Imputernicire scrisa data organizatiei sindicale de persoane care nu au calitatea de membru de sindicat
27 martie 2020Intervenirea prescriptiei achizitive, anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 213/1998
27 martie 2020
Infractiune prevazuta de art. 270 alin. 3, Imposibilitate de a se dispune amanarea aplicarii pedepsei
Temei de drept: art. 270 Legea nr. 86/2006, art. 83 Cod penal, art. 91 Cod penal
Curtea de Apel Iasi, Sectia penala, Decizia penala nr. 698/03.10.2017
Prin sentinta penala nr. 3738/06.12.2016, pronuntata de Judecatoria Iasi, in dosarul nr. 5988/245/2016,s-au dispus urmatoarele:
„In baza disp. art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penala, aplica inculpatei F. (f. R.) I. pedeapsa de 1-un-an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ”detinere/transport a bunurilor sau marfurilor care trebuie plasate sub control vamal si cunoscand ca provin din contrabanda”, prev. si ped. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 si art. 76 Cod Penal si cu referire si la art. 83 alin. 1 lit. a-c Cod Penal, la care se adauga pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a, b si h Cod penal pe o durata de 2 ani, pedeapsa a carei executare va incepe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
In baza disp.art.84 Cod Penal, stabileste termen de supraveghere de 2-doi-ani, termen care se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei.
In baza disp. art. 85 alin. 1 Cod Penal, stabileste ca pe perioada termenului de supraveghere inculpata F.I. sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la Serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
- sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
- sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea,
- sa comunice schimbarea locului de munca,
- sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
Atrage atentia inculpata F.I. asupra disp. art. 88 Cod penal privind revocarea aminarii aplicarii pedepsei.
Aplica inculpatei F.I.
pedeapsa accesorie
a interzicerii drepturilor prevazute de art.
66 alin. 1 lit. a (
dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice fel de alte functia publice
),
lit. b(
dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat
)
si
lit. h (
dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme
)
Cod penal,
pe durata si in conditiile prevazute de art. 65 Cod penal.
Constata ca prejudiciul cauzat prin savirsirea infractiunii partii civile a fost recuperat prin plata.
In baza disp. art. 112 alin. 1 lit. b Cod Penal, dispune confiscarea bunurilor care au fost folosite la realizarea infractiunii, respectiv 3080 tigarete marca Ashima aflate in Camera de Corpuri Delicte a IPJ-Iasi, ridicate de la inculpata F.I. in baza dovezii seria/Nr IS/H- 000923.
In baza disp. art.272 alin. 2 si art. 274 alin. 1 Cod Procedura Penala, obliga inculpata F.I. sa achite suma de 600 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul fondului a retinut ca, in data de 27.02.2015, inculpata F.I. detinea/transporta in autoturismul marca Audi, care circula pe Calea Chisinaului, din directia localitatii Tomesti catre cartierul Podu Ros din mun. Iasi, bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, respectiv 154 pachete de tigarete marca „Ashima”, fara timbre fiscale, cunoscand ca acestea provin din contrabanda, fiind realizata astfel infractiunea de ”detinere/transport a bunurilor sau marfurilor care trebuie plasate sub control vamal si cunoscand ca provin din contrabanda”, prev. si ped. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.
La stabilirea pedepsei, s-au avut in vedere dispozitiile art. 74 Cod Penal ce stabilesc criteriile generale de individualizare a pedepsei, si anume: imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii, motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit, natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita dupa savirsirea infractiunii si in cursul procesului penal, nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
S-a retinut in favoarea inculpatei circumstanta atenuanta prevazuta de art. 75 alin. 2 Cod penal ,respectiv lit. a ce consta in eforturile depuse de inculpata pentru inlaturarea consecintelor infractiunii, F.I. achitand integral prejudiciul cauzat partii civile.
Pedeapsa aplicata a fost raportata la dispozitiile art. 83 alin. 1 lit. a -c Cod Penal ce reglementeaza amanarea aplicarii pedepsei inchisorii, inculpata urmand a se supune masurilor de supraveghere ce vor fi monitorizate de Serviciul de Probatiune Iasi.
Impotriva sentintei penale nr. 3738 din 6.12.2016 pronuntata de Judecatoria Iasi, in dosarul nr. 5988/245/2016, a formulat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, criticand-o pentru nelegalitate, respectiv modalitatea de individualizare judiciara a executarii pedepsei.
In motivare, s-a aratat ca, potrivit art. 83 alin. 2 Cod penal, nu se poate dispune amanarea aplicarii pedepsei, daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 7 ani sau mai mare.
Prin decizia penala nr. 698/03.10.2017 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi impotriva sentintei penale nr. 3738 din 6.12.2016 pronuntata de Judecatoria Iasi, in dosarul nr. 5988/245/2016, sentinta care a fost desfiintata in parte, in latura penala, cu privire la
modalitatea de individualizare judiciara a executarii pedepsei,
in sensul: inlaturarii dispozitiilor art. 83 - art. 86 Cod penal; condamnarii inculpatei intimate pentru infractiunea retinuta in sarcina acesteia; dispunerii suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei cu inchisoarea; stabilirii momentului de la care se vor executa pedepsele complementara si accesorie.
Rejudecand cauza, in limitele desfiintarii:
In baza art. 396 alin. 2 Cod de procedura penala, a fost condamnata inculpata F.I. la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedura penala si art. 76 Cod penal.
In baza art. 91 Cod penal, a fost dispusa suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 (un) an pe o durata de 2 (doi) ani, ce constituie termen de supraveghere in conditiile art. 92 alin. 1 Cod penal, care se calculeaza de la prezentei decizii.
In temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Iasi, la datele fixate de acesta; sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii si documente de natura sa permita controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, a fost impus inculpatei sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probatiune Iasi sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.
In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 zile in cadrul X. sau Y., institutia din comunitate urmand a fi aleasa de consilierul de probatiune, afara de cazul in care din cauza starii de sanatate, inculpata nu poate presta aceasta munca.
In baza art. 94 alin. 1 Cod penal, datele prevazute de art. 93 alin. 1 lit. c) - e), mai sus mentionate, se vor comunica Serviciului de Probatiune Iasi.
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod de procedura penala raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, a fost atentionata inculpata asupra dispozitiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei in regim de detentie in cazul nerespectarii, cu rea-credinta, pe parcursul termenului de supraveghere, a masurilor de supraveghere sau a obligatiilor impuse de lege sau in cazul savarsirii unei noi infractiuni pe parcursul termenului de supraveghere
Executarea pedepsei complementare a interzicerii pe o perioada de 2 (doi) ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) si h) Cod penal, va incepe de la data prezentei decizii, in conditiile art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal.
Executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) si h) Cod penal va avea loc doar in conditiile in care pedeapsa principala de 1 (un) an inchisoare va deveni executabila.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate care nu contravin prezentei decizii si au fost inlaturate dispozitiile contrare.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a avut in vedere urmatoarele: „
conform art. 83 alin. 2 teza I Cod penal, nu se poate dispune amanarea aplicarii pedepsei daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este de 7 ani sau mai mare.
Este avuta in vedere pedeapsa prevazuta de lege, in sensul art. 187 Cod penal, respectiv pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Or, legea prevede pentru infractiunea prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1 din Legea nr. 86/2006 pedeapsa cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.