GARANTII DE ORDIN GENERAL

Art. 6 § 1

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...] instituita de lege, care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. ”

Dreptul de acces la o instanta

29. „
    Dreptul de acces la o instanta
    ’ nu este un drept absolut, nici in materie penala, nici in materie civila. El se preteaza la limitari implicite [Deweer impotriva Belgiei, pct. 49; a se vedea, de asemenea, Kart impotriva Turciei (MC), pct. 67].
30. Totu si, aceste limitari nu-i pot restrange exercitarea intr-o asemenea maniera sau pana la un punct incat sa fie afectat in insa si esenta sa. Limitarile trebuie sa aiba un scop legitim  si este necesar sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite  si scopul vizat [Guerin impotriva Frantei (MC), pct. 37,  si Omar impotriva Frantei (MC), pct. 34, care citeaza cauze de referinta in materie civila].
31. Limitarile dreptului de acces la o instanta pot rezulta din:

Imunitatea parlamentara
: Garantiile oferite de imunitatea parlamentara in cele doua aspecte ale sale (lipsa de raspundere  si inviolabilitatea), deriva din aceea si necesitate,  si anume cea a asigurarii independentei Parlamentului in indeplinirea misiunii sale. Or, nu exista nici o indoiala ca inviolabilitatea contribuie la a asigura aceasta independenta deplina, prin prevenirea oricarei posibilitati de a incepe urmarirea penala inspirata de intentia de a afecta activitatea politica a deputatului, protejand astfel opozitia de presiuni sau abuzuri din partea majoritatii [Kart impotriva Turciei (MC), pct. 90, care citeaza cauze de referinta in materie civila]. In plus, procesele penale impotriva unui parlamentar pot afecta functionarea grupului din care apartine persoana in cauza  si pot perturba desfa surarea normala a activitatilor parlamentare. Acest regim al imunitatii, care reprezinta o derogare de la dreptul comun, poate fi considerat ca urmarind un scop legitim (ibidem, pct. 91).

32. Cu toate acestea, este imposibil, fara a tine cont de circumstantele cauzei, ca din constatarea legitimitatii imunitatii parlamentare sa rezulte o prezumtie de conformitate a acesteia cu Conventia. Trebuie sa se analizeze daca inviolabilitatea parlamentara nu restrange accesul la instanta intr-o asemenea masura incat acest drept sa fie afectat in insa si esenta sa. Controlul proportionalitatii impune luarea in considerare a echilibrului just care trebuie mentinut intre interesul general, cel de mentinere a integritatii Parlamentului,  si interesul individual al reclamantului, care ar dori sa-i fie ridicata imunitatea parlamentara pentru a se apara in fata unei instante impotriva procedurilor penale initiate impotriva sa. Pentru a se pronunta asupra proportionalitatii, Curtea trebuie sa acorde o atentie deosebita intinderii inviolabilitatii in speta (ibidem, pct. 92-93). Cu cat respectiva masura de protectie serve ste mai putin integritatii Parlamentului, cu atat justificarea acesteia devine mai necesara (ibidem, pct. 85). Astfel, de exemplu, Curtea a fost in masura sa considere ca imposibilitatea pentru un parlamentar sa renunte la imunitatea sa nu a adus atingere dreptului persoanei in cauza la o instanta, in masura in care nu reprezenta decat un obstacol procedural temporar in desfa surarea urmaririi penale, limitat la durata mandatului parlamentar (ibidem, pct. 111-113).
33. Norme de procedura
    , cum ar fi, de exemplu, conditiile de admisibilitate a unei cai de atac.
34. Cu toate acestea, de si dreptul de a exercita o cale de atac poate fi supus unor cerinte legale, instantele trebuie, in aplicarea normelor de procedura, sa evite un formalism excesiv care ar putea afecta echitatea procedurii (Walchli impotriva Frantei, pct. 29). In fapt, o aplicare deosebit de riguroasa a unei norme de procedura afecteaza dreptul de acces la o instanta in insa si esenta sa (Labergere impotriva Frantei, pct. 23), avand in special in vedere importanta caii de atac  si miza acesteia pentru un reclamant condamnat la o pedeapsa grea privativa de libertate (ibidem, pct. 20).
35. Dreptul de acces la o instanta este de asemenea afectat in insa si esenta sa prin nerespectarea procedurii, de exemplu in cazul in care un functionar al unui minister public insarcinat cu verificarea conditiilor de admisibilitate a cererilor de scutire de plata sau a reclamatiilor pentru aplicarea unei amenzi, depa sindu- si atributiile, s-a pronuntat cu privire la temeinicia unei reclamatii, privandu-i astfel pe reclamanti de dreptul ca instanta de proximitate sa examineze „
    acuzatia
    ” respectiva (Josseaume impotriva Frantei, pct. 32).
36. Situatia este similara atunci cand o decizie de inadmisibilitate a condus in mod gre sit la retinerea unei garantii echivalente cu plata amenzii forfetare, avand drept consecinta plata amenzii  si, prin urmare, incetarea actiunii publice, cea ce a facut ca reclamantul sa se afle in imposibilitatea de a contesta in fata unei „
    instante
    ” pretinsa infractiune rutiera dupa plata amenzii (Celice impotriva Frantei, pct. 34).
37. Un alt exemplu: reclamantul a suferit o restrangere excesiva a dreptului sau de acces la o instanta in cazul in care recursul sau a fost declarat inadmisibil pe motiv de nerespectare a termenelor legale, in masura in care nerespectarea termenelor a fost cauzata de modul defectuos in care autoritatile  si-au indeplinit obligatia de a notifica hotararea pronuntata de instanta inferioara catre reclamant, care se afla in detentie  si era, prin urmare, u sor de localizat (Davran impotriva Turciei, pct. 40-47).

Cerinta de a executa o decizie pronuntata anterior
:

In ceea ce prive ste inadmisibilitatea din oficiu a recursului unor petenti care au facut obiectul unui mandat de arestare ce nu a fost pus in aplicare:

• inadmisibilitatea recursului din motive legate de sustragerea reclamantului constituie o sanctiune disproportionata, avand in vedere importanta primordiala pe care dreptul la aparare  si principiul preeminentei dreptului le ocupa intr-o societate democratica [Poitrimol impotriva Frantei, pct. 38; a se vedea, de asemenea, Guerin impotriva
  
  Frantei (MC), pct. 45,  si Omar impotriva Frantei (MC), pct. 42].
• inadmisibilitatea unui recurs in casatie, intemeiata doar pe motivul ca reclamantul nu s-a predat in vederea executarii hotararii judecatore sti care constituia obiectul recursului, fortand persoana in cauza sa accepte privarea de libertate care rezulta din decizia atacata, in masura in care aceasta decizie nu putea fi considerata definitiva, atat timp cat nu s-a pronuntat o decizie asupra recursului sau termenul recursului nu s-a depa sit. Este astfel impusa reclamantului o sarcina disproportionata, afectand echilibrul care trebuie sa existe intre preocuparea legitima de a asigura executarea hotararilor judecatore sti, pe de o parte,  si dreptul de acces la o instanta de casatie  si exercitarea dreptului la aparare, pe de alta parte [ibidem (MC), pct. 40-41; Guerin
  
  impotriva Frantei (MC), pct. 43].

38. Situatia este similara in cazul decaderii din termenul de exercitare a unui recurs in casatie prin care se sanctioneaza nerespectarea obligatiei de a se preda [Khalfaoui impotriva
    
    Frantei, pct. 46,  si Papon impotriva Frantei (nr. 2)
    ,
    pct. 100].
39. In schimb, cerinta platii unei garantii inainte de depunerea unei reclamatii privind o amenda pentru exces de viteza, care are scopul de a impiedica utilizarea unei cai de atac dilatorii sau abuzive in materia circulatiei pe drumurile publice poate reprezenta o restrictie legitima  si nu una disproportionata in raport cu dreptul de acces la o instanta [Schneider
    
    impotriva Frantei (dec.)].
40. 
    Alte restrictii
    care incalca dreptul de acces la o instanta, de exemplu, atunci cand un acuzat este convins de autoritati sa renunte la o cale de atac impotriva unei promisiuni false de reducere a pedepsei aplicate de catre instanta de fond (Marpa Zeeland B.V.  si Metal Welding
    
    B.V. impotriva tarilor de Jos, pct. 46-51). Sau cazul in care o instanta de apel nu l-a informat pe inculpat ca are la dispozitie un nou termen pentru a- si numi un avocat pentru a formula recurs in casatie, in urma refuzului avocatului numit din oficiu de a-l asista (Kulikowski
    
    impotriva Poloniei, pct. 70).
    

Cerinte de ordin institutional

1. Art. 6 § 1 din Conventie

   
   „Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale [...] de catre o instanta independenta  si impartiala, instituita de lege [...]”.
   

   Notiunea
   „
   instanta”

41. Un organism cu caracter disciplinar sau administrativ poate avea caracteristicile unei „
    instante
    ” in sensul autonom pe care art. 6 il confera acestei notiuni, chiar daca nu este denumit ,
    judecatorie
    ”,
    „tribunal”
    sau
    „curte”
    in sistemul juridic intern. In jurisprudenta Curtii, o instanta este descrisa ca atare in ceea ce prive ste
    functiile sale judiciare
    ,  si anume de a se pronunta asupra unor aspecte care tin de competenta sa in baza normelor de drept  si dupa o procedura efectuata in mod corespunzator. Totodata, trebuie sa indeplineasca o serie de alte cerinte: independenta, in special in raport cu puterea executiva; impartialitate; durata mandatului membrilor sai; garantii oferite de procedura, dintre care unele apar chiar in textul
    art.
    6
    § 1 (a se vedea
    Belilos impotriva Elvetiei,
    pct. 64;
    Coeme  si altii impotriva Belgiei,
    
    pct. 99;
    Richert impotriva Poloniei,
    pct. 43].
42. A incredinta autoritatii administrative urmarirea penala  si sanctionarea infractiunilor „
    penale
    ’ minore nu este contrara Conventiei, cu conditia ca persoana in cauza sa poata contesta orice decizie luata impotriva sa in fata unei instante care ofera garantiile art.
    6
    (Ozturk impotriva Germaniei, pct. 56; A. Menarini Diagnostics S.R.L. impotriva Italiei)
    .
    Prin urmare, deciziile pronuntate de orice autoritate administrativa care nu indeplinesc conditiile prevazute la art.
    6
    §
    1
    trebuie sa fie supuse controlului ulterior din partea unui „
    organ judiciar cu plenitudine de jurisdictie
    ”. Printre caracteristicile care definesc un astfel de organ se numara competenta de a anula toate punctele, daca sunt puse in discutie aspecte de fapt sau de drept, ale deciziei organului inferior (Schmautzer impotriva Austriei, pct. 36; Gradinger
    
    impotriva Austriei, pct. 44; A. Menarini Diagnostics S.R.L. impotriva Italiei, pct. 59). De exemplu, exista instante administrative care exercita un control jurisdictional in afara controlului „formal” al legalitatii  si care presupune o analiza detaliata a oportunitatii  si proportionalitatii pedepsei aplicate de autoritatea administrativa (a se vedea A. Menarini
    
    Diagnostics S.R.L. impotriva Italiei, pct. 63-67, in ceea ce prive ste amenda aplicata de o autoritate independenta de reglementare a concurentei). In mod similar, un control jurisdictional va satisface cerintele prevazute la art.
    6
    chiar daca legea insa si este cea care stabile ste cuantumul pedepsei in functie de gravitatea infractiunii (a se vedea Malige
    
    impotriva Frantei, pct. 46-51, in ceea ce prive ste scaderea punctelor acordate detinatorului unui permis de conducere).
43. 
    Capacitatea de a pronunta o decizie cu caracter obligatoriu, care nu poate fi modificata de o autoritate nejudiciara, este inerenta in insa si notiunea de „
    instanta
    ’ (Findlay impotriva
    
    Regatului Unit, pct. 77).
    

2. Instanta instituita de lege

44. Potrivit art.
    6
    § 1, instanta trebuie sa fie intotdeauna
    „
    instituita de lege
    ”. Aceasta expresie reflecta principiul statului de drept inerent oricarui sistem de protectie instituit prin Conventie  si Protocoalele sale (a se vedea, de exemplu, Jorgic impotriva Germaniei, pct. 64; Richert impotriva Poloniei, pct. 41). Intr-adevar, unui organism care nu a fost instituit in conformitate cu intentia legiuitorului i-ar lipsi in mod obligatoriu legitimitatea necesara intr-o societate democratica pentru a solutiona cauzele persoanelor particulare (Lavents impotriva
    
    Letoniei, pct. 114; Gorguiladze impotriva Georgiei, pct.
    6
    ; Kontalexis impotriva Greciei,
    
    pct. 38).
45. „
    Legea
    ”
    vizata de art.
    6
    § 1 reprezinta nu doar legislatia referitoare la infiintarea  si competenta organelor judiciare (Lavents impotriva Letoniei, pct. 114; Richert impotriva
    
    Poloniei, pct. 41; Jorgic impotriva Germaniei, pct. 64), ci  si orice alta dispozitie de drept intern a carei nerespectare face nelegala participarea unuia sau mai multor judecatori la examinarea cauzei (Gorguiladze impotriva Georgiei, pct.
    68
    ; Pandjikidze  si altii impotriva
    
    Georgiei, pct. 104). Expresia
    „
    instituita de lege
    ”
    se refera nu doar la temeiul legal al insa si existentei
    „
    instantei
    ”,
    ci  si la respectarea de catre instanta a normelor specifice dupa care se conduce (Gorguiladze impotriva Georgiei, pct.
    68
    )  si alcatuirea completului de judecata in fiecare cauza (Posokhov impotriva Rusiei, pct. 39; Fatullayev impotriva Azerbaidjanului,
    
    pct. 144; Kontalexis impotriva Greciei, pct. 42).
46. Prin urmare, o instanta care nu are competenta de a judeca procesul acuzatului in conformitate cu dispozitiile aplicabile din dreptul national nu este „instituita de lege” in sensul art.
    6
    § 1 (Richert impotriva Poloniei, pct. 41; Jorgic impotriva Germaniei, pct. 64).
47.  Introducerea sintagmei
    „
    instituita de lege
    ”
    in art.
    6
    § 1
    „
    are drept scop sa previna ca organizarea sistemului judiciar [...] sa nu fie lasata la discretia puterii executive  si sa asigure ca acest domeniu este reglementat de o lege adoptata de Parlament
    ”
    (Coeme  si altii
    impotriva Belgiei,
    pct. 98;
    Richert impotriva Poloniei,
    pct. 42). In tarile care au un sistem de drept codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lasata la discretia autoritatilor
    judiciare, ceea ce nu exclude posibilitatea de a li se recunoa ste o anumita putere de interpretare a legislatiei nationale in materie
    (Coeme  si altii impotriva Belgiei,
    pct. 98;
    Gorguiladze impotriva Georgiei,
    pct. 69).
48. Nerespectarea dispozitiilor din dreptul intern care reglementeaza infiintarea  si competenta organelor judiciare de catre o instanta reprezinta in principiu o incalcare a art. 6 § 1. Curtea are a sadar competenta sa se pronunte cu privire la respectarea normelor din dreptul intern cu privire la acest aspect. Insa, avand in vedere principiul general potrivit caruia este in primul rand de competenta instantelor nationale de a interpreta legislatia interna, Curtea considera ca nu trebuie pusa la indoiala evaluarea acestora in cazul unei incalcari flagrante a acestei legislatii (a se vedea,
    mutatis mutandis,
    Coeme  si altii impotriva Belgiei,
    
    pct. 98
    in fine,
     si Lavents impotriva Letoniei, pct. 114). Sarcina Curtii se limiteaza a sadar la a verifica daca exista motive rezonabile care sa justifice faptul ca autoritatile se declara competente (a se vedea, printre altele, Jorgic impotriva Germaniei, pct. 65).
49. Urmatoarele sunt exemple in care Curtea a considerat ca organismul in cauza nu era o „instanta instituita prin lege”:

• curtea de casatie care a judecat inculpati altii decat mini stri, pentru infractiuni conexe celor pentru care erau trimi si in judecata ace stia din urma, norma respectiva nefiind prevazuta in lege (Coeme  si altii impotriva Belgiei, pct. 107-108);
• instanta compusa din doi evaluatori ale si sa se pronunte intr-o anumita cauza prin incalcarea obligatiei legale de a trage la sorti  si a perioadei maxime de activitate de doua saptamani pe an (Posokhov impotriva Rusiei, pct. 43);
• instanta compusa din doi asesori care continuau sa judece, conform traditiei, de si legea privind judecatorii asesori fusese abrogata  si nicio lege noua nu fusese adoptata (Pandjikidze  si altii impotriva Georgiei, pct. 108-111);
• instanta a carei compunere nu era conform legii, intrucat doi dintre judecatori se abtinusera de la judecarea cauzei (Lavents impotriva Letoniei, pct. 115).

50. Curtea a considerat ca instanta a fost „
    instituita de lege
    ” in cazurile urmatoare:

• instanta germana care a judecat o persoana pentru fapte de genocid comise in Bosnia (Jorgic impotriva Germaniei, pct. 66-71);
• instanta specializata in materie de fapte de coruptie  si crima organizata (Fruni
  
  impotriva Slovaciei, pct. 140).

Independenta  si impartialitate

51. 
    Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 impune ca orice cauza sa fie audiata de catre o „
    instanta independenta  si impartiala
    ’ instituita de lege. Exista o legatura stransa intre notiunile de independenta  si impartialitate obiectiva. Din acest motiv, Curtea examineaza adesea in solidar problema respectarii acestora (Findlay impotriva Regatului
    
    Unit, pct. 73).
    

Principiile aplicabile pentru a stabili daca o instanta poate fi considerata „
independenta  si impartiala
’ se aplica in mod similar magistratilor profesioni sti, asistentilor  si juratilor (Holm

impotriva Suediei, pct. 30).

a
) I
nstanta independenta
1. Principii generale

52. 
    Art. 6 § 1 impune independenta fata de alte puteri -  si anume fata de cea executiva  si cea legislativa - dar  si fata de alte parti [Ninn-Hansen impotriva Danemarcei (dec.)].
    
53. De si conceptul de separare a puterilor intre organele politice ale statului  si autoritatea judiciara tinde sa obtina o importanta tot mai crescuta in jurisprudenta Curtii, nici art. 6, nici
    
    vreo alta prevedere a Conventiei nu obliga statele sa respecte vreun concept teoretic constitutional referitor la limitele admise privind interactiunea dintre acestea. Aspectul ce este necesar sa fie clarificat intotdeauna este daca, intr-o anumita cauza, cerintele Conventiei au fost respectate (Henryk Urban  si Ryszard Urban impotriva Poloniei, pct. 46).
    

2. Criterii de apreciere a independentei

54. Pentru a stabili daca un organism poate fi considerat „
    independent
    ", Curtea ia in considerare criteriile urmatoare (Findlay impotriva Regatului Unit, pct. 73):

• modul de desemnare  si durata mandatului membrilor sai;
• existenta unei protectii impotriva presiunilor externe;
• intrebarea daca exista sau nu o aparenta de independenta.

1. Modul de desemnare a membrilor

55. Simpla desemnare a judecatorilor de catre Parlament nu poate fi interpretata ca ridicand un semn de indoiala asupra independentei lor [Filippini impotriva San Marino (dec.); Ninn-
    
    Hansen impotriva Danemarcei (dec.)].
56. In mod similar, desemnarea judecatorilor de catre executiv poate fi permisa, cu conditia ca ace stia sa nu fie supu si niciunei influente sau presiuni atunci cand i si exercita atributiile jurisdictionale (Henryk Urban  si Ryszard Urban impotriva Poloniei, pct. 49; Campbell  si Fell
    
    impotriva Regatului Unit, pct. 79).
57. De si atribuirea unei cauze unui judecator sau unei instante tine de marja de apreciere de care se bucura autoritatile interne in materie, Curtea trebuie sa fie convinsa ca desemnarea era compatibila cu art. 6 § 1  si in special cu cerintele de independenta  si impartialitate (Moiseyev
    
    impotriva Rusiei, pct. 176).

2. Durata mandatului membrilor

58. Nicio durata speciala a mandatului nu este considerata ca minim necesara. Inamovibilitatea judecatorilor in timpul mandatului trebuie sa fie in general considerata ca un corolar al independentei acestora. Cu toate acestea, lipsa recunoa sterii exprese in drept nu implica in sine lipsa independentei, din moment ce este recunoscuta in fapt  si sunt indeplinite alte conditii necesare (Campbell  si Fell impotriva Regatului Unit, pct. 80).

3. Garantii impotriva presiunilor externe

59. Independenta justitiei presupune ca niciun judecator sa nu fie supus unei influente nejustificate, externa sau interna in raport cu magistratura. Independenta judiciara interna impune ca judecatorii sa nu se supuna vreunei directive sau presiuni din partea colegilor sau titularilor de raspunderi administrative din cadrul instantei, cum ar fi a pre sedintelui instantei sau uneia dintre sectiile acesteia. Lipsa de garantii suficiente privind independenta judecatorilor in cadrul magistraturii, in special vizavi de ierarhia acestora, poate conduce Curtea la concluzia ca indoielile pe care le are un reclamant cu privire la independenta  si impartialitatea instantei pot fi considerate ca fiind obiectiv justificate (Parlov-Tkalcic
    
    impotriva Croatiei, pct. 86; Daktaras impotriva Lituaniei, pct. 36; Moiseyev impotriva Rusiei,
    
    pct. 184).

4. Aparenta de independenta

60. Pentru a stabili daca o instanta poate fi considerata independenta astfel cum impune art. 6 § 1, aparentele pot fi, de asemenea, importante. Se porne ste de la increderea pe care instantele unei societati democratice trebuie sa o inspire justitiabililor, pornind, in penal, de la inculpati ( Sahiner impotriva Turciei, nr. 44).
61. Pentru a se decide daca exista un motiv indreptatit de teama ca unei anumite jurisdictii ii lipsesc independenta  si impartialitatea, punctul de vedere al acuzatului intra in discutie, dar nu poate juca un rol decisiv. Elementul decisiv consta in a stabili daca temerile partii interesate pot fi considerate justificate in mod obiectiv (Incal impotriva Turciei, pct. 71). Nu se pune problema independentei atunci cand Curtea considera ca un „
    observator obiectiv
    ” nu ar identifica o sursa de ingrijorare in circumstantele cauzei [Clarke impotriva Regatului
    
    Unit (dec.)].
62. 
    Daca in alcatuirea instantei intra persoane care se afla intr-o stare de subordonare de functii  si servicii fata de una dintre parti, inculpatii pot avea in mod legitim indoieli fata de independenta acestor persoane ( Sahiner impotriva Turciei, nr. 45).
    

b
) I
nstanta impartiala

63. 
    Art. 6 § 1 impune oricarei instante care intra sub incidenta domeniului sau de aplicare sa fie impartiala. Impartialitatea se define ste, de regula, prin lipsa oricarei prejudecati sau atitudini partinitoare  si poate fi analizata in diverse moduri [Kyprianou impotriva Ciprului
    
    (MC), pct. 118; Micallef impotriva Maltei (MC), pct. 93].
    

1. Criterii de apreciere a impartialitatii:

64. Curtea stabile ste o distinctie intre:

• un
  demers subiectiv,
   si anume incercarea de a stabili convingerea personala sau interesul unui anumit judecator intr-o anumita cauza;
• un
  demers obiectiv,
   si anume daca judecatorul a oferit garantii suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima in aceasta privinta [Kyprianou impotriva Ciprului
  
  (MC), pct. 118; Piersack impotriva Belgiei, pct. 30,  si Grieves impotriva Regatului
  
  Unit (MC), pct. 69].

65. Granita dintre cele doua notiuni nu este totu si una ermetica intrucat nu doar comportamentul unui judecator poate, din punct de vedere al unui observator din exterior, antrena indoieli obiectiv justificate cu privire la impartialitatea acestuia (demersul obiectiv), ci poate face trimitere  si la problema convingerii sale personale (demersul subiectiv). A sadar, aplicabilitatea unuia sau altuia dintre aceste criterii, sau a ambelor criterii, va depinde de circumstantele speciale ale comportamentului contestat [Kyprianou impotriva Ciprului (MC), pct. 119  si 121].

1. Demersul subiectiv

66. In cadrul demersului subiectiv, Curtea a considerat intotdeauna ca impartialitatea personala a unui magistrat este prezumata pana la proba contrariului [Kyprianou impotriva
    
    Ciprului (MC), pct. 119; Hauschildt impotriva Danemarcei, pct. 47].
67. In ceea ce prive ste tipul de proba impus, Curtea a incercat, de exemplu, sa verifice temeinicia acuzatiilor potrivit carora un judecator a dat dovada de ostilitate sau, condus de motive personale, a aranjat ca o cauza sa ii fie atribuita (De Cubber impotriva Belgiei, pct. 25).
68. De si este uneori dificil sa se prezinte proba care ar rasturna prezumtia de impartialitate subiectiva a unui magistrat, cerinta de impartialitate obiectiva ofera o garantie suplimentara importanta. Curtea recunoa ste dificultatea de a stabili existenta unei incalcari a art. 6 pentru partinire subiectiva  si a recurs a sadar in marea majoritate a cazurilor la demersul obiectiv [Kyprianou impotriva Ciprului (MC), pct. 119].

2. Demersul obiectiv

69. Demersul obiectiv, atunci cand se aplica unei instante colegiale, inseamna sa se examineze daca, independent de atitudinea personala a unuia dintre membrii acesteia, anumite fapte verificabile permit sa i se puna la indoiala impartialitatea (Castillo Algar impotriva
    
    Spaniei, pct. 45).
70. Pentru a se pronunta cu privire la existenta, intr-o anumita cauza, a unui motiv legitim vizand lipsa de impartialitate a unui judecator, viziunea celui care contesta impartialitatea intra in discutie, dar nu joaca un rol decisiv. Elementul decisiv consta in a stabili daca temerile partii interesate pot fi considerate justificate in mod obiectiv (Ferrantelli  si
    
    Santangelo impotriva Italiei, pct. 58; Padovani impotriva Italiei, pct. 27).
71. Aprecierea obiectiva se concentreaza, in esenta, pe legaturile ierarhice sau de alt tip dintre judecator  si ceilalti actori ai procedurii care justifica in mod obiectiv indoielile referitoare la impartialitatea instantei  si, prin urmare, nu respecta standardele Conventiei privind impartialitatea obiectiva [a se vedea Micallef impotriva Maltei (MC), pct. 97]. Trebuie a sadar sa se decida in fiecare speta daca natura  si gradul de legatura in cauza sunt de un asemenea tip incat sa denote o lipsa de impartialitate din partea instantei (Pullar impotriva
    
    Regatului Unit, pct. 38).
72. In acest sens, chiar  si aparentele pot avea importanta. Intr-o societate democratica, instantele trebuie sa inspire incredere justitiabililor, inclusiv inculpatilor. Prin urmare, trebuie recuzat orice judecator despre care exista o temere legitima privind lipsa de impartialitate [a
    se vedea
    Castillo Algar impotriva Spaniei, pct. 45].
73. 
    Trebuie sa se tina seama  si de considerente cu caracter organic [Piersack impotriva
    
    Belgiei, pct. 30 lit. d)]. Existenta unor proceduri nationale care sa asigure impartialitatea,  si anume a unor norme in materie de recuzare a judecatorilor, reprezinta un factor relevant. Astfel de norme exprima preocuparea legiuitorului national de a inlatura orice indoiala rezonabila cu privire la impartialitatea judecatorului sau a instantei in cauza  si reprezinta o incercare de a asigura impartialitatea prin eliminarea cauzei indoielilor in materie. In plus fata de garantarea unei lipse reale a caracterului partinitor, acestea au drept scop sa elimine orice aparenta de partialitate  si astfel sa consolideze increderea pe care instantele dintr-o societate democratica trebuie sa o inspire publicului [a se vedea Micallef impotriva Maltei (MC), pct. 99; Meznaric impotriva Croatiei, pct. 27; Harabin impotriva Slovaciei, pct. 132]. Curtea va lua aceste norme in considerare atunci cand evalueaza daca instanta a fost impartiala  si, in special, daca temerile reclamantului sunt justificate in mod obiectiv [a se vedea Pfeifer  si
    
    Plankl impotriva Austriei, pct. 6; Oberschlick impotriva Austriei, pct. 50;  si,
    mutatis mutandis,
    Pescador Valero impotriva Spaniei, pct. 24-29].
    

2. Situatii in care se poate pune problema unei lipse de impartialitate in indeplinirea atributiilor judiciare

74. Exista doua situatii posibile in care se pune problema lipsei de impartialitate in indeplinirea atributiilor judiciare [Kyprianou impotriva Ciprului (MC), pct. 121]:

• prima este
  functionala prin natura sa
  si se refera, de exemplu, la exercitarea de catre aceea si persoana
  a unor functii diferite
  in cadrul procesului judiciar sau existenta unor legaturi ierarhice sau de alt tip intre aceasta  si o alta persoana in procesul respectiv.
• a doua are un
  caracter personal
  si are ca origine
  comportamentul unui judecator i
  ntr- o cauza data.

i) Situatii de natura functionala

a. Exercitarea unor diferite functii judiciare

75. Simplul fapt ca un judecator a luat deja decizii inainte de proces, in special in ceea ce prive ste arestul preventiv, nu poate fi considerat ca justificand in sine temerile cu privire la impartialitatea sa; ceea ce conteaza este amploarea  si natura acestor decizii (Fey impotriva
    
    Austriei, pct. 30; Sainte-Marie impotriva Frantei, pct. 32; Nortier impotriva Tarilor de Jos,
    
    pct. 33). Atunci cand o decizie de mentinere in detentie presupune existenta unei vinovatii care sa fie „
    foarte clara
    ’", impartialitatea instantelor poate da na stere la indoieli, iar temerile reclamantului in aceasta privinta pot fi considerate justificate in mod obiectiv (Hauschildt
    
    impotriva Danemarcei, pct. 49-52).
76. Faptul ca un judecator a figurat la un moment dat printre membrii parchetului nu constituie un motiv de temere in ceea ce prive ste lipsa de impartialitate; cu toate acestea, in situatia in care un judecator, dupa ce a ocupat in cadrul parchetului o functie de natura a-i fi incredintat un anumit dosar spre solutionare in cadrul atributiilor sale, este sesizat
    in aceea si cauza
    in calitate de magistrat care se pronunta in cauza, justitiabilii au dreptul sa se teama ca acesta nu ofera garantii suficiente de impartialitate [Piersack impotriva Belgiei, pct. 30, lit. b)

 s

^{i d)]}

.

77. Exercitarea succesiva a functiilor de judecator de instructie  si de judecator care se pronunta de catre aceea si persoana in aceea si cauza a condus, de asemenea, Curtea ca concluzioneze ca impartialitatea instantei de judecata ar putea parea discutabila in viziunea reclamantului (De Cubber impotriva Belgiei, pct. 27-30).

Cu toate acestea, in cazul in care participarea judecatorului la instrumentarea cauzei a fost limitata in timp  si a constat in interogarea martorilor, fara a aprecia probele  si fara a trage vreo concluzie, Curtea a considerat ca temerile reclamantului ca instanta nationala competenta ar fi lipsita de impartialitate nu sunt justificate in mod obiectiv (Bulut impotriva Austriei,

pct. 33-34).

78. Nu poate fi vorba de lipsa de impartialitate in indeplinirea atributiilor judiciare in cazul in care judecatorul a pronuntat deja decizii pur formale  si procedurale in alte etape ale procedurii; in schimb, aceasta problema poate aparea daca, in alte etape ale procedurii, judecatorul s-a pronuntat deja cu privire la
    vinovatia acuzatului
    (Gomez de Liano y Botella
    
    impotriva Spaniei, pct. 67-72).
79. Simplul fapt ca un judecator s-a pronuntat deja cu privire la acuzatii penale similare, dar care nu au legatura sau s-a pronuntat deja in cazul unei persoane coinculpate intr-un proces penal diferit nu este suficient in sine pentru fi pusa la indoiala impartialitatea sa intr-o cauza ulterioara [Kriegisch impotriva Germaniei (dec.); Khodorkovskiy  si Lebedev impotriva
    
    Rusiei, pct. 544]. Cu toate acestea, situatia este diferita daca hotararile sale anterioare includ concluzii care anticipeaza efectiv problema vinovatiei unui acuzat trimis ulterior in judecata (Poppe impotriva Tarilor de Jos, pct. 26; Schwarzenberger impotriva Germaniei, pct. 42; Ferrantelli  si Santangelo impotriva Italiei, pct. 59).
80. Obligatia de impartialitate nu poate fi interpretata ca impunand unei instante de recurs care anuleaza o decizie administrativa sau judecatoreasca sa trimita cauza unei alte autoritati judecatore sti sau catre un alt organism altfel constituit de aceasta autoritate [Thomann
    
    impotriva Elvetiei, pct. 33; Stow  si Gai impotriva Portugaliei (dec.)].

fi. Legaturi ierarhice cu altii sau cu alt actor al procedurii

Legaturi ierarhice

81.  Sesizarea instantelor militare cu acuzatii penale impotriva militarilor nu este, in principiu, incompatibila cu dispozitiile art. 6 [Cooper impotriva Regatului Unit (MC), pct. 110]. Cu toate acestea, atunci cand membrii Curtii Martiale sunt ierarhic subordonati ofiterului care face convocarea  si se afla sub comanda acestuia, indoielile exprimate de reclamant cu privire la independenta  si impartialitatea instantei pot fi justificate in mod obiectiv (Findlay impotriva Regatului Unit, pct. 76; Miller  si altii impotriva Regatului Unit,
    
    pct. 30-31).
82. Judecarea civililor de catre o instanta alcatuita din membri ai fortelor armate poate crea in mod legitim temerea ca instanta se va lasa influentata in mod nejustificat de considerente partinice (Incal impotriva Turciei, pct. 72; Iprahim Ulger impotriva Turciei, pct. 26). Chiar daca un judecator militar nu a fost implicat, intr-un proces impotriva unui civil, decat in pronuntarea unei incheieri preliminare care ramane in vigoare priveaza intregul proces de aparenta de a fi fost condus de o instanta independenta  si impartiala [Ocalan impotriva
    
    Turciei (MC), pct. 115].
83. Situatiile in care o instanta militara i si exercita jurisdictia in legatura cu un civil pentru fapte impotriva fortelor armate pot crea suspiciuni intemeiate cu privire la impartialitatea obiectiva a unei astfel de instante. Un sistem judiciar in cadrul caruia o instanta militara judeca procesul impotriva unei persoane care nu face parte din cadrul armatei poate fi u sor perceput ca anihiland distanta necesara dintre instanta  si parti intr-un proces penal, chiar daca exista masuri de protectie suficiente pentru a asigura independenta acestei instante [Ergin
    
    impotriva Turciei (nr. 6), pct. 49].
84. Faptul ca instantele militare decid asupra unor acuzatii in materie penala indreptate impotriva civililor nu poate fi considerat compatibil cu art. 6 decat in circumstante exceptionale [Martin impotriva Regatului Unit (MC), pct. 44].

Alte legaturi

85. Existenta unor indoieli justificate in mod obiectiv cu privire la impartialitatea pre sedintelui unei instante de judecata a fost constatata ca urmare a faptului ca sotul acesteia conducea echipa de ancheta insarcinata cu instrumentarea cazului reclamantilor (Dorozhko  si
    
    Pozharskiy impotriva Estoniei, pct. 56-58).
86. Faptul ca un membru al instantei cunoa ste personal unul dintre martorii dintr-o cauza nu implica in mod necesar ca respectivul membru va avea o prejudecata favorabila fata de marturia acelei persoane. Prin urmare, este necesar sa se decida in fiecare caz daca natura  si gradul de legatura in cauza sunt de un asemenea tip incat sa denote o lipsa de impartialitate din partea instantei (Pullar impotriva Regatului Unit, pct. 38, in ceea ce prive ste prezenta intre jurati a unuia dintre cei doi martori-cheie ai acuzarii; Hanif  si Khan impotriva Regatului
    
    Unit, pct. 141, in ceea ce prive ste prezenta unui politist printre jurati).

ii) Situatii de natura personala

87. Autoritatilor judecatore sti li se cere maxima discretie atunci cand trebuie sa se pronunte, pentru a li se garanta imaginea de judecatori impartiali. Aceasta discretie presupune sa nu utilizeze presa, chiar  si pentru a raspunde unor provocari. Acestea sunt prevazute de imperativele superioare ale justitiei  si de grandoarea functiei judiciare (Buscemi impotriva
    
    Italiei, pct. 67; Lavents impotriva Letoniei, pct. 118). Astfel, in cazul in care un pre sedintele instantei a folosit in public expresii care tradau o apreciere negativa a cauzei reclamantului inainte de a prezida organismul judiciar chemat sa solutioneze cauza, declaratiile au fost de natura sa justifice obiectiv temerile reclamantului cu privire la impartialitatea sa (Buscemi
    
    impotriva Italiei, pct. 68; a se vedea, de asemenea, Lavents impotriva Letoniei, pct. 119, in care un judecator a adus critici publice apararii  si s-a declarat in mod public surprins de faptul ca acuzatul nu a pledat nevinovat).
88. 
    Nu s-a constatat nicio incalcare a art. 6 ca urmare a declaratiilor facute presei de catre unii membri ai sistemului judiciar national  si a unui articol publicat de Asociatia Nationala a Magistratilor care critica climatul politic in care a avut loc procesul, reformele legislative propuse de guvern  si strategia de aparare, dar in care nu se pronunta nimeni asupra vinovatiei reclamantului. In plus, instantele care urmau sa se pronunte cu privire la cauza erau alcatuite in totalitate din magistrati profesioni sti care se bucurau de o experienta  si o pregatire care le permiteau sa elimine orice influenta externa procesului [Previti impotriva Italiei (dec.), pct. 253].