Ore suplimentare in zile de repaus Politist
31 martie 2020Obligatii contractuale Succesor cu titlu particular al debitorului
31 martie 2020
Onorarii de avocat, Criteriile de stabilire a cuantumului lor
- Codul de procedura civila: art. 274 alin. (3)
Articolul 274 alin. (3) C. pr. civ. prevede ca Judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.
Potrivit acestui text legal, criteriile care stau la baza stabilirii cuantumului onorariilor avocatilor rezida in valoarea pricinii, volumul de munca si complexitatea
cauzei, iar jurisprudenta CEDO consacra caracterul real, necesar si rezonabil al acestora.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 370 din 9 aprilie 2014, G.O.
Prin Decizia civila nr. 728 din 13.11.2013, pronuntata in dosarul nr.14975/325/2009, Tribunalul Timis a respins apelul formulat de reclamanta S.V. impotriva Sentintei civile nr. 15704/23.06.2011, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 14975/325/2009, in contradictoriu cu intimatii Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timis, B.V., M.C., Ministerul Sanatatii si SC Generali Romania Asigurare Reasigurare.
In temeiul art. 274 C. pr. civ., a obligat apelanta sa plateasca intimatului M.C. suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitand admiterea recursului, modificarea deciziei nr.728/2013 a Tribunalului Timis si a Sentintei civile nr.15704/2011 a Judecatoriei Timisoara, in sensul reducerii cheltuielilor de judecata acordate intimatilor, in conformitate cu dispozitiile art. 274 alin. (3) C. pr. civ.
In motivare, reclamanta recurenta a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., aratand ca, desi concluziile instantelor de judecata au fost in sensul de neretinere a vreunei culpe in sarcina medicilor implicati in cauza, in mod injust si complet inechitabil au procedat instantele la obligarea sa de a achita aceste sume enorme cu titlu de cheltuieli de judecata (5900 lei prin Sentinta nr. 15704/2011 si 5000 lei prin Decizia nr. 728/2013), deoarece instantele ar fi trebuit sa cenzureze si sa diminueze substantial cuantumul acestor cheltuieli in conformitate cu dispozitiile art. 274 alin. (3) C. pr. civ.
Ca, simpla trimitere la „valoarea litigiului” si/sau „munca prestata” echivaleaza cu nemotivarea hotararii, astfel ca este necesara administrarea de probe cu privire la legatura dintre cuantumul onorariului si activitatea realizata de catre avocati.
Recurenta a invocat si jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit caruia „un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil”.
Totodata, recurenta a invocat principiul echitatii precum si Decizia nr. 917/2010 a Curtii Constitutionale, potrivit careia valoarea onorariului trebuie sa fie proportionala cu serviciul prestat.
Intimatii M.I. si B.V. au formulat intampinare, careia Curtea i-a conferit rolul de concluzii scrise, pentru neformularea ei in termenul prevazut de art. 308 alin. (2) C. pr. civ., solicitand respingerea recursului reclamantei, cu motivarea ca procesul a inceput in urma cu 7 ani, respectiv in 2007.
Prin Decizia civila nr. 370 din 9 aprilie 2014, pronuntata in dosarul nr. 14975/325/2009, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamanta S.V. impotriva Deciziei civile nr. 728/13.11.2013, pronuntata de Tribunalul Timis, obligand-o sa plateasca la fiecare dintre intimatii M.C. si B.V. cate 500 lei cheltuieli de judecata in recurs.
Pentru a hotari astfel, examinand decizia atacata in limitele motivelor invocate si ale art. 274 alin. (3) si art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a retinut argumentele de mai jos.
Intr-adevar, potrivit art. 274 alin. (3) C. pr. civ. „Judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat”.
Insa, in speta, Curtea constata, in primul rand, ca nu poate fi admisa solicitarea recurentei de modificare a sentintei judecatoriei, in sensul reducerii cheltuielilor de judecata in suma de 5.900 lei, avandu-se in vedere principiul „tantum devolutum quantum apellatum”, respectiv faptul ca prin cererea de apel nu a criticat hotararea primei instante sub acest aspect si nu a solicitat reducerea cheltuielilor de judecata acordate in prima instanta.
De asemenea, Curtea retine ca nu este intemeiata nici critica vizand cuantumul cheltuielilor de judecata in suma de 5000 lei acordate de catre instanta de apel, in conditiile in care litigiul s-a desfasurat pe durata a 7 ani si numai in calea de atac a apelului au fost 12 termene de judecata.
Sustinerea recurentei ca trebuiau administrate probe in vederea stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecata este lipsita de orice temei pentru ca din insusi dosarul cauzei rezulta volumul de munca si complexitatea cauzei in functie de care, potrivit art. 274 alin. (3) C. pr. civ., instanta stabileste cuantumul acestor cheltuieli.
Or, in speta, au fost respectate aceste criterii legale prevazute de art. 274 alin.
- C. pr. civ., in sensul ca suma stabilita de catre instanta de apel este proportionala cu serviciul prestat.
Pe de alta parte, contrar sustinerilor recurentei si in deplina concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cheltuielile de judecata acordate sunt reale, necesare si rezonabile.
In consecinta, Curtea a apreciat ca hotararile recurate au fost date cu aplicarea corecta a dispozitiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ., astfel ca in baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a respins recursul reclamantei.
Vazand ca recursul vizeaza doar chestiunea reducerii cheltuielilor de judecata, in baza art. 274 alin. (3) C. pr. civ. Curtea a obligat recurenta sa plateasca intimatilor B.V. si M.C. cate 500 lei cu titlu de cheltuieli partiale de judecata in recurs.