Dreptul salariatului de a solicita despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin suspendarea contractului individual de munca in baza art.53 alin.1 lit. b teza intai din Codul muncii, apreciat neconstitutional prin Decizia nr.279 din 23 aprilie 2015 a Curtii Constitutionale.

 

Art.53 alin.1 lit. b teza intai din Codul muncii

Decizia nr.279 din 23 aprilie 2015 a Curtii Constitutionale

 

Declararea neconstitutionalitatii dispozitiilor art.53 alin.1 lit. b teza intai din Codul Muncii, potrivit carora contractul individual de munca poate sa fie suspendat din initiativa angajatorului in cazul in care acesta a formulat o plangere penala impotriva salariatului, inceteaza de orice efect norma juridica.

Urmare a incetarii dispozitiei legale in baza careia angajatorul a dispus suspendarea contractului individual de munca, masura intreruperii raportului juridic este lipsita de temei legal si cauzatoare de prejudicii, salariatul avand dreptul la plata de despagubiri.

 

(Decizia civila nr. 2500/20.09.2017)

 

Constata ca, prin cererea inregistrata la data de 08.08.2016, contestatorul FBI in contradictoriu cu intimata The PB SRL a formulat contestatie impotriva deciziei nr.153/05.07.2016 de suspendare a contractului individual de munca, solicitand anularea acesteia si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Motivand actiunea, contestatorul a aratat ca prin sentinta civila nr.2511/14.10.2015 a Tribunalului Ilfov, definitiva prin decizia nr.2674/2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosar nr.593/93/2015, a fost admisa contestatia formulata de acesta impotriva deciziei de concediere disciplinara nr.38/03.02.2015 si in consecinta anulata aceasta decizie si obligat angajatorul (intimata din prezenta cauza) la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si actualizate ce i s-ar fi cuvenit, de la data concedierii pana la data reintegrarii efective.

In urma solicitarii formulate de contestator la data de 31.05.2016, de a se pune in executare hotararea judecatoreasca mentionata mai sus, intimata a emis decizia nr.149/23.06.2016 prin care s-a dispus reintegrarea, prevazandu-se in continutul acesteia ca data pana la care vor fi calculate si achitate drepturile cuvenite 05.07.2016.

Intrucat la data respectiva a fost achitata doar suma de 7.370 lei, apreciata neindestulatoare, contestatorul a revenit cu o noua solicitare de explicatii la care intimata a raspuns prin decizia nr.153/05.07.2016 in baza careia s-a suspendat contractul individual de munca si plata drepturilor cuvenite cu titlu de despagubiri civile acordate prin sentinta civila nr.2511/14.10.2015, definitiva prin decizia nr.2674/2016.

Mai arata contestatorul ca decizia de concediere disciplinara nr.38/03.02.2015, care a facut obiectul judecatii dosarului nr.593/93/2015, a fost emisa in urmatorul context:

Prin decizia nr.38/03.02.2015, intimata a procedat la concedierea abuziva a contestatorului, iar la data de 17.04.2015, pe baza abaterii disciplinare imputate acestuia, a formulat plangere penala, care a format obiectul dosarului de cercetare penala nr.2259/P/2015 si in care mai bine de un an a avut calitatea de martor.

Dupa ce instantele judecatoresti au anulat definitiv decizia de concediere disciplinara nr.38/03.02.2015, intimata a dispus reintegrarea la data de 24.06.2017, iar contestatorul s-a prezentat la munca la data de 27.06.2016, moment incepand cu care a fost supus unui tratament sistematic de hartuire si umilire din partea angajatorului, care a culminat cu decizia nr.153/05.07.2016 prin care s-au suspendat contractul individual de munca si plata despagubirilor recunoscute de instanta de judecata, astfel fiind conturata masura rautatii si abuzului angajatorului.

Conchide contestatorul in sensul ca suspendand contractul individual de munca, in conditiile existentei unei plangeri penale, si toate efectele juridice ale acestuia, dar extinzandu-se si asupra drepturilor care se cuveneau nu ca si contravaloare a muncii prestate, ci ca despagubire, asa cum au statuat instantele judecatoresti, intimata a incalcat puterea de lucru judecat ce rezida in sentinta civila nr.2511/14.10.2015, definitiva prin decizia nr.2674/2016, a nesocotit decizia nr.279/2015 a Curtii Constitutionale, care a inlaturat posibilitatea angajatorului de a abuza de salariatii sai si de a le suspenda contractele ca efect al unei plangeri penale, si a dispus in mod nelegal asupra unei perioade anterioare in care nici nu a existat contract de munca, ceea ce incalca principiul neretroactivitatii.

Formuland intampinare cu depasirea termenului prevazut de art.201 alin.1 C.proc.civ., imprejurare agreata de contestator, intimata a solicitat suspendarea judecatii pana la solutionarea plangerii penale ce formeaza obiectul dosarului penal nr.2259/P/2015, cerere asupra careia s-a dispus conform incheierii de sedinta din 07.12.2016, si a invocat pe cale de exceptie neconstitutionalitatea dispozitiilor art.80 alin.1 si 2 din Codul Muncii, asupra cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei respective instanta pronuntandu-se prin aceeasi incheiere, potrivit considerentelor exprimate in aceasta.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.

Prin sentinta civila nr.1389 din 19 aprilie 2017, Tribunalul Arges a admis contestatia formulata de contestatorul Floroiu Bogdan Ion in contradictoriu cu  intimata The PB SRL; a anulat decizia nr.153/05.07.2016 emisa de intimata si a obligat pe aceasta din urma la 2.000 lei cheltuieli de judecata catre contestator.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca prin incheierea pronuntata in data de 21.12.2016, instanta a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.80 alin.1 si 2 din Codul Muncii, invocata de intimata THE PB SRL prin intampinare, apreciind respectate disp.art.29 din Legea nr.47/1992 in ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca exceptia pentru a se putea dispune sesizarea, insa in ceea ce priveste temeinicia exceptiei instanta a constatat neintemeiate criticile de neconstitutionalitate.

Mai exact, instanta a apreciat, din modalitatea de reglementare a art.80 alin.1 si 2 Codul muncii, ca repunerea partilor in situatia anterioara este lasata la aprecierea/solicitarea salariatului, disponibilitatea acestuia fiind intarita si mai mult prin reglementarea alin.3 a art.80 Codul Muncii, dar si ca - daca aceasta solicitare a fost facuta - textul vizeaza expres, iar instanta care a dispus anularea concedierii este obligata a dispune
repunerea ambelor parti in situatia anterioara emiterii actului de concediere.

Se citeaza din incheiere: „Din punct de vedere practic, in ceea ce il priveste pe salariat, repunerea in situatia anterioara se face prin masuri ce trebuie luate efectiv de catre angajator, astfel ca pentru a nu fi lasat la discretia acestuia instanta dispune expres prin hotarare, de cele mai multe ori, cu atat mai mult cu cat se si solicita de catre salariat, reintegrarea, plata despagubirilor etc.

Acestei situatii ii corespunde cea corelativa, chiar mai favorabila, a angajatorului care, o data cu repunerea partilor in situatia anterioara, acesta redobandeste
de jure
toate drepturile legale pe care le avea anterior sau, cel mai tarziu, la data concedierii, precum acelea de a aplica sanctiuni disciplinare ori de a suspenda CIM, dar si obligatiile corespunzatoare, inclusiv cele privitoare la temeinicia/justificarea, oportunitatea si proportionalitatea unor astfel de masuri.

Procedand astfel, legiuitorul a respectat principiul dreptului la un proces echitabil si pe cel al libertatii economice, reasezand partile pe pozitii egale in drepturi (substantiale de munca si procesuale) si obligatii si dand posibilitatea angajatorului de a-si manifesta libertatea comerciala, economica si decizionala pana la o noua verificare a legalitatii ori temeiniciei ei de catre instantele de judecata.”

Acestea reprezinta insa argumente de drept care trebuie particularizate, functie de situatia concreta, asa cum trebuia sa se procedeze in speta de fata, astfel:

In temeiul dispozitiilor art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, la data de 17.04.2015, prin formularea plangerii penale impotriva salariatului sau, angajatorul ar fi fost in drept sa dispuna suspendarea contractului individual de munca incheiat cu acesta.

Insa in fapt, nu o mai putea face intrucat a ales, in baza aceleiasi fapte penale (careia i-a atribuit conotatii disciplinare), sa procedeze inca din data de 03.02.2015 la desfacerea contractului de munca din motive imputabile salariatului, emitand decizia nr.38/2015.

Fiind supusa analizei judiciare, decizia nr.38/2015 a fost anulata prin sentinta civila nr.2511/14.10.2015, definitiva prin decizia nr.2674/2016, partile fiind repuse in situatia anterioara, potrivit legii.

Astfel, s-a retinut ca intimata a redobandit retroactiv

toate drepturile legale pe care le avea anterior sau, cel mai tarziu, la data concedierii contestatorului numai ca intre timp, prin Decizia nr.279/23.04.2015, Curtea Constitutionala a constat ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale.

S-a sustinut de catre intimata ca Decizia nr.279/23.04.2015 nu este aplicabila in speta intrucat a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 17.06.2015, ulterior formularii plangerii penale (17.04.2015), iar potrivit art.146 din Constitutie (in realitate art.147 alin.4 teza a II-a) deciziile Curtii Constitutionale (. . .) au putere numai pentru viitor.

Instanta a constatat insa ca, desi priveste faptele produse si drepturile nascute anterior deciziei de neconstitutionalitate, decizia nr.153/05.07.2016 de suspendare a contractului individual de munca pe perioada 17.04.2015-24.06.2016, dincolo de faptul ca a fost pronuntata sub imperiul neconstitutionalitatii art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003, si-a produs toate efectele in timpul activitatii depline a Deciziei nr.279/2015 a Curtii Constitutionale.

Chiar daca ar fi fost in drept sa suspende contractul individual de munca si, implicit, plata salariului, prin decizia nr.153/05.07.2016 angajatorul nu putea afecta drepturile banesti cuvenite contestatorului pe perioada 17.04.2015-24.06.2016 si aceasta intrucat aceste sume pe de o parte au fost acordate, prin sentinta civila nr.2511/14.10.2015, definitiva prin decizia nr.2674/2016, care se bucura de putere de lucru judecat si trebuie respectata, fiind obligatorie, conform art.435 C.proc.civ..

Pe cale de consecinta, avand in vedere toate cele ce preced, instanta a admis contestatia si a anulat decizia nr.153/05.07.2016 emisa de intimata, obligand-o pe aceasta la 2.000 lei cheltuieli de judecata catre contestator.

Impotriva sentintei a declarat
apel
intimata The PB SRL criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie in dezvoltarea motivelor de apel aratand, in esenta, ca prima instanta nu a lamurit problema de drept esentiala in solutionarea litigiului care consta in stabilirea efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr.279 din 23 aprilie 2015 privind intinderea despagubirii cuvenite salariatului, intr-un proces pendinte, in situatia in care norma de drept prevazuta in art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii nu mai produce efecte.

S-a sustinut in continuare ca instanta de fond a retinut, in esenta, ca prin decizia contestata s-a dispus suspendarea contractului individual de munca al contestatorului, motivat de faptul ca s-a formulat plangere penala impotriva acestuia.

Decizia contestata a fost emisa in temeiul art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii, dispozitii legale care, prin Deciziei Curtii Constitutionale nr.279 din 23 aprilie 2015, au fost declarate neconstitutionale.

Apelanta apreciaza ca decizia Curtii Constitutionale nu este aplicabila in speta, intrucat a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 17.06.2015, ulterior formularii plangerii penale si decizia de constitutionalitate produce efecte numai pentru viitor.

Prin decizia nr.153/05.07.2016, unitatea angajatoare si-a exercitat legal dreptul recunoscut de prevederile .52 alin.1 lit.b) din Codul muncii de a dispune suspendarea contractului individual de munca pe perioada cuprinsa intre data depunerii plangerii penale si data reintegrarii reclamantului, decizia fiind asadar legala si temeinica.

Sustine ca neconstitutionalitatea art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii, ce a fost declarata prin Decizia nr.279 din 23 aprilie 2015 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial la data de 17 iunie 2015 a intervenit ulterior momentului nasterii dreptului apelantei de a dispune suspendarea unilaterala a contractului individual de munca, respectiv 17 aprilie 2015, decizia nefiind aplicabila faptelor si drepturilor nascute anterior pronuntarii deciziei de neconstitutionalitate.

Apelul este nefondat pentru considerentele ce se succed.

Intr-adevar, problema de drept ce trebuie lamurita in speta consta in stabilirea efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr.279 din 23 aprilie 2015, privind intinderea despagubirii cuvenite salariatului, intr-un proces pendinte, in situatia in care norma de drept prevazuta in art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii nu mai produce efecte.

Apelanta sustine in criticile formulate ca incetarea efectelor textului de lege declarat neconstitutional vizeaza situatiile juridice care iau nastere dupa publicarea deciziei de neconstitutionalitate in Monitorul Oficial si nu poate privi faptele produse si drepturile nascute anterior deciziei de neconstitutionalitate.

Curtea constata ca la momentul la care instanta este chemata sa se pronunte asupra pretentiilor formulate, norma juridica, odata declarata neconstitutionala, nu mai exista si nici nu poate fi considerata ca ultraactivand, in absenta unei dispozitii legale exprese.

Prin urmare, in cazul declararii neconstitutionalitatii dispozitiilor art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii, aceste dispozitii inceteaza, ceea ce inseamna ca in cazul unui proces pendinte deciziile emise de angajator in temeiul textului de lege declarat neconstitutional nu mai pot sa produca efecte juridice.

In acest sens a statuat Curtea Constitutionala prin mai multe decizii, dar si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr.19 din 13 iunie 2016, in completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Decizia nr.279 din 23 aprilie 2015 a Curtii Constitutionale a determinat, asadar, ineficienta normei de drept ce permitea angajatorului sa suspende contractul de munca al persoanei impotriva careia s-a formulat o plangere penala.

Drept urmare, de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, cand inceteaza efectele art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii se naste dreptul de a se solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariale ale angajatului, pentru perioada in care a fost suspendat contractul de munca, pana la reintegrarea efectiva tocmai ca urmare a disparitiei unei norme ce nu mai poate produce niciun efect juridic.

Tocmai lipsirea de efecte juridice ale dispozitiilor art.52 alin.1 lit.b) teza I din Codul muncii da dreptul celui interesat (salariatului) de a solicita acordarea despagubirii banesti pe perioada suspendarii contractului de munca, iar acest drept de creanta trebuie confirmat pe cale judecatoreasca.

Avand in vedere aceste considerente, Curtea, in baza art.480 Cod procedura civila, va mentine ca legala si temeinica solutia data de prima instanta si va respinge ca nefondat apelul formulat.