Drepturi salariale suplimentare - ajutor trecere in rezerva militari

Dreptul muncii

Legea 554/2004, Legea 284/2010, Legea 283/2011, OUG 84/2012, OUG 103/2013

Dreptul la acordarea ajutoarelor nu poate fi exercitat in perioada in care legiuitorul a hotarat suspendarea lui, iar prin legile anuale de salarizare din perioada 2010-2015 se stabileste ca aceste ajutoare nu se acorda, inclusiv in anul 2016. Ca urmare, atat timp cat legea prevede ca anumite drepturi nu se acorda intr-o anumita perioada, chiar daca existenta dreptului nu este afectata, instantele judecatoresti nu pot dispune plata acestora cu nerespectarea prevederilor legale.

Curtea de Apel Bacau - Sectia I Civila Decizia civila nr. 16 din 11 ianuarie 2017

Prin sentinta civila nr. 284 din 04.03.2016 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 33566/3/2015 s-a respins exceptia prematuritatii. S-a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta si respinge actiunea formulata in contradictoriu cu U.M. si U.M. pentru lipsa capacitatii procesuale de folosinta.

A fost respinsa actiunea privind pe reclamantii M.A. si altii, in contradictoriu cu paratii Ministerul Apararii Nationale.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a avut in vedere urmatoarele:

Prin cererea inregistrata, la Tribunalul Bucuresti sub nr. 33566/3/2015 si declinat spre competenta solutionare la Tribunalul Bacau, prin sentinta civila 10426/27.10.2015, reclamantii M.A. si altii (disjuns din 45036/3/2014*) au solicitat, ca instanta sa oblige angajatorii respectiv: Ministerul Apararii Nationale, U.M. si U.M. ajutorul la trecerea in rezerva in conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Sectiunea a II-a din Legea 284/2010, avand ca baza de calcul solda/salariul functiei de baza in vigoare la data trecerii in rezerva, sume ce se solicita a fi actualizate cu indicele pretului de consum comunicat Institutul National de Statistica. Au mai solicitat si obligarea la plata dobanzii legale precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata efectuate de fiecare reclamant in parte.

In motivare au aratat ca au activat pana in anul 2013 in unitati subordonate Ministerului Apararii Nationale, iar in anul 2013 au fost trecuti in rezerva fara a li acorda ajutorul la trecerea in rezerva prevazut de art. 20, alin. (1) si (2) din anexa VII la legea 284/2010. Au mai aratat ca OUG 84/2012 nu a abrogat prevederile Legii 284/2010 si ca ajutorul la trecerea in rezerva este un „bun” sau cel putin „o speranta legitima” in acceptiunea legislatiei interne si a CEDO. Dispozitiile art. 9 din Legea 283/2011 nu pot produce o privare de un drept ci reprezinta numai o amanare a aplicarii Legii 284/2010, art. 20, alin. (1) si (2) din anexa VII la legea 284/2010, nefiind abrogat si nici declarat neconstitutional. Au fost invocate decizii ale ICCJ respectiv: Decizia XXIII/2005, Decizia XII/2007, Decizia LXXVII/2007, Hotararea Kecho impotriva Ucrainei, Deciziile CCR 727/2012, 1415/2009 , 1/1995, 349/2001 si 830/2008.

In drept au fost invocate dispozitiile Legii 554/2004, Legii 284/2010, Legii 283/2011, OUG 84/2012, OUG 103/2013. Nu au fost solicitate probe in dovedire.

La filele 57-58 din dosar a fost depus tabelul cu unitatile platitoare de salarii, de la care

s-a facut trecerea in rezerva a reclamantilor.

Ministerul Apararii Nationale a formulat intampinare, in dosarul initial, prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind neintemeiata.

In motivare s-a aratat ca in anul 2013 au fost aplicabile dispozitiile art. 2 din OUG 84/2012 care a stabilit ca in anul respectiv nu se acorda ajutoarele, sau dupa caz indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor serviciu ori la trecerea in rezerva. In anul 2014 art. 10 din OUG 103/2013 a reglementat in acelasi sens. Cu privire la modalitatea de reglementare a ajutorului la trecerea in rezerva s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin Decizia 334/2014.

In fata Tribunalului Bacau M.Ap.N a formulat intampinare si a solicitat respingerea actiunii ca prematur formulata deoarece in perioada 2013-2016 ajutoarele sociale nu au fost acordate. Pe fondul cauzei intimatul a solicita ca instanta sa respinga actiunea ca fiind neintemeiata. In dovedire s-a solicitat proba cu inscrisuri.

Analizand sustinerile reclamantilor si dispozitiile legale care stabilesc modalitatea de acordare a ajutorului la trecerea in rezerva a personalului militar, tribunalul a retinut:

Reclamantii au activat in cadrul M.Ap.N. si s-au pensionat conform deciziilor de pensionare emise de Casa Sectoriala de Pensii din cadrul Ministerului Apararii Nationale dupa cum urmeaza: L.V. la 01.01.2014 prin Decizia 126830/24.01.2014, C.L. la 01.07.2013 prin Decizia 125187/20.08.2013, C.G. la 04.07.2013 prin Decizia 126268/27.08.2013 si M.A. la 01.07.2013 prin Decizia 125186/21.08.2013.

Prin actiunea de fata, reclamantii au solicitat obligarea paratului Ministerul Apararii Nationale, in cadrul caruia au activat ca maistru militar, la plata ajutorului la trecerea in rezerva, cuvenite pentru o astfel de vechime in cadrul structurilor militare, in baza prevederilor art. 20 alin.1, coroborat cu anexa VII, cap. II, sectiunea a III-a din Legea nr.284/2010.

In cauza au fost invocate exceptii respectiv exceptia prematuritatii actiunii si exceptia lipsei capacitatii de folosinta a UM si UM.

Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila instanta a solutionat mai intai exceptiile invocate.

In ceea ce priveste exceptia prematuritatii, instanta a inlaturat apararile paratului M.Ap.N. pe motivele invocate deoarece conditiile in care ar fi putut beneficia de ajutor la trecerea in rezerva au fost indeplinite la data trecerii in rezerva respectiv la data pensionarii.

Cu privire la exceptia lipsei capacitatii de folosinta a unitatilor militare instanta a retinut ca aceasta este intemeiata, avand in vedere dispozitiile art. 3, alin. 1 din Legea 346/2006, potrivit careia unitatile militate nu au personalitate juridica, inclusiv reprezentarea lor instanta facandu-se prin Ministerul Apararii Nationale.

Pe fondul cauzei instanta a retinut ca reglementarea sporului acordat la pensionarea personalului militar a fost prevazuta de art. 20, alin. (1) si (2) din anexa VII la Legea 284/2010.

In perioada 2011-2016 prin acte normative, aplicabile anual nu au fost acordate ajutoare sau, dupa caz, indemnizatii la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.

In anul 2013, data la care au fost trecuti in rezerva reclamantii CL si altii au fost aplicabile prevederile art. 2 din OUG 84/2012 care a stabilit ca prevederile art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzator si in anul

2013.

In anul 2014, in care a fost trecut in rezerva reclamantul L.V. a fost aplicabil art. 10 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, care a stabilit prin alin. (1) ca in anul 2014 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.

Si in perioada 2015-2016 ajutoarele acordate la trecerea in rezerva nu au fost acordate prin dispozitiile art. 9, alin. (1) din OUG 83/2014 si prin art. 11 din OUG 57/2015. Reglementarile au stabilit ca in anul 2015, dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplica. S-a precizat expres ca nu se acorda in situatia incetarii raporturilor de munca sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.

Instanta a avut in vedere ca ratiunea masurii dispuse de legiuitor isi are izvorul intr-o situatie de exceptie, respectiv criza economica a tarii, context in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retributii si ca, prin adoptarea unui act normativ de reducere a salariilor si a unor drepturi de asigurari sociale, prin Legea nr. 118/2010, ingerinta statului a fost prevazuta de lege si a urmarit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, pe fondul crizei economice din tara (Decizia de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 in cauzele conexate nr. 44.232/11 si nr. 44.605/11, Felicia Mihaies si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei).

Referitor la natura drepturilor acordate cu prilejul iesirii la pensie, retragerii, incetarii raporturilor de serviciu ori trecerii in rezerva, Curtea Constitutionala a statuat ca aceste drepturi reprezinta beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale in virtutea statutului special al acestora, inter alia si cel din structurile M.Ap.N. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel ca legiuitorul este in drept sa dispuna cu privire la continutul, limitele si conditiile de acordare a acestora, precum si sa dispuna diminuarea ori chiar incetarea acordarii lor, fara a fi necesara intrunirea conditiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentala (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 si nr. 334 din 12 iunie 2014).

De altfel, instanta de contencios constitutional a retinut constant in jurisprudenta sa faptul ca statul are deplina legitimitate constitutionala de a acorda sporuri, premii periodice si alte stimulente personalului platit din fonduri publice, in functie de veniturile bugetare pe care le realizeaza la anumit moment deoarece sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate si garantate de Constitutie. Legiuitorul are libertatea de le modifica in diferite perioade de timp, de a le suspenda si chiar de a dispune anularea lor, sens in care sa pronuntat Curtea Constitutionala prin deciziile nr. 108 din 14 februarie 2006, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 si nr. 1.658 din 28 decembrie 2010.

Din interpretarea normelor legale enuntate rezulta ca vointa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de incetare a existentei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizatii, ci doar de suspendare a exercitiului acestui drept.

Rationamentul unei interpretari in sensul de mai sus este impusa si de succesiunea in timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, masura neaplicarii dispozitiilor legale privind ajutoarele/indemnizatiile in anii 2011-2016.

Sub acest aspect, relativ la masurile financiare instituite prin legislatia de dupa anul 2011 s-a pronuntat Curtea Constitutionala si a retinut ca aceste masuri nu aduc atingere insesi substantei drepturilor banesti vizate, ci doar amana acordarea ajutoarelor/indemnizatiilor pe o perioada limitata de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetara imposibil de acoperit, in contextul unui echilibru financiar marcat de criza (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 si nr. 291 din 23 mai 2013).

Si Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat prin Decizia 16/2015 prin care s-a pronuntat o hotarare prealabila prin care sa dea o rezolvare de principiu cu privire la urmatoarea chestiune de drept: "Interpretarea si determinarea efectelor dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 118/2010), dispozitie de principiu preluata si in art. 9 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011 (O.U.G. nr. 80/2010), art. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, aprobata prin Legea nr. 36/2014 (O.U.G. nr. 84/2012), art. 10 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare (O.U.G. nr. 103/2013) si art. 9 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 71/2015 (O.U.G. nr. 83/2014) raportat la pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice*1) (Legea nr. 330/2009) si la art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 284/2010).”

Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca dispozitiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza exercitiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor, in sensul ca acesta este suspendat in perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, si nu existenta acestui drept, ratiune care sta si la baza neacordarii dreptului solicitat de reclamanti in perioada 2013-2014.

Imprejurarea ca in alte situatii, respectiv prime de vacanta, instantele s-au pronuntat in sensul acordarii acestora nu este de natura a modifica un act normativ aplicabil in conditiile in care sunt aplicabile acte normative care au la baza motive identice de ratiune. Rezulta de aici ca in cazul personalului militar pensionat in cursul anului 2013 si 2014 nu sunt aplicabile dispozitiile privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie. Asa fiind, nici reclamantii din cauza de fata nu au dreptul la ajutorul prevazut de art. 20 alin. (1) din Anexa VII a Legii nr. 284/2010. Chiar daca acest articol nu a fost abrogat, prin textele indicate mai sus, a fost limitata aplicarea acestuia pentru anii 2013-2014.

Impotriva sentintei civile mai sus mentionate, au formulat apel reclamantii M.A. si altii, apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

In motivarea apelului s-au aratat in esenta urmatoarele:

Tribunalul a avut in vedere inaplicabilitatea legilor anuale de salarizare ce au succedat OUG 84/2012, valabila pentru anul 2013, pentru raportul juridic de trecere in rezerva al apelantilor, raport juridic nascut in anul 2013.

Din anul 2010 si pana in prezent a operat o suspendare continua a platilor, fiind emis al saptelea act normativ de suspendare.

S-au invocat mai multe decizii ale Curtii Constitutionale cu privire la durata masurii de suspendare repetata a dreptului pretins incalcat prin cererea de chemare in judecata.

In subsidiar, s-a solicitat obligarea intimatului parat la plata drepturilor reactualizata la data platii efective, reprezentand ajutorul egal cu 12 solde prevazut de Legea nr. 284/2010, la incetarea cauzei de suspendare.

Intimatul parat a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea hotararii primei instante.

Prin decizia nr. 16/2015 ICCJ a stabilit ca dispozitiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii exercitiului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza exercitiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor, in sensul ca acesta este suspendat in perioada 3 iulie - 31.12.2010 si nu

existenta acestui drept .

In mod corect a retinut insa instanta de fond ca prin legile anuale de salarizare, in perioada 2010-2016 legiuitorul a hotarat fie neaplicarea textului care a consfintit dreptul la un ajutor cuvenit cu ocazia pensionarii, fie neacordarea dreptului, expresii care au in final aceeasi semnificatie.

Nu se poate retine ca daca reclamantii au iesit la pensie in anul 2013, iar prin OUG 84/2012 s-a dispus suspendarea acestui drept in anul 2013, el s-ar cuveni la 01.01.2014, cum sustin apelantii.

Asa cum a retinut si Inalta Curte de Casatie si Justitie, dreptul la acordarea ajutoarelor nu poate fi exercitat in perioada in care legiuitorul a hotarat suspendarea lui, iar prin legile anuale de salarizare din perioada 2010-2015 se stabileste ca aceste ajutoare nu se acorda, inclusiv in anul 2016.

Ca urmare a acestor dispozitii, in bugetul de stat nu au fost prevazute fonduri pentru plata acestor ajutoare, cauza fiind situatie economica deficitara a tarii, situatie retinuta atat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si de Curtea Constitutionala.

Chiar si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retributii si ca, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, ingerinta statului a fost prevazuta de lege si a urmarit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, pe fondul crizei economice din tara (Decizia de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 in cauzele conexate nr. 44.232/11 si nr. 44.605/11, Felicia Mihaies si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei).

Referitor la natura drepturilor acordate cu prilejul iesirii la pensie, retragerii, incetarii raporturilor de serviciu ori trecerii in rezerva, Curtea Constitutionala a statuat ca aceste drepturi reprezinta beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale in virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel ca legiuitorul este in drept sa dispuna cu privire la continutul, limitele si conditiile de acordare a acestora, precum si sa dispuna diminuarea ori chiar incetarea acordarii lor, fara a fi necesara intrunirea conditiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentala (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 si nr. 334 din 12 iunie 2014).

De altfel, instanta de contencios constitutional a retinut constant in jurisprudenta sa faptul ca statul are deplina legitimitate constitutionala de a acorda sporuri, premii periodice si alte stimulente personalului platit din fonduri publice, in functie de veniturile bugetare pe care le realizeaza. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate si garantate de Constitutie. Legiuitorul are libertatea de le modifica in diferite perioade de timp, de a le suspenda si chiar de a dispune anularea lor (deciziile Curtii Constitutionale nr. 108 din 14 februarie 2006, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 si nr. 1.658 din 28 decembrie 2010).

Ca urmare, atat timp cat legea prevede ca anumite drepturi nu se acorda intr-o anumita perioada, chiar daca existenta dreptului nu este afectata, instantele judecatoresti nu pot dispune plata acestora cu nerespectarea prevederilor legale.

Curtea retine ca rolul instantelor de judecata nu este sa cenzureze incoerenta legislativa, sau caracterul imprevizibil al normelor legislative, nici solutia aleasa de legiuitor in stabilirea drepturilor salariale sau de alta natura ale unor categorii profesionale, neputand sa acorde alte drepturi decat cele prevazute de lege, intrucat s-ar incalca astfel rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii si principiul separatiei puterilor in stat.

Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, Guvern si instantele judecatoresti, retinand ca doar Parlamentul si Guvernul, prin delegare legislativa, au competenta de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instantelor judecatoresti fiind de a realiza justitia, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

Curtea nu poate dispune nici plata acestor drepturi la incetarea cauzei de suspendare legala, intrucat acest moment este imprevizibil, iar legiuitorul poate hotari suprimarea acestor drepturi sau esalonarea lor, in functie de politica financiara a statului, iar hotararile judecatoresti trebuie sa fie certe, intemeiate pe legislatia existenta si sa se poata puna imediat in aplicare.

Pe de alta parte acest capat subsidiar a fost formulat pentru prima data in apel, nefiind invocat la instanta de fond.

Fata de cele mai sus retinute, in temeiul art. 480 Cod pr. civila, Curtea a respins apelul ca nefundat.