Incetare raporturi de munca Discriminare, Instanta competenta

Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 Legea nr. 53/2003: - art. 5

Actiunea reclamantului vizeaza o pretinsa discriminare bazata pe criteriul varstei care ar fi condus la incetarea raporturilor munca, astfel ca discriminarea a carei victima se pretinde acesta presupune analizarea aspectelor specifice ce au caracterizat incheierea, desfacerea si incetarea raporturilor de munca, situatie in care, competenta de solutionare a cauzei in prima instanta revine completului specializat in materia litigiilor de munca si asigurarilor sociale.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Sentinta civila nr. 176 din 14 august 2015, F.S.

Prin sentinta civila nr. 176/ PI/ 14 august 2015 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosar nr. 24059/325/2014 a fost stabilita competenta materiala de solutionare a cauzei privind cererea formulata de reclamantul C.A. impotriva paratilor Banca I.E. si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii in favoarea Tribunalului Timis - Sectia I-a Civila - completul specializat pentru litigii de munca.

Pentru a dispune astfel,instanta a avut in vedere ca,prin incheierea civila din

2015. Tribunalul Timis - Sectia I Civila a admis exceptia necompetentei functionale a completului acestei sectii, a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea completului initial investit specializat in dreptul muncii, a constatat ivit conflictul negativ de competenta si a inaintat dosarul Curtii de Apel Timisoara in vederea pronuntarii unui regulator de competenta.

Tribunalul a avut in vedere ca, invocand dispozitiile Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 in corelatie cu cele ale codului muncii, reclamantul a solicitat sa se constate ca fostul sau angajator - parata Banca E.I. l-a discriminat datorita varstei in raport cu alti angajati cu ocazia emiterii preavizului de concediere, dat fiind ca nu i sa propus sa ocupe un alt loc de munca vacant din cadrul societatii in conformitate si cu Hotararea nr. 1 emisa de Consiliul de Administratie al bancii prin care s-a aprobat ca „salariatii afectati de masura reorganizarii activitatii ... sa poata ocupa locurile de munca vacante, in functie de cerintele stabilite pentru ocuparea posturilor, pregatirea profesionala, experienta in domeniu."

Tribunalul a retinut ca Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare reprezinta dreptul comun in materia discriminarii si permite celui se considera discriminat sa se adreseze instantei de drept comun cu o cerere in restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau in anularea situatiei create prin discriminare.

Or, instanta de drept comun la care se refera ordonanta nu inseamna, intotdeauna si independent de contextul in care persoana indreptatita a fost discriminata, instanta civila. Dimpotriva, in stabilirea competentei functionale a instantei (in acceptia de sectie ori complet),se impune a fi luate in considerare, in fiecare caz in parte, circumstantele ce particularizeaza situatia de fapt prezentata in vederea identificarii corecte a perimetrului legislativ in care se cantoneaza cercetarea judecatoreasca.

In cauza, acest fapt este confirmat de reclamant prin trimiterile pe care le face in cuprinsul cererii introductive la legislatia dreptului muncii si la faptul ca acesta invoca un caz de discriminare raportat la varsta, pretins a se fi ivit in materia incetarii raporturilor de munca, cu ocazia reorganizarii paratei si a emiterii unor preavize atat reclamantului cat si unui coleg ce avea acelasi post si caruia i s-ar fi propus si un loc de munca vacant in cadrul societatii, spre deosebire de tratamentul aplicat celui dintai.

In concluzie, a retinut instanta, in vederea stabilirii existentei unei discriminari in cauza, se cer a fi avute in vedere nu numai regulile generale consacrate de Ordonanta Guvernului nr.137/2000, ci este necesar a se stabili in concret, prin raportare la legislatia muncii, daca parata a procedat de maniera relevata in actiune si, cel mai important, daca si in ce masura era obligata din perspectiva Legii nr. 53/2003 si a altor acte normative incidente sa ii acorde reclamantului, prin preavizul de concediere, aceleasi oportunitati pretins a fi fost propuse colegului ce a ocupat un post similar, si, subsecvent, daca refuzul de a i le acorda poate fi justificat din perspectiva aceleiasi legislatii a dreptului muncii, ori parata a actionat discriminatoriu,in conditiile in care art. 5 din Legea nr. 53/2003 reglementeaza principiul nediscriminarii (egalitatii de tratament) in raporturile de munca.

Astfel investita, Curtea a retinut ca actiunea reclamantului vizeaza o pretinsa discriminare in aplicarea conditiilor care au condus la incetarea raporturilor juridice de munca ce au legat partile in proces, afirmativ bazata pe criteriul varstei.

Prin urmare, discriminarea a carei victima se pretinde a fi reclamantul presupune analizarea - prin comparatie cu ceilalti subiecti aflati in situatie similara - aspectelor specifice ce au caracterizat incheierea, desfacerea si incetarea raporturilor de

munca, situatie in care, justificat, competenta de solutionare a cauzei in prima instanta revine completului specializat in materia litigiilor de munca si asigurarilor sociale al aceleiasi sectii a instantei.