Conflict negativ de competenta generat de obiectul actiunii in materia fondului funciar
28 martie 2020Constituire drept de superficie
28 martie 2020
Conflict negativ de competenta generat de obiectul dosarului „actiune pauliana”
Cuprins pe materii
:
Drept civil. Regulator de competenta. Conflict negativ de competenta, intre tribunal si judecatorie, determinat de natura actiunii, obiect si valoare.
Legislatie relevanta
:
art. 194 si art. 94 Cod procedura civila.
Rezumat
:
La stabilirea competentei materiale a instantelor judecatoresti de grade diferite, in cazul actiunilor evaluabile in bani, legiuitorul a avut in vedere si un criteriu valoric, respectiv valoarea obiectului, in materialitatea sa, protectia concreta, precum si dreptul subiectiv asupra fiecarui lucru reclamat, sens in care a si impus obligatia reclamantului de a preciza valoarea in art. 194 lit. c C.proc.civ.
In consecinta, pentru determinarea competentei materiale potrivit textului de lege mai sus mentionat, nu se are in vedere denumirea generica a cererii (pauliana, in revendicare, restituirea unui bun, anulare contract, etc.), ci valoarea obiectului acestor cereri, ce se impune a fi precizat de catre reclamant.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ., judecatoriile judeca in prima instanta orice alte cereri evaluabile in bani, in valoare de pana la 200000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.
In speta reclamantul chiar a precizat valoarea obiectului pretentiilor sale, indicand valoarea pretentiilor ca fiind determinata de limita creantei pe care o are de recuperat respectiv de 36786,38 lei.
Valoarea contractului de donatie a carui inopozabilitate se solicita a fi constatata este de 478400 lei, insa prin actiunea declansata si prin indicarea valorii obiectului ei dupa pretuirea partii cu aratarea expresa a modului de calcul prin care s-a ajuns la respectiva valoare, este evident ca reclamantul intelege ca poate valorifica cel mult maximul valorii indicate prin dosarul de fata, respectiv suma de 36786,38 lei.
Cum aceasta valoare, urmarita de reclamant, este situata sub pragul de 200000 lei expres prevazut de textul de lege anterior mentionat care reglementeaza competenta dupa materie si valoare a judecatoriilor, rezulta ca dosarul este de competenta materiala si teritoriala in prima instanta a judecatoriei.
Sentinta civila nr. 72 din 07 august 2019 a Curtii de Apel Galati
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei T. sub dosarul nr. …, reclamanta-creditoare …, prin reprezentant legal a solicitat in contradictoriu cu parata-debitoare … si paratii …, … si … pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna inopozabilitatea contractului de donatie autentificat sub nr. … la BNP … din …, contract incheiat de parati, in limita creantei reclamantei de 36 786,38 lei.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca are impotriva paratei debitoare … o creanta in cuantum de 36 786,38 lei, creanta constatata prin decizia civila nr. 129/15.03.2018 pronuntata de Curtea de Apel Galati, ca a demarat procedura executarii silite prin intermediul BEJ …, care a deschis dosarul de executare silita nr. 1297/2018, ca in cadrul acestei executari s-a reusit recuperarea doar a sumei de 954 lei, si ca ulterior s-a constatat ca parata nu detine bunuri mobile sau imobile. A mai aratat ca parata a cunoscut ca exista inca din 2015 demersuri juridice pentru recuperarea prejudiciului cauzat reclamantei, anticipand o iminenta executare silita, a procedat la instrainarea tuturor bunurilor imobile prin contractul de donatie autentificat sub nr. 1233/12.06.2016 la BNP … din ..., determinandu-si astfel starea de insolvabilitate.
In drept si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.1562 C.civ.
Legal informati asupra actiunii indreptate impotriva lor, paratii … si … au depus intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii.
La randul lor legal instiintati, paratii … si … au depus intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii ca fiind prescris dreptul material la actiune, respectiv ca inadmisibila.
Dupa fixarea primului termen de judecata, reclamantul a depus cerere de renuntare la judecata.
La primul termen de judecata, din
04
.
04
.201
9
, Judecatoria T a invocat din oficiu exceptia de necompetenta materiala si a ramas in pronuntare pe exceptia invocata.
Prin sentinta civila nr. …, pronuntata de Judecatoria T in dosarul nr. …, instanta a admis exceptia de necompetenta materiala invocata de instanta din oficiu si a declinat competenta de solutionarea a cauzei in favoarea Tribunalului G, Sectia civila.
Pentru a hotari astfel asupra necompetentei sale, prima instanta a retinut ca prin actiunea formulata instanta a fost investita cu o actiunea revocatorie (pauliana) intemeiata pe dispozitiile art. 1562 din C.Civ, iar, potrivit literaturii de specialitate „actiunea pauliana, numita si actiune revocatorie, este actiunea prin care se revoca actul juridic incheiat de debitor in frauda drepturilor creditorului - art. 1562 Cod civil, iar efectele admiterii actiunii, astfel cum arata art. 1565 Cod Civil, sunt inopozabilitatea actului atacat fata de creditor.”
Pentru a se stabili instanta competenta material sa judece procesul in prima instanta, au fost avute in vedere dispozitiile art. 94 din C.proc.civ., referitoare la competenta materiala a judecatoriei. Astfel, conform art. 94 alin.1 lit. j din C.proc.civ. „Judecatoriile judeca: in prima instanta, orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti;”si ale art. 98 din C.proc.civ. „Competenta se determina dupa valoarea obiectului cererii aratata in capatul principal de cerere.”
Instanta a retinut ca se solicita sa se dispuna inopozabilitatea contractului de donatie autentificat sub nr. …/12.06.2016 la BNP … din …, contract incheiat de parati, valoarea totala a imobilelor mentionate in act si implicit a contractului a caruia inopozabilitate se cere, fiind de 478 400 lei.
Instanta a retinut ca, prin cerere, nu s-a solicitat inopozabilitatea cu privire la transferul dreptului de proprietate raportat la vreunul dintre bunurile imobile mentionate in contractul de donatie, ci cu privire la tot contractul, desi creanta este de 36 786,38lei.
Fata de aceste considerente si avand in vedere ca potrivit art. 129 alin.2 pct. 2 din C.proc.civ., instanta a declinat competenta de solutionare a cererii in favoarea Tribunalului G, Sectia civila.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului G – Sectia I civila la data de 25.04.2019.
La primul termen de judecata, instanta astfel sesizata a pus in discutie exceptia necompetentei sale materiale, exceptie invocata din oficiu.
Prin sentinta civila nr. ..., Tribunalul G a admis exceptia necompetentei sale materiale invocata din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei T. Constatand ivit conflictul negativ de competenta intre cele doua instante, a dispus suspendarea cauzei si a sesizat Curtea de Apel G, in vederea
pronuntarii regulatorului de competenta.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. k C.proc.civ., judecatoriile judeca in prima instanta, orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.
In speta, cererea principala vizeaza inopozabilitatea contractului de donatie autentificat sub nr. 1233/12.06.2016 la BNP … din …, contract incheiat de parati, in limita creantei reclamantei de 36 786,38 lei.
A mai aratat tribunalul ca, contrar celor retinute de Judecatoria T, valoarea obiectului cauzei nu este data de valoarea bunurilor ce formeaza obiectul contractului de donatie autentificat sub nr. 1233/12.06.2016, chiar daca revocarea nu s-a solicitat cu referire expresa la anumite bunuri.
Valoarea obiectului cauzei este data de valoarea creantei – 36 786,38 lei – in limita careia se solicita constatarea inopozabilitatii.
Fata de valoarea mentionata, prin prisma dispozitiilor art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. k C.proc.civ., Tribunalul a retinut ca Judecatoria T este instanta competenta in cauza.
La Curtea de Apel G, dosarul a fost inregistrat la data ..., sub dosarul nr. ...
Investita cu solutionarea conflictului negativ de competenta ivit intre o judecatorie si un tribunal din circumscriptia sa, Curtea de Apel urmeaza a constata ca, in cauza, competenta de solutionare a recursului apartine Judecatoriei T pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 136 C.proc.civ., dispozitiile privitoare la exceptia de necompetenta si la conflictul de competenta se aplica prin asemanare si in cazul sectiilor specializate ale aceleiasi instante judecatoresti. Conflictul se va solutiona de sectia instantei superioare corespunzatoare sectiei inaintea careia s-a ivit conflictul.
Art. 133 pct. 2 C.proc.civ. prevede ca exista conflict negativ de competenta cand doua sau mai multe instante s-au declarat necompetente de a judeca aceeasi pricina.
Dat fiind ca Judecatoria T, instanta intai sesizata, a apreciat ca actiunea nu este de competenta sa, pretentiile fiind peste pragul valoric prevazut de art. 94 lit. k C.proc.civ., declinandu-si competenta in favoarea Tribunalului G, care la randul sau si-a declinat competenta de solutionarea in favoarea primei instante sesizate, Curtea constata ca in cauza devin incidente dispozitiile art. 136 rap. la art. 133 pct. 2 si art. 135 C.proc.civ. anterior aratate, deoarece acestea si-au repudiat reciproc competenta de a judeca cauza avand ca obiect actiune pauliana ce face obiectul dosarului de fata nr. ...
Din analiza actelor dosarului, Curtea de Apel constata ca obiectul dosarului nr. ... este actiune pauliana, actiune patrimoniala, al carei obiect este evaluabil in bani.
La stabilirea competentei materiale a instantelor judecatoresti de grade diferite, in cazul actiunilor evaluabile in bani, legiuitorul a avut in vedere si un criteriu valoric, respectiv valoarea obiectului, in materialitatea sa, protectia concreta, precum si dreptul subiectiv asupra fiecarui lucru reclamat, sens in care a si impus obligatia reclamantului de a preciza valoarea in art. 194 lit. c C.proc.civ..
In consecinta, pentru determinarea competentei materiale potrivit textelor de lege mai sus mentionate, nu se are in vedere denumirea generica a cererii (pauliana, in revendicare, restituirea unui bun, anulare contract, etc.), ci valoarea obiectului acestor cereri, ce se impune a fi precizat de catre reclamant.
De altfel, reclamantul chiar a precizat valoarea obiectului pretentiilor sale, indicand valoarea pretentiilor sale ca fiind determinata de limita creantei pe care o are de recuperat respectiv de 36786,38 lei.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ., judecatoriile judeca in prima instanta orice alte cereri evaluabile in bani, in valoare de pana la 200000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.
Este adevarat ca valoarea contractului de donatie a carui inopozabilitate se solicita este de 478400 lei, insa prin actiunea declansata si prin indicarea valorii obiectului ei dupa pretuirea partii cu aratarea expresa a modului de calcul prin care s-a ajuns la respectiva valoare, este evident ca reclamantul intelege ca poate valorifica cel mult maximul valorii indicate prin dosarul de fata, respectiv suma de 36786,38 lei.
Cum aceasta valoare este situata sub pragul de 200000 lei expres prevazut de textul de lege anterior mentionat care reglementeaza competenta dupa materie si valoare a judecatoriilor, rezulta ca dosarul este de competenta materiala si teritoriala in prima instanta a Judecatoriei T.
Prin urmare, fata de cele retinute, Curtea concluzioneaza ca revine Judecatoriei T competenta materiala de solutionare a dosarului nr. ... avand ca parti pe reclamanta UAT si paratii …, …, … si … si ca obiect „actiune pauliana”, astfel ca, pentru aceste considerente, in temeiul art. 135 alin. 4 C.proc.civ., urmeaza a stabili ca, in cauza, competenta de solutionare revine acestei instante.