Extradare catre Republica Uzbekistan in pofida masurii provizorii indicate de Curte in temeiul art. 39 din Regulament:
neincalcare

In fapt
– Reclamantii sunt doi resortisanti uzbeci, membri ai partidului de opozitie din Uzbekistan. Ace stia au fost arestati in Turcia de politia de frontiera, pe baza mandatelor de arestare internationale emise pe numele lor. Ace stia erau banuiti de comiterea unor acte de terorism in tara lor de origine. Republica Uzbekistan a solicitat extradarea reclamantilor. Autoritatile turce au acceptat. Actiunile in justitie formulate de reclamanti au fost respinse. Ace stia precizau, in special, ca risca sa sufere rele tratamente in caz de extradare. Curtea de la Strasbourg a indicat guvernului turc, ca masura provizorie in temeiul art. 39 din Regulament, sa nu dea curs extradarii pana la data examinarii cauzei. Anterior datei respective, autoritatile turce au emis decretul de extradare. Curtea de la Strasbourg a decis sa prelungeasca masura provizorie pana la noi dispozitii. Autoritatile turce nu s-au conformat masurii indicate  si i-au predat pe reclamanti autoritatilor uzbece; au informat apoi Curtea despre garantiile obtinute inaintea extradarii, conform carora reclamantii nu vor fi torturati  si nici condamnati la pedeapsa capitala in tara de extradare. Reclamantii au fost condamnati de instantele uzbece pentru faptele de care erau acuzati la pedepse de 20 de ani  si, respectiv, 11 ani de inchisoare. Dupa extradare, reprezentantii reclamantilor nu au putut intra in contact cu ace stia.

In drept
– Art. 6 § 1: In caz de extradare, trebuie evaluata existenta unui risc de „denegare flagranta de dreptate” in tara de destinatie, ca  si riscul de tratamente contrare art. 2  si/sau art. 3, raportandu-se cu prioritate la circumstantele despre care statul contractant avea sau trebuia sa aiba cuno stinta in momentul extradarii. In cazul in care extradarea este amanata ca urmare a unei indicatii formulate de Curte in temeiul art. 39, riscul de denegare flagranta de dreptate trebuie evaluat  si el in lumina informatiilor de care dispune Curtea in momentul examinarii cauzei. Reclamantii au fost extradati catre Uzbekistan la data de 27 martie 1999. Chiar daca, in lumina elementelor disponibile, ar fi putut exista la acea data motive de indoiala cu privire la echitatea procesului indreptat impotriva lor in statul de destinatie, nu exista suficiente elemente care sa arate ca eventualele nereguli ale procesului riscau sa constituie o „denegare flagranta de dreptate”. Nerespectarea de catre Turcia a indicatiei date de Curte in temeiul art. 39 din Regulament, care a impiedicat-o pe aceasta din urma sa examineze existenta unui risc real de denegare flagranta de dreptate in lumina informatiilor suplimentare, este examinata in temeiul art. 34. Prin urmare, nu poate fi constatata nicio incalcare a art. 6 § 1.

Concluzie:
neincalcare (treisprezece voturi la patru).