Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei

In conformitate cu prevederile art. 72 Si 73 din Legea nr. 31/1990, pentru tinerea contabilitatii in conformitate cu prevederile legale raspund administratorii societatii. In situatia in care aceste persoane nu au indeplinit in mod corespunzator aceasta obligatie Si in consecinta de cauza nu au avut cunoStinta de rezultatele activitatii comerciale ale societatii se dovedeSte faptul ca au contribuit la ajungerea patrimoniului societatii in stare de insolventa Si in consecinta pot fi declarati raspunzatori potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata.

(Curtea de Apel Constanta - Decizia nr. 106/COM din 17 februarie 2005)

Creditoarea SC "M." SA a investit judecatorul-sindic, din cadrul Tribunalului Constanta - Sectia comerciala, cu o actiune in angajarea raspunderii administratorului debitoarei SC "P." SRL, respectiv C.B. Creditoarea Si-a motivat cererea, in sensul ca administratorul se face vinovat de savarSirea faptei prevazute de art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, intrucat nu a raspuns la notificari, nu a intocmit Si inregistrat la organele fiscale bilantul contabil anual, nu a predat catre lichidator nici un document care sa contribuie la stabilirea starii financiare a societatii Si nici evidenta financiar-contabila.

Creditoarea Administratia Finantelor Publice Mangalia a depus cerere de atragere a raspunderii paratului, in temeiul art. 124 alin. (1) lit. d) Si lit. e), motivat de faptul ca, din septembrie 2002, acesta nu a mai depus nici o situatie financiara. Totodata, s-a aratat ca neexistand bilant contabil nu poate cunoaSte daca societatea debitoare are bunuri in proprietate, active sau creante in vederea recuperarii datoriilor.

Paratul s-a aparat invocand lipsa sa de calitate procesuala, intrucat a cedat partile sociale pe care le detinea la parata catre C.N. Si a predat noului administrator toate actele Si registrele contabile.

Tribunalul Constanta, prin Sentinta civila nr. 5946/COM/1004, a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului C.B. Si a admis in parte actiunile creditorilor.

A fost respinsa actiunea fata de paratul C.N. ca nefondata.

Actiunea creditoarei AFP Mangalia, in contradictoriu cu paratul C.B., intemeiata pe dispozitiile art. 124 alin. (1) lit. c) Si e) din Legea nr. 64/1995, republicata, a fost respinsa ca nefondata.

Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs paratul C.B.

Verificand hotararea recurata, in raport de criticile aduse, Curtea a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicata, tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plata sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere ce au contribuit la ajungerea societatii in aceasta situatie intr-una din situatiile expres prevazute de lege.

Art. 144 din Legea nr. 31/1990, republicata, prevede ca administratorii sunt raspunzatori de indeplinirea tuturor obligatiilor ce le incumba in aceasta calitate, potrivit art. 72 Si 73.

Art. 73 alin. (1) lit. c) se refera la responsabilitatea administratorilor privind existenta registrelor cerute de lege Si corecta lor tinere.

Fata de dispozitiile legale amintite, nu pot fi primite motivele de recurs invocate. Aceasta pentru ca recurentul-parat nu poate invoca faptul ca raspunderea personala reglementata de art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, ar fi inoperanta pe considerentele interventiei unei cesiuni de parti sociale ale societatii lui C.N. Si a momentului interventiei deschiderii procedurii falimentului.

Din probele administrate in fata instantei de fond a rezultat ca recurentul, in calitatea sa de administrator al debitoarei, nu Si-a indeplinit obligatia prevazuta de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicata, de a organiza Si conduce contabilitatea, situatie ce a condus la incetarea de plati a SC "P." SRL.

De asemenea, criticile nu pot fi primite motivat Si de faptul ca art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, nu distinge intre conducatorii in functie la data deschiderii procedurii Si cei anteriori.

Imprejurarea ca la data deschiderii procedurii falimentului nu mai avea calitatea de administrator nu prezinta relevanta fata de dispozitiile art. 124, ci relevanta este savarSirea in timpul mandatului de administrator a faptelor enumerate in textul alin. (1) al art. 124.

Exonerarea de raspundere opereaza in masura in care in cursul producerii falimentului se probeaza indeplinirea de parat a tuturor indatoririlor prevazute de lege pentru exercitarea atributiilor de administrator.

Imprejurarea anexarii la dosar, in faza judecatii in recurs a unui bilant contabil aferent anului 2001, despre care se sustine ca a fost depus la AFP CalaraSi (aspect neprobat insa), nu este de natura a atrage exonerarea de raspundere atata vreme cat nu s-a dovedit indeplinirea obligatiei de tinere a contabilitatii in conformitate cu legea.

Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei

Instanta a hotarat ca o cerere in stabilirea responsabilitatii pentru starea de insolventa a debitorului nu poate fi formulata impotriva unui asociat sau actionar al societatii care nu a indeplinit Si functia de administrator in cadrul societatii. Totodata, instanta a aratat ca o persoana, care a fost numita ca administrator al debitoarei in momentul in care acesta se afla deja in stare de incetare de plati Si intr-un termen foarte scurt inainte de data deschiderii procedurii, nu poate fi declarata responsabila potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicata.
(Curtea de Apel Constanta - Decizia nr. 167/COM din 18 martie 2005)

Prin raportul final intocmit de lichidator s-a statuat ca, deSi potrivit ultimului bilant contabil intocmit la 31.12.1999, societatea falita avea in patrimoniu mijloace fixe, stocuri, creante de recuperat Si disponibilitati baneSti, acestea nu au putut fi identificate fizic Si nu s-au putut valorifica, nu s-au luat masurile necesare de catre administratori pentru recuperarea creantelor, nu a fost condusa activitatea contabila conform Legii nr. 82/1991, republicata, iar mijloacele fixe actualmente cesionate in favoarea AVAB, au fost vandute catre o alta societate, cu acelaSi sediu Si aceiaSi asociati ca Si debitoarea.

In acest context, creditoarea AVAB a solicitat atragerea raspunderii patrimoniale a paratilor administratori L.C., N.S. Si P.I., in temeiul dispozitiilor art. 124 alin. (1) lit. c), d) Si f) din Legea nr. 64/1995, republicata.

Ulterior, creditoarea Si-a completat cadrul procesual, solicitand antrenarea raspunderii Si pentru numitii P.N. Si P.I.

In aparare, P.N. a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive admisa de instanta, intrucat acesta a devenit actionar majoritar la 15.03.1995 Si nu a facut acte de administrare.

In ceea ce priveSte actiunea creditoarei fata de paratii L.E., N.S. Si P.I., prima instanta, prin Sentinta civila nr. 3558/COM/2004, a admis, in parte, actiunea, retinand indeplinirea cerintelor prevazute de art. 124 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 64/1995, republicata, pentru suma de 43.948,79 USD.

A fost respinsa actiunea fata de paratul P.I.

Impotriva acestei hotarari au declarat recurs creditoarea AVAB Si paratii P.I., N.S. Si L.E.

Verificand criticile aduse de creditoarea AVAB, Curtea a retinut urmatoarele:

Prin motivele de recurs, creditoarea AVAB a criticat neantrenarea raspunderii materiale a paratilor P.I. Si P.N., in temeiul art. 124 alin. (1) lit. d).

Conform dispozitiilor art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, judecatorul-sindic poate sa dispuna ca o parte din pasivul debitorului ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori Si de orice alta persoana, care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie prin fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea.

Potrivit art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicata, administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege Si corecta lor tinere, dar Si de stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea Si actul constitutiv le impun.

Referitor la paratul N.P., se retine ca la 15.03.1995 el a dobandit calitatea de actionar majoritar, nefiind printre persoanele vizate de dispozitiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, respectiv membru al organelor de conducere.

Totodata, aSa cum corect a retinut Si prima instanta, nu rezulta din probele administrate ca ar fi efectuat acte de administrare.

Pe cale de consecinta, cum raspunderea pentru organizarea Si conducerea contabilitatii revine administratorului, iar P.N. nu a avut aceasta functie, critica AVAS a fost respinsa.

Si critica referitoare la P.I. este nefondata, pentru considerentul ca el a fost desemnat administrator la 15.04.1997, iar la interval de 3 luni s-a depus cerere pentru deschiderea procedurii colective, starea de incetare de plati fiind deja instaurata.

Nu a fost primita critica referitoare la prematuritate, intrucat textul de lege, respectiv art. 124, conditioneaza antrenarea raspunderii de ajungerea in stare de insolventa a unei persoane juridice. In speta, debitoarea este in insolventa, adica intr-o incapacitate lichida de plata a datoriilor cu sume de bani disponibile, aspecte confirmate Si de raportul final al lichidatorului, motiv pentru care aceasta critica a fost inlaturata.

Nu se poate retine ca cesionarea actiunilor catre P.N. Si B.G. conduce obligatoriu la concluzia neefectuarii vreunui act de administrare de catre P.I., L.E. Si N.S., in conditiile in care aceste modificari ale actelor constitutive invocate de recurenti nu au fost inscrise in registrul comertului.

In ceea ce priveSte antrenarea raspunderii prevazuta de art. 124 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 64/1995, republicata, in persoana lui P.I., N.S. Si L.E., se retine ca, fata de raspunsurile la interogatoriu Si celelalte probatorii administrate in cauza, sunt intrunite cerintele prevazute de acest text de lege.

In ceea ce priveSte sustinerea conform careia utilajele fabricii nu au fost instrainate, s-a retinut ca aceasta nu a fost dovedita. In acest sens, lichidatorul, prin precizarile depuse, a aratat ca in evidentele fiscale debitoarea nu este inregistrata cu aceste bunuri in proprietate, iar in plangerea formulata de B.G. Si P.N. impotriva celorlalti administratori, se critica tocmai aceasta instrainare catre o alta societate cu aceeaSi denumire Si aceiaSi asociati.

 

Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei

In situatia in care din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca predarea actelor contabile din partea administratorului debitorului catre avocatul sau s-a realizat in temeiul contractului de asistenta judiciara in vederea pregatirii apararii intereselor administratorului in dosarul de faliment, Si nu in scopul denaturarii situatiei financiare a societatii debitoare, administratorul debitoarei nu poate fi declarat responsabil potrivit art. 137 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata.

(Curtea de Apel BraSov - Decizia nr. 25/R din 18 ianuarie 2005)

Prin Sentinta civila nr. 340 din 3.06.2004, Tribunalul BraSov a admis actiunea formulata de creditoarea AVAS BucureSti Si l-a obligat pe paratul H.Z., in calitate de administrator al SC "F." SRL, sa suporte din averea personala parte din pasivul societatii, in cuantum de 65.261,19 USD.

Impotriva sentintei a declarat recurs paratul H.Z., care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 Si 9 din Codul de procedura civila, fata de faptul ca hotararea judecatoreasca este nemotivata Si contradictorie, iar actiunea a fost admisa fara sa fie indeplinite cerintele raspunderii.

In probatiune s-au depus inscrisuri noi.

Analizand hotararea recurata in raport cu motivele de recurs Si actele depuse in probatiune, se constata ca recursul este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a retinut raspunderea recurentului-parat, in temeiul art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, fapta imputata fiind legata de disparitia documentelor contabile ale societatii.

Pentru antrenarea raspunderii unei persoane in temeiul art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, este necesar ca fapta de a ascunde, distruge sau de a face sa dispara in orice mod documentele contabile sa fie savarSita in scopul denaturarii situatiei financiare.

In speta, in baza Contractului de asistenta judiciara nr. 1 din 15.01.2000, incheiat cu cabinetul individual de avocatura C.E., pentru reprezentarea societatii in Dosarul nr. 1457/2000 al Tribunalului BraSov, recurentul-parat a predat toate actele contabile ale firmei pe anii 1998, 1999 Si 2000, astfel cum rezulta din procesul-verbal de predare-primire incheiat de parti.

Din Adresa nr. 723/2004, emisa de Baroul BraSov, rezulta ca avocatul C.E. Si-a incetat activitatea la finele anului 2002, cand acesta a plecat din tara, iar prin Decizia disciplinara nr. 1 din 29.04.2004 a fost exclus din profesia de avocat.

In raport de aceste inscrisuri rezulta ca predarea actelor contabile s-a realizat in temeiul contractului de asistenta judiciara in vederea pregatirii apararii intereselor recurentului in dosarul de faliment, Si nu in scopul denaturarii situatiei financiare a societatii debitoare.

In acest context, in mod greSit instanta de fond a retinut ca disparitia documentelor contabile este imputabila recurentului-parat, in realitate fiind imputabila avocatului acestuia.

Faptul ca paratul a depus sau nu diligente in vederea recuperarii actelor nu are influenta in conturarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata.

Pe de alta parte, prevederile art. 26 din Legea nr. 82/1991 se refera la obligatia de reconstituire a documentelor contabile in caz de pierdere, sustragere sau distrugere in termen de maxim 30 de zile de la constatare.

Recurentul-parat nu era obligat sa ia masuri de reconstituire intrucat nu se afla in situatiile prevazute de lege, documentele sale contabile nefiind pierdute, sustrase sau distruse.

In speta, prezumtia predarii actelor catre avocat nu a fost rasturnata cu nici o alta proba.

In consecinta, nu sunt intrunite cerintele raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, lipsind elementul subiectiv al raspunderii, cat Si o parte din elementele obiective ale faptei, astfel ca s-a admis recursul Si s-a modificat hotararea instantei de fond.

Apararile invocate de intimata creditoare in legatura cu antrenarea raspunderii pentru faptele prevazute de art. 124 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995, republicata, nu pot fi avute in vedere atata timp cat creditoarea AVAS nu a declarat recurs sub acest aspect.

21. Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei

Sustinerile creditoarei in sensul desfaSurarii de catre administrator a unei activitati nocive pentru societatea debitoare, al relei-credinte in exercitarea atributiilor, al folosirii bunurilor debitoarei in folos propriu sau al continuarii activitatii Si in situatia in care era clara insolventa au caracter general, nefiind in masura sa-Si individualizeze vreo fapta de genul celor prevazute de art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicata. Totodata, nu poate fi retinuta ca proba privind faptele ilicite situatia ca la inchiderea procedurii creantele au ramas neindestulate Si dupa lichidarea intregului patrimoniu, deoarece acest rezultat se refera la insolvabilitatea, Si nu la insolventa patrimoniului debitorului. Pe de alta parte, pe langa fapta ilicita, nefiind dovedite, cu exceptia prejudiciului, Si celelalte conditii legale, la care se refera in mod specific Si cumulativ dispozitiile art. 137 alin. (1) din Legea 64/1995, republicata, respectiv vinovatia administratorului Si raportul de cauzalitate intre pretinsa fapta savarSita Si prejudiciul produs, actiunea privind stabilirea responsabilitatii potrivit art. 137 alin. (1) se va respinge.

(Curtea de Apel BucureSti - Sectia a Vl-a comerciala - Decizia nr. 20R din 13 ianuarie 2005)

Prin Sentinta comerciala nr. 989, pronuntata la 28.07.2004 in Dosarul nr. 799/2004, Tribunalul BucureSti - Sectia a VlI-a comerciala, prin judecatorul-sindic, a respins cererile formulate in temeiul art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, de catre creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), SC "E." Sa, Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice impotriva paratului B.I., ca neintemeiate Si, de asemenea, cererea creditoarei Administratia Finantelor Publice a Sectorului 6 BucureSti formulata impotriva paratelor B.I., B.E., D.A., D.M., ca inadmisibila.

Impotriva acestei sentinte comerciale au formulat recurs creditoarele AVAS Si Administratia Finantelor Publice a Sectorului 6 BucureSti.

Analizand actele Si lucrarile dosarului cauzei, Curtea retine urmatoarele:

In privinta recursului declarat de creditoarea AVAS, sustinerile invocate in cererea formulata la fond au fost reiterate Si in motivele de recurs dar intr-o modalitate mult prea generala pentru a fi in masura sa atraga in concret aplicabilitatea dispozitiilor art. 304 pct. 8, 9 Si 304

¹

din Codul de procedura civila.

Din cuprinsul raportului intocmit in contextul art. 23 lit. a) din Legea nr. 64/1995, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 38/2002, de catre lichidatorul judiciar desemnat de prima instanta nu rezulta ca administratorul debitoarei, B.I., ar fi contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa prin una din faptele enumerate de art. 124 alin. (1) lit. a) - g). Nici recurenta nu a fost in masura sa individualizeze Si sa probeze savarSirea de catre administratorul respectiv a uneia din faptele respective, avand consecinta mentionata.

Sustinerile recurentei in sensul desfaSurarii unei activitati nocive pentru societatea debitoare, al relei-credinte in exercitarea atributiilor, al folosirii bunurilor debitoarei in folos propriu sau al continuarii activitatii Si in situatia in care era clara insolventa au caracter general, nefiind in masura sa-Si individualizeze vreo fapta de genul celor la care se face referire.

Mai mult, recurenta nu indica sau nu administreaza in dovedirea faptelor invocate probe pertinente Si concludente.

Astfel, nu pot fi retinute a fi astfel de probe, in dovedirea sustinerilor recurentei faptul ca la inchiderea procedurii creantele au ramas neindestulate Si dupa lichidarea intregului patrimoniu, aceasta privind insolvabilitatea, iar nu insolventa, faptul ca nerecuperarea creantei, prin lichidarea patrimoniului debitoarei ar constitui o premisa suficienta pentru aplicarea art. 124 fata de administrator, conditiile prevazute legal pentru a interveni raspunderea in baza art. 124 nefiind Si in acest sens sau faptul ca starea de insolventa ar putea fi explicata, prezumtiv, doar prin folosirea bunurilor societatii in folosul administratorului, simpla prezumtie in acest sens nejustificandu-se.

In acelaSi context, pe langa fapta au ramas nedovedite, cu exceptia prejudiciului, Si celelalte conditii legale, la care se refera in mod specific Si cumulativ dispozitiile art. 124, referitoare la vinovatia administratorului, (cunoscut fiind ca in principiu buna-credinta se prezuma in timp ce reaua-credinta trebuie dovedita) Si la raportul de cauzalitate intre pretinsa fapta savarSita Si prejudiciul produs.

Prin urmare, prima instanta a retinut in mod corect ca cererea creditoarei nu este intemeiata, sentinta pronuntata in acest sens fiind temeinica Si legala.

In ceea ce priveSte recursul declarat de creditoarea Administratia Finantelor Publice a Sectorului 6 BucureSti, din cuprinsul intregii sentinte recurate nu rezulta ca, in ceea ce priveSte cererea formulata de creditoarea mentionata in temeiul art. 124, s-ar fi invocat inadmisibilitatea pe cale de exceptie sau ca s-ar fi solutionat cererea respectiva ca inadmisibila ca urmare a admiterii unei exceptii in acest sens. Tribunalul a retinut in mod corect ca cererea in temeiul art. 124 a fost formulata in mod tardiv, la o data ulterioara dispunerii inchiderii procedurii printr-o sentinta impotriva careia creditoarea nu a formulat recurs, motiv pentru care a apreciat cererea ca fiind inadmisibila. In lipsa exceptiei, motivul de recurs privind nepunerea ei in discutie este practic lipsit de justificare.

Dispozitiile Legii nr. 64/1995, republicata, care reglementeaza procedura in materie, au caracter special, dar, potrivit art. 128, ele se completeaza, in masura compatibilitatii, cu cele ale Codului de procedura civila.

In raport cu prevederile codului mentionat, este inadmisibila, fiind in mod evident de neacceptat, formularea vreunei cereri prevazuta legal ca act de procedura in cadrul judecatii in prima instanta, dupa solutionarea acestei judecati, cu exceptia, desigur, a unor cereri stabilite in mod expres (caile de atac etc.).

Prevederile Legii nr. 64/1995, republicata, reglementeaza, de asemenea, formularea cererilor prevazute ca acte de procedura, in succesiunea stabilita, in care se include Si cererea in baza art. 124 in intervalul cuprins intre cererea introductiva vizand deschiderea procedurii Si hotararea de inchidere a acesteia, iar ulterior acesteia din urma doar cererea de obiectiuni, respectiv recursul.

Formularea cererii in temeiul art. 124 ulterior inchiderii procedurii se face contrar conditiilor legale mentionate, in mod tardiv, fiind astfel inadmisibila.

Practica judecatoreasca in materia falimentului a retinut, anterior intrarii in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 38/2002, ca in cazul cererii in temeiul art. 124 formulata Si, de asemenea, disjunsa anterior dispunerii inchiderii procedurii, poate interveni solutionarea Si ulterior momentului respectiv, dar in nici un caz ca este admisibila cererea respectiva formulata dupa inchiderea procedurii.

In raport cu modificarile aduse prin Ordonanta Guvernului nr. 38/2002, in practica judecatoreasca s-a retinut de asemenea ca pentru cererile in temeiul art. 124 formulate pana la inchiderea procedurii se poate dispune disjungerea, dar acestea trebuie sa fie solutionate inaintea inchiderii procedurii, nicidecum ca ar putea fi admisibile Si in cazul in care ar fi formulate dupa inchiderea procedurii.

In speta, cererea in temeiul art. 124 a fost formulata de catre creditoarea recurenta ulterior inchiderii procedurii, in afara termenelor Si conditiilor legale la care s-a facut referire, astfel ca nu ii sunt aplicabile prevederile art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civila, care se refera la actele indeplinite cu neobservarea formelor legale.

 

Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei

Nedepunerea actelor prevazute de art. 33 din Legea nr. 64/1995, republicata, de altfel justificata de imprejurarea ca ele au fost depuse intr-un alt dosar de faliment impotriva debitoarei, nu echivaleaza cu netinerea contabilitatii in conformitate cu legea. Daca aceste acte nu ar fi fost puse la dispozitia administratorului judiciar in mod nejustificat, sanctiunea pe care legea o prevede in acest caz este amendarea administratorului, iar nu angajarea raspunderii sale patrimoniale, intemeiata doar pe aceasta imprejurare. Fapta administratorului, care nu a achitat contributiile catre fondul de asigurari de sanatate, nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 137 alin. (1) lit. d). Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea prevederilor art. 137 nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie Si de raspundere in sarcina acestuia, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi, doar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

(Curtea de Apel BucureSti - Sectia a Vl-a comerciala - Decizia nr. 93 R din 27 ianuarie 2005)

Prin Sentinta comerciala nr. 1102 din 13.09.2004, pronuntata de Tribunalul BucureSti - Sectia a VlI-a comerciala, a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune Si au fost respinse Si cererile formulate de reclamantele SC "A." SA Si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, impotriva paratului R.V.

Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs in termen Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitand modificarea hotararii, in sensul admiterii cererii Si obligarii paratului la plata sumei de 85,50 USD.

Analizand actele dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constata ca recursul este nefondat.

Sustinerea recurentei, potrivit careia nu este nevoie de proba elementelor ce compun raspunderea civila obiSnuita, deoarece procedura reorganizarii judiciare Si a falimentului este supusa unor reglementari speciale, derogatorii de la principiile dreptului civil, nu este intemeiata.

Raspunderea reglementata de fostul art. 124 din Legea nr. 64/1995 (art. 137 in noua numerotare a legii) nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarSirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.

Natura juridica a raspunderii administratorului este aceea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.

Fiind vorba de o raspundere delictuala, inseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate Si culpa), conditii care capata in aceasta situatie unele conotatii speciale.

Faptele enumerate in dispozitiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile ulterioare, trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitoarei in stare de insolventa.

Recurenta sustine aplicarea dispozitiilor art. 137 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, intrucat intimatul "nu a intreprins masurile adecvate pentru functionarea normala a societatii Si nu a organizat Si condus evidenta contabila in conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991".

Dincolo de faptul ca recurenta nu face decat afirmatii cu caracter general, reluand o ipoteza din cele reglementate de lege, fara sa indice in concret faptele care ar justifica angajarea raspunderii patrimoniale a administratorului, Curtea constata ca nici o situatie din cele vizate de art. 137 alin. (1) lit. d) din lege nu se regaseSte in cauza.

Potrivit art. 137 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile ulterioare, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere, administratori, directori, cenzori Si de orice alta persoana, care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie, prin faptul ca au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.

Netinerea contabilitatii in conformitate cu legea presupune lipsa inregistrarilor, a intocmirii actelor contabile prevazute de Legea nr. 82/1991, republicata, Si orice alte actiuni legate strict de contabilitatea societatii, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolventa.

Dupa cum in mod corect a retinut judecatorul-sindic, intimatul a depus la Administratia Finantelor Publice a Sectorului 2 bilantul contabil la data de 31.12.2001 Si ultima raportare semestriala la data de 30.06.2002, aspecte ce rezulta din Adresa nr. 395881 din 24.01.2003, iar dupa acest moment culpa administratorului pentru nedepunerea actelor nu mai poate fi retinuta, intrucat la data de 26.09.2002 a fost deschisa procedura impotriva debitoarei, numindu-se un administrator judiciar.

De asemenea, nedepunerea actelor prevazute de art. 33, de altfel justificata de imprejurarea ca ele au fost depuse intr-un alt dosar de faliment impotriva debitoarei, dupa cum a retinut Si judecatorul- sindic, nu echivaleaza cu netinerea contabilitatii in conformitate cu legea. Daca aceste acte nu ar fi fost puse la dispozitia administratorului judiciar in mod nejustificat, sanctiunea pe care legea o prevede in acest caz este amendarea administratorului, iar nu angajarea raspunderii sale patrimoniale, intemeiata doar pe aceasta imprejurare.

Iar fapta intimatului, care nu a achitat contributiile catre fondul de asigurari de sanatate, nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 137 alin. (1) lit. d).

Curtea mai retine ca sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea prevederilor art. 137 nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie Si de raspundere in sarcina acestuia, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi, doar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Cum asemenea probe nu au fost aduse, Curtea apreciaza ca sentinta atacata este legala Si temeinica, astfel incat, in temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, a respins recursul, ca nefondat.

Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei

Instanta de fond a retinut ca in cauza nu a fost dovedita de catre recurenta-reclamanta indeplinirea cerintelor art. 998 - 999 din Codul civil pentru a fi atrasa raspunderea patrimoniala a intimatilor-parati, conform art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, raspunderea reglementata de aceste dispozitii fiind o raspundere civila delictuala, Si nu contractuala Si in consecinta vinovatia membrilor organelor de conducere pentru ajungerea debitoarei in stare de insolventa nu este prezumata.

(Curtea de Apel BucureSti - Sectia a Vl-a comerciala - Decizia nr. 107 R din 1 februarie 2005)

Prin Sentinta comerciala nr. 1212 din 24.09.2004, pronuntata in Dosarul nr. 1828/2002, Tribunalul BucureSti - Sectia a VlI-a comerciala a respins ca neintemeiata cererea privind angajarea raspunderii personale a membrilor organelor de conducere, cerere formulata de reclamanta Administratia Finantelor Publice a Sectorului 4 impotriva paratilor C.V., M.V., G.G., P.G. Si M.A.

Impotriva acestei sentinte, reclamanta Administratia Finantelor Publice a Sectorului 4 a declarat recurs, in termen, solicitand admiterea acestuia, modificarea sentintei in sensul admiterii cererii formulate in baza art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, pentru atragerea raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale SC "S." SRL.

Examinand recursul in raport de criticile formulate Si in raport de actele Si lucrarile cauzei, Curtea constata ca acesta este nefondat, neputand fi retinute criticile invocate, pentru considerentele ce se vor arata.

In sustinerea cererii, recurenta-reclamanta a invocat ca intimatii-parati nu au depus la dosar bilanturile contabile pentru anii 2001 - 2002 Si nici raportarile semestriale la 30.06.2002 Si la 30.03.2003 Si ca in felul acesta au incalcat prevederile art. 196 alin. (1) coroborat cu art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicata, (referitoare la obligatia administratorului de a depune bilant contabil la Administratia Finantelor Publice Si ORC), precum Si prevederile art. 26 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, (referitoare la obligativitatea oricarui administrator de societate comerciala de a intocmi bilant contabil).

Din actele Si lucrarile dosarului de fond mai rezulta ca, incepand cu data de 1.01.2000, societatea debitoare SC "S." SRL Si-a suspendat temporar activitatea, situatie ce a fost comunicata atat Administratiei Finantelor Publice a Sectorului 4, cat Si Registrului Comertului BucureSti.

Masura suspendarii temporare a activitatii a fost determinata de faptul ca SC "S." SRL nu a depus nici un fel de activitate economica in anii 1998, 1999 Si 2000.

Mai mult, din Adresa nr. 214970 din 13.10.2003 a Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul BucureSti rezulta ca societatea debitoare a fost radiata din oficiu conform Inregistrarii nr. 60190 din 29.03.2002, efectuata in temeiul Legii nr. 314/2001, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 181/2001.

In aceste conditii, este explicabila nedepunerea de catre societatea debitoare a documentelor contabile pentru perioada 2001 - 2003.

Prin urmare, in mod corect, instanta de fond a retinut ca in cauza nu a fost dovedita de catre recurenta-reclamanta indeplinirea cerintelor art. 998 - 999 din Codul civil pentru a fi atrasa raspunderea patrimoniala a intimatilor-parati, conform art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, raspunderea reglementata de aceste dispozitii fiind o raspundere civila delictuala, Si nu contractuala.