Diminuarea salariului cu 25% in baza Legii nr. 329/2009.

 

In urma reorganizarii potrivit Legii 329/2009 si a H.G. 1440/2009, ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, astfel ca reclamantii au intrat in categoria personalului afectat de dispozitiile OUG 1/2010.

Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din acest act normativ, salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din institutii finantate integral din venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.

Legea nr.118/2010 a facut obiectul controlului de constitutionalitate, astfel prin decizia nr.1655/28.12.2010, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice in ansamblul sau, precum si in special ale art. 1 din lege sunt constitutionale.

Statul are o anumita marja de apreciere in a adopta astfel de masuri atunci cand apar turbulente economice grave care afecteaza intregul sistem economic si financiar.

Existenta unui control de constitutionalitate nu impiedica insa instanta sa verifice daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne.

Atat Constitutia Romaniei, in art. 53, cat si documentele internationale in materia drepturilor omului, de exemplu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul International referitor la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente si situatii cu respectarea unor conditii, cata vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanta drepturilor.

Curtea Europeana a retinut ca in materia drepturilor salariale statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu, in Hotararea Kechko contra Ucrainei din 8.11.2005, stabilindu-se ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat.

In cauza Jahn si altii c. Germaniei, Curtea Europeana a statuat ca, in situatii exceptionale, o privare de proprietate fara nici o despagubire poate fi admisa, context in care s-a subliniat ca statele sunt mai bine plasate pentru a defini eventualele situatii exceptionale, dar si pentru a identifica si propune masurile necesare a fi adaptate.

In relatie directa cu marja de apreciere a statelor pentru cazuri exceptionale este si hotararea Vilho Eskelinen si altii c. Finlanda, in care Curtea aminteste ca „nu exista sub incidenta Conventiei, dreptul unei persoane de a continua sa fie platita cu un salariu intr-un anumit cuantum”.

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 5678/118/2010 reclamantii N.C. si N.E.C. au chemat in judecata pe paratii ISCIR, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Ministerul Finantelor Publice, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratilor la urmatoarelor categorii de drepturi banesti:

- salariul acordat potrivit Ordinului nr. 620/08.12.2009 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR, respectiv suma de 2.436 lei lunar, incepand cu data de 01.01.2010

- suma de 2.900 lei pentru fiecare reclamant, reprezentand drepturi neacordate potrivit primului capat de cerere

- indemnizatia de mobilitate in procent de 20% incepand cu data de 12.11.2009, in cuantum de 2.448 lei pentru fiecare reclamant

- procentul de 5% din indemnizatia de confidentialitate neacordata cu incepere din data de 01.03.2010, potrivit art. 30 alin.6 din Legea 330/2009, raportat la salariul din 31.12.2009

- sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru indemnizatiile mentionate si includerea in salariul de baza avut la 31.12.2010

- suma de 734 lei pentru reclamantul N.C. si 712 lei pentru reclamanta N.E.C., reprezentand procentul de 42,13% din prima anuala, neacordat

- prima de Pasti aferenta anului 2010 si sporul de vechime incepand cu data de 01.01.2010 raportat la salariul din 31.12.2009

- plata contributiilor cuvenite catre bugetul asigurarilor sociale de stat

In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR le-a fost stabilit un salariu de incadrare de 2.436 lei, incepand cu data de 30.12.2009, insa din luna ianuarie 2010 au primit salariul anterior de 1.711 lei, fiind astfel prejudiciati pentru perioada ianuarie-aprilie cu suma de 2.900 lei fiecare.

Reclamantii au mai sustinut ca prin Ordinul nr. 534/10.11.2009 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR s-a dispus incetarea acordarii sporului de mobilitate incepand cu data 12.11.2009, facandu-se aplicarea art. 50 lit.b din Legea 330/2009. Ori, in speta nu sunt aplicabile aceste dispozitii legale, intrucat potrivit actului aditional la contractul individual de munca reclamantilor li se acorda o indemnizatie si nu spor de mobilitate, fiind deci distinctie intre cele doua categorii de drepturi banesti.

Au invederat de asemenea reclamantii ca prin contractul individual de munca si actul aditional din 27.11.2009 s-a stabilit acordarea unei indemnizatii de 15 % pentru clauza de confidentialitate, iar prin Ordinul nr. 262/15.03.2010 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR s-a diminuat aceasta indemnizatie cu 5% incepand cu data de 01.03.2010.Au fost astfel incalcate prevederile art. 41 Codul muncii.

Prin circulara inregistrata sub nr. 2243/19.02.2010 s-a dispus acordarea unei prime anuale aferente anului 2009 in procent de 57,87%, cu motivarea ca prin bugetul de cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite  aceste cheltuieli au fost cu 42,13% mai mici decat cele rezultate din calcul. Aceasta prima, au precizat reclamantii, este prevazuta insa de art. 25 din Legea 330/2009, fiind egala cu media salariului de baza realizat in anul pentru care se acorda premierea.

Au mai mentionat reclamantii ca prin art. 98 din contractul colectiv de munca este prevazuta acordarea unei prime de Pasti in cuantum de 50% din salariul mediu brut pe unitate, astfel ca in conditiile in care aceasta prima nu mai este prevazuta in Legea 330/2009 au dreptul la despagubiri potrivit art. 57 alin.4 Codul muncii.

In privinta sporului de vechime, s-a sustinut de catre reclamantii ca se incadreaza in transa a II-a de vechime in munca, motiv pentru care solicita recalcularea sporului mentionat si includerea in salariul avut la data de 31.12.2009.

In aparare, paratul Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, sustinand ca raportul de munca s-a nascut intre reclamanti si angajator si nu exista vreo clauza in contractul individual de munca prin care sa se faca trimitere la obligativitatea ministerului fata de angajatii ISCIR.

Pe fondul cererii, paratul a solicitat respingerea in totalitate a  pretentiilor reclamantilor.

Asupra capatului de cerere referitor la plata salariului stabilit prin Ordinul nr. 620/08.12.2009, paratul a sustinut ca in baza art.2 din H.G. 1440/2009 ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, salarizarea personalului realizandu-se potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului acestora, in limita cheltuielilor de personal aprobate.In cazul ISCIR sunt aplicabile prevederile art. 1 din OUG 1/2010 si nu cele ale art. 5, invocate de reclamanti, astfel ca dupa implinirea termenului pentru care a fost incheiat contractul colectiv de munca la nivel de unitate, personalul se va reincadra pe noile functii prin asimilare cu functiile din institutia care ii preia in subordine.

Referitor la capatul de cerere privind plata indemnizatiei de mobilitate, paratul a subliniat ca potrivit art. 50 lit. b din Legea 330/2009, la data intrarii in vigoare a acestei legi a incetat acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritatile si institutiile publice finantate exclusiv de la bugetul de stat, in aplicarea acestor prevederi legale fiind emis Ordinul nr. 534/10.11.2010.

In privinta indemnizatiei de confidentialitate si a primei de Pasti, paratul a invederat ca prin actul aditional nr. 2 la contractul colectiv de munca la nivel de ISCIR s-a modificat art. 90, in sensul ca incepand cu data de 01.03.2010 sporul de confidentialitate a fost stabilit la 10%, iar articolele referitoare la primele de Pasti si Craciun au fost abrogate.

Asupra capatului de cerere privind acordarea primei anuale aferente anului 2009, s-a precizat prin intampinare ca cererea este prematur formulata, intrucat prima respectiv se poate acorda oricand in cursul anului. In ceea ce priveste sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, paratul a apreciat ca reclamantii nu pot beneficia de aceste drepturi banesti, intrucat salariile lor au fost stabilite prin contract colectiv de munca.

Parata ISCIR a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantilor.

Pe aceasta cale, paratul a mentionat ca Ordinul nr. 620/08.12.2009 invocat de reclamant la primul capat de cerere a fost abrogat prin Ordinul nr. 668/31.12.2009, emis ca urmare a intrarii in vigoare a H.G. 1440/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice aflate in subordinea Ministerul Economiei.

In privinta celorlalte pretentii formulate de reclamanti, au fost reiterate concluziile expuse prin intampinare de catre paratul Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.

Paratul Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, pe considerentul ca prezentul litigiu vizeaza raporturi de munca.

Paratul a sustinut ca doar administreaza bugetul de stat in structura si conform destinatiei stabilite prin lege, aprobata de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. 2 din Constitutia Romaniei.

Au fost invocate, totodata, prevederile art. 35 si 36 din Legea nr. 500/2002.

In temeiul art. 137 C.proc.civ., prin incheierea interlocutorie din 15.07.2010 au fost solutionate exceptiile invocate de parati prin intampinare. Pentru motivele expuse in considerentele incheierii, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, fiind admisa aceasta exceptie in privinta paratului Ministerul Finantelor Publice.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9779/118/2010 reclamantii N.C. si N.E.C. au chemat in judecata pe paratii ISCIR, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Ministerul Finantelor Publice, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa constate ca in urma aplicarii dispozitiilor Legii nr. 118/30.06.2010 a fost incalcat art.1 din protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si sa oblige paratii sa puna capat acestei incalcari si sa faca reparatia consecintelor.

In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de ISCIR le-a fost stabilit un salariu de incadrare de 2.436 lei, de la data de 30.12.2009, insa din luna ianuarie au primit tot salariul de 1.711 lei, cat aveau anterior.

Reclamantii au mai sustinut ca prin adresa nr. 7801/13.07.2010 emisa in aplicarea Ordinului nr. 457/2010 al ISCIR, le-a fost adusa la cunostinta diminuarea cu 25% a salariului brut, masura prin care le-a fost incalcat dreptul de posesie, astfel cum a fost calificat salariul de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Muresan impotriva Romaniei.

Paratul Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, sustinand ca reclamantii contestata atat Legea nr. 118/2010, cat si Ordinul nr. 457/13.07.2010, acte care nu au fost emise de minister.

Parata ISCIR  a formulat intampinare prin care a solicitat conexarea Dosarului nr. 9779/118/2010 la Dosar nr. 5678/118/2010, aratand ca intre cele doua cauze exista o stransa legatura determinata de identitatea de parti si de obiectul cererilor, care consta in drepturi banesti.

La termenul din 10.11.2010 instanta a dispus conexarea Dosarului nr. nr. 9779/118/2010 la Dosar nr. 5678/118/2010, apreciind incidente prevederile art. 164 C.proc.civ., prin prisma legaturii dintre cele doua cauze, determinata de identitatea de parti si de necesitatea administrarii aceluiasi probatoriu.

La acelasi termen de judecata a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri  in cererea conexa, fata de calitatea acestui parat de ordonator principal de credite in raport de angajatorul reclamantilor ISCIR.

Prin sentinta civila nr.1859/17.11.2010 Tribunalul Constanta a respins cererea principala formulata de reclamantii N.C. si N.E.C. in contradictoriu cu paratii I.S.C.I.R., Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, ca nefondata.

A respins cererea principala formulata de reclamanti in contradictoriu cu paratul Ministerul Finantelor Publice
,
ca fiind indreptata impotriva unei  persoane fara calitate procesual pasiva
.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:

1.Cu privire la cererea principala

Reclamantii sunt angajati ai ISCIR, fiecare indeplinind functia de inspector de specialitate gradul II.

1. Referitor la salariul cuvenit incepand cu data de 01.01.2010

Prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de ISCIR s-a stabilit pentru fiecare dintre cei doi reclamanti un salariu de incadrare de 2.436 lei, incepand cu data de 30.12.2009.

La data de 31.12.2009, parata angajatoare a emis insa un nou ordin, nr. 668, prin care a dispus abrogarea Ordinului nr. 620/2009, incepand cu data de 01.01.2010.

Prin urmare, in temeiul acestui ultim act de dispozitie, emis ca urmare a schimbarii regimului de finantare al ISCIR prin H.G. 1440/2009, cu incepere din data de 01.01.2010 salariul reclamantilor a fost readus la nivelul stabilit prin contractele individuale de munca si actele aditionale la acestea.

Trebuie subliniat ca reclamantii nu au contestat in instanta nici unul dintre ordinele emise de inspectorul de stat sef al ISCIR, ci au solicitat doar inlaturarea efectelor nefavorabile ale acestor acte emise in conditii de legalitate si a caror valabilitate nu a fost infirmata prin hotarare judecatoreasca. In aceste conditii, instanta apreciaza ca atat Ordinul nr. 620/08.12.2009, cat si Ordinul nr. 668/31.12.2009 sunt acte juridice ale caror efecte in privinta reclamantilor nu pot fi inlaturate, in lipsa unei cereri exprese care sa vizeze anularea lor.

In legatura cu regimul salarizarii reclamantilor, urmeaza a se retine ca in urma reorganizarii potrivit Legii 329/2009 si a H.G. 1440/2009, ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, astfel ca reclamantii au intrat in categoria personalului afectat de dispozitiile OUG 1/2010.

Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din acest act normativ, s
alarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din institutii finantate integral din venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.

Alin.3 si 4 ale aceluiasi articol prevad ca dupa implinirea termenului pentru care au fost incheiate contractele colective de munca, personalul mentionat la alin. (1) va fi reincadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care il preia in structura, subordine ori in finantare, dupa caz, drepturile salariale ale personalului reincadrat urmand a fi stabilite la nivelul prevazut in luna decembrie 2009 pentru functiile similare celor pe care a fost reincadrat din institutia sau autoritatea care il preia.

In cauza de fata, dupa emiterea Ordinului nr. 620/08.12.2010, la un moment la care ISCIR era institutie extrabugetara, a intervenit reorganizarea acestei institutii publice, noul regim juridic impunand respectarea contractelor colective de munca in privinta salarizarii, in limita cheltuielilor de personal aprobate. Pentru a se asigura respectarea acestor limite, s-a dispus revocarea ordinului mentionat, urmarindu-se astfel ca salariile angajatilor institutiei sa nu mai inregistreze nici o crestere la nivelul lunii decembrie 2009.

Reincadrarea pe noile functii, la momentul la care inceta valabilitatea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, urma a se realiza deci, potrivit art. 1 alin.4 din OUG. 1/2010, la nivelul salariului din luna decembrie 2009, existent in plata anterior emiterii Ordinului nr. 620/2009.O astfel de reincadrare s-a si realizat de altfel prin Ordinul nr. 648/01.11.2010, depus la dosar de reclamanti la termenul din 10.11.2010.    

    Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile prevederile Ordinului nr. 668/31.12.2009, in baza caruia cuantumul salariilor reclamantilor este cel stabilit la incheierea contractului individual de munca, motiv pentru care pretentiile deduse judecatii in cadrul primelor doua capete de cerere vor fi respinse ca nefondate.

  1.2. Referitor la indemnizatia de mobilitate

Prin Ordinul nr. 534/10.11.2009 emis de ISCIR  s-a dispus incetarea acordarii sporului de mobilitate incepand cu data de 12.11.2009.

Prevederile acestui ordin reprezinta in fapt o transpunere a dispozitiilor art. 50 lit.b din Legea 330/2009, potrivit cu care la data intrarii in vigoare a acestei legi inceteaza acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritatile si institutiile publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.                 

Nu prezinta relevanta imprejurarea ca in cazul reclamantilor acest drept banesc nu a avut titulatura de spor, ci pe aceea de indemnizatie, cata vreme sumele platite in acest sens au fost acordate in considerarea clauzei de mobilitate reglementate de art. 25 Codul muncii.De altfel, desi prin contractele individuale de munca al reclamantilor se face referire la indemnizatia de mobilitate, prin art. 88 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate este reglementat sporul de mobilitate cu un cuantum cuprins intre 5% si 20% din salariul de baza, acordat salariatilor care nu isi realizeaza atributiile de serviciu intr-un loc de munca stabil.   

1. Referitor la indemnizatia de confidentialitate acordata incepand cu data de 01.03.2010

Prin art. II din actul aditional nr. 2/22.02.2010 la contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de ISCIR in perioada 2009-2010, s-a dispus modificarea art. 90 din contract, prin care se reglementa sporul de confidentialitate, urmand ca de la data de 01.03.2010 acest spor sa fie de 10% din salariul de baza.

Acesta este si cuantumul sporului incasat de catre reclamanti, Ordinul nr. 262/15.03.2010 fiind emis de ISCIR pentru punerea in aplicare a dispozitiilor negociate la nivel de unitate si transpuse in modificarea adusa contractului colectiv de munca la nivel de unitate.

Prin urmare, reducerea cuantumului sporului de confidentialitate nu a avut caracter arbitrar, astfel cum sugereaza reclamantii, ci a intervenit in urma consultarii reprezentantilor salariatilor in vederea modificarii contractului colectiv de munca la nivel de unitate. Pentru aceste motive, capatul de cerere ce vizeaza plata diferentei de 5% dintre sporul efectiv incasat si cel pretins a fi cuvenit de catre reclamanti, va fi respins ca nefondat.

1.4. Referitor la sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu prevazute de art. 6 din OUG 1/2010

Potrivit textului mentionat,
in cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanta de urgenta sunt mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, in masura in care persoana isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.

In alin.2  al aceluiasi  articol se prevede insa in mod expres ca dispozitiile anterior expuse nu se aplica pentru personalul a carui salarizare este reglementata de art. 1 si 2. Ori, reclamantii se incadreaza in aceasta situatie de exceptie de la plata sumelor compensatorii, intrucat salarizarea lor nu este stabilita prin lege sau hotarare de guvern, ci prin contract colectiv de munca incheiat la nivel de unitate.

1.5. Referitor la procentul de 42,13% din prima anuala:

Dupa cum rezulta din adresa nr. 2243/19.02.2010 emisa de ISCIR, cheltuielile aprobate de ordonatorul principal de credite pentru premiul anual aferent anului 2009 au fost cu 42,13% mai mici decat cele rezultate din calcul, reclamantii primind deci o prima anuala diminuata cu acest procent.

Potrivit art. 25 alin. 4 din Legea 330/2009, prima anuala se acorda incepand cu luna ianuarie a anului urmator,  astfel ca nefiind prevazut un termen limita pana la care se poate face plata, rezulta ca oricand pe parcursul anului urmator poate fi acordata prima anuala aferenta anului precedent.

Prin urmare, obligatia de plata a acestui drept banesc nu a devenit scadenta la data solutionarii cererii de fata, motiv pentru care pretentiile reclamantilor vor fi respinse ca nefondate.

1.6. Referitor la prima de Pasti aferenta anului 2010

Prin art. II din actul aditional nr. 2/22.02.2010 la contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de ISCIR in perioada 2009-2010 a fost abrogat art. 98 din contract, text prin care se reglementa acordarea primei de Pasti in cuantum de 50% din salariul mediu brut aferent lunii anterioare acordarii premiului.

In consecinta, pentru anul 2010 in cadrul ISCIR nu s-a mai acordat prima de Pasti, aceasta fiind vointa partenerilor sociali exprimata prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, astfel ca nici reclamantii nu sunt indreptatiti la incasarea acestei prime.

1.7. Referitor la sporul de vechime

Reclamantii au solicitat recalcularea sporului de vechime incepand cu data de 01.01.2010, raportat la salariul avut la data de 31.12.2010

Potrivit considerentelor anterior expuse, salariul de care beneficiaza reclamantii incepand cu data de 01.01.2010 este calculat cu respectarea prevederilor legale in vigoare la acest moment, respectiv Legea 330/2009 si OUG 1/2010, in conditiile in care institutia angajatoare a revocat actul unilateral de dispozitie avand ca obiect majorarea salariilor. Prin urmare si sporul de vechime este corect calculat la acest cuantum al salariului, prin aplicarea procentului corespunzator transei de vechime in care se incadreaza fiecare salariat.

2. Cu privire la cererea conexa  

Reclamantii au sustinut ca diminuarea cu 25% a salariului brut incepand cu data de 13.07.2010, masura intervenita in baza Legii 118/2010, incalca art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Fata de aceste sustineri, se impune a fi retinut ca Legea nr. 118/2010 a fost declarata constitutionala prin Decizia nr. 872/25.06.2010 a Curtii Constitutionale. Existenta acestui control de constitutionalitate nu impiedica insa instanta sa  verifice daca, in cazul concret al reclamantilor, aplicarea legii produce efecte contrare Conventiei, prin raportare numai la circumstantele  spetei, iar nu in mod general.         

In materia drepturilor salariale, CEDO face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (cauza
Lelas impotriva. Croatiei
din 20 mai 2010). In cauza Muresan impotriva Romaniei, invocata prin cerere, reclamantul obtinuse, in instanta, o hotarare prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu, iar  “bunul’, in sensul Conventiei era creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie.

O asemenea situatie nu se regaseste in speta, intrucat se invoca respectarea Conventiei in situatia diminuarii, prin lege, a cuantumului salariului angajatilor unei institutii publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Curtea a retinut ca in materia drepturilor salariale statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu, in Hotararea
Kechko c. Ucrainei
din 8 noiembrie 2005 stabilindu-se ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare.

Important de retinut este faptul ca CEDO nu analizeaza situatia reducerii  salariilor ca si cum ingerinta ar fi o “privare de proprietate”, astfel cum s-a constatat  in cauza
Aizupurua Ortiz impotriva Spaniei
, astfel ca pentru a se determina conformitatea cu conventia a masurii de reducere a salariului se va analiza in concret, in ce masura salariatul a fost lipsit in totalitate de salariu, daca fost lipsit in totalitate de mijloace de subzistenta sau masura este discriminatorie.

In cazul reclamantilor nu se poate ajunge la concluzia incalcarii Conventiei, intrucat o reducere cu 25% a salariului nu poate conduce la concluzia suportarii unei sarcini disproportionate si excesive, salariatul nefiind astfel lipsit de mijloace de subzistenta. Pe de alta parte, in analiza de proportionalitate trebuie tinut cont de caracterul temporar al masurii.

N.C. si N.E.C. au formulat recurs la data de 24 ianuarie 2011 impotriva sentintei civile nr.1859/17.11.2010 pronuntate de Tribunalul Constanta, apreciind solutia ca fiind nelegala si netemeinica.

Critica solutiei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele
:

Au fost incalcate dispozitiile OUG 1/2010, care in art. 5 prevede ca "incepand cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 isi pastreaza salariul, solda sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare brut/bruta avute la aceasta data".

Instanta de fond a respins acest capat de cerere, iar motivarea este contradictorie si nelegala. Se sustine ca "potrivit Ordinului 668/31.12.2009 salariul reclamantilor a fost readus la nivelul stabilit prin contractele individuale de munca si actele aditionale la acestea", omitandu-se cu stiinta imprejurarea ca si marirea de salariu la suma de 2.436 lei a fost facuta tot printr-un act aditional, incheiat intre angajati si angajator, a fost mentionata in carnetele de munca ale salariatilor si a produs efecte pana la data de 31.12.2009 inclusiv, Ordinul 668 incepand sa produca efecte de la data de 01.01.2010.

Pe de o parte, instanta admite imprejurarea ca li se aplica OUG 1/2010, in sensul in care drepturile salariale vor fi cele stabilite in luna decembrie 2009, numai ca exclude de la aplicare Ordinul 620, aplicand doar prevederile art. 668, care produce efecte de la 1.01.2010. S-a incalcat astfel principiul potrivit caruia niciun act normativ nu produce efecte retroactiv, ci doar pentru viitor.

S-a aratat ca salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat in baza raportului de munca. Efectele raportului de munca se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una din obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestata, asa cum a fost el stabilit prin contractul individual de munca.

Salariul reprezinta unul dintre drepturile asupra caruia cele doua parti ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevazut in mod expres in continutul contractului, dar si in cuprinsul actelor aditionale.

Un tert fata de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul partilor semnatare. Statul, tert raportat la contractul individual de munca, incheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens, caci protectia juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este acelasi atat pentru personalul bugetar, cat si pentru cel incadrat la angajatori privati. Nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati.

Referitor la indemnizatia de mobilitate, ca urmare a aplicarii art. 50 lit. b din Legea 330/2009 s-a eliminat de la plata si indemnizatia de mobilitate.

Instanta de fond a respins si acest capat de cerere, cu motivarea ca „nu prezinta relevanta imprejurarea ca in cazul reclamantilor acest drept banesc nu a avut titulatura de spor, ci pe aceea de indemnizatie".

Considera ca prin aceasta motivare, instanta de fond a adaugat la lege o ipoteza pe care legiuitorul nu a avut-o in vedere la edictarea art. 50 lit. b din Legea 330/2009.

Codul muncii face aceasta distinctie in art. 155, care stabileste ca salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

In mod similar s-a procedat si cu diminuarea indemnizatiei de confidentialitate cu 5% si cu restul drepturilor banesti ce li se cuveneau ca urmare a prevederilor contractului individual de munca, actelor aditionale si contractului colectiv de munca.

Cu privire la acordarea indemnizatiilor aratate mai sus au solicitat sa se aibe in vedere argumentul potrivit caruia in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii, sporurile si indemnizatiile neprevazute in Legea-cadru nr.330/2009, dar reglementate de acte normative in vigoare vor fi acordate ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, care se vor include in salariul de baza. De asemenea, au solicitat sa se aprecieze ca prin acordarea unor indemnizatii, acestea devin drepturi castigate si se includ in drepturile salariale potrivit art. 155 din Codul muncii, drepturi care trebuie platite cu prioritate potrivit art. 156 din acelasi act normativ. Actele aditionale la contractul individual de munca au fost incheiate avandu-se ca baza legala Legea 53/2003 - Codul muncii, act normativ care este inca in vigoare.

Asa cum au sustinut anterior, motivarea instantei de fond este contradictorie. Pe de o parte, sustine ca li se aplica Legea 330/2009, potrivit careia li s-au taiat salariile, indemnizatia de mobilitate si pe cea de confidentialitate, iar pe de alta parte, se incadreaza intr-o situatie de exceptie care ii exclude de la aplicarea legii sau a vreunei hotarari de guvern, deoarece sunt salarizati potrivit contractului colectiv de munca. Cu alte cuvinte, atunci cand trebuie sa li se taie drepturile salariale se incadreaza in prevederile legale, cand trebuie sa li se recunoasca unele drepturi, nu se mai incadreaza in lege, ci in contractul colectiv de munca.

Si in ceea ce priveste calcularea sporului de vechime raportat la salariul avut in 31.12.2009 se reia aceeasi motivare contradictorie si nelegala, invocandu-se din nou existenta Ordinului 668, care produce efecte, asa cum reia instanta de fond, incepand cu 01.01.2010.

Cu privire la cererea conexa, motivarea instantei de fond incalca jurisprudenta CEDO si conchide ca nu au fost lipsiti total de mijloace de subzistenta, in conditiile in care trebuie avut in vedere caracterul temporar al masurii.

In primul rand, potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutia Romaniei, intitulat „Tratatele internationale privind drepturile omului": „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."

In al doilea rand, constatarea Curtii Constitutionale a Romaniei, in cuprinsul deciziilor nr.872/25 iunie 2010 si nr.874/25 iunie 2010, ambele publicate in M.Of. nr.433/28 iunie 2010, ca Legea nr. 118/2010 nu incalca dispozitiile Constitutiei Romaniei, nu impiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art.20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.

Asa cum reglementarile internationale au intaietate in fata celor interne, inclusiv in fata Constitutiei Romaniei, statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate fata de cele ale Curtii Constitutionale a Romaniei, fiind obligatorii pentru instantele de judecata.

Instantele judecatoresti sunt obligate, in temeiul prevederilor art.20 din Constitutia Romaniei si a obligatiilor pe care Romania si le-a asumat in urma ratificarii acestor pacte, conventiile si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, sa ignore legile interne si interpretarile Curtii Constitutionale a Romaniei care contravin reglementarilor internationale si interpretarilor date acestora de organele abilitate.

In ceea ce priveste prevederile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost incalcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: „1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura cat si in asociatie cu altii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.”

De asemenea, potrivit art.1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/18 mai 1994: „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

Pentru a analiza daca sunt incalcate prevederile art. 1 din Primul protocol, trebuie analizate, asadar, mai multe aspecte: daca reclamantii au un „bun" in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un „just echilibru" intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in nenumarate randuri, chiar si impotriva Romaniei, in sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un „bun" in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o „speranta legitima" de a-l vedea concretizat.

Reducerea salariului reclamantilor cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie 2010) si lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1. Aceeasi aplicare a normelor europene trebuie avuta in vedere si cu privire la diminuarea anterioara a salariului, precum si a indemnizatiilor.

Privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art.1 din Protocolul nr.1.

Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata in cadrul privarii de proprietate, constituie o rupere a echilibrului intre necesitatea protectiei dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.

Legea nr.l18/2010 nu ofera reclamantilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate in cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avandu-se in vedere circumstantele spetei, cu atat mai mult cu cat nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica. In cuprinsul Legii nr.118/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu si lipsa totala a despagubirilor. Lipsa totala a despagubirilor le-a impus reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea salariatilor, a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general.

Procedandu-se in acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al reclamantilor, atingere care, in conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie.

In aceste conditii, recurentii solicita sa se aprecieze ca, prin reducerea salariului si indemnizatiilor de la 2.436 lei lunar si apoi cu 25% in baza Legii nr.118/2010, au fost incalcate dispozitiile art.1 din Protocolul nr. 1.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente
:

Referitor la obligarea paratei la plata salariului stabilit conform Ordinului nr. 620/08.12.2009
:

In data de 8.12.2009 ISCIR, la acea data institutie publica extrabugetara a emis ordinul nr.620 prin care se stabileau salariile de incadrare ale angajatilor.

Potrivit art.2 din HG nr.1440/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice aflate in subordinea Ministerului Economiei, ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, fiind totodata modificat si art. 4 al.4 din HG 1340/2001 privind stabilirea drepturilor salariale.

Astfel, la data de 31.12.2009 parata a emis un nou ordin cu nr.668, prin care a dispus abrogarea ordinului nr. 620/2009, incepand cu data de 01.01.2010.

Ca urmare a acestui ultim ordin, emis ca urmare a schimbarii regimului de finantare al ISCIR prin HG 1440/2009 incepand cu data de 01.01.2010, salariul reclamantilor a fost redus la nivelul stabilit prin contractele individuale de munca si actele aditionale la acestea.

Potrivit art.1 al.1 din OUG 1/2010: „salarizarea personalului, autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare in conformitate cu dispozitiile legii 329/2009 realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.

Alin. (3) si (4) ale aceluiasi articol prevad ca dupa implinirea termenului pentru care au fost incheiate contractele colective de munca, personalul mentionat la alin.(1) va fi reincadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care il preia in structura, subordine ori finantare, dupa caz, drepturile salariale ale personalului reincadrat urmand a fi stabilite la nivelul prevazut in luna decembrie 2009 pentru functiile similare celor pe care a fost reincadrat din institutia sau autoritatea care il preia.

Prin urmare, in cauza sunt aplicabile prevederile ordinului nr. 668/31.12.2009, in baza caruia cuantumul salariilor reclamantilor este cel stabilit la incheierea contractului individual de munca.

Atat timp cat parata a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, statul poate edicta norme referitoare la salarizarea angajatilor acestei institutii.

Referitor la indemnizatia de mobilitate:

Conform art.50 lit.b) din legea nr.330/2009 la data intrarii in vigoare a acestei legi a incetat acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritatile si institutiile publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Pentru punerea in aplicare a acestor dispozitii legale, ISCIR a emis Ordinul nr.534/10.11.2010 prin care s-a dispus incetarea sporului de mobilitate.

Desi reclamantii sustin ca indemnizatiile ce le-au fost acordate nu pot fi confundate cu sporurile, asa cum se specifica in legea nr.330/2009, indiferent cum este denumit acest drept salarial acordat pentru clauza de mobilitate, acesta nu mai poate fi acordat de la data intrarii in vigoare a legii 330/2009.

Referitor la diminuarea indemnizatiei de confidentialitate cu 5%:

Indemnizatia de confidentialitate in cuantum de 15% a fost acordata salariatilor prin modificarea contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate ISCIR prin actul aditional nr.1 inregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala sub nr. 5074/26.11.2009.

In februarie 2010, ca urmare a aprobarii bugetului de cheltuieli, capitolul cheltuieli de personal fiind cu un procent de 33% mai mic decat cheltuielile efectuate in anul 2009 si tinand cont de prevederile OUG 1/2010 care in art. 1 al.(2) prevedea obligatia de incadrare in cheltuielile de personal, ISCIR a initiat negocieri in vederea modificarii prevederilor contractului colectiv de munca in sensul de eliminare a unor drepturi salariale.

In urma negocierilor s-a incheiat actul aditional nr.2 la contractul colectiv de munca la nivel de unitate, inregistrat la Agentia pentru Prestatii Sociale a Municipiului Bucuresti sub nr.602/26.02.2010, prin care s-a modificat art. 90, in sensul ca sporul pentru confidentialitate este de 10%.

Referitor la sporul de vechime:

Reclamantii au solicitat recalcularea sporului de vechime incepand cu data de 01.01.2010 raportat la salariul avut la data de 31.12.2010.

Salariul de care au beneficiat reclamantii incepand cu data de 01.01.2010 a fost calculat cu respectarea prevederilor legale in vigoare la acest moment, respectiv legea 330/2009 si OUG 1/2010, in conditiile in care parata a revocat Ordinul nr.620/2009.

Prin urmare, sporul de vechime a fost corect calculat la acest cuantum al salariului, prin aplicarea procentului corespunzator transei de vechime in care se incadreaza fiecare salariat.

Cu privire la cererea conexa
:

Prin cererea conexa reclamantii au solicitat sa se constate ca in urma aplicarii dispozitiilor legii nr.118/30.06.2010 a fost incalcat art.1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si obligarea paratilor sa puna capat acestei incalcari si sa restaureze situatia anterioara incalcarii.

Legea nr.118/2010 a facut obiectul controlului de constitutionalitate, astfel prin decizia nr.1655/28.12.2010 Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice in ansamblul sau, precum si in special ale art. 1 din lege sunt constitutionale.

In motivarea acestei decizii, Curtea Constitutionala a retinut ca nu sunt incalcate prevederile art.53 din Constitutie.

Restrangerea dreptului de salariu este prevazuta printr-o lege si anume Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.

Restrangerea dreptului la salariu se impune in masura in care este necesara reducerea cheltuielilor bugetare.

Prin Decizia nr.1414/04.11.2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si implicit securitatea nationala.

Curtea a constatat ca se mentine in continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit la adresa securitatii nationale.

In anul 2010, in pofida unor usoare imbunatatiri ale starii economice, conditiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decat s-a anticipat initial activitatea economica din Romania inregistrata in ultimele luni, fiind in continuare marcata de recesiune, atat din cauza cererii interne reduse, cat si a revenirii lente a partenerilor comerciali in Romania.

Masura este necesara intr-o societate democratica, ea raspunzand unei situatii de criza economica si sociala majora a societatii.

Exista un raport just de proportionalitate a masurii criticate cu situatia care a determinat-o, respectiv criza economica accentuata, pastrandu-se un echilibru just intre cerintele de interes general al colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Masura prevazuta de art.1 din legea criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, respectiv intregului personal platit din fonduri publice.

Legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate.

Masura criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art.53 din Constitutie, analizate anterior sunt respectate.

Masura criticata are un caracter temporar, aplicandu-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat.

O situatie de criza economica este un temei suficient de grav pentru a determina o masura de reducere a salariilor aplicata nediscriminatoriu intregului personal platit din fonduri publice.

Statul are o anumita marja de apreciere in a adopta astfel de masuri atunci cand apar turbulente economice grave care afecteaza intregul sistem economic si financiar.

Existenta unui control de constitutionalitate nu impiedica insa instanta sa verifice daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne.

Procedand astfel, in mod corect prima instanta a constatat ca nu exista neconcordante intre prevederile legii 118/2010 si art. 1 Protocol Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Atat Constitutia Romaniei, in art. 53, cat si documentele internationale in materia drepturilor omului, de exemplu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul International referitor la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente si situatii cu respectarea unor conditii, cata vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanta drepturilor.

Masurile dispuse prin legea nr.118/2010 indeplinesc conditiile impuse de textul constitutional si normele internationale.

Astfel, masurile sunt prevazute prin lege, vizeaza exercitiul dreptului si nu substanta acestuia, sunt determinate de o situatie de criza financiara care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate stabilitatea economica a tarii si implicit securitatea nationala.

Masurile se aplica nediscriminatoriu destinatarilor sai, sunt rezonabile si proportionale cu situatia care a determinat-o, are caracter temporar si are ca finalitate incadrarea in constrangerile bugetare determinate de un fenomen de criza economica.

In ceea ce priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata de recurent in motivarea recursului, aceasta nu are incidenta in cauza, intrucat are in vedere alte situatii decat cea in speta.

Intr-adevar, Curtea Europeana a statuat ca dreptul la salariu poate fi considerat un bun in sensul prevederilor art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru drepturile omului, insa Curtea Europeana face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (
cauza Lelos impotriva Croatiei
din 20.05.2010).

Jurisprudenta europeana invocata se refera la acele situatii in care reclamantii obtinusera in instanta o hotarare prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu, iar „bunul” in sensul Conventiei era creanta de natura sociala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie, situatii care nu se regasesc in prezenta speta, in care se pune problema diminuarii prin lege, a cuantumului salariului angajatilor unor institutii publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Curtea Europeana a retinut ca in materia drepturilor salariale statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu, in
Hotararea Kechko contra Ucrainei
din 8.11.2005, stabilindu-se ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat.

In ceea ce priveste jurisprudenta CEDO invocata de recurenti referitoare la privarea de proprietate fara plata unei despagubiri (Ex. -
regele Greciei si altii c. Greciei, Broniowschi c. Poloniei
), nici aceasta nu are incidenta in cauza intrucat se refera la alte situatii decat cea in speta.

Curtea Europeana nu analizeaza in aceste situatii diminuarea salariului.

In cauza
Jahn si altii c. Germaniei
, Curtea Europeana a statuat ca, in situatii exceptionale, o privare de proprietate fara nici o despagubire poate fi admisa, context in care s-a subliniat ca statele sunt mai bine plasate pentru a defini eventualele situatii exceptionale, dar si pentru a identifica si propune masurile necesare a fi adaptate.

In relatie directa cu marja de apreciere a statelor pentru cazuri exceptionale este si
hotararea Vilho Eskelinen si altii c. Finlanda
, in care Curtea aminteste ca „nu exista sub incidenta Conventiei, dreptul unei persoane de a continua sa fie platita cu un salariu intr-un anumit cuantum”.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.

Decizia civila nr. 109/CM/08.03.2011

Dosar nr. 5678/118/2010

Judecator redactor Jelena Zalman