Concedierea, colectiva.

 

Prin dispozitiile art. 69 Codul muncii este reglementata obligatia informarii sindicatului asupra intentiei de realizare a unor concedieri colective, prin initierea in acest sens de consultari intre partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informatiilor necesare identificarii solutiilor (motivatia masurii preconizate, numarul si categoriile de salariati afectati etc.). Aceasta obligatie legala vine in concordanta cu cele statuate prin art. 70 si art. 71

¹

Codul muncii, referitoare la emiterea notificarilor scrise.

Societatea a furnizat o parte a informatiilor solicitate, respectiv cele cu privire la persoanele care cumuleaza pensia cu salariul si persoanele care urmeaza sa iasa la pensie, insa cu privire ca la faptul ca nu ar exista in niciuna din subdiviziunile afectate persoane care sa aiba calitatea de asociati in societati comerciale nu a furnizat nici o proba in acest sens.

In sedinta Consiliului de Administratie din 27.11.2009, ca urmare a finalizarii consultarilor cu Sindicatul si avand in vedere si propunerile acestuia s-a pus in discutie aprobarea numarului final de posturi indirect productive ce urmeaza a fi reduse si s-a aprobat noua structura a organigramei societatii.

In ceea ce priveste criteriile avute in vedere la dispunerea concedierii, competenta profesionala si conduita disciplinara nu a fost singurul criteriu avut in vedere.

In deciziile de concediere s-au indicat in ordine criteriile care vor fi avute in vedere la aplicarea efectiva a reducerilor de personal.

Din corespondenta purtata intre angajator si sindicat rezulta ca aceste criterii au fost respectate, iar lista cu persoanele propuse pentru concediere colectiva au fost inaintate spre consultare sindicatului.

In ceea ce priveste daunele morale, solicitate de catre recurentii reclamanti, acestea nu se justifica atat timp cat deciziile de concediere au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale si fara savarsirea vreunui abuz din partea angajatorului.

 

Art. 69 Codul muncii

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.720/118/2010 reclamantul D.A. a chemat in judecata pe parata S.C. D.M.H.I. S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa constate nulitatea deciziei de concediere nr. 2616/21.12.2009, sa dispuna reintegrarea reclamantului in postul anterior detinut si obligarea paratei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei si pana la efectiva reintegrare, precum si la plata de daune morale in cuantum de 1500 lei.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de 02.11.2009, sindicatul reprezentativ la nivel de unitate a primit din partea paratei o notificare prin care era informat ca un numar de 261 persoane urmeaza a fi concediate incepand cu data de 04.02.2009. In raspunsul transmis paratei, sindicatul a apreciat ca societatea poate supravietui din punct de vedere economic fara concedierea de personal, fiind totodata propuse o serie de masuri menite a conduce la evitarea solutiei preconizate. S-a atras de asemenea atentia paratei asupra necesitatii de raportare la criterii obiective de selectie a personalului, intrucat prin aplicarea doar a art. 127 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, care se refera la competenta profesionala si conduita disciplinara, masura concedierii ar fi nelegala.

Reclamantul a mai sustinut ca prin concedierea colectiva pe care a dispus-o, parata a incalcat prevederile art. 79 ali.1 lit. c din Contractul colectiv de munca la nivel national si art.69 din Codul muncii, ambele reglementand obligatia angajatorului de a initia consultari cu sindicatul si a furniza acestuia toate informatiile relevante. Astfel, parata a inteles sa se conformeze doar partial cererilor sindicatului prin care se solicitau relatii referitoare la lista salariatilor din subdiviziunea vizata de desfiintare, cu evidentierea vechimii fiecaruia;lista cu salariatii care au calitatea de asociati ai unei societati comerciale, care mai au loc de munca sau cumuleaza pensia cu salariul, care indeplinesc conditiile de pensionare, au in intretinere copii sau alte persoane, sunt unici intretinatori ai familiei sau au mai putin de 3 ani pana la pensionare.

Prin urmare, nerespectarea textelor legale mentionate, atrage nulitatea decizii pentru vicii de fond ale procedurii.

A mai invederat reclamantul ca parata a incalcat si prevederile art. 69 din Codul muncii, art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national si art. 181 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, intrucat nici un moment nu a prezentat persoanelor vizate de concediere o lista cu posturile disponibile din societate si nu a sprijinit in nici un fel angajatii in sensul recalificarii ori reconversiei profesionale.

De asemenea, a apreciat reclamantul ca parata a omis sa supuna spre analiza si avizare consiliului de administratie justificarea tehnico-economica, impreuna cu obiectiile si propunerile sindicatului, astfel cum prevede art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national.

In aparare, parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondata.

Pe aceasta cale, parata a sustinut ca in sedinta Consiliului de Administratie din data de 18.09.2009 a fost adoptat planul managerial anticriza prin care s-a stabilit masura concedierii colective a unui numar de 280 de salariati, pensionarea a 101 salariati, reducerea sporului de conducere, diminuarea numarului de personal expatriat, reducerea numarului de ore suplimentare pentru toti salariatii, somajul tehnic pentru salariatii care nu au front de lucru etc.

La data de 30.10.2009 Consiliul de Administratie a aprobat Proiectul de concediere colectiva inregistrat sub nr. 417/30.10.2009, prin care viza spre desfiintare 261 de posturi, prin adresa nr. 918/02.11.2009 fiind notificat sindicatul, potrivit art. 69 Codul muncii. Ulterior, prin adresa nr. 933/05.11.2009 s-a comunicat sindicatului si lista nominala cu persoanele propuse pentru concediere, numarul acestora fiind scazut la 178.

Parata a mai sustinut ca prin adresa nr. 127/10.11.2009 sindicatul a propus o serie de masuri de evitare a concedierilor colective, masuri cu care administratia a fost de acord, dar care in mare majoritate fusesera deja implementate.

In urma finalizarii consultarilor cu sindicatul, s-a pus in discutie aprobarea numarului final de posturi indirect productive ce urmau a fi reduse, respectiv de 118, ca urmare a excluderii din lista initiala a cazurilor sociale, a  inca 27 de posturi, ale caror titulari au fost transferati in sectorul direct productiv, numarul posturilor desfiintate fiind stabilit in cele din urma la 69.

Prin urmare, a invederat parata, societatea a urmat intreaga procedura prevazuta de lege in cazul concedierilor colective, a facut eforturi pentru mentinerea unui numar cat mai mare de locuri de munca si s-a consultat permanent cu sindicatul, ale carui propuneri au fost de asemenea implementate.

In dovedirea celor sustinute, parata a depus la dosar intreaga documentatie pe baza careia a emis decizia contestata.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 721/118/2010, reclamantii G.I. s.a. prin SINDICATUL LIBER N. au chemat in judecata pe parata  SC D.M.H.I. SA, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa constate nulitatea deciziilor de concediere din data de 21.12.2009, sa dispuna reintegrarea lor in functiile anterior detinute, cu obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite pana la efectiva reintegrare, precum si la plata de daune morale in cuantum de 1500 lei pentru fiecare.

In motivarea cererii, reclamantii au sustinut ca au fost concediati de societatea parata la data de 21.12.2009, in cadrul unei proceduri de concediere colectiva lovite de vicii de fond ce atrag sanctiunea nulitatii.

Astfel, au sustinut reclamantii ca parata a incalcat prevederile  art. 79 ali.1 lit. c din Contractul colectiv de munca la nivel national si art.69 din Codul muncii, referitor la obligativitatea consultarilor cu sindicatul, prevederile art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national si art. 181 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, privind obligatia de a acorda salariatilor concediati sprijin pentru recalificare sau reconversie profesionala, precum si dispozitiile art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national, care reglementeaza obligatia avizarii situatiei tehnico-economice si a propunerilor sindicatului, de catre consiliul de administratie sau adunarea generala.

In aparare, parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei de obiect a cererii formulate de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D., intrucat acestia nu au fost concediati si nu au primit decizii de concediere.

Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii, apreciind ca a fost respectata intreaga procedura legala a concedierii colective.

La termenul din 19.05.2010 instanta a dispus conexarea Dosarului nr. 721/118/2010 la Dosarul nr. 720/118/2010, apreciind ca sunt indeplinite conditiile art. 164 C.proc.civ., prin prisma obiectului celor doua actiuni, ce supune analizei instantei legalitatea procedurii de concediere colectiva din cadrul societatii parate.

Prin sentinta civila nr.1536/04.10.2010 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei de obiect a cererii conexe formulate de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D.;

A respins cererea principala formulata de reclamantul D.A. prin Sindicatul Liber N. in contradictoriu cu parata SC D.M.H.I. SA, ca nefondata.

A respins cererea conexa formulata de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D. prin Sindicatul Liber N. in contradictoriu cu parata SC D,M,H.I. SA, ca lipsita de obiect.

A respins cererea conexa formulata de restul reclamantilor G.I. prin Sindicatul Liber N., in contradictoriu cu parata SC D.M.H.I. SA, ca nefondata.

A respins cererea paratei de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata ca nedovedita.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:

In temeiul art. 137 C.proc.civ., instanta s-a pronuntat cu prioritate asupra exceptiei lipsei de obiect a cererii conexe formulate de reclamantii
M.E., R.C. si M.I.D.

Din examinarea inscrisurilor depuse la dosar de ambele parti, rezulta ca reclamantii mentionati nu au fost afectati de procedura de concediere colectiva desfasurata la nivelul societatii parate, in cazul acestor reclamanti nefiind emise decizii individuale de concediere.

Cum obiectul cererii conexe deduse judecatii de reclamanti l-a reprezentat tocmai contestarea deciziilor de concediere, decizii a caror existenta nu a fost dovedita, urmeaza a se retine ca exceptia invocata de parata prin intampinare este fondata.

Pe cale de consecinta, aceasta exceptie a fost admisa, iar cererea conexa formulata de reclamantii
M.E., R.C. si M.I.D
a fost respinsa ca lipsita de obiect.

Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului actiunii instanta de fond a constatat urmatoarele:

Reclamantii au fost salariati ai societatii parate, prin deciziile contestate, emise la data de 21.12.2009, fiind concediati in temeiul art. 68 si urm. Codul muncii si art. 59 lit.a din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, cu plata unor compensatii banesti ce au variat in functie de vechimea in munca.  

         In motivarea in fapt a deciziei, societatea parata a retinut ca situatia economico-financiara prezenta si perspectiva anilor urmatori cu privire la piata nationala si internationala de nave, precum si numarul scazut de contracte si comenzi de constructii de nave conduc la imposibilitatea mentinerii structurii de personal existente.

De asemenea, s-a evidentiat o scadere a portofoliului de comenzi cu 40% avand ca rezultat direct reducerea volumului de activitate in zona functiunilor de pregatire a fabricatiei.

In cuprinsul deciziilor de concediere au fost mentionate criteriile pe baza carora s-a stabilit ordinea concedierilor, in conditii de competenta profesionala si conduita disciplinara egala fiind vorba despre: salariatii care mai au un loc de munca sau cumuleaza pensia cu salariul; salariatii care indeplinesc conditiile de pensionare, la cererea unitatii si la cererea lor; salariatii care au cea mai mica vechime in societate si cei care sunt asociati la alte societati comerciale.   

Prin dispozitiile art. 69 Codul muncii este reglementata obligatia informarii sindicatului asupra intentiei de realizare a unor concedieri colective, prin initierea in acest sens de consultari intre partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informatiilor necesare identificarii solutiilor (motivatia masurii preconizate, numarul si categoriile de salariati afectati etc.). Aceasta obligatie legala vine in concordanta cu cele statuate prin art. 70 si art. 71

¹

Codul muncii, referitoare la emiterea notificarilor scrise.

Obligatia angajatorului in acest sens se poate considera indeplinita in conditiile in care au existat efectiv consultari intre cele doua parti, chiar daca angajatorul isi mentine pozitia initiala, el nefiind obligat sa adopte pozitia sindicatului, respectiv a reprezentantilor salariatilor. Or, in cauza de fata aceasta obligatie a fost indeplinita de societatea parata.  

    Astfel, prin adresa nr. 918/02.11.2009, societatea parata a comunicat Sindicatului Liber N. o notificare fondata pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii, reprezentatul sindicatului primind sub semnatura acest inscris. Aceeasi notificare a fost inregistrata sub nr. 1983/04.11.2009 la A.J.O.F.M. Constanta si sub nr. 16086/04.11.2009 la I.T.M Constanta.

Prin adresa nr. 933/05.11.2009, sindicatului i-a fost comunicata lista nominala cu cele 178 de persoane propuse pentru concediere, prin aceeasi adresa fiind propusa organizarea de intalniri mixte Administratie - Sindicat in perioada 06-11.11.2009, in vederea discutarii problemelor legate de punerea in aplicare a masurilor preconizate. La data de 16.11.2009, prin adresa nr. 968-fila 70, societatea a comunicat sindicatului si listele cu salariatii pensionati pentru limita de varsta, cu cei care indeplineau conditiile de pensionare, cu salariatii care cumulau pensia cu salariul si cei angajati pe durata determinata.

Ca urmare a formularii de catre sindicat, prin adresa nr. 967/11.11.2009, a unor propuneri concrete de masuri de diminuare a numarului de salariati care sa fie concediati, parata a raspuns prin adresa nr. 967/16.11.2009, prin care a aratat ca cele mai multe dintre solutiile propuse au fost deja implementate, fiind totodata detaliat raspunsul pentru fiecare dintre masurile anticriza propuse de sindicat.

Avand in vedere tot acest schimb de corespondenta intre administratie si sindicat, dublat de organizarea unor intalniri mixte ce au vizat posibilele masuri menite sa diminueze concedierile de personal, instanta apreciaza ca parata si-a indeplinit obligatia de a initia consultari legate de masura concedierii colective, furnizand sindicatului toate informatiile solicitate si aplicand chiar o parte dintre masurile anticriza propuse de salariati.        

Reclamantii au invocat de asemenea

nerespectarea prevederilor art. 69 alin.1 lit.b Codul muncii, art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national si art. 181 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivelul de ramura, potrivit cu care unitatea care efectueaza concedieri colective este obligata sa initieze negocieri cu sindicatul cu privire la masuri care vizeaza printre altele sprijinirea salariatilor concediati pentru recalificarea sau reconversia profesionala.

Trebuie subliniat ca textul de lege impune obligatia angajatorului de
a initia negocieri
concentrate pe identificarea de masuri sociale vizand printre altele si sprijinul pentru reconversia profesionala, nu si obligatia de a asigura in orice conditii aceasta recalificare a salariatilor. Pe de alta parte, textul are in vedere o astfel de negociere in scopul atenuarii consecintelor concedierii, deci cu efecte ulterioare masurii de concediere, cand fostul salariat urmeaza a fi sprijinit pentru o eventuala recalificare, in vederea incheierii unui nou raport de munca.

Or, in cauza de fata, nu se poate aprecia ca parata nu a initiat astfel de discutii cu sindicatul, din moment ce recalificarea unora dintre salariatii vizati initial de masura concedierii s-a realizat chiar pe parcursul derularii procedurii reglementate de art.68-71 din Codul muncii, astfel ca masura concedierii a fost evitata prin trecerea in productie a unor salariati din sectorul indirect productiv.Acest aspect a fost confirmat de reclamanti prin chiar cererea de chemare in judecata, prin intampinare parata sustinand de asemenea ca 27 de salariati au fost transferati in sectorul direct productiv, pentru a se evita concedierea lor.

Cu privire la ignorarea disp.  art. 79 lit. b din Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007, s-a retinut ca potrivit textului invocat
- In cazul in care unitatea este pusa in situatia de a efectua concedieri colective, partile convin asupra respectarii urmatoarelor principii:
 

   b)
justificarea tehnico-economica, impreuna cu obiectiile si propunerile sindicatului, va fi supusa spre analiza si avizare consiliului de administratie sau, dupa caz, adunarii generale.

Din analiza inscrisurilor depuse la dosar de catre parata, rezulta ca aceasta obligatie a fost respectata de patronat, prin Hotararile Consiliului de Administratie din datele de 18.09.2009, 30.10.2009 si 27.11.2009 fiind aprobate atat situatiile financiare ale societatii la data de 30.09.2009, cat si reducerea numarului de posturi indirect productive si noua structura a organigramei societatii.

Pentru toate considerentele expuse, instanta a retinut ca procedura de concediere colectiva desfasurata la nivelul societatii parate indeplineste conditiile de legalitate impuse de prevederile art. 69-71

²

Codul muncii, criticile formulate de reclamanti referitoare la vicii de fond ale acestei proceduri nefiind intemeiate. Prin urmare, si deciziile individuale de concediere emise in privinta reclamantilor concediati in cadrul acestei proceduri sun legale, motiv pentru care contestatiile deduse judecatii pe cale principala si conexa vor fi respinse ca nefondate.

Asupra capatului de cerere  avand ca obiect obligarea paratei la plata de daune morale, s-a retinut ca in analiza conditiilor cumulative ale raspunderii civile delictuale, nu se poate aprecia ca parata a savarsit o fapta ilicita apta sa atraga obligatia de despagubire a reclamantilor pentru eventualele daune suferite. Chiar daca pierderea locului de munca reprezinta incontestabil o sursa de disconfort psihic, societatea parata, emitenta a unor decizii de concediere legale si temeinice,  nu are obligatia de a repara suferinta morala a reclamantilor, aceasta fiind consecinta unei proceduri derulate cu respectarea dispozitiilor legale incidente si fara savarsirea vreunui abuz din partea  angajatorului.

     Desi parata, prin aparatorul ales, a formulat cerere de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu a depus la dosar dovezi din care sa rezulte efectuarea unor cheltuieli ocazionate de judecarea litigiului de fata. Pentru aceste motive, cererea paratei avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata a fost respinsa ca nedovedita.

La data de 22.11.2010 Sindicatul Liber N. a formulat in numele membrilor sai – reclamantii: G.I. s.a. au declarat
recurs impotriva sentintei civile nr.1536 din 4 octombrie 2010, pronuntata de Tribunalul Constanta, apreciind hotararea ca nelegala si netemeinica.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele motive:

In data de 02.11.2009, sindicatul a primit in temeiul insa nu si in scopul art.69 din Legea 53/2003 privind codul muncii, o notificare din partea paratei, prin care erau informati ca un numar de 261 de persoane urmeaza sa fie concediate incepand cu data de 04.02.2009, mentionandu-se faptul ca lista nominala cu persoanele care vor fi afectate de aceasta masura urma sa le fie comunicata in cel mai scurt timp posibil, dupa efectuarea de verificari de catre compartimentul de resort.

Conformandu-se termenelor legale si apreciind de buna credinta ca parata se va manifesta in acelasi mod nu doar din punct de vedere formal, a fost transmis paratei un raspuns la aceasta notificare.

Considerand ca scopul initierii negocierilor cu recurentii este chiar acela instituit atat de codul muncii cat si de contractele colective de munca la nivel national si de ramura si anume acela prioritar de a se incerca evitarea luarii masurii concedierilor colective, a fost transmis paratei raspunsul reclamantilor, aflat la dosarul cauzei.

In cuprinsul acestuia s-a argumentat faptul ca societatea parata poate supravietui din punct de vedere economic, fara a concedia din personal.

Desi prin comunicare, s-a comunicat reclamantilor faptul ca societatea DMHI traverseaza o perioada de dificultati economico-financiare, au apreciat ca justificarea prezentata, in lipsa unor inscrisuri din care sa reiasa cele relatate, este insuficienta si nu cuprinde in mod exhaustiv motivele, justificarile si previzia reducerilor de costuri pe care concedierea unui numar de 261 salariati le-ar produce, eventual prin comparatie cu alte masuri de o gravitate sociala mai restransa.

In cadrul aceluiasi raspuns, au fost propuse o serie de masuri care odata luate, ar fi putut conduce la evitarea concedierilor colective in societate.

Au solicitat de asemenea paratei sa furnizeze o evaluare comparativa a impactului economic pe care aceste masuri le-ar avea asupra societatii, prin comparatie cu masura concedierii.

De asemenea, prin raspunsul formulat, a fost atentionata parata in sensul ca avand in vedere sustinerea acestora conform careia singurul criteriu avut in vedere la selectia persoanelor urma sa fie competenta, in sensul art. 127 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate; „ Art. 127(2) La aplicarea efectiva a reducerilor de personal, vor inceta in conditii de competenta profesionala si conduita disciplinara egala, in ordine: „concedierea ar urma sa fie nelegala din acest punct de vedere, intrucat competenta este un criteriu care tine strict de persoana salariatului, iar concedierea colectiva ca masura trebuie sa fie una cu caracter obiectiv, pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Totodata s-a semnalat faptul ca evaluarile de competenta de la nivelul unitatii nu au fost efectuate in conformitate cu legislatia in vigoare, chiar daca s-ar aplica acel criteriu inserat in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Arata recurentii ca au formulat o noua adresa prin care au incercat in mod amiabil sa identifice modalitati de evitare ori diminuare a numarului de angajati afectati, apreciind ca la acel moment procedural al consultarilor, o discutie despre listele cu persoanele ce ar urma sa fie concediate este prematura, in conditiile in care din punctul lor de vedere consultarile nu se puteau finaliza  decat in urma furnizarii unor informatii relevante, astfel cum au fost solicitate.    

Inca de la acea data, fara a lua in considerare vreun punct de vedere al recurentilor, parata intelege sa sustina ca masura concedierilor colective nu poate fi evitata, eludand in acest sens scopul legii, consultarile fiind limitate din partea paratei la caracterul formal si nu vizand fondul problemei.

Desi apreciaza ca normele legale si contractual colective in vigoare sunt suficient de clare, intelege sa conteste in acest sens modul in care parata a inteles sa se conformeze urmatoarelor texte legale: art. 79 CCM la nivel national, art. 69 Codul muncii, art. 181(2) CCM la nivel de ramura, art. 126 CCM la nivel de unitate.

Se arata ca s-a solicitat in doua randuri paratei informatii in scopul formularii unui punct de vedere pertinent si pentru ca impreuna sa poata identifica acele posturi care ar urma sa fie desfiintate si ce persoane ar urma sa fie afectate de aceasta masura.

Mentioneaza ca parata a inteles sa se conformeze doar partial cererilor formulate, incalcand astfel textele legale invocat, nerespectate care, in opinia recurentului atrage nulitatea pentru vicii de fond a procedurii.

Societatea DMHI nu a inteles sa faca aplicarea art. 69 alin.1 lit.b din Legea 53/2003 si a prevederilor din contractele colective de munca aplicabile, in sensul ca in nici un moment nu a prezentat persoanelor vizate de concediere o lista cu posturile disponibile in societate, nu a sprijinit in nici un fel angajatii, in sensul recalificarii ori reconversiei profesionale.

Un alt viciu de procedura, pe care recurentul intelege sa-l invoce il reprezinta incalcarea  art. 79 din CCM la nivel national, care prevede faptul ca „justificarea tehnico-economica, impreuna cu obiectiile si propunerile sindicatului, va fi supusa spre analiza si avizare consiliului de administratie sau, dupa caz, adunarii generale”, fapt pe care parata a omis sa-l realizeze.

Se critica si modul in care societatea a inteles sa manifeste transparenta fata de proprii angajati, afisand in holul cladirii administratiei in data de 05.11.2009 o prima lista cu 261 de persoane vizate de masura concedierii, creand in randul angajatilor o stare de teama, incertitudine in legatura cu propriul viitor precum si cel al familiei.

Considera ca atat angajatii vizati, cat si cei care nu vor fi afectati, sunt victime ale unei hartuiri, ale unui abuz din partea paratei, motiv pentru care se solicita in petitul actiunii si obligarea paratei la plata de daune morale.

Instanta de fond a retinut faptul ca art.69 din Codul Muncii prevede o singura obligatie a angajatorului si anume aceea de a „prezenta toate informatiile necesare identificarii solutiilor (motivatia masurii preconizate, numarul si categoriile de salariati afectati etc”, cand in fapt, in opinia sa, norma legala indicata cuprinde doua obligatii distincte, anume prima de a furniza toate informatiile relevante si a doua, de a notifica informatiile enumerate.

Argumenteaza faptul ca parata a initiat consultarile prevazute de art.69 pur formal, si nu „in scopul ajungerii la o intelegere”, astfel cum prevede art. 79 lit.c din CCN la nivel national pe anii 2007-2010.

Societatea a furnizat o parte a informatiilor solicitate, respectiv cele cu privire la persoanele care cumuleaza pensia cu salariul si persoanele care urmeaza sa iasa la pensie, insa cu privire ca la faptul ca nu ar exista in niciuna din subdiviziunile afectate persoane care sa aiba calitatea de asociati in societati comerciale nu a furnizat nici o proba in acest sens.

Cu privire la persoanele care au in intretinere copii sau alte persoane ori sunt unici intretinatori ai familiei, si afirmatia societatii ca nu exista o baza de date completa, aspect de o deosebita importanta la luarea acestor masuri si peste care instanta de fond a trecut usor, se arata ca nici in acest caz, in lipsa unei „baze de date complete”, societatea nu ar fi avut posibilitatea aplicarii acestui criteriu in procesul de identificare a posturilor ce urmau a fi desfiintate.

Angajatorul a inteles sa transfere in productie doar o parte dintre acei salariati vizati de masura si care au solicitat acest lucru, ceilalti solicitanti ramanand fara raspunsuri la cererile adresate in acest sens societatii, fara a arata criteriile de selectie a celor „salvati” prin trecerea in sectorul productiv.

Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese ca in acel rastimp societatea a convocat o sedinta extraordinara a Consiliului de Administratie, decizia cu privire la propunerile sindicatului fiind luata la nivel de management de nivel 2, si nu asa cum partenerii sociali au convenit prin CCM, la nivel de management de nivel 1, respectiv Consiliul de Administratie sau chiar Adunarea Generala a Actionarilor, singurele stabilite ca avand caderea sa analizeze si avizeze propunerile recurentului.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente
:

Prin deciziile contestate emise la data de 21.12.2009 s-a dispus concedierea reclamantilor in temeiul art.68 si urm. codul muncii, si art.59 lit.a) din contractul colectiv de munca, cu plata unor compensatii banesti potrivit art.125(5.2) din contractul colectiv de munca, ce au variat in functie de vechimea in munca.

La data de 02.11.2009, cu adresa nr.918, societatea a comunicat Sindicatului notificarea obligatorie conform art. 69 din codul muncii, care cuprinde punctual informatiile prevazute de  acest text de lege.

Cu adresa 933/5.11.2009 parata a comunicat sindicatului lista nominala cu persoanele propuse pentru concediere colectiva. Prin aceeasi adresa parata a propus ca in perioada 06-11.11.2009 sa aiba loc intalniri mixte Administratie – Sindicat pentru a se discuta orice problema referitoare la concediere.

Prin adresa 968/16.11.2009 societatea a comunicat sindicatului listele cu salariatii pensionati pentru limita de varsta, cu cei care indeplineau conditiile de pensionare, cu salariatii care cumulau pensia cu salariul si cei angajati pe perioada determinata.

Ca urmare a formularii de catre sindicat a adresei 967/11.11.2009 prin care se faceau propuneri concrete de masuri de diminuare a numarului de salariati care sa fie concediati, parata a raspuns prin adresa nr.967/16.11.2009, prin care a aratat ca cele mai multe din solutiile propuse au fost deja implementate, fiind detaliat raspunsul pentru fiecare dintre masurile anticriza propuse de sindicat.

Prin adresa nr.1003/25.11.2009 societatea a comunicat sindicatului lista cu informatii despre vechimea salariatilor in companie, precizand totodata ca in subdiviziunile afectate de concediere nu exista salariati care sa aiba calitatea de asociati in societatile comerciale, iar in privinta salariatilor care au in intretinere copii sau alte persoane, ori sunt unici intretinatori ai familiei, nu exista o baza de date completa.

Este evident ca aceste consultari nu au avut un caracter formal din partea paratei, atat timp cat aceasta a implementat aproape toate masurile propuse de sindicat si s-a diminuat numarul salariatilor propusi pentru concediere de la 280 la 70 de salariati.

In cadrul acestor consultari parata a luat masuri sociale pentru atenuarea consecintelor concedierii.

Astfel, s-au intreprins demersuri pe langa Agentia Teritoriala de Ocupare a Fortei de Munca, in vederea identificarii de oferte de locuri de munca corespunzatoare pentru salariatii care urmeaza a fi concediati, acordarea de informatii necesare pentru obtinerea ajutorului de somaj, o parte dintre salariati au fost transferati in sectorul productiv, acordarea de compensatii banesti in functie de vechimea in munca.

Textul de lege impune obligatia angajatorului de a initia negocieri concentrate pe identificarea de masuri sociale vizand printre altele si sprijinul pentru reconversia profesionala si nu obligatia de a asigura in orice conditii recalificarea salariatilor.

Pe de alta parte textul are in vedere o astfel de negociere in scopul atenuarii consecintelor negocierii, deci cu efecte ulterioare masurii de concediere, cand fostul salariat urmeaza a fi sprijinit pentru o eventuala calificare, in vederea incheierii unui nou raport juridic de munca.

Chiar recurentii au aratat prin cererea de recurs ca angajatorul a transferat in productie o parte dintre salariatii vizati de masura concedierii si care au solicitat acest lucru.

In sedinta Consiliului de Administratie din 27.11.2009, ca urmare a finalizarii consultarilor cu Sindicatul si avand in vedere si propunerile acestuia s-a pus in discutie aprobarea numarului final de posturi indirect productive ce urmeaza a fi reduse si s-a aprobat noua structura a organigramei societatii.

In ceea ce priveste criteriile avute in vedere la dispunerea concedierii, competenta profesionala si conduita disciplinara nu a fost singurul criteriu avut in vedere, astfel cum sustine recurenta.

In deciziile de concediere s-au indicat in ordine criteriile care vor fi avute in vedere la aplicarea efectiva a reducerilor de personal.

Din corespondenta purtata intre angajator si sindicat rezulta ca aceste criterii au fost respectate, iar lista cu persoanele propuse pentru concediere colectiva au fost inaintate spre consultare sindicatului.

Recurentii, prin sindicat, nu au aratat care anume dintre aceste criterii nu au fost respectate si cu privire la care dintre reclamanti.

In ceea ce priveste daunele morale, solicitate de catre recurentii reclamanti, acestea nu se justifica atat timp cat deciziile de concediere au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale si fara savarsirea vreunui abuz din partea angajatorului.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.

Potrivit art.274 C.pr.civ. Curtea a obligat recurentii la 300 lei cheltuieli de judecata catre intimata parata.

Decizia civila nr. 103/CM/08.03.2011

Dosar nr. 720/118/2010

Judecator redactor Jelena Zalman