Creante fiscale. Conditii pentru operarea compensarii

 

Refuzul paratelor de efectuare a compensatiei este intemeiat, intrucat creanta reclamantei este una de natura civila, decurgand din sentinta civila pronuntata in procedura speciala a contestatiei la executare si nu dintr-un litigiu fiscal avand ca obiect un impozit, taxa sau alta suma datorata bugetului consolidat, astfel cum prevede art. 1 din OG nr. 92/2003 coroborat cu art. 2 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003.

Spre deosebire de creanta reclamantei-recurente, care este una de natura civila, creanta intimatei este una de natura fiscala, decurgand din decizii de impunere. Avand in vedere ca in cauza recurenta-reclamanta are o creanta civila pe care trebuie sa o obtina de la paratul-intimat si o datorie fiscala fata de Serviciul fiscal, nu este indeplinita conditia naturii de creanta fiscala pentru cele doua sume datorate reciproc de parti, iar compensarea nu poate opera.

Decizia nr. 548/23.05.2016

1. Circumstantele cauzei

Cadrul procesual

Prin decizia civila nr. 1274/A din 19 octombrie 2015 data de Tribunalul Vaslui, a fost admis apelul declarat de apelanta AJFP - Vaslui, impotriva sentintei civile nr. 207 din 11.05.2015, pronuntata de Judecatoria Barlad, care a fost anulata, s-a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Barlad si a fost trimisa cauza spre competenta solutionare Tribunalului Vaslui, complet specializat contencios administrativ.

La data de 09.11.2015 s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui - complet specializat contencios administrativ si fiscal, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Vaslui si Serviciul Fiscal Municipal Barlad, prin care a solicitat obligarea paratilor la efectuarea compensarii intre debitul /creanta acestora in suma de 1115 lei stabilita prin sentinta civila nr. 2484 din 30.10.2013 pronuntata de Judecatoria Barlad in dosarul x/189/2013 si debitul/creanta contribuabilei reclamante in suma de 869 lei, dupa cum urmeaza: 465 lei stabilita prin Decizia de impunere anuala nr. 338/17.06.2014; 404 lei stabilita prin Decizia de impunere anuala nr. 710/17.06.2014.

2. Hotararea instantei de fond

Prin sentinta civila nr. 454/ca din 21.12.2015 pronuntata de Tribunalul Vaslui s-a respins actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu Directia Regionala a Finantelor Publice Iasi, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Vaslui si Serviciul Fiscal Municipal Barlad ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte a declarat in termen recurs reclamanta, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

3
Motivele de recurs infatisate de recurenta si apararile formulate de intimata

In motivarea recursului se arata ca Tribunalul da o interpretare diferita a dispozitiilor legale in materie si a materialului probator administrat in cauza, hotararea pronuntata fiind lipsita de temei legal, data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, solicitand casarea sentintei recurate si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

Recurenta invoca incidenta motivului de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 potrivit carora casarea hotararii primei instante se poate cere cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

Recurenta sustine ca instanta de fond constata ca suma de 1.115 lei constituie o creanta civila care nu trebuie raportata nici la dispozitiile art. 1616-1617 Cod civil potrivit carora: „Datoriile reciproce se sting prin compensatie pana la concurenta celei mal mici dintre ele”. „Compensatia opereaza de plin drept de indata ce exista doua datorii certe, lichide si exigibile, oricare ar fi izvorul lor, si care au ca obiect o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile de aceeasi natura.”

Ordinul Ministrului Finantelor nr. 2033/2013, prin care s-a aprobat procedura operationala PO-29-16, nu ii este opozabil, deoarece aceasta reglementeaza procedura de

restituire a creantelor si nu compensarea lor si nu a fost publicat in Monitorul Oficial, potrivit art. 5 Cod Fiscal .

Considera recurenta ca prima instanta trebuia sa faca aplicarea art. 117 din Codul de procedura fiscala potrivit caruia se restituie la cerere debitorului urmatoarele sume: „(f) cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe potrivit legii. (6) Daca debitorul inregistreaza obligatii fiscale restante, sumele prevazute la alin. (1), (2) si (2 ind. 1) se vor restitui numai dupa efectuarea compensarii potrivit prezentului cod”.

Prin urmare, restituirea unor creante se poate realiza numai dupa efectuarea operatiilor de compensare, astfel ca apararea formulata de intimate prin intampinare si retinuta de instanta de fond prin sentinta civila nr. 454/2015 o considera nelegala.

Mai sustine recurenta ca sentinta civila nr. 454/2015 pronuntata de Tribunalul Vaslui nu este motivata in drept si in fapt, raportat la temeiul juridic invocat in cererea de chemare in judecata si ca sustinerea intimatilor ca nu se poate efectua compensarea, ci doar restituirea este total gresita fiind lipsita de temei juridic din urmatoarele motive:

Art. 117 Cod de procedura fiscala prevede modalitatea de restituire a sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti(alin 1 lit. f). In acest sens ar fi trebuit sa se adreseze cu o cerere catre AJFP Vaslui in vederea restituirii sumei datorate de acestia si stabilita prin sentinta civila nr. 2484/30.10.2013, iar acestia, conform art. 117 alin 9 (procedura de restituire a sumelor se aproba prin ordin al ministrului economiei si finantelor), vor putea restitui suma conform OMF nr. 2033/2013.

Precizarile facute de intimati sunt cele prevazute de art. 117 alin 1 lit. f si alin. 9 Cod procedura fiscala, numai ca nu se pot aplica in speta de fata, deoarece aliniatul 6 din acelasi articol 117 interzice acest lucru in cazul in care cel care solicita restituirea inregistreaza datorii. Cum la momentul solicitarii restituirii inregistra obligatii nu puteau fi aplicate dispozitiile art. 117 alin 1 lit. f si alin. 9, ci dispozitiile art. 117 alin. 1 lit. f si alin. 6.

Considera recurenta ca, in baza art. 116 Cod de procedura fiscala, prin compensare trebuiau stinse creantele statului, in speta suma de 465 lei stabilita prin decizia de impunere anuala nr. 338 /17.06.2014 si 404 lei stabilita prin decizia de impunere anuala nr. 710/17.06.2014 cu creantele debitorului reprezentand sume de restituit in speta 1115 lei stabilita prin sentinta civila nr. 2484 din 30.10.2013, deoarece ambele parti au reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, iar respectivele creante sunt administrate de aceiasi autoritate publica.

Interpretarea instantei de fond este eronata si in neconcordanta cu vointa legiuitorului din interpretarea prevederilor legale mentionate rezultand ca se poate face compensarea, deoarece art. 116 Cod de procedura fiscala prevede ca se sting creantele statului (impozit, contributii de sanatate) cu sumele de restituit (conform art. 117 alin 1 lit. f).

Intimata a formulat intampinare solicitand respingerea recursului si pastrarea sentintei tribunalului ca legala si temeinica reluand sustinerile si apararile formulate in fata primei instante.

4. Solutia si considerentele instantei de recurs

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile legale incidente, motivele de recurs invocate si din oficiu, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

In mod corect prima instanta a respins actiunea formulata de reclamanta, in contradictoriu cu Directia Regionala a Finantelor Publice Iasi, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Vaslui si Serviciul Fiscal Municipal Barlad, motivele de recurs invocate de recurenta neputand fi primite.

In fapt, curtea retine ca prin cererea din 20 08 2014 reclamanta a solicitat paratilor DRGFP Iasi, Serviciului fiscal municipal Barlad compensarea sumei 1115 lei stabilita prin Sentinta civila nr. 2484 din 30.10.2013 pronuntata de Judecatoria Barlad si debitul reclamantei in suma de 869 lei, reprezentand obligatii fiscale, dupa cum urmeaza: 465 lei

stabilita prin Decizia de impunere anuala nr. 338 din 17.06.2014; 404 lei stabilita prin Decizia de impunere anuala nr. 710/17.06.2014.

La aceasta cerere paratul Serviciul fiscal municipal Barlad i-a raspuns reclamantei la data de 4.11.2014 ca in aplicarea OMF nr. 2033/2013 ii solicita sa se adreseze serviciului juridic AJFP Vaslui in vederea restituirii cheltuielilor de judecata si ca nu este posibila compensarea solicitata, ci numai restituirea cheltuielilor de judecata.

In cauza, curtea constata ca refuzul paratelor de efectuarea compensatiei este intemeiat intrucat creanta reclamantei este una civila, decurgand din sentinta civila nr. 2484/30.10.2013 a Judecatoriei Barlad, definitiva, prin care Serviciul Fiscal Municipal Barlad este obligat la plata sumei de 1.115 lei cheltuieli de judecata catre contestatoare. Obiectul dosarului in care s-a pronuntat sentinta mentionata a fost contestatie la executare si nu un litigiu fiscal avand ca obiect un impozit, taxa sau alta suma datorata bugetului consolidat, astfel cum prevede art. 1 din OG nr. 92/2003 coroborat cu art. 2 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003.

Spre deosebire de creanta reclamantei-recurente care este una de natura civila, creanta intimatei este una de natura fiscala decurgand din deciziile de impunere nr. 338/17.06.2014 si nr. 710/17.06.2014, acte administrativ-fiscale, emise de paratul Serviciul fiscal municipal Barlad, prin care sunt stabilite in sarcina reclamantei contributii de asigurari de sanatate si impozit pe venit, respectiv impozit pe venit, adica obligatii fiscale datorate bugetului de stat, regasindu-se in enumerare art. 2 din Legea nr. 571/2003.

Art. 116 din OG nr. 92/2003 care reglementeaza compensarea prevede: „(1) Prin compensare se sting creantele statului sau unitatilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentand impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat cu creantele debitorului reprezentand sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, cu conditia ca respectivele creante sa fie administrate de aceeasi autoritate publica, inclusiv unitatile subordonate acesteia.

(2) Creantele fiscale ale debitorului se compenseaza cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmand ca din diferenta ramasa sa fie compensate obligatiile datorate altor bugete, in mod proportional, cu respectarea conditiilor prevazute la alin. (1).”

Art. 111.2 din Normele metodologice prevede: „Cererea de compensare trebuie sa cuprinda elementele de identificare a solicitantului, precum si suma si natura creantelor fiscale ce fac obiectul compensarii.”

Din interpretarea acestor prevederi rezulta ca se poate face compensarea potrivit Codului de procedura fiscale numai a creantelor fiscale; astfel numai daca datoria, respectiv creanta are natura fiscala se pot aplica prevederile indicate anterior.

In atare conditii, avand in vedere ca, in cauza, recurenta-reclamanta are o creanta de natura civila pe care trebuie sa o obtina de la paratul-intimat si o datorie fiscala fata de serviciul fiscal, nu este indeplinita conditia naturii de creanta fiscala pentru cele doua sume datorate reciproc de parti, iar compensarea nu poate opera.

Prin urmare, in mod just, a retinut instanta de fond ca nu este aplicabil nici art. 116 din OG nr. 92/2003, nu sunt indeplinite conditiile compensarii, modalitatea de solutionare fiind restituirea creantei civile si achitarea de catre reclamanta a obligatiei fiscale.

Nu pot fi primite nici sustinerile recurentei in sensul ca sunt incidente dispozitiile art. 1616-1617 Cod civil, intrucat acestea reprezinta norme generale inaplicabile conform principiului de drept lex specialis derrogat lex generalis, atata timp cat exista norme derogatorii in materie fiscala privind compensarea creantelor fiscale.

In cauza nu are relevanta nici faptul ca in momentul solicitarii restituirii recurenta inregistra obligatii fiscale, compensarea neputand opera avand in vedere natura juridica diferita a celor doua creante.

Fata de considerente aratate mai sus, in baza art. 496 C.proc.civ. si art. 20 din Legea 554/2004, apreciind ca solutia primei instante este legala si temeinica si ca aceasta a evaluat

temeinic si complet situatia de fapt dedusa judecatii, facand o judicioasa aplicare a legii, curtea a respins recursul declarat de recurenta-reclamanta impotriva sentintei civile nr. 454/ca din 21.12.2015 pronuntata de Tribunalul Vaslui, sentinta pe care a mentinut-o.