FLORIAN GOLDSTEIN si SC RING PRESS SRL IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 10 aprilie 2012 intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 8 decembrie 2003,

Avand in vedere decizia presedintelui Camerei de a-l desemna pe Mihai Poalelungi in calitate de judecator
ad hoc
(art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din Regulamentul Curtii), in urma abtinerii lui Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii),

Avand in vedere observatiile prezentate de guvernul parat si cele prezentate ca raspuns de reclamanti,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Primul reclamant s-a nascut in 1951 si locuieste in Bucuresti. Este jurnalist; la data evenimentelor in litigiu in prezenta cauza era redactor-sef la cotidianul
   Bursa,
   principalul actionar si reprezentant legal al societatii reclamante. Societatea reclamanta este proprietarul si editorul cotidianului
   Bursa
   , avandu-si sediul in Bucuresti.

Reclamantii sunt reprezentati de G. Teodorescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de catre parti, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
3. Reclamantul a inceput in 2001 sa scrie o serie de peste 50 de articole in
   Bursa
   pe tema situatiei financiare dificile a trustului media M.P. De asemenea, si-a exprimat nemultumirea fata de aparentul tratament preferential acordat de stat trustului M.P. la plata impozitelor.
4. M.P. a formulat o plangere impotriva societatii reclamante, sustinand ca articolele scrise de primul reclamant constituiau acte de concurenta neloiala. Actiunea era intemeiata pe art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, care sanctioneaza comunicarea sau raspandirea de afirmatii mincinoase ca un act de concurenta neloiala.

Trustul a facut trimitere la urmatoarele articole: „Ministrul V.D. se lasa manipulat de [M.P.]”; „[M.P.] — posibil subiect de cercetare penala interstatala; „[M.P] — inglodat in datorii, dar cu tupeu"); „Profiturile CME dupa contabilitatea americana reprezinta pierderi la [M.P.]"); „Naivitate? Incompetenta? Coruptie?”; „[M.P.] din Romania a intrat sub investigatiile Securities and Exchange Commission din Washington"; si „[P TV] — ANTINATO".

Articolele contineau referiri la rapoarte intocmite de Securities and Exchange Commission si de Comisia Europeana, precum si la Cartea alba privind guvernarea din decembrie 2000. Intr-un articol din acea serie, publicat la 7 mai 2001 in
Bursa,
i s-a solicitat trustului M.P. sa isi prezinte punctul de vedere in aceasta privinta.

5. La 14 noiembrie 2002, Tribunalul Bucuresti a admis actiunea si a obligat societatea reclamanta „sa se abtina de la raspandirea, prin publicatiile sale, a unor declaratii calomnioase privind activitatile reclamantului”. De asemenea, societatea reclamanta a fost obligata la plata a 800 000 000 lei romanesti (ROL) cu titlu de prejudiciu moral si la publicarea unei copii a deciziei de sapte pagini a tribunalului in
   Bursa.

Partile relevante ale motivarii instantei sunt redactate dupa cum urmeaza:

„Faptul ca actele [societatii reclamante] se incadreaza in domeniul concurentei este dovedit de modul in care, intr-o serie de articole din cotidianul
Bursa,
prezenta activitatile [trustului media], activitati care [...] sunt de interes public general.

In aceasta privinta, sunt relevante articolele referitoare la agentia de stiri [detinuta de M.P.], despre care [societatea reclamanta] a comentat, de exemplu, ca: «[...] o revista a presei nu poate fi incredintata unei agentii care face parte dintr-un trust media cu cea mai mare datorie din tara - [M.P.]; este in interesul acesteia sa elimine orice referire la cercul corupt care ii tolereaza datoriile.» [...]

Majoritatea articolelor contin [...] acuzatii deschise la adresa [M.P.].

Acestea vizeaza, de exemplu, situatia financiara a [M.P.]: «grupul cu cea mai mare datorie din tara», «un datornic inveterat», «inglodat in datorii, dar cu tupeu», «incorect», «mismasuri in contabilitate»; sau afacerile grupului: «Enronul Romaniei», «posibil subiect de cercetare penala interstatala», promovarea unui «management incestuos».

Din cauza gravitatii lor, aceste afirmatii, chiar daca se dovedesc adevarate, promoveaza un sentiment de dezaprobare, dezgust chiar, fata de grupul media. Expresiile arata ca [societatea reclamanta] a inteles gresit libertatea presei si dreptul la opinie si de a difuza informatii [.]

Publicarea repetata, pentru o lunga perioada de timp, a unor informatii negative referitoare la activitatile unui concurent, intr-un mod care poate starni dezaprobarea clientilor, nu poate constitui o concurenta loiala si acceptabila [...]

Vina exista atata timp cat exista concurenta neloiala.

Reaua-credinta nu este decat o circumstanta agravanta [...] [efectele negative] pot rezulta chiar si fara intentie. [Lipsa intentiei] nu inlatura raspunderea.

Intr-adevar, alte ziare au publicat articole asemanatoare, insa acestea nu au constituit acte de concurenta si nu erau calomnioase ori repetate in timp. In orice caz, [faptul ca alte ziare au publicat articole asemanatoare] nu inlatura raspunderea paratului.”

6. Hotararea a fost confirmata la 10 iunie 2003 de Curtea de Apel Bucuresti, ramasa definitiva.

Partile relevante ale deciziei curtii de apel sunt redactate dupa cum urmeaza:

„[...] articolele atacate prezinta o evaluare comparativa a metodelor jurnaliste folosite de
Bursa
si
[M.],
o comparatie defavorabila lui [M.P.]...

Reaua-credinta [a societatii reclamante] este dovedita de atitudinea sa: acuzatii extrem de grave, tendentioase; durata [campaniei] si frecventa articolelor impotriva [M.P.]; precum si modul in care articolele incriminate au fost scrise si prezentate [.]

Hotararea pronuntata in prima instanta nu a incalcat libertatea de exprimare a [societatii reclamante]. [Societatea reclamanta] isi mentine libertatea de a publica orice informatie, fie defavorabila sau negativa, atata timp cat informatia este corecta si adevarata, iar publicatia nu devine o campanie de presa indreptata spre distrugerea imaginii si reputatiei unui concurent [.] In cazul de fata, acuzatiile de coruptie, frauda, santaj si manipulare cu tenta politica, precum si manipularea prin intermediul mass-media, afecteaza indubitabil imaginea publica, prestigiul si reputatia [a M.P.] [...]”

7. M.P. a introdus si alte actiuni impotriva reclamantilor: o plangere similara pentru concurenta neloiala (respinsa la 24 aprilie 2002 de Tribunalul Bucuresti intrucat M.P. nu a platit taxa judiciara de timbru), doua actiuni in despagubire (prima respinsa la 23 noiembrie 2003; cea de a doua admisa in prima instanta, dar atacata in apel de primul reclamant), precum si o plangere pentru calomnie impotriva primului reclamant (respinsa la 24 octombrie 2002 de judecatorie).

Capete de cerere

8. Reclamantii se plang de faptul ca, prin condamnarea lor pentru acte de concurenta neloiala drept consecinta a publicarii unei serii de articole ce criticau activitatile si relatiile pretins corupte ale functionarilor statului cu un grup media concurent, instantele le-au restrans libertatea de exprimare, cu incalcarea art. 10 din conventie.
9. De asemenea, reclamantii s-au plans, in temeiul art. 6 din conventie, ca procesele initiate de M.P. in temeiul Legii concurentei nu au fost echitabile. Au sustinut ca instantele nu au examinat probele prezentate de aparare. In ultimul rand, acestia s-au plans de modul in care instantele au incadrat articolele incriminate ca fiind acte de concurenta neloiala.

In drept

A. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe art. 10 din conventie

10. Reclamantii au considerat condamnarea lor pentru acte de concurenta neloiala drept o restrangere a libertatii lor de exprimare, ceea ce contravine art. 10 din conventie, redactat dupa cum urmeaza:

„1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

11. Guvernul a sustinut ca articolele respective nu intrau sub incidenta art. 10. In opinia sa, formularea si scopul articolelor indicau ca nu urmareau sa influenteze sau sa mobilizeze opinia publica, ci sa promoveze interese economice. Citand opinia separata din
    Hertel impotriva Elvetiei
    (25 august 1998,
    Culegere de hotarari si decizii
    1998-VI), Guvernul a sustinut ca, in chestiuni de concurenta neloiala, statelor ar trebui sa li se acorde o marja de apreciere mai larga decat in alte domenii ale libertatii de exprimare. Mai mult, Guvernul a argumentat ca masura luata de instantele interne impotriva reclamantilor era necesara intr-o societate democratica. De asemenea, acesta a confirmat ca reclamantii nu au putut dovedi veridicitatea declaratiilor lor. Referitor la sanctiunea aplicata, acesta a remarcat ca reclamantii nu au suferit consecinte semnificative deoarece sumele pe care le aveau de platit nu erau excesive, iar sentinta instantei nu i-a impiedicat sa publice articole atata timp cat informatiile din acestea sunt corecte si adevarate. Acesta a reiterat ca Curtea nu ar trebui sa inlocuiasca propria evaluare a faptelor cu cea a instantelor nationale.
12. Reclamantii au contestat argumentele respective. In primul rand, au argumentat ca art. 10 este aplicabil in cazul lor. Acestia au sustinut ca articolele in litigiu vizau bugetul de stat si comportamentul statului fata de companii care nu si-au platit impozitele, fiind, in consecinta, o problema de interes public care afecta publicul larg.

Reclamantii au mai reiterat ca articolele abordau probleme de interes public, ca au fost cercetate cu minutiozitate si includeau trimiteri la surse disponibile pentru consultare generala (rapoarte ale Guvernului, Raportul anual al Comisiei Europene din 2002 referitor la Romania, rapoarte ale Parlamentului). Ei au raportat strict chestiuni care implica bugetul de stat si, in consecinta, sunt de interes pentru public si nu au facut publice informatii confidentiale sau private legate de M.P. Ei au remarcat ca, desi au incercat sa obtina punctul de vedere al M.P. in aceasta chestiune, trustul a refuzat sa comenteze.

Reclamantii considera ca sanctiunea aplicata este disproportionata si contrara libertatii lor de exprimare.

13. Chiar si presupunand ca prezentul caz constituie exclusiv o chestiune de concurenta neloiala, Curtea a constatat deja ca asemenea chestiuni intra sub incidenta art. 10, in special atunci cand au legatura cu ziare concurente [a se vedea
    Krone Verlag GmbH & Co. KG impotriva Austriei (nr. 3),
    nr. 39069/97, pct. 20, CEDO 2003-XII]. Aceasta nu vede niciun motiv sa ajunga la o concluzie diferita in cazul de fata.
14. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa, inaltele parti la conventie dispun de o oarecare marja de apreciere la judecarea chestiunilor legate de libertatea de exprimare. Aceasta marja de apreciere este deosebit de importanta in domeniul complex si instabil al concurentei neloiale. Cu toate acestea, se impune reducerea marjei de apreciere atunci cand in joc nu se afla simplele afirmatii pur „comerciale” ale unei persoane, ci participarea acesteia intr-o dezbatere de interes general (a se vedea
    Krone Verlag GmbH & Co. KG,
    citata anterior, pct. 30, si
    Hertel impotriva Elvetiei,
    25 august 1998, pct. 47,
    Culegere
    1998-VI).

De asemenea, Curtea reitereaza ca examinarea faptelor este in principal de competenta instantelor nationale, prin urmare nu are sarcina de a cerceta pretinsele erori de fapt sau de drept comise de o instanta nationala decat daca si in masura in care acestea ar fi putut incalca drepturi si libertati protejate prin conventie [a se vedea,
mutatis mutandis, Garda Ruiz impotriva Spaniei
(MC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-I].

15. In cazul de fata, Curtea observa ca reclamantii au fost condamnati pentru o serie de articole privind situatia financiara a unui alt trust media. Articole similare au fost publicate si de alte ziare la vremea respectiva. In plus, articolele incriminate se bazau pe rapoarte publice din diverse surse nationale si internationale. Diverse instante interne au admis ca chestiunea era de interes public general. In sensul art. 10 din conventie, Curtea are asadar convingerea ca articolele prezentau o problema de interes general si au contribuit la dezbaterea publica a problemei.
16. Curtea observa totusi ca, in baza probelor care le-au fost prezentate, instantele interne au considerat in hotarari foarte lungi si larg motivate ca publicarea articolelor nu constituia decat o campanie de presa menita sa distruga imaginea si reputatia concurentului, fiind prin urmare prejudiciabila in sine pentru trustul media, indiferent daca informatia transmisa era adevarata. Considera totodata ca primul reclamant a actionat cu rea-credinta, cu intentia de a denigra M.P. [a se vedea
    Ieremeiov (nr. 2),
    citata anterior, pct. 44]. Nu exista indicii ale unor elemente arbitrare in modul in care instantele s-au achitat de sarcinile lor.

De asemenea, Curtea acorda importanta faptului ca alte instante interne care au solutionat in mod specific o plangere pentru calomnie formulata din aceleasi motive ca si plangerea pentru concurenta neloiala i-au achitat pe reclamanti.

17. Reiterand faptul ca instantele interne sunt intr-o pozitie mai buna pentru examinarea si interpretarea faptelor, Curtea nu constata niciun motiv pentru a se abate de la concluziile formulate de instantele interne in acest caz (a se vedea,
    mutatis mutandis, Garda Ruiz,
    citata anterior, pct. 28). De asemenea, considera, in circumstantele cauzei, ca chiar si presupunand ca a existat o ingerinta in dreptul reclamantilor la libertate de exprimare, aceasta ingerinta a fost proportionala cu scopul legitim urmarit.

Avand in vedere toate argumentele anterioare, concluzia Curtii este ca motivarea prezentata de instantele interne pentru condamnarea reclamantilor a fost pertinenta si suficienta, precum si ca instantele nationale nu au depasit limita marjei lor de apreciere in prezenta cauza (a se vedea,
mutatis mutandis, Kulis si Rozycki impotriva Poloniei,
nr. 27209/03, pct. 39, 6 octombrie 2009).

18. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din conventie.

B. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe art. 6 din conventie

19. Reclamantii au afirmat ca procesele initiate in temeiul Legii concurentei nu au fost echitabile.
20. Cu toate acestea, avand in vedere toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, Curtea constata ca acestea nu indica nicio aparenta incalcare a drepturilor garantate de art. 6 § 1 din conventie. In special, Curtea reitereaza ca nu a gasit indicii ale unor elemente arbitrare in modul in care instantele au examinat probele si au aplicat legislatia relevanta faptelor cauzei (a se vedea, in special, supra, pct. 16).

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Declara
cererea inadmisibila.

Santiago Quesada

Grefier