Concediere dispusa in baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Desfiintarea locului de munca - sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

 

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii: “concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

- alin. 2: “desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”

Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand el este suprimat din statul de functii sau organigrama societatii.

Concedierea contestatoarei a avut o cauza reala si serioasa, fiind dispusa in vederea eficientizarii propriei activitati.

In doctrina si jurisprudenta s-a subliniat in mod constant ca pentru a se retine indeplinirea conditiei impuse de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati in scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotari asupra modalitatii in care isi organizeaza activitatea.

 

Art. 65 - Codul muncii

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8707/118/2010 reclamanta M.F.S. a chemat in judecata pe parata S.C. C. S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 6/12.07.2010, prin care s-a dispus concedierea sa din postul de diriginte de santier, reintegrarea pe postul anterior detinut sau pe un post similar acestuia si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu valoarea salariilor indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a beneficiat anterior.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a fost angajata la societatea parata in functia de diriginte de santier, fiind numita ca responsabila de contract pentru lucrarile de constructii si sistematizari efectuate in cadrul santierului. Ulterior, prin decizia nr. 6/12.03.2010 a fost numita inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca, iar prin decizia nr. 16/10.05.2010 a fost numita si responsabil cu protectia mediului.

A mai sustinut reclamanta ca la data de 12.07.2010 s-a dispus concedierea sa din functia de director de santier, in temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii, motivul desfiintarii postului fiind acela al externalizarii activitatii conform noii organigrame a societatii.

A apreciat reclamanta ca decizia de concediere este nelegala si se impune anularea ei, in primul rand pentru ca nu subzista motivul care a stat la baza masurii concedierii.

Astfel, prin natura activitatii pe care o presupunea, postul de diriginte de santier nu putea fi externalizat, ci trebuia fi ocupat de un angajat cu norma intreaga in cadrul societatii, intrucat erau neexecutate lucrarile de sistematizare si de imprejmuire, instalatiile PSI, instalatiile pluviale, cariera de piatra si cabina de paza.Totodata, conform Legii 10/1995 privind disciplina in constructii, chiar si dupa finalizarea lucrarii si realizarea receptiei finale, investitia trebuie urmarita in timp de un inginer constructor.

In realitate, a precizat parat, adevarata cauza a concedierii sale o constituie conflictele pe care le-a avut cu conducerea societatii pe tema unor inscrisuri care ar fi trebuit intocmite pentru o anumita constructie.

In aparare, parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii.

Pe aceasta cale, parata a sustinut ca desfiintarea postului de diriginte de santier a fost efectiva, acest post fiind suprimat din organigrama si din statul de functii ca urmare a finalizarii investitiei si a externalizarii activitatii, in vederea rentabilizarii societatii prin reducerea cheltuielilor. Societatea a apelat la varianta externalizarii acestei activitati pentru a putea utiliza temporar un diriginte de santier in perioada necesara, aceasta masura implicand costuri mult mai mici, in considerarea crizei financiare si a dificultatilor economice cu care se confrunta firma.

Cu privire la pretinsa incalcare a procedurii impuse de art. 64 alin.1 Codul muncii, parata a subliniat ca propunerea unui loc de munca vacant este obligatorie in situatia in care concedierea se dispune pentru inaptitudine fizica sau psihica a salariatului sau pentru necorespundere profesionala, situatie in care reclamanta nu s-a regasit. Dispozitiile art. 64 din Codul muncii nu au in vedere ipoteza concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, indiferent daca este vorba despre o concediere individuala sau una colectiva.

Prin sentinta civila nr. 2895/16.05.2011 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins cererea formulata de reclamanta, ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:

Conform contractului individual de munca nr. 9/14.04.2008, incheiat intre parti, reclamanta a fost angajata de societatea parata in functia de director santier.

Articolul F din acest contract prevedea obligatia salariatului de a indeplini atributiile stabilite prin fisa postului, anexa la contractul individual de munca.

Prin decizia nr. 6/12.03.2010, emisa de societatea parata, reclamanta a fost desemnata in calitate de inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca, iar prin decizia nr. 16/10.05.2010 a fost numita si ca responsabil protectia mediului.

Desi pentru aceste noi atributii stabilite de catre angajator a fost intocmita si o fisa a postului, contractul individual de munca nu a fost modificat prin act aditional cu privire la functia detinuta de reclamanta, astfel incat aceasta a ramas incadrata tot in functia de diriginte de santier, avand si responsabilitati in materie de protectia muncii si protectia mediului.

De altfel, desemnarea prin decizia angajatorului a salariatului care sa indeplineasca activitatile de protectia muncii, constituie o procedura impusa chiar de art. 8.1 din Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, potrivit cu care
angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din intreprindere si/sau unitate, denumiti lucratori desemnati
. Totodata, potrivit art. 20 din HG 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectia se face prin decizie a angajatorului, acesta urmand a consemna in fisa postului activitatile pe care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze.

In consecinta, in cazul reclamantei nu se poate vorbi despre un cumul de functii, intrucat acesta ar fi presupus incheierea a doua contracte individuale de munca si ocuparea a doua functii distincte in organigrama si statul de functii ale societatii parate. Reclamanta a ocupat functia de diriginte de santier, avand si atributii complementare acestui post, respectiv in materie de protectia muncii si protectia mediului, fara ca aceste noi atributii sa se concretizeze macar intr-o crestere a salariului stabilit prin contractul individual de munca.

Prin urmare, in analiza legalitatii si temeiniciei deciziei de concediere, instanta va porni de la constatarea ca reclamanta a ocupat postul de diriginte de santier, astfel ca indeplinirea conditiilor art. 65 Codul muncii va fi verificata prin raportare la acest post.                      

Potrivit textului de lege invocat chiar de catre angajator in cuprinsul deciziei,
concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.

    Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.

Din analiza coroborata a organigramelor si  statului de functiuni, rezulta ca postul ocupat de reclamanta a fost suprimat din structura angajatorului, astfel incat, sub aspectul caracterului efectiv al desfiintarii, decizia de concediere este legala.

In ce priveste caracterul real si serios al cauzei care a determinat concedierea, in doctrina si jurisprudenta s-a subliniat in mod constant ca pentru a se retine indeplinirea conditiei impuse de art. 65 alin.2 Codul muncii este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati in scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotari asupra modalitatii in care isi organizeaza activitatea. Prin reorganizarea societatii, in baza art.65 Codul muncii, se intelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum si orice masura de ordin organizatoric vizand cresterea performantelor in activitate, singurul indreptatit sa decida in acest sens fiind angajatorul, care este liber sa gestioneze politica de personal in directiile pe care le considera oportune pentru rentabilizarea activitatii, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizarii activitatii sale.

Desfiintarea postului reclamantei a fost determinata de externalizarea activitatii de diriginte de santier, aprobata prin Hotararea Consiliului de Administratie din data de 07.06.2010. In concret, externalizarea a presupus predarea activitatii interne specifice postului de diriginte de santier catre un prestator de servicii, decizia manageriala fiind luata in vederea eficientizarii activitatii societatii si pentru optimizarea costurilor.

Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei in sensul ca externalizarea postului de diriginte de santier nu era posibila cata vreme se mai realizau lucrari de constructie la fabrica de ciment activ al societatii, intrucat nici o dispozitie legala nu obliga parata ca atributiile specifice postului sa fie exercitate de un angajat cu contract individual de munca, in locul unui colaborator sau prestator de servicii la care sa se apeleze doar in caz de nevoie.

Din cele expuse anterior rezulta ca desfiintarea postului ocupat de reclamanta a fost efectiva si a avut la baza o cauza reala si serioasa, deoarece s-a intemeiat pe analiza de catre angajator a beneficiilor ce urmau a fi inregistrate in urma externalizarii activitatii de diriginte de santier pentru o investitie la care lucrarile de executie fusesera sistate.

In ce priveste motivul de nulitate a deciziei invocat de reclamanta prin raportare la dispozitiile art. 64 Codul muncii, urmeaza a se retine ca obligatia angajatorului de a-i propune salariatului un alt loc de munca vacant in unitate, compatibil cu pregatirea sa profesionala sau cu capacitatea sa de munca, sau in lipsa unui asemenea loc vacant obligatia de a se adresa agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, exista numai in cazul concedierilor dispuse in temeiul art. 61 lit. c-inaptitudine fizica si/sau psihica a salariatului, art. 61 lit.d – necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca in temeiul art. 56 lit.f Codul muncii.

Prin urmare, concedierea reclamantei fiind dispusa in temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii, nu deveneau incidente prevederile art. 64 alin.2 invocate prin actiune.

M.F.S. a formulat la data de 19 septembrie 2011 recurs impotriva sentintei civile nr.2895/16.05.2011 pronuntate de Tribunalul Constanta
.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele:

1. Instanta de fond nu a tinut seama de faptul ca masura concedierii recurentei a vizat doar functia de diriginte de santier nu si pe cea de responsabil cu protectia muncii si responsabil cu protectia mediului.

Instanta de fond nu a tinut seama de faptul ca, desi recurenta a avut un contract de munca incheiat pe o perioada nedeterminata numai cu privire la functia de diriginte de santier nr. 9/14 aprilie 2008, aceasta a indeplinit in realitate doua functii, ocupand doua posturi: diriginte de santier si responsabil cu protectia muncii si protectia mediului, fiind concediata insa numai din cea de diriginte de santier.

Acest aspect rezulta din cele doua fise de post depuse la dosarul cauzei, ambele continand atributii ale recurentei.

Deciziile nr. 6/12 martie 2010 prin care a fost desemnata ca inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca si decizia nr. 16/10 mai 2010 prin care a fost numita ca responsabil cu protectia muncii si mediului.

In organigrama societatii parate de la data angajarii recurentei cele doua posturi figureaza in mod distinct. Instanta de fond a retinut in mod eronat si fara a exista probe in acest sens ca “aceasta organigrama dateaza in mod cert dintr-o perioada anterioara angajarii recurentei in functie de diriginte santier, de vreme ce acest post nu este mentionat in cadrul serviciului mecano-emergetic.”

Recurenta arata ca nu a facut niciodata parte din Serviciul Mecano-Energetic, ci din Serviciul Investitii, conex acestuia, conform organigramei anexate, condus de un Director de Investitii al carui post nu s-a restructurat in urma incheierii investitiei. Are pregatirea necesara pentru functia de Responsabil compartiment protectia muncii si mediu, cu decizii de Inspector protectia muncii si responsabil protectia mediului, date in urma absolvirii cursurilor la care a fost trimisa de conducerea societatii. S-a ocupat in mod efectiv de partea de protectie a muncii inca de la angajare, toate conventiile de lucrari si instructajele cu personal aferente contractelor sunt incheiate de contestatoare, si chiar este declarata la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta ca si Coordonator de Sanatate si Securitate in Munca.

Revenea societatii angajatoare obligatia incheierii unui act aditional la contractul aditional la contractul individual de munca in care sa se mentioneze si postul de responsabil cu protectia muncii si a mediului, astfel ca aceasta  nu isi poate invoca propria culpa pentru a se apara de prezenta cauza.

Retribuirea sa necorespunzatoare, in conditiile in care ocupa doua posturi si era platita numai pentru unul reprezinta un abuz al angajatorului si nu poate fi retinut ca proba impotriva sa, ea fiind cea prejudiciata in acest context.

Comparand organigrama din mai 2010, anterior concedierii sale, cat si in cea din iulie 2010, ulterioara acestei masuri, este evident ca a fost desfiintat numai postul ocupat de recurenta, nici un alt angajat nefiind afectat de asa-zisa reorganizare a societatii parate.

2. Instanta de fond a apreciat in mod gresit ca masura concedierii recurentei a fost legala in conditiile in care postul acesteia de diriginte de santier a fost desfiintat, ignorand faptul ca atributiile de diriginte de santier nu incetasera si mai mult au fost supuse externalizarii.

Subliniaza faptul ca postul de diriginte de santier nu poate fi externalizat, el putand fi indeplinit numai de catre un angajat cu norma intreaga in societatea respectiva, data fiind tocmai natura activitatii prestate de un diriginte de santier.

Dupa concedierea sa, raman de realizat din investitia initiala al carei diriginte de santier a fost, lucrarile de sistematizare care trebuiesc vizate de un diriginte de santier cu specialitatea inginer constructor. De asemenea, mai sunt de realizat lucrari de imprejmuire, instalatiile PSI, instalatiile pluviale-decantorul de namol, cariera de piatra, cabina de paza.

Ulterior realizarii lor, aceste lucrari trebuiau urmarite in timp de catre un inginer constructor din momentul efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor si pana la receptia finala a acestora.

De asemenea, martorul I.C. audiat in cauza a aratat in ce consta activitatea recurentei in cadrul societatii parate si care erau atributiile sale de serviciu, dar instanta de fond nu are in vedere depozitia acestuia, fara a motiva insa nici macar inlaturarea ei.

Instanta de fond nu tine seama de faptul ca recurenta era reprezentantul SC C. SA care avea pregatirea si obligatia de a urmari investitia in perioada de garantie, adica perioada de la receptia la terminarea lucrarii pana la receptia finala.

Mentioneaza ca este atestata ca “responsabil cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor”, numai ca perioada de atestare trebuie prelungita, astfel ca putea asigura in continuare desfasurarea activitatii respective.

Din declaratia martorului audiat in cauza a rezultat faptul ca investitia realizata de SC C. SA la care recurenta era diriginte de santier nu este incheiata. De asemenea, parata nu a depus notificarea de finalizare a lucrarii la Inspectoratul in Constructii Constanta.

Instanta de fond a retinut in mod gresit ca “lucrarile de executie au incetat in luna mai 2010”, numai pe baza declaratiei martorului paratei, S.C., tinand seama de procesul verbal la terminarea lucrarilor nr. 53/02 septembrie 2010, depus chiar de catre parata la dosarul cauzei.

Procesul verbal la terminarea lucrarilor trebuia incheiat inainte de data restructurarii postului de diriginte de santier, deci declaratia lui SC C. SA ca s-a incheiat lucrarea a fost falsa, asa cum a declarat ca nu mai are nevoie de acest post si s-a angajat un diriginte de santier cu contract pe persoana fizica si cu un salariu similar reecurentei.

Martorul I.C. a declarat ca el indeplinea activitatea de supervizare a lucrarilor de construire din partea bancii si ca la momentul concedierii recurentei acestea nu erau finalizate. Acelasi martor a aratat ca a continuat activitatea de supervizare pana in luna septembrie 2010 cand a incetat colaborarea cu SC C. SA.

Instanta de fond a apreciat in mod gresit ca “desfiintarea postului ocupat de recurenta a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, deoarece s-a intemeiat pe analiza de catre angajator a beneficiilor ce urmau a fi inregistrate in urma externalizarii activitatii de diriginte de santier pentru o investitie la care lucrarile de executie fusesera sistate.”

Externalizarea unui serviciu nu inseamna desfiintarea postului deoarece nu determina o efectiva desfiintare a activitatii respective.

SC C. SA a angajat un nou Diriginte de Santier prin contract de prestare servicii pe persoana fizica dupa plecarea rcurentei.

In raspunsul la intrebarea nr. 11 din interogatoriul administrat in cauza parata-intimata a recunoscut ca a incheiat un contract de prestari servicii pe perioada determinata cu H.C., la data de 19 iulie 2010, pentru indeplinirea atributiilor de diriginte de santier.

Instanta de fond retine in mod gresit ca “nu se poate aprecia ca parata a actionat cu rea credinta atunci cand a optat pentru solutia de externalizare a activitatii de diriginte de santier, incheind in acest sens contract de prestari servicii pe durata determinata al carui cost este evident inferior celui corespunzator platii salariului unui angajat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata”.

Exista de asemenea posibilitatea incheierii unui contract de prestari de servicii cu recurenta pentru finalizarea lucrarii respective.

Masura reorganizarii acesteia nu se justifica din punct de vedere economic, fiind adoptata in mod evident doar pentru a o putea indeparta din societate. De altfel, recurenta a fost singurul angajat afectat de masura reorganizarii si care a fost concediat ca urmare a desfiintarii postului sau, fapt confirmat chiar de catre parata din prezenta cauza.

Adevarata cauza a prezentei concedieri o reprezinta anumite conflicte pe care le-a avut in ultima perioada cu conducerea societatii determinate de anumite inscrisuri ce ar fi trebuit sa existe pentru o anumita constructie, inscrisuri care insa nu se pot intocmi decat la finalizarea lucrarilor si dupa receptia finala a acestora.

Acest aspect este demonstrat de anuntul electronic postat de SC C. SA pe un site specializat in care se solicita angajarea unui inginer constructor cu exact aceeasi pregatire cu a recurentei si pentru a desfasura aceleasi activitati pe care le desfasuram si ea.

3. Instanta de fond nu a avut in vedere faptul ca recurenta  putea fi angajata pe un alt post in cadrul SC C. SA, conform pregatirii sale profesionale
.

In decizia de concediere se precizeaza ca “in societate nu exista posturi vacante” pe care recurenta ar putea sa fie incadrata, in conditiile in care are pregatire de specialitate inginer constructii, dar are si abilitatea legala de inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca si inspector in domeniul protectiei mediului, asa cum a aratat mai sus.

In conditiile in care concedierea recurentei a fost nelegala se impune repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea mea pe postul ocupat anterior.

Daca instanta va aprecia ca masura concedierii este legala ca urmare a desfiintarii postului de diriginte de santier ocupat de recurenta, solicita obligarea paratei la incadrarea sa pe un post similar pregatirii sale profesionale in cadrul aceleiasi unitatii.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente
.

Conform contractului individual de munca nr. 9/14 aprilie 2008 incheiat intre parti, reclamanta a fost angajata de societatea parata in functia de director santier.

Prin decizia nr. 6/12 martie 2010 si respectiv nr. 16/10 mai 2010, reclamantei i-au fost date atributii in plus, respectiv de inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca si responsabil cu protectia muncii.

Nu se poate retine ca reclamanta a avut un cumul de functii, prin contractul individual de munca aceasta avand doar functia de diriginte de santier si atributii complementare acestui post, respectiv in materia protectiei muncii si a protectiei mediului.

De asemenea, prin decizia angajatorului, desemnarea salariatului care sa indeplineasca activitatile de protectia muncii constituie o procedura impusa de art. 8.1. din Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, potrivit cu care angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din intreprinderea si/sau unitate, denumiti lucratori desemnati.

Totodata, potrivit art. 20 din Hotararea Guvernamentala 1425/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, desemnarea nominala a lucratorului pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie se face prin decizie a angajatorului, acesta urmand a consemna in fisa postului activitatile pe care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze.

Din organigramele depuse la dosar de catre parata, rezulta ca postul de responsabil protectia mediului si protectia muncii nu a mai fost mentinut de angajator, ceea ce inseamna ca la momentul la care reclamanta a preluat atributiile specifice in domeniile respective, postul a fost suprimat din structura organizatorica a paratului, angajatorul optand pentru varianta desemnarii unor angajati, incadrati in alte posturi care sa exercite si aceste noi sarcini de serviciu.

Prin decizia contestata s-a dispus, in temeiul art. 65 alin. 1 din Legea 53/2003 –Codul Muncii, incetarea contractului individual de munca al reclamantei din functia de diriginte de santier, ca urmare a desfiintarii postului si externalizarii acestei activitati.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii: “concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

- alin. 2: “desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”

Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand el este suprimat din statul de functii sau organigrama societatii.

Din analiza organigramelor si statului de functiuni rezulta ca postul ocupat de reclamanta a fost suprimat din structura angajatorului, astfel incat sub aspectul caracterului efectiv al desfiintarii decizia de concediere este legala.

Concedierea contestatoarei a avut o cauza reala si serioasa, fiind dispusa in vederea eficientizarii propriei activitati.

Astfel, prin Hotararea Consiliului de administratie din 7 iunie 2010, care a stat la baza emiterii deciziei de concediere, s-a aprobat reorganizarea societatii prin externalizarea activitatii de diriginte de santier, fapt care a determinat desfiintarea postului aferent.

In doctrina si jurisprudenta s-a subliniat in mod constant ca pentru a se retine indeplinirea conditiei impuse de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati in scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotari asupra modalitatii in care isi organizeaza activitatea.

In concret, externalizarea a presupus predarea activitatii interne specifice postului de diriginte de santier catre un prestator de servicii, decizia manageriala fiind luata in vederea eficientizarii activitatii societatii si pentru optimizarea costurilor.

Externalizarea unei activitati nu presupune ca in cadrul unitatii angajatoare sa nu se mai desfasoare activitati de genul celor ce intrau in sfera atributiilor de serviciu ale salariatului concediat, ci implica predarea acestor activitati, pe baza de contract, fie unei firme specializate, fie unei alte persoane din afara societatii, in primul rand pentru un cost mai mic.

Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei in sensul ca externalizarea postului de diriginte de santier nu era posibila cata vreme se mai realizau lucrari de constructii la fabrica de ciment activ al societatii, intrucat nici o dispozitie legala nu obliga parata ca atributiile specifice postului sa fie exercitate de un angajat cu contract individual de munca, in locul unui colaborator sau prestator de servicii la care sa se apeleze doar in caz de nevoie.

Societatea parata nu este una cu obiect de activitate in domeniul constructiilor ci doar beneficiara unei lucrari de constructie care a angajat un diriginte de santier in vederea realizarii unicului activ al societatii reprezentat de fabrica de ciment.

In conditiile in care lucrarile de executie au incetat din luna mai 2010, aspect confirmat de martorul S.C., nu se poate aprecia ca parata a actionat cu rea-credinta atunci cand a optat pentru solutia externalizarii activitatii de diriginte de santier, incheind in acest sens un contract de prestari de servicii pe durata determinata, al carui cost este evident inferior celui corespunzator platii salariului unui angajat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata.

In ceea ce priveste motivul de nulitate a deciziei invocat de reclamanta prin raportare la dispozitiile art. 64 din Codul Muncii, Curtea urmeaza a retine ca aceste prevederi nu sunt incidente in cauza, intrucat obligatia angajatorului de a-i propune salariatului un alt loc de munca vacant in unitate compatibil cu pregatirea sa profesionala sau cu capacitatea sa de munca, exista numai in cazul concedierilor dispuse in temeiul art. 61 lit. c) - inaptitudine  fizica si/sau psihica a salariatului, art. 61 lit. d) - necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca in temeiul art. 56 lit. f) codul muncii.

In concluzie, desfiintarea postului ocupat de reclamanta a fost efectiva si a avut la baza o cauza reala si serioasa, deoarece s-a intemeiat pe analiza de catre angajator a beneficiilor ce urmau a fi inregistrate in urma externalizarii activitatii de diriginte de santier pentru o investitie la care lucrarile de executie fusesera sistate din cauza problemelor financiare ale societatii, datorate contextului economic de criza.

Sustinerea recurentei ca se impunea mentinerea acesteia pana la finalizarea lucrarii si incheierea procesului verbal de receptie este neintemeiata, avand in vedere ca societatea nu era in masura sa mentina un post care nu mai avea nici o justificare raportat la situatia de fapt. In caz contrar, societatea ar fi fost obligata sa suporte cheltuielile cu salariul, fara ca salariata sa presteze o activitate, din lipsa surselor financiare pentru finalizarea lucrarilor de constructii.

Afirmatia recurentei ca a fost singurul angajat al societatii concediat nu are relevanta, avand in vedere ca celelalte departamente ale societatii functioneaza. La momentul concedierii s-au sistat lucrarile la constructia activului fabrica de ciment, urmand ca acestea sa fie reluate la momentul si in functie de posibilitatile societatii de a suporta in continuare aceste lucrari.

Declaratia martorului I.C. referitoare la faptul ca la momentul concedierii reclamantei nu se terminasera efectiv lucrarile, intrucat la acel moment nu se efectuase receptia finala, nu are relevanta atat timp cat activitatea de diriginte de santier a fost externalizata, urmand a fi exercitata de un prestator de servicii si continuata in functie de posibilitatile financiare ale paratei.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 din Codul de procedura Civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Decizia civila nr. 783/CM/13.12.2011

Dosar nr. 8707/118/2010

Judecator redactor Jelena Zalman