Obligatia de citare a tertului beneficiar al actului administrativ

Necesitatea judecarii unui litigiu de drept administrativ in contradictoriu si cu tertul beneficiar al actului deriva din trasatura fundamentala a actului administrativ, aceea ca actul este emis in realizarea puterii publice si, prin urmare, este unul obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intra sub incidenta dispozitiilor sale, iar opozabilitatea sa se intinde si la alte subiecte decat cele obligate sa il execute. Cu alte cuvinte, examinarea legalitatii si temeiniciei unui act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept decat reclamantul se impune a fi efectuata in contradictoriu nu doar cu autoritatea emitenta, ci si cu beneficiarul direct al actului, intrucat este obligatoriu ca, prin simetrie cu caracterul actului verificat, solutia instantei sa fie una opozabila tuturor subiectelor de drept interesate.

Temei de drept: art. 2, art. 16 indice 1 din Legea 554/2004

Domeniu asociat — Achizitii publice. Procedura civila Curtea de Apel Iasi, Sectia Contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 303/c.a/03

aprilie 2017

Prin decizia nr. 303/c.a/ 03.04.2017 a fost admis recursul SC „MS” SRL si a fost casata hotararea Tribunalului Iasi, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca recurenta-reclamanta SC „MS” SRL, in calitate de ofertant la achizitia directa demarata de autoritatea parata, contesta legalitatea atribuirii contractului ofertantului NESF SRL invocand, in esenta, faptul ca acesta din urma nu a oferit o fundamentare economica a modului de formare a pretului oferit, in conditiile in care criteriul de atribuire a contractului a fost ”pretul cel mai scazut”.

Curtea retine ca prezentul litigiu este unul de drept administrativ, actul principal supus judecatii fiind raportul procedurii nr. 22446/28.09.2016 prin care paratul SCUSF Iasi a declarat castigatoare oferta depusa de tertul NESF SRL, cu o propunere financiara de 59.877,60 lei fara TVA, in urma unei procedurii de achizitie directa.

Actul anterior mentionat prezinta toate trasaturile unui act administrativ in sensul art. 2 lit c) din Legea nr. 554/2004: reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a unei entitati asimilate autoritatilor publice, este emis in regim de putere publica si cu scopul de a naste drepturi si obligatii in privinta unui subiect de drept. Caracterul irevocabil al acestui act initial, avand in vedere faptul ca in baza sa a fost deja perfectat un contract, are relevanta sub aspectul capetelor de cerere accesorii formulate in prezenta speta.

Astfel, Curtea retine ca actul administrativ are un regim juridic specific in centul caruia se afla Legea 554/2004, act normativ care contine prevederi procedurale exprese, corelate specificului domeniului sau de aplicare. Reglementand posibilitatea oricarei persoane vatamate de a contesta acte administrative individuale adresate altor subiecte de drept, actul normativ anterior mentionat a reglementat inclusiv conduita procesuala a instantei de contencios administrativ intr-o astfel de ipoteza. Astfel, conform art. 16 indice 1 din Legea 554/2004: „Instanta de contencios administrativ poate introduce in cauza, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune in discutie, din oficiu, necesitatea introducerii in cauza a acestora, precum si a altor subiecte de drept.”

Norma citata, printre alte ipoteze, creeaza cadrul absolut necesar pentru judecarea unitara a litigiilor de contencios administrativ declansate de persoane vatamate care privesc acte administrative individuale al caror destinatar este un tert.

Necesitatea judecarii unui astfel de litigiu in contradictoriu si cu tertul beneficiar al actului deriva din trasatura fundamentala a actului administrativ, aceea ca actul este emis in realizarea puterii publice si, prin urmare, este unul obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intra sub incidenta dispozitiilor sale iar, opozabilitatea sa se intinde si la alte subiecte decat cele obligate sa il execute. Cu alte cuvinte, examinarea legalitatii si temeiniciei unui act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept decat reclamantul se impune a fi efectuata in contradictoriu nu doar cu autoritatea emitenta ci si cu beneficiarul direct al actului, intrucat este obligatoriu ca, prin simetrie cu caracterul actului verificat, solutia instantei sa fie una opozabila tuturor subiectelor de drept interesate.

Faptul ca, in speta de fata, avand in vedere perfectarea ulterioara a unui contract, efectele eventualei anulari a procesului verbal sunt diferite fata de toate persoanele interesate, nu are relevanta in privinta cadrului procesual in care se impune tratarea capatului principal al actiunii.

Mai retine Curtea ca dispozitiile legale anterior citate se impun a fi coroborate cu prevederile art. 78 alineat 2 Cod procedura civila, conform carora: „In materie contencioasa,
cand raportul juridic dedus judecatii o impune,
judecatorul
va pune
in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altor persoane. Daca niciuna dintre parti nu solicita introducerea in cauza a tertului, iar judecatorul apreciaza ca pricina nu poate fi solutionata fara participarea tertului, va respinge cererea, fara a se pronunta pe fond.” Textul citat instituie in sarcina instantei de judecata o obligatie si nu o simpla facultate.

In acest context normativ, fata de specificul raporturilor de drept administrativ anterior expuse, Curtea apreciaza ca instantei de contencios administrativ ii revine obligatia de a pune in discutie stabilirea completa a cadrului procesual.

Respectarea principiul disponibilitatii care guverneaza raporturile procesual civile, aplicabil inclusiv materiei contenciosului administrativ prin prisma trimiterii de la art. 28 din Legea 554/2004, trebuie interpretat in sensul subsumarii sale obligatiilor instantei de judecata. Cu alte cuvinte, prima chemata sa statueze asupra cadrului procesual este instanta de judecata, ei ii revine initiativa punerii in discutie a aspectelor de drept pertinente in acest scop, ulterior, devenind intr-adevar relevanta conduita partilor. Se va da eficienta acestui principiu al disponibilitatii numai ulterior indeplinirii de catre instanta a propriei obligatii.

In speta, desi se pune problema legalitatii unui act administrativ care a creat drepturi in favoarea unui tert, prima instanta nu a facut aplicarea prevederilor art. 78 alineat 2 Cod procedura civila raportat la art. 16 indice 1 din Legea 554/2004, solutionand fondul raporturilor juridice care priveau inclusiv NESF, fara a pune in discutie necesitatea citarii in cauza a acesteia.

Nerespectarea acestei obligatii procesuale atrage nulitatea sentintei astfel pronuntate.

Prin urmare, fata de aceste considerente de fapt si de drept, Curtea apreciaza ca in speta se impune casarea sentintei pronuntate fara indeplinirea obligatiei legale a primei instante de stabilire a cadrului procesual prin punerea in discutia partilor a necesitatii introducerii in cauza a NESF SRL

In ceea ce priveste posibilitatea instantei de recurs de a retine cauza spre solutionare, in fond, Curtea constata faptul ca in speta se impune aplicarea prevederilor art. 498 alineat 2 teza a doua Cod procedura civila raportat la art. 20 alineat 3 din Legea nr. 554/2004 si nu a prevederilor art. 55 alineat 5 din Legea nr. 101/2016.

Astfel, retine instanta faptul ca prezentul litigiu nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 101/2016, ci prevederilor Legii nr. 554/2004, intrucat in speta nu a fost aplicata o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica, ci o procedura de atribuire directa, conform art. 7 alineat 5 din Legea nr. 98/2016.

Or, asa cum reiese din prevederile art. 1 din Legea nr. 101/2016 precum si din prevederile Directivelor 89/665 si 92/13 pe care le transpune, acest act normativ se aplica exclusiv in materia procedurilor specifice de atribuire a contractelor de achizitie publica sau concesiune, proceduri care sunt expres prevazute de art. 68 din Legea nr. 98/2016.

Achizitia directa, nereprezentand o procedura de atribuire in sensul art. 68 din Legea nr. 98/2016, in privinta sa, nu devin aplicabile nici remediile procesuale prevazute de Legea nr. 101/2016.

Continutul expunerii de motive a Legii nr. 101/2016 prevede explicit acest aspect: „Sunt excluse din domeniul de aplicare al legii achizitiile directe... Astfel, pentru aceste tipuri de achizitii nu este disponibil sistemul de remedii/cai de atac prevazut de lege, fiind incidente regulile dreptului comun.”

De altfel, acest rationament era aplicabil si sub efectul OUG 34/2006. Astfel, prin art. 7 din Instructiunile ANRMAP privind modalitatea de aplicare a prevederilor art. 19 din OUG 34/2006 se prevedea: „Avand in vedere faptul ca achizitia directa nu reprezinta o procedura de atribuire, in sensul art. 3 lit s) si art. 18 din OUG 34/2006, in cazul acesteia nu sunt incidente dispozitiile capitolului IX- Solutionarea contestatiilor din Ordonanta de urgenta.”