprecieze ca Tribunalul Prahova - Sectia I-a civila nu era instanta competenta sa solutioneze cauza in fond, motiv pentru care a admis recursul formulat, a casat hotararea pronuntata in primul ciclu procesual si a trimis cauza spre competenta solutionare instantei contencios administrativ, care, la primul termen de judecata acordat in fond dupa casare, a respins ca neintemeiata actiunea formulata.

A sustinut recurentul ca, in mod eronat, instanta fondului a dispus, pentru termenul de judecata, citarea sa la domiciliul indicat in actiune, in conditiile in care, prin chiar actiunea introductiva de instanta, a ales un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedura, respectiv la sediul Cabinetului de Avocat AIGh din Ploiesti, str..........., reprezentantul conventional desemnat sa-i apere interesele in prezenta cauza.

In aceste conditii, desi instanta de fond a apreciat procedura legal indeplinita la primul termen de judecata, data la care s-a si pronuntat pe fondul cauzei, recurentul a apreciat ca procedura de citare in ceea ce-l priveste nu era legal indeplinita, in acest sens dispozitiile art.93 din. vechiul cod de procedura civila fiind mai mult decat explicite.

Citarea la domiciliul sau putea fi facuta numai in cazul in care nu alegea pentru comunicarea actelor de procedura domiciliul  reprezentantului conventional si nici nu indica in chiar petitul actiunii introductive de instanta persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura.

In aceste conditii, cauza s-a judecat, in opinia recurentului, cu lipsa de procedura, situatie in care, pe acest motiv de recurs, solicita admiterea recursului,  casarea sentintei atacate si sa trimiterea cauzei spre solutionare instantei de fond, cu citarea legala a tuturor partilor din dosar.

Un alt aspect, reprezentand  al doilea motiv de recurs, se refera la imprejurarea ca, si in situatia  in care instanta de judecata ar fi apreciat citarea sa la adresa de domiciliu ca fiind legal indeplinita, cauza nu putea fi judecata la primul termen, data fiind solutia de casare data de instanta de recurs, si care nu cuprinde nicio referire la probele administrate in cauza, si la imprejurarea daca ele raman sau nu castigate cauzei, uimind ca pe fond sau si asupra acestora sa se pronunte instanta competenta, in raport de cele invederate in considerentele deciziei de casare.

Ori, in aceasta situatie, data fiind lipsa recurentului la primul termen de judecata, se impunea citarea sa cu mentiunea daca mai staruie in actiune, in situatia in care reprezentantul sau conventional a fost prezent in instanta, in toate stadiile procesuale parcurse in prezenta cauza, si in situatia in care s-ar fi apreciat ca fiind necesare noi probe ce urmau a fi administrate in acest al doilea ciclu procesual.

De asemenea, pe acest motiv de recurs, a solicitat recurentul-reclamant, admiterea caii  de atac exercitata, cu consecinta casarii hotararii atacate si a trimiterii cauzei spre solutionare instantei de fond.

Pe fondul cauzei, in situatia in care se va trece peste primele doua motive de recurs, recurentul a apreciat ca, in raport de situatia premisa expusa in petitul actiunii introductive de instanta, hotararea pronuntata este netemeinica si nelegala, date fiind considerentele expune in continuare.

In concret, litigiul de fata a luat nastere in momentul in care, in baza dispozitiei directorului scolii de politie nr.558/17.09.2010 s-a stabilit ca recurentul va indeplini functia de diriginte la nivelul anului 2010 -2011 si in continuare pana in luna iunie 2012, pentru clasele 106 si 206, iar la nivelul anului 2011-2012, functia de diriginte pentru clasa 206, situatie in care, anterior numirii recurentului, s-au aflat si alti profesori care au indeplinit aceasta functie, incasand insa sporul de dirigentie, motivat de faptul ca, la data aparitiei legii unice de salarizare, acestia aveau trecut in statul de plata acest spor, iar recurentul nu.

Incepand cu anul 2007, vechile structuri din cadrul activitatii specifice intimatei, de instruire a elevilor, respectiv detasamentele, se desfiinteaza, si fiecarui profesor care indeplineste atributii de serviciu in cadrul intimatei, in exercitarea raporturilor de munca, i se desemneaza cate o clasa de elevi.

In aceasta modalitate, profesorul, care anterior anului 2007 indeplinea numai atributii de pregatire scolara a elevilor, pe linie de serviciu, preia atributiile fostului comandant de detasament, cu mentiunea ca, anterior anului 2007, in cadrul intimatei, existau functii platite special doar pentru aceste atributii.

In aceste conditii, pentru fiecare profesor care a preluat aceste atributii de serviciu, denumite generic dirigentie, desfasurarea activitatii specifice a presupus cu necesitate o noua activitate complexa, constand in primirea noului grup de elevi, instruirea acestora, asigurarea echipamentului specific, etc., ce, in mod obisnuit, nu cadeau in sarcina profesorului la clasa.

De asemenea, dupa anul 2007, profesorul diriginte executa si cercetarea administrativa in cazul unor abateri savarsite de un membru al grupului pe care il primea in scoala.

Data fiind aceasta situatie nou intervenita, a aparut necesitatea reglementarii ei legale, motiv pentru care, prin ordinul M.A.I. nr.459/2004 privind acordarea indemnizatiei de diriginte personalului didactic de predare care indeplineste aceasta functie in cadrul institutiilor de invatamant liceale si postliceale ale MAI, s-a hotarat acordarea unui spor de dirigentie de 10% din salariul brut de baza pentru fiecare profesor care exercita asemenea atributii in procesul de invatamant.

De mentionat este si imprejurarea ca acest spor este in continuare prevazut de Legea nr. 1/2011 a educatiei nationale, astfel cum a fost modificata prin OUG nr.21/2012.

Recurentul, a preluat aceste atributii incepand cu luna septembrie 2011, in baza Dispozitiei Serviciului Management si Resurse Umane nr.558/17.09.2010 implementata in dispozitia zilnica nr. 181/l7.09.2010 in care, paradoxal, se specifica si imprejurarea ca, din cei 45 profesori cu atributii de diriginte, numai recurentul si inca 3 colegi nu beneficiaza de sporul de dirigentie de 10% din salariul brut de baza.

S-au solicitat conducerii scolii relatii cu privire la aceasta imprejurare si s-a raspuns recurentului ca, urmare a aparitiei Legii nr. 330/2009 a salarizarii unice, odata ce nu a beneficiat de acest spor pana la data aparitiei legii, pentru ca el sa poata fi inclus in salariul de baza, nu mai poate beneficia de aceste drepturi banesti dupa data de 01.01.2010, data intrarii in vigoare a legii mai sus amintite.

Paradoxal, deoarece Legea nr.330/2009 nu abroga dispozitiile Ordinului MAI nr.459/2004 si, mai mult decat atat, la nivelul anului 2010, dupa intrarea in vigoare a legii unice de salarizare, fisa postului de profesor pe anul 2010 pentru fiecare din cei cu aceste atributii la nivelul intimatei, cuprinde in mod expres mentiunea ca profesorii cu atributii de diriginte beneficiaza in continuare de acest spor.

In aceste conditii, sporul de dirigentie nu i-a fost nici calculat, nici acordat recurentului pe toata aceasta perioada, pana in luna iunie 201 inclusiv,  fiindu-i, in continuare, diminuat salariul de baza in raport cu ceilalti 41 profesori din scoala care au desfasurat si activitati cu specific de dirigentie si care au beneficiat de acest spor, creandu-se o adevarata discriminare in ceea ce-l priveste pe recurent, motiv pentru care acesta s-a considerat initial, indreptatit sa solicite si obligarea intimatei la repararea prejudiciului ce i-a fost creat in aceasta modalitate si pe care   1-a evaluat la suma de 10.000 lei, dar la care, ulterior, a renuntat, cu buna credinta.

A sustinut  recurentul ca in acest sens a concluzionat si expertul desemnat sa efectueze lucrarea in primul ciclu procesual, atat cu privire la justetea si legitimitatea recurentului de a promova o astfel de actiune in instanta, dar si cu privire la modalitatea in care, pe parcursul perioadei in care a indeplinit atributii de diriginte, aceste drepturi neincasate s-au cuantificat, fara a retine in mod deosebit atentia asupra modalitatii in care experta a inteles sa detalieze, raportat la obiectivele incuviintate de instanta, in ce masura intimata se cuvine a fi obligata la plata acestor drepturi banesti.

Nu in ultimul rand, avand in vedere si cele invederate de intimata in intimpinarea formulata in primul ciclu procesual, recurentul a apreciat ca, indiferent de modalitatea in care actiunea introductiva de instanta este considerata de intimata ca fiind neintemeiata, in mod indirect si printre randuri, se desprinde ideea culpei intimatei, care nu a aplicat in mod corect si unitar dispozitiile legii unice de salarizare, in momentul in care a tinut cont numai de criteriul perioadei in care functia de diriginte s-a obtinut de catre recurent, tot urmare a dispozitiei directorului scolii de politie (angajati cu aceeasi functie de diriginte au beneficiat de sporul de dirigentie pentru ca au Indeplinit aceasta functie Inainte de intrarea in vigoare a legii unice de salarizare, dar si a noii legi a invatamantului, pe cand recurentul este privat de plata acestui spor doar pentru ca este numit in functie cu atributii de diriginte dupa intrarea in vigoare a legilor sus amintite).

Data fiind aceasta situatie premisa, care se desprinde fara dubiu din actele si lucrarile de pana la acest moment ale dosarului, motivarea instantei de fond in sensul respingerii ca neintemeiata a actiunii formulate, a apreciat-o ca fiind straina de natura pricinii, si contradictorie, cu atat mai mult cu cat considerentele hotararii atacate se refera exclusiv la aceste situatii mai sus invederate si pe care insasi instanta le apreciaza ca fiind legale si corecte.

Pentru considerentele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea in tot a hotararii atacate si, pe fond, admiterea actiunii astfel cum a fost precizata.

De asemenea, se solicita acordarea cheltuielilor de  judecata in recurs pe motivul cu numarul trei.

Intimata-parata a formulat intampinare
cu privire la recursul declarat in cauza, solicitand respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza probatoriilor cu inscrisuri administrate in cauza, prin decizia nr.4061 din data de 10 septembrie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti
a fost admis  recursul declarat de reclamantul RBF,, impotriva sentintei nr. 810 din data de 19 martie 2014, pronuntata de Tribunalul Prahova, in contradictoriu cu intimata-parata Scoala de Agenti de Politie Vasile Lascar Campina, a fost casata sentinta recurata si retinuta cauza, pentru rejudecarea fondului.

De asemenea, a fost fixat un nou termen de judecata  termen la data de 8.10.2014, sala 4, pentru cand se vor cita partile.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut urmatoarele:

 Curtea a dat prevalenta motivului de casare reglementat prin art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, de natura a pune in discutie un viciu al formelor de procedura reglementate de lege, pentru care sanctiunea actului de procedura este nulitatea.

S-a retinut  astfel ca, prin cererea adresata instantei, recurentul-reclamant a indicat un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedura decat domiciliul sau, , respectiv la sediul Cabinetului de Avocat AIG din Ploiesti, str......, reprezentantul conventional desemnat sa-i apere interesele in prezenta cauza, astfel ca instanta de fond a facut aplicarea gresita in speta a dispozitiilor art.98 Cod procedura civila, cata vreme, prin primul act de procedura savarsit in cauza de reclamant, acesta si-a indicat un domiciliu procesual la care urma sa fie citat. Drept urmare, nu a avut loc o schimbare a adresei acestuia pe parcursul procesului, astfel incat, sub pedeapsa neluarii in seama, citarea la vechea adresa sa fie legala.

Potrivit art. 88 pct. 4 si art. 90 si urmatoarele Cod procedura civila, actul de procedura al instantei trebuie sa consemneze domiciliul ales al celui citat, sub pedeapsa expres prevazuta de lege, a nulitatii actului efectuat cu nerespectarea acestei cerinte, consacrarea expresa a nulitatii avand semnificatia prezumtiei legale simple a vatamarii, potrivit art. 105 alin. 2 teza finala Cod procedura civila.

In aceasta masura, actele procedurale ale instantei de fond, sunt, in conditiile dispozitiilor legale anterior mentionate, lovite de nulitate, de vreme ce reclamantul nu a fost legal citat la proces si nici prezent prin reprezentant legal sau procesual, iar vatamarea produsa acestuia prin acest fapt este prezumata de lege si nicio proba administrata in recurs nu este de natura a rasturna eficienta acestei prezumtii.

Tinand cont de toate aceste constatari de fapt, Curtea  a constatat ca judecata litigiului in prima instanta s-a realizat cu incalcarea regulilor de desfasurare a procesului civil, reguli reglementate prin dispozitii exprese ale legii si care impun sanctionarea hotararii judecatoresti atacate cu nulitatea, astfel ca, gasind primul motiv de recurs intemeiat, calea de atac a fost admisa si sentinta atacata casata, iar in conditiile art. 304 pct. 5 si art. 312 alin, 1 si 5 Cod procedura civila, cauza retinuta pentru rejudecarea fondului.

Curtea a subliniat ca, motivat de consecinta procesuala a casarii cu retinere spre rejudecare a hotararii atacate, nu va proceda la analiza motivului de recurs, care vizeaza gresita aplicare a legii de catre prima instanta, aceasta presupunand evaluari asupra fondului litigiului, dar care vor fi avute in vedere la rejudecarea cauzei.

Rejudecand fondul cauzei, dupa casare, Curtea a constatat urmatoarele:

In ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de catre parata prin intampinare, Curtea a constatat ca in sustinerea acesteia Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” Campina a invocat faptul ca nemultumirea reclamantului vizeaza, in realitate, dispozitia Serviciului management si resurse umane din cadrul sau, prin care i s-au stabilit atributii suplimentare de serviciu si modalitatea de remunerare a acestora, dispozitie fata de care reclamantul nu a urmat procedura prealabila prevazuta de dispozitiile art.7 al.1 din Legea nr.554/2004.

Curtea nu a putu retine sustinerile paratei, motivat de faptul ca
obiectul actiunii
 - stabilit si precizat de catre reclamant, in calitatea sa de titular al actului de sesizare a instantei, si de care instanta de judecata este tinuta, potrivit principiului disponibilitatii in procesul civil -,
consta in obligarea paratei la plata sumei de 3910 lei, reprezentand drepturi salariale
(spor de dirigentie)
cuvenite si neincasate
, aferente perioadei februarie 2011 – iunie 2012, inclusiv
, iar nu anularea dispozitiei nr.180060/9.02.2011, amintita de catre parata
– situatie in care ar fi fost obligatorie parcurgerea procedurii plangerii prealabile reglementata de dispozitiile art.7 al.1 din Legea nr.554/2004.

Curtea a apreciat ca
reclamantul a investit instanta de judecata cu un

litigiu vizand executarea raportului sau de serviciu
, fata de care sunt incidente dispozitiile art.109 din Legea nr.188/1999 act. – retinute, de altfel, in cadrul deciziei definitive nr.225/12.02.2014 pronuntata de catre Curtea de Apel Ploiesti – Sectia I Civila – si
pentru care nu este necesara parcurgerea procedurii prealabile, anterior precizata.

Pentru aceste considerente si in temeiul dispozitiilor legale deja invocate, Curtea a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de catre parata, ca neintemeiata.

Cat priveste fondul cauzei, Curtea a constatat mai intai ca reclamantul a renuntat in primul ciclu procesual la capetele doi si trei de cerere (privind obligarea paratei la plata daunelor morale si cominatorii), astfel ca urmeaza sa analizeze doar cererea de obligare a paratei la plata sporului de dirigentie.

De asemenea, Curtea a retinut ca reclamantul, in calitate de politist,  si-a desfasurat activitatea de cadru didactic la Scoala de Agenti de Politie „VL” Campina.

Prin dispozitia  directorului paratei nr.558/17.09.2010 s-a dispus ca, incepand cu data de 13.09.2010, personalul didactic nominalizat, care indeplineste functia de diriginte in anul scolar 2010-2011 la promotiile 2011 si 2012, beneficiaza de o indemnizatie de 10% din salariul de baza (art.1), iar pentru politistii nominalizati, care la data de 31.12.2009 nu detineau functia de diriginte si nu beneficiau de indemnizatia de 10% mentionata, salariul de baza nu va inregistra modificari fata de  nivelul avut la 31.12.2009 (art.2).

Ulterior, prin dispozitia  de invatamant a Serviciului de Management si Resurse Umane al paratei nr.180.060 din 9.02.2011, reclamantului i-au fost atribuite atributii de diriginte la clasele 125 si 203, pentru promotiile 2011 si 2012 si, intrucat nu detinuse functia de diriginte la 31.12.2009 si nu beneficiase de indemnizatia de 10% mentionata, i-au fost aplicabile dispozitiile art.2 din dispozitia nr.558/2010, anterior precizata, astfel ca nu i-a fost acordata aceasta indemnizatie.

Aceasta situatie a fost confirmata prin dispozitia directorului paratei nr.849/15.09.2011, prin care practic au fost reluate prevederile dispozitiei nr.558/2010 si in cadrul careia (la art.2) s-a prevazut expres ca reclamantul, in calitate de diriginte la clasa 240, promotia 2012, isi va pastra nivelul salariului de baza avut la 31.12.2009, rezultand astfel ca nu i se acorda indemnizatia/sporul de dirigentie de 10% din salariul de baza.

Referitor la aceasta masura, Curtea a retinut, in ce priveste salarizarea reclamantului, ca dispozitiile art.4 al.3 din  Anexa nr.IV la Legea nr.330/2009 prevad ca „
salariul de baza de incadrare este compus din salariul functiei de baza, salariul gradului profesional detinut, gradatii si,dupa caz, indemnizatia de conducere” –
reglementare din care rezulta ca sunt corecte sustinerile paratei, in sensul ca
indemnizatia de dirigentie nu face parte din sporurile incluse in salariul de baza
,
ea putand fi acordata doar ca suma compensatorie cu caracter tranzitoriu.

Cu privire la aceasta situatie, dispozitiile art.5 al.1 lit.b din OUG 1/2010 prevad ca “
sporurile,
i
ndemnizatiile
si alte drepturi salariale prevazute in anexele la Legea-cadru nr. 330/2009
care nu se introduc in salariul de baza
, solda/salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare
se acorda in aceleasi cuantumuri de la 31 decembrie 2009
,
numai personalului care a beneficiat de acestea
, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii,..”

Or, este evident ca
reclamantul nu se incadreaza in situatia premisa reglementata de catre legiuitor, intrucat el nu a detinut functia de diriginte si nu a beneficiat de indemnizatia de dirigentie la data de 31.12.2009
.

Afirmatia intimatei-parate – in sensul ca acordarea indemnizatiei de dirigentie se putea acorda doar ca suma compensatorie cu caracter tranzitoriu – este fundamentata pe dispozitiile art.6 al.1 din OUG 1/2010, conform carora „
in cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanta de urgenta sunt mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, in masura in care persoana isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii”.

Curtea a constatat ca textul legal citat impune cumulativ doua conditii pentru acordarea sumei compensatorii, respectiv ca drepturile salariale stabilite in baza Legii nr.330/2009 si OUG 1/2010 sa fie mai mici decat cele stabilite

prin legi sau hotarari ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009, precum si ca persoana sa isi desfasoare activitatea in aceleasi conditii ca cele din 31.12.2009.

Or,
reclamantul nu a facut dovada indeplinirii cumulative a conditii amintite,
intrucat nu a invocat si dovedit existenta vreunor legi sau hotarari ale Guvernului care sa reglementeze, pentru functia indeplinita de el,  drepturi salariale superioare celor stabilite in baza Legii nr.330/2009 si OUG 1/2010, iar din probele administrate in cauza si sustinerile reclamantului a rezultat ca acesta nu a detinut in anul scolar 2009 -2010 functia de diriginte si nu a beneficiat la 31.12.2009 de indemnizatia de dirigentie, astfel ca
in mod legal si temeinic parata nu i-a acordat indemnizatia de dirigentie de 10% din salariul de baza.

Curtea nu a putut retine sustinerile reclamantului vizand faptul ca, prin Ordinul MAI  nr.459/2004  s-a dispus acordarea indemnizatiei de dirigentie personalului didactic de predare din cadrul institutiilor de invatamant liceale si postliceale ale MAI, precum si ca acest ordin nu a fost abrogat de dispozitiile Legii nr.330/2009.

Astfel, trebuie subliniat ca Legea nr.330/2009 are ca obiect de reglementare “
stabilirea unui
sistem unitar de salarizare
pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului”,
precum si ca,
„incepand cu data intrarii in vigoare, in tot sau in parte, a prezentei legi,
drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. (1) sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege
”
(art.1 al.1 si 2din aceasta).

In consecinta, urmare a intrarii in vigoare a acestui act normativ, toate dispozitiile legale ce stabilesc drepturi salariale in obiectul de reglementare precizat au fost abrogate, fie expres (art.48 si art.49 din lege), fie implicit.

De asemenea, Ordinul MAI nr.459/2004 a fost emis  in baza dispozitiilor art.51 al.4 din Legea nr.128/1997, conform carora „
personalul didactic de predare care indeplineste functia de diriginte,… primesc o indemnizatie de 10% din salariul de baza, … Aceste indemnizatii se includ in salariul de baza”.

Or, prin dispozitiile art.40 al.1 pct.40 din Legea nr.330/2009 au fost abrogate expres dispozitiile art.51 al.4 din Legea nr.128/1997, astfel ca, in absenta temeiului sau juridic, in aplicarea caruia a fost emis, ordinul precizat  nu mai putea produce niciun efect .

Curtea a considerat ca nu pot fi primate concluziile expertizei judiciare de specialitate (organizarea muncii/salarizare), dispusa si efectuata in fata instantei de fond in primul ciclu procesual, pentru urmatoarele considerente:

Obiectivul nr.1 „sa stabiliti daca reclamantului i se cuvine dreptul salarial avand natura de spor de dirigentie raportat la atributiile de serviciu in cadrul scolii parate”  excede competentei expertului, fiind atributul exclusiv al instantei de judecata, care constata existenta sau inexistenta dreptului litigios in baza dispozitiilor legale incidente in cauza.

In plus, desi expertul a stabilit ca dispozitia nr.558/2010 (care infirma, practic, dreptul reclamantului la indemnizatia de dirigentie) a fost emisa conform dispozitiilor Legii nr.330/2009, OUG 1/2010 si altor masuri din domeniul bugetar si in conditiile in care nu a constatat ca aceasta a fost anulata, revocata sau desfiintata in orice alt mod, expertul a dat un raspuns afirmativ, bazat doar pe atributiile specifice prestate de reclamant, fara insa sa-si fundamenteze in drept aceasta opinie.

Referitor la obiectivele privind atributiile de serviciu, dar si la apararile reclamantului privind acest aspect, Curtea a considerat ca acestea sunt nerelevante, in conditiile in care reclamantul este functionar public cu statut special, a carui salarizare se face exclusiv in baza dispozitiilor legale, anterior mentionate.

Or, in conditiile in care s-a demonstrat ca reclamantul nu indeplinea conditiile legale pentru acordarea indemnizatiei de dirigentie de 10% din salariul de baza, este lipsita de relevanta natura atributiilor sale din fisa postului, neacordarea indemnizatiei nefiind generata sau influentata de acestea, ci de dispozitiile legale amintite si de imprejurarea ca nu a detinut functia de diriginte si nu a beneficiat de indemnizatia de dirigentie la 31.12.2009.

Curtea a mai retinut, referitor la situatia de discriminare –  pretins existenta intre reclamant si ceilalti diriginti prevazuti la art.2 din deciziile directorului paratei nr.558/2010 si 849/2011, care au preluat atributii de diriginte dupa 31.12.2009, precum si intre colegii diriginti prevazuti la art.1 din aceste decizii, care detineau aceasta functie si indemnizatia de dirigentie anterior acestui moment – ca sunt pe deplin aplicabile considerentele exprimate in cadrul sentintei nr.810/2014 a Tribunalului Prahova, referitoare la jurisprudenta Curtii Constitutionale in aceasta materie . Astfel, prin numeroase decizii – care sunt general obligatorii - (ex.1325/2008, 146/2010..), Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile OUG 137/2000 sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, pe motiv ca sunt discriminatorii, pe care sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Totodata, Curtea Constitutionala a subliniat ca instantele judecatoresti pot acorda orice despagubiri pe care le considera adecvate, cu conditia ca repararea prejudiciului sa nu vizeze drepturi salariale prevazute de lege.

Ca urmare, instanta de contencios administrativ nu are posibilitatea sa constate situatia de discriminare invocata de reclamant, cu consecinta neaplicarii dispozitiilor legale incidente in materia salarizarii reclamantului, asa cum acesta a solicitat.

Pentru toate aceste considerente si potrivit dispozitiilor legale deja precizate, precum si celor prevazute de art.18 din Legea nr.554/2004 act., Curtea a respins actiunea reclamantului, ca neintemeiata.

 

 

( Judecator Ionel Stanescu)