Garantii pentru persoanele private de libertate

1. 
   Comunicarea motivelor arestarii (art. 5 § 2)
   

1. Art. 5 § 2 din Conventie

   „2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt  si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale  si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa."

   Cuvinte-cheie HUDOC

   Informare in termenul cel mai scurt (5-2) – Informare intr-o limba inteleasa (5-2) – Informare asupra motivelor arestarii (5-2) – Informare asupra acuzatiilor (5-2)

   
   
   Aplicabilitate
   

142. 
     Termenii utilizati la art. 5 § 2 trebuie sa primeasca o interpretare autonoma, conforma in special cu obiectul  si scopul art. 5: de a proteja orice persoana impotriva privarilor arbitrare de libertate. Termenul „arestare" depa se ste cadrul masurilor cu caracter penal, iar expresia „oricarei acuzatii"
     („any charge"),
     nu formuleaza o conditie in privinta aplicabilitatii, ci indica o eventualitate de luat in considerare. Art. 5 § 4 nu face nicio diferenta intre persoanele private de libertate prin arestare  si cele care sunt private de libertate prin detentie. Nu exista a sadar niciun motiv pentru ca persoanele din urma sa nu beneficieze de art. 5 § 2
     (Van der Leer impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 27-28), aceasta aplicandu-se  si detentiei in vederea extradarii
     (Chamaiev si altii impotriva Georgiei si Rusiei,
     pct. 414415), sau tratamentelor medicale (Van der Leer impotriva Tarilor de Jos, pct. 27-28; X. impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 66), precum  si persoanelor reincarcerate dupa o perioada de liberare conditionata (ibidem; X impotriva Belgiei, decizie a Comisiei).
     

2. 
   Finalitate
   

143. Art. 5 § 2 enunta o garantie elementara integrata in sistemul de protectie pe care il ofera aceasta dispozitie: orice persoana arestata trebuie sa cunoasca motivele arestarii sale
     [Khlaifia si altii
     
     impotriva Italiei
     (MC), pct. 115]. Odata ce o persoana a fost informata cu privire la motivele arestarii sau detentiei sale, trebuie sa fie in masura, in cazul in care considera ca este util, sa-i puna in discutie legalitatea in fata unei instante, conform art. 5 § 4 (Fox, Campbell si Hartley impotriva Regatului Unit,
     pct. 40;
     Conka impotriva Belgiei,
     pct. 50).
144. 
     Oricine are dreptul de a introduce o cale de atac in vederea pronuntarii unei decizii rapide cu privire la legalitatea detentiei sale nu se poate prevala in mod eficient de acest drept daca nu este informata, in cel mai scurt timp  si intr-un mod adecvat, cu privire la motivele pentru care a fost privata de libertate
     (Van der Leer impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 28; Chamaiev si altii impotriva Georgiei si Rusiei,
     
     pct. 413).
     

3. 
   Persoanele carora trebuie sa le fie comunicate motivele
   

145. 
     Din modul de redactare a art. 5 § 2 reiese cu claritate ca statele au obligatia sa furnizeze partii in cauza sau reprezentantului sau informatii specifice
     [Saadi impotriva Regatului Unit
     (MC), pct. 84-85]. In cazul in care reclamantul nu este in masura sa primeasca informatii relevante, acestea trebuie comunicate in linii mari persoanei care o reprezinta, de exemplu avocatului sau tutorelui sau (X
     impotriva Regatului Unit,
     raport al Comisiei, pct. 106; Z.H. impotriva Ungariei, pct. 42-43).
     

4. 
   Motivele trebuie sa fie comunicate „in termenul cel mai scurt"
   

146. Pentru a stabili daca aceste informatii au fost comunicate suficient de rapid, trebuie sa se aiba in vedere particularitatile spetei. Cu toate acestea, politistul care face arestarea nu poate prezenta integral motivele in momentul arestarii
     [Khlaifia si altii impotriva Italiei
     (MC), pct. 115; Fox, Campbell
     
     si Hartley impotriva Regatului Unit,
     pct. 40; Murray impotriva Regatului Unit (MC), pct. 72].
147. 
     Constrangerile de timp impuse de aceasta cerinta de celeritate vor fi indeplinite in cazul in care persoana arestata este informata cu privire la motivele arestarii in termen de cateva ore [Kerr
     impotriva Regatului Unit
     (dec.); Fox, Campbell si Hartley impotriva Regatului Unit, pct. 42].
     

5. 
   Modalitati de comunicare a motivelor
   

148. Motivele nu trebuie sa fie expuse in textul oricarei decizii de autorizare a detentiei  si nu trebuie sa fie exprimate in scris sau intr-o anumita forma [X. impotriva Germaniei, decizie a Comisiei din 13 decembrie 1978; Kane impotriva Ciprului (dec.)].

Cu toate acestea, in cazul in care problema legata de statutul unei persoane cu handicap mental nu este luata in considerare in acest proces, nu se poate considera ca a primit informatiile necesare pentru a face uz in mod eficient  si inteligent de dreptul, garantat de art. 5 § 4, de a contesta legalitatea detentiei decat daca un avocat sau o alta persoana autorizata au fost informati in locul sau
(Z.H.

impotriva Ungariei,
pct. 41).

149. Motivele arestarii pot fi date sau devin evidente in cursul interogatoriilor sau al intrebarilor ulterioare arestarii
     [Fox, Campbell si Hartley impotriva Regatului Unit,
     pct. 41; Murray impotriva
     
     Regatului Unit
     (MC), pct. 77; Kerr impotriva Regatului Unit (dec.)].
150. 
     O persoana arestata nu poate pretinde ca nu a inteles motivele arestarii daca a fost arestata imediat dupa comiterea unei fapte penale cu intentie
     (Dikme impotriva Turciei,
     pct. 54) sau daca, in mandatele de arestare  si in cererile de extradare anterioare, a fost informata in detaliu cu privire la faptele penale de care ester acuzata
     [Ocalan impotriva Turciei
     (dec.)].
     

6. 
   Caracterul suficient al motivelor comunicate
   

151. Pentru a stabili daca reclamantul a primit informatii suficiente, trebuie sa se aiba in vedere particularitatile spetei
     [Fox, Campbell si Hartley impotriva Regatului Unit,
     pct. 40]. Cu toate acestea, simpla indicare a temeiului legal al arestarii nu este suficienta pentru ca art. 5 § 2 sa fie respectat
     [ibidem,
     pct. 41; Murray impotriva Regatului Unit (MC), pct. 76; Kortesis impotriva Greciei, pct. 61-62].
152. Este necesar ca oricarei persoane arestate sa i se comunice, intr-un limbaj simplu accesibil acesteia, motivele juridice  si factuale ale privarii sale de libertate astfel incat sa poata contesta legalitatea acestora in instanta, conform art. 5 § 4
     [Khlaifia si altii impotriva Italiei
     (MC), pct. 115; J.R.
     
     si altii impotriva Greciei,
     pct. 123-124; Fox, Campbell si Hartley impotriva Regatului Unit, pct. 40;
     Murray impotriva Regatului Unit
     (MC), pct. 72]. Cu toate acestea, art. 5 § 2 nu impune ca astfel de informatii sa consiste intr-o lista completa a acuzatiilor retinute impotriva persoanei arestate
     (Bordovski impotriva Rusiei,
     pct. 56; Nowak impotriva Ucrainei, pct. 63; Gasins impotriva Letoniei,
     
     pct. 53).
153. 
     In cazul persoanelor arestate in vederea extradarii, informatiile comunicate pot fi chiar mai putin complete
     (Suso Musa impotriva Maltei,
     pct. 113  si 116; Kaboulov impotriva Ucrainei, pct. 144;
     Bordovski impotriva Rusiei,
     pct. 56), arestarea intr-un astfel de scop neimpunand vreo decizie pe fond cu privire la un capat de acuzare
     (Bejaouiimpotriva Greciei,
     decizie a Comisiei). Totu si, aceste persoane trebuie sa primeasca informatii suficiente care sa le permita sa exercite calea examinarii legalitatii prevazute de art. 5 § 4
     (Chamaiev si altii impotriva Georgiei si Rusiei,
     pct. 427).
     

7. 
   Intr-o limba pe care o intelege
   

154. Atunci cand mandatul de arestare, in cazul in care exista, este scris intr-o limba pe care persoana arestata nu o intelege, art. 5 § 2 este respectat daca reclamantul este ulterior interogat, precum  si informat asupra motivelor arestarii sale intr-o limba pe care o intelege (Delcourt impotriva Belgiei,
     
     decizie a Comisiei).
155. 
     Cu toate acestea, atunci cand, in acest scop, se recurge la traducatori, autoritatile au obligatia sa se asigure ca respectivele cerinte legate de traducere sunt formulate cu grija  si precizie
     (Chamaiev si
     
     altii impotriva Georgiei si Rusiei,
     pct. 425).