Nicio pedeapsa fara lege, Art. 7 din Conventie

„1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savar sita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savar sirii infractiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii  si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, in momentul savar sirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate. "

Cuvinte-cheie HUDOC

Nullum crimen sine lege
(7-1) –
Nulla poena sine lege
(7-1) – Condamnare (7-1) – Pedeapsa mai aspra (7-1) – Fapta penala (7-1) – Momentul in care actiunea sau omisiunea a fost savar sita (7-1) – Retroactivitate (7-1) – Fapta penala (art. 7-2) – Principii generale de drept recunoscute de natiunile civilizate (art. 7-2)

1. Garantia consacrata la art. 7, element esential al statului de drept, ocupa un loc primordial in sistemul de protectie al Conventiei, astfel cum o atesta faptul ca art. 15 nu autorizeaza nicio derogare, nici in caz de razboi sau de alt pericol public. Astfel cum decurge din obiectul  si din scopul sau, acesta trebuie interpretat  si aplicat astfel incat sa se asigure o protectie efectiva impotriva urmaririi penale, a condamnarilor  si a sanctiunilor arbitrare
   [5.W. impotriva Regatului Unit,
   pct. 34;

1. R. impotriva Regatului Unit, pct. 32; Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 77; Vasiliauskas impotriva Lituaniei (MC), pct. 153].

2. 
   Art. 7 nu se limiteaza la a interzice aplicarea retroactiva a dreptului penal in defavoarea inculpatului: acesta consacra totodata, la modul mai general, principiul legalitatii infractiunilor  si a pedepselor
   (nullum crimen, nulla poena sine lege),
   precum  si cel care dispune sa nu se aplice legea penala in mod extensiv in defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie
   (ibidem,
   pct. 154;
   Kokkinakis impotriva Greciei ,
   pct. 52).
   

1. 
   Domeniu de aplicare
   

1. 
   
   Notiunea de „condamnat"
   

3. Art. 7 nu se aplica decat atunci cand persoana a fost „condamnata" pentru savar sirea unei infractiuni. Acesta nu prevede, de exemplu, simpla urmarire penala in curs
   (Lukanov impotriva
   
   Bulgariei,
   decizia Comisiei) sau decizia de a acorda extradarea unei persoane
   (X impotriva Tarilor de
   
   Jos,
   decizia Comisiei). In sensul Conventiei, nu poate exista „condamnare" decat daca s-a stabilit in mod legal ca a existat o infractiune
   (Varvara impotriva Italiei,
   pct. 69).
4. Logica „pedepsei"  si a „pedepsirii",  si notiunea de
   „guilty/personne coupable"
   (in versiunea in limba engleza/franceza)  si notiunea corespondenta de „persoana vinovata" sustin o interpretare a art. 7 care prevede, pentru a pedepsi, stabilirea raspunderii de catre instantele nationale astfel incat infractiunea sa poata fi atribuita  si autorul acesteia sa poata fi pedepsit [Varvara impotriva Italiei,
   
   pct. 71; a se vedea, de asemenea, in ceea ce prive ste cerinta unui element moral al autorului material al infractiunii, Sud Fondi srl  si altii impotriva Italiei, pct. 116,  si G.I.E.M. SRL si altii impotriva
   
   Italiei
   (fond) (MC), pct. 241-242  si 246].
5. Hotararea G.I.E.M. SRL si altii impotriva Italiei (fond) (MC), pct. 251 a precizat ca art. 7 se opune impunerii unei sanctiuni de natura penala unei persoane fara angajarea  si declararii in prealabil a
   
   raspunderii sale penale. Cu toate acestea, nu este necesar ca declararea raspunderii penale sa fie enuntata intr-o hotarare penala de condamnare formala a inculpatului
   (ibidem,
   pct. 252). In acest sens, aplicabilitatea acestei dispozitii nu are ca efect impunerea „incriminarii" de catre state a procedurilor care, in exercitarea puterii lor discretionare, nu intra in cadrul dreptului penal in sens strict
   (ibidem,
   pct. 253). Eliminand astfel necesitatea unei proceduri penale
   stricto sensu
   in G.I.E.M.
   
   SRL si altii impotriva Italiei
   (fond) (MC), Curtea a examinat daca exista cel putin o declaratie formala de angajare a raspunderii penale anterior impunerii sanctiunii penale. Unul dintre reclamanti a fost trimis in judecata pentru lotizare ilegala, dar nu a fost condamnat ca urmare a interventiei prescriptiei. S-au confiscat totu si integral terenurile lotizate ilegal. Deoarece instantele nationale au constatat ca au fost intrunite toate elementele infractiunii de lotizare ilegala  si au constatat ca procesul penal a incetat doar ca urmare a interventiei prescriptiei, Curtea a concluzionat ca a existat o „condamnare" in sensul art. 7, astfel incat nu a fost incalcata aceasta prevedere in cazul reclamantului
   (ibidem,
   pct. 258-261). In ceea ce prive ste societatile reclamante (persoane juridice cu personalitate juridica distincta de conducerea ori actionarii acestora), atat timp cat acestea nu fusesera trimise in judecata  si nici nu fusesera parti in procesul penal, nu puteau fi obiectul unei asemenea declaratii de raspundere penala, astfel incat confiscarea bunurilor lor era incompatibila cu art. 7
   (ibidem,
   pct. 257  si 265-274).
   

2. 
   Notiunea de „infractiune"
   

6. Notiunea de „infractiune"
   („criminal offence/infraction"
   in versiunea in limba engleza/franceza) are un sens autonom, in acela si mod ca „materie penala" de la art. 6 din Conventie
   
   
   ^[35]
   
   
   . Astfel, triplul criteriu stabilit in cauza Engel  si altii impotriva Tarilor de Jos, pct. 82 [reiterat mai recent in hotararea
   Jussila impotriva Finlandei
   (MC), pct. 30] pentru a califica o acuzatie drept „penala" in sensul art. 6 trebuie adoptat  si in privinta art. 7
   (Brown impotriva Regatului Unit
   (dec.); Societe Oxygene Plus
   
   impotriva Frantei
   (dec.), pct. 43; Zaja impotriva Croatiei, pct. 86):

• calificarea in dreptul intern;
• insa si natura infractiunii (criteriul cel mai important, a se vedea Jussila impotriva Finlandei
  
  (MC), pct. 38);
• gradul de severitate a sanctiunii de care este pasibila persoanei in cauza.

7. 
   Aplicand aceste criterii, Curtea a considerat ca o infractiune contra ordinii  si disciplinei militare nu intra in sfera „penala" nici in sensul art. 6  si nici in sensul art. 7
   [telikate s  si altii impotriva Turciei
   
   (dec.)]. Aceea si este situatia  si in cazul concedierii  si al restrictionarii accesului la un loc de munca al fo stilor agenti ai KGB
   [Sidabras  si Dziautas impotriva Lituaniei
   (dec.)], in cazul unei abateri disciplinare savar site de un student in cadrul universitatii
   [Monaco impotriva Italiei
   (dec.), pct. 40  si 68-69] sau al unei proceduri
   de impeachment
   a Pre sedintelui Republicii pentru incalcarea grava a Constitutiei
   [Paksas impotriva Lituaniei
   (MC), pct. 64-69]. In lipsa unei „infractiuni", Curtea a concluzionat ca plangerea este incompatibila
   ratione materiae
   cu dispozitiile invocate ale Conventiei.
   

3. 
   Notiunea de „drept"
   

8. Notiunea de „drept"
   („law/droit"
   in versiunea in limba engleza/franceza), astfel cum este utilizata la art. 7, corespunde celei de „lege" care figureaza in alte articole ale Conventiei  si cuprinde atat dreptul izvorat din lege, cat  si din jurisprudenta  si implica anumite conditii calitative, printre care accesibilitatea  si previzibilitatea[Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 91; S.W. impotriva
   
   Regatului Unit,
   pct. 35]. Aceasta include in mod evident jurisprudenta instantelor
   (ibidem,
   pct. 36  si 41-43), dar  si texte cu caracter infralegislativ sau de reglementare [un regulament de organizare  si functionare a unui penitenciar in Kafkaris impotriva Ciprului (MC), pct. 145-146]. Curtea trebuie sa tina seama de legislatia nationala „in ansamblu"  si de modul in care aceasta era aplicata la vremea respectiva
   [ibidem,
   pct. 145; Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 90].
9. Pe de alta parte, o practica de stat care contravine normelor in vigoare ale legii scrise  si care gole ste de substanta legislatia pe care se presupune ca se bazeaza nu poate fi calificata ca „drept" in sensul art. 7 [a se vedea, de exemplu, practica Republicii Democrate Germane (RDG) privind supravegherea frontierelor, cu incalcarea flagranta a propriei ordini juridice  si a drepturilor fundamentale in Streletz, Kessler si Krenz impotriva Germaniei (MC), pct. 67-87; a se vedea, de asemenea, practica lichidarii oponentilor regimului comunist prin pedepse cu moartea impuse in urma proceselor care ignorau in mod flagrant legislatia  si constitutia fostei Cehoslovacii in Polednova
   
   impotriva Republicii Cehe
   (dec.)].
10. 
    Notiunea de „drept international" mentionata la art. 7 § 1 se refera la tratatele internationale ratificate de statul in cauza
    [Streletz, Kessler si Krenz impotriva Germaniei
    (MC), pct. 90-106], precum  si la dreptul international cutumiar [pentru legile  si cutumele internationale de razboi, a se vedea
    Kononov impotriva Letoniei
    (MC), pct. 186, 213, 227, 237  si 244; pentru notiunea de „crima impotriva umanitatii", a se vedea Korbely impotriva Ungariei (MC), pct. 78-85; pentru notiunea de „genocid", a se vedea Vasiliauskas impotriva Lituaniei (MC), pct. 171-175  si 178], chiar daca acest drept nu a facut obiectul unei publicari oficiale
    [Kononov impotriva Letoniei
    (MC), pct. 237].
    

4. 
   Notiunea de „pedeapsa"
   

1. Aspecte generale

11. 
    Notiunea de „pedeapsa" prevazuta la art. 7 § 1 din Conventie are, de asemenea, o sfera de aplicare autonoma
    [G.I.E.M. SRL si altii impotriva Italiei
    (fond) (MC), pct. 210]. Curtea trebuie, pentru a face efectiva protectia conferita prin aceasta dispozitie, sa ramana libera sa treaca dincolo de aparente  si sa aprecieze daca o anumita masura se transpune in fond intr-o „pedeapsa" in sensul acestei dispozitii. Punctul de plecare pentru orice apreciere a existentei unei „pedepse" consta in a determina daca masura in cauza a fost dispusa in urma unei condamnari pentru o „infractiune". Acest criteriu nu este totu si decat un criteriu printre altele; lipsa unei asemenea condamnari de catre instantele interne nu este suficienta pentru a exclude existenta unei „pedepse" in sensul art. 7
    [G.I.E.M. SRL si altii impotriva Italiei
    (fond) (MC), pct. 215-219].
    
12. Alte elemente pot fi considerate relevante in acest sens: natura  si scopul masurii in cauza (mai cu seama scopul de aplicare a legii), calificarea acesteia in dreptul intern, procedurile asociate adoptarii  si executarii sale, precum  si gravitatea acesteia
    [G.I.E.M. SRL si altii impotriva Italiei
    (fond) (MC), pct. 211; Welch impotriva Regatului Unit, pct. 28; Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 82]. Gravitatea masurii nu este insa decisiva in sine, din moment ce numeroase masuri fara caracter penal de natura preventiva pot avea un impact considerabil asupra persoanei respective
    [ibidem; Van der
    
    Velden impotriva
    Tarilor de Jos
    
    (dec)].
13. In aplicarea acestor criterii, Curtea a considerat, in special, ca urmatoarele masuri constituie „pedepse":

• o ordonanta de confiscare a produsului unei infractiuni ca urmare a unei condamnari, avand in vedere scopul de aplicare a legii, dincolo de natura sa preventiva  si reparatorie
  (Welch impotriva Regatului Unit,
  pct. 29-35, privind confiscarea produsului traficului de droguri);
• lipsirea de libertate, menita sa garanteze plata unei amenzi, aplicata debitorului care nu a demonstrat ca este insolvabil
  (Jamil impotriva Frantei,
  pct. 32);
• o amenda administrativa in domeniul urbanismului echivalentul a 100% din valoarea lucrarii construite abuziv, amenda al carei scop era atat preventiv, cat  si represiv[Valico SLR

impotriva Italiei (dec.)];

• confiscarea unor terenuri pe motivul lotizarii abuzive dispusa de instanta penala ca urmare a unei achitari, vizand in cea mai mare parte pedepsirea pentru a evita repetarea incalcarii legii  si avand deci in acela si timp un caracter preventiv  si represiv
  [Sud Fondi srl si altii
  
  impotriva Italiei
  (dec.); Varvara impotriva Italiei, pct. 22  si 51]; confiscarea unor terenuri pentru lotizare ilicita pronuntata de instanta penala in urma incetarii procesului penal ca urmare a interventiei prescriptiei in ceea ce prive ste confiscarea impusa in urma incetarii procesului penal ca urmare a interventiei prescriptiei ori in lipsa oricarei participari la procesul penal
  [G.I.E.M. SRL si altii impotriva Italiei
  (fond) (MC), pct. 212-233];
• arestarea preventiva dispusa de o instanta de judecata competenta ca urmare a unei condamnari pentru infractiuni grave, avand in vedere natura sa in acela si timp preventiva  si represiva, regimul executarii acesteia intr-un penitenciar obi snuit, precum  si durata sa nelimitata
  (M. impotriva Germaniei,
  pct. 123-133; Jendrowiak impotriva Germaniei, pct. 47;
  Glien impotriva Germaniei,
  pct. 120-130;
  a contrario
  , Bergmann impotriva Germaniei,
  pct. 153-182, privind arestarea preventiva a reclamantului in vederea tratamentului terapeutic intr-un centru specializat);
• inlocuirea pedepsei cu inchisoarea cu o expulzare asociata cu interzicerea intrarii pe teritoriul tarii pe o durata de 10 ani
  (Gurguchiani impotriva Spaniei,
  pct. 40);
• pedeapsa accesorie a interzicerii permanente a exercitarii profesiei pronuntata de instanta de judecata competenta
  (Gouarre Patte impotriva Andorrei,
  pct. 30).

14. In schimb, au fost excluse din notiunea de „pedeapsa":

• masurile de siguranta (in special spitalizarea din oficiu) stabilite pentru o persoana care nu raspunde penal
  (Berland impotriva Frantei,
  pct. 39-47);
• inregistrarea unei persoane in evidenta judiciara sau a politiei cu autori de infractiuni sexuale sau violente, avand un scop preventiv  si de descurajare
  [Adamson impotriva
  
  Regatului Unit
  (dec); Gardel impotriva Frantei, pct. 39-47];
• colectarea  si pastrarea de catre autoritati a probelor de ADN de la persoanele condamnate [Van der Velden impotriva Tarilor de Jos (dec.)];
• arestarea cu scopul de a impiedica o persoana sa desfa soare activitati care aduc prejudicii mentinerii lini stii  si ordinii publice, dat fiind caracterul sau preventiv
  [Lawless impotriva
  
  Irlandei (nr. 3),
  pct. 19];
• interzicerea intrarii pe teritoriul tarii (pronuntata ca pedeapsa complementara la o pedeapsa cu inchisoarea) ca urmare a unei condamnari penale, asimilata unei masuri dispuse de politie
  [Renna impotriva Frantei,
  decizia Comisiei; a se vedea,
  mutatis mutandis
  si in raport cu latura penala a art. 6 § 1, Maaouia impotriva Frantei (MC), pct. 39];
• masura administrativa a expulzarii sau a interzicerii intrarii pe teritoriul tarii
  [Vikulov si altii
  
  impotriva Letoniei
  (dec.); C.G. si altii impotriva Bulgariei (dec.)];
• transferul unei persoane condamnate intr-o alta tara, in aplicarea Protocolului aditional la Conventia Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate, masura al carei obiectiv este sa favorizeze reintegrarea sociala a persoanei condamnate in tara sa de origine
  [Szabo impotriva Suediei
  (dec.); Giza impotriva Poloniei (dec.), pct. 30, in ceea ce prive ste predarea unei persoane condamnate in baza Deciziei-cadru a Uniunii Europene privind mandatul european de arestare  si procedurile de predare intre statele membre];
• masura preventiva de confiscare a bunurilor bazata pe suspiciunea de apartenenta la organizatii de tip mafiot, masura a carei impunere nu era conditionata de o condamnare penala prealabila (M. impotriva Italiei, decizia Comisiei);
• masura supravegherii speciale a politiei sau arestul la domiciliu al unei persoane periculoase cu scopul de a impiedica comiterea unor infractiuni
  [Mucci impotriva Italiei,
  
  decizia Comisiei; Raimondo impotriva Italiei, pct. 43, in ceea ce prive ste latura penala a art. 6 § 1)];
• masura confiscarii pronuntata in cadrul unor proceduri penale indreptate impotriva tertilor
  [Yildirim impotriva Italiei
  (dec.); Bowler International Unit impotriva Frantei, pct. 65-68];
• revocarea mandatului parlamentar al unui deputat  si declararea neeligibilitatii sale ca urmare a dizolvarii unui partid politic
  [Sobaci impotriva Turciei
  (dec.)];
• demiterea  si declararea neeligibilitatii pre sedintelui, pronuntata in urma procedurii de
  impeachment
  pentru incalcarea grava a Constitutiei
  [Paksas impotriva Lituaniei
  (MC), pct. 65-68];
• suspendarea drepturilor de pensie unui functionar public in urma unei proceduri disciplinare
  [Haioun impotriva Frantei
  (dec.)];
• o sanctiune de trei weekenduri de izolare disciplinara in penitenciar
  (A. impotriva Spaniei,
  
  decizia Comisiei; Payet impotriva Frantei, pct. 94-100, din perspectiva laturii penale a art. 6);
• izolarea sociala a unui detinut ca rezultat al unei situatii practice,  si anume faptul ca reclamantul era singurul detinut din penitenciar, situatie considerata de Curte ca o masura extraordinara pentru care nu se putea a stepta in mod rezonabil ca un stat sa prevada in detaliu in legislatia sa regimul care trebuie aplicat
  [Ocalan impotriva Turciei (nr. 2),
  pct. 187];
• reevaluarea impozitului in urma pierderii unui regim fiscal preferential, fara nicio penalitate in sarcina reclamantei
  [Societe Oxygene Plus impotriva Frantei
  (dec.), pct. 40-51].

2. Distinctia dintre dreptul penal material si dreptul procedural

15. 
    Curtea a precizat ca normele cu privire la retroactivitate prevazute de art. 7 din Conventie nu se aplica decat dispozitiilor care definesc infractiunile  si pedepsele prevazute pentru sanctionarea acestora. In principiu, acestea nu se aplica legilor de procedura, a caror aplicare imediata, conform principiului
    tempus regit actum,
    a fost considerata rezonabila de catre Curte
    [Scoppola impotriva
    
    Italiei (nr. 2)
    (MC), pct. 110, cu trimiterile citate la cauze referitoare la art. 6 din Conventie: a se vedea, de exemplu, normele in materie de declaratii ale martorilor, descrise ca „norme de procedura" in Bosti impotriva Italiei (dec.), pct. 55], sub rezerva lipsei caracterului arbitrar
    [Morabito
    
    impotriva Italiei
    (dec.)]. Cu toate acestea, atunci cand o dispozitie descrisa ca procedurala in dreptul intern are o influenta asupra severitatii pedepsei care trebuie aplicata, Curtea considera aceasta dispozitie ca „drept penal material", careia i se aplica ultima fraza din art. 7 § 1
    [Scoppola impotriva
    
    Italiei (nr.2) (
    MC), pct. 110-113, privind o dispozitie din Codul de procedura penala consacrata severitatii pedepsei care trebuie aplicata atunci cand procesul s-a derulat conform procedurii simplificate].
    
16. In ceea ce prive ste, in special, prescriptia, Curtea a considerat ca art. 7 nu impiedica aplicarea imediata la procedurile in desfa surare a legilor care prelungesc termenele de prescriptie, din moment ce faptele imputate nu s-au prescris niciodata
    (Coeme  si altii impotriva Belgiei,
    pct. 149),  si in lipsa caracterului arbitrar
    [Previti impotriva Italiei
    (dec.), pct. 80-85]. Astfel, Curtea a stabilit ca normele in materie de prescriptie sunt legi de procedura, in masura in care acestea nu definesc infractiunile  si pedepsele,  si ca pot fi interpretate ca impunand o simpla conditie prealabila pentru examinarea cauzei
    [ibidem,
    pct. 80; Borcea impotriva Romaniei (dec), pct. 64]. De asemenea, atunci cand faptele penale pentru care persoana a fost condamnata sunt sanctionate de dreptul international, aspectul termenului de prescriere aplicabil trebuie sa fie solutionat avand in vedere dreptul international relevant la acel moment
    [Kononov impotriva Letoniei
    (MC), pct. 229-233, unde Curtea a constatat ca dreptul international relevant la momentul faptelor nu stabilea niciun termen de prescriptie pentru crimele de razboi, considerand, prin urmare, ca urmarirea penala indreptata impotriva reclamantului nu fusese niciodata prescrisa; a se compara cu Kolk si Kislyiy impotriva
    
    Estoniei
    (dec.)  si Penart impotriva Estoniei (dec.), unde Curtea a afirmat ca sunt imprescriptibile crimele impotriva umanitatii].

3. 
   „Pedeapsa" trebuie sa fie deosebita de executarea sa
   

17. 
    Curtea a stabilit o distinctie intre o masura care constituie o „pedeapsa"  si o masura referitoare la „executarea" sau la „aplicarea" pedepsei. In cazul in care natura  si scopul unei masuri se refera la reducerea unei pedepse sau la o schimbare in regimul liberarii conditionate, aceasta masura nu face parte integranta din „pedeapsa" in sensul art. 7 [pentru acordarea de reduceri de pedeapsa, a se vedea Grava impotriva Italiei, pct. 49,  si Kafkaris impotriva Ciprului (MC), pct. 151; pentru modificarea legislativa a conditiilor liberarii conditionate, a se vedea Hogben impotriva Regatului
    
    Unit,
    decizia Comisiei,  si Uttley impotriva Regatului Unit (dec.); pentru diferentele dintre regimul liberarii conditionate in cauze ce privesc transferul persoanelor condamnate, a se vedea Ciok
    
    impotriva Poloniei
    (dec.), pct. 33-34]. Aspectele legate de existenta, de modalitatile de executare, ca  si de motivarea unui regim de punere in libertate tin de competenta recunoscuta statelor contractante ale Conventiei de a- si decide propria politica penala [Kafkaris impotriva Ciprului (MC), pct. 151]. Neaplicarea unei legi de amnistiere la o condamnare deja definitiva nu se incadreaza la art. 7
    [Montcornet de Caumont impotriva Frantei
    (dec.)].
    
18. Cu toate acestea, distinctia dintre o masura care constituie o „pedeapsa"  si o masura referitoare la „executarea" unei pedepse nu este intotdeauna clara in practica. Astfel, Curtea a admis ca modul in care un regulament de organizare  si functionare a unui penitenciar referitor la modalitatile de executare a pedepselor a fost inteles  si aplicat in raport cu pedeapsa in cauza depa sea simpla executare  si privea, prin urmare, durata pedepsei
    [Kafkaris impotriva Ciprului
    (MC), pct. 148, cu privire la o pedeapsa cu detentiunea pe viata]. De asemenea, prelungirea arestarii preventive de catre instantele competente cu aplicarea pedepselor, in temeiul unei legi intrate in vigoare dupa ce reclamantul a savar sit infractiunea, reprezinta o „pedeapsa suplimentara"  si nu prive ste, prin urmare, numai executarea pedepsei (M. impotriva Germaniei, pct. 135).
19. 
    In aceasta privinta, Curtea a subliniat ca termenul „aplicat" mentionat in cea de-a doua teza de la art. 7 § 1 nu poate fi interpretat ca excluzand din domeniul de aplicare a acestei dispozitii toate masurile ce pot surveni ulterior pronuntarii „pedepsei" [Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 88]. In consecinta, in cazul in care unele masuri luate ulterior pronuntarii unei pedepse definitive sau in timpul executarii acesteia duc la redefinirea sau la modificarea intinderii „pedepsei" aplicate, aceste masuri trebuie sa intre sub incidenta interdictiei retroactivitatii pedepselor consacrata de art. 7 § 1 in fine din Conventie
    (ibidem,
    pct. 89). Pentru a se pronunta asupra chestiunii daca o masura luata in timpul executarii unei pedepse vizeaza numai modalitatile de executare a acesteia sau, din contra, afecteaza durata acesteia, Curtea trebuie sa cerceteze in fiecare caz in parte ce anume implica in realitate, in dreptul intern, „pedeapsa" stabilita sau, cu alte cuvinte, care este natura intrinseca a acesteia
    (ibidem,
    pct.
    90). De exemplu, aplicarea unei schimbari de jurisprudenta cu privire la modalitatile de acordare a reducerii pedepsei a fost considerata de catre Curte ca ducand la redefinirea duratei unei pedepse, in masura in care aceasta aplicare avusese ca efect modificarea in defavoarea persoanei condamnate a duratei pedepsei aplicate
    (ibidem,
    pct. 109-110  si 117, privind o pedeapsa de 30 de ani de inchisoare care, prin efectul unei schimbari de jurisprudenta, nu mai era susceptibila de nicio reducere a pedepsei pentru munca efectuata in detentie). A se vedea, de asemenea, stabilirea unei pedepse contopite pentru mai multe condamnari pronuntate de instantele de judecata
    (Koprivnikar impotriva Sloveniei,
    pct. 50-52).
    

4. 
   Legaturi cu alte dispozitii din Conventie sau din protocoalele sale
   

20. Dincolo de legaturile evidente cu latura penala a art. 6 § 1  si cu notiunea de „acuzatie in materie penala" (a se vedea supra, pct. 5  si Bowler International Unit, pct. 66-67), descrierea „pedepsei" in sensul art. 7 din Conventie este, de asemenea, relevanta pentru a determina aplicabilitatea principiului
    non bis in idem,
    consacrat la art. 4 din Protocolul nr. 7
    [Serguei Zolotoukhine impotriva
    
    Rusiei
    (MC), pct. 52-57, in ceea ce prive ste notiunea de procedura penala]. Notiunea de pedeapsa nu poate avea acceptii diferite conform dispozitiilor Conventiei
    (Goktan impotriva Frantei,
    pct. 48;

Zaicevs impotriva Letoniei,
pct. 53, in ceea ce prive ste raporturile dintre latura penala a art. 6 § 1 din Conventie  si notiunea de „infractiune" prevazuta la art. 2 din Protocolul nr. 7).