Principiul neretroactivitatii legii penale

A. Aspecte generale

45. 
    Art. 7 interzice in mod absolut aplicarea retroactiva a dreptului penal atunci cand se face in dezavantajul persoanei in cauza
    [Del Rio Prada impotriva Spaniei
    (MC), pct. 116; Kokkinakis impotriva
    
    Greciei,
    pct. 52]. Principiul neretroactivitatii legii penale se aplica atat dispozitiilor care definesc infractiunile
    [Vasiliauskas impotriva Lituaniei
    (MC), pct. 165-166], cat  si celor care stabilesc pedepsele
    (Jamil impotriva Frantei,
    pct. 34-36; M. impotriva Germaniei, pct. 123  si 135-137; Gurguchiani
    
    impotriva Spaniei,
    pct. 32-44). Chiar  si dupa pronuntarea unei pedepse definitive sau in timpul executarii acesteia, interzicerea retroactivitatii pedepselor impiedica legiuitorul, autoritatile administrative sau instantele sa redefineasca retroactiv  si in defavoarea condamnatului intinderea pedepsei impuse [
    Del
    Rio
    Prada i
    mpotriva Spaniei
    
    (MC), pct. 89, privind o pedeapsa de 30 de ani de inchisoare care, prin efectul unui reviriment jurisprudential, nu mai era susceptibila de nicio reducere pentru munca depusa in detentie, de si, la momentul in care persoana in cauza a savar sit infractiunile, pedeapsa maxima de 30 de ani de inchisoare trebuia inteleasa ca o pedeapsa autonoma careia i se aplicau reducerile pentru munca depusa in detentie].
    
46. Principiul neretroactivitatii este ignorat atunci cand se aplica retroactiv dispozitii legislative unor fapte savar site inainte de intrarea in vigoare a acestor dispozitii. Se interzice extinderea domeniului de aplicare al infractiunilor existente la faptele care, anterior, nu constituiau infractiuni. Cu toate acestea, nu se considera o incalcare a art. 7 atunci cand actiunile respective erau deja sanctionate de Codul penal aplicabil la momentul faptelor - chiar daca acestea erau sanctionate numai ca circumstante agravante  si nu ca o infractiune distincta -
    [Ould Dah impotriva Frantei
    (dec.), cu conditia ca pedeapsa impusa sa nu depa seasca maximul prevazut de acest cod] sau atunci cand condamnarea persoanei in cauza se intemeia pe dreptul international aplicabil la momentul relevant
    [Vasiliauskas impotriva Lituaniei
    (MC), pct. 165-166, unde Curtea a examinat condamnarea reclamantului din perspectiva dreptului international in vigoare in 1953, dupa ce a constatat ca dispozitiile din dreptul lituanian privind genocidul din 2003 au fost aplicate retroactiv; Simsic
    
    impotriva Bosniei  si Hertegovinei (
    dec.), fiind vorba despre crime impotriva umanitatii din 1992]. In aceasta ultima ipoteza, cu toate ca autoritatile nationale pot adopta o definitie mai cuprinzatoare a unei infractiuni decat cea enuntata de dreptul international (a se vedea supra, pct. 35), nu pot pronunta condamnari
    retroactive
    pe baza acestei noi definitii in privinta unor fapte anterioare [a se vedea Vasiliauskas impotriva Lituaniei (MC), pct. 181, pentru condamnarea pentru genocid a membrilor unui grup politic pentru acte savar site in 1953 in baza Codului penal din 2003].
47. In ceea ce prive ste severitatea pedepsei, Curtea se limiteaza la a verifica sa nu fie aplicata o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savar sirii infractiunii. Aspectele care se raporteaza la caracterul adecvat al unei pedepse ies din sfera de aplicare a art. 7 din Conventie. Curtea nu are competenta de a decide care este durata incarcerarii sau tipul pedepsei care se aplica pentru o anumita infractiune
    [Hummatov impotriva Azerbaidjanului (
    dec.); Hakkar
    
    impotriva Frantei
    (dec.); Vinter si altii impotriva Regatului Unit (MC), pct. 105]. Aspectele legate de proportionalitatea unei pedepse pot totu si sa fie examinate din perspectiva art. 3 din Conventie
    (ibidem,
    pct. 102, cu privire la notiunea de pedeapsa „vadit disproportionata").
48. In ceea ce prive ste severitatea/greutatea pedepselor, Curtea a hotarat, de exemplu, ca o detentiune pe viata nu reprezenta o pedeapsa mai grea decat pedeapsa capitala, aceasta fiind aplicabila in momentul savar sirii infractiunii, insa ulterior fiind abolita  si inlocuita cu pedeapsa cu inchisoarea pe viata
    [Hummatov impotriva Azerbaidjanului (
    dec.); Stepanenko si Ososkalo impotriva
    
    Ucrainei
    (dec.); Ocalan impotriva Turciei (nr. 2), pct. 177; Ruban impotriva Ucrainei, pct. 46]. Curtea a considerat, de asemenea, ca nu se putea aplica retroactiv o sanctiune mai severa in cazul inlocuirii unei pedepse cu inchisoarea cu masura internarii intr-o unitate psihiatrica prin aplicarea unei noi versiuni a Codului penal: astfel cum au constatat instantele nationale, vechea legislatie aplicabila la momentul faptelor prevedea deja masuri la fel de stricte ca noile prevederi
    (Kadusic impotriva
    
    Elvetiei,
    pct. 71-76).
49. 
    Pentru a clarifica aspectul daca o pedeapsa s-a aplicat retroactiv in defavoarea acuzatului, trebuie luata in considerare gama de pedepse (pedeapsa minima  si pedeapsa maxima) aplicabile in temeiul fiecarui Cod penal). De exemplu, chiar daca pedeapsa impusa reclamantului intra in sfera de aplicare prevazuta de doua coduri penale potential aplicabile, doar posibilitatea ca o pedeapsa mai u soara sa poata fi aplicata prin pronuntarea unei pedepse minime mai blande in temeiul Codului penal este suficienta pentru a conduce Curtea la constatarea incalcarii art. 7
    [Maktouf si Damjanovic
    
    impotriva Bosniei  si Hertegovinei
    (MC), pct. 65-76].
    

B. Infractiunile continue

50. In cazul unei infractiuni „continue" sau „continuate" (cu privire la fapte care se intind pe o anumita durata), Curtea a precizat ca principiul securitatii juridice impune ca faptele constitutive ale infractiunii, care angajeaza raspunderea penala a persoanei in cauza, sa fie clar enuntate in rechizitoriu. In plus, in decizia instantelor interne trebuie sa se precizeze ca pedeapsa aplicata  si condamnarea inculpatului se intemeiaza pe constatarea ca in rechizitoriu s-a stabilit existenta elementelor constitutive ale infractiunii „continue"(Ecer si Zeyrek impotriva Turciei, pct. 33). Curtea a considerat recent ca faptul ca instantele interne au condamnat o persoana pentru o infractiune introdusa cu ocazia unei reforme a Codului penal, tinand seama, de asemenea, de fapte anterioare intrarii in vigoare a acestei reforme,  si incadrata ca infractiune „continuata" in dreptul intern, nu reprezinta o aplicare retroactiva a legii penale in defavoarea inculpatului
    [Rohlena impotriva
    
    Republicii Cehe
    (MC), pct. 57-64, privind infractiunea de rele tratamente asupra unui membru de familie]. Curtea a remarcat ca, in conformitate cu legislatia interna respectiva, o infractiune „continuata" este analizata ca o actiune unica, a carei incadrare trebuie apreciata in functie de normele in vigoare la data cand s-a incheiat ultima manifestare a infractiunii, cu conditia ca faptele savar site sub imperiul legii anterioare sa fie, de asemenea, sanctionate. Aplicarea de catre instantele nationale a notiunii de infractiune „continuata", introdusa in Codul penal inaintea primului act savar sit de catre persoana in cauza, fusese, de altfel, suficient de previzibila in temeiul dreptului national
    (ibidem,
    pct. 60-64). Curtea a verificat, de asemenea, daca pedeapsa aplicata persoanei in cauza pe baza infractiunii „continuate" nu a fost mai grea decat cea care ar fi fost aplicata daca faptele savar site de persoana inaintea reformei legislative ar fi fost apreciate separat de cele savar site ulterior
    (ibidem,
    pct. 65-69).
51. Dimpotriva, atunci cand condamnarea pentru infractiune „continua" nu era previzibila in temeiul dreptului national aplicabil la momentul relevant  si cand pedeapsa impusa persoanei in cauza a devenit mai grea in consecinta, Curtea a concluzionat ca a existat o aplicare retroactiva a legii penale in defavoarea acesteia
    (Veeber impotriva Estoniei (nr. 2),
    pct. 30-39; Puhk impotriva Estoniei, pct. 24-34).

100. 
     
     Recidiva
     

52. Curtea a considerat ca examinarea retrospectiva a situatiei penale anterioare a unui inculpat de catre instantele de fond, posibila prin inscrierea in cazierul judiciar a unei condamnari anterioare, nu era contrara art. 7, faptele urmarite penal  si sanctionate aparand dupa intrarea in vigoare a noii legi care prelunge ste perioada de recidiva
    [Achour impotriva Frantei
    (MC), pct. 44-61, cu privire la aplicarea imediata a noului Cod penal care prevede un termen de recidiva de 10 ani, in vreme ce vechiul cod in vigoare la momentul savar sirii primei infractiuni prevedea un termen de 5 ani, a carui expirare i-ar fi conferit - in opinia reclamantului - „dreptul de a fi uitat"]. O astfel de abordare retrospectiva este diferita de notiunea de retroactivitate
    stricto sensu.