Despagubirile sau compensatiile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii  nr. 290/2003 se achita  beneficiarilor  in termenele special prevazute, de  1 an, respectiv 2 ani.

 

 Legea nr. 290/2003, art.10

H.G. nr.1120/2006, art.18 alin.5

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 1416 din  8 iunie 2011.

 

Prin sentinta nr.346/11 februarie 2011, Tribunalul Dambovita a admis cererea formulata de reclamantii R. I. si R.V., in contradictoriu cu parata ANRP – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a obligat parata sa achite reclamantilor suma de 119.751,60 lei, reprezentand transa a II-a din despagubirile acordate prin Hotararea nr. 262/2007 emisa de Institutia Prefectului judetului Galati – Comisia de aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizata conform art.18 alin.6 din HG nr.1120/2006.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul in raport de inscrisurile aflate la dosar si de dispozitiile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947, a retinut ca actiunea reclamantilor este intemeiata.

Astfel, a retinut instanta de fond ca reclamantilor le-a fost recunoscut dreptul de a primi despagubiri pentru bunurile ramase in Basarabia, in urma aplicarii Tratatului de Pace dintre Romania si Puterile Aliate, semnat la Paris in 10 februarie 1947, in suma de 199.586 lei, prin Hotararea nr. 262/2007 a Institutiei Prefectului Judetului Galati.

Potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 290/2003, compensatiile banesti stabilite prin hotararile comisiei judetene, ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se platesc, atunci cand cuantumul depaseste 100.001 lei in 2 transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 40 % in primul an si 60 % in anul urmator.   

Cum, in speta, reclamantilor le-a fost achitata prima transa de 79.834,40 lei in decembrie 2007, era necesar ca si transa a II-a, reprezentand diferenta intre 199.586 lei si suma platita, adica 119.751,60 lei, sa fie achitata pana in luna decembrie 2008.

De asemenea, tribunalul nu a putut primi apararea paratei, potrivit careia neplata in intregime a sumei datorate  nu reprezinta refuz nejustificat, deoarece, la randul ei, nu a primit fondurile necesare de la Ministerul Finantelor Publice: dispozitia legala este imperativa, in sensul ca plata sa fie facuta pe parcursul a 2 ani consecutivi (art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/ 2006 ).

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata ANRP Bucuresti, criticand hotararea pronuntata de prima instanta pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca in data de 16.03.2007 Institutia Prefectului Judetului Galati a emis pe numele intimatilor RI si RV Hotararea nr. 262, prin care s-a stabilit cu titlu de despagubire suma de 199.586 lei, compensatii banesti pentru bunurile autorilor MV si ME , sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, ca urmare a refugiului.

Urmand procedura legala stabilita de prevederile art. 18 din HG 1120/2006, reclamantul RI a depus o cerere de plata la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor cu nr. 1710/05.04.2007.

A mai aratat recurenta ca Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor a dispus, in data de 03.12.2007, pentru fiecare din beneficiarii Hotararii nr. 262/2007, plata transei I in cuantum de 79.834,40 lei, reprezentand procentul de 40% din suma, plata efectuata conform prevederilor art. 18, alin. (5) litera c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.

Totodata, a mentionat ca in cererea de chemare in judecata intimatii RI si RV a solicitat obligarea ANRP -Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 la plata celei de a doua transe din suma stabilita de Hotararea nr. 262/2007, conform prevederilor art. 18 alin 6 din HG nr. 1120/2006.

Fata de speta dedusa judecatii, a invederat recurenta ca dispozitiile art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prevad compensatiile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, astfel: a)integral, daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei; b) esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% in primul an si 40% in anul urmator, daca cuantumul despagubirilor se incadreaza intre 50.001 lei si 100.000 lei; c) esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an si 60% in anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 100.001 lei”.

Din acest text de lege a precizat recurenta ca rezulta ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.

Mentioneaza ca prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 privind esalonarea platii pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar in situatia in care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despagubirilor stabilite in baza Legii nr.290/2003.

In perioada 2006 - decembrie 2010, in cadrul Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost inregistrate un numar de 4937 dosare constituite in vederea platii despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene/municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar dintre acestea pentru un numar de 1276 a fost achitata prima transa de despagubiri.

Sub acest aspect arata recurenta ca estimand cuantumul hotararilor emise in aceasta perioada si neplatite pana in prezent (transa I), la un cuantum mediu de despagubiri de 250.000 lei/hotarare emisa, rezulta un necesar de 915.250.000,00 lei.

Totodata, invedereaza recurenta ca urmeaza a fi platita si transa a doua pentru hotararile pentru care a fost achitata prima transa de despagubiri in perioada 2006 – 2010.

Prin urmare, a sustinut recurenta ca pana la sfarsitul anului 2009, Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor i-a fost alocata de catre Ministerul Finantelor Publice pentru plata despagubirilor o suma totala de 704.085.968 lei, astfel: 309.223.968 lei in anul 2007;251.417.000 lei in anul 2008; 157.995.000 lei in anul 2009, sumele acordate pentru plata despagubirilor scazand de la an la an.

Totodata, recurenta a facut precizarea ca fondurile, reprezentand despagubiri civile, alocate din bugetul de stat Autoritatii Nationale pentru Restituirea proprietatilor, sunt acordate in baza: Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940; Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

De asemenea, a subliniat recurenta faptul ca Legea nr. 290/2003 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor masuri reparatorii, avand in vedere posibilitatile economice si financiare ale tarii, in raport cu alte necesitati si prioritati economice si sociale, in a caror evaluare si satisfacere legiuitorul este suveran.

In aceste conditii se impune a se constata ca, in absenta disponibilitatilor banesti ale statului, raportat la dificultatile prin care trece economia tarii, s-ar stabili in sarcina ANRP o obligatie imposibil de realizat si care este in natura sa afecteze principiul egalitatii de tratament, recunoscut atat in plan intern cat si in plan european si in al doilea rand, din ratiuni financiare creantele asupra statului pot fi limitate sau esalonate la plata si nu pot fi platite decat in conditiile de solvabilitate, principii care nu sunt inlaturate de jurisprudenta C.E.D.O.

A precizat recurenta ca potrivit dispozitiilor art. 2 lit. i) din Legea 554/2004, prin refuz nejustificat de a solutiona o cerere se intelege exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar neplata, pana in prezent, a transei a II-a din despagubirile stabilite prin Hotararea nr. 262/2007 nu dovedeste refuzul nejustificat al A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 de a solutiona cererea de plata a despagubirilor adresata de intimatii Rosca I si R V.

Mai mult, arata ca din dispozitiile cuprinse in art. 18 alin (6) din HG 1120/2006 rezulta ca pe cale legala s-a stabilit calea de urmat in situatia in care nu se respecta termenele de plata ale compensatiilor banesti, respectiv actualizarea sumelor neplatite in raport de indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de catre Institutul National de Statistica fata de luna decembrie a anului anterior.

  S-a solicitat admiterea recursului  asa cum a fost formulat.

 Recursul este nefondat.                     

Recurenta  a invocat  motivul de recurs prevazut  de art. 304  pct. 9 Cod procedura civila care are in vedere faptul ca hotararea pronuntata este lipsita de temei  legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, in ambele cazuri fiind avuta in vedere, ca regula, incalcarea legii de drept material.

Hotararea este lipsita de temei legal, atunci cand din modul in care este redactata hotararea nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicata, ceea ce inseamna ca lipsa de temei legal nu trebuie confundata cu incalcarea legii sau cu  nemotivarea, instanta de recurs trebuind sa constate ca hotararea nu a fost motivata in drept ori ca in legislatia in vigoare la data pronuntarii hotararii atacate nu exista un text  care sa justifice solutia data in speta.

Hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, ceea ce inseamna ca instanta a recurs la textele de lege aplicabile spetei dar, fie le-a incalcat, in litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat gresit.

In cauza de fata  nu sunt  insa  aplicabile  aceste motive, legea fiind corect  aplicata, dupa cum urmeaza:

  Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003: „Despagubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarilor in termen de un an de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului, dupa caz, sau a hotararii prevazute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face si in rate, in maximum 2 ani, in functie de disponibilitatile banesti ale directiilor prevazute la art. 11 alin. (1)”.

In acelasi sens art. 18 alin (5) din H.G. 1120/2006 invocat si de recurenta arata ca, drepturile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, (...) se achita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, astfel:

a) integral, daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei RON;

b) esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% in primul an, si 40% in anul urmator, daca cuantumul despagubirilor se incadreaza intre 50.001 lei RON si 100.000 lei RON;

c) esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an si 60% in anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 100.001 lei RON".

Din enuntarea dispozitiilor legale mai sus prezentate, rezulta ca interpretarea data acestora de recurenta nu poate fi retinuta ca fiind intemeiata, deoarece sintagmele „in functie de disponibilitatile banesti” sau „in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decat in cadrul termenelor prevazute expres de aceste dispozitii legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti privind acordarea despagubirilor.

Astfel, interpretarea care se impune a fi data dispozitiilor legale analizate este aceea ca despagubirile la care beneficiarii sunt indreptatiti se platesc in termenul de un an respectiv 2 ani, in functie de cuantumul acestora, limitarea in raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat”, neavand aplicabilitate decat in cadrul termenelor expres prevazute de dispozitiile legale si putand determina despagubirea cu prioritate a anumitor persoane insa numai in cadrul acestor termene.

Daca s-ar accepta punctul de vedere al recurentei in sensul ca prioritate in aplicarea dispozitiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat si numai dupa aceasta termenele expres prevazute de lege s-ar ajunge la situatia ca obligatia de plata stabilita legal in termene imperative, ar deveni, asa cum a rezultat si din considerentele sentintei  recurate, una pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul de stat sume  necesare platii despagubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt indreptatite pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.

Curtea a apreciat ca daca s-ar interpreta dispozitiile legale in acest sens, chiar dreptul reclamantei la despagubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevazute de Legea 290/2003 ar fi lipsit de substanta.

In consecinta, raportat la considerentele mai sus aratate si potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedura civila recursul formulat in cauza a fost  respins ca fiind nefondat.