Conflict intre o marca anterior inregistrata si un nume comercial

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietatii intelectuale. Marca
Index alfabetic :
marca

• nume comercial
• semn comercial
• semn distinctiv
• protectia marcii
• risc de confuzie

Legea nr. 84/1998, art. 35 lit. b, art. 38 Directiva Consiliului Europei nr. 89/104/EEC

NOTA :
Directiva Consiliului Europei nr. 89/104/EEC a fost abrogata prin

Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22

octombrie 2008, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 299/25 din

8 noiembrie 2008.

In aplicarea dispozitiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998, referitoare la folosirea neautorizata a unui semn, instantele trebuie sa tina seama de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, respectiv de decizia pronuntata la data de 11 septembrie 2007 in cazul C-17/06 (Celine), data in interpretarea art. 5(1) din Directiva Consiliului Europei nr. 89/104/EEC.

ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 4439 din 30 iunie 2008

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti, S.C. Trust Eurotherm SRL SA a chemat in judecata SC B&B Euroterm SA, solicitand sa se constate ca numele comercial „B&B Euroterm” incalca drepturile exclusive ale reclamantei asupra marcii inregistrate Euro Therm si sa fie obligata parata la incetarea folosirii denumirii „B&B Euroterm” ca nume comercial, in activitatea sa economica, sub sanctiunea platii de daune cominatorii de 1000 euro/zi de intarziere pana la aducerea la indeplinire a obligatiilor din dispozitiv.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca s-a infiintat in anul 1994 si si-a castigat o buna reputatie in comertul cu instalatii si echipamente termice, centrale,

tevi multistrat, racorduri precum si in serviciile avand ca obiect asistenta si suportul material pentru instalatii termice sau de alimentare cu apa, astfel ca, in anul 2000 a inregistrat marca „Euro Therm”.

S-a sustinut ca societatea parata are un obiect de activitate similar cu cel al reclamantei si foloseste denumirea „B&B Euroterm” ca nume comercial, identificandu-se astfel in relatiile cu partenerii de afaceri si consumatorii.

Reclamanta a mai precizat ca parata foloseste cuvantul „Euroterm” ca denumire comerciala, aceasta fiind o imitatie a marcii „Euro Therm”, omiterea literei „H” neconferind cuvantului distinctivitate, astfel incat ele sa nu fie confundate.

Actele de folosire a numelui comercial „B&B Euroterm” se incadreaza, in sustinerea reclamantei, in ipoteza prevazuta de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, reprezentand o incalcare a marcii, situatie fata de care titularul marcii este indreptatit sa ceara interzicerea actelor prevazute de art. 35 alin. (3) din acelasi act normativ.

De asemenea, reclamanta a sustinut ca, potrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991, atat folosirea unei marci cat si folosirea unei firme pot constitui acte de concurenta neloiala.

Prin sentinta civila nr. 473/F/2005 a Tribunalului Bucuresti a fost respinsa cererea reclamantei ca neintemeiata.

Instanta a retinut ca marca reclamantei este inregistrata pentru clasa de produse 11 si clasele de servicii 35, 37 si 39, iar parata are in obiectul de activitate productia de radiatoare si cazane pentru incalzire centrala, fabricarea echipamentelor de ventilare si conditionare a aerului, producerea aburului si apei calde, transportul si distributia aburului si apei calde.

S-a considerat ca singurul domeniu in care activitatile celor doua societati par a fi apropiate este cel al producerii aparatelor de incalzire (reclamanta), sau al radiatoarelor si cazanelor (parata).

S-a apreciat ca nu se poate retine ca exista un risc de confuzie intre produsele celor doua societati, iar in ceea ce priveste clasele de servicii, domeniile de activitate nu sunt nici macar similare.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, aratand ca instanta ar fi trebuit sa ia in considerare, in raport de prevederile art. 35 lit. b din Legea nr. 84/1998, imprejurarea ca domeniul de activitate in care functioneaza cele doua societati este similar, clientul neputand diferentia produsele sau serviciile care provin de la o societate sau alta.

Prin raportare la prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, instanta a apreciat gresit lipsa riscului de confuzie, facandu-se o analiza ad literam a clasificarii CAEN in comparatie cu clasificarea de la Nisa, folosita de OSIM pentru delimitarea claselor de produse.

Prin cel de al doilea motiv de apel s-a sustinut ca Legea nr. 11/1990 constituie temei al unei actiuni in concurenta neloiala, atat in dreptul civil cat si in dreptul penal sau contraventional, folosirea fara drept si prin manopere neloiale a marcii sau firmei in scopul inducerii in eroare avand ca rezultat producerea confuziei si deturnarea clientelei.

Prin decizia civila nr. 90/A/2006, Curtea de Apel Bucuresti, a respins apelul ca nefondat, retinand ca, in raport de temeiul juridic invocat de reclamanta, numele comercial este, de regula, de raza locala, in timp ce marca are un caracter teritorial, protectia conferita de aceasta fiind recunoscuta in plan national.

S-a apreciat ca reclamanta nu a facut dovada conditiilor impuse de Legea nr. 84/1998, parata folosind efectiv numele sau comercial prin aplicare pe produsele ce intra in domeniul sau de activitate, pe documente sau pentru publicitate, neoferind instantei vreun indiciu de natura sa permita incadrarea acestor acte de folosinta, in dispozitiile

art. 35 alin. (3) sau sa le asimileze unor astfel de acte.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta sustinand ca instanta a dat o interpretare restrictiva notiunii de contrafacere si nu a respectat principiul opozabilitatii unei marci anterioare la inregistrarea si folosirea unui semn cu titlu de nume comercial. S-a mai sustinut ca parata si-a inregistrat numele comercial cu rea-credinta.

Prin decizia civila nr. 3826/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie, sectia civila si de proprietate intelectuala a fost admis recursul reclamantei si s-a casat decizia atacata cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi curti de apel.

Instanta de recurs a retinut ca, din exprimarea utilizata in textul art. 35 alin.(1) si alin.(2) din Legea nr. 84/1998, reiese ca actele incriminate sunt de folosire a semnului ca marca, a carei functie specifica este aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui intreprinzator de cele ale altuia, in timp ce numele comercial identifica intreaga activitate a unei societati comerciale, fara a se face in mod necesar referire la bunurile sau serviciile care intra in obiectul sau de activitate.

Totodata Curtea a mai retinut ca ceea ce a solicitat reclamanta prin petitul actiunii a fost nu interzicerea utilizarii de catre parata a semnului B&B Euroterm ca marca, ci constatarea faptului ca acest semn, inregistrat ca nume comercial, incalca

prin el insusi dreptul la marca si sa interzica paratei utilizarea acestuia ca nume comercial.

S-a considerat, astfel, ca instanta de apel a omis sa analizeze conflictul dintre marca reclamantei si numele comercial al paratei.

Rejudecand cauza, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia civila nr. 287/A/2007, a respins apelul reclamantei SC Trust Eurotherm SA ca nefondat retinand ca din probele administrate nu a rezultat utilizarea de catre societatea parata, in cadrul activitatii comerciale specifice obiectului cu care a fost inmatriculata, a semnului pe care reclamanta l-a inregistrat ca marca pentru clasele de produse si servicii mentionate.

Instanta de apel a apreciat ca postarea unor anunturi, pe site-uri Internet, cu denumirea societatii parate si descrierea obiectului de activitate in termeni generali nu poate fi apreciata ca si utilizare ilicita a marcii inregistrate de catre reclamanta, pentru ca respectivele anunturi nu se regasesc pe produse oferite in mod efectiv spre comercializare si care ar putea crea confuzie cu privire la apartenenta lor fata de un producator sau altul.

S-a considerat ca nici in masura in care aceste anunturi publicitare se refera la servicii oferite de catre parata, ele nu pot fi retinute ca facand dovada unei activitati ilicite (de contrafacere) prin raportare la aceeasi marca in conditiile in care serviciul oferit nu este individualizat prin semnul SC B&B Euroterm SRL, fiind evident ca aceasta este denumirea societatii comerciale prestatoare, iar nu un semn menit sa deosebeasca serviciul acestui prestator de altele similare, oferite de alti comercianti.

Instanta de apel a mai retinut ca in planul drepturilor de proprietate intelectuala, dreptul de utilizare a numelui comercial beneficiaza si el de protectie, in egala masura cu acela de exploatare exclusiva a marcii, potrivit cu prevederile art. 8 din Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 20 martie 1881 (ratificata de Romania in anul 1969). Pe cale de consecinta s-a apreciat ca lipsita de fundament sustinerea reclamantei in sensul ca, in speta, sunt incidente prevederile art. 35 lit. b din Legea nr. 84/1998.

Totodata, s-a retinut ca, desi a reclamat din perspectiva art. 5 din Legea nr. 11/1990, savarsirea de catre parata a unor acte de concurenta neloiala, apelanta nu a produs probe care sa ateste o atare situatie.

Impotriva deciziei mentionate a declarat recurs SC Trust Eurotherm SRL, invocand motivul prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prin motivele de recurs, reclamanta a sustinut ca instanta de apel nu a aplicat sau a aplicat gresit principiile de drept stabilite in jurisprudenta Curtii Europene de

Justitie in aprecierea coliziunii marca - nume comercial, respectiv art. 5 (1) din Directiva Consiliului Europei, nr. 89/104/EEC, transpuse in legislatia romana prin dispozitiile art. 35 alin.(1) din Legea nr. 84/1998. S-a aratat ca, sesizata in baza art.

234 din Tratatul Comunitatii Europene, Curtea Europeana de Justitie a pronuntat la data de 11 septembrie 2007 in cazul C-17/06 (Celine) decizia cadru de interpretare unitara a conditiilor in care titularul unei marci anterioare poate opri un tert sa foloseasca neautorizat marca titularului ca nume comercial.

Aplicand aceste principii in speta, s-a sustinut ca sunt indeplinite toate conditiile mentionate.

Astfel nu s-a contestat de niciuna dintre parti ca parata isi foloseste numele comercial in activitatea comerciala si nici nu s-a afirmat ca ar exista consimtamantul reclamantei la inregistrare.

Recurenta a aratat ca s-a dovedit folosirea in legatura cu serviciile oferite, in practica Curtii Europene de Justitie neinteresand faptul ca, asa cum stabileste instanta de apel, semnul respectiv este evident un nume comercial si nu un semn menit sa deosebeasca serviciul unui prestator de al altuia.

S-a invederat ca instanta de apel nu a analizat nici conditia ca folosirea sa fie de natura sa afecteze functia marcii de garantare a originii, fiind evident ca, daca s-ar fi aplicat aceasta regula, nu s-ar fi putut nega faptul ca semnul folosit de parata era folosit pentru a desemna originea comerciala a serviciilor prestate de ea.

De asemenea, recurenta a sustinut ca nu s-a analizat prin decizia atacata nici conditia comportarii oneste fata de interesele legitime ale titularului marcii, din probele administrate rezultand ca, la momentul la care parata si-a inregistrat numele comercial, avea cunostinta de existenta marcii reclamantei, iar folosirea a fost de asa natura incat a creat impresia publicului ca exista o legatura intre serviciile oferite de parata si titularul marcii.

Analizand criticile formulate de reclamanta raportat la motivul invocat prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Principiile de drept stabilite in jurisprudenta Curtii Europene de Justitie in aprecierea conflictului dintre marca si nume comercial sunt aplicabile in speta, scopul articolului 5 (1) din Directiva Consiliului Europei nr. 89/104/EEC, transpus in legislatia romana prin dispozitiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, fiind acela de a proteja functia marcii de indicare a originii comerciale.

In toate situatiile in care o marca anterioara intra in conflict cu un semn folosit in activitatea comerciala de catre un tert se aplica regulile din articolul 35, indiferent

daca semnul este nume comercial sau nu, tocmai pentru a se putea evita producerea unui risc de confuzie intre titularul marcii si cel care foloseste semnul.

In situatia in care semnul este un nume comercial sunt avute in vedere prevederile art. 6 din Directiva (corespunzator art. 38 din legea romana), care impun o conditie suplimentara: verificarea loialitatii folosirii semnului.

Conform jurisprudentei constante a CJCE, respectiv a deciziei cadru in aceasta materie (cazul C-17/06 Celine) exista patru conditii pentru aplicarea protectiei marcii in conflictul cu un semn, pentru toate cazurile prevazute la art. 5 lit. a si lit. b, toate acestea fiind indeplinite in speta.

Astfel, nu s-a contestat ca parata isi foloseste numele comercial in activitatea comerciala, acest aspect fiind retinut implicit de instanta de apel atunci cand s-a referit la anunturile publicitare ale intimatei. Ca atare, este indeplinita prima conditie a folosirii insemnului ca nume comercial in activitatea comerciala.

Cea de a doua conditie, a folosirii fara consimtamantul titularului marcii este, de asemenea, indeplinita, neafirmandu-se ca ar fi existat consimtamantul reclamantei la inregistrare.

Instanta de apel nu a aplicat principiile stabilite in practica Curtii Europene de Justitie in aprecierea celei de-a treia conditii, respectiv folosirea in legatura cu serviciile oferite.

Chiar si atunci cand semnul nu este fixat pe produsul oferit in mod efectiv spre comercializare, exista o folosire a acestuia „in legatura cu bunurile sau serviciile” in sensul Directivei, contrar celor retinute de instanta de apel, atunci cand un tert foloseste semnul intr-un asemenea mod incat se stabileste o legatura intre semnul care constituie numele comercial al tertului si bunurile comercializate sau serviciile pe care le presteaza tertul.

In speta, numele comercial este folosit prin anunturile publicitare postate pe site-uri Internet tocmai pentru a desemna serviciile prestate de intimata, numele comercial fiind astfel folosit in activitatea comerciala pentru a face cunoscut potentialilor clienti serviciile prestate.

Si ultima conditie (a patra) care priveste capacitatea semnului de a afecta functia marcii de garantare a originii, neanalizata de instanta de apel, este indeplinita.

Instanta de apel a pornit de la premisa ca un nume comercial nu poate fi niciodata perceput ca marca, fara a tine seama ca societatea parata nu are nicio marca si ca isi foloseste semnul comercial pentru a-si desemna serviciile.

In aplicarea conditiei mentionate se poate face distinctie dupa cum marca si semnul sunt sau nu identice sau numai similare, riscul de confuzie fiind sau nu prezumat si in functie de identitatea produselor.

Instanta de apel nu a aplicat criteriile stabilite de CJCE in jurisprudenta sa constanta, aplicand gresit dispozitiile legale mentionate, respectiv art. 35 lit. b din Legea nr. 84/1998.

Existenta sau inexistenta riscului de confuzie, ce trebuie stabilita in functie de identitatea sau similaritatea semnului cu marca este o chestiune distincta, care nu inlatura aplicarea criteriilor mentionate.

Cata vreme elementele dominante ale marcii si semnului sunt identice (Eurotherm), existenta riscului de confuzie nu poate fi pusa la indoiala.

Instanta de apel a retinut eronat ca nu poate exista conflict intre marca anterior inregistrata si numele comercial, de vreme ce cele doua semne comerciale au functii diferite potrivit legii.

Considerentele deciziei recurate in acest sens contravin principiilor de drept mentionate, instanta avand obligatia de a trata numele comercial ca pe orice semn distinctiv si de a stabili daca prin modul de folosire al acestuia de catre intimata, acesta putea fi perceput ca si marca pentru serviciile oferite clientilor.

Numele comercial identifica comerciantul, in mod direct, in relatiile sale cu clientii si partenerii de afaceri, iar marca identifica comerciantul prin prisma produselor si serviciilor acestuia, individualizandu-l in raport cu alti comercianti.

Specificul spetei consta in faptul ca societatea parata isi desfasoara activitatea in domeniul serviciilor si comertului cu echipamente termice, instalare si service, fara a folosi un semn distinctiv, altul decat numele comercial.

In cazul serviciilor, marca este acel semn pe care comerciantul il aduce la cunostinta consumatorului, pe orice cale, pentru a realiza in acest fel o asociere intre serviciul oferit si un anumit semn.

Semnul B&B Euroterm indeplineste functiile specifice marcii, de individualizare a serviciilor si poate intra in conflict cu orice alta marca anterioara folosita pentru servicii similare, dovedirea functiei de marca nefiind in acest caz intrinsec legata de operatiunea materiala de aplicare a semnului pe produs sau ambalajul acestuia, cum gresit a considerat instanta de apel.

Pentru toate aceste considerente si retinand ca intemeiate criticile formulate in raport de motivul prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea a admis recursul reclamantei si, in temeiul art. 312 alin.(3), a modificat decizia recurata in

sensul ca a admis apelul declarat de reclamanta SC Trust Eurotherm SA si a schimbat in tot sentinta nr. 473/F pronuntata la 19 mai 2005 de Tribunalul Bucuresti, in sensul ca a admis in parte actiunea.

S-a constatat ca numele comercial „B&B Euroterm” incalca drepturile exclusive asupra marcii reclamantei - „Euro Therm”, certificat de inregistrare la OSIM - nr. 43624 din 18 aprilie 2000.

Parata a fost obligata la incetarea folosirii denumirii „B&B Euroterm”, ca nume comercial, in activitatea sa economica.

S-a respins ca inadmisibila cererea reclamantei privind obligarea paratei la daunei cominatorii, avand in vedere ca dispozitiile art. 580

³

C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, nu mai prevad posibilitatea acordarii acestora, iar constrangerea debitorului unei obligatii de a face, care nu se poate aduce la indeplinire pe calea executarii silite, realizandu-se doar prin aplicarea unei amenzi civile, care se va achita in folosul statului.