Obligatii civice normale

47. Art. 4 § 3 lit. d) exclude din sfera de aplicare a notiunii de munca fortata sau obligatorie orice munca sau serviciu care face parte din obligatiile civice normale (Van der Mussele impotriva Belgiei,
    
    pct. 38).
48. In Van der Mussele impotriva Belgiei Curtea a admis ca reclamantul, un avocat stagiar, a suferit un anumit prejudiciu ca urmare a faptului ca nu a fost remunerat si nu a beneficiat de rambursarea cheltuielilor, dar ca acest prejudiciu a fost ponderat de anumite avantaje de care s-a bucurat si ca acesta nu s-a dovedit a fi excesiv. Aceasta a hotarat ca, de si munca remunerata poate fi, de asemenea, considerata munca fortata sau obligatorie, lipsa remunerarii  si a rambursarii cheltuielilor constituie un factor relevant atunci cand se analizeaza proportionalitatea sau desfa surarea normala a activitatii. Subliniind ca munca impusa reclamantului nu constituia o sarcina disproportionata  si ca valoarea cheltuielilor ocazionate direct de activitatea juridica desfa surata de acesta era relativ mica, Curtea a concluzionat ca acesta nu a fost victima unei munci obligatorii in sensul art. 4 § 2 din Conventie (pct. 34-41).
49. Mai recent, Curtea a concluzionat ca obligatia unui medic de a participa la serviciul medical de urgenta nu constituie munca fortata sau obligatorie in sensul art. 4 § 2  si a declarat partea relevanta a cererii inadmisibila ca fiind in mod vadit nefondata [Steindel impotriva Germaniei (dec.)]. In aceasta cauza, Curtea a considerat relevante, in special, urmatoarele aspecte: (i) serviciile care trebuiau sa fie prestate erau remunerate  si se incadrau in sfera activitatilor profesionale normale ale unui medic; (ii) obligatia in cauza era intemeiata pe notiunea de solidaritate profesionala  si civica  si viza gestionarea situatiilor de urgenta;  si (iii) sarcina impusa reclamantului nu a fost disproportionata.
50. Comisia  si Curtea au considerat, de asemenea, ca „orice munca sau serviciu care face parte din obligatiile civice normale" include: serviciul obligatoriu de jurat (Zarb Adami impotriva Maltei);
    
    efectuarea serviciului obligatoriu intr-o unitate de pompieri sau plata unei contributii financiare in locul efectuarii acestui serviciu (Karlheinz Schmidt impotriva Germaniei); obligatia de a efectua gratuit examene medicale (Reitmayr impotriva Austriei); obligatia de a participa la serviciul medical de urgenta
    (Steindel impotriva Germaniei);
    sau obligatia legala impuse societatilor, in calitatea lor de angajatori, de a calcula  si de a retine anumite impozite, contributii la asigurarile sociale, etc., din salariile  si remuneratiile angajatilor acestora (Patru societati impotriva Austriei, decizia Comisiei).
51. Criteriile care servesc la delimitarea notiunii de munca obligatorie includ conceptul de desfa surare normala a activitatii. O munca normala in sine ar putea, in fapt, sa devina anormala daca grupurile sau persoanele obligate sa o execute sunt alese pe baza unor criterii discriminatorii. Prin urmare, nu inseamna ca, daca, in anumite cauze, Curtea a constatat ca nu a fost vorba despre o munca fortata sau obligatorie in sensul art. 4, faptele in cauza nu se incadreaza deloc in sfera de aplicare a art. 4  si, prin urmare, a art. 14 (Van der Mussele impotriva Belgiei, pct. 43; Zarb Adami impotriva Maltei, pct. 45). De exemplu, orice discriminare nejustificata intre femei  si barbati in ceea ce prive ste impunerea unei obligatii civice constituie o incalcare a art. 14 coroborat cu art. 4 din Conventie (ibid., pct. 83; Karlheinz
    
    Schmidt impotriva Germaniei,
    pct. 29).

1. 
   
   Obligatii pozitive
   

52. In Siliadin impotriva Frantei Curtea a constatat ca, in ceea ce prive ste anumite dispozitii ale Conventiei, cum ar fi art. 2, 3  si 8, faptul ca un stat se abtine de la incalcarea drepturilor garantate nu este suficient pentru a concluziona ca  si-a respectat obligatiile care ii revin in temeiul art. 1 din Conventie (pct. 77). In acest sens, aceasta a considerat ca limitarea respectarii art. 4 din Conventie la actiunile directe ale autoritatilor statului ar fi contrara instrumentelor internationale consacrate in mod specific acestei probleme  si ar echivala cu o golire de sens a acestei dispozitii (pct. 89). A sadar, Curtea a hotarat ca statelor le revin obligatii pozitive in temeiul art. 4 din Conventie.

1. 
   
   Obligatia pozitiva de a institui un cadru legislativ si administrativ corespunzator
   

53. Art. 4 impune ca statele membre sa sanctioneze  si sa urmareasca penal  si sa trimita in judecata in mod eficient orice act al carui scop este mentinerea unei persoane intr-o situatie de sclavie, aservire ori munca fortata sau obligatorie (C.N. impotriva Regatului Unit, pct. 66; Siliadin impotriva Frantei, pct.

112; C.N. si V. impotriva Frantei, pct. 105). Pentru a respecta aceasta obligatie, statele membre au obligatia de a institui un cadru legislativ si administrativ care sa interzica si sa pedepseasca astfel de acte (S.M. impotriva Croatiei*, pct. 58; Rantsev impotriva Ciprului si Rusiei, pct. 285).

54. In contextul special al traficului de persoane, Curtea a subliniat ca Protocolul de la Palermo (privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate) si Conventia privind lupta impotriva traficului de persoane fac referire la necesitatea unei abordari cuprinzatoare a combaterii traficului de persoane, care include masuri de prevenire a traficului si de protejare a victimelor, in plus fata de masurile de pedepsire a traficantilor. In opinia sa, din dispozitiile acestor doua instrumente reiese in mod clar ca statele contractante, inclusiv aproape toate statele membre ale Consiliului Europei, apreciaza ca numai o combinatie de masuri care abordeaza toate cele trei aspecte pot fi eficiente in lupta impotriva traficului de persoane. Prin urmare, Curtea a subliniat ca obligatia de a sanctiona si de a urmari penal si trimite in judecata traficantii reprezinta doar un aspect al angajamentului general de combatere a traficului de persoane, asumat de statele membre, si ca obligatiile pozitive care decurg din art. 4 trebuie sa fie luate in considerare in acest context mai larg
    (ibid.).
55. In acest sens, Curtea a hotarat ca setul de garantii prevazute in legislatia nationala trebuie sa fie adecvate pentru a asigura protectia concreta si eficienta a drepturilor victimelor sau ale potentialelor victime ale traficului de persoane. In consecinta, a considerat ca, pe langa masurile de drept penal destinate pedepsirii traficantilor, art. 4 impune statelor membre sa instituie masuri adecvate de reglementare a activitatilor comerciale utilizate adesea ca o acoperire pentru traficul de persoane. In plus, legislatia in materie de imigratie a unui stat trebuie sa abordeze preocuparile relevante legate de incurajarea, facilitarea sau tolerarea traficului (ibid., pct. 284). In plus, statele au obligatia de a pune la dispozitie cursuri de formare relevante pentru personalul responsabil cu aplicarea legii si cel din serviciile de imigrare (ibid., § 287).
56. Curtea a subliniat faptul ca principiile mentionate mai sus sunt la fel de relevante in ceea ce prive ste traficul de persoane si exploatarea persoanelor prin munca. Prin urmare, Curtea a admis ca traficul de persoane include recrutarea persoanelor in scopul exploatarii si ca exploatarea in cauza include munca fortata. In acest sens, Curtea a subliniat ca art. 4 § 2 din Conventie implica obligatia pozitiva a statelor de a aborda aceasta categorie de trafic prin asigurarea unui cadru juridic si de reglementare care sa permita prevenirea traficului de persoane si exploatarea acestora prin munca, protejarea victimelor si investigarea suspiciunilor intemeiate privind traficul de aceasta natura, impreuna cu incriminarea si urmarirea penala eficienta a oricarui act care are ca scop mentinerea unei persoane intr-o astfel de situatie (Chowdury si altii impotriva Greciei, pct. 86-89 si 103-104).
57. Curtea a considerat, de asemenea, ca, in dreptul international, prostitutia, exploatarea sexuala si traficul de persoane sunt strans legate. Prin urmare, a constatat ca statele membre ar trebui, de asemenea, sa aiba obligatia de a asigura instituirea unor dispozitii de drept penal eficiente pentru cazurile care privesc prostitutia fortata (S.M. impotriva Croatiei*, § 62).
58. Curtea a constatat ca legislatia in vigoare la momentul faptelor nu oferea reclamantilor o protectie concreta si eficienta impotriva tratamentului care intra in sfera de aplicare a art. 4 din Conventie, in cauzele Siliadin impotriva Frantei (pct. 148), C.N. si V. impotriva Frantei (pct. 108), si C.N. impotriva
    
    Regatului Unit (
    pct. 76). In schimb, in Rantsev impotriva Ciprului si Rusiei, pe baza probelor care i-au fost prezentate si tinand seama de limitele jurisdictiei Rusiei in ceea ce priveste faptele specifice ale cauzei, Curtea nu a constatat nicio astfel de deficienta in cadrul legislativ si administrativ din Rusia in ceea ce priveste traficul [Ibid., pct. 301-303; V.F. impotriva Frantei (dec.); J.A. impotriva Frantei (dec.)]. In cauza respectiva, s-a constatat ca Cipru a incalcat aceasta obligatie deoarece, in pofida dovezilor privind traficul de persoane in Cipru si a preocuparilor exprimate in diferite rapoarte in ceea ce priveste faptul ca politica de imigrare si deficientele legislative cipriote incurajau traficul de femei in Cipru, regimul sau de vize pentru artisti nu i-a oferit fiicei reclamantei, domnisoara Rantseva, o protectie concreta si eficienta impotriva traficului si exploatarii (pct. 290-293). De asemenea, Curtea a considerat ca legislatia in vigoare la momentul faptelor a oferit reclamantei o protectie concreta si eficienta impotriva traficului de persoane L.E. impotriva Greciei.
59. In S.M. impotriva Croatiei*, Curtea a constatat neincalcarea de catre Croatia a obligatiilor sale pozitive. Aceasta a avut convingerea ca, la momentul faptelor, in Croatia exista un cadru juridic adecvat pentru abordarea infractiunii pretinse de reclamanta, avand in vedere legislatia nationala care incrimina aspecte precum traficul de persoane, prostitutia fortata si exploatarea prostitutiei (pct. 6568). In al doilea rand, a observat ca reclamantei i s-a recunoscut calitatea de victima a traficului de persoane de catre autoritatile croate, acestea oferindu-i diverse forme de sprijin si de ajutor, inclusiv dreptul la consiliere (juridica), si ca, la solicitarea reclamantei, inculpatul a fost scos din sala de judecata, iar reclamanta a depus marturie in absenta acestuia (pct. 72).

2. 
   
   Obligatia pozitiva de a lua masuri operationale
   

60. Art. 4 din Conventie poate, in anumite circumstante, sa impuna unui stat sa ia masuri operationale pentru a proteja victimele sau potentialele victime ale tratamentelor care incalca articolul respectiv
    (Rantsev impotriva Ciprului si Rusiei,
    pct. 286; C.N. impotriva Regatului Unit pct. 67). Pentru ca obligatia pozitiva de a lua masuri operationale sa ia na stere in circumstantele unei anumite cauze, trebuie sa se demonstreze ca autoritatile statului  stiau sau ar fi trebuit sa  stie de existenta circumstantelor care au dat na stere unor suspiciuni credibile cu privire la un risc real  si imediat ca o persoana identificata sa fi fost sau sa fie supusa unui tratament contrar art. 4 din Conventie. In cazul unui raspuns afirmativ, va exista o incalcare a respectivului articol in cazul in care autoritatile nu adopta masurile adecvate, in limitele competentelor lor, pentru a pune capat situatiei in care se afla persoana in cauza sau pentru a elimina riscul respectiv (ibid. ).
61. Cu toate acestea, tinand seama de dificultatile intampinate de organele de politie in exercitarea atributiilor lor in cadrul societatilor moderne  si de alegerile operationale care trebuie facute in materie de prioritati  si resurse, obligatia de a lua masuri operationale trebuie sa fie interpretata astfel incat sa nu li se impuna autoritatilor o sarcina imposibila sau disproportionata (ibid., pct. 68; Rantsev impotriva
    
    Ciprului si Rusiei,
    pct. 287).
62. In Rantsev impotriva Ciprului si Rusiei diferite erori ale organelor de politie, in special faptul ca nu au continuat investigatiile pentru a afla daca domni soara Rantseva a facut sau nu obiectul traficului de persoane, decizia de a o incredinta in custodia M.A  si nerespectarea de catre acestea a mai multor dispozitii de drept intern au determinat Curtea sa constate ca autoritatile cipriote nu au adoptat masuri in vederea protejarii domni soarei Rantseva impotriva traficului de persoane (pct. 298).
63. In V.F. impotriva Frantei Curtea, de si este con stienta de amploarea fenomenului traficului cu femei nigeriene in Franta  si de dificultatile intampinate de aceste persoane pentru a fi identificate de catre autoritati, cu scopul de a obtine protectie, a putut constata doar ca, in lumina circumstantelor cauzei, reclamanta nu incercase sa contacteze autoritatile cu privire la situatia sa. Prin urmare, a considerat ca probele prezentate de reclamanta nu au fost suficiente pentru a demonstra ca organele de politie  stiau sau ar fi trebuit sa  stie ca reclamanta era victima unei retele de trafic de persoane, atunci cand au decis sa o deporteze.
64. In Chowdury si altii impotriva Greciei Curtea a constatat ca Grecia nu  si-a indeplinit obligatiile pozitive intrucat autoritatile, care aflasera, din rapoarte oficiale  si din mass-media, despre situatia in care se aflau lucratorii migranti cu mult inainte de incidentul cu focuri de arma, in care au fost implicati reclamantii, nu au luat masuri adecvate de prevenire a traficului  si de protejare a reclamantilor (pct. 111-115).

3. 
   
   Obligatia procedurala de a efectua o ancheta
   

65. Art. 4 din Conventie implica o obligatie procedurala de a efectua o ancheta atunci cand exista o suspiciune credibila privind incalcarea drepturilor unei persoane, garantate de acest articol (C.N.
    
    impotriva Regatului Unit,
    pct. 69; Rantsev impotriva Ciprului si Rusiei, pct. 288).
66. Curtea a subliniat ca obligatia de a efectua o ancheta nu depinde de introducerea unei plangeri de catre victima sau o ruda apropiata a acesteia, ci ca autoritatile trebuie sa actioneze din oficiu, dupa ce au luat cuno stinta de problema in cauza. De asemenea, a afirmat ca, pentru ca o ancheta sa fie eficienta, aceasta trebuie sa fie independenta de persoanele implicate in evenimente  si trebuie sa poata conduce la identificarea  si pedepsirea persoanelor responsabile, fiind vorba despre o obligatie de mijloace, nu de rezultat. In plus, cerinta privind promptitudinea  si o diligenta rezonabila este implicita in toate cazurile, dar atunci cand exista posibilitatea de a salva persoana in cauza dintr-o situatie prejudiciabila, ancheta trebuie sa se desfa soare in regim de urgenta. In cele din urma, victima sau ruda apropiata a victimei trebuie sa fie implicata in procedura, in masura necesara pentru protejarea intereselor legitime ale acestora (ibid.
    ; L.E. impotriva Greciei,
    pct. 68).
67. In special, este important sa se examineze de catre Curte aspectul daca  si in ce masura organele de urmarire penala, prin actiunile intreprinse,  si instantele, prin concluziile la care au ajuns, au supus cauza unei examinari atente, astfel cum se prevede la art. 4, astfel incat sa nu fie subminate efectul disuasiv al sistemului de drept penal existent  si importanta rolului pe care acesta trebuie sa il joace in prevenirea incalcarii drepturilor protejate in temeiul art. 4 (S.M. impotriva Croatiei*, § 75).
68. In contextul special al traficului de persoane, pe langa obligatia de a efectua o ancheta interna cu privire la evenimente care au loc pe teritoriul lor, statele membre au, de asemenea, obligatia, in cazurile de trafic transfrontalier, sa coopereze in mod eficient cu autoritatile relevante ale altor state implicate in cercetarea unor evenimente care au avut loc in afara teritoriilor lor (Rantsev impotriva
    
    Ciprului si Rusiei,
    pct. 289).
69. In Rantsev impotriva Ciprului si Rusiei Curtea a constatat ca autoritatile ruse nu au investigat posibilitatea ca in traficul cu domni soara Rantseva in Cipru sa fi fost implicati agenti (individuali) sau retele care i si desfa surau activitatea in Rusia (pct. 308). In schimb, in M. si altii impotriva Italiei si
    
    Bulgariei,
    Curtea a constatat ca, avand in vedere circumstantele cauzei, nu a fost vorba despre trafic de persoane, dar ca ar fi fost angajata raspunderea statului bulgar, in cazul in care ar fi existat un trafic de persoane initiat in aceasta tara (pct. 169). In aceasta cauza, Curtea a hotarat, de asemenea, ca autoritatile bulgare au acordat asistenta reclamantilor  si au mentinut un contact  si o cooperare constante cu autoritatile italiene (pct. 169).
70. In cauza J. si altii impotriva Austriei, in care reclamantii s-au plans de decizia procurorului de neincepere a urmaririi penale cu privire la pretinse infractiuni legate de traficul de persoane, savar site in strainatate de catre resortisanti straini, Curtea a considerat ca art. 4 din Conventie, sub aspect procedural, nu impune statelor sa prevada o jurisdictie universala asupra infractiunilor de aceasta natura comise in strainatate. In acest sens, a remarcat ca Protocolul privind prevenirea, reprimarea  si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor  si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate nu abordeaza problema jurisdictiei, iar Conventia Consiliului Europei privind lupta impotriva traficului de fiinte umane impune statelor membre doar o obligatie de a stabili jurisdictia lor asupra oricarei infractiuni de trafic de persoane comise pe teritoriul lor, de catre unul din resortisantii lor sau impotriva unuia din resortisantii lor (pct. 114)
71. In Chowdury si altii impotriva Greciei Curtea a considerat ca Grecia nu  si-a indeplinit obligatiile procedurale, in special deoarece procurorul a refuzat sa exercite actiunea in privinta a douazeci  si unu de reclamanti, pe motiv ca ace stia depusesera tardiv plangerile, fara sa tina seama de problemele mai generale denuntate de ace stia in materie de trafic de persoane  si munca fortata (pct. 117-121). De asemenea, Curtea a constatat ca instantele nationale au apreciat situatia reclamantilor intr-o maniera foarte limitata, analizand-o din perspectiva intrebarii daca aceasta constituia aservire, consecinta fiind ca niciunul dintre acuzati nu a fost condamnat pentru trafic de persoane  si ca, prin urmare, nu au fost aplicate sanctiuni corespunzatoare (pct. 123-127).

In S.M. impotriva Croatiei*, Curtea a constatat neindeplinirea de catre Croatia a obligatiilor sale procedurale, intrucat autoritatile nationale nu au depus eforturi serioase pentru a investiga in detaliu toate circumstantele relevante  si pentru a strange toate probele disponibile. In special, Curtea a observat, printre alte deficiente, ca autoritatile nu au audiat o serie de martori relevanti, in special pe cei care ar fi putut sa depuna marturie cu privire la adevarata natura a relatiei dintre reclamanta si acuzat, si ca instantele nationale nu au acordat o atentie suficienta acestor deficiente atunci cand au analizat problema daca reclamanta a fost fortata sa se implice intr-o retea de prostitutie. Aceasta a considerat ca, atunci cand au constatat ca reclamanta a furnizat servicii sexuale de bunavoie, instantele interne nu au tinut seama de faptul ca nu este relevant consimtamantul victimei, in conformitate cu dreptul croat si cu instrumentele internationale din domeniul traficului de persoane. Curtea a remarcat, de asemenea, ca, respingand marturia reclamantei ca nefiind fiabila, autoritatile nationale nu au evaluat posibilul impact al traumei psihologice suferite de reclamanta asupra capacitatii sale de a relata in mod coerent si clar circumstantele exploatarii ei (ibid., pct. 80)