GARANTII SPECIFICE

1. 
   Prezumtia de nevinovatie
   

1) Sarcina _probei

201. Principiul prezumtiei de nevinovatie impune, intre altele, ca, in indeplinirea functiilor lor, membrii completului de judecata sa nu porneasca de la ideea preconceputa ca inculpatul a savar sit fapta incriminata; sarcina probei revine acuzarii  si orice indoiala este in avantajul persoanei acuzate. In plus, acuzarea are obligatia de a-i preciza persoanei in cauza ce acuzatii i se aduc – pentru a-i oferi ocazia sa i si pregateasca  si sa i si prezinte apararea in mod corespunzator –  si de a oferi probe suficiente pentru a intemeia o declaratie de vinovatie (Barbera, Messegue  si Jabardo impotriva Spaniei, pct. 77; Janosevic impotriva Suediei,
     
     pct. 97). Prezumtia de nevinovatie este incalcata in cazul in care sarcina probei este transferata de la acuzare apararii (Telfner impotriva Austriei, pct. 15). Sarcina probei nu poate fi transferata in cadrul unei actiuni de despagubire, introdusa ca urmare a unei rezolutii definitive de incetare a urmaririi penale (Capeau impotriva Belgiei, pct. 25).
202. 
     Exonerarea de raspunderea penala nu se opune angajarii raspunderii civile in scopul obligarii la plata de despagubiri pentru acelea si fapte, pe baza unei sarcini a probei mai putin stricte [Ringvold impotriva Norvegiei, pct. 38; Y impotriva Norvegiei, pct. 41; Lundkvist
     
     impotriva Suediei (dec.)].
     

2. Prezumtii de fapt  si de drept

203. Dreptul oricarui inculpat in materie penala de a fi prezumat nevinovat  si de a solicita ca acuzarea sa aiba obligatia de a dovedi acuzatiile formulate impotriva sa nu este absolut, avand in vedere ca, in orice sistem de drept, exista prezumtii de fapt sau de drept  si ca, in principiu, Conventia nu se opune acestora [Falk impotriva Tarilor de Jos (dec.), in ceea ce prive ste impunerea unei amenzi proprietarului inregistrat al unui autovehicul, care nu era conducatorul efectiv al acestuia in momentul savar sirii infractiunilor rutiere in cauza]. Statele contractante pot, in special, in anumite conditii, sa pedepseasca o fapta materiala sau un fapt obiectiv in sine, indiferent daca rezulta sau nu din intentia de a savar si o infractiune sau din neglijenta (Salabiaku impotriva Frantei, pct. 27, cu privire la o prezumtie de raspundere penala pentru trafic  si posesia de stupefiante; Janosevic impotriva Suediei, pct. 100, cu privire la impunerea unor majorari ale impozitului din motive obiective  si aplicarea acestora inainte de pronuntarea unei hotarari de catre o instanta). Astfel, art. 6 § 2 impune statelor sa incadreze aceste prezumtii in limite rezonabile, tinand seama de importanta mizei  si protejand dreptul la aparare (Salabiaku impotriva Frantei, pct. 28; Radio France  si altii impotriva Frantei,
     
     pct. 24, cu privire la prezumtia de raspundere penala a directorului unei publicatii pentru afirmatii calomnioase facute in cadrul unor programelor radiofonice; Klouvi impotriva
     
     Frantei, pct. 41, cu privire la imposibilitatea apararii impotriva unui denunt calomnios, din cauza unei prezumtii legale conform careia acuzatia impotriva inculpatului achitat din lipsa de probe este falsa).
204. 
     Atunci cand fac uz de prezumtii in dreptul penal, statele contractante au obligatia de a pune in balanta importanta mizelor  si dreptul la aparare; altfel spus, mijloacele utilizate trebuie sa fie rezonabil proportionale cu scopul legitim urmarit (Janosevic impotriva Suediei,
     
     pct. 101; Falk impotriva Tarilor de Jos).
     

3. Sfera de aplicare a art. 6 § 2

1. In materie penala

205. 
     Art. 6 § 2 reglementeaza procesele penale in intregime, indiferent de rezultatul urmaririi penale,  si nu doar examinarea temeiniciei acuzatiei (a se vedea, printre multe altele, Poncelet impotriva Belgiei, pct. 50; Minelli impotriva Elvetiei, pct. 30; Garycki impotriva
     
     Poloniei, pct. 68).
     
206. Prezumtia de nevinovatie nu poate inceta sa se aplice in apel doar pentru ca actiunea in prima instanta a determinat condamnarea persoanei in cauza, atunci cand procesul continua in apel sau recurs (Konstas impotriva Greciei, pct. 36).
207. Odata ce s-a dovedit, potrivit legii, ca acuzatul este vinovat de savar sirea infractiunii in cauza, art. 6 § 2 nu se poate aplica in raport cu afirmatiile formulate cu privire la personalitatea  si comportamentul persoanei in cauza in cadrul procedurii de aplicare a pedepsei, cu exceptia cazului in care acuzatiile sunt de a sa natura  si un asemenea grad incat echivaleaza cu formularea unei noi „acuzatii”, in sensul autonom pe care aceasta notiune il are in cadrul Conventiei (a se vedea Phillips impotriva Regatului Unit, pct. 35; Bohmer
     
     impotriva Germaniei, pct. 55; Geerings impotriva Tarilor de Jos, pct. 43).
208. Astfel, dreptul oricarui acuzat de a fi prezumat nevinovat  si de a solicita ca acuzarea sa aiba obligatia de a dovedi acuzatiile formulate impotriva sa intra sub incidenta notiunii generale de proces echitabil, in sensul art. 6 § 1, care se aplica procedurii de stabilire a
     
     pedepsei (Phillips impotriva Regatului Unit,
     pct. 39-40;
     Grayson  si Barnham impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 37  si 39).
     

2. P
   roceduri ulterioare

209. Prezumtia de nevinovatie protejeaza, de asemenea, persoanele care au beneficiat de achitare sau de incetarea urmaririi penale, nepermitand tratarea acestora de catre functionarii publici sau autoritatile publice ca  si cum ar fi intr-adevar vinovate de infractiunea de care au fost acuzate. Fara o protectie care sa asigure respectarea unei hotarari de achitare sau de incetare a urmaririi penale, in cadrul oricarei proceduri ulterioare, garantiile art. 6 § 2 ar risca sa devina teoretice  si iluzorii. Reputatia persoanei in cauza  si modul in care aceasta este perceputa de public sunt, de asemenea, in joc, odata incheiat procesul penal [Allen impotriva
     
     Regatului Unit (MC), pct. 94].
210. Ori de cate ori se pune problema aplicabilitatii art. 6 § 2 in cadrul unei proceduri ulterioare, reclamantul trebuie sa demonstreze existenta unei legaturi intre procesul penal incheiat  si actiunea ulterioara. O astfel de legatura poate sa existe, de exemplu, in cazul in care actiunea ulterioara necesita examinarea solutionarii procesului penal  si, in special, in cazul in care aceasta obliga instanta in cauza sa analizeze hotararea penala, sa realizeze un studiu sau o evaluare a probelor depuse la dosarul penal, sa aprecieze participarea reclamantului la unul sau la toate evenimentele care au determinat punerea sub acuzare, sau sa formuleze comentarii cu privire la indiciile care continua sa sugereze o posibila vinovatie a persoanei in cauza [Allen impotriva Regatului Unit (MC), pct. 104].
211. Curtea a examinat deja aplicarea art. 6 § 2 in cazul unor hotarari judecatore sti pronuntate ulterior incheierii unui proces penal, in special in ceea ce prive ste:

1. obligatia impusa fostului acuzat de a suporta cheltuielile de judecata  si cele aferente anchetei;
2. cererea de despagubire formulata de un fost acuzat in ceea ce prive ste arestul preventiv sau un alt eveniment prejudiciabil din cadrul procedurii penale;
3. cererea formulata de fostul acuzat in vederea rambursarii cheltuielilor suportate pentru apararea sa;
4. cererea de despagubire formulata de fostul acuzat in ceea ce prive ste prejudiciul cauzat de o ancheta sau o procedura ilegala sau abuziva;
5. obligatia civila de despagubire a victimei;
6. respingerea unei actiuni civile initiate de reclamant impotriva unei companii de asigurari;
7. mentinerea in vigoare a unei ordonante de plasare a unui copil, ulterior deciziei parchetului de a nu trimite parintele in judecata pentru abuzarea copilului;
8. aspecte disciplinare sau legate de concediere;  si
9. revocarea dreptului reclamantului la o locuinta sociala [a se vedea Allen impotriva
   
   Regatului Unit (MC), pct. 98 cu numeroase alte trimiteri].

4. Declaratii _prejudiciabile

212. 
     Scopul art. 6 § 2 din Conventie este de a impiedica incalcarea dreptului la un proces penal echitabil prin declaratii prejudiciabile, strans legate de acest proces. In cazul in care niciun astfel de proces penal nu este in curs de desfa surare sau nu a fost inceput, afirmatiile prin care o alta persoana este acuzata de savar sirea unei alte infractiuni sau de comportament infractional tin mai degraba de protectia impotriva calomniei, precum  si dreptul de a adresa instantelor o plangere privind drepturile cu caracter civil, care ridica probleme potentiale din perspectiva art. 8  si art. 6 din Conventie (Zollmann impotriva Regatului Unit; Ismoilov  si altii
     
     impotriva Rusiei, pct. 160).
     
213. Exista o diferenta fundamentala intre a afirma ca cineva este doar suspectat de savar sirea unei infractiuni  si o declaratie judecatoreasca fara echivoc, prin care se sustine, fara sa existe o condamnare definitiva, ca persoana in cauza a savar sit infractiunea respectiva (Ismoilov  si altii impotriva Rusiei, pct. 166; Nestak impotriva Slovaciei, pct. 89). Aceasta din urma aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, in vreme ce, cu privire la prima, in diversele cauze examinate de Curte, s-a considerat ca nu poate constitui un capat de cerere acceptabil (a se vedea Garycki impotriva Poloniei, pct. 67).
214. Clarificarea aspectului daca afirmatiile unui judecator sau ale altei autoritati publice aduc atingere principiului prezumtiei de nevinovatie trebuie sa fie abordata in contextul circumstantelor speciale in care au fost formulate respectivele afirmatii denuntate (Daktaras
     
     impotriva Lituaniei, pct. 42; A.L. impotriva Germaniei, pct. 31).
215. Afirmatiile judecatorilor fac obiectul unui control mai strict decat cele ale organelor de ancheta (Pandy impotriva Belgiei, pct. 43).
216. 
     Exprimarea unor indoieli cu privire la nevinovatia acuzatului poate fi conceputa atata vreme cat procedura penala nu s-a incheiat cu o decizie pe fond in favoarea acuzarii (Sekanina
     
     impotriva Austriei, pct. 30). Cu toate acestea, din momentul in care hotararea de achitare a ramas definitiva, exprimarea unor astfel de suspiciuni privind vinovatia este incompatibila cu prezumtia de nevinovatie (Rushiti impotriva Austriei, pct. 31; O. impotriva Norvegiei, pct. 39; Geerings impotriva Tarilor de Jos, pct. 49; Paraponiaris impotriva Greciei, pct. 32).
     

5. Declaratiile autoritatilor judiciare

217. Prezumtia de nevinovatie este incalcata in cazul in care, fara stabilirea legala prealabila a vinovatiei unui invinuit, o hotarare judecatoreasca referitoare la acesta reflecta opinia conform careia este vinovat. Acesta este cazul chiar  si in absenta unei constatari formale; este suficienta o motivare care lasa sa se inteleaga ca judecatorul il considera pe reclamant ca fiind vinovat [a se vedea, ca jurisprudenta de principiu, Minelli impotriva
     
     Elvetiei, pct. 37,  si, mai recent, Nerattini impotriva Greciei, pct. 23; Didu impotriva
     
     Romaniei, pct. 41]. Exprimarea prematura a unei astfel de opinii de catre instanta aduce incontestabil atingere prezumtiei de nevinovatie (a se vedea, ca exemple recente, Nestak
     
     impotriva Slovaciei, pct. 88; Garycki impotriva Poloniei, pct. 66).
218. Ceea ce conteaza in aplicarea art. 6 § 2 este sensul real al declaratiilor in cauza  si nu forma lor textuala (Lavents impotriva Letoniei, pct. 126).
219. 
     Faptul ca reclamantul a fost gasit in cele din urma vinovat nu poate anula dreptul initial al acestuia de a fi prezumat nevinovat, atata vreme cat vinovatia sa nu a fost dovedita potrivit legii (a se vedea Matijasevic impotriva Serbiei, pct. 49; Nestak impotriva Slovaciei,
     
     pct. 90, cu privire la deciziile de mentinere a reclamantilor in arest).
     

6. Declaratiile functionarilor publici

220. Prezumtia de nevinovatie poate fi incalcata nu numai de un judecator sau de o instanta, ci  si de alte autoritati publice (Allenet de Ribemont impotriva Frantei, pct. 36; Daktaras impotriva Lituaniei, pct. 42; Petyo Petkov impotriva Bulgariei, pct. 91). Art. 6 § 2 interzice orice declaratie a unui functionar public referitoare la anchetele penale in curs, care ar incuraja publicul sa creada ca suspectul este vinovat  si ar prejudicia aprecierea faptelor de catre autoritatea judiciara competenta (Ismoilov  si altii impotriva Rusiei, pct. 161; Butkevicius
     
     impotriva Lituaniei, pct. 53).
221. Art. 6 § 2 nu impiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchetele penale in curs, ci le impune sa faca acest lucru cu toata discretia  si prudenta necesare respectarii prezumtiei de nevinovatie (Fatullayev impotriva Azerbaidjanului, pct. 159; Allenet
     
     de Ribemont impotriva Frantei, pct. 38; Garycki impotriva Poloniei, pct. 69).
222. Curtea insista asupra importantei alegerii cuvintelor utilizate de functionarii publici in declaratiile acestora cu privire la o persoana care nu a fost inca judecata  si declarata

vinovata de o anumita infractiune
[Daktaras impotriva Lituaniei,
pct. 41; Arrigo  si Vella impotriva Maltei (dec.); Khuzhin  si altii impotriva Rusiei, pct. 94].

7. Campanie de presa negativa

223. Intr-o societate democratica, comentariile severe din presa sunt inevitabile uneori in cauzele care prezinta interes pentru public [Viorel Burzo impotriva Romaniei, pct. 160; Akay
     
     impotriva Turciei (dec.)].
224. Totu si, o campanie de presa virulenta poate sa aduca atingere echitatii unui proces, influentand opinia publica  si, in consecinta, juratii care trebuie sa se pronunte cu privire la vinovatia acuzatului (Kuzmin impotriva Rusiei, pct. 62). Temerile subiective ale reclamantului cu privire la absenta oricaror prejudecati, care se impune instantelor de judecata, oricat de explicabile ar fi, nu constituie elementul decisiv. Inainte de toate, trebuie sa se stabileasca daca acestea pot fi considerate justificate in mod obiectiv in speta [a se vedea Wloch
     
     impotriva Poloniei (dec.), Daktaras impotriva Lituaniei (dec.), Priebke impotriva Italiei
     
     (dec.),  si Mustafa Kamal Mustafa (Abu Hamza) (nr. 1) impotriva Regatului Unit (dec.), pct. 37-40, cu privire la efectele relatarilor din presa asupra impartialitatii unei instante de judecata].
225. Instantele nationale alcatuite exclusiv din magistrati profesioni sti au, de regula, spre deosebire de membrii unui juriu, experienta  si pregatirea necesara pentru a le permite sa reziste oricarei influente externe [Craxi impotriva Italiei (nr. 1), pct. 104; Mircea impotriva
     
     Romaniei, pct. 75].
226. 
     Publicarea unor fotografii cu suspectii nu aduce atingere in sine prezumtiei de nevinovatie (Y.B.  si altii impotriva Turciei, pct. 47). In anumite circumstante, difuzarea televizata a unor imagini cu suspectul poate sa ridice o problema din perspectiva art. 6 § 2 [Rupa impotriva Romaniei (nr. 1), pct. 232].
     

8. Sanctiuni _pentru necomunicarea unor informatii

227. Prezumtia de nevinovatie este strans legata de dreptul de a nu se autoincrimina (Heaney  si McGuinness impotriva Irlandei, pct. 40).
228. Obligatia proprietarilor de vehicule de a identifica  soferul la momentul savar sirii unei infractiuni rutiere nu este incompatibila cu art. 6 din Conventie [O'Halloran  si Francis
     
     impotriva Regatului Unit (MC)].
229. 
     Obligarea conducatorilor auto sa se supuna unui test de alcoolemie sau unui test de sange nu contravine principiului prezumtiei de nevinovatie [Tirado Ortiz  si Lozano Martin
     
     impotriva Spaniei (dec.)].