Ordonanta presedintiala. Competenta teritoriala.
18 martie 2020Profesor universitar. Activitati didactice de predare si seminarizare in regim de cumul aferente unui post didactic de profesor universitar vacant, desfasurate in cadrul unei universitati particulare de invatamant superior, autonoma din punct de vedere economico-financiar.
18 martie 2020
Compensarea creantelor reciproce dintre parti in cazul in care una dintre creante rezulta dintr-un titlu executoriu privind plata unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar pentru care s-a amanat si esalonat plata conform O.U.G. nr.71/2009 si apoi, O.U.G. nr.45/2010. Admisibilitate.
Codul civil, art. 1145, alin. 1 si art. 1146
O.U.G. nr.71/2009
O.U.G. nr.45/2010
Art. 1146 alin.1 Cod civil statueaza ca termenul de gratie nu impiedica compensatia.Prin urmare, daca in acest interval de timp debitorul devine creditorul propriului sau creditor, ii va putea opune compensatia, adica va „plati” prin invocarea compensatiei, aceasta deoarece termenul de gratie reprezinta doar o favoare acordata debitorului pana la executarea silita a obligatiei.
Avand in vedere prevederile art.1145 alin.1 si ale art.1146 Cod civil, masura adoptata de Guvernul Romaniei, prin OUG nr.71/2009, iar apoi prin OUG nr.45/2010, de amanare si esalonare la plata a sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti devenite executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, identica, practic, termenului de gratie acordat, de principiu, de catre instanta de judecata, la solicitarea debitorului, nu poate constitui un impediment pentru a opera compensatia, cata vreme nu se poate retine ca in speta obligatiile pe care intimatul le are fata de recurent nu ar fi ajuns la scadenta - ceea ce presupunea existenta unor obligatii afectate de un termen suspensiv, care nu au devenit scadente pentru ca nu s-a implinit termenul, pe cand in cauza obligatiile de plata sunt stabilite prin hotarari judecatoresti executorii, pentru care s-a amanat si s-a esalonat doar plata.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,
Decizia civila nr. 1759 din 26 septembrie 2011.
Prin Decizia nr. 1759 din 26 septembrie 2011 - Curtea de Apel Ploiesti - Sectia conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis recursul paratului si a modificat in parte sentinta in sensul ca a admis cererea reconventionala formulata de parat dispunand compensarea creantelor reciproce dintre reclamant si parat pana la concurenta celei mai mici dintre ele, fiind mentinute restul dispozitiilor sentintei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca un mod de stingere a obligatiilor este compensatia, art. 1145 alin.1 Cod civil statuand ca aceasta nu are loc decat intre doua datorii care deopotriva au ca obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de bunuri fungibile de aceeasi specie si care sunt deopotriva lichide si exigibile.
In ceea ce priveste exigibilitatea, aceasta presupune ca ambele creante reciproce sa fi ajuns la scadenta, iar daca una din obligatiile reciproce este afectata de un termen, nu poate opera compensatia intrucat debitorul nu poate fi obligat sa plateasca inainte de termen, compensatia fiind tot o plata.
S-a retinut ca argumentul pentru care tribunalul a respins cererea reconventionala formulata de recurent a fost acela ca datoria pe care intimatul o are fata de recurent nu este exigibila, apreciindu-se ca in acest context nu sunt intrunite conditiile cerute cumulativ de art. 1145 alin.1 Cod civil pentru a opera compensatia.
Or, a aratat instanta de recurs, nu se poate retine in cauza ca datoria pe care intimatul o are fata de recurent nu a ajuns la scadenta, ceea ce presupune, dupa cum s-a aratat mai sus, ca nu a ajuns la termen, cata vreme obligatiile de plata au fost stabilite in sarcina intimatului prin hotarari judecatoresti ce constituie titluri executorii, insa Guvernul Romaniei a emis OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar apoi OUG nr.45/2010 pentru modificarea art.1 din OUG nr.71/2009, prin care a amanat si esalonat plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii pana la datele expres indicate in cuprinsul celor doua ordonante.
Art.1146 alin.1 Cod civil statueaza expres ca termenul de gratie nu impiedica compensatia.Prin urmare, daca in acest interval de timp debitorul devine creditorul propriului sau creditor, ii va putea opune compensatia, adica va „plati” prin invocarea compensatiei, aceasta deoarece termenul de gratie reprezinta doar o favoare acordata debitorului pana la executarea silita a obligatiei.
Este adevarat ca termenul de gratie se acorda, potrivit dispozitiilor legale procesuale, de catre instanta de judecata, iar ceea ce este specific in pricina de fata este faptul ca in cauza, debitorul, respectiv intimatul-reclamant, nu a procedat la solicitarea acordarii pe cale judecatoreasca a termenului de gratie, ci insusi Guvernul Romaniei a adoptat actele normative sus-mentionate prin care a instituit, practic, un asemenea termen, in favoarea tuturor autoritatilor si institutiilor publice debitoare din sectorul bugetar, astfel cum este individualizat in cuprinsul art.1 alin.4 din OUG nr.71/2009, autoritati si institutii publice in sarcina carora au fost stabilite obligatii de plata a unor drepturi de natura salariala in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri executorii.
S-a concluzionat de catre instanta de recurs ca este evident in contextul mai sus aratat si avand in vedere prevederile art.1145 alin.1 si ale art.1146 Cod civil, ca masura adoptata de Guvernul Romaniei, de amanare si esalonare la plata a sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti devenite executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, identica, practic, termenului de gratie acordat, de principiu, de catre instanta de judecata, la solicitarea debitorului, nu poate constitui un impediment pentru a opera compensatia, astfel cum gresit a conchis prima instanta, cata vreme nu se poate retine ca in speta obligatiile pe care intimatul le are fata de recurent nu ar fi ajuns la scadenta - ceea ce presupunea existenta unor obligatii afectate de un termen suspensiv, care nu au devenit scadente pentru ca nu s-a implinit termenul, pe cand in cauza obligatiile de plata sunt stabilite prin hotarari judecatoresti executorii, pentru care s-a amanat si s-a esalonat doar plata.
Altfel spus, o obligatie afectata de un termen suspensiv, ce nu a devenit scadenta pentru ca n-a ajuns la termen si care n-a fost niciodata exigibila, difera de o obligatie exigibila, rezultat al unei hotarari judecatoresti executorii, pentru care s-a amanat si esalonat plata chiar de catre stat, respectiv de catre Guvernul Romaniei, iar intimatul-reclamant, ca debitor, nu se poate prevala de amanarea si esalonarea la plata dispusa de guvern, ca argument pentru a nu putea opera compensatia.
Chiar si Curtea Constitutionala a Romaniei a retinut prin decizia nr.188/02.03.2010, prin care a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr.71/2009, ridicata in anumite cauze aflat pe rolul unor instante de judecata, ce au fost indicate si prin decizia nr.1042/14.07.2011, prin care a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr.71/2009 si ale art.II din OUG nr.45/2010, ridicata intr-o cauza aflata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, ca prin aceste acte normative, a caror emitere a fost justificata de Guvernul Romaniei prin aparitia unei situatii extreme, determinata de implicatiile financiare legate de punerea in executare a hotararilor judecatoresti, ceea ce poate constitui o situatie extraordinara in sensul art.115 alin.4 din Constitutie, nu numai ca nu se refuza executarea hotararilor judecatoresti devenite executorii, ci Guvernul se obliga la plata esalonata a sumelor prevazute in acestea, iar situatia extraordinara invocata are un caracter temporar.S-a mai aratat ca guvernul nu neaga existenta si intinderea despagubirilor stabilite prin hotarari judecatoresti executorii si nu refuza punerea acestora in aplicare, masura de esalonare fiind mai degraba una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobandit in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, fiind, deci, o aplicare a art.44 alin.2 din Constitutie, in conditiile unei crize financiare accentuate.
Situatia mai sus descrisa, identica cu cea din cauza de fata, difera substantial si esential de situatia existentei unei simple obligatii afectata de un termen suspensiv, ce nu a devenit scadenta intrucat nu a ajuns la termen.
Compensatia invocata de recurent, a aratat curtea, profita, de altfel, si intimatului, la randul sau debitor fata de recurent, cata vreme, in raport de disp.art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009, sumele prevazute la alin.1 al art.1 din respectiva ordonanta de urgenta, platite in temeiul acestei ordonante de urgenta, se actualizeaza cu indicele de inflatie comunicat de Institutul National de Statistica, prevedere mentinuta si de OUG nr.45/2010, astfel ca in conditiile in care opereaza compensatia, ca modalitate de stingere a obligatiilor reciproce dintre parti, pana la concurenta celei mai mici dintre ele, nu vor mai fi calculate in continuare sumele de bani datorate reprezentand actualizarea cu indicele de inflatie pentru sumele pentru care a intervenit compensatia, ce reprezinta, de fapt, o plata.
De asemenea, faptul ca recurentul nu a fost de acord, la solicitarea intimatului formulata anterior promovarii prezentei actiuni, cu compensatia, nu poate constitui un argument pentru respingerea cererii reconventionale formulata de parat in prezenta cauza, cata vreme sunt indeplinite, pentru considerentele mai sus aratate, cerintele legale pentru a putea opera compensatia.
Fata de cele ce preced, Curtea a privit recursul paratului ca fondat, astfel incat in baza art.312 alin.1 Cod pr.civila l-a admis, in cauza fiind incidente disp.art.304 pct.9 Cod pr.civila, iar conform art.312 alin.2 si 3 Cod pr.civila a modificat in parte sentinta in sensul celor sus-aratate.
(Judecator Vera-Andrea Popescu)