Intervenirea prescriptiei achizitive, anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 213/1998

Domeniu asociat: Uzucapiune

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 873/28 noiembrie 2017

Curtea constata ca prin cererea cu care a investit instanta de fond, Parohia B., sat B., Comuna S. jud. Iasi a solicitat in contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna S., jud. Iasi, constatarea dreptului de proprietate - dobandit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la imobilele: biserica, teren aferent acesteia cu suprafata de 211 mp., casa parohiala, in suprafata de 113 mp teren si cimitir, in suprafata 3097 mp teren.

Prin sentinta atacata, tribunalul a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului, in suprafata de 3907 mp cu destinatia de cimitir fundamentandu- si solutia pe doua rationamente: unul intemeiat pe lipsa indeplinirii conditiei exercitarii posesiei in raport de dispozitiile art. 1844 din Codul civil de la 1864 si un rationament intemeiat pe dispozitiile art. 3 alineat 4 din Legea 213/1998.

Insa, raportat la situatia de fapt relevata in cauza, la apararile paratului, Curtea constata ca instanta de fond a procedat la aplicarea gresita a prevederilor legale mai sus mentionate.

In acest sens, Curtea noteaza ca art. 1844 din Codul civil nu isi gaseste aplicabilitatea in speta dedusa judecatii, deoarece terenurile cu destinatie de cimitir nu fac parte din categoria imobilelor la care face referire textul sus citat, nefiind prin natura proprie sau printr-o declaratie a legii exceptate de a fi obiect al dreptului de proprietate privata, iar dobandirea dreptului de proprietate al reclamantei apelante se fundamenteaza pe faptul posesiunii indelungate.

Nici rationamentul instantei fundamentat pe dispozitiile art. 3 alineat 4 din Legea 213/1998 nu este unul corect, raportat la situatia de fapt relevata in cauza.

In acest sens, Curtea constata ca, potrivit art. 1890 Cod civil, toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile si pentru care nu a definit un termen de prescriptie, se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara a i se putea opune reaua-credinta.

Prescriptia constituie, conform art. 1837 Cod civil, un mijloc de a dobandi proprietatea, fiind fondata pe faptul posesiunii (art.1846 alin.1 Cod civil). Pentru a putea prescrie, se cere, in lipsa unui just titlu, o posesiune utila pe o perioada de cel putin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciata in raport de prevederile art.1847 Cod civil, si anume: sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.

Prin urmare, pentru a se constata intervenita prescriptia si, implicit, a se constata existenta dreptului de proprietate in patrimoniul reclamantei apelante se cer a fi indeplinite toate conditiile enumerate mai sus.

Curtea retine ca art. 1889 Cod civil stipuleaza ca „prescriptia nu se socoteste castigata decat dupa implinirea celei din urma zile a termenului definit prin lege”.

In prezenta cauza, reclamanta-apelanta a sustinut ca a exercitat o posesie utila asupra terenului intravilan, cu destinatie de cimitir, timp de peste 50 de ani, iar acest aspect a fost dovedit cu declaratia martorului N.C. si cu raportul de expertiza tehnica efectuat la instanta de fond.

Este adevarat ca Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia mentioneaza in anexa III, punctul 10, ca domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor este alcatuit, alaturi de alte bunuri, din cimitirele orasenesti si comunale.

Insa, raportat la declaratia martorului N.C. si la raportul de expertiza tehnica efectuat la instanta de fond, rezulta ca termenul prescriptiei achizitive asupra terenului, cu destinatia de cimitir, s-a implinit in perioada anilor 1950.

Astfel, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998 (ca si la aparitia Legii nr. 18/1991), termenul de 30 de ani, necesar prescriptiei achizitive era deja implinit, iar terenul cu destinatia de cimitir, in suprafata de 2400 mp, facea parte din patrimoniul reclamantei- apelante si nu din domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale al comunei S., jud. Iasi.

Fata de cele ce preced, Curtea apreciaza ca, in cauza, sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1847 si urmatoarele din Codul Civil de la 1864, care reglementeaza uzucapiunea ca mod de dobandire a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu (teren in suprafata de 2400 mp, cu destinatie de cimitir), astfel cum este identificat si individualizat prin expertiza tehnica efectuata si prin planul de situatie anexat.

In consecinta, in temeiul art. 480 din Codul de procedura civila, se admite apelul declarat de Parohia Ortodoxa B. si se schimba in parte sentinta tribunalului, in sensul admiterii actiunii reclamantei si a constatarii dobandirii de catre aceasta si a dreptului de proprietate - prin uzucapiunea de 30 de ani - asupra terenului cu destinatia de cimitir, in suprafata de 2400 mp, conform raportului de expertiza si planului de amplasament si delimitare a imobilului plansa nr.2, anexa la raportul de expertiza efectuat de expert tehnic H.G. , situat in sat B., comuna S., judetul Iasi,Tarlaua 2, parcela 26.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca din suprafata de 3097 mp teren cu destinatia de cimitir suprafata de 697 mp teren a intrat in proprietatea reclamantei-apelante ca urmare a donatiei acestei suprafete de teren de catre P.M., astfel ca pentru aceasta suprafata de teren nu se poate constata dobandirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.

Cu privire la apelul formulat de unitatea administrativ-teritoriala Comuna S., judetul Iasi, prin primar, Curtea constata ca este nefondat.

In acest sens, Curtea noteaza ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 454 din Codul de procedura civila, deoarece situatia vizata de acest text se refera la recunoasterea totala a pretentiilor reclamantului, iar in cauza de fata paratul-apelant a recunoscut partial pretentiile reclamantei.

Drept urmare, in mod corect prima instanta, in ceea ce priveste obligarea paratei- apelante la plata cheltuielilor de judecata, a aplicat dispozitiile art. 453 alineat 2 din Codul de procedura civila, atat timp cat cererea reclamantei a fost admisa in parte.

Fata de cele ce preced, Curtea constata ca printr-o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 453 alineat 2 Tribunalul a obligat parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata proportional cu pretentiile admise, motiv pentru care respinge apelul paratei.

In baza art. 453 Cod procedura civila, Curtea obliga unitatea administrativ-teritoriala Comuna S., judetul Iasi sa plateasca apelantei - Parohia Ortodoxa B. - suma de 550 lei, cheltuieli de judecata din apel.