Conditia avizarii tehnice a expertizelor judiciare – natura cauzelor in care avizarea este obligatorie

 

Expertizele judiciare efectuate de catre expertii judiciari in specializarea: topografie, cadastru si geodezie sunt supuse avizarii tehnice de catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara prin oficiile de cadastru si publicitate imobiliara.

Avizarea tehnica se face cu privire la corectitudinea datelor topografice, ceea ce presupune efectuarea unei expertize judiciare administrate ca mijloc de proba in actiunile reale imobiliare, nu si in actiunile avand ca obiect despagubiri.

(Decizia civila nr. 74/06.04.2017)

 

Constata ca, prin actiunea inregistrata la data de 13.06.2012 sub nr.11698/109/2012, pe rolul Tribunalului Arges, reclamantele T.A. si P.C. au chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin M.F.P., solicitand sa fie obligat la plata sumei de 6.000.000 lei, pentru prejudiciul suferit in urma condamnarii politice a autorului lor, C.N..

Reclamantele au aratat ca sunt descendentele autorului comun C.N. care, considerat chiabur, a fost arestat si ulterior condamnat prin sentinta nr.456/17.10.1958 a Tribunalului Militar Craiova pronuntata in dosarul nr.452/1958, pe motiv ca ar fi purtat discutii cu caracter dusmanos prin care lauda regimul burghez si comenta diferite stiri de la posturile de radio „imperialiste”. Astfel, s-a retinut ca inculpatul C.N. a savarsit infractiunea prevazuta de art.209 pct.2 lit. a din Codul penal in vigoare la acea data si a fost condamnat la 10 ani inchisoare corectionala si 5 ani interdictie corectionala, fiindu-i confiscata intreaga avere. In timpul incarcerarii in Penitenciarul Galati a fost batut, batjocorit, traind in conditii greu de imaginat, iar in anul 1960 a decedat in penitenciar, din cauza pneumoniei.

Au mai aratat reclamantele ca prin masura condamnarii si privarii de libertate a autorului au fost cauzate traume psihice, cat si atingeri ireversibile onoarei, demnitatii si libertatii individuale. O cuantificare a prejudiciului moral sau o masurare a suferintelor indurate nu poate fi realizata prin probe tehnice exacte, ci este o chestiune pur subiectiva care trebuie analizata in concret prin luarea in considerare a ansamblului imprejurarilor ce tin atat de condamnarea efectiva cat si de efectele nefaste pe care aceasta le-a produs atat pe plan familial, cat si profesional.

Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 3, 5, 8 si 9 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.2, 5 6 din CEDO si Rezolutiile A.P.C.E nr.1096 si 1481 din 2006.

Prin intampinarea formulata paratul Statul Roman prin M.F.P. a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii motivat de imprejurarea ca prin deciziile nr.1354/20.10.2010 si nr.1358/21.10.2010 ale Curtii Constitutionale a Romaniei au fost declarate neconstitutionale art. I pct.1 si art. II din O.U.G. nr.62/2010, art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009.

La data de 25.10.2012, reclamantele au formulat cerere de modificare a actiunii, solicitand obligarea paratului la plata de despagubiri materiale constand in contravaloarea bunurilor confiscate, ca urmare a condamnarii politice a aceluiasi autor.

In motivarea cererii au aratat ca bunurile confiscate sunt atat mobile, cat si imobile. O parte din bunurile imobile au reintrat in proprietatea familiei, respectiv casa si mai multe terenuri de pe raza localitatii Valea Ursului, iar bunurile imobile care nu au fost retrocedate si pentru care nu s-a primit niciun fel de despagubire sunt urmatoarele: o magazie din scanduri, o povarna din zid de caramida, un grajd din caramida cu fanar la etaj si o cladire veche zidita acoperita cu sita compusa din doua camere de locuit, bucatarie si sala deschisa, precum si un ha teren in pct. N.. In cuprinsul cererii modificatoare au enumerat si o serie de bunuri mobile confiscate.

Prin notele de sedinta depuse la 20.11.2012, paratul a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare, respinsa de instanta prin incheierea din 5.12.2012, pentru motivele cuprinse in acea incheiere.

Prin sentinta civila nr.434 din 22 noiembrie 2013 Tribunalul Arges - Sectia civila a admis in parte actiunea modificata si l-a obligat pe parat sa plateasca reclamantelor cate de 20.000 lei cu titlu de daune morale. A fost obligat paratul si la plata catre reclamante a sumelor de 350.340 lei – T. A. si 206.845 lei – P.C., cu titlu de daune materiale.

Prin decizia nr.1082 din 12 iunie 2014 Curtea de Apel Pitesti a admis recursul formulat de paratul Statul Roman prin M.F.P., a casat sentinta tribunalului si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta.

Instanta a de recurs a retinut ca prima critica privind acordarea de daune morale catre reclamante este fondata, intrucat in prezent nu mai exista temei legal pentru acordarea acestora. Aceasta problema de drept a fost dezlegata prin decizia nr.12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte in recurs in interesul legii, care a statuat ca decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale produce efecte juridice asupra proceselor in curs de judecata la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial, cu exceptia situatiei in care la aceasta data era deja pronuntata o hotarare definitiva. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, dispozitiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.

A mai retinut curtea de apel ca din prevederile art.5 lit. b din Legea nr.221/2009 rezulta ca obiect al reparatiei il constituie obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile legilor speciale de retrocedare. Raportul de expertiza intocmit la dosar contine numai concluzii generale si a avut in vedere in exclusivitate doar inscrisurile depuse la dosar de intimatele-reclamante, fara ca aceste inscrisuri sa fie transpuse in mod real pe teren, cu atat mai mult cu cat Primaria Comunei Bascov a precizat prin inscrisurile depuse in recurs ca terenul din pct. N. nu se mai regaseste in prezent, situatie fata de care expertul trebuie sa verifice daca terenul poate fi identificat, in sensul ca acesta mai exista sau nu, sau daca in prezent are alta denumire. Legiuitorul a conditionat astfel acordarea de despagubiri materiale prin intermediul Legii nr.221/2009 numai in situatia in care persoanele indreptatite nu au solicitat retrocedarea prin intermediul legilor speciale de reparatie si evident nu au primit despagubiri speciale. Sub acest aspect expertul desemnat in cauza trebuie sa solicite absolut toate cererile de reconstituire formulate de catre reclamante in temeiul legilor speciale de reparatie si sa stabileasca in mod clar, fara echivoc, daca s-a emis titlu de proprietate sau dispozitie a primarului in baza Legii nr.10/2001 sau daca pe rolul instantelor judecatoresti exista procese cu privire la terenul si constructiile in litigiu si, in caz afirmativ, care este stadiul acestor procese.

Aceeasi situatie vizeaza si constructiile care au facut obiectul litigiului si cu privire la care se solicita despagubiri materiale, atata vreme cat expertul desemnat de catre instanta de fond   s-a raportat numai la un singur inscris si anume un inventar al acestor imobile, fara a stabili daca la data preluarii terenului si a constructiilor de catre stat aceste constructii mai existau sau au fost instrainate de catre autorul comun. In situatia in care acestea existau trebuie administrate probe cu privire la stadiul acestor constructii, respectiv daca erau in stare buna sau degradata, toate aceste imprejurari trebuie dovedite cu proba testimoniala, inscrisuri si, evident, completare la raportul de expertiza, pentru a se stabili in mod concret cuantumul acestor despagubiri, evident, numai in situatia in care sunt indeplinite conditiile prevazute de art.5 lit. b din Legea nr.221/2009.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Arges la data de 8.07.2014, iar in raport de decizia de casare au fost administrate probele indicate, respectiv proba cu expertiza  tehnica de specialitate, proba testimoniala si inscrisuri.

Prin sentinta civila nr.456 din 16 noiembrie 2016 pronuntata de Tribunalul Arges a fost respins exceptia prescriptiei, a fost admisa in parte actiunea si a fost obligat paratul la plata catre reclamante a sumelor de 320.610 lei si respectiv 410.950 lei.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare a actiunii a fost respinsa la termenul din data de 29.06.2016, pentru considerentele din incheierea de la aceasta data.

Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a fost unita cu fondul si a fost analizata cu prioritate, conform art.137 Cod procedura civila, fiind apreciat ca nefondata. Astfel, art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 prevede ca orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a legii, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu au obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005. Prin intrarea in vigoare a Legii nr.221/2009 legiuitorul a inteles sa repuna in termen persoanele indreptatite la despagubiri pentru bunurile confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, astfel ca termenul de prescriptie nu incepe sa curga de la data de 1.01.1990, potrivit dreptului comun (art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 si art.1886 Cod civil).

In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul a retinut ca din raportul de expertiza initial, precum si completarea la acesta efectuata in rejudecare de expertul C., a rezultat fara niciun dubiu ca terenul din pct. N., identificat in raportul de expertiza initial, nu se mai numeste la fel la momentul actual, insa cel identificat de expert este terenul ce a purtat denumirea de N.. Concluzia expertului este sustinuta de adresa nr.21519/27.11.2015 emisa de Primaria comunei Bascov, din care mai reiese ca acest teren a fost confiscat, asa cum rezulta din inventarul privind confiscarea din 2.03.1959, in dosarul nr.1060/1958 si din sentinta civila nr.2165/7.10.1960 pronuntata in dosarul nr.2674/1960. Tot in aceasta adresa s-a mentionat ca reconstituirea dreptului de proprietate pe acest amplasament nu s-a facut in conditiile Legii nr.18/1991 si nici a legilor ulterioare privind fondul funciar; dupa condamnarea politica si dislocarea familiei C., terenul din punctul N., situat in zona necooperativizata a comunei, a intrat in posesia altor persoane, urmare a masurilor din perioada de dupa 1959, persoane care ulterior si-au edificat gospodarii, fiind dobanditori de buna-credinta, terenul intrand in circuitul civil; nu a fost emisa nicio dispozitie a Primarului in baza Legii nr.10/2001 pentru constructiile demolate din incinta gospodariei familiei Constantinescu Nicolae.   

Cele mentionate in adresa de mai sus se coroboreaza cu cele constatate in raportul initial de expertiza, din care rezulta ca terenul din pct. N. nu a fost retrocedat reclamantelor, insa nu este liber, fiind intrat in circuitul civil si aflat in proprietatea actuala a numitilor T. si M..  Evaluarea acestui teren s-a facut de catre expertul M.V., care a retinut in raportul de expertiza o valoare de 410.950 lei.

Tribunalul a mai retinut ca reclamantele au dovedit prin probele ce au fost administrate existenta constructiilor a caror contravaloare au solicitat-o, respectiv: o magazie din scanduri, o povarna din zid de caramida, un grajd din caramida cu fanar la etaj si o cladire veche zidita acoperita cu sita compusa din doua camere de locuit, bucatarie si sala deschisa.

Astfel, din declaratiile martorului B.N. a rezultat ca familia C. a avut constructiile pozitionate in acelasi loc unde se gaseau doua case, din care una era casa boiereasca, ce se afla si in prezent, iar una unde stateau de regula cei care erau folositi la lucrarile agricole; aceasta familie mai avea un fanar de aproximativ 250 mp. folosit la parter pentru adapostul animalelor, o povarna de aproximativ 200 mp. din zid de caramida si o cladire unde se obtinea tuica din fructe cu ajutorul unui cazan alambicat, o magazie de cereale de aproximativ 60-70 mp., constructie noua; fanarul a fost folosit initial ca scoala, iar apoi a fost demolat, fiind ridicata o casa noua in locul acestuia; toate aceste bunuri au existat la data exproprierii.

Constructiile enumerate mai sus au fost mentionate si de martorul Toma Ilie, ce a  declarat ca acestea erau „aproape noi” fiind luate „de comunisti”.

Existenta constructiilor rezulta si din urmatoarele inscrisuri: procesul-verbal nr.1060/27.12.1958, inventarul din data de 2.03.1959, procesul-verbal din data de 6.06.1959, extrasul de rol cu membrii gospodariei si identificarea terenurilor si constructiilor care apartin autorului C.N. la nivelul anilor 1957-1958 (documente ce s-au aflat in evidenta primariei Valea Ursului) si sentinta civila nr.2165/7.10.1960.

Toate aceste constructii au fost identificate si evaluate de catre expertul C.C. la valoarea de 320.610 lei, astfel cum rezulta din raportul de expertiza, expertul evidentiind existenta constructiilor pe baza inscrisurilor mentionate mai sus si a declaratiilor martorilor, in functie de care a facut si evaluarea acestora.

Fata de continutul art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009, constatand incidenta acestora in cauza in raport de situatia de fapt relevata de materialul probator din care rezulta bunurile confiscate in urma hotararii de condamnare, depozitiile martorilor, dar si concluziile rapoartelor de expertiza intocmite in cauza cu privire la evaluarile bunurilor mentionate mai sus si posibilitatea atribuirii lor in natura sau prin echivalent, in baza dispozitiilor legale mai sus mentionate, tribunalul a admis in parte actiunea, conform celor de mai sus.

In termen legal, paratul Statul Roman prin M.F.P. a formulat recurs impotriva sentintei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. Actiunea formulata de reclamante este prescrisa.

Astfel, din interpretarea dispozitiilor art.5 lit. b din Legea nr.221/2009 rezulta ca pentru valorificarea eventualelor drepturi rezultate din masura confiscarii, reclamantele au avut la dispozitie procedurile reglementate de Legile nr.10/2001 si nr.247/2005, de care insa nu au inteles sa uzeze. Art.5 lit. b din Legea nr.221/2009 nu opereaza o repunere in termenul de formulare a cererilor de retrocedare a bunurilor si nici nu instituie un nou termen de 3 ani pentru reiterarea cererilor al caror regim a fost deja reglementat prin legile speciale anterioare de reparatie.

A concluzionat apelantul ca prezenta actiune este prescrisa, intrucat putea fi formulata numai intr-un termen de 3 ani, care a inceput sa curga din decembrie 1989 sau cel tarziu din momentul intrarii in vigoare a Constitutiei Romaniei (8.12.1991), iar prescriptia trebuie cercetata din oficiu de instanta, potrivit art.18 din Decretul nr.167/1958.

2. Raportul de expertiza topografica este nul, deoarece nu are avizul tehnic al O.C.P.I. Arges, asa cum prevad dispozitiile art.2 si 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.J. nr.1882/2011.

3. Solutia pronuntata pe fondul cauzei este gresita.

Astfel, fata de decizia de casare nu se impunea efectuarea unei noi evaluari a imobilelor, deoarece instanta care a trimis spre rejudecare a pus in vedere tribunalului sa administreze noi probe cu privire la situatia juridica a imobilelor teren si constructii, iar nu cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin rapoartele de evaluare.

In ceea ce priveste constructiile, din expertiza efectuata nu rezulta daca acestea mai existau la data preluarii terenului sau au fost instrainate, dupa cum nu s-a stabilit care ar fi stadiul acestor constructii, desi decizia de casare a dispus in acest sens. Tribunalul, insa, in rejudecare nu a dispus refacerea probatoriului, iar reclamantele nu au produs probe in sensul celor anterior aratate, desi au beneficiat de aparare calificata din partea unui avocat.

Referitor la terenul din punctul N., expertul nu a raspuns clar obiectivului fixat de instanta, in sensul daca mai exista dosare pe rolul instantelor cu privire la acesta, cu referire expresa la dosarul nr.412/1259/2011 al Tribunalului Arges. In plus, mai exista un dosar avand ca obiect despagubiri in baza Legii nr.221/2009, respectiv dosarul nr.23017/109/2012 aflat pe rolul Tribunalului Arges. Pe de alta parte, terenul a fost identificat de expert numai pe baza sustinerilor reclamantelor, iar tribunalul, incalcandu-si rolul activ, nu a solicitat expertului lamurirea acestuia aspect. In alta ordine de idei, acest teren a fost solicitat si in baza Legii nr.247/2005 prin cererea nr.8537/23.08.2005.

In fine, a aratat recurentul-parat, in dosarul nr.412/1259/2011 s-a statuat de catre Curtea de Apel Pitesti, atat prin decizia nr.71/2015, cat si prin decizia nr.180/2016, ca reclamantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 22,36 ha. teren, desi autorii detineau, potrivit B.A.P. din anul 1948, doar 16,58 ha.

Prin decizia nr.74/06.04.2017, cu majoritate, Curtea de Apel Pitesti – Sectia i civila a admis recursul formulat de paratul STATUL ROMAN prin M.F.P. reprezentat de DGRFP Ploiesti prin AJFP Arges, impotriva sentintei civile nr.456 din 16 noiembrie 2016 pronuntata de Tribunalul Arges in dosarul nr.11698/109/2012*, intimate fiind reclamantele T.A. si  P.C.; a modificat sentinta in parte, in sensul ca a respins cererea de acordare a despagubirilor pentru teren; a mentinut in rest sentinta.

Pentru a hotari astfel, Curtea, cu majoritate, a retinut urmatoarele:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Conform art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009, acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative poate fi solicitata in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a legii.

Textul este, asadar, foarte clar in ceea ce priveste data posibilitatii formularii unei actiuni intemeiate pe acest act normativ: data intrarii in vigoare a legii. Ca atare, apare nefondata sustinerea recurentului-parat in sensul ca termenul de prescriptie este cel de 3 ani prevazut de Decretul nr.167/1958 si ca acest termen curge din decembrie 1989 sau de la data intrarii in vigoare a Constitutiei din anul 1991.

In speta este vorba despre un act normativ special, care reglementeaza atat durata termenului, cat si momentul de inceput al acestuia, iar actul special deroga de la cel general.

Cum Legea nr.221/2009 a intrat in vigoare la data de 14.06.2009, iar prezenta actiune a fost formulata la 13.06.2012, rezulta ca a fost respectat termenul de 3 ani prevazut de actul normativ.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

Conform art.1 alin.1 din Ordinul nr.1882/2011, A.N.C.P.I., prin oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, avizeaza tehnic, exclusiv cu privire la corectitudinea datelor topografice, expertizele judiciare efectuate de catre expertii judiciari in specializarea topografie, cadastru si geodezie.

Rezulta din textul de lege ca avizul O.C.P.I. este necesar cu privire la corectitudinea datelor topografice, ceea ce inseamna ca are in vedere expertizele judiciare in actiunile reale in care litigiul poarta asupra unei suprafete de teren care trebuie identificata fizic si transpusa intr-un plan de amplasament si delimitare a imobilului, ce trebuie intocmit in sistemul de proiectie Stereografic 1970, conform art.3 din acelasi ordin.

In speta, insa, actiunea promovata de reclamante este una in despagubiri, iar nu o actiune reala, iar expertiza tehnica intocmita de Chiritescu Lucian s-a efectuat numai pentru identificarea fizica a terenului, lucrarea nefiind necesara pentru punerea in executare a hotararii.

De altfel, asa cum se va arata in continuare, solutia tribunalului cu privire la despagubirile pentru teren urmeaza a fi modificata de instanta de recurs, situatie fata de care sustinerile recurentului din cel de al doilea motiv apar si lipsite de interes.

Al treilea motiv de recurs este, in parte, fondat.

Contrar sustinerii recurentului-parat, in decizia de casare, Curtea de apel a dispus ca tribunalul, in rejudecare, sa efectueze si o expertiza pentru stabilirea cuantumului despagubirilor.

Pe de alta parte, tribunalul a respectat indrumarile instantei de casare si sub aspectul existentei constructiilor si a stadiului acestora, sens in care au fost audiati martorii B.N. si T.I.. Cei doi au cunostinta despre toate constructiile ce fac obiectul prezentului dosar si care nu mai exista fizic, fiind demolate, aspect confirmat si de expertul cauzei, C.C., care nu a regasit fizic aceste constructii, facand o evaluare ipotetica a acestora.

In fine, in ceea ce priveste terenul din punctul „N.”, in decizia de casare s-a dispus ca instanta de fond sa faca verificari daca terenul poate fi identificat, daca a fost solicitat prin intermediul legilor speciale de reparatie, daca face obiectul vreunui titlu de proprietate sau a unei dispozitii a primarului si daca pe rolul instantelor exista procese cu privire la acest teren, sens in care trebuie verificata sustinerea recurentului referitoare la dosarul nr.412/1259/2011*, care ar avea ca obiect si terenul din punctul N..

Tribunalul s-a conformat deciziei de casare si a dispus o completare a expertizei tehnice, insa expertul nu a putut raspunde tuturor obiectivelor, aratand ca nu are posibilitatea sa verifice cu exactitate daca partile au mai avut procese cu acelasi obiect.

Referitor la acest teren, din adresa nr.21519/27.11.2015 emisa de Primaria comunei Bascov, rezulta ca terenul din punctul „N.” nu a fost reconstituit reclamantelor in baza  Legii nr.18/1991 si nici retrocedat in baza Legii nr.10/2001, el intrand in posesia altor persoane care si-au edificat gospodarii dupa anul 1959, terenul intrand in circuitul civil.

Dupa pronuntarea deciziei de casare in prezentul dosar (12.06.2014), a fost pronuntata decizia irevocabila nr.180/28.06.2016 in dosarul nr.75/46/2016 al Curtii de Apel Pitesti (de solutionare a recursurilor formulate impotriva sentintei nr.79/2015 pronuntata de Tribunalul Arges in dosarul nr.412/1259/2011*), ce a avut ca obiect restituirea, in baza Legii nr.10/2001, a unui teren detinut de autori in comuna Bascov, sat Valea Ursului. Prin aceasta decizie a fost modificata sentinta nr.79/2015 a Tribunalului Arges, in sensul respingerii contestatiei formulate de T.A. si P.C.. In aceasta hotarare judecatoreasca s-a stabilit in mod irevocabil ca, potrivit B.A.P. din anul 1948, autorii reclamantelor au detinut 16 ha. si 5.800 mp. teren agricol si, cu toate acestea, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafata mult mai mare, respectiv pentru 22,36 ha. teren agricol.

In aceste conditii, desi terenul situat in punctul N. nu a fost restituit in natura si nici prin echivalent, Curtea a apreciat ca reclamantele nu mai pot primi despagubiri pentru acesta, in temeiul Legii nr.221/2009, deoarece printr-o atare solutie s-ar ajunge ca reclamantele sa obtina si mai mult teren fata de cel detinut de autori (despagubiri pentru acesta), in conditiile in care, asa cum s-a aratat, deja au in plus aproape 6 ha.

Este adevarat ca art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 prevede ca acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, se poate face daca bunurile respective nu au fost restituite in natura sau prin acordarea de despagubiri, in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005. Insa instanta nu poate ignora faptul ca reclamantele au obtinut deja mai mult teren decat cel la care erau indreptatite potrivit legilor speciale de reparatie, iar prin acordarea unor despagubiri pentru terenul din punctul N., care, asa cum invedereaza chiar Comuna Bascov, nu a facut obiectul acestor legi speciale, instanta ar incuraja atitudinea abuziva a reclamantelor, care urmaresc, invocand actele normative reparative, sa obtina avantaje mai multe decat cele pe care legea le confera.

Ca atare, Curtea a apreciat ca in mod gresit tribunalul, ignorand decizia civila nr.180/28.06.2016, a acordat reclamantelor despagubiri si pentru terenul de 1 ha. din punctul N..

Pentru toate aceste considerente, Curtea, cu majoritate, a admis recursul, in temeiul art.312 Cod procedura civila si a modificat in parte sentinta, in sensul ca a respins cererea de acordare a despagubirilor pentru teren, mentinand in rest sentinta.