Cerere lichidator judiciar de stabilire a onorariului anterior Hotararii Adunarii Creditorilor
30 martie 2020Cerere de stabilire a gradatiei cu luarea in calcul a perioadei studiilor in scoala militara
30 martie 2020
Cerere formulata de angajator de restituire a diferentei dintre indemnizatiile de boala achitate salariatilor si contributia de concedii medicale
Contencios fiscal
Art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate; art. 77 din Ordinul nr. 60/32 din 27.01.2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate.
In lipsa unor dispozitii legale exprese, pentru stabilirea datei la care trebuia facuta solicitarea de catre angajator de restituire a diferentei dintre indemnizatiile de boala achitate salariatilor si contributia de concedii medicale datorate de acesta, trebuie sa ne raportam la dispozitiile art. 77 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal. Potrivit acestor dispozitii dreptul angajatorului de a recupera sumele platite asiguratului se naste la data la care sunt indeplinite conditiile prevazute de norme, respectiv de a plati asiguratului indemnizatia la care avea dreptul, drept dovedit cu exemplarul 2 al certificatului de concediu medical si de a achita contributia pentru indemnizatii si concedii pentru perioada aferenta.
Imprejurarea ca plata contributiei a fost facuta cu nerespectarea termenului prevazut de lege in acest sens nu are relevanta in ceea ce priveste dreptul de a solicita sumele care depasesc contributia datorata, pentru nerespectarea termenului pentru plata contributiei intimata datorand dobanzi si penalitati de intarziere potrivit dispozitiilor legale in materie fiscala.
Sustinerile recurentei in sensul ca cererea de restituire trebuia formulata in termenul de 90 de zile de la data eliberarii certificatului medical, urmand ca in termenul general de prescriptie de 3 ani sa prezinte si certificatul fiscal care sa ateste plata contributiei pentru concedii si indemnizatii, nu pot fi retinute, in lipsa unei reglementari care sa prevada depunerea etapizata a inscrisurilor in sprijinul solicitarii de restituire si mai ales in conditiile in care casa de asigurari sociale de sanatate are, potrivit art. 77 alin. 5 din norme, un termen de 60 de zile pentru solutionarea cererii de restituire.
Curtea de Apel Bacau - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal
Decizia civila nr. 1286 din 13 octombrie 2016
Prin sentinta nr. 161 C din 26.02.2016, pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr. 1651/103/2015, a fost admisa, in parte, actiunea formulata de reclamanta S.C. P. S.R.L., in contradictoriu cu parata C.S.N. si a fost obligata parata la plata sumei de 7.265 lei cu titlu de diferenta dintre indemnizatiile de boala achitate salariatilor si contributia de concedii medicale datorate de angajator in perioadele ianuarie-octombrie 2012 si lunile iulie septembrie si octombrie 2014, precum si la plata dobanzii prevazute de art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003, calculate cu incepere de la 10.04.2015 si pana la data platii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca parata a refuzat sa-i plateasca reclamantei diferenta intre sumele achitate salariatilor cu titlul de indemnizatii pentru concedii de boala si contributia de asigurari de sanatate datorata de angajator, motivat de faptul ca nu a respectat termenul de 90 de zile, reglementat de art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, in care trebuia formulata solicitarea. Instanta a retinut ca termenul de 90 zile se refera la indemnizatiile cuvenite beneficiarului (adica asiguratului persoana fizica asa cum este el definit de art. 1 din lege) si nu are in vedere sumele ce trebuie recuperate de catre angajator in temeiul art. 38 alin. 2.
Retine instanta ca si in ipoteza in care termenul de 90 de zile ar fi aplicabil nu numai pentru asiguratii persoane fizice, ci si pentru persoanele juridice, nu reiese din nici un text legal, ca acest termen este unul de decadere pentru beneficiari si ca depunerea cererii peste termen, atrage sanctiunea pierderii dreptului la plata diferentei dintre indemnizatiile de boala achitate salariatilor si contributia de concedii medicale datorate de angajator.
Intrucat contributiile asiguratilor la bugetul asigurarilor de sanatate au natura unor obligatii fiscale, retine instanta ca si obligatia corelativa de plata a indemnizatiilor de boala achitate salariatilor si contributia de concedii medicale este supusa regimului fiscal, autoritatea publica parata urmand a fi obligata la plata dobanzii fiscale prev. de art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003, aferente sumelor, calculata cu incepere de la expirarea termenului de 30 de zile de la depunerea cererilor de restituire a sumelor la Casa de Asigurari de Sanatate.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs C.A.S. In motivarea recursului se arata ca potrivit art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 indemnizatiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevazute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum si platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3) lit. a) si b) erau in drept sa le solicite. In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 82 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 60/32/2006. Se arata ca reclamanta a depus cererile de restituire la data de 10.03.2015 pentru perioada ianuarie-octombrie 2012 si pentru lunile iulie, septembrie si octombrie 2014.
In ceea ce priveste intelesul termenului beneficiar, arata ca instanta a considerat in mod eronat ca acesta este persoana fizica, asa cum este definita de art. 1 din lege, raportandu- se in mod gresit la dispozitiile art. 39 din O.U.G. nr. 158/2005. Arata ca prin O.U.G. nr. 68/2014 a fost modificat art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, textul de lege avand urmatorul continut:
indemnizatiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevazute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum si platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3) lit. a) si b) erau in drept sa le solicite.
Art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 158/2005 prevede urmatoarele:
Plata indemnizatiilor se face lunar de catre:
a) angajator, cel mai tarziu odata cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva, pentru asiguratii prevazuti la art. 1 alin. 1 lit. A si B.
Sustine ca potrivit acestor dispozitii legale prin termenul beneficiar se intelege angajatorul persoanelor asigurate.
Recurenta arata ca dreptul la concediile medicale si la indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate la care au dreptul asiguratii este conditionat de plata contributiei de asigurari sociale de sanatate. Reclamanta a inregistrat restante la plata contributiei, abia la data de 5.03.2015 fiind emis certificatul de atestare fiscala nr. 11324 care atesta respectarea obligatiei legale. Sustine ca reclamanta ar fi trebuit sa formuleze cererea de restituire cu respectarea termenului de 90 de zile, iar in termenul de general de prescriptie de 3 ani ar fi avut timp sa prezinte certificatul fiscal care sa ateste plata contributiei de asigurari sociale de sanatate destinata suportarii indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate la care au dreptul asiguratii.
In ceea ce priveste obligarea la plata dobanzii fiscale prevazuta de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 arata ca nu este justificata, intrucat sumele nu au fost restituite pentru ca reclamanta nu a depus documentatia care sa permita restituirea sumelor prevazute de O.U.G. nr. 158/2005 si Ordinul comun MS/CNAS nr. 60/32/2006.
Intimata SC P. SRL a formulat intampinare, prin care solicita respingerea recursului si prin care arata ca dispozitiile art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, precum si ale art. 82 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 60/32/2006 stabilesc termenul in care beneficiarul indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate poate sa solicite aceste indemnizatii de la angajator. Sustine ca in acceptiunea O.U.G. nr. 158/2005 angajatorul nu are calitatea de beneficiar; beneficiar este persoana careia i se acorda un drept de asigurari sociale, adica salariatul. Considera ca trimiterea facuta de recurenta la dispozitiile art. 36 si art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 este eronata in contextul in care norma legala invocata face referire la plata indemnizatiilor si nu la recuperarea diferentei de indemnizatie de la CAS.
Sustine ca recurenta nu poate justifica, din punct de vedere contabil, retinerea sumelor de bani, intrucat, societatea, prin plata facuta catre salariati, a creditat CJAS, iar in momentul in care conditiile impuse de O.U.G. nr. 158/2000 au fost indeplinite s-a solicitat restituirea sumei creditate. Arata ca societatea nu a achitat contributiile la termen intrucat a fost executata silit de AFP pentru o creanta care a fost contestata in dosarul nr. ..7103/2011, iar prin solutiile pronuntate in acest dosar societatea a fost exonerata de plata sumelor calculate de AFP si dupa ce au fost recuperate sumele de la AFP au fost achitate restantele si s-a obtinut certificatul de atestare fiscala si considera ca din acest moment era in drept sa solicite restituirea indemnizatiilor.
Curtea, analizand recursul declarat, in raport de motivele invocate in cererea de recurs si care se incadreaza in motivul de casare reglementat de dispozitiile art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, de apararile intimatei si de actele si lucrarile din dosar, constata ca recursul este nefondat, din urmatoarele considerente:
Prin actiunea formulata reclamanta SC P SRL a solicitat obligarea paratei C.A.S. la restituirea sumei reprezentand diferenta dintre indemnizatiile platite asiguratilor de catre societate, in calitate de angajator, in perioada ianuarie-octombrie 2012 si in lunile iulie, septembrie si octombrie 2014 si suma reprezentand contributia pentru concedii si indemnizatii datorate de angajator in perioadele respective. In actiunea formulata a aratat ca la data de 10.03.2015, dupa ce a achitat toate contributiile datorate bugetului de stat, a formulat cerere de restituire a acestei diferente, la care nu a primit raspuns de la parata.
In intampinarea formulata, parata si-a motivat refuzul de a restitui suma solicitata, invocand nerespectarea dispozitiilor art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, in sensul ca reclamanta nu a formulat cererea in termenul de 90 de zile calculat de la data la care au fost eliberate certificatele medicale.
Temeiul juridic al unei asemenea cereri il constituie dispozitiile art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr.158/2005.
Potrivit acestor dispozitii legale sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva, se recupereaza din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate din creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie, in conditiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate.
Art. 77 din Ordinul nr. 60/32 din 27 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate reglementeaza conditiile in care se recupereaza sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva.
Potrivit alin. 2 al art. 77, pentru recuperarea sumelor reprezentand indemnizatii achitate care depasesc obligatia lunara de plata a contributiei pentru concedii si indemnizatii, angajatorul depune la registratura casei de asigurari de sanatate solicitarea scrisa conform modelului prevazut in anexa nr. 12, la care se ataseaza Centralizatorul privind certificatele de concediu medical prevazut in anexa nr. 18, precum si, dupa caz, dovada achitarii contributiei pentru concedii si indemnizatii, pentru perioada anterioara pentru care se solicita restituirea.
Art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, invocat de recurenta are urmatorul continut:
Indemnizatiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data la care persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) si (2), art. 32 alin. (1), precum si platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3) lit. a) si b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, erau in drept sa le solicite. Cuantumul indemnizatiilor astfel solicitate se achita la nivelul cuvenit in perioada prevazuta in certificatul medical.
Art. 40 alin. 1 are aceasta forma dupa modificarea adusa prin O.U.G. nr. 64/2014. Anterior acestei modificari art. 40 alin. 1 avea urmatorul continut: Indemnizatiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era in drept sa le solicite.
Textul de lege reglementeaza termenul in care se solicita plata indemnizatiei de catre beneficiar, termenul
indemnizatie
definind, asa cum rezulta din economia intregului act normativ, sumele care se cuvin asiguratului. Angajatorul nu este un beneficiar al indemnizatiei, ci, potrivit art. 36 alin. 3, plateste indemnizatia asiguratului, urmand sa-si recupereze suma platita asiguratului din sumele pe care le datoreaza Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate cu titlul de contributie pentru concedii si indemnizatii (art. 38 alin. 1), iar ceea ce depaseste contributia datorata urmeaza a fi recuperata in conditiile art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005 si art. 77 din norme.
Desi sumele pe care le are de recuperat angajatorul nu se circumscriu notiunii de
indemnizatie,
instanta are in vedere faptul ca in cuprinsul art. 40 alin. 1 au fost enumerati si platitorii prevazuti de art. 36 alin. 3 lit. a si b, printre care se afla si angajatorul. Prin urmare, interpretarea care se impune este aceea ca angajatorul trebuie sa faca solicitarea de a i se restitui suma platita asiguratului cu titlul de indemnizatie, care depaseste suma datorata Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate cu titlul de contributie pentru concedii si indemnizatii, intr-un termen de 90 de zile, urmand a se stabili data de la care incepe sa curga acest termen, data la care era in drept sa faca solicitarea.
Recurenta se raporteaza la data eliberarii certificatelor medicale, fara a invoca vreo dispozitie legala care stabileste obligatia angajatorului de a depune certificatele medicale la casa de asigurari sociale de sanatate intr-un anumit termen.
Instanta, analizand dispozitiile O.U.G. nr. 158/2005 constata ca stabileste in sarcina angajatorului obligatia de a depune lunar declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale si evidenta nominala a persoanelor asigurate (art. 6 alin. 3), iar art. 6 alin. 3
1
stabileste obligatia pentru angajator de a depune la casele de asigurari sociale de sanatate, in a caror raza administrativ-teritoriala isi au sediul social, respectiv domiciliul, exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical, numai in conditiile in care se solicita restituirea sumelor reprezentand indemnizatii platite asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, fara a stabili un termen in acest sens. Singurul termen stabilit de lege pentru prezentarea certificatului medical este cel stabilit de art. 36 alin. 2, in sarcina asiguratului -
Certificatul de concediu medical se prezinta platitorului pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul.
In lipsa altor dispozitii legale, instanta retine ca pentru stabilirea datei la care trebuia facuta solicitarea trebuie sa ne raportam doar la dispozitiile art. 77 alin. 2 din norme. Potrivit acestor dispozitii dreptul angajatorului de a recupera sumele platite asiguratului se naste la data la care sunt indeplinite conditiile prevazute de norme, respectiv de a plati asiguratului indemnizatia la care avea dreptul, dovedit cu exemplarul 2 al certificatului de concediu medical si de a achita contributia pentru indemnizatii si concedii pentru perioada aferenta.
Intimata-reclamanta a intrunit toate aceste conditii la data de 5.03.2015, cand a primit certificatul de atestare fiscala din care rezulta ca nu figureaza cu obligatii fiscale restante si, in raport de aceasta data, solicitarea de restituire intemeiata pe dispozitiile art. 38 alin. 2 este facuta in termen. Imprejurarea ca plata contributiei a fost facuta cu nerespectarea termenului prevazut de lege in acest sens nu are relevanta in ceea ce priveste dreptul de a solicita sumele care depasesc contributia datorata, pentru nerespectarea termenului pentru plata contributiei intimata datorand dobanzi si penalitati de intarziere potrivit dispozitiilor legale in materie fiscala. Sustinerile recurentei in sensul ca cererea de restituire trebuia formulata in termenul de 90 de zile de la data eliberarii certificatului medical, urmand ca in termenul general de prescriptie de 3 ani sa prezinte si certificatul fiscal care sa ateste plata contributiei pentru concedii si indemnizatii, nu pot fi retinute, in lipsa unei reglementari care sa prevada depunerea etapizata a inscrisurilor in sprijinul solicitarii de restituire si mai ales in conditiile in care casa de asigurari sociale de sanatate are, potrivit art. 77 alin. 5 din norme, un termen de 60 de zile pentru solutionarea cererii de restituire.
Pentru considerentele mai sus enuntate, instanta retine ca solicitarea reclamantei este formulata in termen si este intemeiata si in mod corect a fost admisa de instanta de fond.
In ceea ce priveste obligatia de plata a dobanzii fiscale prevazuta de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 stabilita in sarcina recurentei, instanta de recurs constata ca este justificata, in conditiile in care recurenta nu a restituit intimatei sumele la care avea dreptul.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 496 Cod procedura civila, Curtea a dispus respingerea recursului ca nefondat.