Obligatia de plata a contributiilor anuale pentru serviciile destinate protectiei copilului aflat in dificultate

Decizia civilanr. 646/CA/20.05.2015

Obligatia comunitatilor locale de a sustine activitatea de protectie a copilului este reglementata de art.5 alin.3
din Legea nr.272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in forma in vigoare in perioada 2011 - 2013,
care prevede ca „In subsidiar, responsabilitatea revine colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa. Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau, dupa caz, alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului. ”, precum si de art.118 alin.1 lit.a
potrivit cu care „
Prevenirea separarii copilului de familia sa, precum si protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai se finanteaza din urmatoarele surse:
a)
bugetul local al comunelor, oraselor si municipiilor”.

In speta, reclamanta nu a solicitat sume ce depasesc standardul de cost prevazut de lege, ci a solicitat obligarea comunitatii locale la plata contributiei proprii prevazute de lege, calculata la un cuantum de 25% din standardul de cost anual.

Referitor la finantarea centrelor publice de zi sau de tip rezidential in care sunt ingrijite si protejate persoanele adulte cu handicap, acesta se face din bugetul propriu al consiliului judetean pe teritoriul si in subordinea caruia se afla centrul, iar in situatia in care persoana cu handicap provine de pe raza altei unitati administrativ teritoriale, cheltuielile se deconteaza intre autoritatile publice judetene in conditiile art. 33 alin. 2 si 3 si ale art. 34 alin. 4 din HG nr. 268/2007.

Deci, obligatia legala de a suporta cheltuielile aferente activitatii de protectie a persoanelor adulte cu handicap, realizata in centrele publice, nu revine autoritatilor publice ale comunelor, oraselor sau municipiilor, ci consiliilor judetene, precum si persoanelor internate in centre sau sustinatorilor acestora, in limitele contributiei lunare stabilite prin Ordinul 467/2009.

Art.5 alin.3 din Legea nr.272/2004 Art. 6 alin. 1 lit. a din HG nr. 23/2010 OUG nr. 58/2014 Art. 94 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 Art.33 alin.2 si 3 si art.34 alin.4 din HG nr.268/2007

Prin cererea formulata la data de 23.01.2014 si inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.548/118/2014, astfel cum a fost precizata, reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta a obligarea paratilor Consiliul Local al comunei [...], jud. Constanta si Comuna [...], prin Primar, la plata sumei de 340.267,48 lei, aferenta perioadei ianuarie 2010 - septembrie 2013, reprezentand contributia la finantarea activitatii de protectie a copiilor protejati in sistem rezidential, de asistenta maternala, persoanelor majore care beneficiaza de protectie conform art.51 din Legea nr.272/2004, modificata prin Legea nr.257/2013, precum si intretinerea persoanelor adulte protejate in centre specializate aflate in subordinea reclamantei, pentru beneficiarii proveniti de pe raza unitatii administrativ-teritoriale a paratului; cu cheltuieli de judecata.

Prin Sentinta civila nr.139/27.01.2015 Tribunalul Constanta a admis exceptia prescrierii dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente anului 2010 si a respins actiunea, pentru celelalte pretentii, ca nefondata.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, care a criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegala, invocand dispozitiile art.20 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 si art. 483 si urm. NCPC.

Avand in vedere ca sesizarea instantei s-a facut sub imperiul legii noi de procedura, in cauza sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care
„Prin derogare de la prevederile art.425 alin.l

lit. b, hotararea instantei de recurs va cuprinde in considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratandu-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins. ”

In motivarea recursului, reclamanta a aratat ca solutia instantei de fond cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea normelor de drept material.

Sustine recurenta ca instanta de fond nu indica motivul pentru care stabileste ca data la care a inceput sa curga termenul de prescriptie pentru pretentiile aferente anului 2010 este

2011. astfel incat sa justifice modul in care a aplicat norma de drept retinuta ca fiind incidenta in speta (Decretul nr.167/1958), in conditiile in care la aceasta data (01.01.2011) nu era stabilita si comunicata paratilor valoarea contributiei datorate pentru anul 2010, asa cum rezulta cu claritate din probele administrate in cauza.

Astfel, prin adresa sa din 08.02.2011 (depusa la dosarul fondului), reclamanta DGASPC Constanta a comunicat paratilor, in vederea includerii in buget, valoarea contributiei datorate la data de 31.12.2010. Similar, pentru anul 2011, valoarea datorata de catre parati a contributiei a fost comunicata prin adresa D31103/22.05.2012 (depusa la dosarul fondului).

De altfel, nici reclamanta si nici paratii nu aveau cum sa cunoasca in mod anticipat valoarea exacta a contributiei anuale datorate, avand in vedere modul legal de calcul, respectiv prin aplicarea procentului de 25% asupra costurilor anuale expres reglementate prin HG nr.23/2010, costuri stabilite de actul normativ pentru fiecare categorie de beneficiar al serviciilor sociale, pe tipuri de servicii sociale.

Astfel, dupa finalizarea anului 2010 au fost cunoscute informatiile necesare cu privire la (i) numarul beneficiarilor serviciilor sociale proveniti de pe raza unitatii administrativ-teritoriale si (ii) tipul serviciilor sociale acordate, fiind determinata valoarea exacta a contributiei datorate de parati pentru anul 2010 si comunicata paratilor la data de 08.02.2011 in vederea includerii in buget, conform obligatiei asumate prin art.4 din Conventia de colaborare inregistrata la Primaria [...] sub nr.205/01.02.2011.

In aceste conditii, considera ca termenul de prescriptie nu poate incepe sa curga la data de

2011. anterior stabilirii si comunicarii valorii sumelor datorate.

Arata ca si raportarile legale realizate de catre DGASPC catre Ministerul Muncii privind beneficiarii serviciilor sociale/costuri/tipuri de servicii se realizeaza conform legii, pentru identitate de ratiune, pana la data de 30 aprilie a fiecarui an, pentru anul anterior; art.5 alin.2 din HG nr.23/2010 prevede ca
"Furnizorii publici de servicii sociale au obligatia ca pana la data de 30 aprilie a fiecarui an sa transmita Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, precum si autoritatilor administratiei publice centrale aflate in subordinea acestuia datele privind beneficiarii, costurile si personalul/tipul de serviciu, inregistrate in anul anterior raportarii."

Mai sustine recurenta ca, raportat la natura juridica a pretentiilor si a obligatiilor legale ale paratilor, fata de data comunicarii valorii contributiei de catre reclamanta, paratii aveau obligatia includerii in bugetul anului 2011 a contributiei datorate pentru anul 2010, astfel incat termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data de 01.01.2012, avand in vedere finalizarea exercitiului bugetar al anului 2011 la 31.12.2011, in acest sens, solicitand a se avea in vedere definitia anului bugetar data de art.2 din Legea finantelor publice locale nr.273/2006, respectiv "
anul financiar pentru care se aproba bugetul; anul bugetar este anul calendaristic care incepe la data de 1 ianuarie si se incheie la data de 31 decembrie" si definitia rectificarii bugetare locale, respectiv "operatiunea prin care se modifica, in cursul exercitiului bugetar, bugetele prevazute la art.1 alin.2, cu obligativitatea mentinerii echilibrului bugetar". In
egala masura, se arata, trebuie avuta in vedere obligativitatea includerii in bugetul local al cheltuielilor privind asistenta sociala, aceste cheltuieli constituind parte a sectiunii de functionare a bugetelor locale, care reprezinta partea de baza, obligatorie, a bugetelor conform Legii nr.273/2006.

In concluzie, considera ca la data introducerii actiunii termenul de prescriptie - inceput sa curga la 01.01.2012 pentru pretentiile aferente anului 2010, cuantificate si comunicate in anul 2011- nu s-a implinit.

In ceea ce priveste norma de drept aplicabila (Decretul nr.167/1958), solicita a se avea in vedere ca Tribunalul Constanta a retinut intr-un litigiu similar (cerere de chemare in judecata identica, formulata de DGASPC Constanta impotriva C.L. [...] si Comunei [...] - dosar nr.1081/118/2014) ca litigiul nu este unul civil, astfel incat nu este supus nici dispozitiilor privind prescriptia extinctiva, astfel cum era reglementata prin Decretul nr.167/1958 (anexat incheierea din 19.12.2014 pronuntata in dosar nr.1081/118/2014).

De asemenea, in alte spete similare (cereri de chemare in judecata identice, formulate de DGASPC Constanta impotriva CL 23 August si Comunei 23 August - dosar nr. 555/118/2014, respectiv impotriva Municipiului Medgidia si CL Medgidia - dosar nr. 1068/118/2014) chiar si in masura in care Tribunalul Constanta a retinut aplicabilitatea Decretului nr.167/1958, s-a constatat incidenta art.16, apreciindu-se ca adresele transmise de reclamanta prin care a fost comunicata valoarea contributiei datorate au intrerupt cursul prescriptiei (anexat hotararile judecatoresti).

Concluzionand pe motivul de recurs ce vizeaza modul de solutionare a exceptiei prescriptiei, in ceea ce priveste fondul cauzei, judecatorul fondului retine existenta obligatiei paratilor de a contribui la acoperirea cheltuielilor realizate de catre reclamanta pentru serviciile sociale obiect al cererii introductive, pentru beneficiarii proveniti de pe raza com. [...].

Cu toate acestea, normele legale retinute sunt aplicate in mod gresit cu privire la :

1. obligatia legala de finantare a serviciilor sociale de la bugetul comunelor inclusiv in situatia stabilirii costurilor serviciilor sociale la nivelul standardelor de cost reglementate prin HG nr. 23/2010, precum in speta si nu doar in cazurile in care costurile necesare depasesc nivelul prevazut de standardul de cost, asa cum retine judecatorul fondului in mod gresit prin hotararea atacata, si
2. contributia comunitatilor locale la finantarea acestor servicii in cuantum de 25% reglementata pentru perioada in litigiu de HG nr.457/2000.

In acest context, apreciaza ca se impune a sublinia solutia aceluiasi judecator intr-o speta identica (cerere de chemare in judecata cu acelasi obiect formulata impotriva CL Agigea si Comunei Agigea) solutionata in sensul admiterii actiunii prin sentinta civila nr.2977/19.12.2014 in dosarul nr.553/118/2014 al Tribunalului Constanta - Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal.

In opinia recurentei, judecatorul fondului interpreteaza gresit dispozitiile HG nr. 23/2010, retinand ca paratii aveau obligatia de finantare doar in temeiul art.3 din actul normativ, in cazul in care costurile ar fi depasit nivelul prevazut de standardele de cost - rationament ce denota o aplicare gresita a textelor actului normativ, inexplicabil de altfel in conditiile in care judecatorul retine incidenta in speta a dispozitiilor art.6 alin.2 din HG nr.23/2010, pe care le si citeaza in cuprinsul hotararii.

Solicita a observa ca niciunul dintre textele actului normativ nu pot conduce la o asemenea concluzie, obligatia de finantare a serviciilor sociale obiect al cererii introductive de la bugetele locale, in situatia in care costurile sunt la nivelul standardelor de cost, fiind expres reglementata de dispozitiile art.6 din HG nr.23/2010.

Arata ca dispozitiile art.3 din HG nr.23/2010 reglementeaza o situatie inaplicabila spetei, in care costurile necesare serviciilor sociale depasesc nivelul standard reglementat in anexele actului normativ.

De asemenea, sustine recurenta, instanta de fond retine fara temei legal ca dispozitiile HG nr.457/2000 au fost abrogate implicit prin Legea nr.272/2004, incepand cu data de 01.01.2005, in conditiile in care nu ne aflam in prezenta unui eveniment legislativ implicit, asa cum retine instanta de fond, un asemenea eveniment nefiind recunoscut in cazul actelor normative speciale (caracterul special al unei reglementari este dat de obiectul acesteia, circumstantiat la anumite categorii de situatii si de specificul solutiilor legislative pe care le instituie, precum reglementarea ce face obiectul HG nr. 457/2000).

In acest sens, invoca disp. art.67 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa privind elaborarea actelor normative, sustinand, totodata, ca HG nr.457/2000 nu este mentionata expres in cuprinsul art.142 din Legea nr.272/2004.

Mentioneaza recurenta ca, desi in alin. (3) al art.142 se prevede ca se abroga si orice alte dispozitii contrare, prin HG nr.457/2000 au fost aprobate normele metodologice de stabilire a nivelului contributiilor comunitatilor locale la finantarea activitatii de protectie a copilului aflat in dificultate, dispozitii care se regasesc si la art.118 alin.1 din Legea nr 272/2004, nefiind deci contrare.

Astfel, actul normativ cuprinde reglementari cu privire la finantarea activitatii de protectie pentru mai multe categorii de beneficiari, respectiv copilul aflat in dificultate, din centrele de plasament sau incredintat unei familii sau persoane, copilul cu handicap, copilul care ramane in centrele de plasament ori la familia sau persoana careia i-a fost incredintat sau dat in plasament si dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi continua studiile, dar fara a depasi varsta de 26 de ani, esential fiind ca Legea nr.272/2004 a mentinut toate aceste categorii de beneficiari de asistenta sociala, cat si obligatia de finantare a comunitatilor locale; astfel, solutia juridica reglementata de dispozitiile art.19 din OUG nr.26/1997 nu a fost modificata, din contra, fiind preluata cu acelasi continut de dispozitiile Legii nr.272/2004.

Apreciaza recurenta ca, in speta, este aplicabil un cadru de reglementare special, care instituie obligatii exprese de finantare a serviciilor sociale de la bugetele comunelor, oraselor si municipiilor, indiferent daca costul acestor servicii este stabilit la nivelul costurilor standard sau daca depasesc aceste costuri reglementate (ipoteza care nu face obiectul cauzei), in cuantum de 25 % pentru perioada 2010 - septembrie 2013 ce face obiectul cauzei.

Intimatii parati Consiliul Local al Comunei [...] si Comuna [...] prin Primar au depus intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat deoarece debitul invocat nu are caracter cert, lichid si exigibil, iar stabilirea unei cote de contributie din plafonul standard prevazut de HG nr.23/2010 nu are niciun fundament legal.

Analizand cauza sub aspectul motivului de casare invocat, Curtea constata ca recursul este fondat in parte.

Recurenta a invocat ca temei de casare disp. art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila, respectiv
„cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”,
criticand solutia primei instante sub aspectul modului de solutionare a exceptiei prescriptiei, precum si cu privire la respingerea actiunii pe fond.

In ceea ce priveste exceptia prescrierii dreptului la actiune pentru perioada anului 2010, Curtea constata ca solutia este corecta.

In lipsa unor dispozitii speciale si derogatorii, termenul de prescriptie aplicabil in cauza este cel general, reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 si incepe sa curga, conform art.7 alin. 1 din acelasi act normativ, de la data la care s-a nascut dreptul la actiune, respectiv de la data cand reclamanta putea sa pretinda plata de la autoritatea publica locala.

Ori, potrivit modului de acordare a finantarii stabilit de art.5 din HG nr. 457/2000
pentru aprobarea Normelor metodologice de stabilire a nivelului contributiilor comunitatilor locale la finantarea activitatii de protectie a copilului aflat in dificultate, a celui cu handicap, precum si a persoanei majore care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din OUG nr.26/1997,
dispozitii legale pe care reclamanta isi intemeiaza actiunea, autoritatile administratiei publice locale erau tinute sa vireze contributia lunara, care reprezenta 1/12 din contributia anuala, pana la data de 10 a fiecarei luni, serviciului public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti.

Prin urmare, chiar daca art.4 din actul normativ mentionat vorbeste de nivelul contributiei anuale a comunitatilor locale la finantarea activitatii de protectie a copilului, plata contributiei trebuia sa se faca lunar, situatie in care termenul de prescriptie curge pentru fiecare suma datorata lunar, conform art.12 din Decretul nr.167/1958, care prevede ca „In cazul cand un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita.”

Ori, avand in vedere data formularii actiunii - 23.01.2014 - , in mod corect prima instanta a retinut ca pentru anul 2010 actiunea este prescrisa, aceasta perioada neincadrandu-se in termenul general de prescriptie de 3 ani, calculat anterior introducerii actiunii.

In raport de cele aratate, Curtea apreciaza lipsite de relevanta asertiunile recurentei privind raportarile anuale pe care este obligata sa le faca ministerului de resort, precum si cu privire la modul de stabilire a exercitiului financiar anual. In egala masura, sustinerile referitoare la intreruperea termenului de prescriptie prin comunicarea sumelor de plata catre parati sunt lipsite de orice fundament juridic.

Pe fondul cauzei, Curtea constata ca, intr-adevar, solutia primei instante incalca normele de drept material incidente in cauza in ceea ce priveste obligatia de plata a contributiilor anuale pentru serviciile destinate protectiei copilului aflat in dificultate.

Astfel, obligatia comunitatilor locale de a sustine activitatea de protectie a copilului este reglementata de art.5 alin.3 din Legea nr.272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in forma in vigoare in perioada 2011 - 2013, care prevede ca „In subsidiar, responsabilitatea revine colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa. Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau, dupa caz, alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului.”, precum si de art.118 alin.1 lit.a potrivit cu care „Prevenirea separarii copilului de familia sa, precum si protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai se finanteaza din urmatoarele surse: a) bugetul local al comunelor, oraselor si municipiilor”.

De asemenea, conform art.1 alin.2 din HG nr.457/2000, aplicabil in perioada de referinta, „Consiliile locale municipale, orasenesti si comunale au obligatia sa prevada cu prioritate in bugetele proprii sumele necesare in vederea finantarii activitatii de protectie a copilului si a persoanei majore care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din ordonanta (dispozitii abrogate prin Legea nr.272/2004, dar preluate in art.51 alin.2 din Legea nr.272/2004).

In ceea ce priveste nivelul contributiei anuale a comunitatilor locale la finantarea activitatii de protectie a copilului aflat in dificultate, a copilului cu handicap, precum si a persoanei majore de pana la 26 de ani care se afla in continuarea studiilor, acesta este stabilit prin art.4 alin.2 din HG nr.457/2000, care prevede ca nu poate fi mai mic de 25% din costul anual pentru fiecare copil protejat sau persoana majora.

Avand in vedere ca, odata cu intrarea in vigoare a HG nr.23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, a devenit inaplicabil art.3 din HG nr.457/2000, in temeiul caruia consiliul judetean avea obligatia de a stabili prin hotarare, la inceputul fiecarui an, costul anual pentru un copil si pentru o persoana majora care beneficia de protectie in conditiile art.118 din Legea nr.272/2004, Curtea constata ca Hotararea Consiliului Judetean Constanta nr.120/03.04.2008 nu are eficienta juridica in prezenta cauza, fiind emisa pentru anul 2008 in vederea stabilirii standardelor de cost anuale pentru persoanele aflate sub protectie sociala, in considerarea dispozitiilor legale aplicabile la acel moment.

Prin urmare, pentru perioada in discutie, standardele de cost reprezentand costul minim aferent cheltuielilor anuale necesare furnizarii serviciilor sociale destinate protectiei si promovarii drepturilor copilului, calculat pentru beneficiar/pe tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate sau criteriilor prevazute de lege, in functie de care se stabileste nivelul contributiei comunitatilor locale sunt cele prevazute de art.6 alin.1 lit. a din HG nr.23/2010 cu referire la anexa 1 din hotarare.

Referitor la aplicabilitatea HG nr.457/2000, Curtea apreciaza ca argumentele expuse de instanta de fond cu privire la abrogarea implicita a acestui act normativ sunt neintemeiate.

Astfel cum rezulta din preambulul HG nr.457/2000, hotararea a fost data in aplicarea art.24 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.192/1999 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si reorganizarea activitatilor de protectie a copilului, iar nu a art.19 din OUG nr.26/1997, cum s-a retinut in cauza. Trimiterea la dispozitiile art.19 din OUG nr.26/1997, facuta chiar in denumirea HG nr.457/2000, se refera la faptul ca intra sub incidenta acestei reglementari si situatia copilului care a dobandit capacitate deplina de exercitiu si care isi continua studiile, dar fara a depasi varsta de 26 de ani.

Ori, chiar daca aceste dispozitii au fost abrogate odata cu intrarea in vigoare a Legii nr.272/2004, protectia copilului major aflat in continuarea studiilor a fost reglementata si in legea noua, respectiv la art.51 alin.2 care prevede ca „La cererea tanarului, exprimata dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, protectia speciala se acorda, in conditiile legii, pe toata durata continuarii studiilor, dar fara a se depasi varsta de 26 de ani.”

Prin urmare, se constata ca, initial, obligatia de a contribui la finantarea activitatii de protectie a copilului aflat in dificultate a fost prevazuta in art.23 lit.a din OUG nr.192/1999 care stabilea ca „Activitatea serviciilor si institutiilor publice care ingrijesc si asigura protectia drepturilor copilului se finanteaza din:

1. contributii obligatorii ale consiliilor locale municipale, orasenesti si comunale din al caror teritoriu provin copilul cu handicap si cel aflat in dificultate sau persoana majora care beneficiaza de protectie in conditiile art. 19 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.26/1997, republicata; criteriile de determinare a comunitatii locale din care provine copilul vor fi stabilite de agentie si aprobate prin ordin al presedintelui acesteia;”

In sensul celor mentionate, prin art.24 alin.1 din acelasi act normativ s-a stabilit ca „Nivelul contributiilor prevazute la art. 23 lit. a) se stabileste pe baza unei metodologii aprobate prin hotarare a Guvernului, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”.

In baza acestor dispozitii a fost emisa HG nr.457/2000 prin care au fost aprobate Normele metodologice de stabilire a nivelului contributiilor comunitatilor locale la finantarea activitatii de protectie a copilului aflat in dificultate, a celui cu handicap, precum si a persoanei majore care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din OUG nr.26/1997.

OUG nr.192/1999 a fost abrogata ulterior, prin OUG nr.12/2001, care a preluat aceleasi dispozitii in art.17 si art. 18.

Astfel, in conformitate cu art.17, „Activitatea serviciilor si institutiilor publice care asigura protectia copilului se finanteaza din urmatoarele surse:

a) contributii obligatorii ale consiliilor locale din a caror raza teritoriala provin copilul cu handicap si cel aflat in dificultate sau persoana majora care beneficiaza de protectie in conditiile art. 19 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata; criteriile de determinare a comunitatii locale din care provine copilul sau persoana majora se stabilesc prin ordin al secretarului de stat al Autoritatii, cu avizul Ministerului Administratiei Publice;”, iar la art.18 s-a stabilit ca „(1) Nivelul contributiilor prevazute la art.17 lit. a) se stabileste pe baza unei metodologii aprobate prin hotarare a Guvernului.

2. Sumele prevazute pentru activitatile de protectie a copilului vor fi considerate prioritare. Consiliile locale sau judetene nu vor acoperi alte tipuri de cheltuieli pana cand contributia lor la acest tip de activitati nu este pe deplin acoperita.
3. Sumele corespunzatoare contributiei unitatilor administrativ-teritoriale se cuprind in bugetul propriu al acestora si se transfera direct serviciilor publice specializate pentru protectia copilului din subordinea consiliilor j udetene. ”

Fata de succesiunea in timp a acestor norme, Curtea constata ca obligatia autoritatilor publice locale de a contribui la finantarea activitatii de protectie a copilului subzista in perioada 2011 - 2013, iar nivelul contributiei este cel aprobat prin metodologie de catre guvern, respectiv prin HG nr.457/2000.

Mai mult, Curtea retine ca abrogarea unui act normativ nu se poate face decat in conditiile impuse de art.64 si 67 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, conditii ce nu sunt indeplinite in cauza.

Abrogarea implicita (art.67 alin.1) intervine atunci cand, in cazuri deosebite, in care la elaborarea si adoptarea unei reglementari nu a fost posibila identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma ca acestea au facut obiectul modificarii, completarii ori abrogarii lor implicite, insa o atare situatie nu se identifica in speta.

De asemenea, art.64 alin.4 prevede ca „Daca o norma de nivel inferior, cu acelasi obiect, nu a fost abrogata expres de actul normativ de nivel superior, aceasta obligatie ii revine autoritatii care a emis prima actul.”, situatie care, la fel, nu se regaseste in cauza.

Curtea considera ca abia la momentul adoptarii OUG nr.58/2014, care modifica OUG nr.103/2013, respectiv incepand cu luna octombrie a anului 2014, se poate vorbi de o modificare implicita a normelor mai sus-citate, dat fiind ca se stabileste in mod expres o contributie diferita a comunitatilor locale la finantarea activitatii de protectie a copilului, respectiv de doar 10%.

In egala masura, Curtea constata ca temeiul legal al actiunii nu include disp. art.3 din HG nr.23/2010, retinute in motivare de catre prima instanta, potrivit cu care
„In situatia in care, datorita nevoilor specifice si situatiilor particulare ale beneficiarilor unui anumit tip de serviciu social, costurile necesare furnizarii serviciului respectiv depasesc nivelul prevazut de standardul de cost, consiliile judetene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si consiliile locale ale municipiilor, oraselor si comunelor, in calitate de furnizori publici de servicii sociale, aloca sumele necesare din veniturile proprii. ”

In speta, reclamanta nu a solicitat sume ce depasesc standardul de cost prevazut de lege, ci a solicitat obligarea comunitatii locale la plata contributiei proprii prevazute de lege, calculata la un cuantum de 25% din standardul de cost anual.

Cat priveste finantarea serviciilor sociale destinate protectiei adultilor cu handicap, Curtea constata ca cererea reclamantei de obligare a paratilor la plata unei cote de 25% din costul anual stabilit pentru persoanele adulte cu handicap este lipsita de temei legal.

Astfel, potrivit art.94 alin.1 din Legea nr.448/2006, „Protectia persoanelor cu handicap se finanteaza din urmatoarele surse:

1. bugetul local al comunelor, oraselor si municipiilor; (n.n. pentru serviciile sociale organizate si administrate de comunitatile locale)
2. bugetele locale ale judetelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucuresti;
3. bugetul de stat;
4. contributii lunare de intretinere a persoanelor cu handicap care beneficiaza de servicii sociale in centre;”

De asemenea, art.54 din Legea nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „(1) Persoana cu handicap are dreptul sa fie ingrijita si protejata intr-un centru din localitatea/judetul in a carei/carui raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta.

(2) Finantarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judetelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucuresti, pe teritoriul carora functioneaza acestea.

3. In cazul in care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate in conditiile prevazute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi ingrijita si protejata intr-un centru aflat in alta unitate administrativ-teritoriala.
4. Decontarea cheltuielilor dintre autoritatile administratiei publice locale se face in baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate in luna anterioara de centrul in care persoana cu handicap este ingrijita si protejata.”

Din economia dispozitiilor legale citate rezulta ca finantarea centrelor publice de zi sau de tip rezidential in care sunt ingrijite si protejate persoanele adulte cu handicap se face din bugetul propriu al consiliului judetean pe teritoriul si in subordinea caruia se afla centrul, iar in situatia in care persoana cu handicap provine de pe raza altei unitati administrativ teritoriale, cheltuielile se deconteaza intre autoritatile publice judetene in conditiile art.33 alin.2 si 3 si ale art.34 alin.4 din HG nr.268/2007.

Mai mult, alin.3 al art.33 din HG nr.268/2007 prevede ca
„Decontarea cheltuielilor se face lunar pentru luna anterioara. Se deconteaza costul mediu lunar al cheltuielilor, din care se scade contributia lunara de intretinere datorata de persoana cu handicap.
”, nivelul contributiei lunare de intretinere datorate de adultii cu handicap asistati in centre sau de sustinatorii acestora fiind stabilit prin Ordinul Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap nr.467/2009.

Prin urmare, instanta de recurs constata ca obligatia legala de a suporta cheltuielile aferente activitatii de protectie a persoanelor adulte cu handicap, realizata in centrele publice nu revine autoritatilor publice ale comunelor, oraselor sau municipiilor, ci consiliilor judetene, precum si persoanelor internate in centre sau sustinatorilor acestora, in limitele contributiei lunare stabilite prin Ordinul 467/2009.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele invocate de recurenti sunt fondate in parte, urmeaza a admite recursul in baza art.496 alin.1 si 498 alin.2 Cod procedura civila si a casa in parte sentinta civila nr.139/27.01.2015 pronuntata de Tribunalul Constanta; rejudecand cauza, urmeaza a admite in parte actiunea si a obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de 203.216,71 lei reprezentand contributie la finantarea activitatii de protectie a copiilor protejati in sistem rezidential, de asistenta maternala, a persoanelor majore care beneficiaza de protectie in temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 pentru perioada 2011 - septembrie 2013.

Se vor mentine dispozitiile privind admiterea exceptiei prescrierii dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente anului 2010, precum si cele referitoare la respingerea ca nefondata a cererii pentru pretentiile reprezentand contributie la finantarea activitatii de intretinere a persoanelor adulte protejate in centrele specializate aflate in subordinea reclamantei.

Judecator redactor Elena Carina Gheorma