MARCEL TEHANCIUC IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 22 noiembrie 2011 intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Marialena Tsirli,
grefier adjunct de sectie,

Avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 7 aprilie 2008,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Reclamantul, domnul Marcel Tehanciuc, este resortisant roman, s-a nascut in 1966 si locuieste in Suceava.

A. Circumstantele cauzei

2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de catre reclamant, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
3. La 8 decembrie 2003 reclamantul, care era agent vamal la Biroul Vamal de Frontiera Siret, a fost acuzat si trimis in judecata pentru luare de mita, fals intelectual si abuz in serviciu contra intereselor publice, infractiuni prevazute la art. 254 alin. (2), art. 248 si art. 289 C. pen. si art. 7 alin (1) si art. 17 lit. c) si d) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

Rechizitoriul cuprindea referinte detaliate la urmarirea penala inceputa in 2002 si desfasurata cu privire la o anumita persoana, dl. E. Indica ca, in 2002, politia a descoperit ca dl. E a importat ilegal bunuri in Romania fara sa plateasca taxele datorate, se presupune cu ajutorul unor agenti vamali si politisti de frontiera carora le-ar fi oferit diverse sume de bani. Bunurile, care au fost declarate ca fiind pentru uz personal, au fost de fapt introduse ulterior pe piata si vandute, nefiind asadar scutite de drepturile vamale.

Pe langa dl E. si reclamant, alti opt agenti vamali au fost trimisi in judecata in fata Tribunalului Suceava. Agentii vamali, inclusiv reclamantul, au fost acuzati de luare de mita si ca au avut o conduita inadecvata in exercitarea sarcinilor lor profesionale, in special in aplicarea reglementarilor vamale privind importul de bunuri.

Cativa agenti vamali si membri ai politiei de frontiera nu au fost trimisi in judecata pe motiv ca actele comise de ei erau fara intentie sau ca au comis doar unele greseli profesionale, unii dintre ei primind cate o amenda administrativa.

Probele prezentate de parchet au inclus declaratiile dlui E. acuzandu-i pe agentii vamali de luare de mita, declaratii pe care apoi le-a retras partial in fata instantei, declaratii ale martorilor despre faptul ca E. a declarat ca bunuri personale marfa apartinand societatii sale, un carnet apartinand acestuia cu inscrisuri ale datelor de intrare in tara, initiale ale unor persoane (presupuse ca fiind initialele agentilor vamali), cifre trecute in dreptul acelor initiale (presupuse ca fiind sumele de bani acordate acelor agenti vamali), formularele vamale semnate de agentii vamali la fiecare intrare a lui E. in Romania, precum si o lista de apeluri telefonice acordata parchetului de companiile de telefonie ce indica numerele formate de E. si durata apelurilor in perioada respectiva.

4. Dupa trimiterea sa in judecata, reclamantul a fost suspendat din functia publica pana la solutionarea procesului. Autoritatea Nationala a Vamilor, angajatorul reclamantului, a emis decizia in conformitate cu dispozitiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.
5. La 9, 10 si 11 decembrie 2003, mai multe ziare locale au publicat articole cu privire la cazul reclamantului. Articolele au inclus lista tuturor agentilor vamali trimisi in judecata. Ziarele nu au dezvaluit sursa informatiilor lor si nicio autoritate publica nu a fost citata in articole; nu s-a facut nicio referinta directa la documente din dosarul de urmarire penala.
6. In timpul procesului, Tribunalul Suceava a incuviintat suplimentarea mijloacelor de proba, in special inscrisuri si alte marturii. Reclamantul si-a sustinut nevinovatia, declarand ca nu a primit nicio suma de bani, ca a completat formularele vamale conform reglementarilor vamale adecvate si ca normele interne aplicate activitatii sale prevedeau ca, pentru a se evita comiterea de erori de catre agentii vamali, sunt necesare controale prin sondare ale automobilelor ce intra in tara de catre un superior ierarhic sau de politia de frontiera, ceea ce s-a facut in cazul lui E. De asemenea, acesta a sustinut ca nu poate fi condamnat pentru luare de mita in lipsa probelor ca ar fi primit sume necuvenite de bani si ca ar fi facut acest lucru intentionat.

In apararea sa, reclamantul a solicitat, printre altele, sa se intocmeasca un raport contabil si vamal pentru a dovedi ca el a condus operatiunile vamale conform reglementarilor vamale. Parchetul nu a fost de acord cu intocmirea unui raport de expertiza. Tribunalul a respins cererea ca fiind nerelevanta, in masura in care dosarul cuprindea documente intocmite pe parcursul anchetei preliminare ce stabileste cuantumul daunelor.

La 1 iulie 2005, Tribunalul Suceava a hotarat ca reclamantul este vinovat de savarsirea tuturor infractiunilor de care a fost acuzat si l-a condamnat la un an inchisoare. Executarea pedepsei a fost suspendata si a fost liberat conditionat cu un termen de incercare de 3 ani. Actiunea civila a Directiei Generale a Finantelor Publice Suceava si Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Iasi cu privire la prejudiciul material a fost respinsa ca tardiva.

7. Reclamantul a declarat apel impotriva acestei hotarari. A pretins ca prima instanta s-a intemeiat pe mijloace de proba contrare si insuficiente pentru a dovedi acuzatiile ce i-au fost aduse, in special tinand cont de faptul ca dl. E si-a retras declaratiile conform carora a mituit agentii vamali. De asemenea, reclamantul a sustinut ca incadrarea juridica a infractiunilor invocate era incorecta.

Partile care au formulat pretentii civile, in special Directia Generala a Finantelor Publice Suceava si Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Iasi, au contestat, de asemenea, hotararea cu privire la cererile lor referitoare la prejudiciul material.

La 13 februarie 2006 Curtea de Apel Suceava a mentinut hotararea primei instante cu privire la condamnarea reclamantului si la pretentiile civile ale institutiilor publice.

8. In urma recursului reclamantului, la 9 noiembrie 2007, inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca faptele si legea aplicabila cauzei au fost corect stabilite atat de prima instanta cat si instanta de apel si ca, in speta, condamnarea reclamantului s-a intemeiat pe suficiente mijloace de proba si a fost pronuntata conform legii.

In ceea ce priveste actiunile civile din procesul penal si considerand recursul formulat exclusiv de Directia Generala a Finantelor Publice Suceava, inalta Curte a casat hotararile anterioare si a decis sa trimita cauza primei instante spre rejudecare, in masura in care respingerea lor ca tardive, in ceea ce-l priveste pe reclamant, nu a fost legala.

9. Procesul a luat sfarsit la 21 mai 2008, in urma pronuntarii hotararii de catre Tribunalul Suceava, retinand ca aceasta cauza a ramas fara obiect in masura in care dl.

5. a platit toate sumele datorate bugetului de stat. Aceasta hotarare nu a fost apelata si a ramas definitiva la 16 iunie 2008.

B. Dreptul si practica interne relevante

10. Art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, in vigoare la 11 decembrie 2003, prevede urmatoarele:

Art. 79

„(1) Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale.

2. In cazul in care in urma sesizarii parchetului sau a organului de cercetare penala s-a dispus inceperea urmaririi penale, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura de suspendare a functionarului public din functia publica pe care o detine.
3. Suspendarea din functie opereaza si in cazul in care s-a dispus inceperea urmaririi penale impotriva functionarului public care a savarsit o infractiune de natura sa il faca incompatibil cu functia publica pe care o ocupa.
4. Daca parchetul dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale in cazurile prevazute la alin. (2) si (3), precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functie inceteaza.”
   
   
   ^[554]
   
   

Art. 254

„(1) Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini sau a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost comisa de un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”

Art. 248

„Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Art. 289

„(1) Falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Tentativa se pedepseste.”

12. In 2004, Curtea Constitutionala a Romaniei a fost sesizata cu o exceptie de neconstitutionalitate in ceea ce priveste dispozitiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului; dispozitiile, astfel cum au fost prevazute la acea vreme, prevedeau ca in cazul in care un politist era acuzat de infractiuni presupuse ca fiind comise in legatura cu functia sa, acesta urma sa fie suspendat din functie pana la pronuntarea unei hotarari definitive in procesul penal.

In Decizia nr. 245 din 27 mai 2004, Curtea Constitutionala a constatat ca suspendarea din functie a unui politist, astfel cum s-a prevazut la acea vreme, nu incalca prezumtia de nevinovatie in masura in care:

„masurile de siguranta, retinerea sau arestarea preventiva, precum si suspendarea din functie, desi restrang exercitarea unor drepturi sau a unor libertati, nu pot fi considerate ca fiind contrare prezumtiei de nevinovatie. Toate aceste masuri, deci si suspendarea din functie, sunt necesare pentru apararea ordinii publice si pentru desfasurarea instructiei penale.

Suspendarea din functie a politistului se dispune atunci cand savarsirea de catre acesta a unei infractiuni intentionate l-ar face incompatibil cu exercitarea functiei, aceasta fiind o masura de protejare a intereselor institutiei in care este incadrat fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale faptei penale, prin prevenirea savarsirii de noi fapte similare, si, pe cale de consecinta, pentru pastrarea prestigiului institutiei.”

Mai multe informatii despre legislatia interna privind Statutul politistului si despre decizia Curtii Constitutionale sunt prezentate in cauza
Calmanovici impotriva Romaniei

(nr. 42250/02, pct. 50-51, 1 iulie 2008), in care problema suspendarii din functie a unui politist din cauza arestarii sau trimiterii sale in judecata pentru savarsirea unor pretinse infractiuni a fost examinata de Curte in temeiul art. 8 din conventie (pct. 134 - 139).

Capete de cerere

13. In cererea depusa la 7 aprilie 2008, reclamantul a formulat urmatoarele capete de cerere:

In temeiul art. 6 § 2 din conventie, a pretins ca dreptul sau la prezumtia de nevinovatie, pana cand o instanta dovedeste contrariul, a fost incalcat prin suspendarea sa din functie.

Reclamantul s-a plans, in temeiul art. 6 § 1 si 3 lit. (d), de mai multe incalcari ale dreptului sau la un proces echitabil. A pretins ca instantele au facut o evaluare distorsionata a cauzei, ignorand dovezile aduse in apararea sa si aplicand incorect dreptul penal. S-a plans, de asemenea, de respingerea cererii sale privind un raport de expertiza. A invocat, de asemenea, incalcarea art. 6 si art. 14 ca urmare a faptului ca unii colegi, chiar daca au fost anchetati, nu au fost trimisi in judecata, fiind sanctionati cu amenda administrativa, in vreme ce politistii de frontiera nu au fost nici trimisi in judecata, nici sanctionati in vreun fel.

Reclamantul s-a plans, de asemenea, de durata totala a procedurii, care a fost de aproximativ patru ani de la inceputul urmaririi penale pana la pronuntarea deciziei definitive.

In temeiul art. 34 din conventie, reclamantul s-a plans ca i s-a incalcat dreptul de a depune o cerere in fata Curtii, pretinzand ca nu i-au fost furnizate copiile deciziilor oficiale de catre autoritatile nationale si ca oficiul postal i-a retinut corespondenta adresata grefei Curtii.

14. In scrisoarea trimisa Curtii la 24 iulie 2008, reclamantul a facut o noua cerere in temeiul art. 6 § 2 cu privire la articolele din ziar care au fost publicate in acea perioada pe tema procesului. A pretins ca informatiile folosite de presa au fost dezvaluite de autoritatile nationale, in special de Directia Nationala Anticoruptie, care se ocupa de ancheta.
15. De asemenea, in scrisoarea trimisa Curtii la 12 august 2008, reclamantul s-a plans, in temeiul art. 8 din conventie, pretinzand ca i-a fost incalcat dreptul la viata privata deoarece in timpul anchetei autoritatile i-au monitorizat telefonul personal.

In drept

A. Cu privire la suspendarea reclamantului din functia publica

16. Reclamantul s-a plans, in temeiul art. 6 § 2, ca decizia de a-l suspenda din functia publica, in masura in care a fost inculpat si trimis in judecata, i-a incalcat dreptul la prezumtia de nevinovatie pana cand o hotarare definitiva il declara vinovat, avand in vedere,
    inter alia,
    ca suspendarea a durat aproape patru ani, cand a fost in cele din urma condamnat.

Dispozitia relevanta este redactata dupa cum urmeaza:

„2.
Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia

sa va fi legal stabilita.”

17. Curtea reitereaza ca prezumtia de nevinovatie stabilita la art. 6 § 2 este relevanta nu numai in actiunea penala, dar si in alte cauze in care instantele nationale nu au trebuit sa stabileasca problema vinovatiei, scopul sau esential fiind sa previna orice autoritate nationala sa reflecte opinia ca reclamantul este vinovat inainte ca acesta sa fie gasit vinovat conform legii (
    Allenet de Ribemont impotriva Frantei,
    10 februarie 1995, pct. 35-36, Seria A nr. 308). Este suficient, chiar in absenta unei constatari oficiale, sa existe un argument care sa sugereze ca autoritatea publica il considera pe acuzat vinovat (a se vedea
    Minelli impotriva Elvetiei,
    25 martie 1983, pct. 37, Seria A nr. 62).
18. In ceea ce priveste faptele aflate la originea cauzei, Curtea noteaza ca imediat ce reclamantul a fost trimis in judecata in decembrie 2003, a fost automat suspendat din functie in temeiul unei decizii a angajatorului sau, Autoritatea Nationala a Vamilor (a se vedea supra, pct. 4). Prin urmare, Curtea trebuie sa aprecieze daca decizia administrativa luata de autoritatea publica implica in vreun fel vinovatia reclamantului sau exprima vreo indoiala cu privire nevinovatia acestuia, mergand atat de departe pana la depasirea limitelor stabilite la art. 6 § 2 [a se vedea,
    mutatis mutandis, Y impotriva Norvegiei,
    nr. 56568/00, pct. 46, CEDO 2003-II (extrase), si
    Allenet de Ribemont impotriva Frantei,
    citata anterior, pct. 41].
19. Curtea retine ca autoritatea publica nu a pretins ca reclamantul a comis vreun act ilegal si nimic din decizia sa nu indica vreo apreciere sau antepronuntare a vinovatiei reclamantului cu privire la acuzatiile penale aduse acestuia [a se vedea
    Dubos impotriva Frantei
    (dec.), nr. 31104/96, 14 ianuarie 1998]. Intr-adevar, suspendarea sa era obligatorie si automata conform art. 79 din Legea nr. 188/1999 (a se vedea supra, pct. 10). Mai mult, nimic din aceasta lege nu arata ca scopul masurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degraba de precautie si provizoriu [a se vedea,
    mutatis mutandis, Escoubet impotriva Belgiei
    (MC), nr. 26780/95, pct. 37, CEDO 1999-VII], in masura in care priveste apararea interesului public prin suspendarea din functie a unei persoane acuzata de savarsirea unei infractiuni de serviciu, si astfel de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinte ale unor asemenea acte.

Acest scop preventiv a fost prevazut si de Curtea Constitutionala a Romaniei in Decizia nr. 245 din 27 mai 2004 (a se vedea supra, pct. 12), in care a hotarat ca dispozitiile ce permit suspendarea din functie in cazul politistilor trimisi in judecata in fata instantelor penale nu erau neconstitutionale, in masura in care suspendarea nu incalca prezumtia de nevinovatie.

20. In ceea ce priveste argumentul reclamantului conform caruia sustinerea masurii de suspendare pentru o perioada de timp prelungita incalca
    per se
    prezumtia de nevinovatie, Curtea este de acord ca, chiar si in absenta unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei masuri asupra drepturilor individuale aparate la art. 6 § 2 din conventie. In mod special, trebuie sa se tina seama de garantiile, daca exista, prevazute

de lege in acest sens.

In aceasta privinta, Curtea noteaza ca dispozitiile relevante din Statutul functionarilor publici prevad ca, la terminarea procesului, persoana este repusa in functie daca nu este gasita vinovata, cu plata retroactiva a salariului in cazul achitarii.

Mai mult, Curtea considera ca, indiferent de problemele ce pot aparea daca o masura de precautie se extinde pe o perioada lunga de timp (a se vedea
Escoubet,
citata anterior, pct. 38), in cazul reclamantului, durata procesului si, prin urmare, a suspendarii a fost influentata si de propria conduita a reclamantului, care s-a folosit de toate caile de atac disponibile, formuland apel si apoi recurs. Masura atacata a fost astfel mentinuta pana ce hotararile pronuntate in prima instanta si in apel au fost sustinute de hotararea definitiva din 9 noiembrie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

21. Prin urmare, in lumina consideratiilor precedente, Curtea considera ca aceasta cerere a reclamantului privind incalcarea dreptului sau la prezumtia la nevinovatie din cauza suspendarii din functia sa publica este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din conventie.

B. Alte incalcari invocate

22. De asemenea, reclamantul a formulat alte capete de cerere in temeiul art. 6, art. 8, art. 14 si art. 34 din conventie (a se vedea supra, pct. 13-15).
23. Dupa examinarea celorlalte capete de cerere ale reclamantului, Curtea considera ca, in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, acestea nu indica nicio incalcare aparenta a drepturilor si a libertatilor stabilite in conventie sau in protocoalele sale.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Declara
cererea inadmisibila.

Marialena Tsirli

Grefier adjunct