Expropriere. Actiune in retrocedarea terenului expropriat in mod abuziv.

 

Concursul dintre legea generala (Legea nr. 33/1994) si legea speciala (Legea nr. 10/2001). Inexistenta in patrimoniul real a unui ”bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO. Inadmisibilitate.

 

     Art. 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale reparatorii a carei aplicare se impune ca prioritara in raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala, pentru toate exproprierile care au avut loc in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acordarea masurilor reparatorii fiind posibila in cadrul procedurii speciale reglementate de lege, nicidecum pe calea unei actiuni directe in justitie.

     Sustinerea referitoare la faptul ca persoana interesata poate sa aleaga intre cele doua actiuni, una bazata pe Legea nr. 10/2001, iar alta bazata pe dispozitiile Legii nr. 33/1994, pentru a obtine despagubiri pentru imobilele preluate de stat in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, nu este intemeiata. In primul rand pentru ca un drept subiectiv cum este dreptul de proprietate nu poate fi ocrotit in acelasi timp si direct prin doua actiuni distincte. Legea nr. 10/2001 nu lasa sa subziste nicio actiune intemeiata pe Legea nr. 33/1994 pentru obtinerea unor despagubiri pentru imobilele expropriate, odata cu intrarea ei in vigoare pentru ca, instituind obligatia efectuarii procedurii administrative directe contra unitatii detinatoare, exclude ideea unui „cumul” de actiuni.

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, norma generala nu mai poate fi invocata decat daca se incalca partii un drept recunoscut anterior intrarii in vigoare a legii noi, aflat sub protectia art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O. ca fiind „concret si efectiv”, iar in cauza, faptul ca bunul se afla in posesia unor entitati publice nu are nicio relevanta cata vreme nu s-a dovedit ca partea beneficia de un bun sau cel putin de o speranta legitima la data promovarii actiunii.

 

Art. 11 din Legea nr. 10/2001

Art. 35 din Legea nr. 33/1994

Decizia nr. 53/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

 

Reclamantii D.I.D., I.M. si M.V., in contradictoriu cu paratii Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Apararii Nationale, Consiliul Local al Municipiului Constanta prin Primar si Primarul Municipiului Constanta, au solicitat obligarea paratilor sa-i despagubeasca pe reclamanti cu o valoare reprezentand echivalentul imobilului teren situat in Constanta, B-dul M. nr.98, respectiv 13.500.000 lei.

De asemenea au solicitat obligarea paratilor si la plata sumei de 200.000 euro reprezentand beneficiu nerealizat.

          In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca terenul situat in b-dul M. nr.98, in suprafata de 240 mp si 30 mp reprezentand drept de servitute, a fost achizitionat de autorii lor, D.I. si D.I. in baza contractului de vanzare-cumparare  incheiat la data de 30.12.1946.

Au mai sustinut ca terenul respectiv apare in evidentele statului parat, ca fiind expropriat in conformitate cu Decretul nr.208/22.11.1951 astfel cum rezulta din adresa nr.7045SRP/30.10.2009 a Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale, dar si ca fiind confiscat, astfel cum rezulta din Hotararea nr.2653/24.09.1958 a Tribunalului Orasului Constanta. Pentru acest teren, trecut in proprietatea statului in mod nelegal nu s-a primit nici o justa si prealabila despagubire.

S-a mai aratat ca dispozitiile art.26 din Legea nr.33/1994 sunt aplicabile si pentru imobilele expropriate anterior intrarii in vigoare a acestei legi, conform Deciziei VI din 27.09.1999 a Curtii Supreme de Justitie – Sectiile Unite.

In drept s-au invocat disp. art.26 din Legea nr.33/1994 si art.480 C.civ. Pentru dovedirea pretentiilor formulate, au solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriul paratilor, proba testimoniala proba cu expertiza.

Paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata avand in vedere urmatoarele:

Pentru terenul in litigiu, reclamantii au mai formulat cereri in instanta, respectiv o cerere intemeiata pe disp. art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 ce face obiectul dosarului nr.4270/118/2010 si o cerere intemeiata pe disp. art.480 C.civ., ce face obiectul dosarului nr.4259/118/2010, suspendat in temeiul art.244 al.1 C.p.c pana la solutionarea irevocabila a cauzei inregistrata sub nr.4270/118/2010.

Dispozitiile Legii nr.33/1994, pe care reclamantii isi intemeiaza actiunea, nu sunt aplicabile in prezenta cauza, acestea sunt aplicabile in situatia bunurilor expropriate dupa intrarea in vigoare a legii, pentru bunurile confiscate anterior intrarii in vigoare a Legii nr.33/1994 fiind aplicabile dispozitiile Legii nr.10/2001, sustine paratul, aceste concluzii desprinzandu-se si din Decizia nr.53/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Ceilalti parati nu au formulat intampinare.

          La termenul de judecata din 10.02.2011, instanta din oficiu, a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, fata de prevederile Legii nr.10/2001, exceptie pe care a analizt-o mai inainte de cercetarea fondului, astfel cum prevad dispozitiile art.137 al.1 Cod proc.civila.

           Prin sentinta civila nr.679 din 10.02.2011 Tribunalul Constanta a admis  exceptia inadmisibilitatii actiunii reclamantilor si a respins actiunea ca inadmisibila.

           Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, in esenta, ca la data sesizarii instantei de judecata–17.11.2010– Legea nr.10/2001 era in vigoare, iar aceasta lege, avand un caracter special, exclude utilizarea actiunii intemeiate pe dispozitiile Legii nr.33/1994 pentru redobandirea in natura sau echivalent – a imobilelor preluate de stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. In raport de Legea nr.33/1994, cadrul juridic general in materia exproprierii, Legea nr.10/2001 este o reglementare speciala cu caracter reparatoriu, avand ca obiect toate imobilele preluate abuziv de stat inclusiv prin expropriere, fiind de imediata aplicare, sens in care a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia LII(53)/2007 pronuntata intr-un recurs in interesul legii.

            Impotriva acestei sentinte in termen  legal au declarat apel reclamantii D.I.D., I.M. si M.V.
care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei  inadmisibilitatii actiunii lor intemeiate pe dispozitiile art.26 din Legea nr.33/1994 si art.481 Cod civil.

            Apelantii reclamanti au sustinut ca prima instanta a respins ca inadmisibila actiunea lor in mod gresit, prin raportare la dispozitiile art.35 din Legea nr.33/1994, in conditiile in care ei au invocat ca temei legal dispozitiile art.26 din Legea nr.33/1994.

            Apreciaza ca si in raport de dispozitiile art.35 din Legea nr.33/1994, actiunea era admisibila, prin decizia nr.VI/27.09.1999 Inalta Curte de Casatie si Justitie statuand intr-un recurs in interesul legii ca „Dispozitiile art.35 din Legea nr.33/1994  privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica sunt aplicabile si in cazul cererilor avand ca obiect retrocedarea unor imobile expropriate anterior intrarii in vigoare a legii, daca nu s-a realizat scopul exproprierii.”

             Cum in prezent terenul este liber, apreciaza apelantii ca este posibila restituirea acestuia sau acordarea de despagubiri reprezentand valoarea de circulatie a imobilului, cum de altfel au precizat prin cererea de chemare in judecata, sens in care invoca decizii de speta pronuntate atat de Curtea de Apel Constanta (decizia nr.154/3.01.2009), cat si de alte instante (decizia nr.326/A/24.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Cluj).

             Intimatii nu au depus intampinare.

            
Analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile reclamantilor, Curtea va respinge ca nefondat apelul pentru urmatoarele considerente:

             
Tribunalul Constanta a retinut in mod judicios ca actiunea reclamantilor este o actiune intemeiata pe dispozitiile Legii nr.33/1994, art.26 coroborat cu art.35, reclamantii solicitand exclusiv acordarea de despagubiri echivalente cu valoarea de circulatie a terenului situat in Constanta, B-dul. M. nr.98, in legatura cu care au afirmat ca a fost expropriat in mod abuziv de la autorii lor, fara plata unei despagubiri, iar ulterior exproprierii nu au fost realizate lucrari de utilitate publica, terenul fiind liber de constructii si in prezent.

     Problema supusa dezbaterii instantei prin prezentul apel este aceea a raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie in cazul imobilelor preluate abuziv de stat si Legea nr. 33/1994, ca lege generala in materia exproprierii,  invocata de reclamanti ca temei al cererii de restituire, prin echivalent banesc, a imobilului expropriat de la autorul lor in anul 1965.

     Este adevarat ca prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie in Sectiile Unite in cadrul unui recurs in interesul legii, s-a statuat in sensul ca, dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica sunt aplicabile  si in cazul cererilor avand ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii in vigoare a aceste legi, daca nu s-a realizat scopul exproprierii.

     Ulterior pronuntarii acestei decizii a fost adoptata Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, care, in art. 11, instituie reguli speciale pentru restituirea imobilelor expropriate, in perioada de referinta a legii.

     Dispozitiile textului legal mai sus mentionat se aplica in toate cazurile de expropriere, fara a distinge dupa cum aceasta a fost facuta cu titlul valabil ori fara titlu valabil, indiferent daca s-au platit sau nu despagubirile expropriatilor, fara relevanta daca exproprierea a privit numai terenurile sau numai constructiile, esentiala ramanand dovedirea faptului ca preluarea a intervenit  ca urmare a unei exproprieri, dispusa ca atare in baza unui act normativ generic sau individual.

     Dispozitiile art.11 din Legea nr.10/2001 se aplica imobilelor expropriate chiar daca lucrarile pentru care a fost dispusa aceasta masura  nu s-au finalizat nici pana la data intrarii in vigoare a legii, cu consecinta ca masura restituirii in natura este permisa in masura nefinalizarii exproprierii. Sunt vizate toate acele imobile a caror situatie juridica si-ar fi putut gasi dezlegarea, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, in temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, ale carei dispozitii sunt in continuare active pentru exproprierile realizate dupa intrarea in vigoare a acestei legi.

     Art. 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale reparatorii a carei aplicare se impune ca prioritara in raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala, pentru toate exproprierile care au avut loc in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acordarea masurilor reparatorii fiind posibila in cadrul procedurii speciale reglementate de lege, nicidecum pe calea unei actiuni directe in justitie.

     Sustinerea apelantilor reclamanti, in sensul ca persoana interesata poate sa aleaga intre cele doua actiuni, una intemeiata pe Legea nr. 10/2001, iar alta intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 33/1994, pentru a obtine despagubiri  pentru imobilele preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu poate fi primita. In primul rand pentru ca un drept subiectiv cum este dreptul de proprietate nu poate fi ocrotit in acelasi timp si direct prin doua actiuni distincte. Legea nr. 10/2001 nu lasa sa subziste nicio actiune intemeiata pe Legea nr. 33/1994 pentru obtinerea unor despagubiri pentru imobilele expropriate, odata cu intrarea ei in vigoare pentru ca, instituind obligatia efectuarii procedurii administrative directe contra unitatii detinatoare, exclude ideea unui „cumul” de actiuni.

    In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie, printr-o decizie pronuntata in temeiul art.329 Cod procedura civila - hotarare obligatorie pentru instantele judecatoresti - a statuat ca „Dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica se interpreteaza in sensul ca, aceste dispozitii nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobilele expropriate in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.” (Decizia nr.53/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

    O atare interpretare este impusa si de reglementarea ce s-a dat prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit careia „bunurile preluate de stat fara titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatii”.

     In acord cu solutiile adoptate de Curtea Constitutionala a Romaniei privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, in limitele date de dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, aceasta lege reparatorie constituie dreptul comun in materia retrocedarii in natura, sau in echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv a imobilelor expropriate.

     Instanta nu poate retine nici critica referitoare la incalcarea dreptului reclamantilor de acces la justitie prin refuzul de a li se primi cererea de restituire, prin echivalent, a imobilului expropriat de la autorul lor, pe calea Legii nr. 33/1994. Asa cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr. 33/2008 pronuntata in recursul in interesul legii, dreptul la un tribunal consacrat de art. 6 din C.E.D.O. nu este un drept absolut, Curtea Europeana a Drepturilor Omului  statuand ca acest drept este compatibil cu limitari implicite, statele dispunand in aceasta materie de o anumita marja de apreciere.

    „In Romania, legiuitorul a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care se considera indreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat.

    Faptul ca acest act normativ - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, nu conduce la privarea acelor persoane  de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa, legea prevede calea contestatiei in instanta (art.26), careia i se confera o jurisdictie deplina”.

     Cata vreme persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justitie.

     Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare (Legea nr. 33/1994), nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care  calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva.

     Ori, in privinta accesului efectiv, reclamantii nu au pretins ca, desi au folosit procedura administrativa notificand unitatea detinatoare, a fost lasata nesolutionata cererea lor,  aratand pur si simplu ca a ales calea Legii nr. 33/1994 prin vointa proprie, fara sa utilizeze procedura legii speciale.

Articolul 6 din Conventie garanteaza fiecarei persoane „dreptul la un tribunal”, adica dreptul ca o instanta judiciara sa solutioneze orice contestatie privitoare la drepturile si obligatiile sale civile (cauzele Ad’t Mouhoub contra Frantei, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans-Adam II de Lichtenstein contra Germaniei).

Insa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca acest drept nu este absolut, ca este compatibil cu limitari implicite si ca statele dispun in aceasta materie de o anumita marja de apreciere.

In acelasi timp, instanta de contencios european a statuat ca aceasta problema trebuie examinata intr-un context mai larg, si anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natura sa altereze dreptul la un tribunal chiar in substanta sa.

Ori, legiuitorul roman a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care se considera indreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat, una dintre aceste masuri fiind restituirea in natura a imobilelor.

Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementeaza, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta (art. 26), careia i se confera o jurisdictie deplina, dupa cum au posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii (conform deciziei nr. XX/19.03.2007 pronuntata in recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite), astfel ca este pe deplin asigurat accesul la justitie.

Existenta Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectiva.

Ori, asa cum s-a aratat, reclamantii puteau obtine masuri reparatorii pentru imobil daca formulau notificare in termen legal, cel prevazut de art. 22, fiind in masura sa dovedeasca atat dreptul de proprietate, dar si preluarea abuziva de catre stat, cata vreme calitatea de parat in cauza o are unitatea administrativ-teritoriala, ceea ce in contextul Legii nr. 10/2001, se suprapune notiunii de unitate detinatoare.

A considera ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 orice actiune intemeiata pe Legea nr.33/1994 este admisibila, pentru ca in caz contrar s-ar incalca principiul liberului acces la justitie prevazut de art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 din C.E.D.O., echivaleaza cu o eronata interpretare a principiilor de drept, dar si a  jurisprudentei instantei supreme si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care au admis necesitatea implementarii unor limitari implicit admise in exercitiul dreptului de acces la o instanta. Astfel, intr-o cauza intentata impotriva Cehiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca nu se poate reprosa instantei nationale ca a acordat prevalenta legii speciale de restituire fata de dispozitiile generale ale Codului civil, chiar daca petitionarul pretindea un drept de proprietate (Ivo Bartonek si Marcela Bartonkova contra Republicii Cehe, 15574/04 si 13803/05 din 3 iunie 2008).

Dezlegarea data in temeiul art.329 alin. 3 Cod procedura civila prin decizia nr. 33/2008 si decizia nr.53/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite exprima in realitate opinia ca intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 nu exclude formularea unei actiuni pe dreptul comun pentru imobilele ce fac obiect de reglementare al legii speciale,
in situatia in care se releva existenta unui „bun” in sensul Conventiei, ,,recunoscut anterior si supus protectiei art. 1 din Protocolul I al Conventiei”..

Din acest punct de vedere, sunt eronate si lipsite de fundament juridic sustinerile apelantilor reclamanti conform carora persoana care invoca deposedarea abuziva de catre stat si care nu a urmat procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, ar putea solicita restituirea bunului preluat pe calea actiunii intemeiata pe dreptul comun(Legea nr.33/1994),  chiar dupa intrarea in vigoare a noii legi, cu conditia de a nu aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, nefiind permisa incalcarea prin simpla vointa a petitionarului a principiilor de drept enuntate.

Astfel fiind, nicio persoana nu se mai poate legitima ca titular al dreptului de proprietate intr-o actiune promovata ulterior datei de 14.02.2001 si fondata pe dreptul comun (art. 480 Cod civil) si Legea nr.33/1994, pentru bunul pretins a fi fost preluat abuziv in perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, daca nu i-a fost recunoscut anterior un „bun” in sensul dat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., ori nu poate invoca existenta unei sperante legitime in legatura cu acesta.

Notiunea de „bun” nu are acceptiunea inteleasa de reclamanti, anume, obiectul material al raportului litigios, ci se circumscrie sferei drepturilor recunoscute reclamantilor anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 – o hotarare judecatoreasca de anulare a titlului statului ori de confirmare a modalitatii de preluare abuziva a imobilului, recunoasterea dreptului la plata unor despagubiri neexecutate, etc. In acest sens, C.E.D.O. a retinut in Cauza pilot Atanasiu s.a. contra Romaniei, Hotararea din 12 octombrie 2010 „existenta unui „bun actual” in patrimoniul unei persoane fiinteaza manifest fara nicio indoiala, daca printr-o hotarare definitiva si executorie,
jurisdictiile au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca, in dispozitivul hotararii au decis in mod expres restituirea bunului”
(paragraful 140). In consecinta, curtea apreciaza ca, transformarea intr-o „valoare patrimoniala” in sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii,
„se subordoneaza indeplinirii de catre partea interesata, a cerintelor legale din cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si epuizarii cailor de recurs prevazute de aceste legi”
(paragraful 142).

In egala masura, reclamantii nu aveau „o speranta legitima” in legatura cu recunoasterea dreptului lor, cata vreme decizia nr. 53/2007 pronuntata in Sectiile Unite transeaza situatiile in care, dupa intrarea in vigoare a normei noi, actiunea fondata pe dispozitiile Legii nr.33/1994 mai poate justifica un demers in fata instantelor nationale pentru aceste imobile,  asigurandu-se, in contextul dat de art. 329 alin. 3 Cod procedura civila, premisele unei jurisprudente unitare in acest sens. C.E.D.O. a remarcat, totodata, anterior dezlegarii date prin decizia mentionata, ca instanta suprema are o solutie jurisprudentiala unitara si constanta in legatura cu inadmisibilitatea de principiu a actiunii in revendicare formulate ulterior aparitiei Legii nr. 10/2001 (cauza Paduraru contra Romaniei, 2005).

Tot Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in egala masura, ca simpla pretentie vizand restituirea unui imobil preluat de stat nu prezuma si nici nu echivaleaza cu existenta unui bun actual ori a unei sperante legitime, Conventia vizand protejarea drepturilor „concrete si efective” (cauza Paduraru contra Romaniei, 2005, Cauzele Constandache, Lungoci sau Palmaru contra Romaniei).

Conchizand, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, norma generala nu mai poate fi invocata decat daca se incalca partii un drept recunoscut anterior intrarii in vigoare a legii noi, aflat sub protectia art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O. ca fiind „concret si efectiv”, iar in cauza, faptul ca bunul se afla in posesia unor entitati publice nu are nicio relevanta cata vreme nu s-a dovedit ca partea beneficia de un bun sau cel putin de o speranta legitima la data promovarii actiunii.

Pentru valorificarea pretentiilor in legatura cu un drept invocat, persoanele interesate trebuie sa respecte legislatia nationala edictata in legatura cu dreptul respectiv, atat din perspectiva dreptului substantial, cat si a cailor procedurale prevazute de lege pentru obtinerea recunoasterii celor sustinute.

Statul roman si-a propus sa acorde masuri reparatorii pentru imobilele preluate in regimul trecut, in conditiile unei legi speciale (Legea nr. 10/2001), lege de care reclamantii nu au inteles a uza, respectiv nu au intreprins niciun demers judiciar sau extrajudiciar pana in anul 2010, aflandu-se intr-o stare de totala pasivitate.

   Pentru considerentele expuse, in baza art.26 Cod proc.civila seva respinge apelul reclamantilor ca nefondat.          

Decizia civila nr. 318/C/01.06.2011

Dosar nr. 16743/118/2010

Judecator redactor Mihaela Popoaca