Inadmisibilitatea introducerii actiunii de divort in Romania, in conditiile existentei unei hotarari definitive de separare consensuala in Italia. Conditii pentru aplicarea art. 19 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene.

 

Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia  raspunderii parintesti, art. 3 si art. 19

                                                      

Fata de existenta unei hotarari definitive de separare consensuala a sotilor, care atesta inceperea procedurii de divort in Italia, formularea unei alte actiuni de divort, pe rolul instantelor romanesti, apare ca inadmisibila in raport de dispozitiilor art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003.

In speta nu putem discuta nici despre existenta unei litispendente, in sensul celor reglementate de art. 19 alin.1 din acelasi Regulament, in conditiile in care instanta italiana nu numai ca si-a stabilit competenta, dar a pronuntat deja o hotarare definitiva de separare consensuala a sotilor, o etapa prealabila procesului de divort.

 

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 635 din 26 septembrie 2011.  

 

Prin  decizia nr. 635 din data de 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul ca nefondat.

Ca prim aspect de fapt, Curtea a reamintit ca la data de 5.11.2009, Tribunalul Civil din  Trento a omologat  cu toate efectele legale separarea consensuala a sotilor, care a avut loc prin consimtamant reciproc, la data de  28.10.2009 ( Hotararea nr. 3544/2009, fila 247 dosar fond), aspect necontestat de niciuna dintre parti.

In acest context, s-a mentionat ca, potrivit legislatiei civile italiene in vigoare, termenul de separare prealabila introducerii actiunii de divort este de 3 ani, fiind socotit de la data pronuntarii separarii de catre judecator, procedura separarii  reprezentand o etapa prealabila a procedurii de divort.

In considerarea acestor aspecte, Curtea a constatat ca in mod  legal instantele anterioare au stabilit ca, fata de existenta unei hotarari definitive de separare  consensuala a sotilor, care atesta inceperea procedurii de divort in Italia, formularea unei alte actiuni de divort, pe rolul instantelor romanesti, apare ca inadmisibila in raport de disp.art. 3 din Regulamentul nr.2201/2003.

In cauza, a stabilit Curtea,  nu se poate discuta, astfel cum a pretins recurentul, despre incidenta art.19 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, privind  competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti (aplicabil in Romania de la data aderarii  in U.E.- 01.01.2007), intrucat nu sunt indeplinite cerintele stipulate de textul mentionat.

S-a reamintit, sub acest aspect, ca art.19 alin.1 din Regulament reglementeaza situatia de litispendenta intervenita in cazul introducerii de actiuni de divort, intre aceleasi parti, in fata unor  instante, din diferite state membre, situatie care se incheie insa, conform legiuitorului european, la momentul la care prima  instanta sesizata isi stabileste competenta.

Ori,  in prezenta speta, nu putem discuta despre existenta unei litispendente in  conditiile in care instanta italiana nu numai ca si-a stabilit competenta, dar a pronuntat deja o hotarare definitiva de separare consensuala a sotilor, ca etapa prealabila procesului de divort.

In considerarea tuturor acestor argumente, stabilind ca nu exista motiv de reformare a deciziei, Curtea, in temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod  pr.civila, a respins recursul ca nefondat.

 

(Judecator Andra-Corina Botez)