IOAN POP IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 28 iunie 2011 intr-o camera compusa din Egbert Myjer,
presedinte,
Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi,
judecatori,
si Marialena Tsirli,
grefier adjunct de sectie,

Avand in vedere observatiile prezentate de guvernul parat si cele prezentate ca raspuns de reclamant,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Reclamantul, Ioan Pop, este cetatean roman, s-a nascut in 1935 si locuieste in Satu Mare. Acesta a fost reprezentat in fata instantei de Calin-Gheorghe Dragomir, avocat in Satu Mare. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A. Circumstantele cauzei

2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de catre parti, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
3. La 22 aprilie 2004, reclamantul a fost amendat cu 2 000 000 lei (ROL) (aproximativ 50 EUR) de politie deoarece nu a oprit si nu a acordat prioritate vehiculelor oficiale la semnalele facute in acest sens, asa cum prevede art. 89 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. De asemenea, politia i-a suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.
4. Procesul-verbal al politiei a fost intocmit imediat dupa comiterea pretinsei contraventii de reclamant, in prezenta lui A.M.G., un civil adus ca martor la intocmirea procesului-verbal. Nu exista in dosar dovezi ca A.M.G. a fost martor la pretinsa contraventie comisa de catre reclamant.
5. Reclamantul a refuzat sa semneze procesul-verbal si a afirmat ca a oprit si a acordat prioritate vehiculelor oficiale. Nu exista in dosar dovezi ca reclamantul a formulat alte obiectii sau ca a afirmat ca semnalele oficiale de oprire si masinile oficiale nu erau suficient de vizibile.
6. La o data nespecificata din 2004, reclamantul a introdus o actiune impotriva Inspectoratului de Politie Satu Mare pentru anularea procesului-verbal al politiei de constatare a contraventiei. Totodata, acesta a contestat fotografiile pe care politia le-a prezentat ca dovezi si care ar fi aratat vehiculul reclamantului in timp ce savarsea contraventia. Acesta a afirmat ca numarul de inmatriculare al vehiculului din fotografii nu era vizibil in mod neechivoc si ca vehiculul mentionat nu era al sau deoarece vehiculul sau, spre deosebire de cel din fotografii, era echipat cu portbagaj. Cu toate acestea, reiese ca acesta nu a prezentat dovezi in sprijinul afirmatiei sale si nu a solicitat instantei audierea lui A.M.G. sau a altor martori.
7. Prin hotararea din 24 iunie 2004, Judecatoria Satu Mare a admis actiunea reclamantului si a anulat procesul-verbal al politiei. Instanta a considerat ca, potrivit fotografiilor prezentate de politie ca dovezi, vehiculul din fotografii era singur pe drum si nu se vedea niciun vehicul oficial in nicio fotografie. De asemenea, reclamantul a contestat procesul-verbal al politiei si a formulat obiectii cu privire la cuprinsul acestuia.
8. Inspectoratul de Politie Satu Mare a apelat hotararea. Inspectoratul a declarat ca reclamantul nu a cerut judecatoriei permisiunea de a prezenta dovezi pentru a infirma prezumtia de adevar a faptelor care i se imputa in procesul-verbal al politiei. Inspectoratul a declarat ca reclamantul a fost fotografiat de ofiterii de politie care conduceau masinile oficiale si ca informatiile despre vehiculul reclamantului au fost comunicate imediat celorlalti politisti postati pe acelasi drum, care opreau contravenientii rutieri pentru a-i amenda. Inspectoratul a declarat ca placutele cu numerele de inmatriculare din fotografie nu erau foarte clare, dar a afirmat ca era evident ca vehiculul de pe drum era in miscare si ca a fost depasit de vehiculele politiei. In ultimul rand, inspectoratul a considerat ca, in temeiul art. 1169 C. civ., era obligatia reclamantului sa demonstreze afirmatia conform careia vehiculul sau, spre deosebire de cel din fotografie, era echipat cu portbagaj.
9. Reclamantul a reiterat pretentiile formulate in fata primei instante, insa nu a prezentat nicio dovada in sprijinul pretentiilor respective si nu a solicitat instantei audierea unor martori.
10. Prin hotararea definitiva din 10 septembrie 2004, Tribunalul Satu Mare a admis apelul Inspectoratului de Politie Satu Mare. Instanta a hotarat ca reclamantul nu si-a demonstrat afirmatiile ca vehiculul sau era echipat cu portbagaj. De asemenea, fotografiile aratau vehiculele oficiale si masina de pe drum continuand sa inainteze. In ultimul rand, judecatoria nu a prezentat motivarea hotararii sale, iar dovezile pe care s-a bazat erau contradictorii si necorelate cu cazul de fata.
11. La 6 noiembrie 2009, Guvernul a informat Curtea ca nu era in masura sa prezinte, conform cererii acesteia, o copie integrala a dosarului actiunii care s-a incheiat cu hotararea finala din 10 septembrie 2004. Guvernul a declarat ca perioada legala de doi ani pentru pastrarea dosarului in arhive de la data hotararii finale interne a expirat; in consecinta, dosarul a fost scos din arhivele instantelor interne la 12 iunie 2008. Prin urmare, singurele documente disponibile pe care le poate prezenta sunt copii ale hotararilor interne.
12. In declaratia adresata Curtii, reclamantul a admis ca Guvernul nu putea fi considerat responsabil pentru scoaterea dosarului din arhivele instantelor interne.

B. Dreptul si practica interne relevante

1. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 958 din 20 decembrie 2002

13. Partea relevanta din ordonanta de urgenta, astfel cum era redactata la momentul respectiv, prevedea urmatoarele:

Art. 89

„Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000.000 lei [50 EUR] la 8.000.000 lei [200 EUR] urmatoarele fapte:

[...]

6. nerespectarea semnalelor politistilor la trecerea coloanelor oficiale;

[...]”

2. Ordonanta Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 410 din 20 iulie 2001 si aprobata prin Legea nr. 180/2002

14. Partile relevante din ordonanta, astfel cum era redactata la momentul respectiv, prevedeau urmatoarele:

Art. 5

„[...]

(2) Sanctiunile contraventionale principale sunt:

1. avertismentul;
2. amenda contraventionala;
3. obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii;

[...]”

Art. 17

„Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”

15. Dispozitiile legale relevante privind modificarile recente aduse normelor juridice in privinta legislatiei referitoare la contraventii si practica interna relevanta privind contraventiile sunt descrise in hotararea
    Anghel impotriva Romaniei
    (nr. 28183/03, pct. 35-39, 4 octombrie 2007).

Capete de cerere

16. In temeiul art. 6 din conventie, reclamantul a afirmat ca actiunea introdusa impotriva Inspectoratului de Politie Satu Mare pentru anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei pe care o comisese nu a fost solutionata in mod echitabil si ca instantele interne i-au solicitat lui sa isi demonstreze nevinovatia.

In drept

17. Reclamantul s-a plans de caracterul inechitabil al procedurii pentru anularea procesului-verbal al politiei din 22 aprilie 2004, in special de faptul ca instantele interne au transferat sarcina probei si i-au cerut lui sa isi demonstreze nevinovatia. Acesta a invocat art. 6 din conventie, care, in partea relevanta, prevede urmatoarele:

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public [...] de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.

2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.”

18. Guvernul a invocat exceptia preliminara ca art. 6 din conventie nu este aplicabil procedurii din prezenta cauza. Guvernul a afirmat ca prezenta cauza nu priveste o „acuzatie in materie penala” in sensul dispozitiei respective din conventie. Potrivit argumentului sau, legislatia privind contraventiile nu poate fi privita din perspectiva normelor aplicate actiunilor penale. In schimb, legislatia tine de o noua ramura de drept instituita pentru a solutiona anumite situatii care nu necesita protectie prin dreptul penal. In consecinta, contraventiile se deosebeau de infractiuni nu numai prin procedura prevazuta pentru judecarea si sanctionarea acestora, ci si prin aspectele si efectele lor juridice. De asemenea, spre deosebire de
    Anghel impotriva Romaniei
    (nr. 28183/03, 4 octombrie 2007), amenda contestata de reclamant nu poate fi echivalata cu o amenda penala, mai ales ca, potrivit dispozitiilor dreptului intern, aceasta nu mai poate sub nicio forma sa fie inlocuita cu o pedeapsa privativa de libertate. In ultimul rand, intrucat valoarea amenzii era valoarea minima prevazuta in legislatia privind contraventiile, aceasta nu era suficient de grava pentru a concluziona ca poate fi considerata penala.
19. Referitor la fondul cauzei, Guvernul a argumentat ca faptul ca nu a prezentat o copie integrala a dosarului procedurilor conform cererii Curtii, desi regretabil, era justificat de scoaterea legala a dosarului din arhivele instantelor interne. In consecinta, Guvernul sustine ca nu poate fi considerat raspunzator pentru nefurnizarea de informatii suplimentare cu privire la actiuni. Totodata, Guvernul a argumentat ca nu existau dovezi cu privire la actiunea introdusa de reclamant impotriva procesului- verbal din 22 aprilie 2004 care sa sugereze ca instantele interne incepusera examinarea cauzei cu ideea preconceputa ca inculpatul comisese fapta de care era acuzat sau ca procesul-verbal in litigiu nu putea fi infirmat. Mai mult, instantele nationale aveau competenta de a examina si anula din oficiu procesul-verbal al politiei daca acesta nu continea informatiile prevazute la art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Reclamantul a beneficiat de proceduri adverse, iar instantele interne s-au bazat nu numai pe procesul-verbal al politiei in litigiu, ci si pe alte dovezi precum fotografiile politiei, care sustineau situatia de fapt prezentata in procesul-verbal. De asemenea, reclamantul a omis sa solicite instantelor nationale permisiunea de a prezenta dovezi suplimentare - ca de exemplu, marturii - pentru a demonstra afirmatia sa in conformitate cu principiile generale de drept procedural aplicabile legislatiei privind contraventiile.
20. Reclamantul a obiectat si a declarat ca art. 6 se aplica sub aspectul sau penal.
21. Referitor la fondul cauzei, reclamantul a declarat ca respingerea de catre instantele interne a actiunii intentate de acesta in contestarea procesului-verbal al politiei din 22 aprilie 2004 a incalcat drepturile sale garantate prin art. 6 din conventie, in special prezumtia de nevinovatie. Acesta a afirmat ca instantele interne l-au pus intr-o pozitie dezavantajata in raport cu pozitia instantelor interne. Instantele interne au transferat sarcina probei si i-au cerut reclamantului sa demonstreze ca masina din fotografii nu era a sa, desi dovezile prezentate de politie erau neconcludente si ar fi trebuit sa fie in favoarea lui. In ultimul rand, acesta a admis ca Guvernul parat nu poate fi considerat responsabil pentru scoaterea dosarului din arhivele instantelor interne.
22. Curtea reitereaza ca, la examinarea existentei unei „acuzatii in materie penala”, este necesar sa se ia in considerare trei criterii: incadrarea juridica a masurii in litigiu in legislatia nationala, caracterul propriu-zis al masurii, precum si caracterul si gravitatea „sanctiunii” (a se vedea
    Escoubet impotriva Belgiei
    [GC], nr. 26780/95, pct. 32, CEDO

1999. VII). De asemenea, aceste criterii sunt alternative, nu cumulative: pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzatii in materie penala”, este suficient ca, prin natura sa, contraventia in cauza sa fie „penala” din punct de vedere al conventiei, sau sa fi expus persoana respectiva la o sanctiune care, in virtutea caracterului si gravitatii ei, sa se incadreze in general in „materie penala”. Acest fapt nu impiedica adoptarea unei abordari cumulative in cazul in care analiza separata a fiecarui criteriu nu permite desprinderea unei concluzii referitoare la existenta unei „acuzatii in materie penala” [a se vedea
      Garyfallou AEBE impotriva Greciei,
      24 septembrie 1997, pct. 33,
      Culegere de hotarari si decizii
      1997-V,
      Jussila impotriva Finlandei
      (MC), nr. 73053/01, pct. 30-31, CEDO 2006-XIII, precum si
      Zaicevs impotriva Letoniei,
      nr. 65022/01, pct. 31, CEDO 2007-IX].

23. Referitor la primul dintre aceste criterii, Curtea observa ca dreptul intern a optat sa „dezincrimineze” unele fapte precum contraventia rutiera de care era acuzat reclamantul si care sunt reglementate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. In consecinta, Curtea impartaseste opinia Guvernului ca respectiva contraventie intra sub incidenta legislatiei privind contraventiile si ca a fost scoasa din sfera dreptului penal.
24. Cu toate acestea, indicatiile oferite de dreptul intern au doar o valoare relativa. Cel de al doilea criteriu mentionat anterior - caracterul propriu-zis al contraventiei, considerat si in raport cu natura sanctiunii corespunzatoare - constituie un criteriu de apreciere cu o pondere mai mare (a se vedea
    Ozturk impotriva Germaniei,
    21 februarie 1984, pct. 52, seria A nr. 73;
    Jussila,
    citata anterior, pct. 38; si
    Huseyin Turan impotriva Turciei,
    nr. 11529/02, pct. 18, 4 martie 2008).
25. In aceasta privinta, Curtea observa ca amenda si suspendarea permisului de conducere i-au fost aplicate reclamantului in temeiul dispozitiilor legale generale care se aplicau tuturor cetatenilor in calitate de utilizatori ai drumurilor publice. Este prevazuta o anumita conduita, in special de a opri si acorda prioritate vehiculelor oficiale, si conditioneaza obligatia care rezulta de o sanctiune cu caracter punitiv. De asemenea, amenda nu este menita ca o compensatie pecuniara pentru daune, ci ca o pedeapsa pentru a preveni recidiva. In consecinta, caracterul general al normei si scopul sanctiunilor, de prevenire dar si de sanctionare, sunt suficiente pentru a demonstra ca respectiva contraventie avea, in conformitate cu art. 6 din conventie, un caracter penal.
26. Referitor la natura si gravitatea „sanctiunilor”, Curtea observa ca niciun element din dosar nu poate sugera ca suspendarea permisului de conducere al reclamantului a avut consecinte grave pentru acesta. De asemenea, Curtea observa ca amenda nu putea fi inlocuita cu o sanctionare privativa de libertate pe motiv de neplata (a se vedea, pe de alta parte,
    Anghel,
    citata anterior, pct. 52) si reprezenta valoarea minima prevazuta de legea privind regimul contraventiilor. Cu toate acestea, Curtea reitereaza ca lipsa gravitatii sanctiunilor aflate in joc nu poate scuti o pedeapsa de caracterul sau inerent penal (a se vedea
    Ozturk,
    citata anterior, p. 21, pct. 54, si
    Huseyin Turan,
    citata anterior, pct. 20).
27. In lumina considerentelor mentionate anterior, Curtea considera ca masurile aplicate reclamantului sunt considerate „acuzatie in materie penala” in sensul art. 6 din conventie. In consecinta, articolul mentionat este aplicabil sub aspect penal.
28. Cu toate acestea, Curtea observa ca plangerea reclamantului este inadmisibila pentru motivele prezentate mai jos.
29. Curtea observa de la bun inceput ca ambele parti sunt de acord ca Guvernul nu putea fi considerat raspunzator pentru scoaterea dosarului din arhivele instantelor interne. Rezulta ca faptul ca Guvernul nu a prezentat informatii suplimentare cu privire la dosarul actiunii interne conform cererii Curtii nu este imputabil guvernului.
30. Curtea reitereaza ca a stabilit deja ca nu este surprinzator faptul ca instantele interne se asteptasera ca reclamantul sa infirme prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de constatare a contraventiilor in legatura cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislatia privind contraventiile (a se vedea
    Anghel,
    citata anterior, pct. 58 si 59).
31. Totodata, Curtea reitereaza ca prezumtiile de fapt si de drept functioneaza in orice sistem juridic. Evident, conventia nu interzice astfel de prezumtii in principiu. Cu toate acestea, conventia obliga statele contractante sa se incadreze in anumite limite in acest sens, referitor la dreptul penal, care tin seama de importanta situatiei in litigiu si sa mentina dreptul apararii (a se vedea, de exemplu,
    Salabiaku impotriva Frantei,
    7 octombrie 1988, pct. 28, seria A nr. 141-A, precum si
    Anghel,
    citata anterior, pct. 60). Curtea va analiza daca limitele respective au fost depasite in detrimentul reclamantului in prezenta cauza.
32. Referitor la miza spetei pentru reclamant, Curtea observa ca amenda aplicata acestuia era de 50 de euro si ca sub nicio forma nu putea fi inlocuita cu o pedeapsa privativa de libertate in caz de neplata (a se vedea pct. 15
    supra
    si, pe de alta parte,

Anghel,
citata anterior, pct. 52). De asemenea, nu exista dovezi in dosar ca suspendarea permisului de conducere al reclamantului a avut consecinte grave pentru acesta.

33. Mai mult, referitor la dreptul la aparare al reclamantului, Curtea observa, in baza dovezilor disponibile ca instantele interne au audiat declaratiile reclamantului si i-au permis sa prezinte dovezi in sprijinul afirmatiilor sale, in special al declaratiei sale ca masina sa era diferita de cea aratata in fotografiile politiei. Faptul ca reclamantul nu a cerut instantei sa examineze dovezi (a se vedea, pe de alta parte,
    Anghel,
    citata anterior, pct. 10 si 12) si ca, in consecinta, Tribunalul Satu Mare a hotarat, in baza unei hotarari motivate, sa se increada in dovezile prezentate de politie, a anulat hotararea judecatoriei si a respins declaratiile lui, nu pare a fi inechitabil sau arbitrar.
34. In acest context, Curtea reitereaza ca admisibilitatea dovezilor reprezinta in principal o chestiune reglementata de legislatia nationala si, in general, instantele interne sunt obligate sa evalueze dovezile care le sunt prezentate. Sarcina Curtii in temeiul conventiei este nu de a hotari asupra faptului daca declaratiile martorilor au fost admise corect ca dovezi, ci de a stabili daca actiunea in ansamblu, inclusiv modul in care au fost adunate dovezile, a fost echitabila (a se vedea
    Doorson impotriva Tarilor de Jos,
    hotararea din 26 martie 1996, pct. 67,
    Rapoarte
    1996-II, precum si
    Van Mechelen si altii impotriva Tarilor de Jos,
    hotararea din 23 aprilie 1997, pct. 50,
    Culegere
    1997-III).
35. Curtea observa in aceasta privinta, in baza informatiilor si argumentelor prezentate de catre parti, ca reclamantul a fost prezent la sedintele instantei. Declaratiile lui orale si scrise au fost atasate la dosar, iar acesta a avut posibilitatea de a prezenta dovezi si de a solicita instantelor audierea unor martori. Desi se pare ca completul de judecata a considerat ca nu este necesara audierea unor martori ai acuzarii sau ai apararii, Curtea observa ca nici reclamantul nu a solicitat instantelor nationale sa audieze martori. Acesta nu a cerut nici permisiunea de a prezenta alte dovezi in sprijinul declaratiei sale ca masina din fotografiile politiei era alta decat cea proprie deoarece nu avea portbagaj. In aceasta privinta, Curtea observa ca, desi martorul A.M.G. nu parea sa fi fost un martor direct al incidentului, acesta ar fi putut oferi informatii daca masina reclamantului era echipata cu portbagaj la data la care reclamantul a comis contraventia si politia a intocmit procesul-verbal. In consecinta, avand in vedere dovezile disponibile in mod limitat, Curtea considera ca actiunea in care reclamantul a fost parte nu pare sa il fi pus intr-o pozitie dezavantajata in raport cu cea a autoritatilor pentru simplul motiv ca regimul juridic intern aplicabil cu privire la contraventii era diferit de cel al raspunderii penale (a se vedea, pe de alta parte,
    Anghel,
    citata anterior, pct. 67). De asemenea, autoritatile interne implicate in prezenta cauza si-au exercitat competenta de evaluare prin hotarari motivate in baza dovezilor prezentate de partile comparute in fata lor si astfel s-au incadrat in limitele stabilite la art. 6.
36. In lumina consideratiilor precedente, Curtea considera ca cererea reclamantului este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 § 3 si 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Declara
cererea inadmisibila.

Marialena Tsirli Grefier adjunct