Masura administrativa cu caracter politic in intelesul art.3 din legea nr.221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

 

Art. 3 din legea nr.221/2009

 

Masurile cu caracter administrativ enumerate in art.3 din Legea nr.221/2009 au caracter politic daca au fost adoptate de statul comunist impotriva persoanelor care s-au impotrivit sub diverse forme regimului instaurat de catre acesta.

Stabilirea caracterului politic al masurilor administrative trebuia sa se faca nu numai in raport de dispozitiile art.3 din Legea nr.221/2009, care enumera actele normative in baza carora masurile administrative au fost intemeiate, dar si pe dispozitiile OUG nr.214/1999, privind ……. Calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse , din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania.

(Decizia civila nr.250/24.06.2015)

 

Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr.1894/85/2012, reclamantul H.W.D., in calitate de unic mostenitor al defunctului H. V.F., decedat la data de 16.07.1964, a chemat in judecata pe paratul Statul Roman reprezentat prin M.F.P., solicitand obligarea acestuia la plata despagubirilor constand in echivalentul valorii bunurilor confiscate de la autorul sau prin procesul verbal de expropriere nr.123/29.05.1946 pozitiile II, III si VI, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca autorul sau (tata) a fost condamnat politic de doua ori de regimul comunist instituit dupa 1945 in Romania intrucat a fost considerat chiabur. Astfel, acesta a executat mai multi ani din pedeapsa, fiind incarcerat in Penitenciarul Aiud.

La data de 29.05.1946, prin procesul verbal de expropriere nr.123, tatalui sau  i-au fost confiscate urmatoarele bunuri: I. terenuri in suprafata totala de 46 jug. si 408 stj.; II. inventar mort si harnasament respectiv tractor - 1 buc, batoza - 1 buc, locomobil - 1 buc; seceratoare - 1 buc; cositoare - 1 buc; semanatoare pentru cereale - 2 buc; semanatoare pentru porumb - 1 buc; vanturatoare - 3 buc; tocatoare de nutret mecanice - 2 buc; tavaluge - 1 buc; masina de scos cartofi - 1 buc; greble mecanice - 2 buc; pluguri - 15 buc; grape - 6 buc; cultivator - 1 buc; prasitoare - 5 buc; car cu osii de lemn - 4 buc; caruta cu osii de fier - 1 buc; trasuri - 1 buc; III. inventar viu respectiv boi - 2 buc; vaci - 6 buc; iepe - 1 buc; tineret cabalin - 2 buc; scroafe - 4 buc; tineret porcin - 2 buc; IV. inventarul viei compus din 3 butoaie din metal a 200 kg fiecare; VI. curtea si terenul adecvat casei, respectiv casa - 7 camere; l grajd - 116 m; sure - 5 buc; un cotet de caramida; magazie, soproane, hambare pentru porumb, cosare.

Reclamantul a sustinut ca dreptul de proprietate asupra terenurilor confiscate a fost redobandit de el, astfel incat, in baza Legii nr.221/2009 a solicitat echivalentul valorii bunurilor cuprinse la pozitiile II, III si VI din procesul verbal nr.123 din 29.05.1946.

Prin intampinarea formulata in cauza, D.G.F.P. a Judetului Sibiu, in numele si pentru Statul Roman prin M.F.P.,  a solicitat in principal respingerea actiunii formulate ca inadmisibila raportat la faptul ca situatia invocata de reclamant nu se incadreaza in prevederile art.1 si art.2 din Legea nr.221/2009, iar in subsidiar, pe fondul cauzei, in ipoteza in care dupa reconstituirea, in temeiul art.4 alin.3 si a art.5 din Legea nr.221/2009, a dosarului in care a fost pronuntata hotararea de condamnare si/sau ca s-a luat masura administrativa, se constata actiunea ca fiind admisibila, respingerea acesteia ca neintemeiata.

Paratul a solicitat ca la solutionarea cauzei sa fie avute in vedere dispozitiile deciziei nr.1358 din 21 octombrie 2010 pronuntata de Curtea Constitutionala.

In motivarea intampinarii, paratul a sustinut ca faptele invocate de reclamant nu se incadreaza intre cele enumerate in mod expres si limitativ la art.1 alin.2 si 3 si nici intre cele definite la art.3 din Legea nr.221/2009 si ca atare, pentru acest motiv se impune respingerea actiunii ca inadmisibila.

Pe de alta parte, avand in vedere ca reclamantul a invocat ca temei de drept Legea nr.221 /2009, paratul a precizat ca se impune reconstituirea dosarului in care a fost pronuntata hotararea de care se prevaleaza reclamantul in sustinerea cererii sale, pentru a se stabili daca asupra acestora s-au aplicat sau nu masuri abuzive.

Cu privire la apararea de respingere a actiunii ca neintemeiata, paratul a sustinut ca solicitarea reclamantului privind despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor imobile (terenuri si constructii) este inadmisibila.

Legiuitorul a repus in drepturi pe fostii proprietari ai imobilelor preluate in mod abuziv, astfel ca dupa anul 1989 au fost consacrate proceduri speciale in vederea obtinerii de masuri reparatorii (in natura sau prin echivalent), pentru imobilele preluate in mod abuziv de stat in perioada 1945-1989. Aceasta consacrare a avut drept scop insasi crearea unei securitati si stabilitati a circuitului civil, pentru a se solutiona si rezolva definitiv problema retrocedarii proprietatilor in Romania  in vederea evitarii acordarii de mai multe ori de despagubiri pentru acelasi imobil.

Avand in vedere dispozitiile din Legea nr.18/1991 si Legea nr.10/2001 care constituie legea speciala, imobilele preluate de stat fara titlu valabil pot fi revendicate de adevaratii proprietari sau succesori, in termenul legal prevazut in lege si cu respectarea procedurii prevazute de acelasi act normativ, revenind instantelor competente in analiza valabilitatea titlului, in raport cu actele normative interne in vigoare la momentul preluarii si al actelor internationale la care Romania este parte.

Actiunea in despagubire privind bunuri imobile (terenuri si constructii) in temeiul Legii nr.221/2009 este exclusa atunci cand adevaratul proprietar are la indemana, pentru a intra in posesia bunurilor imobile, o procedura reglementata de o lege speciala de restituire, pentru aceste bunuri.

S-a mai sustinut ca reclamantul nu a facut dovada existentei bunurilor mentionate in actiune, a confiscarii acestor bunuri, respectiv denumirea bunurilor confiscate, cantitatea bunurilor confiscate (buc, litri, kg.,etc.), starea bunurilor, respectiv gradul de uzura.

Potrivit dispozitiile art.6 din Legea nr.213/1998, a Legii nr.18/1991 si a Legii nr.10/2001, actiunea in despagubire este exclusa atunci cand adevaratul proprietar are la indemana, pentru a intra in posesia imobilului sau a fi desdaunat, o procedura reglementata de o lege speciala de restituire sau despagubire.

Bunurile in litigiu fac obiectul Legii nr.18/1991 si Legii nr.10/2001, fiind paralizata astfel actiunea in despagubire pe Legea nr.221/2009, promovata ulterior intrarii in vigoare a acestor legi. A interpreta altfel, inseamna posibilitatea eludarii principiilor de drept civil consacrate, specialia generalibus derogant aplicarea imediata a legii civile noi.

Paratul a mai solicitat ca la solutionarea actiunii sa fie avute in vedere prevederile art. 5 alin.1 lit.a si b din Legea nr.221/2009. Parata a expus in continuare considerente cu privire la daunele morale, insa acestea exced obiectului prezentei cauze care nu priveste asemenea daune.

Prin sentinta civila nr.778 din data de 13 iunie 2013, Tribunalul Sibiu a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Valcea, retinand ca sunt aplicabile prevederile art.4 din Legea nr.221/2009, fata de domiciliul reclamantului.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Valcea sub nr.4972/90/2013.

In cauza ai fost administrate proba cu inscrisuri si expertize tehnice de evaluare a bunurilor pentru care se solicita despagubiri.

Prin sentinta civila nr.214 din data de 19 februarie 2015, Tribunalul Valcea a respins actiunea formulata de reclamant, retinand in considerente urmatoarele:

Potrivit actelor de stare civila de la filele 5 si 6 din dosar, reclamantul este fiul lui H.V.F., decedat la data de 16 iulie 1964, autor de la care, asa cum rezulta din procesul verbal de expropriere nr.123 din 29 mai 1946, au fost expropriate mai multe categorii de bunuri, respectiv terenuri (pct. I), utilaje agricole si alte bunuri mobile (pct. II, IV), animale (pct. III) si constructii (pct. VI), astfel cum au fost enumerate in actiune, temeiul exproprierii fiind art.3 lit.a din Legea nr.187/1945 privind reforma agrara.

Din sentinta penala nr.1023 din 25 noiembrie 1950, pronuntata de Tribunalul Tirnava Mare, rezulta ca autorul reclamantului a fost condamnat la 6 luni inchisoare corectionala pentru „delictul economic prev. si ped. de art.3 lit.g din Decretul nr.183/1949”, ca a executat in arest preventiv intreaga pedeapsa ce i-a fost aplicata si a fost obligat sa despagubeasca Gospodaria Agricola de Stat din Agnita cu suma de 110.265 lei.

De asemenea, din inscrisurile din dosarul format la Tribunalul Sibiu, a rezultat ca pe numele autorului reclamantului a existat un dosar la serviciul de securitate de la acea vreme, cuprinzand date incepand cu anul 1950.

Prin sentinta civila nr.174 din 4 februarie 2013, pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosarul nr.6635/85/2012, a fost respinsa actiunea reclamantului avand ca obiect constatarea caracterului politic al condamnarii pronuntate impotriva autorului sau prin sentinta penala nr.1023/1950, retinandu-se ca respectiva condamnare constituie de drept, ca efect al art.2 lit.f din Legea nr.221/2009, condamnare cu caracter politic.

Potrivit concluziilor exprimate de expertul tehnic V.D., cuprinse in raportul de expertiza din dosar, valoarea animalelor mentionate in procesul verbal nr.123/1946 este de 38.000 lei.

Valoarea uneltelor agricole mentionate in acelasi proces verbal a fost stabilita de expertul tehnic C.I. prin raportul de expertiza din dosar, la suma de 741.082 lei.

Prin raportul de expertiza intocmit de expertul tehnic N.D., completat ca urmare a unor obiectiuni incuviintate de catre instanta, s-a stabilit valoarea constructiilor mentionate in procesul verbal nr.123/1946.

Odata cu formularea concluziilor scrise in intervalul in care pronuntarea in cauza a fost amanata prin incheierea din 13 noiembrie 2014, paratul a depus la dosar mai multe inscrisuri constand in dispozitii/decizii emise in temeiul Legii nr.10/2001, notificari si adrese, potrivit borderoului de la fila 349 din dosar.

La data de 20 noiembrie 2014, instanta a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a pune in discutia partilor aceste inscrisuri.

Potrivit acestor inscrisuri, in favoarea reclamantului a fost emisa dispozitia nr.174/2008 prin care i s-a recunoscut dreptul la masuri reparatorii pentru terenul in suprafata de 1792 m.p., propunandu-se declinarea competentei de solutionare a notificarii pentru o diferenta de teren si pentru o constructie catre alte institutii. Din cuprinsul acestei dispozitii a rezultat ca reclamantul a formulat notificare pentru aceste bunuri in temeiul Legii nr.10/2001 si ca bunurile au fost preluate in baza procesului verbal nr.120/1946.

Prin dispozitia nr.120/2009, modificata partial prin dispozitia nr.762/2009,   s-au acordat masuri reparatorii pentru cele doua categorii de bunuri pentru care a fost declinata competenta initial.

Atat din cuprinsul acestor inscrisuri raportate la cuprinsul procesului verbal nr.123/1946, cat si din precizarile reclamantului, rezulta ca bunurile vizate de inscrisurile depuse de catre parat nu sunt identice cu cele din prezenta cauza, intrucat primele sunt situate in orasul Agnita si au alte numere de carte funciara, iar cele din aceasta cauza au fost situate in comuna Cares (in prezent Cares Hotar).

In raport de situatia de fapt retinuta anterior pe baza probelor administrate in cauza si de dispozitiile legale in materia dedusa judecatii, tribunalul a apreciat ca actiunea este neintemeiata pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata despagubirilor constand in echivalentul valorii bunurilor confiscate de la autorul sau prin procesul verbal de expropriere nr.123 / 29.05.1946 pozitiile II, III si VI, precum si la plata cheltuielilor de judecata, invocand drept temei juridic al pretentiei sale prevederile Legii nr.221/2009 si in special cele cuprinse in art.5 alin.1 lit.b. Aceasta pretentie a fost reiterata pe parcursul judecatii.

Tribunalul a retinut in primul rand ca problema inadmisibilitatii actiunii, astfel cum a fost invocata prin intampinarea formulata in cauza, constituie o chestiune legata de fondul cauzei, intrucat a fost motivata pe neaplicarea unor dispozitii legale si lipsa caracterului politic al masurilor pretinse, adica pe aspecte legate de stabilirea situatiei de fapt si aplicarea dispozitiilor legale corespunzatoare.

Din punct de vedere procesual, prezentei cauze ii sunt aplicabile prevederile vechiului Cod de procedura civila, intrucat cererea de chemare in judecata a fost formulata in anul 2012, adica anterior datei de 15 februarie 2013, fiind aplicabile astfel prevederile art.3 din Legea nr.76/2012.

Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 republicata, ”orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei prevazute la art.4 alin.(4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare:”

Cu privire la acest text legal, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat decizia nr.6/2013, obligatorie potrivit art.330/7 din Codul de procedura civila, prin care a statuat ca ”in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr.10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr.247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.”

Observand limitele investirii instantei si in special faptul ca nu se invoca o condamnare politica si in raport de prevederile legale expuse mai sus, instanta a constatat ca acordarea despagubirilor materiale in temeiul acestora este conditionata de anumite conditii referitoare pe de o parte la caracterul politic al masurilor administrative care au avut ca efect confiscarea bunurilor pentru care se solicita despagubirile, iar pe de alta parte la categoria bunurilor pentru care se pot acorda despagubiri in temeiul acestei legi si la incidenta altor legi speciale de restituire in natura sau prin echivalent.

Referitor la prima conditie tribunalul a constatat ca potrivit procesului verbal de expropriere nr.123/1946, s-a dispus exproprierea bunurilor autorului reclamantului apreciindu-se ca acesta se incadreaza in prevederile art.3 lit.a din Legea nr.183/1945 privind reforma agrara.

Tribunalul a retinut ca o asemenea masura nu este declarata
ope legis
drept masura administrativa cu caracter politic, neincadrandu-se in nici una din prevederile art.3 din Legea nr.221/2009, astfel incat a cercetat acest caracter prin prisma art.4 din aceasta lege.

Potrivit acestui text legal, ”in scopul infaptuirii reformei agrare, trec asupra Statului pentru a fi impartite plugarilor indreptatiti la improprietarire si pentru a constitui rezervele prevazute la art.2, pct.c si d, urmatoarele bunuri agricole cu inventarul viu si mort afectat lor:  a) Pamanturile si proprietatile agrare de orice fel apartinand cetatenilor germani si cetateni romani, persoane fizice sau juridice, de nationalitate (origine etnica) germana, care au colaborat cu Germania hitlerista.”

 Cu privire la autorul reclamantului instanta a constatat ca o asemenea caracterizare este retinuta in cadrul dosarului constituit la securitatea de la acea vreme, astfel cum rezulta din inscrisul din dosar.

Instanta a retinut insa ca in limitele investirii nu ii revine sarcina de a confirma sau infirma asemenea constatari ori caracterizari, ci de a aprecia daca o masura de genul celei dispuse impotriva autorului reclamantului are caracter politic, adica daca a fost determinata de specificul puterii politice de la acea vreme.

Sub acest aspect, instanta a apreciat ca o masura dispusa in general pentru legatura directa ori indirecta cu un regim de natura celui hitlerist (condamnat la nivel mondial) nu poate fi apreciata ca politica in spiritul vizat de Legea nr.221/2009 aplicabila materiei dedusa prezentei judecati, intrucat aceasta lege vizeaza exclusiv masurile dispuse dupa instaurarea regimului comunist in Romania in raport de drepturile si libertatile fundamentale.

Faptul ca ulterior, respectiv in anul 1950, autorul reclamantului a fost condamnat politic in sensul prevazut expres de art.1 alin.2 lit.f din Legea nr.221/2009 nu este de natura sa dovedeasca faptul ca masura dispusa prin procesul verbal din anul 1946 are aceeasi natura.

De asemenea, nici faptul ca in perioada vizata de Legea nr.221/2009 autorul reclamantului a fost supus unei masuri administrative prin care a fost privat de dreptul sau de proprietate nu este suficient pentru a dovedi caracterul politic al acestei masuri.

Cu privire la cea de-a doua conditie, pe care instanta a analizat-o in subsidiar fata de prima conditie referitoare la necesitatea dovedirii caracterului politic al masurii, tribunalul a retinut ca pot fi acordate despagubiri numai pentru bunurile imobile care intra in sfera de aplicare a Legii nr.10/2001, respectiv terenuri si constructii (imobile prin natura lor) si utilaje si instalatii preluate odata cu imobilul (imobile prin destinatie), potrivit art.6 din Legea nr.10/2001, cu conditia ca respectivele utilaje sa nu fi fost inlocuite, distruse sau casate. Astfel cum rezulta din acest text legal, restituirea prin echivalent in cazul imobilelor prin destinatie vizate de art.6 alin.2 din lege este permisa numai in situatia vizata de alin.4, adica atunci cand aceste bunuri sunt evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate.

Bunurile care formeaza obiectul prezentei judecati si care indeplinesc criteriile celei de-a doua conditii, constau in constructii si utilajele agricole, nu si animalele.

Pentru aceste considerente tribunalul a respins actiunea.

Impotriva sentintei civile nr.214 din data de 19 februarie 2015 pronuntata de Tribunalul Valcea, a formulat in termen recurs reclamantul H.W.D., criticand-o pentru nelegalitate, invocand motivul de recurs de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, respectiv aplicarea gresita a legii, parat fiind Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.

In motivarea recursului reclamantul a sustinut ca hotararea este nelegala si netemeinica, fiind pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.

Potrivit dispozitiilor art.4 alin.3 din Legea nr.221/2009, ”instanta de judecata este obligata sa ia toate masurile pentru obtinerea sau dupa caz reconstituirea dosarului in care a fost pronuntata hotararea de condamnare”.

A aratat ca aceasta solicitare a fost facuta de parat, nu de el personal.

S-a apreciat de catre reclamant ca instanta de fond a ignorat principiul rolului activ al judecatorului, si din aceasta perspectiva a fost pus in imposibilitatea de a nu proba in totalitate actiunea.

Instanta de fond, odata cu aplicarea dispozitiilor legale si a principiului rolului activ al judecatorului putea ajunge la prezumtia simpla ca procesul-verbal de expropriere are caracterul unei masuri nelegale.

In considerarea celor de mai sus, a solicitat admiterea recursului.

Paratul Statul Roman prin M.F.P. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr. 250/24.06.2015, Curtea de Apel Pitesti – Sectia I civila a respins recursul formulat de reclamantul H.W.D., impotriva sentintei civile nr.214 din data de 19 februarie 2015, pronuntata de Tribunalul Valcea, in dosarul nr.4972/90/2013, intimat fiind paratul Statul Roman prin M.F.P..

Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:

Prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat obligarea paratului sa-l despagubeasca cu echivalentul bunurilor confiscate antecesorului sau prin procesul-verbal de expropriere nr.123/29 mai 1946, pozitiile II, III si VI, cu motivarea ca acesta a fost condamnat politic de doua ori de regimul comunist instituit dupa 1945, intrucat a fost considerat chiabur.

In drept actiunea a fost intemeiata potrivit art.5 din Legea nr.221/2009.

  Legea nr.221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi in favoarea persoanelor care, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au facut obiectul unor condamnari cu caracter politic ori al unor masuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-lege nr.118/1990 si O.U.G. nr.214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale si materiale suferite in timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevazute in actele normative.

Prin art.1 si art.3 din Legea nr.221/2009, se definesc doua categorii de masuri abuzive luate de regimul politic comunist si care pot fi reparate, si anume condamnarile cu caracter politic (definite prin enumerare si trimitere expresa la infractiunile in baza carora a fost pronuntata condamnarea) si masurile administrative cu caracter politic. Acestea din urma, sunt definite prin art.3 ca masuri administrative avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost intemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte masuri administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordanta a dispozitiilor art.2 din O.U.G. nr.214/1999.

In situatia in care se invoca incidenta unei masuri administrative cu caracter politic, diferita de cele intemeiate pe actele normative enumerate limitativ de art.3                  lit.a)- f), legea da posibilitatea persoanei ce se considera vatamata sa ceara tribunalului constatarea caracterului politic al masurilor administrative, temeiul cererii fiind dispozitiile art.4 alin.2 din lege.

Masurile administrative sunt apreciate ca au avut un caracter politic daca sunt masuri abuzive ale regimului comunist, vizeaza persoanele care s-au impotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar si care au suferit prejudicii materiale si morale, asa cum rezulta din modul in care au fost redactate prevazut de art.3 lit.a)-f), care trimit, prin enumerare, la ratiunile politice care au stat la baza reglementarilor anumitor infractiuni sau fapte fara caracter penal, condamnate sau sanctionate de regimul comunist, dar si din dispozitiile art.4 alin.2, care fac trimitere la dispozitiile art.2 din O.U.G. nr.214/1999, ca sistem de referinta pentru tribunal in procedura de constatare a caracterului politic al masurii administrative.

In speta, tribunalul a considerat corect faptul ca autorul reclamantului nu a fost victima unei masuri administrative.

Prin cererea de chemare in judecata, asa cum s-a mai aratat, reclamantul a pretins ca autorul sau a fost condamnat politic intrucat a fost considerat chiabur, fara a invoca si savarsirea unor fapte, constand in actiuni sau inactiuni de oponenta la regimul politic al vremii si pentru care i s-ar fi aplicat o sanctiune administrativa, asa cum impune art.2 lit.e din O.U.G. nr.214/1999, la care face trimitere art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009.

In acest conditii nefiind intrunite exigentele art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009,  in mod legal instanta de fond a concluzionat ca autorul reclamantului nu a fost supus unor masuri cu caracter politic.

Din aceasta perspectiva si fata de dispozitiile legale sus evocate, de starea de fapt, instanta de fond a facut o legala interpretare si aplicare a legii, explicitand motivele de fapt si de drept pentru care masura luata fata de antecesorul reclamantului nu se circumscrie dispozitiilor Legii nr.221/2009.

In ce priveste rolul activ al judecatorului, principiu ce se pretinde ca ar fi fost incalcat de tribunal, urmeaza a se observa ca acest principiu a fost respectat, intrucat acesta se refera la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevarului, in limitele legii si in cadrul procesual stabilit prin vointa reclamantului.

Conform art.129 alin.final Cod procedura civila, instanta este tinuta de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare in judecata, ea neputand hotari decat asupra a ceea ce formeaza obiectul cererii deduse judecatii.

Rolul activ al judecatorului nu poate duce astfel la concluzia ca intreaga sarcina a probei ar cadea asupra instantei.

Partile au indatorirea de a propune dovezile in conditiile prevazute de lege si de a urmari administrarea acestora, indatorire specifica procesului civil care este, in principiu, un proces al intereselor private.

Fata de cele expuse, Curtea a retinut ca hotararea pronuntata de tribunal a fost data cu interpretarea si aplicarea corecta a legii, astfel ca nefiind intrunite cerintele art.304 pct.9 Cod procedura civila, a respins recursul formulat de reclamant ca nefondat conform art.312 Cod procedura civila.